Dincolo de rațiune

În rugăciunea suplimentară (musaf) pentru sărbătoarea Anului Nou (Rosh Hashanah) se spune: «Așa vorbește Împăratul lui Israel și Mântuitorul oștirilor: Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și nu este alt Creator afară de Mine.». Și trebuie să înțelegem ce este «Regele lui Israel». Nu este El rege pentru națiunile lumii? Dar nu este El Regele întregii lumi?

Și trebuie să știm un lucru important, acela că atunci când vorbim despre Creator, nu ne referim la El Însuși, deoarece despre aceasta se spune: «Gândurile noastre nu-L cuprind deloc.». Și toate imaginile cu care îl descriem pe Creator provin din modul în care creațiile L-au înțeles în aceste nume, care sunt spuse – «Din faptele tale te cunoaștem.».

Prin urmare, deși Creatorul este Regele întregii lumi, adică, chiar dacă ființele create nu doresc să recunoască autoritatea Lui, El nu are nevoie de consimțământul lor, pentru că El va fi totuși Regele lor. El domnește fără să le ceară și face ceea ce este în voia Lui. Nimeni în lume nu are vreun motiv, totuși El face tot ce-I place. Și El nu are nevoie de consimțământul ființelor create, așa cum se spune. «Cred cu credință desăvârșită că El singur a făcut, face și va face toate faptele.».

Și se pune întrebarea: dacă El este Rege peste noi fără știrea noastră, atunci de ce ar trebui să acceptăm povara autorității Sale, din moment ce El domnește peste noi într-un fel sau altul? Răspunsul, așa cum am menționat mai sus, este că trebuie să știm că El domnește peste noi. Și acest lucru trebuie să se întâmple înainte ca o persoană să accepte povara autorității cerești printr-o credință superioară rațiunii. La urma urmei, rațiunea este incapabilă să înțeleagă acest lucru.

Cu alte cuvinte, în mintea sa, o persoană nu vede că Îndrumarea Creatorului este bună și benefică. Dar toată lumea simte o lipsă de bucurie în viața sa. Și toată lumea înțelege că, dacă ar vedea cu adevărat că ceea ce se roagă și cere de la Creator a fost primit imediat, aceasta s-ar numi «cunoaștere interioară». Adică, nu trebuie să creadă că Creatorul le aude rugăciunea, pentru că atunci văd cu propriii ochi că Creatorul îi ajută.

Pe de altă parte, dacă se roagă Creatorului de mai multe ori și i se pare că acesta nu-i răspunde la rugăciune, iar dovada acestui fapt este că nu a primit nimic din ceea ce s-a rugat, atunci persoana respectivă ar trebui să se întărească și să spună că crede, așa cum se spune «ca Tu să asculți rugăciunea tuturor buzelor.». Însă aceasta este contrară rațiunii, deoarece bunul simț îi arată că Creatorul, Doamne ferește, nu-i răspunde. Și dacă se învinge pe sine, iar rațiunea și bunul simț îl îndeamnă, atunci spune: «Nu acord atenție la aceasta, dar cred cu credința înțelepților, care ne-au spus că Creatorul aude rugăciunea tuturor buzelor.» Aceasta se numește credință mai presus de rațiune.

Și acceptând povara cerului în acest fel, ei sunt apoi onorați «să-l iubești pe Creatorul tău din toată inima ta», și după asimilarea proprietăților, ceea ce se numește «dăruirea de Kelim», Creatorul dăruiește toate beneficiile și plăcerile pe care El a intenționat să le ofere.

Din cele spuse, înțelegem ce trebuie să înțelegem atunci când acceptăm autoritatea Creatorului. În acest fel, dobândim Kelim-urile (vasele) pentru a ne putea bucura de Creator. Prin urmare, ceea ce face Creatorul atunci când suntem deconectați de El, El nu ne dă nimic; adică, nu ne putem bucura de ceea ce nu este în noi. Aceasta înseamnă că nu putem primi plăcere de la Creator.

Și numai în măsura în care o persoană crede în Creator poate spune că primește de la Creator. Dar dacă cineva nu crede în Creator, cum poate primi de la El? Și în funcție de măsura credinței sale în Creator, o persoană poate primi de la El ceea ce El dorește să dea creației Sale.

Însă pentru a ajunge la stadiul de acceptare a domniei cerești este nevoie de multă muncă:

1) O persoană trebuie să știe că, dacă nu are credință în Creator, nu poate cere nimic de la El.

2) Ce va câștiga el având frică de cer? Adică, în beneficiul cui va trebui să-și asume puterea cerului? Va fi în propriul său beneficiu sau în beneficiul Creatorului? Dacă presupunem că va fi în beneficiul Creatorului, atunci se pune întrebarea: ce va câștiga Creatorul dacă credem în El, că este Rege? Ce-I va adăuga acest lucru? Noi credem că un Rege obișnuit are nevoie de onoare. Dar nu Creatorul! La urma urmei, dacă El are nevoie de creația Sa pentru a-L onora, atunci rezultă că El are nevoie de creație, Doamne ferește.

Și, așa cum se spune în introducerea la cartea Zohar (p. 185, Sulam 191): «Cea mai mare frică este să tremuri înaintea Creatorului, căci El este măreț și domnește peste toate. El este măreț pentru că El este rădăcina din care izvorăsc toate lumile. Și măreția Lui se manifestă în acțiunile Sale. Și El domnește peste toate, pentru că toate lumile pe care El le-a creat, atât cele superioare, cât și cele inferioare, sunt nesemnificative în comparație cu El și nu adaugă nimic la esența Lui.». Aceasta înseamnă că toate creațiile nu adaugă nimic Lui.

Dacă este așa, atunci de ce ar trebui să lucrăm întotdeauna pentru rai? După cum este scris: «Toate acțiunile voastre vor fi pentru rai, nu pentru propriul vostru beneficiu», deoarece Creatorul nu câștigă nimic din munca noastră pentru El, așa cum s-a spus mai sus, deoarece El nu are neajunsuri. Dacă este așa, atunci de ce ar trebui să lucrăm pentru Creator?

Dar aceasta este doar în beneficiul creațiilor, deoarece datorită acesteia ele vor fi eliberate de discrepanța proprietăților cu Creatorul și li se va acorda similaritatea proprietăților, ceea ce se numește «Precum El este milostiv, așa fiți și voi milostivi». Dar asta nu înseamnă că El le cere oamenilor să muncească de dragul Lui – Doamne ferește, ca și cum ar cere onoare de la creațiile Sale. Mai degrabă, El le cere să lucreze în beneficiul Creatorului, ceea ce se numește «doar de dragul cerului», ceea ce va aduce beneficii creațiilor, iar apoi acestea se vor putea bucura. Aceasta înseamnă că Contracția și Ascunderea au avut loc pentru a demonstra perfecțiunea acțiunilor Sale. Adică, pentru ca creațiile să se poată bucura și să nu simtă rușine, ceea ce semnifică similaritatea în calități și contopirea cu Creatorul.

Și din aceasta vom înțelege ce s-a întrebat despre ceea ce a fost scris Regele Israelului. Nu este El Regele națiunilor lumii? Răspunsul este că, din punctul de vedere al muncii spirituale, fiecare persoană este o lume întreagă, așa cum se afirmă în Sfântul Zohar. Prin urmare, omul este alcătuit din națiunile lumii și proprietatea lui Israel. În acest caz, expresia Regele Israelului Se explică faptul că atunci când o persoană se angajează în muncă spirituală, este chemată Regele Israelului.

Adică, Israel înseamnă Yashar KEl - direct către Creator, ceea ce înseamnă că omul spune că El este Regele său. El nu spune că Creatorul este Regele lumii din partea Lui, adică fără ca creațiile să-I accepte autoritatea cu mintea lor. Regele Israelului înseamnă că o persoană își ia asupra sa Împărăția cerurilor prin propria minte.

Între timp, printre națiunile lumii, El domnește fără consimțământul lor. Adică, Creatorul este regele lumii, în ciuda faptului că acestea sunt complet neinteresate să creadă în Creator și nu doresc măcar să ia în considerare conceptul autorității împărăției cerești.

Aceasta înseamnă că Creatorul este Regele națiunilor lumii. El domnește peste ele și face tot ce dorește fără consimțământul lor și face și va face toate faptele. Prin urmare, când este scris Regele Israelului, atunci ne referim la cei care au luat asupra lor povara domniei cerești din proprie voință. Și aceasta se numește Regele Israelului.

Și despre aceasta se spune (Avot 3:20): «Și ia de la om după voia lui și fără voia lui.». Prin voința sa - pas Regele Israelului. A. nu prin voința lui - adică popoarele lumii, peste care domnește, în ciuda faptului că o persoană nu știe acest lucru și (nu are) nici măcar un gând despre credință, iar un astfel de nivel al unei persoane este numit popoarele lumii în om.

Aceasta explică «Așa vorbește Domnul, Împăratul lui Israel», că pentru acești oameni care și-au asumat deja munca spirituală în numele Creatorului, ei spun - «Izbăvitorul Său, făuritorul armatelor.». Adică, ei simt că Creatorul i-a eliberat din mâinile națiunilor lumii, a căror putere se află la nivelul minții și al inimii. Moha, minte Asta înseamnă că popoarele lumii spun că este adevărat doar ceea ce îi obligă rațiunea. Și să creadă mai presus de rațiune — ei nu le dau oamenilor posibilitatea de a urma o astfel de cale.

А liba, inimă Asta înseamnă că nu permit unei persoane să scape de iubirea de sine. Ei spun ceea ce simte și spune inima, spre propriul lor beneficiu - permit ca aceste acțiuni să fie îndeplinite. Dar dacă o persoană vrea să muncească de dragul de a dărui, se opune cu toată puterea și este imposibil ca o persoană să scape de puterea lor. Și numai Creatorul Însuși îi eliberează din strânsoarea lor.

Și se spune despre asta – Regele lui Israel este Mântuitorul său. Adică, după ce au luat asupra lor povara împărăției cerești, numită Regele Israelului, Atunci și-au dat seama că El este mântuirea lor. Adică, că numai Creatorul îi salvează de puterea răului, iar ei înșiși nu au puterea să facă acest lucru.

Și în modul menționat mai sus se poate explica ceea ce este scris – Creatorul armatelor. Acest nume ne arată așa cum au explicat tatăl meu și profesorul meu, care au spus că armate, țvaot - acestea sunt două cuvinte - ts, ieși afară și bo, intră. Ce înseamnă? țava, armată - Asta războinici, oameni ai războiului. Aceasta înseamnă că acei oameni care merg în război cu înclinația rea în fiecare zi sunt numiți armată. Prin urmare, după ce li s-a acordat eliberarea, adică după ce au învins înclinația rea și au scăpat de puterea ei, ordinea muncii lor urmează o cale de urcușuri și coborâșuri, ceea ce semnifică o armată. Adică, odată ce au scăpat de puterea ei, cad din nou sub puterea ei și, prin urmare, numele pentru aceste urcușuri și coborâșuri este tsvaot, armate.

Și în timpul muncii, când o persoană trebuie să spună: „Dacă nu mă ajut eu, atunci cine mă va ajuta?”, ea crede în timpul muncii că ea însăși își creează suișurile și coborâșurile. Adică, sunt oameni de război, numiți trupe, eroi de război. Și mai târziu, după eliberare, își dau seama că Creatorul armatelor. Adică, toate suișurile și coborâșurile pe care le-au avut au fost făcute de Creator.

Adică, chiar și căderile vin de la Creator. Nu este întâmplător că o persoană experimentează atâtea căderi și ridicări. Creatorul orchestrează toate aceste ieșiri. Și aceste ieșiri pot fi numite ieșiri din sfințenie. Și intrările, sosirile lor în sfințenie. Și Creatorul face totul. Prin urmare, după răscumpărare, Creatorul este numit Creatorul armatelor. Și cine este El? Regele lui Israel și Eliberatorul său. Adică, așa cum s-a menționat mai sus.

Și ceea ce se spune poate explica ceea ce este scris (Ovadia 1:21): «Și mântuitorii se vor sui pe Muntele Sionului ca să judece Muntele Esau.». Și ar, muntele înseamnă irurim, reflecții, gânduri care duc la Sion, înseamnă etsiyot, ieșiri. Muntele Sion - acestea sunt îndoieli și gânduri care duc o persoană la cădere. Adică, o scot din sfințenie. Și din aceste îndoieli, așa cum se dovedește mai târziu, salvatorii se vor ridica, către judecă Muntele Esau.

И Muntele Esau înseamnă îndoieli și gânduri legate de ticălosul Esau. Judecător - adică să cucerească și să stăpânească îndoielile păcătosului Esau. Și explicația expresiei și salvatorii se vor ridica Aceștia sunt cei care sunt mântuiți prin cucerirea Muntelui Esau. Și acesta este Muntele Sion. Acestea sunt gândurile care au dus la îndepărtarea de sfințenie. Aceste gânduri în sine, căderile, au ajutat la cucerirea Muntelui Esau.

Și despre aceasta se spune: «Din chiar lovitura primește vindecare». Iar faptul că au suferit căderi semnifică o lovitură, pentru că au căzut din sfințenie și au căzut sub puterea forțelor impure. Dar toate acestea le-au fost de folos. Și iată ce se spune: «coboară în iad și înalță» (Samuel 1:2-6) Pentru că o persoană vede că este mai rea decât toți ceilalți, face ce poate. Și nu se odihnește până nu vede că Creatorul îl scoate și îl salvează din puterea răului Esau. Și despre aceasta este scris: «Și mântuitorii se vor sui pe Muntele Sionului ca să judece Muntele Esau.».

Și despre aceasta se spune: «Și împărăția va aparține Creatorului.». Ceea ce înseamnă că atunci va fi împărăția Creatorului. Adică, în timpul răscumpărării, așa cum se spune – Regele lui Israel și eliberatorul său. Și înainte de asta, Doamne ferește, nu i s-a dat Creatorului o împărăție? Dar cine conduce lumea?

Și trebuie explicat că împărăția are două nume: Sion și Ierusalim.

Și în ceea ce privește munca spirituală, trebuie explicat faptul că Sionul semnifică faptul că nivelul în sine nu a fost încă revelat. Ce semnifică Malchut atunci când este un nivel interior? Adică, ceea ce nu este încă revelat creației, că Malchut conduce lumea și că nu există altă putere în lume în afară de Creator, care este Regele. Și acest nivel nu este încă revelat creației. Și acest nivel, Malchut, este numit Sion, așa cum s-a menționat mai sus, semnificând ieșiri din sfințenie.

Și o persoană crede că forțele impure au stăpânire asupra sa. Aceasta pentru că simte atunci că nu are nevoie de spiritual. Aceasta înseamnă că credința în măreția Creatorului este ascunsă. Și uneori, el cade în munca sa într-o asemenea măsură încât uită complet că lucrarea Creatorului există. Aceasta înseamnă că a căzut din starea sa de lucru cu inspirație, crezând că din acea zi va rămâne în munca sfântă pentru totdeauna.

Și dintr-o dată, după un timp, își dă seama că a părăsit complet sfințenia. Adică, nu-și amintește punctul de plecare. Adică, nu este capabil să-și amintească momentul în care a părăsit sfințenia și a căzut la nivelul lumii materiale. Asta pentru că în timpul căderii, omul își pierde conștiința și nu-și amintește nimic. La fel ca în lumea materială, când o persoană cade de la înălțime și nu-și amintește că a căzut. Abia după ce își revine își dă seama că se află într-un spital, același lucru se întâmplă și în munca spirituală.

Și acesta este nivelul Sionului. Adică, în timpul răscumpărării, când vede revelația domniei cerești, înțelege că Creatorul l-a eliberat din mâinile ticălosului Esau. Apoi, Malchut este numită Ierusalim, când puterea sa este revelată. Acesta este momentul pentru a vedea că toate căderile au venit de la Rege. Adică, toate îndoielile și gândurile străine pe care le-au avut nu au venit de la o altă forță, ci au fost trimise de Creator. Adică, căderile în sine sunt trimise de Creator, astfel încât prin ele dezvoltă o nevoie de Creator.

Se pare că Muntele Sion, așa cum s-a spus mai sus, că acei salvatori, care s-a urcat pe Muntele Sionului, să judece Muntele Esau, Ei spun acum că Muntele Sion era tot Malchut, numit Sion. Adică, puterea lui era ascunsă. Și a ajutat la judecarea Muntelui Esau. Adică, l-au învins pe răul Esau. Adică, gradul lui Esau a fost corectat. Și acum înțeleg că nu există nicio altă putere în lume.

Și despre aceasta se spune: «Și împărăția va aparține Creatorului.». Adică, ei văd acum că Creatorul avea o împărăție chiar și atunci. Și nu doar acum. Dar așa era și înainte, pentru că nu mai există nimeni altcineva în afară de El. Și acum, după ce li s-a acordat răscumpărarea, ei înțeleg că așa era și înainte.

Totuși, chiar și în timpul ascunderii, este necesar să credem că Creatorul face totul - credința este mai presus de cunoaștere. Dar acum ei înțeleg că este așa. Și după aceasta, este necesar să se atingă starea Sfârșitului Corecției, care se numește viitor. Și atunci Creatorul va deveni Rege peste tot pământul. Adică, chiar peste națiunile lumii. Aceasta înseamnă că El Se va revela chiar și națiunilor lumii, așa cum este scris toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare.

Și asta înseamnă că Creatorul este Regele întregului pământ. Chiar înainte de sfârșitul corecției, Creatorul este Rege peste întregul pământ. Dar acest lucru este inconștient; adică, ei nu sunt conștienți de faptul că Creatorul este conducătorul întregii lumi. După cum este scris (în rugăciunea de dimineață2): Cine este ca Tine în faptele Tale, fie sus, fie jos, ca să-Ți spună cineva ce să faci și cum să acționezi? Numai El face totul și nu există altă putere în lume în afară de El.

Însă acest lucru se aplică doar poporului Israel, care crede în Creator. Lor li se aplică zicala că Creatorul este Rege. Ei știu că Creatorul domnește peste ei, nu că Creatorul știe despre Sine că este Rege. Acest lucru este spus inconștient. Dar ei au acceptat povara domniei supreme prin credință mai presus de cunoaștere și o consideră ca și cum ar fi în cunoștințele lor.

Se numește pe propriul său nume cunoştinţe. Credința mai presus de cunoaștere în faptă înseamnă a crede, în ciuda faptului că mintea percepe totul incorect și are dovezi că totul nu este așa cum ar vrea să creadă. Și aceasta este credința mai presus de cunoaștere. Adică, el spune că crede ca și cum ar vedea în propria cunoaștere - aceasta este credința mai presus de cunoaștere în faptă.

Aceasta este o întreprindere extraordinară pe care o persoană o întreprinde – și merge împotriva cunoașterii sale. Adică, corpul nu este de acord cu ea, dar o acceptă oricum, ca și cum ar fi în cunoștințele sale. O astfel de credință necesită ajutorul Creatorului. Prin urmare, de dragul unei astfel de credințe, o persoană trebuie să se roage ca Creatorul să-i acorde puterea de a deveni ca El, ca și cum ar fi înțeles deja acest lucru în propria cunoaștere. Cu toate acestea, nu ar trebui să se roage Creatorului să le dea înțelegere în cunoștințele sale, ci mai degrabă Creatorului să le acorde puterea de a o accepta prin credință dincolo de cunoaștere, ca și cum ar fi în cunoștințele sale.

Dar mai întâi, el trebuie să creadă cu credința înțelepților că aceasta este voia Creatorului, ca ei să accepte credința în Creatorul mai presus de cunoaștere. Și apoi, în acest proces de muncă, încep suișurile și coborâșurile. Uneori, el devine mai puternic în credință, iar alteori cade de la nivelul său, și atunci trebuie să creadă că atunci când se roagă Creatorului pentru ajutor și nu vede că primește ajutorul de care are nevoie, trebuie să accepte și cu credință mai presus de cunoaștere că totul vine de la Creator. Și, în același timp, trebuie să spună: Dacă nu eu, atunci cine? Și apoi vine la proprietate Muntele Sion. Și ajungem la concept Muntele Esau, că întreaga muncă constă în a ieși de sub influența lor înainte de a fi demn de eliberare.

Și apoi ajung la o înțelegere a lucrării așa cum este scrisă Așa vorbește Creatorul, Regele și Mântuitorul lui Israel, Domnul oștirilor: Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și afară de Mine nu este alt Dumnezeu; și a Lui era o Împărăție, iar Creatorul era Împărat peste tot pământul.. După cum se spune, Orice făptură Te va chema, orice păcătos de pe pământ se va întoarce la Tine, toți locuitorii pământului Te vor recunoaște. Adică, toată lumea va ști că Creatorul este Regele. Și înainte de asta, abia pe