Contemplare interioară
Limbajul sucursalelor
Când vine vorba de Lumea Superioară, independentă de conceptele de timp, loc și mișcare, nu avem cuvinte să o descriem, deoarece întregul nostru vocabular este extras din senzațiile simțurilor noastre pământești. Și acolo unde simțurile și imaginația noastră sunt inactive, nu putem exprima ceea ce percepem în noul organ senzorial, ecranul.
Cum își poate exprima cineva cercetarea și percepțiile despre Lumea Superioară? Mai mult, cum poate cineva dezvălui cea mai înaltă cunoaștere într-o carte folosind cuvinte, așa cum este obișnuit în orice știință? Mai mult, transmiterea cunoștințelor trebuie să fie precisă, căci dacă limbajul este imprecis, chiar și într-un singur cuvânt, folosit greșit în scopul dorit, întregul concept va fi distorsionat, iar elevul va deveni imediat confuz!
Nu există obiecte sau forțe care le controlează în lumea noastră care să nu își aibă rădăcinile în Lumea Superioară. Tot ceea ce există în lumea noastră începe în Lumea Superioară și apoi coboară treptat în lumea noastră.
Prin urmare, cabaliștii au găsit un limbaj gata făcut cu care să-și transmită înțelegerile unii altora, oral și în scris, din generație în generație. Ei folosesc numele ramurilor (efectelor) din lumea noastră pentru a desemna rădăcinile superioare (cauzele) situate în Lumea Superioară. Cabaliștii au numit acest limbaj special, ales pentru știința lor, «limbajul ramurilor».
De aceea, cărțile despre Cabala conțin adesea definiții grosolane, inacceptabile. După ce cabaliștii au ales «limbajul ramurilor» pentru a-și exprima cercetarea în Lumea Superioară, nu mai pot omite o ramură sau folosi numele acesteia din cauza rudimentarității sale, ca nu cumva să transmită conceptul dorit. La urma urmei, în lumea noastră, nu există nicio altă ramură care să-i folosească numele în locul celei omise.
Nu există nimic în univers care să nu existe în Infinit.
Conceptele care sunt opuse în percepția noastră se găsesc în Infinit în unitate și unicitate simplă.
Nu există nimic în lumea noastră, nici ceea ce percepem cu simțurile noastre, nici ceea ce percepem cu mintea noastră, care să nu existe și să nu rezideze în însăși Puterea Supremă. La urma urmei, totul emană din ea.
Totuși, în percepția noastră, diverse concepte sunt separate sau opuse. De exemplu, conceptul de «știință» diferă de conceptul de «dulceață», deoarece pentru noi, știința și dulceața sunt două concepte separate. Conceptul de «actor» diferă de conceptul de «acțiune», deoarece actorul și acțiunea sa au semnificații diferite pentru noi. Mai mult, conceptele opuse - cum ar fi dulceața și amărăciunea - sunt definite fiecare independent.
Totuși, în Puterea Supremă, conceptele de «știință» și «plăcere», «dulcețe» și «amărăciune», «Agent» și «acțiune», precum și alte proprietăți și forme distincte și opuse, sunt incluse și unite într-o Lumină Supremă simplă, fără diviziune sau distincție. Lumina este definită ca fiind «Una, Singură și Singură».
- «Unu» indică faptul că cea mai mare lumină este complet omogenă.
- «Singura» indică faptul că multitudinea de forme emanate din Lumina Supremă sunt unite în ea într-una singură în esența sa.
- «Unul» indică faptul că, deși Lumina Supremă produce multe acțiuni, toate sunt realizate de o singură forță, iar toate se întorc din nou și se unesc, iar această singură imagine absoarbe toate formele care ne apar în acțiunile sale.
Există două diferențe în ceea ce privește influența de sus: înainte ca destinatarul să o înțeleagă și după ce o primește.
În știința Cabalei, orice concept al Lumii Superioare este unificat și simplu, deși constă dintr-o multitudine de forme și proprietăți, și astfel ajunge la destinatar. Și numai destinatarul, material și limitat, identifică în cadrul Luminii Superioare unificate și simple care îi vine o formă distinctă din toate formele multiple.
Prin urmare, trebuie să se facă întotdeauna distincția între două tipuri de influență de sus:
- Forma celei mai înalte plăceri, înainte de a fi primită, este încă o Lumină Superioară simplă și unită;
- după ce plăcerea luminoasă a ajuns la destinatar, drept urmare a căpătat o formă separată și particulară, în conformitate cu proprietățile destinatarului.
Sufletul este o parte a celei mai înalte calități
Din cele de mai sus, putem înțelege ce vor să spună kabalistii atunci când vorbesc despre esența conceptului de «suflet» ca parte a Puterii Superioare. Indistinct de această forță guvernatoare superioară, sufletul este o parte a acesteia. Asemenea unei pietre tăiate dintr-o stâncă, esența pietrei și esența stâncii sunt aceleași și nu există nicio diferență între piatră și stâncă, cu excepția faptului că piatra este doar o parte a stâncii, în timp ce stânca este întregul.
Cum poate cineva să conceapă sufletul ca un concept separat, ca parte a unei Puteri Superioare, ca parte a calității dăruirii? Cum și prin ce mijloace le poate separa unul de celălalt?
Obiectele spirituale sunt separate atunci când proprietățile lor se schimbă
Obiectele spirituale se separă unele de altele doar atunci când proprietățile lor de dăruire se schimbă. Adică, dacă un obiect spiritual dobândește două proprietăți de dăruire, nu mai este un singur obiect, ci două.
Așa cum obiectele materiale sunt separate de o forță fizică de divizare, iar mișcarea lor este determinată de schimbarea distanței dintre o parte și alta, tot așa obiectele spirituale sunt separate datorită diferenței dintre proprietățile dăruirii dintre părți, iar gradul de diferență dintre proprietățile dăruirii determină distanța spirituală dintre părți.
Formarea în crearea unei diferențe de proprietăți relative la infinit
Sufletul este atât de separat de Puterea Superioară, de calitatea dăruirii, încât poate fi numit parte a Puterii Superioare. Puterea Superioară este lumină simplă, conținând toată diversitatea proprietăților și formelor, inclusiv formele și proprietățile opuse găsite în lume, existând într-o unitate simplă, ca absolutul «unicul unit».
Cum se poate forma o schimbare a proprietăților în Puterea Superioară, astfel încât partea sa să devină diferită de aceasta și, ca urmare, să se separe și să înceapă să fie numită «partea sa», dar în același timp să rămână aceeași proprietate ca Puterea Superioară de care s-a separat?
Putem împărți întregul univers, toate lumile superioare și inferioare, în două categorii:
- forma întregii realități înainte de reducere, sub forma luminii Infinitului, unde nu există nicio limitare pentru lumină;
- forma întregii realități după contracție și mai jos, unde lumina se află deja în limitele și măsurile sub forma celor patru lumi: Atzilut, Beria, Yetzira, Asiya.
Gândirea umană nu poate cuprinde nimic în esența Puterii Supreme în sine și, prin urmare, nu poate atribui niciun nume sau titlu acestei esențe. Incomprehensibilul nu poate fi numit, căci un nume caracterizează înțelegerea, demonstrând calitatea pe care am sesizat-o în acel nume. Prin urmare, în esența Puterii Supreme, nu există nume sau titluri, iar toate definițiile, numele și titlurile noastre se referă doar la lumina care se răspândește din Puterea Supremă. Extinderea Luminii Supreme, până când se reduce, umplând întreaga realitate fără granițe sau sfârșit, se numește Infinit.
Munca și efortul ca recompensă pentru suflet
Mai întâi, să aflăm scopul general al Puterii Superioare, pentru care a creat întreaga realitate care se află în fața noastră, în Lumile Superioare și în lumea noastră.
Dacă intenția Puterii Supreme de Guvernare, fiind pur altruistă, este de a aduce plăcere creației, atunci de ce a fost necesară crearea acestei lumi materiale, atât de imperfecte și pline de suferință? Cu siguranță, condițiile pentru umplerea creației cu plăcere ar fi putut fi create și fără ea? Și de ce să forțezi sufletul într-un corp atât de urât și egoist?
Din înțelegerea lor asupra Autorității Supreme, Kabbaliștii răspund la aceasta spunând că o persoană care primește plăcere nemeritată experimentează rușine. Această plăcere se transformă apoi în suferință. Pentru a evita acest lucru, a fost creată această lume, în care creația depune un efort și apoi se bucură de el, fără a simți rușine pentru că îl primește.
Comparând efortul cu plăcerea
Dar cum se pot compara eforturile depuse de o persoană în numărul limitat de ani ai vieții sale în această lume cu plăcerea eternă? La urma urmei, o astfel de comparație arată că efortul nu compensează în niciun fel plăcerea. Aceasta înseamnă că sentimentul de rușine rămâne, iar scopul - plăcerea infinită și eternă - nu este atins.
Este ca și cum o persoană i-ar spune alteia: «Lucrează pentru mine o zi și, în schimb, îți voi oferi tot ce îți dorești pentru tot restul vieții tale».
Plăcerea veșnică primită este ca un dar, nu ceva câștigat prin muncă. La urma urmei, răsplata nu se compară cu munca, deoarece munca este efectuată în această lume trecătoare, care nu are nicio valoare în comparație cu răsplata și plăcerile lumii veșnice.
Toată creația a fost creată de un singur gând
Printr-un singur gând sau o singură acțiune a Puterii Superioare, întregul univers a fost creat în forma sa unică, completă. Acest gând în sine, și planul, și cauza, și acțiunea, și Agentul, și recompensa așteptată, și esența tuturor eforturilor - pe scurt, tot ceea ce inima poate concepe și imagina - toate acestea sunt un întreg în cadrul Puterii Superioare de Control.
Un singur gând a creat întreaga creație, atât cea mai înaltă, cât și cea mai joasă, până la corecția finală a tuturor. Acest singur gând operează în toate; este esența tuturor acțiunilor, determină scopul. Și acest singur gând este esența tuturor eforturilor și el însuși este toată perfecțiunea și toată răsplata așteptată.
O persoană trebuie să își imagineze că întregul univers există în starea sa unică și perfectă, deoarece numai așa l-a creat forța conducătoare perfectă, altruistă. O persoană există și ea într-o stare perfectă, dar o percepe ca fiind imperfectă din cauza gradului de egoism al său, a diferenței sale față de calitatea altruistă a Puterii Superioare. Trebuie să își corecteze egoismul și să se experimenteze în această stare perfectă.
Cum au apărut acțiunile imperfecte din agentul perfect
Așa cum toată abundența și plăcerea, tot așa toate defectele și imperfecțiunile provin de la aceeași Putere Supremă perfectă, altruistă, care guvernează întregul univers, căci nu există nicio altă putere sau voință în univers. Dar cum este posibil ca atâtea calități opuse să emane dintr-o singură sursă?
Clarificarea designului creației
Desigur, scopul unei acțiuni există încă de la început, în concepția sa, iar scopul unei acțiuni este scopul de a «încânta creaturile». Tocmai acesta este motivul pentru care a fost creată creația. Forța supremă de guvernare, planul suprem al creației, se desăvârșește imediat și nu ca oamenii din lumea noastră, care au nevoie de instrumente și timp pentru a finaliza o acțiune.
Prin urmare, este clar că din intenția «de a crea și a încânta creatul», Lumina Supremă emană imediat și se răspândește în toate formele, nivelurile și magnitudinile plăcerii concepute de Puterea Supremă. Acest gând cuprinde totul. Cabaliștii îl numesc «intenția creației» sau «lumina infinității», deoarece nu înțelegem însăși esența Puterii Supreme și, prin urmare, nu-i dăm un nume.
Dorința de a dărui dă naștere dorinței de a primi
Dorința de a dărui Puterii Superioare dă naștere dorinței de a primi în creație. Dorința de a primi este vasul în care creația primește plăcere.
La începutul creației, lumina Infinitului a umplut întreaga realitate. În conformitate cu dorința de a încânta creația, lumina s-a răspândit de la Puterea Superioară. Și imediat, în mod organic, această lumină a inclus dorința de a primi lumină - plăcere. Dorința de a primi este întreaga măsură a magnitudinii luminii care se răspândește. Adică, măsura luminii și a plăcerii corespunde măsurii dorinței de a se bucura.
Dorința de a primi, care include în mod organic lumina, puterea planului Creatorului, se numește «spațiu». Acest lucru este similar cu modul în care spunem uneori că o persoană are loc să mănânce un kilogram de pâine. Evident, nu vorbim despre dimensiunea stomacului, ci doar despre dimensiunea dorinței de a mânca, iar cantitatea de «spațiu» pentru a primi pâinea depinde de gradul de dorință pentru hrană. În mod similar, în tărâmul spiritual, dorința de a primi plăcere este locul pentru desfătare, care este determinată de gradul de dorință.
Dorința creează o stare
Dorința de a primi plăcere, inerentă în designul creației, trage plăcerea din însăși Puterea Supremă, creând o stare de Infinit. Acest lucru ne permite să simțim lumina Infinitului, emanând din esența generală a Puterii Supreme, pe care nu o putem numi altfel. Definim lumina ca Infinit deoarece lumina include dorința de a primi din esența Puterii Supreme. Și această nouă formă de dorință, calitatea de a primi, care nu este în niciun fel esența Puterii Supreme în sine, determină întreaga măsură a luminii pe care o percepem.
În Infinit nu există nicio diferență între dorință și împlinire
Deși lumina părăsește Puterea Superioară și se separă, îmbrăcată în dorința de a primi, această nouă formă nu este încă definită ca o distincție între lumină și Puterea Superioară, deoarece ambele obiecte - dorința (Malchut a Infinitului) și împlinirea (Lumina Infinitului) - emană de la Puterea Superioară, din planul creației. Dorința nu definește nicio distincție de proprietăți sau separare de lumină, iar lumina și locul sunt una.
Reducerea dorinței duce la obținerea plăcerii
Dorința de a primi plăcere, care intră în lumina Infinitului, se numește Malchut al lumii Infinitului, care cuprinde întreaga realitate. Esența reducerii dorinței este că Malchut al lumii Infinitului s-a înălțat și a devenit egală în proprietăți cu Puterea Superioară și, prin urmare, și-a redus dorința de a primi plăcere. Acest act de reducere a fost efectuat de Malchut al lumii Infinitului cu intenția de a crea și modela toate lumile, inclusiv pe a noastră. Acest lucru îi permite lui Malchut să corecteze forma dorinței de a primi, să dobândească forma dăruirii și, astfel, să atingă similaritatea cu Puterea Superioară. Dar odată cu reducerea dorinței de a primi, a dispărut și lumina care umplea Malchut al lumii Infinitului. La urma urmei, umplerea lui Malchut cu lumină depinde de dorința de a primi, iar dorința de a primi în sine este un loc pentru lumină. Astfel, reducerea dorinței înseamnă că Malchut al lumii Infinitului și-a redus dorința de a primi, rezultând dispariția luminii, deoarece nu există lumină fără Kli, adică fără dorința de a primi.
Separarea sufletului
Să clarificăm acum conceptul separării sufletului, care este descris ca «parte a Puterii Superioare». Cum diferă forma (proprietățile) sufletului de lumină atât de mult încât se separă de întreg, de Puterea Superioară?
Din cele de mai sus, este clar că a avut loc într-adevăr o schimbare semnificativă în proprietățile sufletului. Deși Puterea Superioară conține toate proprietățile, este clar că proprietatea dorinței de a primi nu este conținută în Puterea Superioară. Întreaga creație a sufletelor este o consecință a dorinței Puterii Superioare de a le face pe plac; acesta este scopul creației. În consecință, dorința de a primi plăcere operează în suflete. Și, din moment ce proprietățile sufletelor s-au schimbat în raport cu cele ale Puterii Superioare, sufletele sunt separate de Puterea Superioară.
Așa cum obiectele materiale sunt separate și separate prin forță, mișcare și distanță față de un loc, tot așa și obiectele spirituale sunt separate și separate prin schimbări ale proprietăților lor. Iar gradul de separare a lor unele de altele corespunde gradului de schimbare a proprietăților lor. Și dacă schimbarea proprietăților ajunge la un punct complet opus, atunci are loc o separare completă, o înstrăinare, iar obiectele spirituale sunt incapabile să primească unele de la altele.
Împărțirea în sisteme de forțe pozitive și negative
După ce dorința de a primi este redusă și un ecran apare deasupra ei, această dorință este anulată, separată de proprietățile Puterii Superioare și încetează să mai fie un Kli pentru primire. Acum, în loc de dorința de a primi, lumina reflectată îndeplinește funcția de Kli pentru primire, iar Kli-ul dorinței de a primi părăsește sistemul forțelor pozitive și intră în sistemul forțelor negative.
Aceasta este întreaga diferență dintre lumile pozitive ale ABEA (Atzilut, Beria, Yetzira, Assiya), sistemul forțelor pozitive, și lumile negative ale ABEA, sistemul forțelor negative. La urma urmei, Kli-ul pentru primirea forțelor pozitive în ABEA este lumina reflectată, corectată pentru a se potrivi cu proprietățile Forței Superioare, în timp ce ABEA a forțelor negative utilizează dorința de a primi, care este redusă la o formă opusă lumii Infinitului. Aceasta le separă de lumină.
Omul este sub puterea forțelor negative
O persoană se hrănește cu un sistem de forțe negative și, prin urmare, folosește dorința de a primi.
Rădăcina tuturor imperfecțiunilor rezidă inițial în intenția creației de a-și încânta creaturile. Ca urmare a dezvoltării celor cinci Partzufim ale lumii lui Adam Kadmon și a dezvăluirii sistemului de forțe negative din lumile ABYA, opus și paralel cu sistemul de forțe pozitive din lumile ABYA, se naște un corp material negativ (egoist), hrănit de sistemul de forțe negative.
Sistemul de forțe negative, caracterizat prin dorința sa egoistă, se opune Puterii Superioare, care reprezintă doar dorința de a dărui și de a se bucura. Dorințele egoiste sunt numite moarte deoarece, din cauza opoziției proprietăților lor față de Puterea Superioară, sunt separate de aceasta și lipsite de lumina vieții.
Prin urmare, un corp hrănit de sistemul egoist, care reprezintă doar dorința de a primi și nu de a dărui, este izolat de lumină, iar dorința sa este constant gata să cuprindă întreaga lume. Prin urmare, chiar dacă oamenii par să îndeplinească acte pozitive de dăruire, în intenția lor, ei urmăresc doar propriul beneficiu, intenția fiind de dragul lor.
Numai prin studierea Cabalei cu intenția de a atinge calitatea adevăratei dăruiri, similaritatea cu Puterea Superioară și aducerea aceleiași plăceri pe care dorește să ni le aducă nouă, studentul Cabalei își corectează intenția de la «pentru sine» la «pentru Puterea Superioară». Procedând astfel, omul își transformă vasul dintr-unul care primește într-unul care dăruiește, iar aceasta se numește «purificarea corpului». Ca urmare a acestei transformări, omul atinge similaritatea calităților cu Puterea Superioară și se contopește cu ea. Dobândirea formei dorinței de a dărui este scopul întregii creații.
Toată creația este conținută în lumea Infinitului
Toată creația, adică tot ceea ce este nou creat de Puterea Supremă, este creată din nimic, adică nu avea rădăcină înainte de apariția sa. Această reînnoire se referă doar la dorința de a te bucura de fiecare creație; nimic altceva nu a fost creat. La urma urmei, împlinirea, lumina, vine chiar de la Puterea Supremă; nu este nimic nou în ea.
Toată creația este conținută în lumea Infinitului și descinde din ceea ce există deja, și doar dorința de a primi este nou creată și vine din nimic. Tot ce este nou sau reînnoit și apare în lume se întâmplă doar datorită unei schimbări a dorinței, a unei schimbări a vasului.
Dorința de a te bucura este singura creație
Totuși, o schimbare de proprietate sub forma dorinței de a primi trebuia creată în creații, altfel acestea nu ar fi putut ieși din Puterea Superioară și să devină o creație independentă.
Dorința de a se bucura este calitatea primordială a întregii creații. Planul creației este cauza sa; este măsura cantității de bucurie și, prin urmare, este numită loc. Prin conducerea receptorilor inferiori la separarea de Puterea Supremă, aceasta coboară la calitatea morții.
Dorința ramurii de a ajunge la rădăcină
Întrucât natura unei ramuri, consecința sa, coincide cu rădăcina sa, toate calitățile inerente rădăcinii sunt resimțite ca fiind bune în ramură; aceasta le dorește și tinde să le obțină. Invers, ramura se distanțează de toate calitățile absente din rădăcină, nu le poate tolera și le urăște. Această lege operează în fiecare rădăcină și ramură a sa. Întrucât Puterea Supremă este rădăcina întregii creații, tot ceea ce este prezent în ea și coboară la noi din ea ne face plăcere direct. Toate calitățile noastre care lipsesc din Puterea Supremă nu emană direct din ea și sunt contrare naturii sale, ne provoacă suferință.
Sursa tuturor plăcerilor și suferințelor din lume
Iubim atât de mult nemișcarea și urâm mișcarea, încât nu facem nicio mișcare decât pentru a atinge nemișcarea. Asta pentru că rădăcina noastră este nemișcarea, iar mișcarea este contrară naturii noastre.
Iubim înțelepciunea, puterea, bogăția, calitățile bune, pentru că sunt prezente în Puterea Superioară, care este rădăcina noastră, și urâm opusul lor: ignoranța, slăbiciunea, sărăcia, umilința, pentru că sunt absente din rădăcina noastră și, prin urmare, ne sunt dezgustătoare.
Așadar, întrucât suntem ramuri emanate din Infinit, tot ceea ce se află în rădăcina noastră este perceput de noi ca plăcere, iar tot ceea ce lipsește din ea este perceput ca o povară și o suferință.
Influența indirectă a Puterii Superioare
Dacă există doar Puterea Supremă și creația pe care o creează, atunci tot ceea ce primește creația fie vine de la Puterea Supremă, fie este esența interioară a creației în sine. Rezultă că toate senzațiile neplăcute sunt cauzate de proprietățile creației în sine și nu sunt trimise direct de Puterea Supremă. Acest lucru este similar cu un om bogat care invită un om sărac de pe stradă, îl hrănește, îi dă de băut și îl copleșește cu bijuterii.
O persoană săracă simte atât o plăcere imensă, cât și o rușine primind darurile unei persoane bogate. Ambele sentimente sunt evocate de atitudinea persoanei bogate față de aceasta, dar binele vine direct de la persoana bogată, în timp ce disconfortul de a primi ceva nemeritat provine din natura însăși a destinatarului, adică din acțiunile indirecte ale persoanei bogate.
Compensație pentru rușine
Din cele de mai sus, devine clar că vom experimenta intoleranță în calitățile noastre de recepție, care apar în noi prin acțiunea indirectă a Puterii Superioare. Prin urmare, dorința de a ne bucura - o nouă calitate creată în destinatar - nu este în mod inerent defectuoasă. Mai mult, este esența întregii creații, fără de care nu există nicio creație. Cu toate acestea, o persoană care descoperă această calitate în sine experimentează intoleranță față de sine, deoarece această calitate lipsește din rădăcina sa.
Prin urmare, această lume a fost creată astfel încât o persoană care primește o recompensă pe nedrept să simtă rușine în fața dătătorului din cauza diferenței dintre calitățile sale și să își corecteze propriile calități. Iar sufletul vine în această lume, se îmbracă într-un corp și, prin studiul Cabalei cu intenția de a deveni asemenea Puterii Superioare, își schimbă dorința de a primi în dorința de a dărui.
Astfel, are loc o schimbare a intenției atunci când primește, astfel încât sufletul nu mai caută plăcerea de dragul său. Sufletul corectat primește plăcere pentru a aduce plăcere Puterii Superioare, deoarece își dorește ca sufletele să se bucure de lumina sa. Purificat de dorința egoistă de a primi pentru sine, sufletul nu mai experimentează rușinea și astfel dezvăluie perfecțiunea completă a creației.
Așadar, din moment ce dorința de a ne bucura nu este în centrul nostru, simțim rușine și intoleranță atunci când aceasta se manifestă. Pentru a corecta acest sentiment, Puterea Superioară ne-a oferit oportunitatea în această lume, prin propriile noastre eforturi, de a transforma dorința de a primi în dorința de a dărui. Transformarea calității de a primi în calitatea de a dărui este posibilă doar în această lume, cu suficient efort.
Dublă victorie sau pierdere
Lumea noastră a fost creată complet lipsită de plăcerea supremă, iar atingerea plăcerii necesită efort, care este resimțit ca suferință, deoarece vine indirect de la Puterea Supremă. Totuși, a rămâne fără plăcere este imposibil, căci acest lucru contrazice și rădăcina noastră, care este plină de plăcere.
Prin urmare, în suferință, o persoană alege să își sporească eforturile pentru a atinge împlinirea. Totuși, din cauza dorinței de a câștiga pentru sine, o persoană nu se simte niciodată împlinită, ci rămâne întotdeauna și mai goală după ce este săturată. Suferă dublu: din cauza efortului sporit și din cauza lipsei de împlinire.
Cel care transformă «dorința de a primi» în «dorința de a dărui» (primește cu intenția de a dărui) câștigă de două ori: atinge plăcerea perfectă și realizează coincidența proprietăților cu Puterea Supremă, Creatorul, ajungând astfel la contopire și pace, când plăcerea coboară spre el de sus fără niciun efort.
Proiectul creației obligă toate părțile creației să obțină o corecție finală
Unitatea Puterii Superioare se manifestă în înțelegerea scopului unic al tuturor seturilor de proprietăți și forme ale universului, în înțelegerea unificării tuturor evenimentelor într-un singur gând al Puterii Superioare, în planul creației «de a încânta pe cel creat».
Acest gând unic cuprinde întreaga realitate în unitate completă până la corectarea sa finală, deoarece este scopul creației și forța executoare. La urma urmei, tot ceea ce este conținut în gândul Puterii Superioare este împlinit în mod necesar și inevitabil în creațiile sale; aceasta este legea.
Întrucât scopul Puterii Superioare este de a încânta creația, o caracteristică a fost inevitabil creată în noi - dorința de a primi plăcerea acesteia. Odată ce legea «dorinței de a primi plăcere» este înrădăcinată în natura noastră, starea noastră este definită ca «acțiune». Datorită diferenței dintre caracteristicile noastre și cele ale Puterii Superioare, trecem de la starea de «Creator» la starea de «creație», de la starea de «actor» la starea de «acțiune».
După îndepărtarea de Puterea Superioară către starea unui corp separat în această lume, în calitate opusă acesteia, prin studiul Cabalei, Lumina Superioară este atrasă de student, corectându-i intenția și transformând treptat dorințele de primire în dorințe de dăruire.
Aceasta este întreaga răsplată care ne așteaptă, deoarece atâta timp cât dorința de a primi rămâne o intenție necorectată «de dragul dăruirii», este imposibil să creștem bucuria pe care o primim. La urma urmei, primirea bucuriei va aduce cu sine o suferință imensă - «rușine».
Prin corectarea dorinței de a primi pentru a dobândi intenția «de dragul dăruirii», o persoană atinge similaritatea cu dorința Puterii Superioare și devine capabilă să primească plăcere fără limită.
Astfel, toate proprietățile din toate creațiile, inclusiv cele opuse Puterii Supreme, emană exclusiv dintr-un singur plan, iar toate acestea sunt incluse în planul unic al Puterii Supreme «de a încânta creatul». Aceste proprietăți includ conceptele de agent, acțiune, funcționare defectuoasă, corecție, muncă, recompensă, o multitudine de concepte spirituale, concepte ale științelor exterioare, întreaga multitudine de creații și lumi și diversele lor manifestări.
Mișcarea spirituală
Mișcarea spirituală semnifică o schimbare a proprietăților și este incomparabilă cu mișcarea percepută de simțurile noastre ca mișcare a unui obiect dintr-un loc în altul. Numim fiecare schimbare a proprietăților mișcare, deoarece schimbarea proprietăților care apare la un obiect spiritual, spre deosebire de proprietățile sale anterioare, duce la separarea și distanțarea unui nou obiect spiritual de acel obiect spiritual, primind propriul nume și locație.
Aceasta poate fi comparată cu un obiect material din care o parte este separată și mutată într-o altă locație. Mișcarea spirituală semnifică apariția unor noi proprietăți.
Timpul spiritual, trecutul și viitorul
Esența conceptului de timp nu este nimic mai mult decât o senzație de mișcare. Mintea umană materială își imaginează și dă formă unui anumit număr de mișcări succesive și le traduce în conceptul unui «timp» specific. Dacă omul și tot ceea ce îl înconjoară ar fi în repaus complet, conceptul de timp nu ar exista deloc. În domeniul spiritual, «timpul» este determinat de cantitatea mișcărilor spirituale - reînnoiri ale proprietăților, emanând unele din altele ca cauză și efect. Conceptele spirituale de «înainte» și «atunci» semnifică întotdeauna cauză și efect.
Materialul creației
Întregul material al creației este dorința de a primi plăcere. Tot ce există în creație, în afară de dorința de a te bucura, se referă la împlinire (la Puterea Superioară, Creatorul) și se numește lumină.
Dorința de a primi este forma primordială a fiecărei entități.
Dorința de a primi este forma primară a oricărei esențe și o definim ca fiind materială deoarece nu înțelegem esența. Deși «dorința de a primi» este înțeleasă ca o manifestare și o formă a esenței, poate fi ea cu adevărat percepută ca materialul esenței?
Totuși, acest lucru este valabil și pentru obiectele materiale, unde numim forma primară a unei entități «materialul primar» al acelei entități, deoarece nu înțelegem sau percepem acest material, deoarece niciunul dintre cele cinci simțuri ale noastre nu îl detectează. La urma urmei, văzul, auzul, mirosul, gustul și atingerea transmit doar semnale către creier pentru procesare, reflectând anumite proprietăți ale varietăților entității, care prind contur doar prin interacțiunea cu simțurile noastre.
De exemplu, dacă luăm chiar și atomii microscopic mici găsiți în substanța primară a unei entități, izolați prin procese chimice, și ei nu reprezintă nimic mai mult decât anumite proprietăți, prezentându-se astfel simțurilor noastre. Mai precis, sunt distingibili și pot fi definiți de noi prin manifestări ale «dorinței de a primi și de a fi primit». Putem defini și izola acești atomi în tot felul de forme, până la materialul primar al acestei entități - dar chiar și atunci, acestea vor fi doar forțele entității, nu materialul în sine.
Prin urmare, constatăm că, chiar și în tărâmul material, nu avem altă modalitate de a înțelege materialul primar decât presupunând că forma primară este materialul primar, conținând toate celelalte instanțe și forme care emană din acesta. Acest lucru este cu atât mai adevărat pentru Lumile Superioare, deoarece nimic perceptibil sau conceput de simțurile noastre nu operează acolo.