Partea a 5-a
Nu distruge
Frivolii s-au agățat deja de regula că nu poți reconstrui decât pe ruinele altora. Acest concept continuă să-i roagă pe locuitorii lumii până în ziua de azi. La urma urmei, până când o persoană nu găsește un punct slab în rândurile altei persoane, nici nu se va gândi să construiască ceva. Dar de îndată ce găsește o slăbiciune în ordinea altcuiva, își va înfige ghearele și veninul în ea până o va distruge din temelii și acolo va construi palatul înțelepciunii sale.
Astfel, toate sălile științifice sunt construite pe locul unor ruine. Prin urmare, interesul fiecărui cercetător constă exclusiv în distrugere, iar cu cât provoacă mai multe distrugeri, cu atât devine mai faimos și mai impresionant - în realitate, acestea sunt căile dezvoltării științifice și nu pot fi negate. Acest lucru este similar luptei împotriva teribilei sale distrugeri care a dominat timp de milioane de ani. [
În ziarul «Narod», în articolul «Critica marxismului în lumina noii realități și soluția la problema unirii poporului în toate curentele sale», Baal HaSulam scrie:
«Legea dezvoltării treptate... se extinde în întregul univers, iar toate sistemele naturale - atât anorganice, cât și organice - sunt construite pe ea, până la rasa umană cu toate proprietățile sale, atât ideale, cât și materiale. Nu există nimic în toate acestea care să nu se încadreze în legea de fier a dezvoltării treptate, care este rezultatul ciocnirii reciproce a două forțe: cea pozitivă, adică creativă, și cea negativă, adică negatoare și distructivă...”
Să luăm globul ca exemplu. Inițial, era doar o sferă de gaz, ca o ceață. Prin forța gravitațională din interiorul său, de-a lungul unei perioade de timp, atomii din interiorul său au concentrat într-un grup mai compact, rezultând în transformarea sferei de gaz într-o sferă de flacără lichidă. Ulterior, în perioadele de ciocnire aprigă dintre cele două forțe conținute în glob - pozitivă și negativă - forța de răcire a învins forța flăcării lichide, răcind învelișul subțire din jurul globului și solidificându-se acolo.
Dar globul nu se calmase încă, lupta forțelor nu se potolise și, după un timp, forța flăcării lichide a prevalat din nou, erupând cu mare furie din adâncurile globului, ridicându-se și sfărâmând în fragmente învelișul rece și dur, iar globul a devenit din nou flacără lichidă. Și a început o nouă perioadă de luptă, până când, în cele din urmă, forța de răcire a prevalat din nou asupra forței focului. Învelișul dur și rece care înconjura globul s-a răcit a doua oară, dar de data aceasta era mai gros și mai rezistent la erupțiile de lichid din adâncurile globului, iar rezistența sa a durat mai mult. Și totuși, în cele din urmă, lichidele și-au recăpătat puterea, au erupt din adâncurile globului, sfărâmând învelișul în fragmente și, încă o dată, totul a fost distrus și a devenit o sferă lichidă.
Astfel, perioadele s-au succedat, și de fiecare dată când forța de răcire a prevalat, învelișul pe care l-a recuperat a devenit mai gros, până când, în cele din urmă, forțele pozitive au prevalat asupra celor negative. Și au atins o armonie absolută: lichidele și-au luat locul în adâncurile pământului, iar învelișul rece s-a îngroșat complet în jurul lor - făcând posibilă formarea vieții organice pe el, așa cum se întâmplă și astăzi.
] înainte ca pământul să iasă din mare, căci și aceasta, fără îndoială, a fost un fel de dezvoltare. Dar, în același timp, nu ar trebui să invidiem creațiile care au fost martorii acelor revoluții; ar trebui să invidiem creațiile care au venit după domnia păcii, după ce elementele războinice au făcut pace între ele și fiecare și-a găsit locul de odihnă pe pământ, care se păstrează până în ziua de azi.
Deși legea luptei continuă să funcționeze și astăzi, ea este, în orice caz, doar o mică parte a unei lupte, nu o revoluție, în timpul căreia fiecare parte a distrus complet cealaltă slăbită. Astăzi, s-a înțeles deja că distrugerea este interzisă, căci «pentru ceea ce ai scufundat, ai fost scufundat și tu, iar în cele din urmă, cei care te-au scufundat vor fi ei înșiși scufundați».» [Avot, (2:6)]. Lupta este acum purtată într-o formă slăbită și prescurtată și, odată cu ea, puternic păstrează viața celor slabi fără a-i distruge, căci știe în inima lui că totul se va da în cele din urmă cu susul în jos și «cei care te-au înecat se vor îneca și ei». În timpul războiului, de exemplu, soldații respectă legile acestuia din același motiv.
Așadar, dacă învățăm cu adevărat din experiența istoriei practice, nu ar trebui să neglijăm principiul menționat anterior. Realitatea trebuie privită din perspectiva status quo-ului, pedepsindu-l pe distrugătorul de idei la fel de mult ca pe ucigașul unui om. În orice caz, un suflet fără idei nu este ceva de compătimit, căci există mulți dintre ei în toate gropile de gunoi și mlaștinile și în aer și, prin urmare, sunt supuși controlului și nu avem nicio modalitate de a-i ajuta.
Prin urmare, trebuie să stabilim o lege conform căreia pământul din fața noastră este generos și permite răsfățarea cu toate ideile, atât bune, cât și rele. Într-adevăr, oricine ucide și distruge o idee rea este ca și cum ar distruge una sănătoasă, căci nu există idei rele în lume și doar o idee imatură este considerată rea. Prin urmare, ucigașul ei ar trebui judecat în același mod în care judecăm ucigașul unui suflet rău, cerând de la făptaș «vocea sângelui, a seminței și a continuării seminței» victimei. Într-adevăr, o idee rea este un defect și, deși nu este încă potrivită pentru a fi hrănită, în cele din urmă va înflori și se va dezvolta.
Cât despre palatul înțelepciunii pe care dorim să-l construim, să căutăm o altă locație, liberă de structurile altor oameni și să nu dăunăm niciunui sistem existent. Căci rațiunea este profundă și generoasă, iar cuvintele înțelepților vor fi auzite în pace - dar sistemul exploatatorilor și exploataților, așa cum am explicat deja, este universal recunoscut ca fiind malefic. Prin urmare, numai el trebuie eradicat, căci toată lumea îl numește demodată și dezgustător.
Totuși, în același timp, ar trebui să menținem toate normele vieții, respectând status quo-ul și libertatea individului, deoarece acestea nu sunt obligatorii. distruge pentru noua noastră construcție. La urma urmei, construcția nu este doar economică. Luați exemplul unui comerciant care vrea să deschidă un magazin alimentar și se teme de concurență. Așa că arde toate magazinele din oraș, inclusiv pe cele care vând aur, perle, bijuterii și haine - pentru că este prea prost. Nu se va îmbogăți arzând magazine de bijuterii, iar magazinele alimentare singure ar fi suficiente pentru demersul său distructiv - dar este convenabil pentru conservatori să stea de pază, iar pentru căutătorii să se bucure de libertatea lor. Și cel puțin, ar trebui adoptată o lege care să impună fiecărui conservator să muncească mai mult, astfel încât acest lucru să fie suficient pentru [Traducerea nu a fost găsită] בעלי הבחינה.
Cunosc cuvintele lui Marx despre cum, atunci când corpul își vindecă rănile și își îngrijește, vom avea adevărata oportunitate de a începe să explorăm idealurile. În primul rând, trebuie menționat că această idee este fundamental eronată, deoarece experiența ne arată direct că un corp îngrijorat și suferind găsește înțelegere și adevăr mai repede decât un corp bine hrănit și neatins.
Și, în plus, chiar dacă îi urmăm exemplul, trebuie să spunem totuși: «Să nu distrugi». În orice caz, exemplul ar fi cel al unui om care taie pomi fructiferi, dorind să-i studieze din interior pentru ca aceștia să crească mai puternici. Acest om este pur și simplu un prost, pentru că dacă îi taie, vor muri și nimeni nu va «gusta vreodată din fructe».
Același lucru este valabil și pentru ideile pe care le-am moștenit de la strămoșii noștri după sute de generații de dezvoltare. Le doboară, le ofilește și le distruge, promițându-ne că mai târziu, când se vor calma, le va revizui și, dacă este posibil, le va aproba. Este pur și simplu un prost complet.
El a presupus că concentrarea asupra valorilor spirituale era în detrimentul comunității. (Cum putea fi atât de încrezător în această presupunere? La urma urmei, această opinie este împărtășită atât de cei pro, cât și de cei contra, și mulți o susțin.) El nu poate decât să conteste forma de înțelegere pe care exploatatorii o folosesc pentru propriile scopuri și, prin urmare, trebuie să lupte pentru o înțelegere care nu va cauza daune. Dar să pronunțe sentința la moarte...
Într-adevăr, întreaga sa teorie este un edificiu construit exclusiv pe ura față de religie, asemenea edificiilor «cărturarilor» din vremea sa, de asemenea, fondate pe ura față de religie, fără niciun motiv legat de prejudicii economice. Prin urmare, avem dreptul să cerem ca savanții autentici care studiază doar latura economică a problemei să elimine acest punct din cărțile lor. Numai atunci vor avea vreo speranță de o victorie eternă și durabilă asupra erupțiilor sale. [În original: קיהו, care posibil înseamnă: קיאו] și nimic altceva.
Pe scurt, nu există fericire fără adversitate, nu există bine fără rău și nici cel mai mare înțelept nu este scutit de avalanșa erorilor. Slăbiciunea sa le lasă loc să vină, să se îngrădească și să o distrugă complet - și aceasta este slăbiciunea marxismului, care îi face dificilă cucerirea și de sute de ori mai grea existența.
Prin urmare, dacă sunteți adepți fideli ai sistemului vostru și doriți existența acestuia, vă rog să vă grăbiți să ștergeți punctul menționat mai sus din legile voastre și atunci cu siguranță vă veți recunoaște calea.
S-a adeverit profeția lui Marx?
Pe de o parte, s-ar putea considera că profeția sa s-a împlinit în întregime, așa cum era intenționat. La urma urmei, puterile aflate în poziții lâncezesc de ceva vreme de teama distrugerii iminente cauzate de minunile armamentului acumulate și nu au nicio cale sau scânteie de speranță pentru a scăpa de aceasta sau pentru a ajunge la un acord. Liderii economici își văd și ei soarta, iar orice licărire de salvare s-a stins în realitate. Taberele de foamete se acumulează zi de zi în hoarde terifiante, în timp ce proletariatul clasei de mijloc s-a format aproape complet și așa mai departe.
De ce aruncat la dreapta?
Pe de altă parte, însă, descoperim contrariul. Fascismul, dimpotrivă, crește și se înmulțește zi de zi: mai întâi Italia, acum Germania, mâine Polonia, iar America este în prag și așa mai departe - așa că, cu siguranță, ceva a scăpat atenției profetului, ceea ce a dus la o eroare radicală din partea sa.
Cu adevărat, câinele este îngropat în propria sa învățătură.
Într-adevăr, câinele este îngropat în propriile sale învățături, căci a adăugat excese doctrinei colectivismului. Acestea sunt nucile tari pe care istoria nu le poate digera sub nicio formă (religioasă sau națională) – și au fost date la o parte.
Politică distorsionată
Un conservator nu ar trebui să stea păzind excese care nu-i afectează conservatorismul; un căutător nu ar trebui să ceară libertate pentru excese fizice; iar un colectivist nu ar trebui să distrugă idei care nu intră în conflict cu colectivul său.
Toate aceste trei sisteme sunt adevărate și, în orice caz, la fel de respectate de susținătorii lor. Dacă, în acest moment, forțele sunt aliniate în așa fel încât un grup are ocazia să-l distrugă pe altul, atunci vorbim despre un ciclu. În cele din urmă, sunt necesare legi pentru a limita diferitele tipuri de arme, astfel încât un grup să nu-l zdrobească pe altul peste capacitatea sa, deoarece lumea este în continuă schimbare, iar omul nu știe., Ce Ce se va întâmpla cu el mâine. Prin urmare, înainte de începerea luptei, rațiunea are timp să construiască o apărare împotriva distrugerii complete a oricăreia dintre părți. În loc să ne bazăm pe puterea de astăzi, ar trebui, dimpotrivă, să luăm în considerare viitorul garantat. Cât despre adevărul dintre toate sistemele, definesc acest cuvânt conform legii evoluției, deoarece fiecare idee și fiecare sistem pregătește și deschide calea pentru un sistem mai bun. Și până când va face acest lucru, este destinat să supraviețuiască și să continue să existe, deoarece, în propria sa distrugere, va distruge și ideea și sistemul pe care era destinat să le aducă la maturitate.
Însuși Marx a înțeles asta, vedeți... Căci a spus că din pântecele burgheziei mature ies și se nasc proletarii muncitori. Din aceasta veți înțelege cu siguranță că, dacă un salvator al proletariatului ar distruge burghezia matură, ar distruge, desigur, prin aceasta însăși temeliile comunei - căci această lege puternică vă spune: «Nu distrugeți» până nu este momentul potrivit. Aici nu sunt de acord cu el, deoarece spune că sfârșitul trebuie grăbit cu orice preț și îl corectez: cu excepția distrugerii ideilor, care nu este deloc necesară pentru ca acest sfârșit să vină.
Nimic nu are momentul său, iar pentru sistemul colectivist, momentul său a sosit în timpul nostru. Vai de acei proști care ratează acest moment, ridicând bariere și obstacole pentru ei înșiși care, deși nu sunt neapărat necesare, sunt ca o perdea de fum în fața ochilor lor. Prin urmare, înainte de a fi transformați, lumea va avea timp să fie transformată în multe feluri, iar «mântuirea și eliberarea se vor găsi în altă parte».» [Estera 4:14] și ei înșiși și sistemul lor vor dispărea pentru mult timp.
Lupta în sfera națională este complet inutilă; nu există nicio urmă de proprietate privată aici, căci proprietatea privată este străină de tărâmul spiritual; este asociată doar cu bunurile materiale. Cine nu își dorește dezvoltarea științei? Și cine nu știe că invidia printre oamenii de știință sporește înțelepciunea? De aceea nimeni nu se opune, nici măcar printre marxiștii de extremă stângă. Cu toate acestea, în general, războiul se poartă exclusiv pentru bunuri materiale și, ca urmare, invidia le aduce doar panică și suferințe inutile. Așadar, de ce să lupți împotriva bunurilor spirituale și naționale?
Să presupunem că toate națiunile ajung la un acord în domeniul economic, hotărând abolirea întregii proprietăți private, astfel încât să nu mai existe niciun exploatator; și în loc ca toate națiunile să concureze între ele pentru bogăția materială, rivalitatea va fi de acum înainte pentru bogăția spirituală. Firește, o astfel de competiție se va manifesta atât la nivel individual, cât și la nivel general. Acest lucru nu va ridica obiecții nici măcar în rândul celor mai extremi. Și cu voia lui Dumnezeu.
Prin urmare, întreaga noastră dezbatere se învârte în jurul moștenirii spirituale a trecutului. La urma urmei, spui: «Permitem dobândirea unei moșteniri similare în viitor cu toată libertatea cuvenită și cuvenită - doar eradicați trecutul din casele voastre.» Aceasta nu este altceva decât o boală urâtă și o eclipsă a rațiunii. De ce să distrugem ceea ce este permis pentru viitor și ceea ce este deja pregătit, ajungând la noi în cantități atât de mari din trecut? Acest lucru amintește de faimosul rege egiptean care avea o bibliotecă lungă de trei străzi, plină de cărți prețioase. El a dat ordin să fie arse, iar acestea au fost arse, pentru că nu erau necesare pentru a susține religia sau pentru că ridicau îngrijorări cu privire la posibile daune.
Nu numai că nicio națiune nu se va supune ordinului tău de a-i distruge toată moștenirea trecută și va lupta pentru ea fără să-i cruțe viața (căci acesta este un lucru complet inutil pentru tine, din moment ce nu ai absolut nicio nevoie de el), dar chiar dacă spiritul nebuniei și al nebuniei coboară pe pământ astfel încât să se supună unui astfel de ordin, vor trebui să cruțe o clădire atât de imensă de mai multe generații, care poate pieri, deși «nu este rău în mâinile lui».» [Iov 16:1] deloc.
Prin urmare, trebuie să insuflați principiul «Ne-ați ales pe noi» în temelia fiecărei națiuni, în măsura în care acesta reflectă pe deplin dorința voastră. Și doar temelia materială a fiecărei națiuni ar trebui îndepărtată. La urma urmei, această temelie și-a ajuns la ceasul ei și se sprijină deja pe o criză, făcând națiunea susceptibilă la corecții accidentale din partea oricărei mâini care i se întinde. Cu toate acestea, în același timp, fiecărei națiuni trebuie să i se acorde încredere deplină în păstrarea moștenirii sale spirituale în toată plenitudinea și puritatea sa.
Iar legile care contrazic colectivismul nu ar trebui respinse ca religie. La urma urmei, atât legislatorii intelectuali, cât și adepții religioși recunosc că «confiscarea de către instanță este confiscare, iar un verdict de stat este un verdict». Prin urmare, toate legile care contrazic esența colectivismului vor rămâne istorie, al cărei ceas a trecut. Deja, marea majoritate a lor zac în arhive, neaplicate.
[Mergeți la o pagină nouă]
În realitate, ne confruntăm cu trei forțe care se luptă între ele. Este adevărat, acest lucru contrazice punctul de vedere al marxiștilor, care iau în considerare doar două forțe: exploatatorii și exploatații. Totuși, aceasta este o teorie abstractă și nu are dreptul să existe mai mult decât predecesoarele sale. Între timp, conform principiului fundamental al marxismului însuși, ar trebui luată în considerare doar latura practică, nu teorii nesfârșite. Prin urmare, am ales să iau în considerare trei forțe care se află în fața noastră în realitate.
Împărțirea în clase: cei deștepți și cei leneși
Să presupunem că un popor este leneș, în timp ce altul este din fire mai agil. Ceea ce poate face unul în două ore, altul poate face într-o oră. Firește, vor apărea plângeri. Unul va spune: «Toate popoarele au timp de muncă egal», în timp ce celălalt va spune: «Principalul lucru este produsul». Așa cum se obișnuiește în dispute, fiecare își va menține poziția. Pe ce bază vor stabili un tribunal? Dacă se bazează pe principiul «fiecare dă după abilitățile sale și mănâncă după nevoi», acest lucru tot nu necesită timp egal. Dar dacă comparăm cu adevărat popoarele după greutate și cantitatea de muncă, atunci individul va avea aceeași plângere, iar cel puternic va munci pe jumătate. Astfel, tu însuți pregătești o nouă diviziune de clase: o clasă a celor agili și o clasă a celor leneși.
Ați putea spune că o majoritate leneșă poate constrânge o minoritate ingenioasă din propria națiune, dar, fără îndoială, o națiune nu poate constrânge o alta. Astfel, veți crea o diviziune de clasă între națiuni, precum și clase de exploatatori și exploatați între indivizi.
Venirea eliberatorului
Nu este de mirare că fondatorii înșiși știau acest lucru, cum se spune... că vor căuta mai întâi posibile compromisuri și, în cele din urmă, vor ajunge la adevărate idealuri bazate pe un nivel ridicat de colectivism. Atunci fiecare va da în funcție de abilitățile sale și apoi va lua doar atât cât are nevoie, adică, în mod egal cu leneșii. Acest lucru este posibil doar datorită venirii unui salvator drept, când «pământul va fi plin de cunoaștere».» [Isaia 11:9] Atunci cel ce dăruiește va înțelege că lucrează pentru Dumnezeul său și Îi aduce plăcere Creatorului său.
[Mergeți la o pagină nouă]
Instinctele idealiste au prins deja rădăcini în nenumărate cazuri în care rasa umană a îmbătrânit și s-a naturalizat într-un loc sigur, unde nicio mână umană nu poate ajunge. Vorbim despre subconștient, care se află în medulla oblongata și activează automat nervii umani, fără să-și ceară stăpânul. Rusia a învățat acest lucru din experiență, iar toate războaiele sale nu au dus la nimic. Dacă acești războinici ar ști că inima umană le va permite orice, atâta timp cât îi lasă ideile subconștiente moștenite din generații. Dacă vor persista în distrugerea acestei moșteniri, în cele din urmă vor purta responsabilitatea. Căci căldura și pucioasa se acumulează treptat până când paharul dă pe dinafară, iar apoi se produce o explozie.
Și pe lângă toate acestea, crește o nouă generație care nu l-a cunoscut pe Iosif.» [«Și s-a ridicat peste Egipt un nou rege, care nu-l cunoștea pe Iosif» (Tora, Shemot, 1:8)], care nu înțelege deloc nevoia și necesitatea abolirii proprietății private, învățând acest lucru nu din propriul lor sânge, ci din teoria seacă. Pasiunea pentru proprietatea privată este bine ascunsă în subconștientul lor și, într-o frumoasă dimineață, tabere de tineri se vor ridica din toate părțile și îi vor ucide pe cei bătrâni, împreună cu toate bunurile și cunoștințele lor. La urma urmei, o idee nu vine unei persoane din rațiune, ci doar din experiența de viață, din profit. [În original: מתוך הריחום] și combinația dintre bine și rău – ca un sistem care funcționează automat. Mintea nu are nicio putere asupra corpului, deoarece îi este complet străină. Prin urmare, nu există încredere în tinerii colectiviști care au găsit o idee prin propriile minți, iar aceștia se vor risipi ca o bulă de săpun.
Ultimul cuvânt în politică
Așadar, trei forțe — dreapta, mijlocul și stânga — vor sta pe podiumurile congresului. Și se vor certa și se vor ciocni între ele: dreapta împotriva libertății stângii și stânga împotriva reacției dreptei. Cei care caută vor face loc amândurora, iar majoritatea va decide.
Într-unul oameni Au ajuns deja la o soluție: colectivizarea tuturor necesităților esențiale ale vieții, adică distribuirea egală a tuturor nevoilor economice. Un singur pământ pentru toți cei care locuiesc pe el și o împărtășire comună a plăcerilor sale fizice. În același timp, toate instanțele și disputele vor pune poveri și mai mari asupra subiectelor spirituale. În același timp, cele trei niveluri - invidia, onoarea și pasiunea - vor fi reduse la simple granițe spirituale.
Acest format va deveni cu adevărat cuvântul de ordine în politică și, prin urmare, «legea de neîncălcat» va rămâne pentru totdeauna. La urma urmei, pe măsură ce rasa umană evoluează, ideile se vor diversifica și se vor consolida, iar fiecare își va susține propriile opinii într-o măsură mult mai mare decât se bazează în prezent pe capitalul său actual. Există o singură speranță de a ieși din această strâmtoare: ca omul să înceapă să se retragă până când va adopta o formă simplistă, ceea ce înseamnă să se golească complet de propriile opinii.
Între timp, partidele se vor înmulți aproape la fel de mult ca indivizii, iar acest lucru se va rezolva doar prin legea constantă a «urmării majorității». Indivizii vor începe apoi să facă compromisuri și să negocieze acorduri între ei până când se vor uni în comunități. În cadrul acestor comunități, vor începe luptele cu opoziția, până când opoziția însăși se va destrăma. Astfel, comunitățile mari se vor fragmenta în comunități mai mici, iar cele mai mici în comunități miniaturale, și vor face comerț între ele, așa cum se obișnuiește astăzi. Cu toate acestea, aceste negocieri vor deveni inevitabil din ce în ce mai aprinse, direct proporțional cu nivelul de dezvoltare al ideilor, care sunt mereu intransigente. Și acest lucru trebuie să continue pentru totdeauna.
[Mergeți la o pagină nouă]
Totuși, într-un domeniu — în sfera proprietății private — s-a ajuns deja la o decizie convenită: fiecare va contribui cât poate și va primi aceeași plată ca și cei fără succes, fără cea mai mică creștere. Timpul de muncă va fi același pentru toată lumea, cu o certitudine absolută. Și dincolo de această certitudine, vor exista bonusuri de timp pentru veterani, acordate de aceștia în loc de cei slabi, pentru a-i ușura complet și a evita epuizarea lor. Acesta a devenit un exemplu de caritate comună în timpul nostru. În fiecare oraș și în fiecare comunitate, cei slabi vor împărți în mod egal. Dacă există mulți voluntari în comunitate, atunci toți cei slabi vor fi ușurați, iar dacă există puțini voluntari, atunci doar un număr mic vor fi ușurați: cei mai slabi și așa mai departe.
[Mergeți la o pagină nouă]
Oricine încalcă aceste legi va fi pedepsit fie prin respectarea cotei de muncă, fie prin urmărire penală.
Fața unei idei
Adevărul oricărui factor este sesizabil prin spiritul de plăcere al persoanei care îl poartă. Am devenit la... Deși...[Textul este scris cu caractere italice pentru a evidenția posibilele inexactități. Starea manuscrisului nu permite recunoașterea fiabilă a acestor cuvinte.] ... Cu mulți ani în urmă, deși nu mi-au distras atenția, până când i-am văzut vorbind și certându-se. Atunci am recunoscut adevărul față în față. Căci aceasta este legea: un om neexcitat nu va experimenta niciodată satisfacție din posesiunile materiale. În mod similar, atunci când este angajată într-o idee, o persoană este obligată să simtă un spirit de plăcere în acest proces. Gradul de spirit și plăcere pe care îl simte depinde de adevărul ideii în care este angajată. Rezultă că adevărata față a unui lucru poate fi recunoscută doar privind persoana care îl proclamă: este încântată? Gradul de plăcere indică gradul de adevăr - ceea ce m-a făcut să cred în această idee. Căci până atunci, nu mai văzusem pe nimeni proclamând o idee cu atâta satisfacție și plăcere ca ei.
Adevărul absolut
Dacă nu există un adevăr absolut, ci doar unul trecător, atunci spun că orice adevăr ca atare este, în momentul prezent, adevăr absolut. În mod similar, o realitate care este destinată să moară nu poate fi numită moartă, întrucât în timpul vieții sale este, în momentul prezent, realitate absolută.
[Mergeți la o pagină nouă]
Nimic nu poate fi evocat decât prin dorință sau constrângere, iar rațiunea, după cum știm, nu este un factor obligatoriu. Aceasta ridică întrebarea: cine îl motivează pe colectivist în timpul acțiunilor sale? Din a cui sursă se va aprinde în el dorința de a se mișca sau din puterea cui îi va veni constrângerea?
La urma urmei, mișcarea ar deveni un fel de proprietate privată. Fiecare persoană are grijă ca energia sa să nu fie irosită, chiar mai mult decât este atentă la capitalul său. Și dacă nu au nevoie de colectivism pentru a-și aduna energia, atunci cu siguranță nu o vor irosi. De unde, atunci, vor veni dreptatea sau compasiunea?
Grăbește timpul maturării sale: folosind metoda Cabalei
Ideea de colectivism trebuie să se maturizeze și să se coacă în mintea umană pe parcursul a cel puțin trei generații întregi de pace și armonie. Prin urmare, multe revoluții și experimente vor cuprinde lumea înainte ca aceasta să ajungă la concluzia sa finală - și nu există o cale mai ușoară pentru maturizarea ideilor decât calea Cabalei.