Prefaţă

Există o parabolă despre un grup de oameni pierduți în deșert, suferind de foame și sete. Unul dintre ei a găsit o mănăstire plină de toate binecuvântările țării și și-a amintit de camarazii săi nefericiți. Cu toate acestea, călătorise deja atât de departe de ei încât nu știa unde se aflau. Așadar, ce a făcut? A început să strige tare și să sufle într-un corn - poate că camarazii săi săraci și flămânzi i-ar auzi vocea, s-ar apropia și ar intra și ei în această mănăstire plină de toate binecuvântările.

Aceeași imagine se dezvăluie în fața noastră: noi, împreună cu întreaga umanitate, ne-am pierdut într-un deșert teribil, iar acum am găsit o mare comoară plină de toate binecuvântările. Vorbim despre cărțile cabalistice din această comoară, care hrănesc sufletele noastre însetate, umplându-ne cu nectar dătător de viață și extaz până când suntem complet sătui. Și totuși, ne amintim de camarazii noștri, lăsați în deșert teribil fără sfaturi sau ajutor. Cu toate acestea, distanța dintre noi este mare, iar vocile noastre nu se pot ajunge una la alta. Prin urmare, am pregătit acest «corn» să sune tare - poate că frații noștri vor auzi, se vor apropia de noi și vor fi la fel de fericiți ca noi.

Cunoașteți așadar, frații mei, trupul nostru: întreaga esență a științei Cabalei este cunoașterea modului în care lumea coboară din înălțimile cerului către josnicia noastră. Această realitate era inevitabilă, căci «scopul acțiunii se află în planul original», iar gândul Creatorului acționează imediat, căci El nu are nevoie de niciun instrument. (cli) pentru acțiune, așa cum suntem. Prin urmare, am fost creați inițial în Infinit cu toată perfecțiunea și de acolo până în această lume - și, prin urmare, este foarte ușor să găsim toate corecțiile care vor veni din lumile perfecte care ne-au precedat.

Din aceasta știm cum să ne corectăm căile de acum înainte. Aceasta este similară cu superioritatea omului asupra animalelor. «Spiritul animalului coboară în jos», adică vede doar de la sine înainte și îi lipsește rațiunea și înțelegerea de a-și vedea trecutul și de a corecta viitorul. Și apoi vine omul, iar «spiritul omului urcă», adică spre trecut. El privește spre trecut ca cineva care se uită în oglindă și vede nevoia de a-și corecta propriile defecte. În mod similar, mintea, privind spre trecut, își corectează căile din acest moment înainte.

Și astfel, nu există nicio dezvoltare pentru speciile animale, care rămân acolo unde au fost create, căci nu au nicio oglindă pentru a înțelege cum să-și corecteze căile și să evolueze treptat precum oamenii. Oamenii, însă, evoluează zilnic până când superioritatea lor este asigurată și simțită și, în final, urcă pe planetele superioare.

Toate acestea se referă la căile naturale exterioare, adică la natura realității care ne înconjoară. Aceasta privește hrana și treburile noastre exterioare, în ceea ce privește care suntem pe deplin mulțumiți de eficacitatea rațiunii naturale.

Lucrurile stau altfel în sfera noastră interioară. Deși evoluăm oarecum, evoluăm și ne perfecționăm prin presiune din spate (vis-a-tergo), prin suferință și vărsare de sânge. Și asta pentru că nicio viclenie nu ne poate oferi o oglindă în care să putem vedea ființa interioară a generațiilor trecute, cu atât mai puțin ființa interioară a sufletelor și lumilor care, în coborârea lor, au ajuns la un colaps atât de teribil precum cel de astăzi, drept urmare ne vom pierde încrederea în viață, iar represalii sângeroase și morți de tot felul ne vor aștepta în următorii ani, până când toată lumea va recunoaște că nu are nicio idee cum să prevină acest lucru.

Acum imaginează-ți, de exemplu, că astăzi ai găsit o carte de istorie care descrie ultimele generații care vor trăi peste zece mii de ani. La urma urmei, așa cum simțim și tu, lecția suferinței și a represaliilor va fi cu siguranță suficientă pentru a le readuce la bunătatea unei ordini bune.

Acești oameni au rutine bune în față care să le ofere încredere și seninătate, pentru a le garanta cel puțin pace și liniște în viața de zi cu zi.

Fără îndoială, dacă vreun înțelept ne-ar oferi o astfel de carte despre înțelepciunea statului și căile individului, atunci liderii noștri ar găsi toate mijloacele necesare pentru a organiza viața de aici conform principiului «nicio pierdere și nicio revoltă în piețele noastre».» [Psalmul 144:14], iar nenorocirile și chinurile cumplite ar dispărea și totul s-ar întoarce în pace la locul său.

Și acum, domnilor, în fața dumneavoastră, în această bibliotecă, se află o carte care descrie și explică toată înțelepciunea guvernării, precum și toate căile individului și societății care sunt realizate la sfârșitul zilelor. Aceasta este o carte kabbalistică. [În manuscris, lângă textul care începe aici, există o notă: «Perfecțiunea precede imperfecțiunea»], în care sunt ordonate lumile corectate, care au apărut în perfecțiune. La urma urmei, se spune că perfecțiunea emană inițial de la Creator, iar apoi o corectăm și ajungem la perfecțiunea care există în Lumea Superioară și emană din Infinit conform principiului «sfârșitului acțiunii în planul original». Și întrucât imperfectul nu iese din perfect imediat, ci treptat, și nu există nicio dispariție în spiritual, toate lucrurile rămân existente și înfățișate în toată chipul și asemănarea lor, generală și particulară, în știința Cabalei.

Deschideți aceste cărți și veți găsi acolo toate planurile bune pentru viață care vor fi dezvăluite la sfârșitul zilelor. Din aceste cărți, veți primi o lecție bună despre cum să puneți lucrurile la locul lor astăzi în ceea ce privește treburile acestei lumi. Avem ocazia să studiem istoria trecutului și, pe baza ei, corectăm istoria viitorului.

Un apel către cei aleși să studieze știința Cabalei

Autorul acestor rânduri cunoaște puține lucruri despre sine sau despre locul său. Nu mă număr printre cei mai distinși reprezentanți ai rasei umane și, dacă cineva ca mine a depus efortul în timpul nostru și a găsit toate acestea în cărțile ascunse pe rafturile bibliotecilor noastre - și dacă puținii aleși ai generației noastre vor face efortul să studieze aceste cărți - câtă fericire și bunătate le așteaptă lor și întregii lumi.

De ce sună claxonul meu?

Iau toate acestea atât de profund în inimă încât nu mă mai pot abține și m-am hotărât să dezvălui, din perspectiva mea și din ceea ce am găsit în aceste cărți, calea către viitoarea corecție predestinată nouă. Voi ieși... la oameni, suflând în această trompetă, căci, în opinia și înțelegerea mea, va fi suficient să-i adune pe toți cei aleși, astfel încât, începând să studieze și să asimileze aceste cărți, să se încline pe ei înșiși și întreaga lume spre îndreptățire.