Ce înseamnă «nu aduna și nu scădea» la locul de muncă?

---

Se spune (Vaetchanan, 1): «Să nu adăugați la cuvântul pe care vi-l poruncesc, nici să nu scădeți din el, ca să păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru, pe care vi le poruncesc.». Și comentatorii întreabă, de ce ar cere Tora «să nu se adauge»? Astfel încât nici nu s-ar gândi să adauge, căci s-ar putea presupune că merită să adauge pentru a mări gloria cerului. Iar în ceea ce privește «și să nu scadă din el», de ce este scris să li se spună să nu scadă? Este simplu: dacă Creatorul ne dă Tora și poruncile, trebuie neapărat să le respectăm și să nu încălcăm decretele Creatorului. Și chiar și această explicație simplă conține multe avertismente.

Dar cum ne poate ajuta acest lucru în lucrarea spirituală? Trebuie să înțelegem și de ce nu ar trebui să adăugăm. Rațiunea ne spune că, dimpotrivă, ar trebui să adăugăm în ceea ce privește împlinirea poruncilor, iar în lucrarea noastră propriu-zisă, adăugăm de fiecare dată.

Se știe că atunci când se organizează ordinea de lucru se pune problema unei linii și există două linii, care se numesc dreapta și stânga, și există o linie de mijloc, așa cum s-a explicat în articolele anterioare.

Dar să revenim la subiect. De asemenea, este important să știm că există o regulă - o singură regulă pentru toți, pentru întregul popor al lui Israel, deși există și membri individuali.

Există oameni care nu pot fi ca masele, adică nu pot urma Tora și mitzvot ca toți ceilalți. Ei înțeleg și simt că munca și aspirațiile maselor – adică ceea ce masele se străduiesc să realizeze prin împlinirea Torei și mitzvot – sunt insuficiente pentru ei. Sunt atrași de aspirații și obiective care diferă de cele ale maselor.

În orice caz, când vine vorba de împlinirea Torei și a poruncilor, se spune că “Tora este una pentru fiecare” (Beshalach 7) și nu există nicio diferență între o persoană cu adevărat dreaptă și un simplu om. Totuși, acest lucru se aplică și acțiunii: fiecare trebuie să aibă intenția de a împlini poruncile atunci când le îndeplinește, așa cum ne-a fost revelat prin Moise, ceea ce înseamnă “intenție atunci când se împlinesc poruncile”, iar în aceasta, toți sunt egali.

Cât despre asta intenții, Adică, de ce este necesar să împlinești Tora și poruncile sau ce anume își dorește o persoană în schimbul muncii sale atunci când renunță la orice altceva și își dedică tot timpul și energia Torei și poruncilor? Există diferențe aici. Și, în general, acestea pot fi numite lolișma sau când are deja o intenție lișma. Și, în special, există multe categorii, cum ar fi în lo lișma, și în lișma.

Cât despre Lo Lishma, atunci toată lumea începe cu lo lișma. Și ulterior există unități care depășesc cadrul lo lișma și urcă pe treaptă lișma. Și apoi trebuie să le distingem folosind linii.

Adică toți cei care sunt întotdeauna de acord cu nivelul lo lișma, Există o corecție în această privință, ceea ce înseamnă că nu pot vedea calea adevărului până când nu simt că merg pe calea adevărului. Altfel, nu sunt capabili să continue în Tora și mitzvot. Este acceptat faptul că o persoană ar trebui să beneficieze de pe urma muncii sale. Și dacă lo lișma nu este adevărul, atunci ce este adevărul, până la urmă? lo lișma Aceasta este o perioadă foarte importantă..

Și, din moment ce nu pot evalua lo lișma, deci există o astfel de corecție: să creadă că ei fac totul lișma, astfel încât să își prețuiască acțiunile. Dar cum poate cineva beneficia de pe urma înșelăciunii?

Tatăl meu și profesorul meu spuneau că trebuie să crezi că în măsura în care o persoană își imaginează că lișma - acesta este un lucru important, el trebuie să creadă asta lo lișma chiar mai important. Și în ceea ce privește importanța lișma – este dincolo de puterea omului să aprecieze măreția și importanța acestei perioade.

Dar în munca maselor, există o singură linie - adică, doar acțiune. Și aceasta este o singură cale. Aici, o persoană trebuie să știe că, cu fiecare acțiune pe care o efectuează, avansează, monedă după monedă, iar contul său se acumulează. Este ca exemplul unei persoane care primește chirie de la o fabrică, o închiriază altcuiva și, în fiecare an, acumulează o anumită sumă. Și sunt încrezătoare că averea lor crește în fiecare an.

Și acest lucru este similar cu munca maselor. De exemplu, dacă o persoană ajunge la vârsta de 20 de ani, are deja capitalul de 7 ani. Iar când ajunge la vârsta de 40 de ani, știe că va avea capitalul de 27 de ani și așa mai departe. Se pare că nu are de ce să-și facă griji, deoarece recompensa sa este garantată. Și într-adevăr așa este, că pentru lo lișma primește o recompensă. Și aceasta se numește o linie sau o cale. Și nu există nicio contradicție aici cu calea muncii pe care o urmează.

Totuși, în momentul în care o persoană dorește să iasă dintr-o astfel de cale generală de avansare și vrea să înceapă să lucreze lișma, atunci trebuie să distingem două linii:

1) corect. Cel corect se numește perfect atunci când nu are niciun defect, iar acest lucru se poate întâmpla în două moduri:

1. Sens unic, Cea care există (pe măsură ce avansezi) în linia corectă este atunci când rezumă lucrurile și spune că totul vine de sus, iar omul nu are nicio alegere independentă. Prin urmare, el rezumă lucrurile și vede câți oameni există în lume cărora Creatorul nu le-a dat gândul și dorința de a-Și împlini poruncile, în timp ce el a primit un astfel de gând și dorință pentru a putea avea un oarecare sprijin în Tora și porunci.

Și vede, de asemenea, că există oameni care au atins niveluri mai înalte, atât cantitativ, cât și calitativ, dar totuși, când privește în urmă, vede că există oameni care nu au simț spiritual.

Întreaga lor viață este cufundată în pasiuni animalice și nu mai simt lumea animală. Nu iau în considerare niciun scop sau faptul că lumea a fost creată pentru un anumit scop. Se mulțumesc să-și îndeplinească unele dorințe rămase din copilărie și, dacă reușesc, consideră că au atins fericirea în viață.

Și vede că Creatorul i-a dat rațiune și conștiință pentru a fi mai mult decât un simplu animal. Știe că este un «om», iar nivelul unui om este mai înalt decât cel al unui animal. Aceasta înseamnă că are o legătură cu Creatorul și poate îndeplini poruncile Creatorului. El crede că vorbește cu Creatorul, lăudându-L în rugăciune și binecuvântându-L pentru plăcerea pe care o primește și îi mulțumește Creatorului pentru micul simț al spiritualității pe care îl posedă. Experimentează bucurie și un sentiment de fericire în viață, pentru că simte că nu este ca toți ceilalți oameni, care în aspirațiile lor de viață sunt ca niște copii mici și nu au nicio înțelegere a spiritualității. Aceasta se numește corect linie, pentru că o persoană se simte perfectă și nu duce lipsă de nimic.

2. A doua metodă Calea înaintării găsită pe linia dreaptă este, așa cum spunea tatăl și învățătorul meu, ca o persoană să creadă cu o credință mai presus de cunoaștere, că a atins deja credința deplină. Trebuie să-și imagineze, ca și cum ar simți cu toate simțurile sale, că Creatorul guvernează întreaga lume ca «binele și aducătorul de bunătate», că întreaga lume primește doar bine de la El și că el este singurul printre ei. Ce trebuie să simtă o persoană care merge dincolo de cunoaștere, ca și cum ar exista o lume plină de bunătate și tot ce-i rămâne este să-I mulțumească și să-L laude pe Creator pentru că a binevoit să atingă bunătatea și plăcerea? Aceasta se numește și perfecțiune pe linia dreaptă.

Această linie dreaptă oferă unei persoane oportunitatea de a-i mulțumi Creatorului pentru binele pe care l-a făcut pentru ea și numai atunci este considerată perfectă și binecuvântată, căci nu duce lipsă de nimic. Și în acest moment, poate fi în uniune cu Creatorul, căci doar «cei binecuvântați se contopesc cu cei binecuvântați». De aici, o persoană poate primi forță vitală, căci nu poate exista în negativitate. Rezultă că, prin linia dreaptă, ea primește forță vitală din lucrarea Creatorului, căci numai într-o stare de perfecțiune o persoană poate experimenta bucuria, iar viața fără bucurie nu se numește viață.

Linia dreaptă are un alt avantaj. Dacă o persoană Îi mulțumește Creatorului pentru că a adus-o mai aproape de El, în ciuda faptului că are doar o vagă înțelegere a spiritualității, și atunci când mulțumește pentru puțin, acest lucru duce la faptul că scopul ei, lucrarea Creatorului, devine din ce în ce mai important pentru ea.

«Șechina în exil» sau, așa cum se spune, «Șechina în țărână» semnifică faptul că munca spirituală nu are nicio importanță și doar lucrurile materiale, înălțate de societate, sunt importante. Omul este supus influenței societății, așa că și pentru el materialul este mai important decât spiritualul. Totuși, mergând pe linia cea dreaptă, adică mulțumindu-i Creatorului pentru fiecare senzație spirituală pe care o are, importanța spiritualului crește.

Și tatăl și învățătorul meu a spus că atunci când cei de sus văd că o persoană acordă importanță la tot ceea ce este spiritual, după cum reiese din recunoștința sa pentru toate lucrurile, aceasta duce la acordarea unei mici iluminari de sus, deoarece se vede că o poate păstra. Și despre aceasta se spune: «Ce prost ar pierde ceea ce i s-a dat?» Și există o regulă: ceea ce nu este deosebit de important nu se teme să fie pierdut și, prin urmare, cei de sus nu acordă nicio iluminare dacă o persoană nu este capabilă să o păstreze. Dar dacă văd că o persoană acordă importanță fiecărui lucru mic legat de spiritual, atunci cu siguranță va păstra ceea ce i s-a dat. Rezultă că, dacă o persoană se străduiește să aducă laudă și recunoștință Creatorului pentru că i-a dat rațiune și conștiință, pentru a o aduce puțin mai aproape de spiritual, aceasta duce la acordarea unei anumite iluminari de sus.

Totuși, trebuie să mergem și pe linia stângă, iar esența liniilor dreapta și stângă este că sunt două opuse care se neagă reciproc. Stânga Linia stângă este cea care trebuie corectată, deoarece linia stângă este linia verificării. O persoană trebuie să-și vadă adevărata stare spirituală, indiferent dacă își dorește cu adevărat să urmeze calea dăruirii sau dacă se înșeală pe sine sau pur și simplu nu este atentă.

Este bine cunoscut faptul că cel mai important lucru este să atingi unitatea cu Creatorul, adică să te gândești doar la ceea ce duce la egalitatea calităților și nu invers. Aceasta înseamnă că o persoană își examinează ordinea muncii - dacă a făcut progrese către atingerea scopului său. Sau, dimpotrivă, dacă se îndreaptă în direcția opusă - și apoi ia în considerare ce trebuie să facă pentru a se asigura că toate acțiunile sale sunt perfecte. Cu alte cuvinte, trebuie să vadă dacă are puterea de a depăși și, dacă nu, ce trebuie să facă.

Și apoi vede că numai Creatorul îl poate salva. Aceasta înseamnă că are oportunitatea de a transcende iubirea de sine și de a lucra exclusiv pentru Creator. Cu alte cuvinte, vede că numai Creatorul însuși îl poate ajuta, așa cum se spune: «Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei.». Aceasta înseamnă că fiii lui Israel au fost înrobiți de egipteni, adică erau sub jugul dorinței egoiste, erau sclavi în Egipt și nu aveau nicio înțelegere spirituală, deoarece totul a fost preluat de «egipteni», adică de iubirea de sine.

Și aceasta se numește «Păcătoșii sunt numiți morți în timpul vieții lor» и «săracii sunt considerați morți», pentru că duhul rău le ia toate bunurile și nimic nu intră în posesia sfințeniei până când Regele tuturor regilor nu li se descoperă și îi mântuiește. Și acest lucru funcționează întotdeauna, adică, Când o persoană este în exil și îi cere Creatorului să o conducă afară din exil, atunci Creatorul o ajută.

Și acesta este sensul a ceea ce s-a spus «Cel care vine să fie curățit este ajutat.». Totuși, o persoană nu poate ieși singură din exil și din iubirea de sine. Prin urmare, linia stângă este locul unde poate ierta Creatorul pentru că a condus-o afară din exil. Altfel, fără linia stângă, nu va putea niciodată să recunoască faptul că se află sub influența iubirii de sine, deoarece nicio defecțiune nu poate fi observată în linia dreaptă și nu există nimic de corectat.

Și din cele spuse, vom înțelege de ce rugăciunea constă în cântare, binecuvântare, laudă, implorare și cerere. După cum au spus înțelepții (Berachot 32): «O persoană va preamări întotdeauna mai întâi măreția Creatorului și abia apoi se va ruga Lui.».

Se pune întrebarea: dacă o persoană vrea să-I ceară ceva Creatorului, de ce ar trebui mai întâi să-L preamărească? Dacă vrem să cerem o favoare unei persoane din carne și oase, trebuie mai întâi să-i arătăm că o considerăm importantă. Este ca și cum am mitui-o pentru a-i face pe plac, iar apoi am cere-o să ne facă o favoare. Este ca și cum cel care dăruiește i-ar face și celui care primește o favoare, la fel cum cel care primește îi face o favoare celui care dăruiește, deoarece este încântat lăudându-l. Dar cum putem spune așa ceva despre Creator?

Și, așa cum am explicat deja despre necesitatea a două linii, dreapta și stânga, trebuie înțeles că, dacă o persoană dorește să se angajeze în muncă spirituală, trebuie mai întâi să înțeleagă ce este aceasta, adică pe cine intenționează să slujească. Aceasta înseamnă că trebuie mai întâi să aprecieze măreția și importanța Regelui dacă dorește ca Regele să o accepte ca sclavă, adică dacă dorește să atingă o stare de... «un sclav care își slujește stăpânul fără recompensă.». Dar cine îi dă dorința de a-L sluji pe Creator fără nicio recompensă? Numai măreția și importanța Creatorului îi pot oferi «combustibilul» necesar pentru a munci fără plată.

Prin urmare, o persoană trebuie mai întâi să meargă pe linia dreaptă, unde întreaga sa muncă constă în a-și imagina măreția Creatorului și a-I mulțumi pentru că i-a dat dorința și gândul de a se conecta cu spiritualul. Și chiar dacă primesc doar un mic, slab simț al spiritualului, acesta este foarte valoros și important pentru ei, așa cum am discutat deja când am examinat linia dreaptă. Prin urmare, în ceea ce privește al doilea sens al liniei dreapte, Baal HaSulam a spus că linia dreaptă semnifică «credință».

Adică, el trebuie să creadă mai presus de cunoaștere și să se imagineze ca și cum i-ar fi fost deja acordată credința în Creator, simțindu-L în organele sale și văzând și simțind că Creatorul guvernează întreaga lume ca Cel Bun și Creator al binelui. Și, de asemenea, atunci când o persoană privește în interiorul cunoașterii și vede opusul, ea trebuie să acționeze în continuare mai presus de cunoaștere. Și astfel încât, în ochii săi, este ca și cum ar simți deja în organele sale că este cu adevărat așa, că Creatorul guvernează întreaga lume ca Cel Bun și Creator al binelui.

Și aici găsește importanța scopului și de aici primește viața, adică bucuria de a fi aproape de Creator. Și omul are spațiul să spună că Creatorul este Bun și face binele. Și omul simte că are puterea să-i spună Creatorului: «Ne-ai ales dintre toate neamurile, ne-ai iubit și ne-ai dorit,», Pentru că are multe motive să-I mulțumească Creatorului. Și în măsura în care simte importanța spiritualului, el Îl laudă pe Creator.

Și după ce o persoană ajunge la un sentiment al importanței spirituale, numit «Omul îl va lăuda întotdeauna mai întâi pe Creator», atunci acesta este momentul în care trebuie să se mute pe linia stângă. Adică, trebuie să testeze cum simt cu adevărat importanța Regelui în cadrul cunoștințelor lor. Este ea cu adevărat pregătită să lucreze exclusiv pentru Creator?

Și când vede în interiorul cunoașterii că este gol și neputincios, aceasta este o stare în care prețuiește importanța spiritualului, dar toate acestea nu sunt înăuntru, ci deasupra cunoașterii. Acest calcul poate da naștere unui sentiment de inadecvare și durerii de a fi prins în aspirații josnice și are ocazia să ofere o rugăciune adevărată din adâncul inimii sale pentru ceea ce îi lipsește.

Totuși, dacă nu există o linie dreaptă, chiar și atunci când se roagă Creatorului să-l ajute, este ca și cum i-ar cere Regelui să-i facă bine, să-l salveze și să aibă milă de el. Și, din moment ce Regele este un Rege milostiv, omul îi cere să-i dea bani ca să-și cumpere o pâine. Și aceasta într-un moment în care omul nu este conștient că este închis, printre cei condamnați la moarte, și acum are ocazia să-i ceară Regelui să-i salveze viața. Adică, să aibă milă de el, iar Regele se va îndura de el, astfel încât să aibă ocazia să trăiască o viață fericită. Și îi cere Regelui să aibă milă de el și să-i dea o pâine, iar cu aceasta se va sătura. Și asta pentru că a stat în închisoare atât de mult timp încât a uitat totul - a uitat că există o lume în care se poate trăi fericit.

Și acesta este beneficiul unei persoane care mai întâi Îl laudă pe Creator și apoi se roagă. Iar sensul acestui lucru, așa cum se spune, este că, după ce cineva a realizat importanța spiritualului, că este «viața și longevitatea noastră», se roagă, știind deja ce îi lipsește și unde trebuie să ceară milă Creatorului, ca El să aibă milă de el și să-i dăruiască viață. Rezultă că, în timp ce cineva este pe linia cea dreaptă, experimentează viața materială, deoarece «păcătoșii sunt considerați morți cât timp sunt în viață».

Așadar, să înțelegem sensul celor spuse: mai întâi, trebuie să lăudăm măreția Creatorului și abia apoi să ne rugăm. La urma urmei, s-ar părea că acest lucru este potrivit doar pentru o persoană obișnuită, din carne și oase, căreia trebuie mai întâi să i se acorde onoare și glorie. Astfel, dătătorul devine darnic și milostiv atunci când cel care cere își dezvăluie calitățile bune. Dar de ce trebuie Creatorul să fie lăudat înainte de rugăciune?

Și acest lucru se explică simplu: acest lucru este necesar pentru ca o persoană să știe ce îi lipsește și apoi va ști ce să-I ceară Creatorului. Și este ca o parabolă pe care am spus-o odată: «Un grup de medici a venit la un om care era grav bolnav pentru a afla ce este în neregulă și a-l examina. Pacientul le-a arătat o mică rană pe deget, care era dureroasă. Dar medicii nu au vrut să examineze rana. Așa că i-a întrebat pe medici: «De ce nu luați în considerare ceea ce vă spun?» – la urma urmei, nimeni nu a vrut să se uite la rană. Și ei i-au răspuns: «La urma urmei, sunteți în pericol între viață și moarte și totuși ne cereți să ne uităm la un lucru atât de banal».”.

La fel este și cu noi: când o persoană nu are nicio idee ce îi lipsește, cere un lucru mărunt, cum ar fi rana menționată anterior, dar adevărul este că se află în strânsoarea impurității, în starea de «păcătoșii sunt numiți morți cât timp trăiesc». Cum îl vor privi atunci de sus, când se află în strânsoarea morților și trebuie să ceară viață, așa cum se spune: «pomenit pentru viață». Dar chiar și atunci când spun «pomenit pentru viață», ce fel de viață așteaptă el? Aceasta este întrebarea!

Însă, odată ce o persoană începe să se miște pe linia dreaptă, începe să realizeze ce îi lipsește. Adică, după ce se mișcă pe linia stângă, are deja un exemplu pe linia dreaptă. Dar acest lucru nu se dobândește peste noapte - este un proces constant, așa cum se spune în rugăciunea zilnică: mai întâi, trebuie să cânți laude Creatorului și apoi să te rogi.

Totuși, aceste două linii trebuie să fie echilibrate, adică una nu trebuie să fie mai mare decât cealaltă. O persoană trebuie să meargă întotdeauna, ca în viața de zi cu zi, pe două picioare - dreptul și stângul. Nu se poate spune că cineva pășește mai mult cu un picior decât cu celălalt. Într-adevăr, mersul pe un picior nu este luat în considerare. Prin urmare, cei care doresc să urmeze adevărata cale și să realizeze unirea cu Creatorul trebuie să meargă atât cu dreptul, cât și cu stângul și să nu folosească un picior mai mult decât pe celălalt.

Și asta poate explica ceea ce am întrebat despre sensul expresiei «să nu aduni și să nu scazi». De asemenea, ne-am întrebat ce legătură are asta cu munca, ce este interzis să adaugi la muncă? Pe de o parte, există o dificultate: «Să nu adaugi» se referă la ceea ce ne spune Tora: «Să nu adaugi». Dar de ce apare porunca «Să nu scazi»? Cine are dreptul să creadă că se poate scădea din cele 613 porunci, dar Tora trebuie să ne spună ce este interzis să scazi.

Conform ordinii de lucru, acest lucru poate fi explicat în două rânduri. Se spune că este interzis să adaugi la linia dreaptă, dar, din moment ce o persoană trebuie să dorească să urmeze calea adevărului, trebuie să aloce o anumită perioadă de timp liniei drepte și apoi să urmeze linia stângă. Și se mai spune că este interzis să adaugi mai mult pe o cale decât pe cealaltă și să nu scazi din rânduri. Aceasta înseamnă că nu se poate spune: «Vreau să urmez linia dreaptă astăzi» sau invers: «Vreau să urmez linia stângă astăzi». Acest lucru este indicat de instrucțiunea «Nu adăuga și nu scădea» și, așa cum au spus înțelepții: «O persoană va preamări întotdeauna mai întâi măreția Creatorului și abia apoi se va ruga Lui.».

Linia dreaptă se numește perfecțiune, atunci când o persoană își poate exprima o mare recunoștință față de Creator. Apoi trebuie să se mute pe linia stângă, iar linia stângă este momentul pentru a-și vedea adevărata stare, așa cum este văzută în minte. Atunci există loc pentru rugăciune, deoarece rugăciunea se referă tocmai la locul unde există un sentiment de lipsă. Și cu cât acest sentiment de lipsă este mai mare, cu atât este mai mare puterea rugăciunii din adâncul inimii.

Și despre aceasta se spune: «Din adâncuri Te-am chemat, Creator.». Prin urmare, aceste două linii trebuie să fie echilibrate una față de cealaltă, așa cum s-a menționat «până când vine al treilea și le echilibrează.». Și apoi, după ce lucrează în ambele linii, o persoană este considerată demnă de fuziunea cu Creatorul, iar aceasta se numește «a treia». Adică, cele două linii se referă la munca persoanei, spre deosebire de linia din mijloc, care se referă la Creator. Aceasta înseamnă că prin avansarea în ambele linii, se creează un loc din aceste două linii unde Creatorul își acordă binecuvântarea. Și aceasta se numește «până când vine a treia și le echilibrează».

Și din aceasta putem explica ceea ce se spune în Zohar (Pinchas 118, Sulam 421): «Și picioarele lor sunt, de asemenea, drepte. Compilatorii Mișnei au spus că cel care se roagă trebuie să-și îndrepte picioarele în rugăciune, asemenea îngerilor slujitori, astfel încât picioarele sale să fie drepte.».

Și trebuie să înțelegem că dacă «picioarele sale nu sunt drepte», rugăciunea sa nu poate fi acceptată. Ideea este că picioarele sale sunt asociate cu ceea ce simte că îi lipsește în timpul rugăciunii și, prin urmare, vine la Creator pentru a fi umplută și, prin urmare, picioarele sale trebuie să fie drepte.

Și din cele spuse, va deveni clar sensul expresiei «picioarele lui». Prin «piciorul drept» se înțelege linia dreaptă sau calea cea dreaptă, care este locul laudei și mulțumirii aduse Creatorului. Iar prin «piciorul stâng» se înțelege linia stângă sau calea stângă. Și o rugăciune nu poate fi acceptată până când ambele linii nu sunt drepte și una nu mai mult decât cealaltă.

---