Jumătate de șekel (1)

---

În Tora este scris: «Pentru a număra numărul lui Israel și a face ispășire pentru ei, fiecare trebuie să aducă jumătate de șekel, atât bogații, cât și săracii, nici mai mult pentru bogați, nici mai puțin pentru săraci. Și aceasta va fi o răsplată pentru Creator, pentru mântuirea sufletelor lor.» Scopul creației este de a încânta omul cu adevărată plăcere spirituală, veșnică.

Pentru a se asigura că această plăcere va fi completă, fără rușine în a o primi, Creatorul S-a ascuns. Prin urmare, până când omul nu își atinge intenția în acțiunile sale «de dragul Creatorului», așa cum Creatorul, în acțiunile Sale, urmărește doar beneficiul omului. Adică, până când omul nu își atinge alinierea calităților sale cu cele ale Creatorului, adică până când devine un altruist absolut, fără niciun gând la propria plăcere sau recompensă pentru acțiunile sale. Până când toate dorințele umane nu sunt îndreptate exclusiv către Creatorul care se bucură de acțiunile sale, Creatorul, adică plăcerile spirituale, vor rămâne ascunse omului.

Însă, din moment ce omul a fost creat de Creator pentru a căuta plăcerea și a se preocupa doar de obținerea acesteia, de unde poate el să aibă intenția de a lucra «pentru Creator», de a face totul exclusiv pentru ca Creatorul, și în niciun caz el însuși, să se poată bucura de roadele muncii sale? La urma urmei, egoismul numit corp uman se ridică imediat și întreabă: „Ce voi câștiga aducând plăcere Creatorului?”

La urma urmei, trebuie să îndeplinești acțiuni care îți vor aduce plăcere! Și de ce cer înțelepții brusc ca toate intențiile tale să fie de dragul de a-I face pe plac Creatorului? Acest lucru este imposibil în cadrul naturii în care El te-a creat; este imposibil să acționezi în afara limitelor naturii noastre; suntem incapabili de grijă, gândire sau iubire altruistă!

Și ce diferență face pentru Creator dacă creațiile Sale o fac de dragul Lui sau de dragul lor, din moment ce dorința Lui este ca ele să se bucure de ele însele și de aceea L-a creat pe om ca un egoist, cu dorința de a primi plăcere pentru sine.

Și în timp ce înțelepții afirmă că omul este obligat să lucreze nu pentru sine, ci pentru Creator, trupurile noastre refuză să asculte. Și cine își poate reface propria natură, să-i depășească limitele, să depășească ceea ce a creat Creatorul, astfel încât trupul să renunțe la plăcere, să înceteze să trăiască în propria natură și să se lase dat ceea ce i se cuvine? Și în ce scop? De dragul Creatorului - la urma urmei, El dorește plăcerea ta?!

Deși corpul nostru nu înțelege de ce trebuie să renunțăm la autosatisfacția, de a ne urmări doar propriile interese în orice, indiferent cât de mult i-ai explica, suntem obligați să facem totul de dragul Creatorului, în mod consecvent, așa cum subliniază Rambam că la început, când încep să învețe o persoană care se află la nivelul spiritual numit »femeie, sclav sau copil«, îi explică că merită să lucreze pentru Creator din frică și pentru a primi o recompensă.

Dar apoi, când această persoană se maturizează spiritual și dobândește înțelepciune, aceasta i se poate explica – adică va înțelege că este necesar să lucreze pentru Creator din alte motive – și secretele Torei îi sunt dezvăluite treptat. Și este necesar să înțeleagă mai întâi ce înseamnă să dobândești înțelepciune, care, odată cu dobândirea căreia, poate dezvălui secretele Torei unei persoane.

Ideea este că, la începutul drumului spiritual al unei persoane, este necesar să-i vorbești (sau mai degrabă corpului său, ceea ce, însă, la acest nivel este același lucru, deoarece o persoană nu se separă încă de corpul său, ci se identifică complet cu acesta) într-un limbaj care este inteligibil pentru ea, corpul său: că în Tora și în Porunci există plăceri enorme.

Și în măsura credinței sale în aceasta, credința îi dă putere, apoi trupul, egoismul său acceptă să-i schimbe micile plăceri cu unele mai mari, la fel cum în viață, o persoană evaluează constant din ce poate obține mai multă plăcere: din pace sau să primească o recompensă pentru eforturile sale, de exemplu, va putea cumpăra hrană pentru familia sa cu eforturile sale, primind un salariu pentru eforturile sale.

În mod similar, în munca spirituală, totul se bazează pe evaluarea capacităților unei persoane: dacă simte că există plăceri mai mari în Tora și Porunci decât în plăcerile lumii noastre (putere, bogăție, onoruri, plăceri animale), atunci este capabilă să le neglijeze pentru a înțelege plăceri mai mari.

Dar aceasta este doar în măsura credinței cuiva în plăcerile găsite în Tora și Porunci. Însă dacă o persoană se confruntă cu un declin spiritual, iar credința sa în plăcerile spirituale diminuează sau dispare cu totul, atunci, în mod firesc, îi este dificil să renunțe la plăcerile acestei lumi.

Dar dacă își protejează starea spirituală, dacă se află într-un mediu care îl ajută să creadă în recompensă, atunci corpul său nu se opune muncii sale, pentru că nu este împotriva naturii, pentru că spune că va primi o recompensă mai mare, adică o plăcere mai mare din îndeplinirea Torei și a Poruncilor.

Se dovedește că acest motiv este atât de puternic încât poate determina o persoană să neglijeze plăcerile acestei lumi, chiar și ceea ce interzice Tora, totul pentru a atinge plăceri și mai mari. Dar adesea, o persoană simte că este imposibil să rămână în aceeași mentalitate și concepte cu care și-a început viața, că este încă blocată în același raționament, că nu simte nicio avansare spirituală și că tot progresul său constă exclusiv în numărul de Mițvot acumulate prin împlinirea zilnică.

Și apoi se întreabă ce înseamnă această înțelepciune, care, așa cum spune Rambam, îi dezvăluie omului viața spirituală. Simplu spus, înțelepciunea este împlinirea Torei și a Mițvot-urilor în acțiune, așa cum a făcut el, în conformitate cu ceea ce a fost învățat și așa cum fac toți cei din jurul său.

Adevărata înțelepciune (chochma etera) constă în faptul că, dacă o persoană vrea să înțeleagă semnificația Torei și a Poruncilor, în ce stare spirituală ar trebui să o conducă, ce intenții ar trebui să aibă atunci când îndeplinește Tora și Poruncile, acest lucru ar trebui să o conducă la un nivel calitativ diferit.

Și apoi încep să-i dezvăluie acest secret, ce înseamnă a lucra «de dragul Creatorului», adică încep să clarifice faptul că trebuie să lucreze «fără a primi nicio recompensă, ci numai în beneficiul Creatorului», că o persoană este obligată să atingă o stare în care toate acțiunile sale sunt cu intenția «de dragul Creatorului», adică împotriva naturii sale, deoarece există o condiție specială (corectarea creației), astfel încât creațiile să poată primi plăcere fără a simți rușine.

În acest scop, li se oferă oportunitatea de a-și corecta intențiile, ca o persoană să intenționeze în plăcerile sale să se bucure de ele doar «de dragul Creatorului», pentru binele Său, pentru că Creatorul se bucură de acest lucru, că este bine pentru o persoană, pentru că acesta este scopul creației.

Adică, o persoană ar trebui să-și măsoare plăcerile nu în sentimentele sale egoiste, ci ca și cum ar simți cât de mult se bucură Creatorul de senzațiile sale (așa cum, atunci când luăm masa cu mama noastră, noi, simțind plăcerea ei pentru faptul că ne bucurăm de ceea ce ne-a pregătit, ne bucurăm, prin urmare, de faptul că îi facem pe plac).

Și în momentul în care o persoană atinge adevărata înțelepciune, adică începe să înțeleagă că Tora și Poruncile sunt legate de scopul creației, dar aceasta este în ascundere, atunci ea aude că această ascundere este făcută în mod deliberat pentru a-i oferi oportunitatea de a atinge o stare spirituală, deoarece scopul creației este ca o persoană să atingă unitatea cu Creatorul, iar acest lucru se realizează prin corespondența proprietăților, când toate acțiunile unei persoane sunt «de dragul Creatorului», în afara propriului său egoism.

Și aici o persoană începe să devină un lucrător al Creatorului (oved Hashem), ceea ce în sens spiritual, nu în sensul comun, înseamnă a lucra în beneficiul Creatorului, nu pentru propriul câștig. Și când o astfel de muncă începe, chiar și atunci când cineva doar încearcă să o dorească, o persoană începe să intre într-o stare numită exil, sub controlul propriului egoism, dorința de recompensă pentru fiecare gând și acțiune, exclusiv pentru propriul beneficiu și avantaj.

Și nu are nicio speranță de a ieși din acest exil, ci doar mila Creatorului, adică ca însuși Creatorul să-l conducă afară din acest exil, așa cum se spune despre ieșirea din robia egipteană.

Dar ceea ce simte o persoană este că se află în exil spiritual, sub puterea egoismului său, a dorinței de a «primi» (plăcere), o persoană nu este capabilă să simtă acest lucru imediat la începutul muncii sale, dintr-o dată, adică atunci când își începe munca, nu este capabilă să iasă imediat de sub puterea egoismului.

Însă această dorință (kli) numită deficiență (sentiment de deficiență), sentimentul lipsei de putere de a-și depăși dorințele egoiste, o persoană dobândește această putere nu dintr-o dată, ci pe o perioadă lungă de timp prin eforturi persistente în muncă, când prin multe eforturi depuse de-a lungul mai multor ori, se creează în persoană sentimentul că ea însăși nu este capabilă să iasă din starea sa, nevoia și suferința de a simți cât de minunat ar fi dacă ar putea ieși din exil, de sub puterea intereselor sale personale, pe care deja le simte ca fiind rele pentru ea, altfel starea sa nu se numește exil, captivitate, dacă nu simte suferință din faptul că se află în intențiile sale egoiste și că se gândește doar la sine.

Și, prin urmare, omului i se dau stări spirituale de ascensiune și elevație (aliyot) și coborâre și coborâre (eridot) în raport cu evaluarea sa asupra spiritualului și materialului (egoist). Și omul este obligat să creadă că atât ascensiunile, cât și coborârile rezultă din influențe de sus. Dar, în același timp, în timpul muncii sale, omul este obligat să-și spună: «Dacă nu mă ajut eu însumi, atunci cine mă va ajuta?».

Și când o persoană ajunge la o stare în care sentimentul său de lipsă, dorința sa, își atinge amploarea maximă, semnificând că o dorință adevărată a apărut în interiorul ei, atunci Creatorul îi îndeplinește dorința. După cum știm din Cabala, nu există lumină fără dorința de a o percepe, la fel cum fără dorință este imposibil să experimentezi plăcerea din ceea ce primești.

Prin urmare, perfecțiunea spirituală constă din două părți, jumătăți: dorința, sentimentul de lipsă (Kli) și lumina, împlinirea acestei dorințe, plăcerea (Or). Prin urmare, atunci când o persoană se roagă Creatorului pentru împlinirea dorinței sale, aceasta se numește jumătate, adică crearea unei dorințe adevărate de a primi împlinire de la Creator. Iar crearea unei astfel de dorințe depinde de persoană; adică, această jumătate este creată de persoană.

Cealaltă jumătate, însă, este complet sub controlul Creatorului, ceea ce înseamnă că Creatorul infuzează dorință, plăcere și lumină spirituală în creația omului, rezultând o creație spirituală completă și perfectă. Pe scurt, conceptele de kli, hisaron - deficiență, dorință și suferință - și sau, shefa, taanug - lumină, plăcere, har și senzația Creatorului Însuși - fiecare persoană înțelege concepte diferite, dar acestea sunt întotdeauna evaluate și măsurate în raport cu individ.

Prin urmare, Kli-ul, în general, este un hissaron, o lipsă a orice. De exemplu, uneori o persoană simte o lipsă în absența unei lipse (există o lipsă a dorinței de plăcere, lipsă de foame, lipsă de poftă de mâncare). Uneori, o persoană simte că îi lipsește o dorință adevărată de a primi Lumina, deoarece Lumina umple dorința numai dacă este cu intenția de a o primi «de dragul Creatorului».

Și pentru că o persoană simte că se află sub puterea egoismului, a dorinței de a se mulțumi doar sieși, se dovedește că nu are adevărate dorințe spirituale de a primi lumina Creatorului, se dovedește că nu-i cere Creatorului să-i dea această lumină, ci cere să i se dea dorința de a dărui, dorințe altruiste.

Se pare că rugăciunea face jumătate - rugăciunea creează jumătate dintr-un obiect spiritual, sufletul unei persoane, creează adevărata sa dorință, iar Creatorul trebuie să ofere cealaltă jumătate. Prin urmare, aceste două părți formează împreună un singur întreg. Pe de altă parte, putem spune că dorința depinde de persoană, ceea ce se numește prima jumătate a dorinței (Kli), iar îndeplinirea acestei dorințe, astfel încât să devină dorința de a dărui, se numește a doua jumătate a Kli-ului.

Și această nouă dorință care a apărut în el este definită ca lumină, relativă la prima sa dorință, deoarece noile dorințe altruiste care se formează în el sub influența luminii, pe care o primește acum de sus, de la Creator, sunt împlinirea cererii sale, iar fiecare împlinire, răspunsul la cerere, se numește lumină relativă la Kli.

Din aceasta putem înțelege ce spune Tora despre jumătatea de șekel: atunci când o persoană dorește să iasă din exilul său în această lume, din egoismul său, pentru a-și salva sufletul și se simte complet la mila iubirii de sine, trebuie să ceară, să se roage Creatorului pentru ceea ce se numește jumătatea de șekel, pentru a o elibera din captivitate. Această dorință este jumătatea pe care o persoană este obligată să o dea.

Și, ca urmare, se va atinge un Kli complet, deoarece, ca răspuns la acesta, va fi răsplătit cu un șekel complet, o dorință completă, la care Creatorul răspunde imediat umplându-l cu Lumină. Și cineva poate ieși din aceasta dacă nu își încetează eforturile până când Creatorul nu răspunde la rugăciuni, până când există un Kli complet, un șekel întreg.

Și faptul că atât bogații, cât și săracii trebuie să dea exact jumătate de șekel este pentru că cel care se consideră bogat în fapte și crede că Creatorul este obligat să-i răspundă la rugăciune și este obligat să-l ajute, și nu ar trebui să se roage deloc, iar dacă Creatorul nu-i răspunde imediat la rugăciune, se oprește din rugăciune, pentru că este sigur că alții trebuie să se roage Creatorului, deoarece au mai puține fapte bune decât el, iar el, dacă nu primește răspuns de la Creator, își oprește cu totul lucrarea.

De aceea se spune că bogații nu ar trebui să dea mai mult, ca nu cumva să creadă că au dat deja prea mult. Fiecare are propria măsură de lipsă, iar aceasta este completată și sporită tocmai atunci când o persoană cere ajutorul Creatorului - primește o dorință și mai mare.

Întrucât o lumină puternică necesită o dorință puternică de a o primi, astfel încât să existe un sentiment al unei mari dorințe de lumină într-o persoană, deoarece aceasta este captivată de dorințele sale egoiste și nu este capabilă să scape de ele pe cont propriu, și până când nu are o suferință reală pentru că nu mai poate fi sub puterea egoismului, dorința sa nu este încă numită reală, nu este numită rugăciune, nu este numită jumătate de șekel.

Ceea ce simte o persoană în inima sa, nu doar ceea ce iese din gură, se numește rugăciune - sentimentul de a nu se putea reface, deoarece toate dorințele vin de sus. După cum se spune, rugăciunea este o lucrare în inimă, adică ceea ce simte inima, sentimentul lipsei a ceea ce își dorește - așa se măsoară rugăciunea sa. Cartea Zohar definește șekelul ca o balanță (mishkalot), folosită pentru a cântări (compara) dorințele cu împlinirea lor, deoarece acestea sunt definite ca Ohr și Kli.

Și lumina poate fi simțită doar dacă există o dorință corespunzătoare într-o persoană, deoarece atât lipsa dorinței, cât și împlinirea ei sunt în inimă, prin urmare lumina vine în conformitate cu senzația inimii și nu există nicio legătură cu ceea ce spune gura în timpul rugăciunii, o astfel de senzație a inimii se numește rugăciune.

Prin urmare, dându-ți jumătatea în rugăciune, în conformitate cu sentimentul din inima ta, Creatorul dăruiește și lumină, iar din dorință și lumină se obține un șekel întreg. Dar până când cineva nu primește lumina Creatorului, jumătatea ta este considerată incompletă și lipsită de valoare, căci numai atunci când vine lumina Creatorului, ea face dorințele tale, jumătatea ta, potrivită pentru a primi lumină.

Iar cel care se consideră sărac, că îi lipsesc abilitățile și intențiile pure, că este slab de voință, atunci când îi cere Creatorului ajutorul pentru a-și depăși egoismul, astfel încât să poată intenționa în gândurile și acțiunile sale «de dragul Creatorului», crede că este nedemn de ajutorul Creatorului, pentru că este slab.

Deci ce poate face? Să renunțe la eforturile sale de a înțelege spiritualul, spunând că această cale este doar pentru cei deosebit de înzestrați, inteligenți, puternici, rezistenți, adică «bogații».

Prin urmare, Tora îl avertizează că și săracul nu trebuie să dea mai puțin decât cel care crede că a făcut mult pentru a ieși din exil în lumea spirituală - înaintea Creatorului, toată lumea este egală și El tratează pe toată lumea în mod egal, doar că toată lumea trebuie să ajungă la sentimentul dorinței reale, să știe exact ce îi lipsește unei persoane și să ceară tocmai acest lucru, iar rugăciunea însăși sporește dorința, aspirația, sentimentul lipsei a ceea ce este dorit și durerea separării de ceea ce este dorit.

Și când o persoană își îndeplinește adevărata rugăciune, aceea că dorește să lucreze «de dragul Creatorului», rugăciunea pe care trebuie să o îndeplinească, ea primește a doua jumătate a șekelului - lumina, cu ajutorul căreia o persoană poate lucra «de dragul Creatorului», fuzionându-se astfel cu Creatorul, Sursa vieții.

Din cele de mai sus, este clar că există două moduri în care o persoană se poate abate de la calea spirituală la începutul autoperfecționării sale pentru a atinge uniunea cu Creatorul. Deoarece, după ce o persoană începe să meargă pe calea adevărată, insignifianța sa îi este revelată de sus.

Și cu cât se învinge mai mult pe sine, cu atât mai mare este împietrirea inimii sale pe care o primește de sus, astfel încât dorințele sale îi sunt revelate în întregime și primește lumina Torei, care se întoarce la Sursa sa, adică îi conferă calitatea de altruism a Creatorului, dorința de a «dărui», căci nu există senzație de lumină fără dorința pentru ea. Prin urmare, prin împietrirea inimii, dorința este revelată în întregime și numai Creatorul Însuși cunoaște acest moment, când Kli-ul este pe deplin pregătit.

Prin urmare, uneori o persoană abandonează lucrarea de elevare spirituală atunci când își dă seama că s-a rugat mult Creatorului, așa cum îl înțelege el, iar Creatorul nu-i acordă atenție. În astfel de cazuri, persoana uneori nu-l condamnă pe Creator, ci mai degrabă spune că Creatorul nu-i răspunde la rugăciuni pentru că este slabă, nesemnificativă, incompetentă și josnică.

Dar de aceea se spune că săracii nu ar trebui să dea mai puțin - adică o persoană nu ar trebui să creadă că de aceea Creatorul nu le răspunde și că Creatorul este incapabil, incapabil să o ajute, atât de insignifiantă. Și uneori o persoană își părăsește locul de muncă pentru că se simte «bogată», că are multe fapte și multe cunoștințe, că este mai deșteaptă decât alții.

Și când îi cere ajutorul Creatorului, să-i dea puterea de a face lucruri «de dragul Creatorului», Creatorul nu-i răspunde – chiar dacă simte că i-a cerut deja de multe ori – spune că Creatorul nu vrea să-l ajute și astfel abandonează calea spirituală. Doar cei care se străduiesc continuu își cuceresc natura și intră în lumea spirituală.

---