Care este gravitatea calomniei și împotriva cui este îndreptată?

---

În Cartea Zohar (Capitolul Metzora, p. 2, comentariu Sulam, § 4) este scris: «Ta hezi, veniți și vedeți. Prin calomnia cu care șarpele s-a adresat femeii, el i-a adus pe femeie și pe bărbat în punctul în care ei și întreaga lume au fost condamnați la moarte. Despre calomnie este scris: «Limba lor este o sabie ascuțită». Și de aceea: «Temeți-vă de sabie» - adică, calomnie. «Căci mânia pedepsește păcatele cu sabia». Ce înseamnă: «Căci mânia pedepsește păcatele cu sabia»? Aceasta este sabia Creatorului, așa cum am învățat că Creatorul are o sabie cu care îi judecă pe păcătoși. După cum este scris: «Sabia Creatorului este plină de sânge». «Sabia Mea va devora carne» - aceasta este Malchut din partea judecății din interiorul ei. Și de aceea: «Temeți-vă de sabie, căci mânia pedepsește păcatele cu sabia, ca să știți că există judecată». Este scris: «Ce este judecata?» - adică «ca să știți că este decretată». Căci pentru oricine are o sabie în loc de limbă – adică pentru cel care calomniază – este pregătită o sabie care distruge toate lucrurile, adică Malchut, de partea judecății. După cum este scris: «Aceasta să fie o lege pentru lepros» – adică Malchut, numită »aceasta”, îl judecă pe lepros pentru calomnia sa. Căci din păcatul calomniei vin rănile.

Și trebuie să înțelegem: la urma urmei, Zoharul spune că pentru oricine are o sabie în loc de limbă, adică cel care calomniază, este pregătită o sabie care distruge totul - adică Malchut, prin judecata ei. Și înțelegeți acest lucru din ceea ce este scris despre șarpele care a calomniat, întorcându-se către femeie. Dar acolo l-a calomniat pe Creator. Cum este aceasta o dovadă că acest lucru este atât de sever atunci când este aplicat aproapelui, încât duce la moarte, așa cum explică versetul: «Limba lor este o sabie ascuțită» - în ceea ce privește calomnia împotriva aproapelui?

Adică, magnitudinea și gravitatea păcatului de a-și calomnia aproapele vor fi similare cu calomnierea Creatorului. Este posibil ca cel care își calomniază aproapele să fie ca cel care îl calomniază pe Creator? Când cineva îl calomniază pe Creator, poate totuși înțelege că acest lucru duce la moarte, căci prin calomnierea Creatorului, se separă de El. Și, prin urmare, din moment ce cineva este separat de sursa vieții, este considerat mort. Dar de ce calomnierea aproapelelui duce la moarte?

Cartea Zohar afirmă că păcatul bârfei provoacă ulcere. Înțelepții noștri (Tractatul Arachin 15:2) au spus: «În Occident [adică în Țara Israelului] se spune: »O a treia limbă ucide de trei ori - vorbitorul, ascultătorul și cel calomniat«.« Iar Rashi explică: »»A treia limbă« este limba bârfei, care este a treia dintre oameni pentru dezvăluirea secretelor.» De asemenea: «Rabinul Yochanan a spus în numele rabinului Yosi ben Zimra: »Oricine bârfește este ca și cum ar nega lucrul principal».” „Și rabinul Hisda a spus: «Mar Ukba a spus: «Oricine bârfește», a spus Creatorul, «nu putem exista în aceeași lume ca mine și el».”.

Și, în plus, trebuie să înțelegem de ce interdicția defăimării este atât de strictă încât «pare să nege ideea principală» sau, așa cum a spus Mar Ukba, că Creatorul spune: «El și cu mine nu putem fi împăcați». Cu alte cuvinte, dacă luăm în considerare exemplul lui Reuven care îi spune lui Shimon bârfe despre Levi - că a făcut ceva rău - atunci «Creatorul nu poate fi împăcat» din cauza defăimării, deoarece Reuven a spus lucruri rele despre Levi. În timp ce în cazul altor crime, dacă Reuven le-a comis, Creatorul poate fi împăcat cu el. Se dovedește că aceasta este o chestiune atât de serioasă. În acest caz, trebuie să înțelegem ce este defăimarea, dacă este atât de rea.

Și să explicăm acest lucru în raport cu munca spirituală. În cartea «Dăruirea Torei» [Baal HaSulam] se explică gradul de importanță al poruncii «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți». «Rabinul Akiva spune: Aceasta este marea regulă generală a Torei. Această afirmație a înțelepților noștri necesită clarificare, deoarece cuvântul «general» indică suma elementelor care, atunci când sunt adunate, formează această generalitate. Se pare că atunci când vorbește despre porunca «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți» ca fiind «marea regulă generală a Torei», trebuie să înțelegem că celelalte 612 porunci ale Torei, cu toate versetele sale, nu sunt nici mai mult, nici mai puțin decât suma elementelor care alcătuiesc această singură poruncă «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți» și sunt condiționate de ea. Și acest lucru este foarte ciudat, deoarece acest lucru poate fi adevărat în ceea ce privește poruncile referitoare la aproapele, dar cum poate această singură poruncă să conțină și să includă toate poruncile referitoare la Creator? La urma urmei, ele sunt fundamentul Torei, partea ei principală și fundamentală.».

Și, în plus, spune: «Despre omul care a venit la Hillel (Șabat 31:1) și i-a zis: «Învață-mă toată Tora cât timp pot sta într-un picior». Și el i-a zis: «Orice urăști, să nu faci altuia (tradus ca «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți»). Și restul sunt explicații, du-te și învață». Așadar, avem în fața noastră o hotărâre clară că niciuna dintre cele 612 porunci și niciun verset din Tora nu este mai important decât această unică poruncă: «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți». La urma urmei, el a spus clar: «Și restul sunt explicații, du-te și învață». Adică, întregul rest al Torei este o explicație a acestei unice porunci, dar este imposibil să se completeze împlinirea poruncii «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți» fără ele.».

Și trebuie să înțelegem de ce, atunci când acest ger i s-a adresat în limba sfântă [adică în ebraică]: «Învață-mă toată Tora în timp ce stau într-un picior», așa cum se spune, Hillel i-a răspuns nu în limba sfântă, ci în limba Targumului [adică în aramaică], spunându-i: «Tot ce urăști pe tine însuți, să nu faci altuia». Și, pe lângă aceasta, trebuie să înțelegem de ce Tora spune: «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți» - ceea ce este o poruncă executivă, dar Hillel a citat-o ca pe o interdicție, deoarece i-a spus: «Tot ce urăști pe tine însuți, să nu faci altuia», ceea ce este o interdicție.

În cartea «Dăruirea Torei» [Baal HaSulam] se explică semnificația și importanța regulii «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți» în sensul că scopul creației este «să aducă bunătate creațiilor Sale» și astfel încât, atunci când primesc bunătate și plăcere, creațiile să nu simtă nicio lipsă, deoarece există o regulă care «Fiecare ramură se străduiește să devină ca rădăcina sa”»și rădăcina noastră este Creatorul, care a creat toate creațiile și El nu are niciun fel de neajunsuri care să-I ceară să primească ceva.”.

Prin urmare, ființele create, atunci când primesc de la cineva, simt rușine în raport cu dăruitorii. Așadar, pentru ca atunci când ființele create primesc binecuvântări și plăceri de la Creator, să nu existe niciun element de rușine în acest dar, a fost stabilită o restricție în lumile superioare. Aceasta ne-a condus la dispariția și ascunderea celei mai înalte împliniri, astfel încât să nu simțim bunătatea ascunsă de Creator în Tora și în poruncile pe care ni le-a dat.

Și deși ni se dă ocazia să credem că plăcerile materiale disponibile privirii noastre au scopul de a simți măreția și bunătatea ei, iar întreaga lume, adică toate creaturile care sunt în această lume, urmăresc cu altruism plăcerile pentru a le atinge, și totuși, ele conțin doar cea mai subtilă lumină, adică o mică strălucire din ceea ce se poate realiza prin îndeplinirea Torei și a poruncilor, așa cum se spune în cartea Zohar, că sfințenia reînvie Klipot-urile, adică, dacă sfințenia nu ar da Klipot-urilor forță vitală, ele nu ar putea exista.

Și aceasta continuă deoarece Klipot trebuie să existe, căci în cele din urmă totul va fi corectat și va intra în sfințenie. Și acest lucru este dat creaturilor pentru ca ele să poată corecta acest lucru, deoarece conceptul de timp există pentru ele, iar două obiecte pot exista în interiorul unuia, în ciuda contradicției lor. Și, așa cum este scris (Introducere la Cartea Zohar), din moment ce există două sisteme, «sfințenia» și «lumile impure ale lui ABYA», care se opun unul altuia, cum poate sfințenia să le corecteze?

Este diferit cu o persoană care este creată în această lume în care există conceptul timp, deci ele (aceste două sisteme) sunt prezente într-o singură persoană, dar nu simultan. Și aici există deja posibilitatea ca sfințenia să corecteze murdăria, și înainte 13 ani O persoană înțelege dorința de a primi, care se referă la sistemul lumilor impure, și apoi, cu ajutorul studierii Torei, începe să înțeleagă «sufletul sfânt», adică în acest moment primește hrană din sistemul lumilor sfinte.

Totuși, toată împlinirea pe care Klipot o primesc din sfințenie nu este nimic mai mult decât o «strălucire minusculă», diminuată de spulberarea Kelim-urilor și de păcatul Arborelui Cunoașterii, care a dat naștere «lumilor impure ale ABYA». Totuși, trebuie să credem și să ne imaginăm imaginea și să observăm cum toate creaturile se străduiesc cu toată puterea lor pentru această lumină minusculă și niciuna dintre ele nu va spune că ceea ce au primit este suficient, ci fiecare se străduiește constant să adauge la ceea ce are deja. După cum au spus înțelepții noștri: «Cine are o sută își dorește două sute».

Și motivul pentru aceasta este că le lipsește perfecțiunea, pentru că le lipsește perfecțiunea de la bun început. Este diferit în tărâmul spiritual, deoarece orice obiect spiritual este îmbrăcat în Lumina Superioară. Prin urmare, dacă o persoană primește orice strălucire de spiritualitate, nu poate distinge un grad mai mare de un grad mai mic. Acest lucru se datorează faptului că în tărâmul spiritual, chiar și gradul de «nefesh de-nefesh», care este o anumită parte a sfințeniei, este perfecțiune. Așa cum toată spiritualitatea în ansamblu este perfecțiune, la fel este și partea sa. Categoriile de «mare» și «mic» în Lumina Superioară depind de magnitudinea destinatarului, adică depinde de capacitatea destinatarului de a înțelege măreția și importanța Luminii. Dar în esența Luminii în sine, nu există nicio schimbare, așa cum se spune: «Eu, Avaya, nu m-am schimbat»(așa cum este explicat în cartea «Introducere în știința Cabalei», p. 63).

Aceasta ridică întrebarea: de ce întreaga lume urmărește mica lumină care strălucește în plăcerile materiale, în timp ce nu vedem pe nimeni dispus să investească la fel de multă energie în plăcerile spirituale, care conțin cel mai mare bine și încântare, precum o face în lucrurile materiale? Adevărul este, așa cum s-a menționat mai sus, că nu a existat nicio reducere sau ascundere a plăcerilor materiale găsite în lumile impure ale ABEA. Și acest lucru se face intenționat, căci altfel lumea nu ar putea exista. La urma urmei, fără plăcere, viața este imposibilă.

Mai mult, acest lucru decurge din scopul creației «de a aduce bunătate creaturilor Sale». Prin urmare, lumea nu poate exista fără plăcere. Rezultă că plăcerea a trebuit să fie revelată în ele. În același timp, pentru a suplimenta acest lucru, adică pentru a primi mai multă bunătate și plăcere decât este necesar pentru revitalizarea corpului, ceea ce este, de fapt, adevărata plăcere, există «reducere și ascundere», astfel încât [creaturile] nu pot vedea lumina vieții, îmbrăcată în Tora și porunci, înainte ca omul să se fi obișnuit să lucreze de dragul dăruirii, ceea ce se numește «asimilare în formă». Pentru că, dacă lumina îmbrăcată în Tora și porunci ar fi revelată imediat, nu ar exista libertate de alegere..

Adică, acolo unde lumina ar fi revelată, plăcerea pe care o persoană ar simți-o în îndeplinirea Torei și a poruncilor ar fi în «a primi pentru sine». O persoană nu ar putea spune că îndeplinește Tora și poruncile datorită «poruncii Creatorului», ci mai degrabă datorită plăcerii pe care o simte în ele. Și o persoană își poate da seama că atunci când simte vreo plăcere în vreun păcat, această plăcere este doar o licărire subtilă a adevăratului gust conținut în Tora și porunci. Cât de greu este pentru o persoană să-și depășească pasiunea, care, cu cât este mai mare, cu atât este mai dificil să reziste ispitei!

Se pare că, dacă magnitudinea plăcerii din Tora și porunci ar fi explicită, omul nu ar putea spune: «Împlinesc această poruncă pentru că Creatorul o dorește». Adică, prin îndeplinirea poruncilor Creatorului, el vrea să-I aducă plăcere. Chiar și fără porunca Creatorului, el ar îndeplini în continuare Tora și poruncile din «dragoste egoistă», nu pentru că dorește să-I dea Creatorului. Și astfel, Tora și poruncile au fost «reduse și ascunse». Și astfel întreaga lume urmărește plăcerile materiale. Dar nu există putere pentru a atinge plăcerile conținute în Tora și porunci, deoarece această plăcere, din motivul menționat anterior, nu este dezvăluită explicit.

Și din cele spuse, rezultă că «credința» înseamnă că trebuie să acceptăm importanța Torei și a poruncilor și, în general, să credem în Creator, că El guvernează creațiile Sale. Adică, o persoană nu poate spune că nu reușește să îndeplinească Tora și poruncile pentru că nu simte îndrumarea Creatorului - cum revarsă El binecuvântări asupra creațiilor Sale - căci trebuie să creadă și în aceasta, chiar dacă nu o simte. Căci dacă simte că îndrumarea Creatorului are loc în calitatea de «bunătate, a face bine», nu există loc pentru «credință». Totuși, de ce a făcut Creatorul astfel încât să-I slujim în calitatea de credință? La urma urmei, ar fi mai bine dacă o persoană ar putea lucra în calitatea de cunoaștere!

Răspunsul, așa cum a spus domnul, părintele și învățătorul meu: în ceea ce privește dorința Creatorului ca noi să-I slujim în calitatea de «credință», nu ar trebui să credem că acest lucru se datorează faptului că El nu poate ilumina pe cineva cu calitatea de «cunoaștere». Mai degrabă, Creatorul știe că calitatea de «credință» este o cale mai reușită pentru cineva către scopul numit «contopirea cu Creatorul», iar aceasta este «asemănarea în formă». Deoarece datorită acestui fapt, omul va avea puterea de a primi binele și, în același timp, nu va avea «pâinea rușinii», adică calitatea de «rușine», deoarece tot binele și plăcerea pe care cineva dorește să le primească de la Creator sunt posibile doar dacă știe că Creatorul va primi plăcere din aceasta și, prin urmare, omul dorește să primească acest bine și această plăcere de la El.

Și din aceasta vedem că principala lucrare pe care trebuie să o facem pentru a atinge scopul pentru care a fost creată lumea, adică «să aducem bine creațiilor Sale», este să pregătește-te să primești Kelim-urile dăruirii, ceea ce este o corecție pentru ca darul Regelui să fie perfect, astfel încât, primind plăceri, să nu simțim rușine. Și acesta este tot răul care ne îndepărtează de binele pe care ar trebui să-l primim.

Și ni se dă un mijloc special sub forma Torei și a poruncilor, astfel încât să putem ajunge la aceste Kelim - aceasta este, așa cum au spus înțelepții noștri (tractatul Kiddushin, 30:2), că Creatorul spune: «Am creat înclinația rea și am creat Tora ca un condiment pentru ea» - adică, datorită acesteia, el [omul] va distruge în sine toate scânteile iubirii egoiste și va fi vrednic de faptul că toată dorința sa va fi doar de a aduce plăcere Creatorului său.

Și în cartea «Dăruirea Torei» (p. 13) el [Baal HaSulam] spune: «Și deși există două părți în Tora:

1. Porunci în legătură cu Creatorul,

2. Porunci referitoare la o altă persoană,

– Ambele au același scop, și anume, să conducă creația către scopul său final, adică la unitatea cu Creatorul. Mai mult, chiar și latura practică a ambelor este de fapt una și aceeași, ... căci în ceea ce privește implicarea în Tora și poruncile «lishma», chiar și în latura practică a Torei, o persoană nu simte nicio diferență între aceste două părți ale Torei. Deoarece până când cineva nu a atins perfecțiunea în aceasta, fiecare acțiune față de aproapele său, fie față de Creator, fie față de alți oameni, se simte inevitabil goală și inutilă. ... Și din moment ce acest lucru este așa, există opinia că partea din Tora care definește relația cuiva cu o altă persoană este mai capabilă să conducă pe cineva către scopul dorit, deoarece lucrarea în poruncile față de Creator este constantă și definită și nimeni nu se va plânge, iar o persoană se obișnuiește ușor cu ea, în timp ce orice lucru făcut din obișnuință, după cum se știe, nu mai este capabil să aducă cuiva beneficii. Întrucât partea poruncilor referitoare la o altă persoană nu este nici constantă, nici definitivă, iar cei care fac afirmații înconjoară o persoană oriunde privește, prin urmare efectul acestor porunci este mai sigur, iar scopul este mai aproape.

Și din aceasta înțelegem de ce Rabinul Akiva a spus despre sintagma «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți» că «aceasta este o mare regulă a Torei». Pentru că cel mai important lucru este să atingi «unirea cu Creatorul», care se numește Kelim-ul dăruirii și este «asemănarea în formă». Și în acest scop, a fost dat un mijloc special sub forma Torei și a poruncilor, cu care putem ieși din iubirea egoistă și putem atinge iubirea pentru aproapele nostru, iar primul pas aici este... iubire pentru o altă persoană, și atunci putem ajunge să iubim Creatorul.

Și acum putem înțelege ce am întrebat mai sus: de ce, atunci când acel gher a venit la Hillel și a spus: «Învață-mă toată Tora în timp ce stau într-un picior», Hillel i-a răspuns nu în limba sfântă [adică nu în ebraică], așa cum a întrebat: «Lamdeni kol ha-Torah al regel achat», ci în limba Targumului [adică aramaică]: «Orice urăști pe tine însuți, să nu faci altuia» (traducerea expresiei «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți»). Și, în plus, trebuie să înțelegem: la urma urmei, Tora spune că «Iubește-ți aproapele» este comandă executivă, și i-a răspuns eroului sub forma unei interdicții, pentru că i-a spus: «Tot ce urăști pe tine însuți, nu face altuia».

Și așa cum el [Baal HaSulam] explică importanța poruncii «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți», explicând cuvintele rabinului Akiva: «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți este marea regulă a Torei» - tocmai în puterea acestei porunci rezidă cea mai mare capacitate de a conduce la «Iubirea Creatorului». Și de aceea, când acel ger a venit la Hillel și l-a întrebat: «Învață-mă întreaga Tora în timp ce stau într-un picior», el a vrut să-i spună regula «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți», așa cum scrie în Tora, dar a vrut să-i explice ce se numește un păcat grav. calomnie, care este chiar mai serioasă decât porunca «Iubește-ți aproapele», întrucât porunca «Iubește-ți aproapele» dă unei persoane puterea de a depăși pentru a ieși din iubirea egoistă, astfel încât, ieșind din iubirea egoistă, să poată dobândi iubirea pentru Creator, așa cum s-a menționat mai sus.

Rezultă că, dacă nu practică porunca «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți», ci rămâne în starea de «stai și nu faci nimic» și nu a făcut niciun progres în a scăpa de strânsoarea iubirii egoiste, nici nu s-a retras – adică, deși nu i-a oferit iubire aproapelui său, nu s-a retras, adică nu a comis nicio acțiune care ar duce la ură față de aproapele său. Pe când, dacă își calomniază prietenul, prin această acțiune «merge înapoi». Nu numai că nu a reușit să practice iubirea față de aproapele său, dar a comis și acțiunea opusă, angajându-se în acțiuni care duc la «ura aproapelui» prin calomnierea prietenului său. La urma urmei, este acceptat în lume să nu calomniezi pe cineva pe care îl iubești, căci acest lucru duce la dezbinarea inimilor. Prin urmare, nu dorești să calomnii pe cineva pe care îl iubești, ca nu cumva iubirea existentă între ei să fie afectată, căci calomnia duce la ură.

Conform acesteia, rezultă că gravitatea păcatului calomniei constă în faptul că, că iubirea față de aproapele duce la iubirea față de Creator, iar ura față de aproapele duce la ura față de Creator. Și cum ar putea exista ceva mai rău în lume decât ceea ce duce la ura față de Creator? Totuși, atunci când o persoană comite alte păcate și nu își poate depăși dorința de a primi, pentru că este cufundată în iubirea de sine egoistă, ea nu devine încă un «urător al Creatorului». Prin urmare, referitor la alte păcate, se spune: «Eu sunt Creatorul, care locuiește cu ele în impuritatea lor». Totuși, după ce a comis păcatul calomniei, ea devine astfel un «urător al Creatorului», iar acest act este exact opusul iubirii față de aproapele.

Și din aceasta înțelegem afirmația rabinului Yochanan în numele rabinului Yosi ben Zimra: «Oricine calomniază, este ca și cum ar nega esența». Cum este posibil ca calomnia să conducă o persoană, Doamne ferește, să nege esența? Totuși, așa cum s-a menționat mai sus, din moment ce conduce pe cineva la ură față de Creator, rezultă că acesta neagă esența scopului creației - că aceasta «aduce bunătate». Și vedem fără îndoială că cel care face bine altuia, adăugând continuu la bunăstarea și plăcerea acestuia, cu siguranță îl iubește. Dar calomniatorul conduce pe cineva la ură față de Creator. Rezultă că o astfel de persoană neagă esența scopului creației - că aceasta «aduce bunătate».

Și din cele spuse, vom înțelege și ce am întrebat despre cuvintele lui Rav Hisda în numele lui Mar Ukba: «Oricine calomniază, a spus Creatorul, eu și el nu putem locui în aceeași lume.» Cum se poate ca calomnia să ducă la imposibilitatea Creatorului de a locui cu el în aceeași lume?

Și din cele spuse, rezultă că cel care calomniază, se dovedește, devine unul care Îl urăște pe Creator. Și așa cum în lumea materială o persoană poate fi în aceeași casă cu mulți oameni și nu contează pentru ea dacă sunt buni sau răi, totuși, când își vede dușmanul acolo, fuge imediat, deoarece nu poate fi în aceeași cameră cu un dușman. În mod similar, spunem că cel care Îl urăște pe Creator - Creatorul nu poate locui cu el în aceeași lume.

Și nu există nicio îndoială că, dacă cineva fură ceva de la un prieten, acest lucru duce și la ură între prieteni, deoarece atunci când partea jefuită descoperă că este un hoț, va vedea că cealaltă persoană o urăște sau, să zicem, nu va ști niciodată cine a furat de la ea. Cu toate acestea, în loc să-și iubească aproapele, hoțul este acum angajat în activitatea opusă - adică, urî oamenii, ceea ce îl face să se cufunde mai mult în iubire egoistă. Dar înțelepții nu au spus că furtul este un păcat la fel de grav ca bârfa. În mod similar, jaful - se dovedește, de asemenea, că nu este un păcat la fel de grav ca bârfa.

Și trebuie să se răspundă că cineva care fură sau jefuiește nu fură sau jefuiește pe cineva din ură față de acea persoană, ci mai degrabă din dragoste pentru bani sau lucruri de valoare, și de aceea jefuiește sau fură, și nu, Doamne ferește, din ură. Pe când bârfa nu izvorăște din dragoste pentru ceva, ci numai din ură.

Și așa cum a spus Reish Lakish (Tractatul Arachin, 15:2): «Reish Lakish a spus: De ce este scris: «Dacă un șarpe mușcă fără să șuiere, nu există niciun avantaj pentru cel cu limbă»? În viitorul îndepărtat, toate animalele se adună și merg la șarpe și îi spun: »Leul a mușcat și a devorat, lupul a mușcat și a devorat. Dar tu, ce plăcere ai?« El le spune: «Și ce avantaj are cel cu limbă?»» Și Rashi explică: „Leul a mușcat și a devorat - cu alte cuvinte, oricine rănește creaturile are plăcere - leul a mușcat și a devorat, adică mănâncă pradă vie. Și când un lup mușcă, mai întâi ucide prada și apoi o mănâncă, are plăcere. Dar tu, ce plăcere ai când muști un om?» Șarpele răspunde: «Și ce avantaj are cel cu limbă?»” „Ce plăcere are în cel care scoate o limbă rea [adică în cel care] „calomnii], așa că nu am nicio plăcere în mușcătură când înțep.”.

Și din aceasta vedem că există o diferență între a face rău creaturilor pentru că își găsește plăcerea din asta - adică, precum un leu sau un lup, care nu au dorința de a face rău din ură față de creaturi, ci mai degrabă au poftă, adică își găsesc plăcere din ele. Se pare că singurul motiv pentru care dăunează creaturilor este pofta.

Deși bârfa nu oferă unei persoane nimic în schimb, este un act care naște ură între ființele create. Și așa cum, urmând maxima «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți», cineva ajunge de la iubirea pentru ființele create la iubirea Creatorului, tot așa se poate ajunge de la ura pentru ființele create la urîrea Creatorului. Găsim ceva similar [în altă parte] (Tractatul Berachot, 17:1): ««Începutul înțelepciunii este frica de Creator, o bună înțelegere în toți cei ce le împlinesc [poruncile]» - nu se spune «în cei ce le împlinesc», ci «în cei ce le împlinesc» - în cei ce împlinesc «lishma», nu în cei ce împlinesc «lo lishma». Și oricine împlinește «lo lishma» - ar fi fost mai bine dacă nu ar fi fost creat.» Și în Tosafot se întreabă: «Și dacă spui: La urma urmei, Rav Yehuda a spus: Rav a spus: «O persoană este întotdeauna obligată să studieze Tora și poruncile, chiar dacă în «lo lishma», pentru că de la «lo lishma» se ajunge la «lishma».» Trebuie spus că aici înseamnă că studiază pentru a-și provoca prietenii, iar acolo înseamnă că studiază pentru a fi respectat.».

Și trebuie înțeleasă explicația din Tosafot atunci când spune că trebuie să se facă distincția între «lo lishma» «în scopul provocării» și «lo lishma» în scopul de a fi respectat, adică numit «rabin» și așa mai departe. Și trebuie să se înțeleagă acest lucru în conformitate cu regula formulată de Rabbi Akiva: «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți – aceasta este marea regulă a Torei». Și, așa cum [Baal HaSulam] a explicat acest lucru în cartea «Dăruirea Torei», aceasta se datorează faptului că prin această poruncă se va dobândi iubirea pentru aproapele său și, din aceasta, se va ajunge apoi să-L iubească pe Creator.

Conform acestui fapt, rezultă că o persoană trebuie să se străduiască să iasă din iubirea egoistă și atunci va putea să se angajeze în Tora și în porunci «lishma», adică de dragul dăruirii și nu pentru propriul beneficiu. Și aceasta se datorează împlinirii Torei și a poruncilor. Rezultă, conform acestui fapt, Până când o persoană nu iese din iubirea egoistă, este incapabilă să se angajeze în «lishma». Cu toate acestea, în ciuda faptului că se angajează în iubirea egoistă, Tora și poruncile conțin puterea de a ieși din iubirea egoistă și apoi de a trece de acolo la iubirea pentru Creator, iar apoi va face totul de dragul cerului..

Și aceasta, adică atingerea «lișmei», este posibilă doar atunci când cineva se implică în Tora și porunci «de dragul respectului». Adică, el învață că nu are încă capacitatea de a lucra pentru aproapele său, deoarece nu a dobândit încă calitatea «iubirii aproapelui». Prin urmare, implicarea în Tora și porunci îl va ajuta să atingă calitatea «iubirii aproapelui». Totuși, atunci când cineva studiază «de dragul provocării», care este opusul iubirii aproapelui - adică, practică în prezent Tora și poruncile de a-și urî aproapele, ceea ce se numește «de dragul provocării» - cum se pot manifesta două contrarii într-un singur subiect? Se spune că Tora ajută pe cineva să atingă iubirea aproapelui dacă cineva săvârșește acte de dăruire, chiar dacă intenția cuiva este de a dobândi un drept. Tora ajută pe cineva să se acordeze la acest lucru, adică, pe lângă acesta, să atingă dorința de a dărui. Totuși, aici este ocupat cu exact opusul, adică ura față de aproapele său - cum va duce aceasta la iubirea pentru aproapele său?

Și este așa cum am spus despre diferența dintre un hoț și un tâlhar și un clemențător. Un hoț și un tâlhar iubesc argintul, aurul și alte obiecte de valoare, dar nu au nicio legătură personală cu persoana în sine. Adică, un hoț și un tâlhar nu au niciun gând sau considerație pentru persoana în sine, ci mai degrabă gândurile lor sunt întotdeauna despre unde să obțină mai mulți bani și cum să o facă cel mai ușor și cum să îngreuneze descoperirea de către poliție a faptului că sunt hoți și tâlhari. Cu toate acestea, ei nu au niciodată gânduri despre persoana în sine și nici vreo legătură cu aceasta.

Pe când, în cazul lingușirii, el nu are intenția de a acționa în sine - adică de a răspândi bârfe - ci mai degrabă de a-și umili tovarășul în ochii altora. Se dovedește că întregul său scop este ura pură, căci există o lege care spune că nu ar trebui să-i lingușim pe cei pe care îi iubim. Prin urmare, lingușirea duce la ura față de aproapele, care apoi duce la ura față de Creator. Și, prin urmare, păcatul lingușirii este atât de grav încât duce practic la distrugerea lumii.

Acum vom explora măsura clemenței - cât de mult este considerată clemență. O singură afirmație sau frază rostită despre altcineva este deja considerată clemență. Găsim această măsură în răspunsul lui Hillel către bărbat: «Tot ce urăști, să nu faci altuia». Aceasta înseamnă că orice cuvinte pe care vrei să le spui despre altcineva - privește-le și ia în considerare. Dacă, dacă ar fi spuse despre tine, le-ai urî, adică nu te-ai bucura de ele, «să nu faci altuia».

Se pare că atunci când o persoană vrea să spună ceva despre altcineva, trebuie să calculeze imediat că, dacă s-ar spune ceva despre ea și ar ura acele cuvinte, «să nu faci asta altuia» - și asta i-a spus Hillel acelui ger. Așadar, de aici putem afla amploarea bârfei, care include deja interdicția de a rosti ceva.

Și din aceasta înțelegem de ce Hillel i-a răspuns lui Ger în limba Targumului [adică în aramaică] și nu în limba sfântă, așa cum i-a spus Ger: «Lamdeni kol ha-Torah kula, kshe-ani omed al regel achat». Căci el i-a răspuns în limba Targumului, adică i-a spus: «Orice urăști pe tine însuți, să nu faci altuia», ceea ce este o traducere a versetului: «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți».

Dar mai întâi, trebuie să înțelegem ce indică limbajul Targumului. Marele Ari vorbește (TES, partea 15, p. 1765) despre cuvintele «Și Domnul a făcut să doarmă» - gematria «targum», care înseamnă «achoraim». Adică, limbajul sfânt se numește »panim« (partea din față), iar Targumul se numește »achoraim« (partea din spate).

Și «panim» este numit «luminos sau perfect», în timp ce «achor» este numit «neluminos sau perfect». Și în limba sfântă numită «panim», se spune: «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți» - ceea ce este perfecțiune, căci prin iubirea aproapelui, se va ajunge la iubirea Creatorului, iar aceasta este perfecțiunea scopului, căci trebuie să se ajungă la contopire, așa cum se spune: «Și contopește-te cu El».

În ceea ce privește traducerea lui Hillel a expresiei «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți», care spune: «Ceea ce urăști, să nu faci altora», trebuie spus că ceea ce se înțelege este clemență și, prin urmare, este o «poruncă prohibitivă». Clemența este interzisă deoarece duce la ură, care, Doamne ferește, poate duce la ură față de Creator, așa cum s-a spus mai sus. Totuși, aceasta nu se numește încă perfecțiune, deoarece neclemența nu duce la iubirea aproapelui, în timp ce din iubirea aproapelui o persoană va ajunge la perfecțiunea numită «unirea cu Creatorul».

Totuși, din această cauză, bârfa este un păcat mai grav, așa cum s-a menționat mai sus, deoarece nu numai că nu se manifestă prin iubire față de aproapele, ci chiar face opusul, manifestând ură față de creație. Prin urmare, atunci când oamenii (klal) sunt învățați cum să-și înceapă munca, sunt învățați mai întâi să nu-i corupă sau să-i rănească pe ceilalți, iar aceasta se numește «porunca prohibitivă». Altfel, le faci rău altora făcând lucruri care cauzează rău. Prin urmare, Hillel i-a dat gerah-ului care a venit la el doar traducerea «Iubește-ți aproapele»:

1. Pentru că se face un rău mai mare atunci când cineva vorbește de rău, căci aceasta duce la ură, iar aceasta este opusă iubirii de aproapele;

2. Pentru că este mai ușor de făcut, întrucât se încadrează doar în categoria «Stai și nu faci nimic». Deși «Iubește-ți aproapele» face parte din categoria «Ridică-te și fă-o» - o persoană trebuie să acționeze pentru a realiza iubirea pentru camarazii săi..

Totuși, există excepții de la regula generală, iar acestea sunt indivizi, fiecare dintre ei dorind să fie un slujitor al Creatorului în felul său individual. Unei persoane i se spune că «Iubește-ți aproapele» - adică regula formulată de Rabbi Akiva, așa cum s-a menționat mai sus, că «dragostea pentru aproapele te va conduce la iubirea pentru Creator» - este scopul principal, adică, ca o persoană să dezvolte vase de dăruire, în care să poată primi bunătate și plăcere, acesta fiind scopul creației: «să aducă bunătate creației Sale».

Și din aceasta rezultă două metode de educație:

1. Când principalul lucru în învățătură este să nu te dedai la calomnie, întrucât acesta este cel mai grav păcat, așa cum s-a spus mai sus;

2. Când principalul lucru în educație este «Iubește-ți aproapele», deoarece acest lucru îl conduce pe o persoană la iubirea aproapelui său, și din iubirea pentru aproapele său va ajunge la iubirea Creatorului, iar din iubirea pentru Creator poate apoi primi scopul creației, adică «să aducă bunătate creațiilor Sale», deoarece va avea deja kelim pentru a primi cel mai înalt bine, deoarece va avea deja kelim de dăruire și a realizat acest lucru datorită iubirii pentru aproapele său, și atunci nu există loc pentru calomnie.

În ceea ce privește bârfa, Cartea Zohar spune: «Prin bârfa cu care șarpele s-a adresat femeii, el i-a adus pe femeie și pe bărbat în punctul în care ei și întreaga lume au fost condamnați la moarte». De asemenea, se spune că «pentru oricine are o sabie în loc de limbă – adică pentru cel care bârfește – există o sabie pregătită care distruge totul». Iar Zoharul încheie spunând: «Aceasta să fie o lege pentru lepros», căci păcatul bârfei provoacă ulcere. Rezultă că începe cu moartea și se termină cu ulcere, ceea ce înseamnă că apar doar ulcerele, nu moartea. Și cu siguranță există explicații mai simple.

În ceea ce privește lucrarea spirituală, trebuie explicat că urgiile și moartea sunt unul și același lucru, întrucât lucrarea principală constă în a ajunge la unirea cu Creatorul, la contopirea cu sursa vieții, prin care vom avea vase potrivite pentru a primi binele și plăcerea conținute în planul creației «pentru a aduce bunătate creaturilor Sale». Însă, prin calomnie, o persoană începe să-L urască pe Creator și nu există o despărțire mai mare decât aceasta și, din această cauză, ea devine, fără îndoială, separată de sursa vieții.

Rezultă că, în loc să primească bine și plăcere de la Creator, el primește opusul, adică, în loc de plăceri (ebraică: «oneg»), apare combinația literelor «ulcer» (ebraică: «nega», aceleași litere ca în cuvântul «oneg»), ceea ce înseamnă că din cauza calomniei, «apar ulcere în loc de plăceri» și acesta este motivul pentru care «păcătoșii sunt numiți morți în timpul vieții lor», deoarece sunt separați de sursa vieții. Rezultă că moartea și ulcerele sunt unul și același lucru în ceea ce privește lucrarea spirituală. Adică, dacă o persoană este unită cu sursa vieții, primește bunătate și plăcere din ea. Dar dacă, Doamne ferește, se separă de Creator, este plină de ulcere, în loc să fie, așa cum ar trebui să fie, plină de plăcere.

Și din aceasta putem înțelege ce au spus înțelepții (Tractatul Arachin, 15:2): «În Occident [adică în Țara Israelului] se spune: O a treia limbă ucide de trei ori - pe vorbitor, pe ascultător și pe cel calomniat». Se știe că înțelepții au spus: «Tora, Israel și Creatorul sunt una», ceea ce înseamnă, așa cum se explică în cartea «Roadele Înțelepciunii» (Partea 1, p. 65), că Israel este cel care dorește să se unească cu Creatorul. Și aceasta vine prin cele 613 porunci ale Torei, iar apoi i se acordă calitatea Torei, care sunt numele Creatorului, și apoi totul devine una. Și din aceasta rezultă că cel care calomniază ucide trei:

1. Vorbitorul,

2. Atenți,

3. Și convenit asupra.

Și acest lucru se aplică relației unei persoane cu alta. Și aici, ar trebui distinse trei aspecte.

Totuși, există și bârfire împotriva Creatorului, așa cum se spune despre faptul că «Tora, Israel și Creatorul sunt una». Adică, atunci când o persoană privește Tora și vede toate lucrurile bune pe care Creatorul ni le-a promis pentru îndeplinirea ei. De exemplu, este scris: «Căci aceasta este viața voastră» și, de asemenea, «Sunt mai de dorit decât aurul, decât aurul curat; sunt mai dulci decât mierea care curge din fagure» și fraze similare. Dar dacă o persoană nu a fost vrednică de acest lucru și nu simte acest lucru, atunci, Doamne ferește, îl bârfește pe Creator.

Se pare că aici trebuie distinsă trei aspecte:

1. Un bârfitor,

2. Tora,

3. Creator.

Când o persoană studiază Tora, dacă nu a fost meritată, nu vede bunătatea și încântarea care sunt îmbrăcate în sfânta Tora și se oprește din a studia Tora pentru că spune că nu găsește niciun gust în ea. Se dovedește că defăimează Tora împotriva Creatorului.

Și astfel, se dovedește că el dăunează trei lucruri: calitatea Torei, calitatea lui Israel și Creatorul. În loc să se străduiască să aducă unitatea - «unul», așa cum s-a menționat mai sus - adică toate strălucesc, adică calitatea lui Israel va atinge unitatea și că întreaga Toră este numele Creatorului, el aduce separarea lor prin calomnie. Acest lucru se datorează faptului că omul trebuie să creadă dincolo de rațiune că ceea ce ne-a promis Tora este adevărat. Cu toate acestea, deficiența noastră constă în incapacitatea noastră de a primi bunătatea și încântarea numite «lumina ascunsă» sau «gusturile Torei și ale poruncilor», așa cum este scris în Cartea Zohar, că «întreaga Toră este numele Creatorului».

Pentru a realiza acest lucru, avem nevoie de Kelim-urile dăruirii, astfel încât să existe o similaritate în formă între Lumină și Kli. Acest lucru poate fi realizat prin iubirea aproapelui, așa cum a spus Rabbi Akiva: «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți - aceasta este marea regulă a Torei». Căci prin aceasta, ajungem să-L iubim pe Creator și să iubim Tora, căci Tora este numită «dar», iar darurile sunt oferite celor pe care îi iubim. Opusul acestui fapt este bârfa, care duce la ura față de creație și la ura față de Creator, așa cum s-a menționat mai sus.

Și din aceasta înțelegem ce au spus înțelepții despre bârfire: că aceasta «ucide de trei ori - pe vorbitor, pe ascultător și pe cel calomniat». Iar Rashi explică faptul că «din răutate, când cineva provoacă pe altul, se ucid unul pe altul». Acest lucru poate fi înțeles în raport cu o altă persoană, dar cum se aplică la bârfirea Creatorului?

Și din cele spuse, rezultă că atunci când o persoană privește în Tora și îi spune Torei că nu vede sau nu simte bunătatea și încântarea pe care Creatorul a spus că le va da poporului Israel, ea îl calomniază pe Creator. Și aici există trei aspecte: vorbitorul, ascultătorul, adică Tora, și cel despre care se vorbește, adică Creatorul. Și din moment ce atunci când o persoană se angajează în iubirea aproapelui său, ea ajunge să-L iubească pe Creator și să iubească Tora, în această stare Creatorul îi dă viață, așa cum este scris: «Căci la Tine este izvorul vieții» - și aceasta este din perspectiva fuziunii, așa cum este scris: «Și voi, cei fuzionați» - atunci ei sunt considerați demni de viața Torei și, prin calomnie, viața de la Creator, pe care ar fi trebuit să o primească, îi este retrasă. Aceasta înseamnă:

1. Și viața lui din Tora încetează, căci a trebuit să simtă Tora vieții,

2. Și el însuși este acum fără viață, iar asta se numește «l-au ucis»,

3. Viața încetează din trei locuri. Și prin dragostea pentru aproapele, viața se transmite din două locuri și cineva primește viață.

---