Capitolul săptămânal «Korach»

---

«Ce este o dezbatere în numele Cerului? Este dezbaterea dintre Hillel și Shammai. Și ce este o dezbatere care nu este în numele Cerului? Este dezbaterea dintre Korach și întreaga sa comunitate» (Tractatul Avot, Partea 5, Punctul 20). Se pune întrebarea: de ce este scris «dezbaterea dintre Korach și întreaga sa comunitate» și nu «dezbaterea dintre Moshe și Korach», din moment ce este scris «dezbaterea dintre Hillel și Shammai»?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie mai întâi să înțelegem ce înseamnă să fii «în numele Cerului». Cartea Zohar explică: «În numele Cerului – aceasta înseamnă Zeir Anpin». Comentariul Sulam explică acest lucru astfel: «Disputa dintre Shammai și Hillel este o dispută între liniile dreaptă și stângă. Așa cum liniei dreapte îi lipsește perfecțiunea, deoarece îi lipsește lumina Hochma, tot așa liniei stângi îi lipsește perfecțiunea (chiar dacă are Hochma), deoarece îi lipsește lumina Hassadim, care este veșmântul pentru Hochma. Fără acest veșmânt, lumina Hochma nu strălucește, iar întunericul domnește în locul ei.».

Această dispută, în timpul căreia fiecare linie își dezvăluie propria imperfecțiune și deficiența celeilalte linii, duce la unirea celor două linii, creând o a treia - linia centrală, numită «Zeir Anpin». Aceasta este linia centrală din Partzufim, numită «în Numele Cerului».

Vedem că, dacă nu ar fi existat această dispută între linia dreaptă și cea stângă (Șamai și Hillel), ambele ar fi rămas într-o stare imperfectă, adică fără lumină, în întuneric. Prin urmare, această dispută a fost de dragul Cerului. Korach și comunitatea sa, însă, au vrut să rămână doar în linia stângă, adică au vrut să aibă doar lumina «chochma», fără «chasadim».

Ei doreau să atingă Scopul Creației (primirea luminii Creatorului) nu de dragul Creatorului, fără veșmântul lui Hassadim, adică pur și simplu primind, fără a oferi nimic în schimb. Prin urmare, disputa lor nu era despre crearea unei linii centrale (singura cale posibilă), numită «Cer». Prin urmare, disputa lor nu era în Numele Cerului.

Moise, desigur, a mers de-a lungul liniei centrale. În general, Moise este sefira «daat» a lumii Atzilut. Sefira «daat» este tocmai linia centrală (între sefirot «chochma» și «binah»). Cartea Zohar spune: «Yakov este »tiferet« (de asemenea, o linie centrală), iar Moise este «daat».«.

Este de la sine înțeles că poziția lui Moise în disputa cu Korach a fost în Numele Cerului, motiv pentru care nu este menționat când vine vorba de disputa sa cu Korach, ci este scris pur și simplu «disputa lui Korach și a întregii sale comunități» în loc de «disputa dintre Moise și Korach».

Conceptul liniilor dreapta și stânga există chiar și în timpul lucrării spirituale pregătitoare, adică chiar înainte ca o persoană să fie considerată demnă să intre în camera regală. Astfel, pentru a intra, o persoană trebuie să atingă nivelul de «lișmă» (în numele Torei), așa cum se spune în tratatul Avot: «Rabinul Meir a spus: »Oricine studiază Tora de dragul ei (Tora) este considerat demn de mult, iar secretele Torei îi sunt revelate.««.

Atunci se consideră că o persoană a intrat în camera regală. Și acolo, la nivelul secretelor Torei, începe conceptul de linii. Linia dreaptă se numește «chesed», linia stângă se numește «gevurah». Numai atunci când o persoană atinge nivelul de înțelegere a secretelor Torei, toate aceste concepte capătă adevărat sens pentru ea. Dar înainte ca unei persoane să i se acorde capacitatea de a scăpa de puterea iubirii de sine - puterea egoismului - înainte de a începe să facă totul pentru a se oferi în Numele Creatorului (iar aceasta se numește «lishma»), o persoană învață doar preliminar toate aceste concepte.

El învață aceste nume fără o înțelegere adevărată, deoarece nu a atins încă înțelegerea lucrurilor pe care le învață. Nu a înțeles încă rădăcinile spirituale superioare ale acestor concepte, care se găsesc în lumile spirituale numite Numele Sfinte sau Sefirot și Partzufim.

De ce studiem Cabala acum? Pentru că, chiar și acum, studiul adecvat al Cabalei (cu un rabin adevărat, cărți relevante și un grup de oameni cu aceleași idei) poate aprinde în noi o dorință puternică de a-L înțelege pe Creator și de a ne uni cu El, pe măsură ce studiem direct acțiunile Creatorului în crearea noastră, a sufletelor noastre (chiar și fără a înțelege încă adevăratul lor sens interior). În porțiunea revelată a Torei (Gemara, Halachot etc.), acțiunile Creatorului sunt mai ascunse, obscurizate și, prin urmare, par să aibă de-a face cu evenimentele și procesele lumii materiale.

Când o persoană studiază Cabala cu scopul de a se apropia de Creator, lumina ascunsă în cărțile kabbalistice începe să acționeze asupra ei, purificându-i și asigurându-se că toate acțiunile lor sunt în numele Creatorului. Aceasta se numește muncă pregătitoare, adică muncă până în momentul în care o persoană intră în lumile spirituale - camera regală - pentru a se contopi cu Creatorul.

Așadar, deja în etapa pregătitoare, întâlnim conceptul a trei linii, fiecare cu propria rădăcină și ramură spirituală. Linia dreaptă se numește «chesed», «hasadim ascuns», nivelul «deasupra cunoașterii». Această stare se numește «chafetz chesed», adică o stare în care o persoană este complet mulțumită de soarta sa și spune: «Tot ce mi-a dat Cerul (o pricepere a Torei și a poruncilor) este de ajuns pentru mine». Mai mult, o persoană trebuie să înțeleagă că această stare este o consecință a educației sale și nu contează dacă a fost învățată acest lucru în copilărie (de către părinți religioși ereditari) sau la vârsta adultă («chozrim betshuva») - principalul lucru este că orice muncă începe cu educația.

Dar această stare nu se numește încă linia dreaptă. Este totuși o singură linie. Pentru ca să existe o linie dreaptă, trebuie să existe și o linie stângă. Linia stângă este critica. Aceasta este starea în care o persoană începe să aibă propriile gânduri, neinfluențate de educația sa. O persoană începe să-și pună întrebări: Care este sensul vieții mele? Care este scopul Creației?

Toate cărțile noastre sfinte afirmă că Scopul Creației este ca Creatorul să dorească să-Și încânte creațiile. Dar o persoană care începe să reflecteze nu simte încă nicio plăcere. Apoi se întreabă de ce nu simte plăcerea pe care, conform Scopului Creației, Creatorul dorește să i-o dăruiască? Cabala spune că o persoană trebuie mai întâi să devină asemenea Creatorului, adică să posede calități similare cu ale Sale și numai atunci va putea experimenta plăcerea.

Creatorul este altruism pur, dorința de a dărui. Prin urmare, pentru a deveni asemenea Lui, o persoană trebuie să dobândească dorința de a dărui. Atingerea acestui nivel necesită muncă spirituală, care implică analizarea faptului dacă cineva urmează cu adevărat calea iubirii față de aproapele; altfel, este imposibil să realizeze unitatea cu Creatorul. Dacă o persoană simte că este încă sub puterea egoismului și nu a făcut niciun progres, atunci uneori disperarea o copleșește.

Uneori, o persoană simte că nu numai că nu a făcut niciun progres, dar că s-a îndepărtat și mai mult de scopul dorit. În această stare, este dificil pentru o persoană să îndeplinească poruncile și să studieze Tora cu bucurie. Dimpotrivă, o persoană aflată în această stare este constant tristă. Și apoi lumea se estompează sub ochii ei, deoarece tristețea trezește multe gânduri și dorințe care contrazic scopul pe care dorește să îl atingă. Această stare se numește linia stângă, deoarece tot ceea ce necesită corecție se numește stânga.

Și când o persoană are deja o linie stângă și își vede starea ca fiind goală de tot, atunci trebuie să se mute pe linia dreaptă, deoarece abia acum are două linii, iar linia dreaptă, după cum știm, se numește perfecțiune. După cum am spus deja, dacă o persoană nu are încă o linie stângă, atunci singura sa linie nu se numește încă dreaptă, deoarece nu poate exista o linie dreaptă fără una stângă.

Așadar, omul se întoarce acum la prima sa linie, adică la perfecțiune, deoarece aceasta este temelia pe care este construit edificiul numit «credință mai presus de cunoaștere». Acest lucru se poate face acum pentru că acum are cunoaștere («daat»), deoarece își vede adevărata stare - aceea că nu are nici cea mai mică priză la spiritualitate. Adică, din perspectiva rațiunii, totul este întuneric impenetrabil, așa că a venit momentul să umblăm prin credință mai presus de cunoaștere și să spunem: «Ochii lor nu vor vedea, urechile lor nu vor auzi...» (Psalmul 115).

Chiar și într-o astfel de stare, o persoană ar trebui să se bucure de faptul că i s-a acordat privilegiul de a îndeplini poruncile Creatorului, Care ni le-a poruncit prin Moise Rabenu. Și, deși nu vede niciun sens în acest lucru, el crede totuși, cu o credință mai presus de cunoaștere, că este un mare privilegiu să păzești poruncile, deoarece alții sunt lipsiți chiar și de aceasta. El crede că totul coboară din Cer, în timp ce altora li se dă ocazia să se bucure de tot felul de nebunii, precum animalele. Lui, însă, i se dă ocazia să vadă cât de nesemnificative sunt viețile lor.

Prin urmare, el prețuiește foarte mult acest dar, ca și cum i s-ar fi acordat onoarea de a atinge cele mai mari înălțimi. Aceasta se numește atunci linia dreaptă și perfecțiune, deoarece atunci când o persoană este bucuroasă, se poate contopi cu Creatorul. Înțelepții noștri au spus: «Shechinah se găsește doar în mijlocul bucuriei». Prin urmare, acum că se află într-o stare de perfecțiune, are ocazia să se bucure.

Prin urmare, chiar și în timpul lucrărilor pregătitoare, o persoană poate primi o strălucire de sus. Deși această strălucire nu este încă constantă, această conexiune mică, dar totuși spirituală, este deja o realizare extraordinară. O persoană este pur și simplu incapabilă să aprecieze pe deplin semnificația oricărui contact, chiar și cel mai mic, cu spiritualul, cu Creatorul.

Și această linie dreaptă este numită și Adevăr, deoarece perfecțiunea este construită pe fundația Adevărului. Aceasta înseamnă că o persoană nu spune că are mari realizări în Tora și porunci - adică percepția, înțelegerea și înțelegerea lor. Ei spun: «Tot ce am a fost primit din Cer». Și spun asta chiar și într-o stare în care se simt și mai departe de Creator decât se simțeau înainte de a se angaja în munca spirituală.

Cu toate acestea, el se străduiește să urmeze calea credinței, mai presus de cunoaștere. Este foarte important pentru el că i s-a acordat contactul cu spiritualul. Și atunci când lucrează la aceasta, adică se străduiește să se mulțumească cu puțin și să fie mulțumit cu soarta sa, el vrea să onoreze Tora și poruncile, ca și cum ar fi înțeles deja ce sunt acestea cu adevărat. În acest caz, trupul este de acord să se supună. Despre această stare se spune: «Și vrăjmașul său îl va desăvârși».

Când o persoană trebuie să urmeze doar calea credinței, mai presus de cunoaștere, corpul său se opune cu înverșunare unei astfel de munci. Prin urmare, tocmai acest tip de muncă este cu adevărat real. O persoană își vede adevărata stare și, în ciuda acestui fapt, continuă să meargă înainte. Această stare se numește linia dreaptă.

Și toate acestea pentru că vrea să onoreze Tora cu o credință mai presus de cunoaștere. Și, deși poate părea că construiește totul pe temelia cunoașterii, el spune că există mulți oameni care nu au nimic în comun cu Tora și poruncile. Prin urmare, mintea lui îi spune că are deja motive să se bucure, din moment ce cel puțin el are ceva, în timp ce altora le lipsește chiar și asta - ceea ce, apropo, este adevărat.

Dar pentru a spune că acest lucru este atât de important pentru el încât să se poată bucura de el, trebuie să urmeze calea credinței mai presus de cunoaștere. Și aceasta se numește bucuria împlinirii unei porunci, adică atunci când această bucurie se bazează pe credință. Atunci o persoană poate cânta și dansa, și totul va fi Adevăr, pentru că urmează calea credinței mai presus de cunoaștere.

Linia din stânga provine de la «gevura» - a depăși. O persoană încearcă să estimeze cât de aproape a ajuns de sfințenie, adică cât de mult poate da altora; poate da camarazilor săi fără a primi nimic în schimb? Poate determina cât este dispusă să dea camarazilor săi și dacă ar fi dispusă să primească ceva în schimb?

Și atunci persoana vede că încă nu este cu adevărat pregătită să facă vreo concesie, că, în timp ce face ceva bun, în timp ce le dăruiește ceva camarazilor săi, speră întotdeauna să primească ceva pentru sine. Și asta înseamnă că linia stângă o conduce la rugăciune sinceră.

Astfel, linia dreaptă permite unei persoane să-I mulțumească Creatorului și să-L onoreze pentru că i-a dat perfecțiune și autosuficiență. Și atunci o astfel de persoană nu are niciun motiv de rugăciune, adică de cerere, deoarece nu are dorințe, nici neajunsuri, nici deficiențe.

Mai mult, îi lipsește o adevărată înțelegere a Torei, deoarece nu are îndoieli, nu are întrebări dificile, controversate la care să dorească răspunsuri. În același timp, linia din stânga, adică gevurah, depășirea, semnifică faptul că o persoană trebuie să lupte cu ceva din interiorul ei, să depășească ceva - toate acestea duc la nevoia de a se întoarce către Creator.

Însă este important de subliniat faptul că aceste două linii trebuie să fie echilibrate. Numai atunci când ambele linii sunt folosite împreună poate apărea o linie de mijloc, unindu-le într-una singură. Dacă o linie este mai mare decât cealaltă, nu se pot contopi. Linia mai mare este reticentă în a se contopi cu cea mai mică, crezând că poate aduce mai multe beneficii. Prin urmare, trebuie să se depună eforturi pentru a menține ambele linii egale.

Care este avantajul de a avea ambele linii? De ce este necesar să tindem pentru egalitatea lor? De ce este necesară linia de mijloc? Linia de mijloc este «shefa» - chiar acea plăcere, abundența care coboară de sus. Fără liniile dreaptă și stângă care o precedă, apariția ei este imposibilă. Aceasta explică ceea ce au spus înțelepții noștri: «Trei părți participă la nașterea omului - tatăl, mama și Creatorul. Tatăl dă albul, mama dă roșul, iar Creatorul dă sufletul.».

Albul este atunci când o persoană merge întotdeauna pe o cale albă, pură - adică, pe linia dreaptă. În această stare, o persoană nu vede defecte în sine, este mulțumită de soarta sa și, în ciuda faptului că nu face niciun progres în munca sa spirituală, este mulțumită de tot. Și acest lucru poate fi înțeles cu ajutorul unei parabole.

Fiica unui anumit rege s-a îmbolnăvit. Niciun medicament nu a ajutat-o. Un om înțelept a spus că își va reveni dacă va purta cămașa unui om mulțumit cu soarta sa. Ce a făcut regele? Firește, a trimis mesageri tuturor oamenilor bogați din țară, întrebându-i dacă sunt mulțumiți cu soarta lor. Dar fiecare om bogat a declarat, fără excepție, că este nemulțumit de ceva, că le lipsește ceva. După aceasta, regele și-a trimis mesagerii la clasa de mijloc, dar și aceștia au răspuns că sunt nemulțumiți de soarta lor. Atunci regele a disperat.

Deodată, un mesager a venit la rege și i-a spus că în pădure locuia un pădurar, despre care se spunea că era mulțumit de soarta sa. Regele și-a trimis imediat oamenii cei mai respectați să-l găsească pe acest om. Văzându-i, pădurarul a întrebat:

„Văd că sunteți oameni foarte respectați. De ce ați venit la mine?”

Mesagerii i-au povestit ce se întâmplase cu prințesa. Apoi l-au întrebat:

— Vrem să știm – este adevărat că ești mulțumit de soarta ta?

Pădurarul a răspuns:

- Desigur. Simt, fără îndoială, că am tot ce-mi trebuie și sunt mulțumit de toate.

- Dacă da, atunci dă-ne una dintre cămășile tale pentru prințesă.

— I-aș da bucuros cămașa mea, dar nu o am...

Cu această parabolă putem înțelege: dacă o persoană vrea să fie mulțumită cu soarta sa, atunci nu sunt necesare condiții, iar aceasta se numește perfecțiune, autosuficiență. Când o persoană nu are nevoie de nimic (și nu are nimic), putem spune că este mulțumită cu soarta sa. Și aceasta se numește linia dreaptă, atunci când o persoană nu are nevoie de nimic, pentru că dacă o persoană are nevoie de ceva - indiferent de situație - nu mai are perfecțiune.

«Mama dă roșu» înseamnă că există o linie «roșie» – aceasta se întâmplă atunci când o persoană a examinat critic (sau, mai exact, realist) acțiunile bune pe care le-a întreprins și vede că nu poate merge mai departe. Mai mult, vede că alunecă înapoi. Aceasta se numește linia roșie (stânga) – o stare în care corpul arată clar că nu va permite progresul în munca spirituală. Tocmai această stare duce la rugăciune sinceră, izvorând din adâncul inimii.

Se spune: «Evreii l-au întrebat pe Creator: »Când ne vei elibera?« Creatorul a răspuns: »Când vei coborî la cel mai de jos nivel, atunci te voi elibera.»”.

Pentru că tocmai atunci când o persoană merge de-a lungul liniei stângi simte că se află la «cel mai de jos nivel» - atunci vine eliberarea. Pentru că atunci Creatorul acordă un suflet, iar Lumina Supremă strălucește asupra unei astfel de persoane, iar aceasta primește ajutor de sus. Înțelepții noștri au spus: «Cel care vine să se purifice este ajutat». Zoharul întreabă: «Cum se acordă ajutorul?» și răspunde: «Cu un suflet sfânt», adică «A Treia Latură - Creatorul - dăruiește un suflet», iar aceasta se numește linia de mijloc.

---