Capitolul săptămânal «Șlach»

Imnurile de Sabat spun: «Odihna și bucuria sunt lumină pentru evrei». Așadar, odihna și bucuria sunt lumină doar pentru evrei? Și pentru neevrei, este întuneric? Cum se poate întâmpla asta? Cine nu vrea să se odihnească și să fie bucuros? Mai mult, trebuie să înțelegem ce au vrut să spună înțelepții noștri prin pasajul din Tora: «Și un porumbel a venit la el (Noe) seara și iată că o frunză de măslin i se prindea în ciocul» (Geneza 8:11).

Cuvintele «În ciocul lui...» sunt explicate ca și cum porumbelul ar spune: «Aș prefera mâncarea mea amară ca măslinele, dar primită din mâinile Creatorului, decât dulce ca mierea, dar primită din mâini făcute din carne și sânge» (Iruvin 18). Trebuie să înțelegem și ce au vrut să spună înțelepții noștri: «Omul are nevoie de alți oameni; în prezența lor, uneori roșește, alteori devine palid».

Pentru a înțelege toate acestea, trebuie să ne amintim că odihna este posibilă doar după efort. Și, din moment ce vorbim despre evrei aici, asta înseamnă că vorbim despre efortul depus în munca spirituală. Ce este munca spirituală? Este atunci când o persoană dăruiește Creatorului, adică îi aduce plăcere.

Prin urmare, ni se dau șase zile lucrătoare, timp în care trebuie să lucrăm cu corpul nostru (adică, cu dorința noastră de a primi) pentru a ne elibera de strânsoarea iubirii de sine și a îmbrățișa altruismul, adică dorința de a dărui Creatorului. Dar acest lucru contravine naturii inerente a corpului nostru, așa că acesta opune rezistență. Și apoi trebuie să facem un efort pentru a-l forța să meargă pe această cale.

O persoană începe să meargă împotriva dorințelor corpului. Acest lucru necesită un efort enorm, deoarece corpul îi arată constant clar că cere prea mult, că mintea nu poate înțelege scopul tuturor acestor lucruri.

Cartea Zohar spune: «Și s-au întors din călătoria prin Țara lui Israel.» Și s-au întors - asta înseamnă că s-au întors de partea răului, a trupurilor, și și-au spus: «Ce s-a întâmplat cu noi astăzi? Am depus eforturi în Tora, iar casa noastră este goală... Cine va putea ajunge în lumea viitoare?... Prin urmare, nu trebuie să facem eforturi... Cine va putea ajunge în Țara lui Israel?... Am văzut acolo uriași... Trebuie să ai un corp puternic ca al unui leu...» Dar cei care au păstrat încă credința au spus: «Dacă Creatorul vrea, El ne-o va da.»

Prin urmare, ceea ce au spus spionii trimiși de Moise nu a fost o minciună. Pur și simplu trebuia să credem, cu o credință mai presus de cunoaștere, că dacă Creatorul dorește, El ne poate ajuta. După cum au spus înțelepții noștri: «Cel care vine să se purifice este ajutat». Când Creatorul ni se revelează, începem să simțim măreția Lui. Și tocmai asta ne lipsește.

Corpul nostru (dorința de a primi) nu simte importanța sau măreția Creatorului - această stare se numește «Șechina în țărână» - nu vrem să dăm nimic nimănui. Și când corpul nu simte măreția Creatorului, nu vrea să-L slujească. O persoană aflată în această stare nu vrea să se angajeze în muncă spirituală, nu vrea să se gândească la cum să-I fie pe plac Creatorului.

Este în natura noastră să dorim să slujim celor mari. Dacă oamenii ar simți importanța și măreția Creatorului, nu ar trebui să depună niciun efort pentru a-L sluji. Mai mult, ne-am gândi constant cum altfel L-am putea sluji. Nu am vrea să primim nimic pentru munca noastră, deoarece munca în sine ar deveni plata noastră.

Să dăm un exemplu. Un Rebbe cu zeci de mii de hasidimi a sosit la aeroport. Toți hasidimii săi au venit să-l întâmpine. Rebbe a ieșit cu o valiză mică. L-a ales pe unul dintre hasidimii care îl întâmpinaseră și l-a lăsat să-i care valiza la mașină. După aceea, i-a oferit hasidului bani pentru serviciul său. Întrucât acest Rebbe era un om cunoscut și respectat, a vrut să plătească generos pentru acest serviciu. Bineînțeles, hasidul a refuzat banii - pentru el, munca în sine era o recompensă și o plată. La urma urmei, el fusese cel onorat de alegerea Rebbe-ului.

Așadar, vedem că acest lucru este inerent naturii umane și nu a necesitat niciun efort pentru a-l realiza. Cu cât faima și statura Rebbe-ului sunt mai mari, cu atât este mai mare plăcerea pe care o obținem atunci când îi facem un serviciu. În același timp, dacă cineva trebuie să-i facă un serviciu unei persoane obișnuite, corpul său începe imediat să reziste. Când cineva trebuie să-L slujească pe Creator, nici aceasta nu este o sarcină ușoară, deoarece slujirea cuiva se bazează pe credință.

Prin urmare, când sosește Șabatul și lumina Șabatului, care este numită «Numele Creatorului» (Zoharul spune că Șabatul este revelația Numelui Creatorului), începe să strălucească, măreția Creatorului devine evidentă și atunci o persoană primește odihnă, adică nu mai trebuie să depună eforturi pentru a-L sluji pe Creator.

Dacă anterior trupul nu voia să lucreze spiritual cu intenția de a-I fi pe plac Creatorului, acum simte măreția Lui și, prin urmare, omul nu dorește nimic în schimb, deoarece munca în sine a devenit plată pentru el.

Se pare că, dacă o persoană a atins o stare numită «odihnă» (lipsa efortului), adică dacă i s-a oferit oportunitatea de a simți importanța Creatorului, atunci corpul său începe să fie de acord să-L slujească pe Creator cu intenția de a-I oferi plăcere, fără a primi nimic în schimb. Această slujire adusă Creatorului se numește «bucurie».

Dar ce a determinat omul să înceapă brusc să înțeleagă și să simtă importanța Creatorului? A fost lumina Șabatului. De aceea se spune că «odihna și bucuria» apar atunci când vine «lumina pentru evrei» - adică lumina Șabatului, căci Șabatul strălucește doar pentru evrei.

În zilele lucrătoare, când «Șechina este în exil», măreția Creatorului nu este simțită și o persoană nu simte nicio valoare în a-L sluji. Această stare este numită și «Șechina în țărână». Așa cum țărâna nu are valoare, tot așa slujirea Creatorului pare neimportantă. O persoană aflată în această stare trebuie apoi să depună un efort enorm pentru a se forța să-L slujească pe Creator, fără a primi nimic în schimb.

Atunci corpul îi spune: «Din moment ce nu simți măreția și importanța Creatorului, lucrează pentru tine însuți, adică cere-I plată pentru tot ceea ce faci de dragul Lui. Nu trebuie să-ți refuzi nimic, nu trebuie să-ți limitezi în niciun fel dorința de plăcere. Pentru că, cu cât este mai mare dorința de a te bucura, cu atât este mai mare plăcerea.”.

»Ar trebui să faci doar ceea ce îți poate aduce profit. Și dacă nu simți că vei fi plătit, de ce să te mai deranjezi?! De ce să te mai deranjezi, renunțând la câștigul personal și slujind Creatorului fără a primi nimic în schimb?”

Acum putem înțelege cuvintele porumbelului: «Aș prefera mâncarea mea amară ca măslinele, dar primită din mâinile Creatorului, decât dulce ca mierea, dar primită din mâinile unor creaturi din carne și sânge.» La prima vedere, aceste cuvinte contrazic o altă zicere a înțelepților: «Omul are nevoie de alți oameni; în prezența lor uneori roșește, alteori pălește.» Dacă o persoană își primește hrana de la alți oameni, aceasta nu va fi dulce; mai mult, «uneori roșește, alteori pălește»?!

În binecuvântarea de după masă, când îi mulțumim Creatorului, cerem: «Și nu ne lăsa, Creator, să avem nevoie nici de darul celui creat din carne și sânge, nici de împrumutul lui, ci numai în mâna Ta - plină, deschisă, sfântă și largă.».

Conform acestui pasaj, rezultă că hrana primită din mâinile creaturilor din carne și oase nu este deloc dulce; doar hrana primită din mâinile Creatorului este dulce. Dar nu spune oare porumbelul contrariul, că hrana primită din mâinile Creatorului este amară ca măslinele, în timp ce hrana primită de la alte creaturi este dulce ca mierea?!

Dar dacă porumbelul spune asta, atunci înseamnă că, în principiu, există o realitate în care mâncarea primită din mâinile Creatorului este amară. De ce există o astfel de realitate?

Pentru a înțelege toate acestea, trebuie să înțelegem semnificația cuvintelor «din mâinile Creatorului», «din mâinile creaturilor din carne și oase» și «hrană». Hrana se referă la ceea ce o persoană «se hrănește», adică plăcerile pe care și le dorește. De exemplu, plăcerile mâncării, băuturii, somnului, banilor, faimei, onoarei și așa mai departe - pe scurt, tot ceea ce îi oferă unei persoane satisfacție. După ce primește astfel de plăceri, o persoană poate spune că a meritat să se nască pentru a le primi și că merită să trăiască pentru a continua să le primească.

Totuși, putem observa adesea că oamenii care par să aibă totul și să nu ducă lipsă de nimic sunt nemulțumiți. De exemplu, există mulți oameni foarte bogați care sunt nemulțumiți și nu obțin nicio plăcere din viață. Acest lucru se explică prin faptul că o persoană poate obține plăcere doar din ceea ce își dorește cu pasiune, iar gradul de plăcere pe care îl primește depinde de amploarea acestei dorințe, nici mai mult, nici mai puțin.

Plăcerea mâncării corespunde exact foamei simțite înainte de a mânca, iar plăcerea apei corespunde exact setei. Înțelepții noștri au hotărât (Berachot 44): «Numai cel care bea apă pentru a-și potoli setea ar trebui să spună binecuvântarea: »Binecuvântat ești Tu, Creatorul nostru, Regele Universului, prin al cărui cuvânt toate lucrurile au fost chemate la existență.«« Căci numai dacă cineva se bucură poate binecuvânta și mulțumi cu sinceritate.

Plăcerea derivată din timpul liber este exact proporțională cu cantitatea de efort depusă anterior. De aceea, oamenii bogați nu se bucură de viață - nu mai au nicio dorință, totul a fost de mult satisfăcut. Sunt pur și simplu sătui. Nici măcar nu se bucură de timpul liber pentru că nu muncesc, iar managerii lor controlează totul. În esență, ei sunt săracii - pentru că nu au plăceri, nu au cu ce să se «hrănească», cu ce să se «aprovizioneze».

Și acum putem înțelege de ce a spus porumbelul: «Ar fi mai bine pentru mine să am mâncare amară ca măslinele, dar primită din mâinile Creatorului, decât dulce ca mierea, dar primită din mâinile celor creați din carne și sânge.».

Când o persoană începe să muncească pentru a-și câștiga «hrana», are două opțiuni:

1. Hrana va fi primită din mâinile Creatorului, așa cum este scris: «Creatorul poartă de grijă Israelului». Aceasta înseamnă că o persoană decide să accepte totul doar în Numele Creatorului, pentru a-I fi pe plac. Toate acestea se întâmplă într-o uniune cu Creatorul, care se numește «hishtavut ha-tzura». Rezultă că toată «hrana» cuiva este primită din mâinile Creatorului.

O persoană aflată în această stare simte că Îl slujește pe Creator doar de dragul Lui. «Mâinile» celor «făcuți din carne și sânge» nu o pot atinge. «Mâna» se referă la dorința de a primi. Când toată munca spirituală a unei persoane «intră» în dorința («mâna») Creatorului și nu în dorința de a primi (egoism), atunci aceasta se numește a primi hrană «din mâinile Creatorului».

Acum vom examina de ce mâncarea primită din mâinile Creatorului este amară. Întrucât cuvintele «din mâinile Creatorului» implică dorința de a dărui, iar această dorință, după cum știm, este în contradicție cu natura noastră - căci natura noastră este dorința de a primi - devine clar că atunci când o persoană începe să se lupte cu această dorință, corpul său începe să reziste violent.

Corpul își dorește ca o persoană să primească hrană «din mâinile creaturilor din carne și sânge», adică să stăpânească dorința de a primi fără a oferi nimic în schimb. Aceasta este starea descrisă de porumbel: «Dulce ca mierea, dar primită din mâinile creaturilor din carne și sânge». Pentru că acest lucru este tocmai în concordanță cu natura umană - a primi pentru sine.

Când o persoană vrea să-și schimbe complet stilul de viață, adică să treacă de la dorința de a primi la dorința de a dărui, vrea să renunțe la toate plăcerile sale dacă vede că acestea provin din urmărirea câștigului personal. Dacă o persoană simte că a renunțat deja la dorința de a primi, dar nu a dobândit încă dorința de a dărui, ci doar se străduiește pentru aceasta, atunci trupul începe totuși să reziste, împiedicându-l să lucreze spiritual. Acesta este momentul în care o persoană începe să simtă un gust amar în muncă.

Porumbelul a spus că este pregătit pentru asta, în ciuda amărăciunii pe care o simțea, deoarece corespundea Adevărului, adică era singura cale adevărată care ducea la scopul pentru care a fost creată lumea - să încânte creația. Și omul nu poate atinge acest scop până când nu i se acordă asemănarea calităților sale cu Creatorul, ceea ce se numește intenția de a-L mulțumi pe Creator, dorința de a dărui.

Altfel, o restricție domnește asupra omului, ascunzându-l pe Creator. Prin urmare, porumbelul a spus că își dorește ca hrana sa, adică plăcerile sale, să constea în a fi considerat demn de tot ceea ce «intră» în «mâna» Creatorului și nu în dorințe egoiste de dobândire, căci acestea din urmă nu l-ar face decât să-l îndepărteze de atingerea Scopului Creației, pentru care a fost creat.

Prin urmare, în timpul muncii spirituale, o persoană experimentează un gust amar și este imposibil să progreseze fără a depăși rezistența trupească. Această cale are multe suișuri și coborâșuri. Această stare continuă până când o persoană primește ajutor de la Creator, așa cum au spus înțelepții noștri: «Cel care vine să se purifice este ajutat».

Cartea Zohar întreabă: «Cum îl ajută ei?» și răspunde: «Cu un suflet sfânt». Aceasta înseamnă că unei astfel de persoane i se dă lumina Torei, despre care se spune: «Lumina conținută în Tora îl întoarce pe om la Creator». Și apoi lupta cu corpul încetează, deoarece toate forțele «îndreptate împotriva Creatorului» sunt eliminate de Lumina Superioară.

Prin urmare, când sosește lumina Șabatului, o persoană începe să simtă sufletul său «suplimentar», chiar acel suflet pe care Creatorul i-l trimite în mod special. În această stare, toate forțele care păreau îndreptate împotriva Creatorului sunt eliminate, iar nevoia de efort în munca spirituală dispare. De aceea se spune că sosesc «odihna și bucuria».

De unde vin toate acestea? Din faptul că este «lumina pentru evrei», adică din lumina destinată evreilor, lumina care vine de sus, care este cea care transformă o persoană într-un evreu («Judi»). Cât despre neevrei, tot ceea ce fac este exclusiv de dragul de a primi. Lumina Șabatului, care distruge dorința de a primi, pur și simplu nu este necesară pentru ei; nu au deloc nevoie de ea; pentru ei, este moarte. Prin urmare, lumina Șabatului este odihnă și bucurie doar pentru evrei, adică pentru oamenii care sunt pe calea luptei cu propriul egoism.