Ce este «dorința de a dărui»?»

Articolul 16, 1984.

---

Să explorăm ce este «dorința de a dărui». Dacă o persoană servește pe cineva care este important pentru mulți, atunci persoana căreia îi servește s-ar putea, în principiu, să nu-i ofere nimic în schimb, deoarece serviciul în sine este o plată.

Adică, dacă o persoană știe că cel pe care îl slujește este măreț, ea obține plăcere din însuși actul de a servi și nu are nevoie de nimic mai mult. Dar dacă servește o persoană simplă, banală, cum se poate bucura de serviciu? Prin urmare, are nevoie de plată. În ambele cazuri, același serviciu era în joc; singura diferență constă în cine servește - o persoană măreață sau una obișnuită.

De exemplu, o persoană foarte importantă sosește la aeroport, întâmpinată de mii de oameni. Cară o valiză mică. Îi înmânează valiza cuiva care așteaptă să o ducă la mașină. Acum să presupunem că, după ce ajung la mașină, persoana importantă îi dă persoanei care l-a ajutat o sumă mare de bani drept plată pentru un serviciu. Persoana, desigur, refuză, deoarece pentru ea, ajutorul, serviciul, în acest caz, a fost mai valoros și mai important decât orice plată.

Dar nu sunt mulți oameni dispuși să ajute oamenii obișnuiți, nici măcar pentru bani. Să presupunem că o persoană obișnuită cere altei persoane să-i care o valiză la mașină pentru bani; aceasta din urmă va refuza probabil, spunând că asta fac portarii. Și portarii, desigur, vor fi bucuroși să ajute contra cost.

Se pare că aceeași acțiune poate fi efectuată în moduri complet diferite, ceea ce înseamnă că execuția sa depinde de cine o faci. După cum am menționat deja, dacă faci ceva pentru cineva important, recompensa este acțiunea în sine. Și nu contează cu adevărat dacă recunoști tu însuți măreția persoanei respective sau ești influențat de cei din jurul tău.

Acum trebuie să înțelegem adevăratul motiv pentru care servim o persoană importantă. Strict vorbind, există două: în primul rând, persoana dorește ca persoana importantă să se distreze; dar există și un al doilea motiv: vor să servească pentru că ei înșiși se bucură de acest lucru. Cât despre al doilea motiv, dacă persoana ar obține aceeași plăcere din altceva, ar putea refuza serviciul, deoarece, în acest caz, servește pentru că se bucură de acest lucru.

Ce diferență face cum anume o persoană servește o persoană importantă? Trebuie să înțelegem semnificația cuvintelor «vas al dăruirii». Există trei tipuri de «dăruire» în actul de „dăruire”:

1. O persoană se angajează să «dăruiască» în beneficiul altei persoane, de dragul de a primi o plată. Aceasta înseamnă că plăcerea din acest lucru nu este suficientă pentru ea; are nevoie și de un fel de recompensă, cum ar fi respectul. Vrea să fie respectată pentru că face bine. Dacă nu este sigură că va primi ceva în schimb, nu va avea puterea să îndeplinească acte de «dăruire».

2. O persoană îndeplinește acte de «dăruire» în beneficiul altora și nu cere nimic în schimb, cu excepția unui singur lucru: să se bucure de ceea ce face. Este înrădăcinat în natura sa să se bucure de a face bine altora. Firește, acesta este un nivel superior primului tip. Vedem că această persoană dorește cu adevărat să dăruiască altora fără a primi nicio plată de la ei. Acest nivel se numește «a dărui de dragul de a dărui».

Totuși, dacă analizăm acest exemplu mai detaliat, vom vedea că, în cele din urmă, este vorba și de un fel de iubire de sine, deoarece o persoană efectuează acțiuni de «dăruire» pentru că îi place acest lucru, pur și simplu este în natura sa să primească plăcere din acestea și nu din alte acțiuni.

Uneori se întâmplă ca o persoană să simtă plăcere văzându-i pe ceilalți fericiți, așa că încearcă să-i ajute. Să presupunem că o astfel de persoană află că altcineva poate face aceeași treabă mai bine decât ea. O astfel de persoană nu va putea să-și cedeze poziția altcuiva.

3. O persoană săvârșește fapte bune fără dorința de a primi nimic în schimb. O astfel de persoană își poate ceda locul altei persoane dacă este încrezătoare că cealaltă persoană poate îndeplini aceeași acțiune mai bine.

Acum să aflăm: care este adevărata intenție a unei persoane atunci când face ceva pentru o persoană importantă? O face pentru că se bucură de serviciu sau servește doar pentru a-i face pe plac persoanei importante?

Pentru a înțelege diferența dintre aceste două stări, trebuie să știi ce își spune de fapt o persoană despre aceasta. Să presupunem că spune: «Această persoană căreia îi servesc este foarte importantă pentru mine, așa că vreau să-i fac pe plac, să-i fac să se simtă bine, așa că vreau să-i servesc». Dar atunci când o persoană servește, ea însăși obține o plăcere imensă din aceasta. O plăcere care le depășește pe toate celelalte în intensitatea sa, pentru că servește cea mai importantă persoană din lume și nu are cuvinte pentru a-și exprima sentimentele.

Și acum se poate controla, care a fost intenția lui când a vrut să facă pe plac unei persoane importante. A fost preocupat în acel moment de propriul său beneficiu, adică a făcut-o pentru că dorea să se bucure să servească, sau a servit doar pentru a face pe plac persoanei importante.

Măreția acestui om a trezit în el o mare dorință de a-l sluji și, deși găsește plăcere în a-l sluji, totuși, dacă descoperă că cineva poate oferi persoanei importante mai multă plăcere, atunci își poate ceda locul altuia, pentru că principalul lucru pentru el este ca persoana importantă să fie bine.

Se dovedește că este dispus să renunțe la o slujbă care îi aduce o plăcere imensă, pentru că ceea ce contează pentru el nu este plăcerea, ci beneficiul unei persoane importante. Așadar, se dovedește că o astfel de persoană nu se gândește cu adevărat la propriul beneficiu și tot ceea ce face este subordonat dorinței de a dărui. Și o astfel de persoană nu se poate amăgi pe sine, adică nu se poate demonstra că poate face treaba mai bine. Iar aceasta se numește dăruire finală, completă, totală.

Însă trebuie să recunoaștem că omul singur nu poate realiza acest lucru. Se spune că «înclinația rea», dorința de a primi, îl învinge pe om și îi cere zilnic moartea. Acest lucru se reflectă în următorul pasaj: «Păcătosul îl veghează pe cel drept și îi cere moartea, dar Creatorul îl ajută pe cel drept, iar păcătosul nu-l poate învinge» (Tractatul Kiddushin).

Aceasta înseamnă că o persoană trebuie mai întâi să vadă dacă are puterea de a ajunge la o stare în care toate faptele sale bune sunt făcute exclusiv de dragul de a dărui, pentru a-L mulțumi pe Creator. Și când o persoană înțelege că nu poate realiza acest lucru pe cont propriu, atunci își concentrează toată Tora și Mițvot asupra unui singur punct - lumina Creatorului, care întoarce o persoană la El. Și aceasta va fi singura recompensă pe care o dorește de la Tora și Mițvot. Aceasta înseamnă că recompensa pentru eforturile sale va fi că Creatorul îi va acorda puterea numită puterea dăruirii.

Există o regulă conform căreia, dacă o persoană depune orice efort, o face pentru că își dorește ceva. La urma urmei, o persoană înțelege că, fără efort, nu i se va da nimic, așa că trebuie să depună un efort. Și astfel, o persoană se străduiește să studieze Tora și să respecte Mițvot. Dacă face acest lucru, înseamnă că își dorește ceva, ceea ce înseamnă că îi lipsește ceva.

Conform acesteia, înainte de a începe munca spirituală, o persoană ar trebui să ia în considerare ce anume își dorește, adică ce fel de plată așteaptă. Sau, mai simplu spus, care este motivul studiului Torei și Mițvot.

Și când o persoană începe să determine ce anume îi lipsește, la ce trebuie să tindă, apare o multitudine de gânduri și devine dificil să decidă ce își dorește cu adevărat. Prin urmare, mulți oameni, reflectând asupra acestei probleme, nu sunt capabili să determine adevăratul scop al muncii lor.

Așa că spun ei: «De ce să ne mai deranjăm să căutăm un scop?» și acționează fără unul, spunând: „Ne străduim de dragul lumii viitoare”. Și ce este lumea viitoare? De ce să ne mai deranjăm cu ea? Credem că va fi bună acolo și asta este suficient pentru noi. Când vom primi răsplata în lumea viitoare, atunci vom ști care este și nu este nevoie să aprofundăm această întrebare acum.

Doar câțiva vorbesc despre existența unui astfel de concept precum fuziunea cu Creatorul. Și pentru a realiza acest lucru, trebuie să se obțină o similaritate a calităților și trăsăturilor. O persoană care înțelege acest lucru începe să se străduiască să atingă o stare de unitate, astfel încât toate acțiunile sale să fie subordonate exclusiv dorinței de a dărui. Abia atunci reducerea și ascunderea Creatorului vor dispărea și se va începe să se simtă spiritualul, sublimul.

Dar atunci când își începe munca de a atinge nivelul de «dăruire», o persoană vede cât de departe este de acesta, cum îi lipsește dorința de a-l atinge și cum nu știe ce să facă pentru a câștiga puterea de a-l atinge. Și de fiecare dată când face un efort pentru a se apropia de acest obiectiv, se vede îndepărtându-se tot mai mult. Acest lucru continuă până când își dă seama în cele din urmă că este dincolo de puterea umană.

Atunci o persoană înțelege că numai Creatorul o poate ajuta. Și abia atunci înțelege că singura recompensă pentru respectarea Torei și a Mițvot este puterea pe care Creatorul i-o dăruiește pentru a atinge starea de dăruire - «dăruirea». Și o persoană speră să primească doar această recompensă, deoarece își dorește să realizeze unificarea cu Creatorul, adică să atingă o stare de unitate cu El prin atingerea nivelului de «dăruire».

Să repetăm: aceasta este singura recompensă la care speră. O persoană speră că, respectând Tora și Mițvot, i se va acorda ceea ce nu poate realiza singur - dorința de a dărui. Să luăm un exemplu din lumea materială. O persoană nu poate «face» bani singură; trebuie să depună efort, iar apoi altcineva îi va plăti pentru munca sa. La fel este și în lumea spirituală: ceea ce nu poți realiza singur îți va fi dat, iar asta numim «plată».

Prin urmare, atunci când o persoană dorește să atingă nivelul de «dăruire», pe care trebuie să îl facă pentru a se uni cu Creatorul, nu îl poate realiza singură; numai Creatorul o poate ajuta să îl atingă. Iar această dorință ca Creatorul să îi acorde puterea de «dăruire» este o plată. După cum este bine știut, plata trebuie câștigată, iar singura modalitate de a face acest lucru este prin respectarea Torei și a Mițvot.

Prin respectarea Torei și a Poruncilor, unei persoane i se acordă puterea de a dărui și iese de sub puterea iubirii de sine și primește o nouă dorință - dorința de a dărui, adică iubirea pentru aproapele.

Însă întrebarea rămâne: de ce trebuie o persoană să se străduiască mai întâi pe cont propriu și abia apoi să i se acorde lumina Torei pentru a o face mai bună? De ce nu i se dă lumina Torei imediat, ceea ce i-ar îmbunătăți imediat? De ce ar trebui o persoană să depună eforturi și să piardă timpul «în zadar»? Nu ar fi mai bine să i se acorde strălucirea Torei chiar la începutul lucrării sale? Adică, ar primi imediat această strălucire și ar începe munca sa de «lishma» - de dragul Creatorului.

Dar problema este că nu există lumină fără un vas. Ce este un vas? Este dorința. Când o persoană are o lipsă pe care dorește cu pasiune să o umple, acea lipsă devine un vas. Și numai atunci când are un vas - adică dorința de a fi umplută - poate fi cu adevărat umplută.

Și o persoană își satisface dorința cu împlinirea pe care o primește, pentru că asta și-a dorit cu pasiune. Plata este împlinire, deoarece dorința pasională este îndeplinită. Mai mult, gradul de importanță al împlinirii depinde de magnitudinea dorinței; adică, în funcție de cantitatea de suferință pe care o persoană a îndurat-o, ea primește plăcere din împlinire.

Prin urmare, este imposibil ca strălucirea Torei să facă o persoană mai bună atunci când aceasta nu are nicio dorință sau nevoie de ea. Deoarece conceptul de «a corecta o persoană» înseamnă pierderea iubirii de sine și câștigarea iubirii pentru celălalt.

Dacă o persoană nu are nicio dorință de a scăpa de strânsoarea iubirii de sine și i se spune: «Muncește, străduiește-te și pentru aceasta vei fi răsplătit renunțând la această iubire de sine», atunci acest lucru nu este perceput ca o plată pentru munca sa. Dimpotrivă, se simte înșelată - a muncit, s-a străduit, dar ce fel de plată a primit? Este eliberarea de egoism cu adevărat o plată pentru ea? Cine ar fi de acord să-și irosească energia atât de inutil?

Prin urmare, o persoană ar trebui să studieze mai întâi Tora «lo lișma» - pentru sine. Apoi, corpul va coopera, deoarece este dispus să renunțe la o mică plăcere de dragul uneia mai mari. Natura umană este de așa natură încât nu poate concepe plăcerea decât dacă se bazează pe iubirea de sine, adică trebuie să fie inteligibilă și plăcută corpului. Prin urmare, unei astfel de persoane ar trebui să i se spună că va fi plătită pentru studierea Torei și a Mițvot. Și aceasta nu este o minciună.

Într-adevăr, o persoană va primi o plată, dar nu genul la care sperase la începutul călătoriei sale. Însăși natura plății se va schimba. Să dăm un exemplu. Un tată i-a spus fiului său că, dacă va fi un băiat cuminte, îi va cumpăra o mașinuță de jucărie. După aceea, tatăl a plecat în străinătate și a lucrat acolo câțiva ani. Când s-a întors, fiul său crescuse, iar tatăl a vrut să-i cumpere o mașină adevărată, nu una de jucărie. Întrucât fiul era acum adult, a fost de acord, în mod firesc, cu această înlocuire. S-ar putea spune că tatăl și-a înșelat fiul? Bineînțeles că nu.

La fel este și în viață: o persoană începe să facă ceva în speranța de a fi plătită, adică «lo lishma», iar dacă atinge starea de «lishma», va primi o plată incomensurabil mai mare decât cea pe care o aștepta. La urma urmei, nu va primi nici mai mult, nici mai puțin decât un vas pentru a primi adevăratele plăceri pe care Creatorul le-a pregătit pentru el. Adică, va primi ceva mai mare decât ceea ce nu există nimic altceva în lume.

Se pare că o persoană lucrează cu adevărat de dragul de a fi plătită, chiar dacă lucrează cu intenția de a oferi. Singura «neadevăr» este că plata pe care o primește va fi complet diferită de ceea ce spera atunci când se dedica Torei și mitzvot-urilor «lo lishma».

Abia mai târziu, mult mai târziu, când o persoană se «maturizează» (în sens spiritual, desigur), va înțelege că principala și singura plată nu poate fi decât dorința de a dărui – vasele «așpaei», și cu ajutorul acestor vase se poate primi binele pe care Creatorul l-a pregătit pentru ea.

Și când o persoană înțelege acest lucru, se simte cea mai fericită din lume. Când o persoană studia Tora și Mițvot «lo lișma», se aștepta la o recompensă care, în realitate, corespunde doar dorințelor unui copil mic.

Se pare că atunci când o persoană este învățată să se angajeze în Tora și Mițvot «lo lișma», adică să depună eforturi pentru a primi o recompensă pentru aceasta, nu este o minciună. Pentru că nu pierd nimic; mica lor plată este pur și simplu înlocuită cu una mai mare. Cu toate acestea, trebuie menționat că într-o stare de «lo lișma», o persoană nu înțelege adevăratul sens al conceptului de «plată». Totuși, acest lucru nu face ca plata să înceteze să mai fie plată; doar adevăratul sens al acestui concept se schimbă: în loc de o plată imaginară, o persoană primește o plată reală.

Astfel, din cele de mai sus, rezultă că omul trebuie să primească de la Creator, pentru eforturile sale în respectarea Torei și a Mițvot-urilor, vase de «așpa’ah», adică ceva ce omul nu poate dobândi singur, deoarece contrazice natura sa. Aceasta este plata sa, un dar din Cer. Omul a sperat constant la acest lucru, adică și-a dorit întotdeauna oportunitatea de a-L mulțumi pe Creator, deoarece pentru el aceasta este o plată.

Pentru a înțelege mai bine cele de mai sus, trebuie consultată Introducerea la Cartea Panim Masbirot, unde se afirmă că rădăcina întunericului este ecranul vasului Malchut, iar rădăcina plății apare prin «lumina reflectată« care apare ca urmare a »unificării impactului«. Și aceasta creează rădăcina a tot ceea ce vedem în această lume materială; absolut totul este doar ramificații ale rădăcinilor care există în Lumile Superioare.

Rădăcina eforturilor unei persoane în lumea materială își are originea în rădăcina ecranului vasului Malchut. Aceasta înseamnă că vasul care există în creație este dorința de a primi plăcere, iar Creatorul l-a creat în acest fel pentru că a vrut să-Și încânte creațiile. Aceasta se numește Malchut al Sefirot-urilor superioare. După aceasta, a apărut o restricție - Țimtzum.

Aceasta înseamnă că vasul nu mai dorea să primească, deoarece dorea să fie în unitate cu Creatorul, adică să-și egaleze calitățile cu Creatorul. Prin urmare, din acel moment, o regulă strictă a fost respectată cu strictețe în toate Lumile Spirituale: nu poți primi nimic decât dacă ai intenția de a da, adică poți primi doar de dragul altcuiva, nu pentru tine însuți.

Aceasta se numește corecție printr-un ecran, atunci când cineva refuză să primească Lumina Superioară. De exemplu, când o persoană nu dorește ca lumina soarelui să intre într-o cameră, trage draperiile. Prin urmare, când vorbesc despre Lumina Superioară, ei înseamnă că Malchut, în ciuda dorinței sale colosale de a primi această Lumină, care i-ar aduce o plăcere imensă, o refuză totuși, pentru că își dorește să fie într-o stare de contopire cu Creatorul. Și aceasta se numește efort; adică, refuzând să primească plăcere, o face împotriva propriei voințe. La fel este și în lumea materială: dacă o persoană refuză plăcerea, atunci aceasta se numește efort.

Rădăcina plății provine din «lumina reflectată», care este dorința de a dărui. Această lumină apare ca rezultat al uniunii izbitoare care are loc între Lumina Superioară, pe de o parte, și ecranul, pe de altă parte.

Ce este o «conexiune de șoc» în lumile spirituale? Apare atunci când două forțe opuse se ciocnesc și are loc o coliziune. De exemplu, cineva își dorește puternic ceva pentru că vede că îi va aduce o plăcere imensă, dar rezistă acestei dorințe pentru că vrea să rămână în similitudinea calităților - «ishtavut atsura». Aceasta înseamnă că, în acest caz, două dorințe opuse se ciocnesc - dorința de a primi plăcere și dorința de a rămâne în ishtavut atsura.

Ca urmare a coliziunii acestor două forțe, apare ceva nou - «Or Hozer» («lumina reflectată»), prin care un obiect poate primi Lumina Superioară, deoarece «Or Hozer» este vasul de primire a Luminii. Se pare că acest vas are două caracteristici:

1. vasul primește plăcerea conținută în lumină, iar aceasta este realizarea Ideii Creației - de a încânta creația;

2. în același timp, vasul rămâne în unitate de proprietăți cu Creatorul.

Din aceasta putem concluziona că «Ohr Chozer» este tocmai recompensa unei persoane pentru eforturile sale în studierea Torei și Mitzvot. «Ohr Chozer» este puterea de dăruire pe care cel inferior o primește de la cel superior. Aceasta înseamnă că lumina care vine de la Creator se numește «Ohr Yashar» - «lumină care se răspândește drept», așa cum se spune în Kohelet: «Creatorul l-a creat pe om drept (nu înșelător)».

Conform Ideii Creației – pentru a încânta creaturile – cei inferiori primesc lumină, plăcere, iar aceasta se numește «lumină directă». Iar faptul că cei care primesc lumina vor să rămână în unitate cu calitățile Creatorului este o corecție numită «Ohr Hozer». Aceasta înseamnă că un obiect primește lumină nu pentru că dorește să se bucure, ci pentru că vrea să ofere superiorului său. Adică, cel superior vrea ca cel inferior să se bucure, iar cel inferior primește plăcere doar pentru că vrea să-l mulțumească pe cel superior prin această recepție.

Deci, se pare că principalul lucru în plată este «sau khozer», adică puterea «ashpaa», pe care cel inferior o primește de la cel superior.

Trebuie să înțelegem de ce numim vasul puterii «ashpa'a» și spunem că aceasta este întreaga plată? Ce este plata, de fapt? Plata este ceea ce se primește. După cum se spune, „Lucrez pentru a primi plată” sau spun ei, „Scopul Creației este de a face pe plac creațiilor, adică, ca ele să primească plată”.

Dar aici spunem că plata este un dar. Ce vrem să spunem când spunem că o persoană primește plată pentru că este considerată demnă să-L atingă pe Creator și secretele Torei? Spunem că plata este atunci când primim puterea de a dărui, iar aceasta vine din rădăcina superioară, care se numește «lumină reflectată».

Este o regulă binecunoscută (Pesachim) că o vacă vrea să hrănească un vițel mai mult decât vrea să sugă. Se pare că Creatorul vrea să dea creaturilor Sale mai mult decât vor ele să primească. Dar cine oprește acest lucru?

Trebuie să ne amintim ce este această reducere, care a avut loc pentru ca co-creațiile să poată fi unite cu Creatorul. Există un concept precum «pâine gratuită» («neama de kisufa»). Creatorul are doar dorința de a da și este complet lipsit de dorința de a primi. El nu are nicio deficiență care trebuie umplută.

Există o regulă conform căreia fiecare ramură vrea să semene cu rădăcina sa. Prin urmare, atunci când ramura inferioară vrea să facă ceva ce nu este inerent rădăcinii sale, se simte stânjenită și inconfortabilă. Iar rădăcina noastră este Creatorul. Omului îi lipsește un vas care să poată primi plăcerile pregătite pentru el, iar asta se datorează rușinii.

Se pare că singurul lucru care ne lipsește este un vas numit puterea «ashpaa». Adică, nu ne lipsește Lumina în sine (pe care Creatorul ne-o dăruiește constant și vrea să o primim), ci vasele pentru a o primi. Prin urmare, principala plată este puterea dăruirii - «ashpaa».

Însă, pentru a dobândi acest vas, dorința de a dărui, trebuie mai întâi să avem dorința de a-l primi. De aceea ni se dă oportunitatea de a ne implica în Tora și Mițvot și, la început, putem chiar face asta de dragul nostru («lo lișma»). Și aici se află toate eforturile și diligența noastră. Vedem că tot ceea ce facem este pur și simplu pentru câștig personal, nu pentru a dărui. Apoi vedem că ne lipsește puterea «așpa’ah», adică dezvoltăm dorința de a-l primi și vrem plată pentru munca noastră, astfel încât Creatorul să ne dea plată - dorința de a dărui.

Și când avem această putere, această dorință, putem primi toate binecuvântările pe care Creatorul le-a pregătit pentru noi, dar nu trebuie să lucrăm în mod special pentru asta, pentru că Însuși Creatorul ne-o dăruiește. Pe măsură ce o persoană urcă de la un nivel la altul în lumile spirituale, ea trebuie să dobândească puterea «ashpaa» de fiecare dată și nu trebuie să facă nimic altceva.

---