Despre importanța grupului

Articolul 12, 1984.

Se știe că, dacă o persoană care are o oarecare dorință de a urma calea Adevărului se află constant printre oameni care nu au nicio legătură cu această cale și care se opun activ oamenilor care o urmează, atunci el este treptat de acord cu opinia lor, deoarece gândurile oamenilor care comunică îndeaproape între ei par să se «amestece».

Prin urmare, nu există altă cale decât să-ți creezi propriul grup cu limite bine definite - adică un colectiv separat, liber de oameni cu idei diferite de cele ale grupului. Mai mult, membrii acestui colectiv trebuie să-și amintească constant de scopul grupului, ca nu cumva să calce pe urmele altora, deoarece natura umană este de așa natură încât ne place să urmăm mulțimea.

Dacă un astfel de grup s-a separat de restul oamenilor, adică nu ar trebui să existe nicio legătură cu alte persoane în probleme spirituale și toate contactele ar trebui să se limiteze doar la probleme materiale, atunci ideile și opiniile altor persoane nu îl influențează, deoarece nu există nicio legătură în probleme religioase cu cei din afară.

Dar dacă o persoană care merge pe calea Adevărului se află printre oameni religioși și începe să vorbească și să se certe cu ei, atunci opiniile sale se «amestecă» imediat cu opiniile lor și, împotriva voinței sale, în mod subconștient, ideile lor îi pătrund în conștiință până în punctul în care persoana încetează să-și dea seama că acestea nu sunt opiniile sale, ci ale altora.

Același lucru este valabil și pentru o persoană care merge pe calea Adevărului - trebuie să se separe de ceilalți. A urma această cale necesită un efort mare, deoarece trebuie să meargă împotriva ideilor întregii lumi. Deoarece ideile întregii lumi se bazează pe cunoaștere și primire, în timp ce ideile Torei se bazează pe credință și dorința de a dărui.

Dacă nu se separă de opiniile celorlalți, va uita calea Adevărului și va cădea pentru totdeauna sub puterea egoismului. Numai într-un grup în care predomină principiile iubirii față de aproapele, o persoană își poate trage puterea de a lupta împotriva ideilor și opiniilor întregii lumi.

În Cartea Zohar (Pinchas) se spune că, dacă o persoană locuiește într-un oraș în care locuiesc oameni răi și nu poate îndeplini poruncile Torei acolo și nu poate studia Tora, atunci își schimbă locul – se dezrădăcinează din acel loc pentru a se stabili într-un oraș în care locuiesc oameni care studiază Tora și poruncile.

Tora este numită «Copac». Înțelepții noștri spun: «Ea (Tora) este Copacul Vieții pentru cei care o respectă». Și omul este ca un copac, așa cum este scris: «Omul este un copac roditor». Iar Mițvot sunt ca fructele. Prin urmare, dacă este scris doar «copac», este un copac sterp, adică unul fără valoare care va fi tăiat. În mod similar, o persoană care nu respectă Mițvot va fi îndepărtată atât din această lume, cât și din cea viitoare.

Prin urmare, o persoană trebuie să se îndepărteze de locul unde locuiesc păcătoșii, adică de locul unde nu se poate implica în Tora și Mițvot. Trebuie să se plaseze într-un alt loc, printre cei drepți, și atunci va putea respecta cu succes Tora și Mițvot.

După cum am menționat deja, Zoharul compară omul cu un pom fructifer și, după cum este bine știut, acești pomi suferă din cauza buruienilor din jur, care trebuie eliminate constant. În mod similar, o persoană care merge pe calea Adevărului trebuie să se îndepărteze de un astfel de mediu, adică de oamenii care nu urmează această cale. O persoană trebuie să fie foarte atentă în această privință, ca nu cumva să cadă sub influența altora.

Și aceasta se numește separare, izolare, ceea ce înseamnă că această persoană are doar propriile gânduri legate de «ashpa'ah», dorința de a dărui, și nu gândurile majorității, care în cele din urmă se reduc la iubirea de sine, adică la egoism. Și aceasta se numește două domenii: primul este domeniul Creatorului, iar al doilea este domeniul propriei persoane.

În Talmud (tractatul Sanhedrin, p. 78) este scris: «Rav Yehuda a spus în numele lui Rav că Adam a fost un apostat, așa cum este scris: »Și Creatorul l-a chemat pe Adam și i-a spus: «Unde ești? Unde ți-ai înclinat inima?«« Explicația: el a fost un apostat, înclinat să »slujească stelelor» («avodat kokhavim»). Și o altă explicație: «Din ceea ce este scris: »Unde ești? Unde ți-ai înclinat inima?« se poate concluziona că apostazia lui Adam a constat în încălcarea interdicției «nu vă urmați inimile». Aceasta este o apostazie de înclinare a inimii în cealaltă direcție.

Și acest lucru este foarte ciudat: cum se poate spune despre Adam că și-a înclinat inima spre «avodat kokhavim» sau, conform celei de-a doua explicații, că apostazia sa a constat în încălcarea poruncii «nu vă urmați inimile»? Noi învățăm că conceptul de «slujire a Creatorului» constă în a face totul pentru a da. Rezultă că, dacă Adam a slujit pentru a primi, atunci aceasta este o muncă străină nouă («avoda zara», «avodat kokhavim»), căci noi ar trebui să slujim doar pentru a da, dar el a luat totul pentru a primi.

Și acesta este sensul încălcării poruncii sale «Nu vă urmați inimile». Adam nu putea primi fructul Pomului Cunoașterii de dragul dăruirii, ci doar pentru a primi. Acesta se numește nivelul «inimii», adică inima dorește să primească doar pentru propriul beneficiu. Acesta a fost păcatul Pomului Cunoașterii (pentru o mai bună înțelegere, vezi «Introducerea la Cartea Panim Masbirot«).

Din cele de mai sus, putem înțelege beneficiul unui grup, care poate crea o atmosferă complet diferită în care serviciul este posibil doar de dragul de a dărui.