Nume și titluri în spiritual

Articolul 13, 1984.

Uneori, sufletul este numit cu cuvântul «neshama», așa cum se spune: «trup și neshama», iar alteori sufletul este numit cu cuvântul «nefesh», așa cum se spune: «Și să-L iubești pe Creator cu toată inima ta și cu tot sufletul tău (nefesh)».

De obicei, când vorbim despre un obiect spiritual, ne referim la cel mai înalt nivel al său, care la oameni este «neshama». Când o persoană știe că poate atinge un nivel înalt de spiritualitate, adică poate atinge nivelul de «neshama», această cunoaștere trezește în inima sa dorința de a atinge acest nivel și se întreabă: de ce nu l-a atins încă? Și, în timp, va înțelege ce anume îi lipsește pentru a atinge spiritualitatea.

Ceea ce îi lipsește este «ishtavut atsurah» - identitatea calităților cu Creatorul. De la naștere, corpul este inerent egoist, iubitor de sine, iar aceasta este «shinuy tzura» - o diferență de calități relative la Creator, Care, după cum știm, doar dăruiește (mashpia). Prin urmare, o persoană trebuie să-și purifice corpul și, prin «ishtavut atsurah», să își atingă dorința de a efectua acțiuni exclusiv pentru a dărui, și apoi va putea atinge acel nivel înalt numit «neshama». De aceea se spune întotdeauna: «Corp și neshama».

Dar când luăm în considerare ordinea lucrării, spunem că după nivelul «trupului» vine nivelul «nefesh». De aceea, este scris: «Și să-L iubești pe Creatorul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău (nefesh)». Adică, «nefesh» este al doilea nivel după trup. Prin urmare, se spune mai întâi «cu toată inima ta» și apoi «cu tot sufletul tău (nefesh)«. Cu alte cuvinte, »nefesh” este ceea ce o persoană trebuie să fie gata să-i dea Creatorului.

Totuși, dacă o persoană atinge ulterior un nivel superior de spiritualitate – ruach și apoi neshama – atunci și ea trebuie să fie pregătită să le ofere Creatorului. O persoană trebuie să fie pregătită să-I ofere absolut tot ce are în acel moment. Aceasta înseamnă că nu face nimic spre propriul beneficiu, ci face totul de dragul Creatorului. Aceasta se numește «a da Creatorului» (le'ashpia) și se înalță nu de dragul său, ci de dragul Creatorului.

De asemenea, este important să înțelegem ce spune Zoharul (capitolul «Teruma»): «cu tot sufletul» (nefesh) - însemnând atât «ruach», cât și «neshama», adică toate aspectele spiritualității. Zoharul ne spune, de asemenea, că cuvântul «cu tot» (suflet, nefesh) indică faptul că nivelul de «nefesh» include atât «ruach», cât și «neshama», dar spunem «nefesh» deoarece imediat după nivelul de «trup» vine nivelul de «nefesh».

Când vorbim despre spiritualitate (suflet) în general, o numim «neshama», așa cum este scris în Tora (capitolul «Bereshit»): «Și El i-a suflat în nări sufletul (neshama) de viață».

Pentru a atinge nivelul de NARAN (Nefesh, Ruach, Neshama), trebuie să urmăm calea «ashpaa» - dăruire și să încercăm să scăpăm de puterea egoismului, iar aceasta se numește «Calea Adevărului», adică, cu ajutorul acestei căi putem înțelege Adevărul, care se află în Providența (ashgaha) Creatorului, care este Binele Absolut și ne face doar Binele.

Pecetea Creatorului, decizia Sa finală, este Adevărul. Aceasta înseamnă că punctul culminant al lucrării Sale - lucrarea de creare a lumilor - este savurarea creației, iar omul trebuie să înțeleagă Adevărul Creatorului. După ce omul a înțeles calitățile Creatorului, și-a dat seama că El este Bun și face doar bine pentru el, el trebuie să vadă că Creatorul face bine și pentru ceilalți, pentru absolut întreaga creație.

Introducerea la Talmudul Eser Sefirot afirmă că al patrulea nivel al iubirii, adică iubirea independentă de orice, este eternă. Aceasta are loc după ce o persoană a «transformat« întreaga lume spre bine, adică a experimentat iubirea absolută și eternă. Apoi toate vălurile cad și o persoană începe să vadă toate manifestările Creatorului, fața Lui (giluy panim). Această persoană cunoaște deja toate faptele Creatorului cu toate creațiile Sale din perspectiva adevăratei guvernări (ashgachah), care se manifestă în modul în care Creatorul face bine atât binelui, cât și răului.

O astfel de persoană a atins plenitudinea; a înțeles adevărata stare a lucrurilor. Dar înainte de aceasta, există o serie de etape precedente. «Prefața la Talmudul Eser Sefirot« afirmă că prima etapă este teshuvah din frică (de Creator). Aceasta este caracterizată prin înțelegerea și senzația manifestării Creatorului sub forma răsplătirii și pedepsei.

Aceasta garantează că nu va mai comite păcate. Aceasta se numește «teshuvah din frică». Pentru o persoană care îndeplinește «teshuvah din frică», păcatele pe care le-a comis cu răutate devin accidentale, iar o astfel de persoană este numită «persoană dreaptă incompletă, incompletă» sau «incompletă».

Dar există un semn și mai timpuriu că o persoană a început să meargă pe calea Adevărului. Dacă, înainte de a începe să avanseze în această direcție, o persoană se simțea aproape de sfințenie, dar apoi, odată ce a început să avanseze, se simțea mai rău, adică se afla mai departe de sfințenie - acesta este acest semn bun, timpuriu.

Cum este posibil așa ceva?! La urma urmei, conform regulii binecunoscute, cel care se împărtășește din sfințenie nu se îndepărtează niciodată de ea. Se pune întrebarea: de ce, acum, când o persoană a început să meargă pe calea Adevărului, simte că merge înapoi în loc să meargă înainte? S-ar părea că o persoană ar trebui să urce și, cu siguranță, nu să coboare de la nivelul său anterior.

Răspunsul este că o persoană care merge pe calea Adevărului trebuie mai întâi să experimenteze o lipsă de sfințenie, iar apoi trebuie să umple această deficiență. Prin urmare, o persoană trebuie mai întâi să înțeleagă treptat adevărul despre sine, cât de cufundată este în egoism și trebuie să devină treptat din ce în ce mai conștientă de cât de dăunătoare și rea este iubirea de sine, căci tocmai iubirea de sine împiedică o persoană să primească bunătatea pe care Creatorul a pregătit-o pentru noi; egoismul este cel care ne separă de Creator.

Acum putem înțelege că, dacă o persoană simte că se îndepărtează de sfințenie, acesta nu este de fapt cazul. Dimpotrivă, indică faptul că se îndreaptă în direcția corectă. Și până când slujirea unei persoane nu se bazează pe deplin pe calea dăruirii (ashpa'ah) și a credinței, aceasta va fi departe de a vedea Adevărul. Primul pas este să recunoască tot răul din interiorul ei, ceea ce se numește «idolul străin» (el zar). Cartea Zohar spune: «Ce este «idolul străin» din corpul unei persoane? Această dorință de a primi pe care o are o persoană - acesta este răul din interiorul ei.».

Când o persoană ajunge la conștientizarea răului (akarat ha-ra) din interiorul său, poate începe să-l corecteze. Dar până când o persoană nu a recunoscut tot răul din interiorul său, până când acesta nu a devenit infinit, insuportabil de respingător pentru ea, nu există nimic de corectat. Rezultă că o persoană a avansat cu adevărat pe calea Adevărului, până la punctul de a-și vedea adevărata stare.

Și când o persoană a devenit atât de conștientă de tot răul din interiorul ei încât nu-l mai poate tolera, începe să caute modalități de a scăpa de el. Iar pentru un evreu, există o singură soluție: să se întoarcă către Creator, astfel încât El să poată începe să strălucească în ochii și inima unei persoane și să-i acorde abundență (shefa elyon). După cum au spus înțelepții: «Cel care începe să se purifice este ajutat».

Și când începe să primească ajutor de la Creator, toate neajunsurile sale sunt umplute de lumina Lui și începe să urce treptele sfințeniei, căci neajunsul său era deja prezent în el - adică, și-a recunoscut adevărata stare, a recunoscut răul din el. Prin urmare, are acum un loc pregătit pentru a atinge întregirea.

Și atunci omul începe să vadă cum, în fiecare zi, el, în conformitate cu serviciul său, se ridică tot mai sus. Dar trebuie să trezești întotdeauna în sine iubirea pentru camarazi, prin care trebuie să ajungi să-ți iubești aproapele, iar acest lucru este foarte neplăcut pentru inimă, ceea ce se numește «iubire de sine».

Prin urmare, atunci când există o adunare de camarazi (membri ai unui grup care merge pe calea Adevărului), trebuie să ne întrebăm întotdeauna: «Ce am făcut pentru a progresa în iubirea aproapelui, ce acțiuni am întreprins pentru a mă apropia și mai mult de ea?».