Prefață la cartea «Panim Meirot»

15

În cele spuse, ni s-a acordat înțelegerea continuării versetului: «În păcatul său se află pomul cunoașterii binelui și răului» - a cărui profunzime este înălțătoare. Și înțelepții, înțelegând-o, au ascuns de zece ori ceea ce înțeleseseră. Și s-a spus anterior: «Și Adam și soția lui erau goi împreună și nu le era rușine». Să știți că îmbrăcămintea este Kli-ul exterior. Și, prin urmare, explicația cauzei păcatului pomului cunoașterii precede versetul înțelepților: «Marele Manipulator, manipulând oamenii fără știrea lor».

Cu alte cuvinte, păcatul a fost intenționat de la început. Aceasta înseamnă că Adam și soția sa au fost creați fără un Kli extern și aveau doar Kelim interne emanând din sistemul lumilor pure. Prin urmare, nu le era rușine, adică nu simțeau lipsa lor, deoarece rușinea este un sentiment de lipsă.

După cum se știe, sentimentul de lipsă este cauza principală a împlinirii dorinței. Este ca un pacient care, dacă se simte rău, este gata să caute tratament, dar dacă nu, va evita în mod natural orice tratament. În realitate, această funcție este atribuită Kli-ului extern, care există în structura corpului, gol și lipsit de lumină, deoarece emană din spațiul gol și generează un sentiment de gol și inadecvare. Acesta este motivul pentru care o persoană simte rușine.

Prin urmare, el este obligat să se întoarcă la o stare împlinită și să atragă Lumina înconjurătoare, care îi lipsește și care este gata să umple acest Kli. Acesta este sensul versetului: «Și Adam și soția lui erau goi – adică, fără un Kli exterior – și de aceea nu le era rușine» – adică nu își simțeau inadecvarea. Astfel, au fost lipsiți de scopul pentru care au fost creați.

Dar este crucial să înțelegem sublimitatea omului, creat de Creator după chipul și asemănarea Sa. Și soția sa, pe care Creatorul a înzestrat-o cu o inteligență și mai mare decât a omului, așa cum au spus înțelepții: «Și Creatorul a creat dintr-o coastă». Așadar, cum au eșuat și au devenit atât de nechibzuiți încât nu s-au putut proteja de viclenia șarpelui? Pe de altă parte, cum a fost acest șarpe, despre care se spune că era cel mai viclean (dar și: gol) Dintre toate animalele din paradis, cine ar putea spune cu buzele lor nechibzuite și goale că, dacă ar mânca mărul pomului cunoașterii, ar deveni asemenea Creatorului? Și cum a rezonat această nechibzuință în inimile lor? Și, în plus, așa cum se spune mai departe, nu din dorința de a deveni asemenea Creatorului au mâncat mărul pomului cunoașterii, ci în simplitatea lor, pentru că era delicios. Și la prima vedere, nu este aceasta o simplă dorință animalică?

16

Și este necesar să aflăm care sunt cele două tipuri de analiză pe care le folosim:

— prima analiză se numește definiția binelui și răului;

— a doua analiză se numește determinarea adevărului și a falsității.

Aceasta înseamnă că Creatorul a imprimat o forță revelatoare în fiecare creatură, care acționează în interiorul ei, aducând beneficiul dorit și permițând atingerea perfecțiunii dorite. Prima analiză este forța activă a corpului, a cărui natură acțiune este determinată de senzațiile de «amar și dulce». Omul disprețuiește senzația de amărăciune și o evită pentru că îl face să se simtă rău, dar iubește senzațiile «dulci» și le caută pentru că îl fac să se simtă bine. Și această forță, acționând asupra nivelurilor neînsuflețit, vegetativ și animat ale realității, este suficientă pentru a aduce perfecțiunea dorită.

Pe lângă acestea, specia umană, imprimată de Creator cu puterea rațiunii, operează conform principiului celei de-a doua analize — respinge cu dezgust falsitatea și goliciunea și se apropie de lucrurile adevărate, iar tot beneficiul rezidă în marea iubire. Această analiză se numește analiza «adevărului și falsității» și operează doar la nivel uman și în fiecare persoană, conform dezvoltării sale. Și să știți că această a doua forță activă a fost creată și transmisă omului într-o formă ascunsă de la șarpe, întrucât nicio altă forță nu a fost creată în afară de prima, care distinge binele de rău, care îi era suficientă în acel moment.

Și voi explica acest lucru cu următorul exemplu: dacă în lumea noastră drepții ar fi răsplătiți pentru că faptele lor au fost bune, iar păcătoșii ar fi pedepsiți pentru că faptele lor au fost rele, atunci sfințenia ar fi definită de noi ca fiind dulce și bună, iar sitra achra ar fi definită de noi ca fiind rea și amară.

Și în acest caz, porunca alegerii ar fi definită pentru noi prin cuvintele: «Vezi, ți-am dat dulceața și amărăciunea și alege dulceața.» Și atunci tuturor oamenilor li s-ar garanta atingerea perfecțiunii, întrucât ar evita crimele, simțindu-se rău atunci când le comit și ar fi preocupați doar de căutarea Creatorului, fără să observe nici ziua, nici noaptea, căci ar fi bine și dulce pentru ei, așa cum acționează nebunii de astăzi în ceea ce privește trupul și murdăria lui.

Așa a fost Adam ha-Rishon, căci Creatorul l-a creat astfel și l-a așezat în Grădina Edenului pentru muncă și protecție. Înțelepții explică: «Pentru muncă, acestea sunt poruncile împlinirii, iar pentru protecție, acestea sunt poruncile interdicției. Poruncile Sale împlinitoare erau să mănânci din rodul tuturor pomilor din grădină și să te bucuri de el, iar poruncile Sale interdictoare erau să te abții de la a mânca din pomul cunoașterii binelui și răului. Porunca împlinirii era dulce și plăcută, în timp ce porunca interdicției era să te abții de la a mânca din fruct, care este amar ca moartea.»

Și nu este nimic surprinzător în a numi aceste lucruri porunci și muncă. La urma urmei, găsim ceva similar în munca noastră de astăzi, când, bucurându-ne de Sabat și de sărbători, suntem considerați vrednici de Sfințenia Supremă. Și evitând «lucrurile târâtoare», tot ceea ce este respingător pentru sufletul omenesc, suntem răsplătiți. Se pare că alegerea lui Adam ha-Rishon în muncă a fost «și alege dulceața». Se pare că numai palatul gurii sale, din tot corpul său, era suficient pentru el să știe ce i-a poruncit Creatorul să facă și ce nu.

17

Acum să încercăm să înțelegem viclenia șarpelui, despre care înțelepții au adăugat, spre informarea noastră, că era îmbrăcat într-o sitra me'avuta (o forță care întina) și, prin urmare, vorbirea lui era atât de elevată. Și el a spus: «Ți-a interzis Creatorul să mănânci din toți pomii din Grădină?» Aceasta înseamnă că i-a vorbit despre ceva ce nu i s-a poruncit să facă, după cum se știe. Și astfel a întrebat-o despre metodele de analiză, adică cum știa că este interzis să mănânce din pomul cunoașterii? «Poate că ți-a fost interzis să guști din toți pomii din grădină?» Și femeia a spus: «Vom mânca din toți pomii din grădină... dar nu vom mânca din pomul cunoașterii și nici nu ne vom atinge de el, ca să nu murim.» Și există două clarificări serioase aici:

1. Atingerea nu a fost niciodată interzisă, așa că cum a încălcat ea interdicția?
2. Ea s-a îndoit de cuvintele Creatorului. Creatorul a spus: «...vei muri cu siguranță», dar femeia a răspuns: «...ca să nu mori». Este posibil să nu-L fi crezut pe Creator chiar înainte de a păcătui? Totuși, femeia i-a răspuns șarpelui în conformitate cu întrebarea lui, căci știa ce interzisese Creatorul: rodul tuturor pomilor din grădină este dulce, plăcut și comestibil, dar nu și rodul acestui pom. Acesta este situat în grădină, așa că ea era deja aproape de el, atingându-l, și în el a gustat un gust mai rău decât moartea.

Astfel, ea a aflat prin experiență că există pericol de moarte chiar și prin atingere și astfel a început să înțeleagă poruncile prohibitive pe care le auzise de la soțul ei. Și nu există nimeni mai înțelept decât cel experimentat, iar «ca să nu moară» se referă la atingere. Se pare că răspunsul a fost complet satisfăcător, căci cine poate interveni și infirma gustul aproapelui său? Totuși, șarpele a infirmat, spunând: «Hotărât că nu veți muri, căci Domnul știe că în ziua în care veți mânca din rodul lui, vi se vor deschide ochii».»

Și este necesar să clarificăm ce înseamnă «a deschide ochii» în acest caz. Ceva nou și sublim i s-a împărtășit, căci le-a dovedit că este o prostie să creadă că Creatorul a creat ceva rău sau dăunător în lumea Sa. Desigur, nu poate exista niciun rău sau rău în relație cu Creatorul. Iar amărăciunea care se simte chiar și la atingere este simțită doar de tine, căci consumând-o, te vei ridica deasupra ta însuți. Prin urmare, ai nevoie de o sfințenie mai mare atunci când îndeplinești o acțiune cu intenție pentru Creator, pentru a îndeplini intenția pentru care ai fost creat. Și, prin urmare, ceea ce ți se pare rău și dăunător este doar pentru ca tu să înțelegi sfințenia mai mare care ți se cere.

Totuși, «în ziua în care ai mâncat din el...» înseamnă că, dacă acțiunea în sfințenie și puritate ar fi la fel de clară ca lumina zilei, atunci ai fi ca Creatorul, discernând binele și răul. Adică, așa cum pentru Creator este, desigur, dulceață absolută, tot așa și pentru tine - binele și răul, în comparație absolută, vor fi, de asemenea, dulceață și plăcere. Dar mai exista loc de îndoială în cuvintele șarpelui, deoarece Creatorul Însuși nu a spus acest lucru și, prin urmare, șarpele a anticipat acest lucru, spunând: «Creatorul știe că în ziua în care vei mânca din rodul acestui pom, ochii tăi se vor deschide». Adică, nu era necesar ca Creatorul să te informeze despre acest lucru, căci El știe că, dacă îți întorci inimile să gusti sfințenia, atunci ochii tăi se vor deschide de la sine și vei înțelege întreaga ei magnitudine, căci vei experimenta o dulceață și o plăcere extraordinare. Prin urmare, nu este nevoie să te informez, căci puterea analizei - capacitatea de a-ți discerne propriul beneficiu - este imprimată în tine.

Dar mai spune: «Și femeia a văzut că rodul pomului era bun de mâncat și o plăcere ochilor...» Aceasta înseamnă că nu a avut încredere în cuvintele lui, ci s-a dus și l-a examinat ea însăși, după cunoștințele și rațiunea ei, și s-a purificat, atingând o sfințenie și mai mare, pentru a aduce plăcere Creatorului și a îndeplini intenția cerută de ea, și nu pentru propria ei plăcere. Atunci ochii ei s-au deschis, așa cum a spus șarpele: «Și femeia a văzut că rodul pomului era bun de mâncat».

Astfel, văzând că era «o încântare pentru ochi» – adică, chiar înainte de a-l atinge – a simțit o dulceață și o dorință intensă. Doar privindu-l, a simțit o poftă pe care nu o mai experimentase niciodată pentru vreunul dintre pomii din grădină. Și i-a devenit clar și faptul că pomul transmite cunoaștere, adică, prin atracția sa chiar și de la distanță, stârnește dorința, arătând clar că a fost creat pentru a gusta din fructul său – acesta este scopul, așa cum i-a dezvăluit șarpele.

Și după toate aceste concluzii clare, «a cules fructul lui și a mâncat, și l-a dat femeii împreună cu el, și ea a mâncat». Iar scriitorul a clarificat acest lucru cu cuvintele «cu el», adică cu intenție pură, exclusiv de dragul de a da, și nu de dragul cuiva. Și aceasta este instrucțiunea scriitorului - «să-l dai femeii împreună cu el», adică cu intenția de a fi de dragul Creatorului.

18

Acum haideți să aprofundăm și să examinăm eroarea prin care a fost «legat de mâini și de picioare». Arborele cunoașterii binelui și răului este conectat la spațiul gol, adică la starea superioară de recepție, care era supusă Restricției, iar Lumina Superioară fusese deja îndepărtată din ea. Și a fost deja clarificat faptul că Adam ha-Rishon nu poseda forma stării superioare de recepție emanată din spațiul gol; el își are originea în întregime din sistemul lumilor pure, al căror scop este să dăruiască.

După cum este scris în Zohar: «Adam ha-Rishon nu avea nimic din această lume». Prin urmare, i s-a interzis să mănânce din Pomul Cunoașterii, căci rădăcina sa și întregul sistem de lumilor pure sunt separate de Sitra Achra, datorită diferenței de proprietăți care duce la separare. Prin urmare, i s-a poruncit și a fost avertizat să nu se unească cu acesta, căci altfel s-ar fi separat de rădăcina sa și ar muri, la fel cum Sitra Achra și Klipot sunt moarte din cauza opoziției și separării lor de sfințenie și de Sursa vieții.

Totuși, acest diavol, Sitra Meavuta, îngerul morții, s-a transformat într-un șarpe, a coborât și a îndemnat-o pe Eva cu cuvinte false: «Cu siguranță nu vei muri». Dar se știe că o minciună nu va fi acceptată decât dacă adevărul este spus mai întâi. Prin urmare, șarpele a început cu adevărul, dezvăluindu-i Scopul Creației, care constă în corectarea acestui copac, adică transformarea enormelor vase de recepție în vase de dăruire.

Și i-a spus: «Creatorul a mâncat din pom și a creat lumea» - adică, El a văzut starea finală a acțiunii la începutul planului și astfel a creat lumea. Și, așa cum am explicat mai devreme, Țimtzum Aleph a fost efectuat doar pentru om, astfel încât în viitor proprietățile recepției să fie similare cu proprietățile dăruirii, iar acesta este adevărul. Prin urmare, timpul a jucat în mâinile șarpelui, iar femeia l-a crezut, căci ea se pregătise deja să primească și să se bucure doar de dragul dăruirii. Și astfel, răul a dispărut din pomul cunoașterii binelui și răului și a rămas doar pomul cunoașterii binelui, deoarece răul constă în diferența dintre proprietățile recepției de dragul său, care au fost imprimate în om. Dar a primi de dragul dăruirii înseamnă a atinge scopul și, astfel, ea a realizat marea unificare care trebuie să aibă loc la sfârșitul acțiunii.

Totuși, ea nu comisese încă niciun păcat, întrucât a putut rezista prima dată când a gustat-o, dar nu a mai putut rezista a doua oară. Și vă voi explica asta: abținerea de la plăcere înainte de a o fi încercat și de a te obișnui cu ea este cu totul diferită de abținerea de la plăcere după ce ai încercat-o și ai devenit dependent. În primul caz, desigur, poți renunța la plăcere odată pentru totdeauna, în timp ce în al doilea este nevoie de un efort mare pentru a te dezvăța treptat de acest obicei și a-l eradica complet.

Înainte ca femeia să guste din Pomul Cunoașterii, ea făcea totul cu un sentiment de dăruire și, prin urmare, s-a împărtășit cu ușurință pentru prima dată de dragul de a aduce plăcere Creatorului, adică cu intenție spirituală. Dar după ce l-a gustat, o dorință și o poftă imensă pentru Pomul Cunoașterii s-au născut în ea, atât de intense încât nu a mai putut scăpa de el, deoarece devenise incontrolabil.

Așa cum au spus înțelepții, «Au mâncat-o necoaptă», adică negata pentru consum, adică înainte de a dobândi puterea și puterea de a-și controla originea. Acest lucru este similar cu ceea ce au spus înțelepții în Masechet Yevamot: «Am mâncat și voi mânca din nou». Adică, chiar și atunci când au auzit clar că Creatorul era supărat de ea, tot nu au putut rezista plăcerii, deoarece se obișnuiseră cu ea (simțiseră o poftă). Prin urmare, prima dată când au mâncat-o a fost în sfințenie, iar a doua oară în impuritate.

Și esența pedepsei pomului cunoașterii devine clară: oricine se apropie de el moare. Cu toate acestea, moartea vine dacă cineva mănâncă din fructul său, așa cum a avertizat Creatorul: «În ziua în care veți mânca din el, veți muri cu siguranță». Acest lucru se întâmplă din cauza tranziției sale către o stare superioară de recepție, care emană din spațiul gol și care a fost supusă unei Contracții, astfel încât Lumina Supremă, așa cum s-a spus mai sus, nu mai poate exista acolo cu el. Prin urmare, sufletul vieții veșnice, care explică versetul - «și Creatorul a umplut sufletul cu viață» - a fost forțat să plece de acolo, iar omul a rămas cu o viață temporară, dependentă de o bucată de pâine.

Obstacolul în calea vieții veșnice era grija pentru propriile nevoi. Aceasta este similară cu sudoarea vieții: viața este împărțită în picături, iar fiecare picătură este eliberată unei persoane picătură cu picătură, fiecare picătură reprezentând o porțiune a unei vieți anterioare. Acestea sunt scântei ale sufletului, împărțite între toți oamenii din toate generațiile, până la ultimul, care desăvârșește Scopul Creației, asemănându-se cu un lanț vast. Dar acțiunile Creatorului nu au fost deloc alterate de păcatul Pomului Cunoașterii. Lumina vieții, care l-a umplut complet pe Adam ha-Rishon, a fost pur și simplu distribuită de-a lungul întregului acest lanț lung, rotindu-se neobosit în jurul roții calităților schimbătoare până la Sfârșitul Corecției. Iar acțiunea Creatorului obligă această viață să existe, iar «cineva ridică la sfințenie și nu coboară».

Și așa cum s-a întâmplat cu Adam, așa s-a întâmplat și cu întreaga umanitate, căci din eternitate și unitate, toți au coborât pe roata proprietăților schimbătoare, la fel cum a făcut-o și Adam. Aceasta pentru că Adam și lumea sunt precum interiorul și exteriorul, iar exteriorul se ridică și coboară întotdeauna în conformitate cu interiorul. Și acesta este sensul zicalei: «În sudoarea frunții tale îți vei câștiga pâinea» - în loc de fostul spirit al vieții pe care Creatorul i l-a insuflat în nări, în nasul său au rămas doar picături din sudoarea vieții.

19

Înțelepții au spus: «El este înclinația rea, el este Satana, el este îngerul morții, care coboară și incită, se ridică și acuză, vine și ia sufletul.» Și el este astfel deoarece două daune au apărut ca urmare a săvârșirii păcatului pomului cunoașterii:

— prima pagubă — «se ridică și acuză». Pentru că, după ce a fost ispitit și a gustat din Pomul Cunoașterii, a dobândit vasele de recepție ale Spațiului Vid și astfel au apărut ură și distanță între Lumina Vieții Veșnice, cu care Creatorul l-a umplut pe om, și corpul său. Și similar cu ceea ce au spus înțelepții: «Creatorul spune fiecărei persoane mândre: »Nu putem fi împreună — el și eu«.» — căci mândria provine din vasul receptor al Spațiului Vid, din care Lumina Superioară se separase și se retrăsese deja, începând cu Restricția și mai departe. Și, așa cum este scris în Zohar: „Creatorul urăște corpurile create doar pentru Sine”. Și astfel Lumina Vieții a dispărut din om, iar aceasta este prima pagubă.

— A doua pagubă — căderea a 288 de scântei care deja umpleau lumile pure. Acum, pentru a preveni distrugerea lumii, acestea au fost transferate în Sitra Achra și au coborât în lumile Klipot. După ce sistemul lumilor pure a încetat să-l mai poată susține pe Adam și întreaga umanitate din cauza urii care a apărut între sfințenie și Kelim-urile Vidului, conform legii opoziției, așa cum se spune: «Nu putem fi împreună — el și eu» — cele 288 de scântei au fost transferate în Sitra Achra pentru a susține existența omului și a lumii de-a lungul ciclurilor sufletelor în trupuri până la Sfârșitul Corecției.

Și din aceasta, înțelegeți de ce sunt numite «qlipot» (coajă, coajă), căci sensul lor este comparabil cu cel al cojii unui fruct. Astfel, coaja tare acoperă fructul și îl protejează de murdărie și daune până când se coace; fără coajă, fructul ar pieri și nu ar reuși să-și atingă scopul. Acum înțelegeți că cele 288 de scântei au fost transmise qlipot pentru a asigura existența realității până când se unesc și își ating scopul dorit.

Și a doua pagubă: «Și El a venit și i-a luat sufletul.» Vreau să spun că și aceasta este o mică parte a sufletului, lăsată unei persoane ca o «picătură dintr-o viață anterioară». La urma urmei, Sitra Achra însăși este folosită prin dăruire, transferând unei persoane cele 288 de scântei care i-au căzut în soartă.

Și pentru înțelegerea voastră, este necesar să schițați imaginea Sitrei Achra în întregime, astfel încât să puteți înțelege căile sale. Fiecare particulă a lumii inferioare este o ramură care crește din rădăcina sa în Lumea Superioară (ca amprenta unei peceți), care crește dintr-o lume superioară, care la rândul ei crește dintr-o lume și mai superioară și așa mai departe. Și să știți că întreaga diferență dintre ramuri și rădăcinile lor constă doar în baza materialului din care sunt compuse. Materialul acestei lumi are o bază materială, în timp ce materialul lumii Yetzira are o bază spirituală - adică spiritualitatea lumii Yetzira. Și așa este cu fiecare lume, în conformitate cu propria sa natură.

Totuși, toate manifestările și procesele din interiorul lor sunt identice în tranziția de la ramură la rădăcină, așa cum două picături de apă sunt la fel și așa cum o amprentă este identică în toate privințele cu sigiliul din care a fost făcută. Și după ce veți înțelege acest lucru, vom cere o ramură a celei mai înalte Sitra Achra din lumea noastră și, prin aceasta, vom ajunge să cunoaștem rădăcina celei mai înalte Sitra Achra a sa.

Am descoperit în Zohar că toate bolile din corpurile umane sunt ramuri ale Sitrei Achra superioare. În consecință, studiind nivelul animal, descoperim că tot ceea ce există în corpurile lor este obținut prin plăceri care le sporesc și le îmbogățesc viața. Prin urmare, Managementul a imprimat tinerilor o astfel de calitate încât oriunde ar privi, găsesc satisfacție și plăcere, chiar și acolo unde aceasta este încă latentă, căci chiar și acestea sunt destinate să sporească viața, să obțină satisfacție din ea pentru creștere și dezvoltare. Acesta este scopul plăcerii. Și descoperim că lumina plăcerii este generatorul vieții.

Totuși, această lege se aplică doar plăcerii generale. Însă în plăcerea individuală, adică în plăcerea experimentată doar de un individ la nivel animal, găsim modelul opus. Adică, dacă are o leziune pe corp care îl obligă să o scarpine, actul de scarpinare în sine aduce și el un beneficiu prin faptul că aduce o mare plăcere, care îl motivează să continue. Totuși, această plăcere conține o picătură din drogul morții, iar dacă nu își depășește instinctele și continuă să plătească în căutarea plăcerii, atunci fiecare plată nu va face decât să-i mărească datoria. Adică, proporțional cu plăcerea derivată din scarpinat, leziunea va crește, iar plăcerea se va transforma în durere. Și când are loc vindecarea, apare o nouă nevoie de a scarpina, chiar mai mare decât înainte. Și dacă încă nu își stăpânește instinctele și plătește din nou la cerere, atunci și zona afectată crește. Și așa continuă până când această picătură duce la un sfârșit tragic - la otrăvirea sângelui animalului. Și constatăm că acesta moare din cauza primirii plăcerii, deoarece această plăcere este izolată, experimentată de un singur individ al speciei. Astfel, moartea la acest nivel are loc în ciuda plăcerii resimțite de întregul nivel în ansamblu.

Și astfel, în fața noastră, apare forma celei mai înalte sitra achra, din cap până în picioare, unde capul reprezintă dorința de a primi doar pentru sine și de a nu da nimănui din afara sa, ca o calitate care motivează acțiunea la nivel animal. Corpul sitra achra este un tip de cerere care nu poate fi satisfăcută, iar satisfacția nu face decât să sporească cererea și zona afectată, ca în exemplul primirii plăcerii de la scărpinat.

Călcâiul sitr achrei este o picătură din drogul morții, a cărei utilizare ia ultima scânteie de viață rămasă unei persoane, ca în exemplul picăturii din drogul morții, care otrăvește tot sângele nivelului animal. După cum au spus înțelepții: «În cele din urmă, vine și ia sufletul». Adică, «îngerul morții se întâlnește cu o sabie scoasă și o picătură de otravă pe vârful sabiei, iar persoana își deschide gura, scutură această picătură în ea și moare». Sabia îngerului morții este efectul sitr achrei, numită sabie datorită separării sale crescânde pe măsură ce este primită, în timp ce distanța o distruge. O persoană este forțată să-și deschidă gura, deoarece trebuie să primească abundență (shefa) pentru hrana sa, până când picătura de otravă de pe vârful sabiei ajunge la ea, completând separarea de ultima scânteie a vieții sale.