Prefață la Cartea Zohar
11
Și lumile au coborât la realitatea acestei lumi, adică la locul în care există trupul și sufletul, timpul necorectării și al corectării, deoarece trupul - dorința de a primi pentru sine - vine din rădăcina sa în planul creației și, trecând pe calea sistemului lumilor impure (cum se spune, «un om se naște sălbatic»), rămâne sub puterea acestui sistem până la vârsta de 13 ani, iar acesta este timpul necorectării.
De la vârsta de 13 ani încolo, cu ajutorul poruncilor, pentru a aduce bucurie Creatorului, omul începe să purifice dorința de a primi «pentru sine» imprimată în el, transformând-o treptat în «pentru Creator». Astfel, sufletul sfânt, de la rădăcina sa în planul creației, coboară prin sistemul lumilor pure și se «îmbrăcă» într-un trup. Și acesta este timpul corecției.
Astfel, omul se înalță și înțelege nivelurile sfințeniei planului Creatorului pentru creație în Infinitul său, până când acestea îl ajută să transforme complet dorința de a primi de dragul său, ceea ce este în el, în dorința de a primi de dragul Creatorului. În acest fel, omul atinge egalitatea calităților cu Creatorul, deoarece a primi de dragul dăruirii este o formă de dăruire «pură».
(Așa cum se menționează în tratatul Kiddushin, o mireasă dăruiește un inel unui bărbat respectat, pecetluind astfel contractul de căsătorie. Iar a primi de la mireasă în scopul de a-i oferi plăcere este o dăruire «pură» față de ea.)
Și atunci omul atinge unitatea completă cu Creatorul, deoarece unitatea spirituală nu este altceva decât egalitatea calităților. (Așa cum au întrebat înțelepții: «Cum poate cineva atinge unitatea cu Creatorul?», iar ei au răspuns: „Contopește-te cu El în calități.”) Astfel, omul devine demn să primească tot binele, toată plăcerea și toată tandrețea conținute în planul creației.
12
Astfel, devine clar cum să corectăm dorința de a primi, imprimată în suflete prin planul creației. În acest scop, Creatorul a pregătit două sisteme, unul opus celuilalt, prin care sufletele coboară, împărțindu-se în trup și suflet, «îmbrăcate» unul în celălalt. Și cu ajutorul Torei și al poruncilor, ele transformă în cele din urmă calitatea de «a primi» în calitatea de «a dărui», și apoi pot primi toată bunătatea intenționată de creație și, în același timp, sunt considerate demne de unificarea completă cu Creatorul, deoarece au fost considerate demne de egalitatea calităților cu Creatorul prin împlinirea Torei și a poruncilor. Și aceasta este desăvârșirea corectării.
Și apoi, din moment ce nu mai este nevoie de sistemul forțelor impure, acesta dispare de pe fața pământului, iar moartea este dusă pentru totdeauna. Și toată lucrarea din Tora și din porunci, dată lumii de-a lungul celor 6.000 de ani de existență a sa, precum și fiecărui individ de-a lungul anilor vieții sale, este exclusiv în scopul realizării Corecției Complete - convergența proprietăților.
Astfel, am clarificat modul în care sistemul lumilor impure și al klipot-urilor a apărut din puritatea Creatorului și există pe cheltuiala Lui. Acest lucru a trebuit să se întâmple pentru a crea corpuri prin intermediul acestuia, care ulterior ar fi corectate prin împlinirea Torei și a poruncilor. Și dacă corpurile noastre nu ar fi fost create prin sistemul forțelor impure, cu dorința lor necorectată de a primi în ele, nu ar fi fost niciodată posibil să le corectăm, deoarece omul nu poate corecta ceea ce nu este în el.
13
Totuși, trebuie să înțelegem: dacă dorința de a primi pentru sine este atât de rea și coruptă, cum ar fi putut fi concepută și proveni din planul creației în Infinitul Creatorului, a cărui unitate nu poate fi descrisă în cuvinte?
Ideea este că, de îndată ce a apărut planul creației, totul a fost finalizat, deoarece Kli-ul nu necesită acțiuni precum ale noastre. Toate sufletele și toate lumile viitoare au apărut și au apărut imediat, pline de toată încântarea pe care Creatorul o intenționase pentru ele, în toată perfecțiunea lor finală, pe care sufletele o vor atinge la Sfârșitul Corecției - adică, după ce dorința lor de a primi a suferit întreaga corecție și s-a transformat în dăruire «pură», în completă echivalență a calităților cu Creatorul.
Și aceasta pentru că în eternitatea Creatorului, trecutul, viitorul și prezentul sunt folosite ca unul singur. Viitorul este folosit ca prezent și nu există conceptul de timp în El.
Prin urmare, nu a existat nicio dorință coruptă de a primi, separată de Infinitatea Creatorului. Dimpotrivă, această egalitate a proprietăților, care s-ar manifesta la Sfârșitul Corecției, a apărut imediat în eternitatea Creatorului. La asta s-au referit înțelepții când au spus: «Înainte ca lumea să fie creată, El și Numele Său erau una», căci nu exista nicio separare a dorinței de a primi în sufletele create conform planului creației; mai degrabă, ele au fost contopite cu Creatorul în proprietățile lor, așa cum «El și Numele Său sunt una».
14
Din aceasta, rezultă în mod necesar 3 stări în suflete.
Starea 1 este o stare în lumea Infinitului din planul creației, unde sufletele au deja înfățișarea viitoare a Sfârșitului corecției.
Starea 2 este starea de 6.000 de ani, când, cu ajutorul a două sisteme, trupul și sufletul sunt separate și li se dă o lucrare în Tora și porunci pentru a transforma dorința de a primi ceea ce este în ele într-o dorință de a dărui Creatorului.
Și cât timp se află în această stare, doar sufletele sunt corectate, nu și trupurile, adică este necesar să îndepărtezi din tine orice dorință de a primi pentru tine, care este o proprietate a trupului, și să rămâi doar cu dorința de a dărui, care este forma dorinței sufletelor.
Și nici sufletele celor drepți nu vor putea fi în rai după moarte, ci numai după descompunerea trupurilor lor în pământ.
Starea 3 este Sfârșitul corectării sufletelor după «învierea morților», când are loc și corectarea completă a trupurilor, deoarece atunci primirea pentru sine, care este o proprietate a trupului, devine opusul său și ia forma dăruirii «pure», devenind demn de a primi tot binele, plăcerea și tandrețea conținute în planul creației.
Și, în același timp, vor fi onorați cu o contopire completă, datorită asemănării cu proprietățile Creatorului, deoarece nu se bucură de dorința lor de a primi, ci de dorința lor de a dărui, de a-I face pe plac Creatorului, deoarece El primește plăcere din ceea ce primesc ei de la El.
Pentru concizie, vom numi în continuare aceste trei stări ale sufletului: starea 1, starea 2 și starea 3. Și amintiți-vă ce reprezintă aceste stări.
15
Și privind aceste 3 stări, constatăm că își datorează existența una alteia atât de mult încât, dacă ceva nu ar exista într-una dintre ele, toate celelalte stări ar dispărea.
De exemplu, dacă starea 3, în care proprietatea de a primi se transformă în proprietatea de a dărui, nu s-ar fi manifestat, atunci starea 1, care se află în lumea Infinitului, nu s-ar fi putut manifesta. La urma urmei, perfecțiunea în tot ceea ce este s-a manifestat acolo doar pentru că în viitor trebuie să devină starea 3. Dar datorită eternității Creatorului, aceasta servește deja drept prezent, iar toată perfecțiunea existentă acolo, în acea stare, este doar o copie prezentă a acelei stări viitoare. Dacă viitorul nu s-ar putea împlini, prezentul nu ar deveni realitate. Prin urmare, starea 3 obligă starea 1 să existe.
Și dacă nu ar exista nicio existență în starea 2, unde are loc toată munca viitoare, terminând în starea 3 - adică munca de corectare a stării necorectate, munca de atragere a nivelurilor spirituale - cum ar putea apărea starea 3? Astfel, starea 2 determină prezența stării 3.
Același lucru este valabil și pentru starea 1, care se află în lumea Infinitului. Toată perfecțiunea stării 3 este deja activă în ea și obligă acest lucru să se întâmple - adică aceeași perfecțiune, nici mai mult, nici mai puțin, trebuie să se manifeste în stările 2 și 3. Cu alte cuvinte, starea 1 însăși obligă la apariția unor sisteme opuse în starea 2, astfel încât să poată apărea un corp pentru dorința necorectată de a primi prin sistemul forțelor impure, iar atunci vom avea ocazia să o corectăm.
Dacă sistemul lumilor impure nu ar exista, nu am avea o astfel de dorință de a primi și nu ar exista nicio modalitate de a-l corecta și de a ajunge la starea 3, deoarece «omul nu corectează ceea ce nu există». Prin urmare, nu există loc pentru întrebarea cum a apărut sistemul forțelor impure din starea 1, deoarece starea 1 este cea care necesită apariția sa și sprijinul Creatorului pentru existența sa în starea 2.
16
Dar nu ar trebui să concluzionăm din cele de mai sus că nu avem libertatea de alegere dacă suntem forțați să ajungem la starea 3, deoarece aceasta este deja încorporată în starea 1.
Ideea este că Creatorul a pregătit două căi pentru noi în starea 2 pentru a ne conduce la starea 3:
- Calea împlinirii Torei și a poruncilor;
- Calea suferinței, atunci când suferința însăși, chinuind trupul, ne obligă în cele din urmă să schimbăm dorința de a primi din interiorul nostru și să îmbrățișăm calitatea dorinței de a dărui, fuzionându-ne astfel cu Creatorul. Și, așa cum au spus înțelepții: »Dacă te întorci tu însuți la corecție, foarte bine, dar dacă nu, voi pune peste tine un rege crud și el te va forța să te întorci la corecție.».
După cum se spune: »Prin bine sau prin rău. Dacă o meriți, prin bine; dacă nu, prin rău și suferință.» Dacă o meriți, este prin prima cale, prin împlinirea Torei și a poruncilor, care accelerează corecția noastră. Atunci nu este nevoie de suferințe severe și amare și de prelungirea timpului pentru a o obține, care ne-ar forța să ne întoarcem la corecție. Dar dacă nu, este prin suferință; adică, numai prin suferință poate fi completă corecția noastră; ea va veni la noi involuntar. Calea suferinței include și pedepsirea sufletelor în iad.
Dar, într-un fel sau altul, Sfârșitul corecției, adică starea 3, este obligatoriu și predeterminat de starea 1. Și toată libertatea noastră de alegere este doar între calea suferinței și calea Torei și a poruncilor.
Astfel, a devenit clar cum aceste trei stări ale sufletului sunt conectate și își determină reciproc existența.
17
Din cele lămurite, vom găsi răspunsul la a treia întrebare: atunci când ne privim pe noi înșine, ne găsim corupți și josnici și nu există nimeni mai demn de dispreț, dar dacă privim la Cel care ne-a creat, atunci suntem datori să fim culmea tuturor lucrurilor, mai presus de toate, să fim asemenea Cel care ne-a creat, întrucât este în natura Celui Perfect să săvârșească acțiuni perfecte.
Și din cele spuse este clar că acest corp al nostru, cu toate dorințele sale nesemnificative, nu este deloc adevăratul nostru corp, deoarece adevăratul nostru corp, adică etern, perfect în toate, există deja în lumea Infinitului în starea 1, primind acolo forma perfectă a stării sale viitoare 3 - primind de dragul dăruirii, ceea ce este similar cu proprietatea din lumea Infinitului.
Astfel, din starea 1 însăși, rezultă că în starea 2 trebuie să ni se dea învelișul corupt și josnic (qlipa) al acestui corp al nostru - dorința de a primi pentru noi înșine, care ne separă de Creator - pentru a-l corecta, ceea ce ne va permite să primim cu adevărat trupul nostru etern în starea 3. Și nu avem absolut niciun motiv să ne mâniem, întrucât lucrarea noastră nu poate fi îndeplinită decât în acest corp muritor și lipsit de valoare, iar «omul nu corectează ceea ce nu este în el». Așadar, în realitate, ne aflăm într-o stare de perfecțiune, corespunzătoare Creatorului perfect care ne-a creat, iar în această stare 2, întrucât trupul nu ne face niciun rău, căci trebuie să moară și să dispară. Ne este dat doar pentru timpul necesar pentru a-l anula și a primi forma noastră eternă.
18
Să abordăm și a cincea întrebare: cum este posibil ca acțiunile temporale și trecătoare să emane din etern? Din cele spuse, este clar că, în realitate, ne aflăm într-o stare relativă față de Creator, demnă de eternitatea Sa, adică ca niște creații eterne în toată perfecțiunea. Eternitatea noastră ne obligă să distrugem egoismul trupului, dat nouă doar pentru muncă, căci dacă ar rămâne etern, am rămâne separați de existența eternă.
Și, așa cum se spune la punctul 13, această formă a corpului nostru, care este dorința de a primi pentru sine, nu există în planul creației eterne, întrucât acolo ne aflăm în starea 3, ci se manifestă doar în starea 2 pentru a ne permite să o corectăm.
Și nu este nevoie să ne întrebăm despre starea altor creații din lume, cu excepția omului, întrucât omul este centrul creației. Toate celelalte creații nu sunt luate în considerare și nu au nicio semnificație în sine (ci doar în măsura în care sunt utile omului în atingerea perfecțiunii), și de aceea se ridică și cad odată cu el, fără a fi luate în considerare în sine.
19
În același timp, a patra întrebare este clară: din moment ce Creatorul este bun și creează doar bine, cum ar fi putut El să creeze creații care să sufere și să fie chinuite de-a lungul vieții lor? La urma urmei, așa cum s-a spus, toată această suferință este predeterminată de starea noastră 1, în care eternitatea noastră perfectă este atinsă din starea viitoare 3, care ne obligă să urmăm calea Torei sau calea suferinței pentru a atinge eternitatea în starea noastră 3.
Și toată această suferință este resimțită doar în fragmentul corpului nostru, care a fost creat pentru nimic altceva decât să moară și să fie îngropat, ceea ce ne indică faptul că dorința de a primi a fost creată doar pentru a fi distrusă și ștearsă de pe fața pământului, transformând-o în dorința de a dărui. Iar suferința pe care o experimentăm este dată doar pentru a dezvălui insignifianța și răul acestei dorințe de a primi.
Și înțelegeți, atunci când întreaga lume va fi de acord să fie liberă și să distrugă în sine dorința de a primi pentru sine, și va exista în fiecare doar dorința de a dărui altora, aceasta va elimina toate grijile și tot ce este dăunător în lume, și fiecare va fi încrezător într-o viață sănătoasă și împlinită, pentru că fiecare dintre noi va avea întreaga lume mare grijulie de el și de nevoile sale.
Dar când în fiecare om există doar dorința de a primi pentru sine, atunci vin toate grijile și suferințele, crimele și războaiele din care nu există mântuire pentru noi, care slăbesc trupul cu felurite boli și dureri.
Din aceasta este clar că toată suferința din lumea noastră există pentru a ne deschide ochii, pentru a ne împinge să scăpăm de egoismul malefic al corpului și să atingem forma perfectă a dorinței de a dărui. Și, așa cum s-a spus, însăși calea suferinței ne poate conduce la starea dorită.
Și să știți că poruncile relațiilor dintre camarazi sunt mai importante decât porunca relației cu Creatorul, deoarece a dărui altora duce la a dărui Creatorului.