Prefață la TES

48

Totuși, atunci când Creatorul își tratează creația în mod opus – adică atunci când oamenii experimentează suferință și durere în lumea Sa – aceasta este definită ca latura întunecată a Creatorului. La urma urmei, fața Sa, măsura perfectă a bunătății Sale, este complet ascunsă de ei, iar un astfel de comportament este nepotrivit Numelui Său. Este ca o persoană care vede un prieten din spate și s-ar putea îndoi, gândindu-se: «Poate este altcineva?».

Și despre aceasta este scris: «Și mânia Mea se va aprinde... și Îmi voi ascunde fața de ei». Căci în vremuri de mânie, când creația suferă și chinuie, se pare că Creatorul Își ascunde fața, care este măsura perfectă a bunătății Sale, și doar reversul Său este dezvăluit. Și atunci este necesară o mare întărire a credinței în Creator pentru a ne proteja de gândurile criminale, deoarece este dificil să-L recunoaștem din spate. Și aceasta se numește «ascundere singulară».

49

Totuși, atunci când suferința și chinul ating apogeul, acest lucru provoacă o dublă ascundere, denumită în cărți «ascundere în interiorul ascunderii». Aceasta înseamnă că și cealaltă latură a Sa este invizibilă; adică, oamenii nu cred că Creatorul este supărat pe ei și îi pedepsește, ci atribuie acest lucru întâmplării și naturii, determinându-i să nege controlul Său asupra recompensei și pedepsei. Și în legătură cu aceasta, este scris: «Și Îmi voi ascunde fața cu ascundere... când mă voi întoarce către alți zei». Cu alte cuvinte, ei ajung la negare și se îndreaptă spre idolatrie.

50

Totuși, înainte de acest punct, când vine vorba de o singură ascundere, afirmația se încheie cu aceste cuvinte: «Și el va spune în ziua aceea: «Nu s-au abătut aceste nenorociri pentru că Făcătorul meu nu este printre mine?»« Cu alte cuvinte, oamenii încă mai cred în controlul recompensei și pedepsei și spun că nenorociri și suferințe le vin pentru că nu sunt uniți cu Creatorul, așa cum este scris: »Nu s-au abătut aceste nenorociri pentru că Făcătorul meu nu este printre mine?« Aceasta este definită ca fiind faptul că ei încă îl văd pe Creator, dar numai din partea opusă a Lui. Prin urmare, aceasta se numește o »ascundere unică”, adică doar ascunderea feței.

51

Aceasta a clarificat cele două niveluri de percepție a controlului ascuns resimțite de creații: ascunderea singulară și ascunderea în cadrul ascunderii.

Ascunderea simplă înseamnă simpla ascundere a feței atunci când reversul este dezvăluit oamenilor. Cu alte cuvinte, ei cred că Creatorul le-a adus suferință drept pedeapsă. Și, deși le este dificil să-L recunoască în mod constant pe Creator din revers și, din această cauză, comit fărădelegi, ei sunt totuși numiți «păcătoși incompleți». Cu alte cuvinte, aceste fărădelegi sunt similare greșelilor, deoarece li s-au întâmplat din cauza numeroaselor suferințe, în timp ce, în general, oamenii cred în recompensă și pedeapsă.

52

Iar ascunderea în interiorul ascunderii înseamnă că până și cealaltă latură a Creatorului le-a fost ascunsă, căci ei nu cred în recompensă și pedeapsă. Iar fărădelegile pe care le comit sunt definite ca intenții malefice. Și sunt numiți «păcătoși desăvârșiți» pentru că se răzvrătesc, susținând că Creatorul nu are control asupra creației Sale și se îndreaptă spre idolatrie, așa cum este scris: «Când s-a întors la alți zei».

53

Trebuie menționat că toată munca desfășurată în îndeplinirea Torei și a mitzvot-urilor prin alegere se desfășoară în principal în cele două etape menționate anterior ale guvernării ascunse. Despre această perioadă de timp este scris: «După suferință, există răsplată» (Avot 5:23). Căci guvernarea Creatorului nu este manifestă și este imposibil să-L vezi decât prin ascunderea feței Sale, adică doar din spatele Lui, ca o persoană care vede un prieten din spate și, prin urmare, este capabilă să se îndoiască, gândindu-se: «Poate că este altcineva?». Și pe această cale, alegerea este întotdeauna în mâinile individului: să îndeplinească voința Creatorului sau să-I încalce voința.

La urma urmei, suferința și durerea pe care le experimentează o persoană pun la îndoială realitatea controlului Creatorului asupra creației Sale, fie în prima etapă - care este neglijența - fie în a doua etapă - care este intenția răuvoitoare. În orice caz, o persoană experimentează o mare suferință și depune un efort enorm. Și referitor la această perioadă de timp, este scris: «Tot ce găsești în puterea ta să faci, fă» (Kohelet 9:10), căci o persoană nu va fi considerată vrednică de revelația feței Creatorului, semnificând măsura perfectă a bunătății, până când nu se străduiește și nu face tot ce îi stă în putere. Și conform suferinței, există o plată.

54

Totuși, odată ce Creatorul vede că o persoană și-a îndeplinit măsura eforturilor și a realizat tot ceea ce trebuia să facă prin puterea alegerii sale și prin întărirea credinței sale în Creator, atunci Creatorul o ajută și este considerată demnă de a atinge controlul manifest, adică revelația feței sale. Atunci este considerată demnă de întoarcerea perfectă, adică se întoarce și se unește cu Creatorul cu toată inima și sufletul său, ca urmare a atingerii controlului manifest.

55

Realizarea și întoarcerea menționate anterior vin la o persoană în două etape. Prima este o înțelegere completă a controlului recompensei și pedepsei. Pe lângă înțelegerea clară a recompensei pentru fiecare poruncă în lumea viitoare, o persoană este considerată demnă și de a experimenta minunata plăcere de a o îndeplini imediat în această lume. Și pe lângă experimentarea pedepsei amare care urmează fiecărei fărădelegi după moarte, o persoană este considerată demnă și de a experimenta gustul amar al fiecărei fărădelegi în timp ce este încă în viață. Este evident că cel considerat demn de această îndrumare clară este încrezător că nu va mai păcătui, la fel cum este încrezător că nu își va tăia membrele și nu își va provoca suferințe teribile. De asemenea, este încrezător că nu va abandona o poruncă fără să o îndeplinească imediat ce este posibil, la fel cum este încrezător că nu va abandona nicio plăcere din această lume sau niciun mare câștig care îi iese în cale.

56

Și din aceasta, înțelegeți cuvintele înțelepților: «Ce înseamnă «întoarcerea»? Până când Cunoscătorul secretelor nu depune mărturie pentru o persoană că aceasta nu se va întoarce la nebunia sa.» La prima vedere, aceste cuvinte par ciudate. La urma urmei, dacă este așa, cine se va înălța la cer pentru a auzi mărturia Creatorului? Și cui ar trebui să depună mărturie Creatorul? Nu este oare suficient că Însuși Creatorul știe că o persoană s-a întors din toată inima și nu va mai păcătui?

Totuși, din cele explicate, este destul de simplu. La urma urmei, o persoană nu poate fi absolut sigură că nu va mai păcătui până când nu i se acordă înțelegerea controlului asupra recompensei și pedepsei, adică revelarea feței sale. Iar revelarea feței sale este ceea ce, din perspectiva răscumpărării Creatorului, se numește «mărturie». La urma urmei, răscumpărarea realizată de Însuși Creatorul, care conduce o persoană la înțelegerea recompensei și pedepsei, este cea care îi promite că nu va mai păcătui.

Astfel, se revelează că Creatorul mărturisește omului. Și cu privire la aceasta, se spune: «Ce înseamnă «întoarcere»?» Cu alte cuvinte, când va fi omul sigur că i s-a acordat o întoarcere completă? Din acest motiv, i s-a dat un semn clar: atunci când Cunoscătorul secretelor îi mărturisește că nu se va întoarce la nebunia sa. Adică, atunci când i se acordă revelația feței sale, iar atunci răscumpărarea omului de către Creatorul Însuși îi mărturisește că nu se va întoarce la nebunia sa.

57

Această întoarcere menționată anterior este numită «întoarcerea de la tremur», deoarece, deși omul s-a întors la Creator cu toată inima și sufletul său, până în punctul în care Cunoscătorul secretelor mărturisește că nu se va întoarce la nebunia sa - în același timp, această întreagă asigurare că nu va mai păcătui este condiționată de înțelegerea și percepția sa asupra pedepsei și a suferinței severe care urmează din fărădelegi. Și, prin urmare, omul este încrezător că nu va păcătui, așa cum este încrezător că nu își va provoca singur suferințe teribile.

În cele din urmă, întoarcerea și încrederea sunt determinate exclusiv de frica de pedepsele care rezultă din încălcări. Se pare că întoarcerea este determinată exclusiv de frica de pedeapsă. Și de aceea se numește «întoarcerea de la frică».

58

Aceasta explică cuvintele înțelepților: «Cel care se întoarce de la frică este răsplătit cu intențiile sale rele devenind asemenea greșelilor.» Și cum se întâmplă acest lucru? Din cele explicate mai sus (paragraful 52), veți înțelege bine că intențiile rele pe care o persoană le comite provin din primirea controlului dublei ascunderi, adică ascundere în interiorul ascunderii. Aceasta înseamnă că o persoană nu crede în controlul recompensei și pedepsei. În același timp, stadiul ascunderii simple înseamnă că o persoană crede în controlul recompensei și pedepsei, dar din cauza numeroaselor suferințe, uneori ajunge la gânduri rele. Căci, deși crede că suferința a venit asupra sa ca pedeapsă, el este ca cineva care, privindu-și tovarășul din spate, este capabil să se îndoiască și să gândească: «Poate a fost altcineva?» Și aceste păcate sunt doar greșeli, deoarece o persoană crede, în general, în controlul recompensei și pedepsei.

59

Prin urmare, după ce unei persoane i s-a acordat întoarcerea de la tremur – a cărui esență este o înțelegere clară a controlului recompensei și pedepsei până la punctul de a fi sigur că nu va păcătui – stadiul de ascundere în interiorul ascunderii este complet corectat. Căci acum el vede cu propriii ochi că există un control al recompensei și pedepsei. Și îi este clar că toate numeroasele suferințe pe care le-a experimentat vreodată au fost pedepse din partea Creatorului pentru păcatele pe care le-a comis. Și, privind în urmă, i se dezvăluie că s-a înșelat amarnic. Și astfel el dezrădăcinează aceste intenții malefice.

Nu complet, însă, ci în așa fel încât acestea să devină simple greșeli pentru el. Adică, similar încălcărilor pe care le-a comis în etapa de ascundere singulară, când s-a împiedicat din cauza întunecării rațiunii cauzate de numeroasele suferințe care privează o persoană de rațiune. Și acestea sunt considerate simple greșeli.

60

Totuși, omul nu a corectat singura ascundere pe care o experimentase anterior odată cu această întoarcere. Corecțiile sale sunt valabile doar din momentul în care a fost considerat vrednic să-și dezvăluie fața și chiar mai departe. Totuși, în trecut, înainte de a fi considerat vrednic de întoarcere, ascunderea feței sale și toate greșelile sale au rămas așa cum erau, fără nicio corecție sau schimbare. Chiar și atunci, el credea că necazurile și suferințele veniseră asupra lui ca pedeapsă. După cum este scris: «Și el va zice în ziua aceea: «Nu pentru că Făcătorul meu nu este printre mine, mi s-au abătut aceste necazuri?»”.

61

Și prin urmare, el nu este încă numit o persoană complet dreaptă. Dacă, totuși, o persoană este considerată demnă de revelația feței, semnificând măsura perfectă a bunătății Creatorului, conform numelui Său, atunci ea este numită «dreaptă» (p. 55), deoarece justifică guvernarea Creatorului așa cum este ea cu adevărat și recunoaște că Creatorul tratează creațiile Sale conform bunătății și perfecțiunii absolute, făcând bine celor răi și bine celor răi.

Prin urmare, fiindcă i s-a acordat revelația feței sale, cineva este vrednic să fie numit «drept» din acel moment încolo. Totuși, din moment ce cineva nu a rectificat încă totul complet, ci doar stadiul de ascundere în interiorul ascunderii - adică stadiul de ascundere unică nu a fost încă rectificat, iar rectificarea este valabilă doar din acel moment încolo - rezultă că, nefiind încă acordată întoarcerea, cineva nu este încă vrednic să fie numit «drept». Căci în acest caz, ascunderea feței sale rămâne pentru cineva așa cum era. Prin urmare, cineva este numit «un om drept neterminat»; cu alte cuvinte, cineva trebuie încă să-și rectifice trecutul.

62

El este numit și «de mijloc» deoarece, fiind considerat vrednic să se întoarcă de la frică într-un fel sau altul, prin implicarea sa completă în Tora și faptele bune, a devenit apt să fie considerat și vrednic să se întoarcă de la iubire. Și atunci va fi considerat vrednic de gradul de «dreptate completă». Astfel, el se află acum la mijloc între frică și iubire și, prin urmare, este numit «de mijloc». Anterior, prin contrast, nu era pe deplin apt nici măcar să se pregătească pentru întoarcerea de la iubire.

63

Astfel, prima etapă a atingerii revelației feței a fost explicată clar - adică înțelegerea și perceperea controlului recompensei și pedepsei, atunci când Cunoscătorul secretelor mărturisește unei persoane că aceasta nu se va mai întoarce la nebunia sa. Aceasta se numește «întoarcerea de la tremur», când intențiile rele devin ca greșelile. O persoană este numită «persoană dreaptă incompletă». El este numit și «omul obișnuit».

64

Acum să explicăm a doua etapă a atingerii revelației feței: atingerea unei guvernări perfecte, adevărate și eterne. Aceasta înseamnă că Creatorul își guvernează creațiile ca Cel Bun, Făcătorul de bine atât celor buni, cât și celor răi. Și acum omul este numit «complet drept», iar aceasta este «o întoarcere din iubire». Și este considerat demn ca intențiile sale rele să fie transformate în merite.

Astfel, toate cele patru etape ale înțelegerii guvernării inerente creației au devenit clare. Mai mult, primele trei etape - dubla ascundere, ascunderea simplă și înțelegerea guvernării recompensei și pedepsei - nu sunt nimic mai mult decât o pregătire, prin care omul va fi demn de a patra etapă: înțelegerea adevăratei guvernări eterne.

65

Totuși, trebuie să înțelegem de ce a treia etapă, care este dobândirea controlului asupra recompensei și pedepsei, este insuficientă pentru om. La urma urmei, așa cum am spus, el a fost deja considerat vrednic ca Cunoscătorul secretelor să mărturisească despre el că nu va mai păcătui. Și de ce este el încă numit «mijlociu» sau «drept incomplet»? La urma urmei, chiar acest nume dovedește că lucrarea omului este încă nedorită în ochii Creatorului și că există încă o deficiență și un defect în Tora și lucrarea sa.

66

Să analizăm mai întâi întrebarea comentatorilor despre porunca de a iubi Creatorul: cum ar putea Tora să ne oblige cu o poruncă a cărei îndeplinire este complet dincolo de puterea noastră? La urma urmei, o persoană este capabilă să se îndoaie și să se subjuge pentru a realiza orice, dar dragostea este imună la orice subjugare sau constrângere din lume.

Și au explicat că prin îndeplinirea tuturor celor 612 porunci așa cum este intenționat, o persoană atinge automat iubirea pentru Creator. Prin urmare, se crede că este în puterea cuiva să îndeplinească această poruncă. La urma urmei, cineva se poate rupe și subjuga pe sine prin îndeplinirea celor 612 porunci așa cum este intenționat, și atunci este considerat, de asemenea, vrednic de iubirea pentru Creator.

67

Totuși, aceste cuvinte ale înțelepților necesită clarificări suplimentare. La urma urmei, nu a trebuit să câștigăm dragostea pentru Creator ca pe o poruncă, deoarece, împlinind-o, nu avem nicio oportunitate pentru nicio acțiune sau ascultare din partea noastră. Mai degrabă, ea vine automat după ce îndeplinim cele 612 porunci. Prin urmare, instrucțiunea de a împlini cele 612 porunci este suficientă și pe deplin suficientă pentru noi. De ce, atunci, a fost scrisă porunca iubirii?