Prefață la TES

105

Totuși, toate acestea vin asupra omului din momentul atingerii sale încolo. Și rămâne o etapă de suferință, condiționată de natura ascunsă a guvernării, pe care omul a îndurat-o înainte de a fi considerat vrednic de dezvăluirea feței menționată anterior. Și, deși nu dorește să-și amintească de aceste suferințe, căci dragostea va acoperi toate fărădelegile, ele sunt, desigur, considerate un mare defect chiar și din punctul de vedere al dragostei dintre oameni și cu atât mai mult în raport cu adevărata guvernare a Creatorului, deoarece El este bun și creează bunătate atât pentru cei răi, cât și pentru cei buni.

Prin urmare, trebuie să înțelegem cum o persoană poate atinge un asemenea grad de iubire pentru Creator, încât să simtă și să recunoască faptul că Creatorul i-a adus întotdeauna binecuvântări minunate din momentul nașterii sale și nu i-a cauzat niciodată cel mai mic rău de-a lungul întregii sale vieți. Aceasta este a doua etapă a iubirii.

106

Pentru a înțelege acest lucru, avem nevoie de cuvintele înțelepților noștri, care au spus: «Pentru cel care se pocăiește din iubire, intențiile rele devin merite». Adică, Creatorul nu numai că iartă intențiile rele ale unei persoane, dar Creatorul transformă fiecare intenție rea și fărădelegi comise de aceasta într-o poruncă.

107

Omului i se dăruiește lumina feței într-o asemenea măsură încât fiecare fărădelege pe care o comite – chiar și cele comise cu răutate – devine o poruncă pentru el. Și apoi, datorită acestui fapt, devine bucuros și se bucură de toate chinurile pe care le-a îndurat, de suferințele amare și de numeroasele griji pe care le-a îndurat de-a lungul vieții sale de când a fost supus celor două etape ale ascunderii. Căci tocmai aceste lucruri i-au adus toate acele intenții rele, care acum au devenit porunci pentru el datorită luminii feței Creatorului, minunate de mirat.

Și orice chin sau îngrijorare care a lipsit o persoană de rațiune atunci când a suferit eșecuri din cauza greșelilor într-o singură ascundere sau a intențiilor rele într-o dublă ascundere devine acum un factor de cauzalitate și o simplă pregătire pentru împlinirea poruncii și primirea pentru aceasta a unei mari și minunate răsplătiri veșnice. Și de aceea, pentru o persoană, fiecare suferință se transformă într-o mare bucurie, iar fiecare rău într-o minunată binecuvântare.

108

Aceasta este similară cu povestea pe care o spun oamenii despre un evreu care a slujit cu credință în casa unui stăpân care îl iubea ca pe sine însuși. Și într-o zi s-a întâmplat ca stăpânul să plece, lăsându-și treburile în mâinile adjunctului său. Acum, acest om era un urător al lui Israel. Și a făcut următoarele: l-a acuzat pe evreu și, drept pedeapsă, l-a lovit cu un băț de cinci ori în fața tuturor, pentru a-l umili complet. Când s-a întors stăpânul, evreul s-a dus la el și i-a povestit tot ce se întâmplase. Stăpânul s-a înfuriat foarte tare, l-a chemat pe adjunct și i-a poruncit să-i dea imediat evreului câte o mie de ducați pentru fiecare lovitură pe care i-o provocase. Evreul i-a luat și s-a întors acasă. Acolo, soția lui l-a găsit plângând. Îngrozită, l-a întrebat: «Ce s-a întâmplat între tine și stăpân?» El i-a povestit. Apoi ea a întrebat: «Atunci de ce plângi?» Iar el a răspuns: «Plâng pentru că m-a lovit doar de cinci ori. La urma urmei, dacă m-ar fi lovit de cel puțin zece ori, aș fi avut acum zece mii de ducați.».

109

Astfel, este clar că, după ce unei persoane i s-au acordat iertarea păcatelor, când intențiile rele au devenit merite pentru ea, aceasta este considerată demnă de a trece împreună cu Creatorul la al doilea nivel al iubirii. Aceasta înseamnă că persoana iubită nu i-a cauzat niciodată celui care o iubește vreun rău, nici măcar o umbră de rău, de-a lungul întregii sale vieți, ci i-a adus invariabil binecuvântări mari și minunate încă de la naștere. Astfel, întoarcerea din iubire și transformarea intențiilor rele în merite vin ca una.

110

Până acum, am explicat iubirea dependentă doar pe cele două niveluri ale sale. Dar trebuie să înțelegem în continuare cum este o persoană demnă să atingă cele două etape ale iubirii independente cu Creatorul său.

În această privință, este necesar să înțelegem pe deplin ceea ce este scris în tratatul Kiddushin (p. 40): «O persoană să se considere întotdeauna pe jumătate vinovată, pe jumătate dreaptă. Cel care îndeplinește o singură poruncă este fericit, căci s-a ridicat pe sine la scara meritului. Cel care comite o singură greșeală - vai de el, căci s-a ridicat pe sine la scara vinovăției. Rabinul Elazar, fiul rabinului Șimon, spune: «Întreaga lume este judecată de majoritate, iar individul este judecat de majoritate. Prin urmare, dacă o persoană îndeplinește o singură poruncă, este fericită, căci s-a ridicat pe sine și întreaga lume la scara meritului. Dar dacă comite o singură greșeală, vai de el, căci s-a ridicat pe sine și întreaga lume la scara vinovăției. Căci din cauza unui singur păcat, el și întreaga lume au pierdut o mare binecuvântare.».

111

La prima vedere, aceste cuvinte sunt derutante de la început până la sfârșit. El spune că o persoană care îndeplinește o singură poruncă înclină imediat balanța spre achitare, deoarece este judecată de majoritate. Nu se aplică acest lucru doar celor care sunt pe jumătate vinovați și pe jumătate achitați? Totuși, rabinul Elazar, fiul rabinului Șimon, nu menționează deloc acest lucru. Astfel, punctul principal rămâne neclar. Rași i-a interpretat cuvintele condiționându-le de versetul: «Omul să se vadă întotdeauna pe sine ca fiind pe jumătate vinovat și pe jumătate drept». Iar rabinul Elazar, fiul rabinului Șimon, adaugă că o persoană ar trebui să vadă întreaga lume ca fiind pe jumătate vinovată și pe jumătate dreaptă. Cu toate acestea, punctul principal rămâne neclar. Și de ce și-a schimbat cuvintele dacă sensul este același?

112

Cea mai mare dificultate constă în însăși esența problemei: a te considera pe tine însuți doar pe jumătate vinovat. Acest lucru este uimitor, căci dacă cineva își cunoaște multele păcate, cum ar putea minți și pretinde că este pe jumătate vinovat? Nu a spus Tora: «S-au îndepărtat de cuvântul mincinos»? Și mai spune: «Un păcătos distruge mult bine». Cu alte cuvinte, din cauza unei singure fărădelegi, cineva se înclină pe sine și întreaga lume spre vină. La urma urmei, vorbim despre realitatea adevărată, nu despre o iluzie înșelătoare din care trebuie să ne imaginăm pe noi înșine și întreaga lume ca făcând parte.

113

De asemenea, nu este clar dacă este posibil ca în fiecare generație să nu existe mulți oameni care împlinesc o singură poruncă. Și cum tinde lumea spre îndreptățire? Înseamnă asta că statul nu se schimbă deloc și lumea continuă ca de obicei? Este nevoie de mai multă profunzime aici, deoarece la o privire superficială, aceste cuvinte sunt imposibil de înțeles.

Nu vorbim despre cineva care știe că păcatele sale sunt numeroase. Nu ar trebui învățați minciuna că sunt împărțiți în jumătate, nici înșelați să creadă că le lipsește o singură poruncă. O astfel de abordare nu este deloc calea înțelepților. Vorbim despre cineva care se simte și își imaginează a fi complet drept, crezând că este în deplină perfecțiune. Acest lucru se datorează faptului că i s-a acordat deja primul grad de iubire prin înțelegerea Torei, atunci când Cunoscătorul secretelor mărturisește despre ei că nu se vor întoarce la nebunia lor.

Cuvintele de mai sus vorbesc despre o astfel de persoană. Îi clarifică calea și îi dovedesc că încă nu este neprihănit, ci mai degrabă la mijloc - adică pe jumătate vinovat și pe jumătate îndreptățit. Aceasta pentru că îi lipsește încă «o singură poruncă» din cele 613 porunci ale Torei - porunca iubirii. La urma urmei, mărturia Cunoscătorului secretelor că nu va mai păcătui este condiționată doar de claritatea cu care se percepe marea pierdere a fărădelegii. Aceasta este văzută ca tremur înaintea pedepsei și, prin urmare, este numită «întoarcerea de la tremur».

114

De asemenea, s-a explicat mai sus că această etapă de revenire de la tremur corectează o persoană doar din momentul revenirii încolo. Cu toate acestea, toată durerea și suferința pe care au îndurat-o înainte de a fi considerată vrednică să-și dezvăluie fața rămân așa cum erau, fără nicio corecție. Nici greșelile comise de persoană nu sunt pe deplin corectate, ci rămân clasificate drept greșeli.

115

Și astfel se spune că o persoană căreia îi lipsește încă «o singură poruncă» ar trebui să se considere pe jumătate vinovată și pe jumătate îndreptățită. Adică, să-și imagineze că timpul întoarcerii se află la mijlocul anilor săi și, prin urmare, este «pe jumătate vinovat». Cu alte cuvinte, pentru jumătatea anilor pe care i-a trăit înainte de întoarcere, este cu siguranță vinovat, deoarece întoarcerea din tremur nu corectează acei ani.

Și se dovedește, de asemenea, că este «pe jumătate îndreptățit». Adică, timp de jumătate din anii de la momentul întoarcerii sale și dincolo de aceasta, persoana este, desigur, îndreptățită, deoarece este încrezătoare că nu va mai păcătui. Astfel, pentru prima jumătate a anilor săi, este vinovat, iar pentru a doua jumătate, este îndreptățit.

116

Și omului i se spune să se gândească la sine astfel: dacă a împlinit «o singură poruncă», adică porunca care îi lipsește dintre cele 613, este norocos că s-a înclinat spre îndreptățire. Căci cel care merită porunca iubirii prin întoarcerea de la iubire merită astfel ca intențiile sale rele să fie transformate în merite. Atunci toată suferința și tristețea pe care le-a experimentat de-a lungul vieții sale înainte de a fi considerat vrednic de întoarcere sunt transformate în plăceri nesfârșit de minunate, în așa măsură încât el însuși regretă că nu a suferit de multe ori mai mult din cauza lor. Ca în parabola maestrului și a evreului care l-a iubit. Aceasta se numește «înclinație spre îndreptățire». Căci toate sentimentele unei persoane asociate cu greșelile și intențiile sale rele sunt transformate în «merite». Aceasta este înclinația spre «paharul îndreptățirii», căci un pahar plin de vinovăție este transformat într-un pahar plin de merite. Această convertire se numește, în limbajul înțelepților, «înclinație».

117

În plus, Rav avertizează că, până când cineva nu ajunge la vârsta mijlocie și nu a atins încă «unica poruncă» care lipsește din cele 613, nu ar trebui să aibă încredere în sine până în ziua morții sale. Și nu ar trebui să se bazeze pe sine, nici măcar pe mărturia Cunoscătorului secretelor, că nu se va întoarce la propria nebunie. Căci cineva este încă capabil de fărădelege. Prin urmare, ar trebui să considere că, dacă a comis o singură fărădelege, vai de cel care s-a înclinat spre vinovăție.

Căci atunci toată minunata sa realizare a Torei și toată revelația feței sale care i-a fost acordată s-ar pierde imediat; și s-ar întoarce la stadiul de ascundere. Rezultă că o persoană se înclină spre vinovăție, căci atunci toate meritele și binecuvântările chiar și ale celei de-a doua jumătăți a vieții sale s-ar pierde. Și ca dovadă a acestui fapt, Rav îl citează cuvintele: «Un păcătos distruge multă bunătate».

118

Acum veți înțelege adăugarea rabinului Elazar, fiul rabinului Șimon, și motivul pentru care nu citează sintagma despre cei pe jumătate vinovați și pe jumătate achitați. La urma urmei, aceasta vorbește despre a doua și a treia etapă a iubirii, în timp ce rabinul Elazar, fiul rabinului Șimon, vorbește despre a patra etapă a iubirii - iubirea veșnică, adică revelarea feței Creatorului pentru ceea ce este El: Bun și Făcătorul de bine atât pentru cei răi, cât și pentru cei buni.

119

Astfel, s-a clarificat faptul că cineva poate atinge a patra etapă doar atunci când este conștient de și este conștient de toate acțiunile persoanei iubite în relațiile sale cu toți ceilalți, fără excepție. Și din același motiv, marele merit al înclinării spre justificare este încă insuficient pentru a merita iubirea perfectă, adică a patra etapă. Deocamdată, omul înțelege virtutea Creatorului ca Bine și Făcător de bine atât față de cei răi, cât și față de cei buni, bazată exclusiv pe îndrumarea Sa către sine.

Totuși, el nu este încă conștient de controlul la fel de sublim și minunat al Creatorului asupra restului creațiilor lumii. Și a fost explicat mai sus că până când o persoană nu cunoaște toate faptele iubitului împreună cu ceilalți, fără nicio excepție, iubirea nu este încă eternă. Prin urmare, o persoană este obligată să încline întreaga lume spre îndreptățire. Și numai atunci i se revelează iubirea eternă.

120

Și rabinul Elazar, fiul rabinului Șimon, vorbește despre aceasta: «Întreaga lume este judecată de majoritate, iar individul este judecat de majoritate». Și din moment ce vorbește despre întreaga lume, nu poate spune, așa cum este scris, că o persoană vede pe fiecare pe jumătate vinovat și pe jumătate îndreptățit. La urma urmei, acest nivel ajunge la o persoană doar atunci când este considerată demnă să-și descopere fața și să se întoarcă din tremur. Cum poate rabinul Elazar să spună asta despre întreaga lume când aceasta nu a fost încă considerată demnă de o astfel de întoarcere? Și, prin urmare, este obligat să spună doar că lumea este judecată de majoritate, iar individul este judecat de majoritate.

Adevărul este că s-ar putea crede că o persoană este considerată demnă de statutul de persoană perfect dreaptă doar dacă nu a comis nicio greșeală și nu a păcătuit niciodată în întreaga sa viață; în timp ce cei care au eșuat în păcate și intenții rele nu mai sunt demni de statutul de persoană complet dreaptă. Prin urmare, rabinul Elazar, fiul rabinului Șimon, ne învață că nu este așa, iar lumea este judecată de majoritate, la fel ca individul. După ce își revine din tremur, o persoană este imediat considerată demnă de cele 613 porunci și este numită «de clasa de mijloc», adică vinovată pentru jumătate din anii săi și achitată pentru cealaltă jumătate. Și astfel, după ce iese din clasa de mijloc, dacă adaugă o singură poruncă - porunca iubirii - este considerată achitată de majoritate și înclină totul spre achitare. Cu alte cuvinte, amploarea crimelor sale este, de asemenea, transformată în merit.

Astfel, chiar dacă o persoană ține în mână o cupă plină de păcate și intenții rele, toate acestea se transformă în merite. Și, bineînțeles, el este atunci ca o persoană care nu a păcătuit niciodată și este considerată complet dreaptă. Aceasta înseamnă că lumea, precum și individul, sunt judecate de majoritate. Adică, crimele comise înainte de întoarcere nu sunt luate deloc în considerare, deoarece s-au transformat în merite. La urma urmei, chiar și păcătoșii completi, cărora li s-a acordat întoarcerea din iubire, sunt considerați complet drepți.