Ce înseamnă în rugăciune «să-ți îndrepți picioarele și să-ți acoperi capul»?»

---

În Zohar (V'etchanan, p. 3, punctul 10) este scris: «Cel care recită rugăciunea trebuie să-și îndrepte picioarele și să-și acopere capul, ca cel care stă în fața Regelui și trebuie să-și acopere ochii pentru a nu contempla Shechinah». Și apoi întreabă: «Spui «cel care contemplă Shechinah în momentul rugăciunii» - cum poate cineva contempla Shechinah?» Și el răspunde: «Dar să știi că, desigur, Shechinah este în fața lui în momentul rugăciunii. Și, prin urmare, i se interzice să-și deschidă ochii».

Trebuie să înțelegem ce indică cerința ca picioarele să fie îndreptate în timpul rugăciunii și că există o semnificație importantă în acest sens. De asemenea, trebuie să înțelegem ce înseamnă să-ți acoperi capul în timpul rugăciunii. Aceasta nu înseamnă să-ți acoperi capul cu un talit în timpul rugăciunii, deoarece acest lucru se aplică doar rugăciunii de dimineață. Dar în timpul mincha și al rugăciunii de seară, când ne rugăm fără talit, ce înseamnă acoperirea capului acolo? Ce indică? Și ce înseamnă să-ți acoperi ochii?

De obicei, închidem ochii în timpul rugăciunii Shema Yisrael. Dar aici se spune că trebuie să închidem ochii și pe tot parcursul rugăciunii. Așadar, trebuie să înțelegem la ce se referă aceste concepte. Și trebuie să înțelegem răspunsul Zoharului la întrebarea: «Cum poate cineva contempla Shechinah?».

Și explică: «Și pentru a ști că, desigur, Shechinah este înaintea lui în momentul rugăciunii.» Dar explicația este neclară: care este legătura dintre acoperirea ochilor și cunoașterea faptului că Shechinah este înaintea lui? Și pentru a înțelege toate cele de mai sus, este necesar să clarificăm Scopul creației și ce nivel trebuie să atingă în cele din urmă creația.

Este bine cunoscut faptul că scopul creației este de a aduce plăcere creaturilor. Și aici apare binecunoscuta întrebare: «De ce atunci nu simte fiecare creatură plăcere și încântare, în timp ce noi vedem opusul: întreaga lume îndură mizerie și suferință până când atinge puțină plăcere și încântare? Și de obicei, când o persoană își analizează viața, spune, așa cum au spus înțelepții: «Ar fi fost mai bine pentru el să nu se fi născut deloc decât să trăiască așa».” (Iruvin, 13).

Răspunsul este că, pentru a evita rușinea asociată cu primirea «pâinii gratuite», ni s-a dat o corecție numită «compararea calităților». Scopul ei este ca tot ceea ce o persoană primește plăcere și bucurie să aibă intenția «de dragul dăruirii». Și pentru a permite unei persoane să se obișnuiască să primească plăcere de dragul dăruirii, au apărut Restricția și Ascunderea. Adică, pentru a evita experimentarea enormelor plăceri ascunse în Tora și porunci, toate deodată.

Prin urmare, putem învăța disciplina lucrului în scopul dăruirii din lucruri materiale, care conțin doar plăceri minore, numite în limbajul Zoharului «iluminare slabă», adică o lumină foarte slabă. Scânteile spirituale au căzut în dorințe egoiste impure pentru a putea exista. Și din această mică lumină conținută în plăcerile materiale, putem învăța cum să le acceptăm în scopul dăruirii. La urma urmei, cu plăcerile minore, este mai ușor să învățăm și să ne obișnuim să îndeplinim acțiuni cu intenția de a dărui. Atunci este mai ușor să spunem că, dacă nu le pot direcționa în scopul dăruirii, le resping și nu pot primi aceste plăceri, deoarece mă îndepărtează de Creator.

Se știe că dorința Creatorului este doar de a dărui, în timp ce creația dorește tocmai să primească. Dacă este așa, nu există nicio coincidență de proprietăți aici. Creatorul dorește să fie conectat cu Creatorul, iar acest act de primire îl separă de percepția Creatorului datorită contracției și ascunderii care a avut loc pentru a permite cuiva să se antreneze să efectueze acțiuni care vizează dăruirea. Dar dacă controlul Creatorului s-ar manifesta, bunătatea și plăcerea ar fi dezvăluite, iar omul nu ar avea nicio modalitate de a rezista dorinței sale de a primi.

Și astfel înțelegem ce au spus înțelepții: că o persoană ar trebui să-și îndrepte picioarele în timpul rugăciunii. Cuvântul «picioare» (reglaim) în ebraică provine din aceeași rădăcină ca și cuvântul «spioni» (meraglim), despre care Tora spune că i-au convins pe poporul Israel să nu facă niciun efort să intre în sfânta «Eretz Yisrael», invocând două argumente:

a) Ce poate câștiga egoismul uman urmând această cale, care duce doar la Rege? Dacă depune efort, lucrând pentru Rege, dorința de a primi nu va câștiga, ci doar va pierde. Și numai dorința de a dărui va câștiga. Dar ce se va întâmpla cu dorința de a primi, din moment ce ea este fundamentul creației?

b) Și chiar dacă spunem că merită să lucrezi pentru țar, deoarece îi aduce unei persoane o mare plăcere, atunci, desigur, nu orice persoană este capabilă de acest lucru și, fără îndoială, acest lucru necesită condiții speciale, iar acest lucru este valabil pentru oamenii născuți cu mari abilități și o inimă curajoasă, care pot depăși toate obstacolele care apar pe calea către spiritual.

Este suficient pentru noi să fim la același nivel cu toți ceilalți și nu este nevoie să căutăm niveluri superioare celorlalți. Nu ar trebui să fiu o excepție și este suficient pentru mine dacă pot îndeplini Tora și Mițvot fără nicio intenție. Și, bineînțeles, această muncă va fi mai ușoară pentru că este mai aproape de dorința noastră de a primi.

Și de ce ar trebui să mă uit la câțiva oameni care spun că cel mai important lucru este să lucrezi pentru Creator? Desigur, toată lumea lucrează pentru Creator, iar eu voi fi ca unul dintre ei. Și asta se numește «cercetaș».

La aceasta se spune că în timpul rugăciunii trebuie să-și îndrepte picioarele, adică o persoană trebuie să spună ceea ce îi arată «cercetașii», că drumul despre care vorbesc doar o mână de oameni este cel pe care trebuie să-l urmeze, că doar acest drum este adevărat și nicio altă cale.

Înțelepții au vorbit despre aceasta: «O persoană să se angajeze întotdeauna în Tora și porunci cu intenție, chiar dacă nu este «de dragul Creatorului», deoarece, în consecință, va ajunge la intenția «de dragul Creatorului». Și, fără îndoială, ceea ce au spus înțelepții este adevărat. Și trebuie să se străduiască să urmeze această cale, care duce direct la Creator, numită «adevăr în esența sa». Adică, atunci când «spionii» îi spun că face ceva greșit, el ar trebui să răspundă: «Acum voi ruga Creatorul să mă ajute să urmez calea mea, cea pe care am ales-o acum și am spus că numai această cale este dreaptă».”.

Și aceasta explică de ce trebuie să-și îndrepte picioarele în timpul rugăciunii. Se pare că rugăciunea pe care o aduce Creatorului este pentru ceea ce îi lipsește. Pentru că, dacă nu există lipsă, nu există nimic de cerut și pentru care să mă rog. Și care este lipsa mea? Este că văd că «spionii» mă hărțuiesc și nu vreau să urmez calea lor. Dar apoi văd că toate gândurile și dorințele mele sunt îndreptate exclusiv spre propriul meu beneficiu și văd că sunt incapabil să fac nimic în numele Creatorului.

Se pare că ceea ce îmi lipsește – și trebuie să-L rog pe Creator în legătură cu asta – este ca El să-mi dea doar «Kli-ul» – vasul numit «dorință». Pentru că îmi lipsește dorința de a-l sluji pe țar. Și am nevoie ca aceasta să fie întreaga mea aspirație și dorință. Și să nu-mi fac griji pentru nimic altceva care nu are legătură cu asta.

Însă adevăratul motiv pentru care o persoană nu se străduiește să-L slujească pe Rege nu este pentru că îi lipsește dorința de a-L sluji, ci mai degrabă pentru că Baal HaSulam a spus: «Motivul este că el nu crede că stă în fața Regelui. Dar în momentul în care simte că stă în fața Regelui, este privat de oportunitatea de a alege și se anulează pe sine, «ca o lumânare în fața unei torțe».”.

Și, prin urmare, Principalul lucru pentru care o persoană ar trebui să se străduiască în munca sa este să fie demnă de credință, adică să aibă sentimentul că Creatorul există., După cum au spus înțelepții (Pirkei Avot): «Un ochi atotvăzător și o ureche atotaudă». În timp ce ascunderea pătrunde într-o persoană - înainte ca aceasta să iasă din egoismul său - ea se află sub influența Contracției, care se face astfel încât acolo unde există dorința de a primi de dragul propriu, va exista întuneric fără lumină, numit «spațiu eliberat de Lumina Superioară».

Și astfel, el îi cere Creatorului să-i deschidă ochii, să simtă că stă în fața Regelui. Și are nevoie de toate acestea nu pentru că vrea să se bucure de statul în fața Creatorului, ci pentru că vrea să-I dăruiască Creatorului. Dar până când nu simte măreția Creatorului, nu este capabil să facă acest lucru. Când devine inspirat în gândurile sale să facă ceva în numele Creatorului și să nu se gândească la propriul câștig, atunci «lumea se transformă în întuneric pentru el», adică i se pare că s-a distanțat și s-a retras din această lume.

Cu alte cuvinte, începe să simtă că toată realitatea se dizolvă în neant și că nu mai valorează nimic. Și astfel, la intrarea în această stare, vrea imediat să scape de ea, pentru că simte aversiunea pe care o evocă în el. Și nu are altă opțiune decât să continue pe această cale, pentru că crede că dacă începe să urmeze calea «doar pentru Creator», cu siguranță va experimenta fericirea și împlinirea. Și dintr-o dată, vede opusul. Se pune întrebarea, de ce se întâmplă asta?

Răspunsul este că, în această stare, el poate simți ce înseamnă să fie «Șechina în țărână». Adică, simte că a căzut atât de jos încât s-a umilit până la țărână. Și după ce experimentează această stare, se poate ruga Creatorului și poate săvârși fapte bune, astfel încât Creatorul să «ridice Șechina din țărână».

După ce a acceptat autoritatea Creatorului, după ce a decis să lucreze doar de dragul Creatorului și nu pentru propriul câștig, el gustă imediat praful și Îi cere Creatorului să-i îndepărteze ascunderea, și atunci va fi vrednic să vadă că «Șechina este numită Tărâmul Vieții». Tocmai datorită dorinței de a face totul în numele Creatorului și nu pentru sine, cineva este vrednic de viața adevărată, Și aceasta este explicația conceptului de «Țara Vieții» - din acest pământ crește toată viața. În același timp, pământul forței egoiste este numit «țara care își devorează locuitorii».

Se știe că a primi duce la separarea de spiritual. Prin urmare, «păcătoșii sunt numiți morți cât timp sunt încă în viață». În același timp, a dărui se numește «unire», așa cum este scris: «Și voi, care v-ați unit cu Creatorul, sunteți cu toții vii astăzi». Aceasta înseamnă că o persoană dorește ca Creatorul să-i deschidă ochii și apoi să fie considerată vrednică de credință, adică să simtă realitatea existenței Sale. Și aceasta nu înseamnă că cineva caută să se bucure de a sta în fața Regelui, ci mai degrabă se străduiește să evite să fie păcătos, deoarece nu dorește să împlinească poruncile iubirii pentru Creator. Deși nu poate exista iubire fără plăcere, ideea este că o persoană dorește să o primească direct.

De exemplu, o persoană își iubește copiii pentru că îi oferă plăcere. Și este imposibil să spui că iubește ceva fără să simți plăcere în acel lucru, pentru că acolo unde o persoană experimentează suferința, nu există loc pentru iubire. Doar ocazional spunem că suntem bucuroși de suferință. Și numai atunci, când câștigăm ceva prin ea. Ca, de exemplu, o persoană care este supusă unei operații într-un spital și plătește medicului mulți bani. Nu spune că iubește, dar este bucuroasă că va câștiga ceva important - viața sa.

Dar nu putem spune că o persoană vrea să-și iubească copiii și să muncească pentru ei pentru a primi în schimb plăcere. Aceasta este o iubire naturală cu care sunt creați și nu are nicio legătură cu plăcerea. Dar pentru că îi iubesc, primesc și plăcere. Prin urmare, plăcerea care vine din iubirea copiilor nu este un rezultat direct.

În mod similar, atunci când o persoană îi cere Creatorului să o aducă mai aproape și să-i permită să simtă existența Creatorului, ea se anulează în relație cu Creatorul. Și, bineînțeles, atunci primește plăcere. Dar nu asta așteaptă; mai degrabă, așa cum am menționat mai sus, intenția sa este ca Creatorul să o aducă mai aproape, deoarece se vede pe sine ca un păcătos și nu poate face nimic decât pentru propriul său beneficiu. Dacă da, ea vrea cu adevărat să scape de egoism.

Se pare că intenția sa este să depășească egoismul, nu dorința de a obține o plăcere și mai mare. Cererea sa nu este pentru că plăcerile materiale nu îl satisfac, ci își propune să obțină o plăcere și mai mare, astfel încât egoismul său să câștige și mai mult. Dimpotrivă: vrea să-și depășească complet egoismul.

Și singurul motiv pentru care vrea să-I ceară Creatorului să-l conducă afară din egoismul său și să-i acorde lumina credinței este că este un Yehudi și este obligat să îndeplinească Tora și poruncile, deoarece Creatorul ne-a poruncit să-I îndeplinim voia. Și vede că nu are nicio dorință de a-I dărui Creatorului și toate preocupările sale, ca ale tuturor popoarelor lumii, sunt doar iubire de sine. Și acest lucru i-a dat imboldul de a cere oportunitatea de a fi un Yehudi și nu unul dintre popoarele lumii.

Însă trebuie să ne amintim, așa cum am menționat mai sus, că este imposibil să simțim existența Creatorului fără a experimenta plăcere. Însă această plăcere, care vine la el, nu vine direct. Adică, nu avea intenția să o primească, dar a venit oricum la el: la urma urmei, este firesc ca atunci când se simte în fața Regelui, să simtă măreția Regelui și, în această măsură, să primească plăcere.

Din cele de mai sus, rezultă că este imposibil ca o persoană să stea în fața Regelui și să dorească să se anuleze din prezența Lui, simțind în același timp ostilitate. Dacă o persoană observă că atunci când începe să lucreze pentru dăruire și simte ostilitate din cauza auto-anulării sale de Creator, ar trebui să spună că aceasta nu este o caracteristică a Creatorului, ci mai degrabă că această senzație i-a venit pentru a înțelege semnificația «Shechinah în exil» sau «Shechinah în țărână».

Și acesta este momentul potrivit să se roage Creatorului să-l aducă mai aproape, pentru că altfel vede că nu are nicio modalitate de a ajunge singur în tărâmul spiritual. Simte că fiecare organ al corpului său se opune intenției sale de a-l sluji Regelui și de a-și nega propria esență, atât de mult încât toate aspirațiile sale sunt îndreptate către un singur lucru - să-l slujească Regelui. Și atunci este numit «nevoios», când nu există nimeni în lume care să-l poată ajuta în afară de Creator.

Însă, în ceea ce privește deficiența, este necesar să distingem mai multe caracteristici ale acesteia, astfel încât să fie demnă de a fi umplută atunci când o persoană se roagă Creatorului pentru ajutor:

a) O persoană duce lipsă de ceva, dar nu simte lipsa. De exemplu, capul unei familii de șase persoane locuiește într-un apartament cu două camere. Prietenii săi, cu familii la fel de numeroase, locuiesc în apartamente cu trei camere. Dar el este mulțumit cu ceea ce are și nu simte lipsa, nefăcând niciun efort să-și ia o altă cameră. Nu există loc pentru rugăciune pentru o astfel de lipsă și nici loc pentru un răspuns la o astfel de rugăciune - conform regulii, «nu există lumină fără dorință pentru ea, așa cum nu există împlinire fără lipsă».

b) O persoană simte o lipsă și încearcă să o umple, dar după ce petrece ceva timp satisfăcându-și nevoile, își dă seama că nu poate realiza ceea ce își dorește atât de ușor. Disperă și se convinge că nu trebuie să fie printre cei mai respectați oameni din lume și că ceea ce are este suficient. Dar natura umană este de așa natură încât lenea îi ajută să-și justifice lipsa de efort. Și astfel sunt acum calmi și nu au griji, pentru că nu își doresc nimic acum.

Dar înainte de a ajunge la disperare completă, a investit mult efort pentru a realiza ceea ce avea nevoie. Astfel, se gândește continuu la ceea ce i-a lipsit și la ceea ce se aștepta să găsească împlinire. Și cât efort a investit pentru a realiza ceea ce și-a dorit, ca și cum împlinirea însăși l-ar îndemna să se întoarcă și să înceapă din nou munca.

Apoi, o persoană ajunge la o stare în care îi cere Creatorului să înlăture toate gândurile care o determină să simtă lipsuri și să depună efort. Se roagă Creatorului ca nicio nemulțumire să nu apară în gândurile sale și ca tot ce își dorește acum este să atingă o stare de bine, adică să nu simtă nicio lipsă.

Se pare că împlinirea pe care o caută este să nu simtă nicio lipsă. Și asta e tot ce își dorește - să se bucure de faptul că nu simte nicio lipsă. Și speră acum că aceasta va fi cea mai bună stare din viața lui.

Adică, dacă un prieten vine la el și îl întreabă: «Ce-ți lipsește? Voi încerca să-ți îndeplinesc dorința». El va răspunde: «Crede-mă, sunt într-o astfel de stare acum încât nu-mi lipsește nimic și acum vreau doar liniște, nu să-mi fac griji pentru nimic. Și mi-e doar jenă să-ți spun, pentru că ai venit, fără îndoială, să-mi faci plăcere, dar îți voi spune adevărul: și tu îmi tulburi liniștea cerându-mi să fac un efort și să mă gândesc cum să-ți vorbesc. Prin urmare, îți voi spune adevărul: pleacă de aici și fă-mi o favoare - spune-le tuturor prietenilor noștri să nu vină să mă viziteze. Dacă văd că nu sunt printre ei, este pentru că tot binele pe care îl simt în viața mea este pace față de toate grijile».

Și, bineînțeles, atunci când o persoană se roagă pentru o astfel de lipsă, cerându-i Creatorului să o umple, cum poate primi împlinire pentru o astfel de rugăciune, construită pe disperare și lene? La urma urmei, își doresc ca Creatorul să o ajute permițându-le să rămână leneșă. O astfel de lipsă nu poate fi umplută, pentru că nimic nu poate fi construit din ea. Și toate rugăciunile ar trebui să fie pentru creație, nu invers. Trebuie să cerem ca lumea să fie corectată, iar lenea nu o va corecta.

c) O persoană își simte propria insuficiență și toate gândurile sale de lene și disperare nu reușesc să o umple, așa că încearcă să găsească modalități de a realiza ceea ce își dorește. Se pare că se roagă Creatorului să umple această insuficiență pentru că își dorește ca lumea să fie rectificată. El vede că, în starea sa actuală, toate structurile sale sunt ca cele construite de copiii mici care se joacă cu blocuri, pe care apoi le aruncă și le reconstruiesc. Și își găsesc plăcerea din fiecare construcție.

El privește viața materială într-un mod similar. Așa cum este imposibil să construiești o lume din jucăriile copiilor, tot așa, plăcerile materiale nu vor construi o lume, care, desigur, a fost creată cu un scop, nu pentru copii mici. Dacă da, cum poate fi de acord să rămână în compania copiilor?

Și astfel copiii râd de el pentru că nu vrea să se joace cu ei și nu-l înțeleg. De ce? Se gândesc la el: «Probabil că nu are simțul vieții și nu știe că viața ne-a fost dată ca să ne bucurăm de ea. Dar nu este din lumea aceasta și pare că vrea să se retragă din viață și să plece în deșert.».

Dar nu le poate răspunde, căci nu are un limbaj comun cu ele. Totuși, în același timp, el suferă de propria sa lipsă, de dorința sa de a atinge viața spirituală. Și din cele spuse, rezultă că numai în cazul celei de-a treia lipse se poate spune că cererea sa se numește rugăciune, căci el cere împlinirea în scopul rectificării lumii, astfel încât să fie posibilă atingerea scopului Creației, care este dorința Creatorului de a-Și încânta creațiile. Și el crede că motivul ascunderii și ignoranței care există în lume este că ne lipsesc kelim-urile (dorințele) care corespund dorinței emanate de Creator - dorința de a dărui.

Și astfel, el îi cere Creatorului să-i acorde dorința de a dărui, iar acest lucru poate fi realizat printr-un sentiment al măreției și importanței Regelui. Totuși, dacă «Șechina este în exil», adică atunci când gustă praful lucrării sale de dăruire, cum poate continua această lucrare? Prin urmare, rugăciunea în această formă este acceptată.

Și din aceasta, putem clarifica întrebarea din Zohar: «Ce înseamnă afirmația că cineva trebuie să-și acopere capul și să-și închidă ochii, ca și cum ar sta în fața Regelui?» Se știe că capul este mintea umană. Și ochii sunt, de asemenea, considerați o calitate a minții, așa cum este scris «ochii congregației», adică «înțelepții congregației».

Acoperirea și disimularea înseamnă a nu acorda atenție la ceea ce spune mintea. Și când o persoană stă în rugăciune, trebuie să creadă că stă în fața Regelui și, chiar și atunci când nu-L percepe încă pe Rege, trebuie să se roage ca Creatorul să-i acorde puterea credinței, astfel încât să simtă că stă în fața Regelui. El dorește o astfel de putere a credinței care să semene cu cunoașterea, astfel încât trupul să primească un astfel de sentiment de credință, ca și cum l-ar fi văzut pe Rege și L-ar fi admirat. Tocmai pentru acesta se roagă el.

Și este interzis să deschizi ochii în timpul rugăciunii, deoarece este interzis să contempli Shechinah. Zoharul întreabă: «Cum poate cineva să contemple Shechinah?» Și răspunde: «Să știi că Shechinah stă, fără îndoială, în fața cuiva în timpul rugăciunii și, prin urmare, este interzis să-și deschidă ochii.».

Și s-a pus întrebarea: «Deci, care este răspunsul?» Ideea este, așa cum s-a menționat mai sus, că credința în care crede cineva trebuie să fie ca și cum ar vedea Șechina; altfel, dacă credința cuiva nu atinge acest nivel, nu se numește «credință adevărată». Și trebuie să se roage pentru o astfel de credință, adică, credința cuiva trebuie să fie ca și cum ar vedea totul cu propriii ochi.

---