La ce sunt folosite vasele egiptene?

---

Este scris în Tora: »Spune poporului, te rog, să ceară fiecărui vecin al său și fiecărui vecin al său vase de argint și vase de aur. Domnul a făcut ca poporul să capete favoare în ochii egiptenilor…” – și așa mai departe (Exodul 11:2, 3).

Înțelepții au explicat acest lucru în tratatul Berachot. Și iată cuvintele rabinului Yanai: «Vă rog», o expresie a cererii.

Creatorul i-a spus lui Moise: «Te implor! Du-te și spune-i lui Israel...» «Te implor, cere egiptenilor argint și aur, ca nu cumva omul acela drept să spună...» – adică lui Avraam, că «vor fi înrobiți și asupriți» – am împlinit, «și apoi vor ieși cu mari bogății» – nu am împlinit.

Se pune întrebarea: dacă Creatorul a vrut să-Și îndeplinească promisiunea făcută lui Avraam, așa cum se spune: «și apoi au plecat cu multă bogăție», atunci nu era oare în puterea Lui să-i părăsească pe poporul Israel fără să le ceară egiptenilor un împrumut? La urma urmei, la prima vedere, acest lucru pare necinstit, deoarece era clar de la început că era o înșelăciune, adică a fost luată cu intenția de a nu se întoarce.

Trebuie să înțelegem și cuvintele Creatorului către Moise, rugându-l să-i convingă pe poporul Israel să ia lucruri de la egipteni, deoarece cuvântul ebraic «na» înseamnă cerere. Persuasiunea lui Moise asupra poporului implică faptul că Creatorul știa de la bun început că aceștia se vor opune și, prin urmare, i-a cerut lui Moise să vorbească cu poporul.

În același timp, trebuie să înțelegem și motivul rezistenței israeliților. Trebuie să înțelegem și ce spune Tora: «Și Domnul a arătat favoare poporului Său în ochii egiptenilor...» Cum putem înțelege aceste contraste? Pe de o parte, Domnul poate face orice... Dar interpretarea standard face dificilă înțelegerea a ceea ce spune Tora (Exodul 1:12): «Pe măsură ce asupreau pe Israel, se înmulțeau și creșteau, iar egiptenii au fost dezgustați de copiii lui Israel.» Înțelepții ne învață în Talmud (Sotah 11): «...erau ca niște spini în ochii egiptenilor» - adică, dacă înainte nu puteau tolera poporul lui Israel, acum totul s-a transformat în opusul, adică «poporul lui Israel a găsit favoare în ochii egiptenilor».

Și găsim că în promisiunea Creatorului făcută lui Avraam — «și vei ieși cu mari bogății» — trebuie să înțelegem și cuvintele citate acolo (Geneza 16:7): «Și El i-a zis: «Eu sunt Domnul, care te-a scos din Ur din Caldeea, ca să-ți dau țara aceasta ca s-o stăpânești.» Și El a zis: «Doamne Dumnezeule! Cum voi ști că o voi stăpâni?» Și El i-a zis lui Avraam: «Să știi bine că urmașii tăi vor fi străini într-o țară care nu este a lor și îi vor sluji și îi vor asupri timp de patru sute de ani... și apoi vor ieși cu mari bogății.»”.

Și trebuie să înțelegem aici ce răspuns a primit Avraam la întrebarea sa: «Cum voi ști că o voi stăpâni?» Răspunsul Creatorului a fost următorul: «Și i-a zis lui Avraam: să știi că urmașii tăi vor fi străini într-o țară care nu este a lor... și apoi vor ieși cu mari bogății.».

În acest caz, întrebarea era despre garanția posesiunii, iar răspunsul a fost că poporul va fi în exil. Și, prin urmare, exilul era o garanție că poporul va moșteni Țara lui Israel. Și, așa cum a explicat rabinul Yehuda Ashlag această întrebare, se știe că nu există lumină - «Or» - fără dorința pentru ea - «Kli», adică este imposibil să primești împlinire fără dorința pentru ea, iar acest lucru... Sentimentul de lipsă se numește vas – kli.

Și de aceea, când Avraam a văzut că Creatorul voia să o dea urmașilor săi, a spus: «Nu văd eu că și fiii mei vor trebui să moștenească pământul spiritual al lui Israel?»

De aceea, am spus: dacă primesc o mică plăcere, aceasta le va fi de ajuns, deoarece cel mai mic pas în lumea spirituală aduce unei persoane mai multă plăcere decât toate plăcerile din lumea noastră. Și de aceea, atunci când primesc o mică cantitate de lumină - plăcere - se vor gândi imediat că nu există o treaptă mai înaltă decât cea pe care au atins-o și, în acest caz, nu vor dori să ceară mai mult.

Și astfel, Avraam L-a întrebat pe Creator: Cum voi ști că vor avea nevoie să moștenească tărâmul spiritual? Prin urmare, el L-a rugat pe Creator să-i spună cum va arăta, că vor avea lumină - plăcere fără dorință pentru ea - Kli-ul.

Și Avraam a înțeles că Creatorul dă lumina. Dar Kelim-urile, adică dorința pentru o lumină și mai mare decât cea pe care o primiseră... cine i-ar face să înțeleagă că trebuie să atingă o elevație spirituală și mai mare decât cea pe care o experimentează acum?

În lumea spirituală, există o lege conform căreia orice stare spirituală care vine la o persoană este experimentată ca fiind perfectă, adică nu există nimic superior, deoarece spiritualitatea este un sentiment de perfecțiune fără niciun sentiment de deficiență; altfel, nu mai este numită spirituală. Numai în lumea noastră materială poate exista plăcere și, în același timp, simțim că există o plăcere și mai mare. În lumea spirituală, acest lucru este imposibil.

Drept urmare, Avraam s-a îndoit cum ar putea ei să-I ceară Creatorului să le acorde un nivel și mai înalt, numit «moștenirea țării». Iar răspunsul Creatorului către el: «Să știi cu siguranță că urmașii tăi vor fi străini într-o țară străină...» a fost răspunsul lui Avraam că de aici - din exilul lor din Egipt - ar dori să-I ceară Creatorului să le acorde puteri din ce în ce mai mari.

Și motivul pentru aceasta este că atunci când o persoană începe să lucreze pentru Creator, ea dorește ca toate acțiunile sale să fie cu intenția de a da totul Creatorului și vede că acest lucru este dincolo de puterea sa. Și atunci strigă la Creator pentru ajutor. Și înțelepții au vorbit despre aceasta: «Cel care vine să se purifice este ajutat». Iar Zoharul întreabă: «În ce constă acest ajutor?» Și răspunde: «Îi dau un suflet pur».

Și astfel, tot efortul pe care ar fi încercat să-l depună s-ar fi «spulberat», așa cum spune Tora despre cum au construit Pitom și Ramses. Trebuiau să-și ia de la capăt munca în fiecare zi, pentru că tot ce construiau era irosit. Se vedeau mereu ca și cum nu ar fi început lucrarea, pentru că vedeau că nu meritaseră lumina Torei asociată cu munca lor. Și mereu, când se examinau, se întrebau: «Unde este munca noastră? Unde s-a dus efortul pe care l-am depus în ea?»

Și este și mai dificil de înțeles cum forța malefică numită «Faraon» a reușit să absoarbă toată munca lor pe care o făcuseră, într-o asemenea măsură încât acum nu mai simt că au lucrat odată pentru Creator, că au avut scopul de a atinge perfecțiunea și că știau ce vor și, dintr-o dată, au ajuns într-o asemenea stare încât au uitat totul și nu le-a mai rămas nicio amintire a acestei munci.

Însă inițial s-a conceput că Creatorul a pregătit dorințe și forțe impure – klipot – pentru a fi găsite de fiecare dată la începutul călătoriei lor, deoarece se știe că începuturile sunt întotdeauna dificile. Prin urmare, ei ar fi forțați să ceară ajutorul Creatorului, așa cum este scris: «Cel care vine să se purifice este ajutat». Zoharul afirmă, de asemenea, că de fiecare dată este primit un nou «suflet pur», care este definit ca primirea de putere de sus, și apoi de fiecare dată este primit un suflet suplimentar. Și acesta, după cum se știe bine, se adună apoi la un număr mare.

Și fiecare mică strălucire pe care o primim de sus dispare într-o clipă. Dar când suma eforturilor necesare depuse asupra unei persoane este reînnoită, așa cum se spune: «Fă tot ce îți stă în putere...» - atunci ea primește imediat tot ce a câștigat, pentru eforturile sale repetate. El credea că toată munca sa este irosită pe forțe și dorințe impure - klipot - dar acum totul este răsplătit.

Pe baza celor de mai sus, constatăm că exilul egiptean a fost necesar pentru a dezvolta dorința și nevoia de imensele plăceri numite «moștenirea Țării lui Israel». Și exact acest lucru se îndoia Avraam, spunând că nu-și vedea urmașii având nevoie de aceste imense plăceri. Și, după cum știm, nu există plăcere (lumină) fără dorință (vas) și, prin urmare, chiar dacă doresc să le ofere, le lipsește vasul (kli) pentru a le primi.

Prin urmare, exilul egiptean a fost pregătit pentru poporul Israel în avans, astfel încât, prin cerințele și întrebările egiptenilor, aceștia să fie goliți continuu de sfințenia pe care o dobândiseră deja și prin care existau. Și astfel, au fost forțați constant să-I ceară Creatorului să le lumineze calea pe care o puteau urma. Dar se vedeau respinși constant. Și iată despre ce a scris Ari: «În timpul exodului din Egipt, poporul Israel se afla la al 49-lea nivel de impuritate, iar apoi Creatorul li s-a revelat și i-a salvat.».

La prima vedere, acest lucru pare contraintuitiv. La urma urmei, este bine cunoscut faptul că Moise și Aaron au venit în Egipt și le-au spus poporului Israel că Creatorul dorea să-i conducă afară din Egipt și au făcut tot felul de miracole acolo. Și din ceea ce au văzut despre «cele zece plăgi» care s-au abătut asupra egiptenilor, aceștia erau convinși că acest lucru avea scopul de a aduce poporul Israel mai aproape de sfințenie, mai degrabă decât să aibă efectul opus, făcându-i să cadă în mod repetat și mai adânc în dorințe impure, până la punctul de a dori să părăsească Egiptul.

Cu alte cuvinte, trebuia să existe o pregătire pentru a primi lumina răscumpărării, dar, în cele din urmă, vedem starea în care se aflau în momentul primirii luminii răscumpărării - la al 49-lea nivel impur. Și cum s-ar fi putut întâmpla acest lucru?

Și, așa cum a explicat rabinul Yehuda Ashlag, exilul egiptean a fost necesar pentru a dobândi dorințele egiptenilor, dar numai pe credit, cu scopul de a le răsplăti ulterior. Iar Baal HaSulam explică în continuare că ceea ce Creatorul i-a spus lui Avraam: «Urmașii tăi vor fi străini într-o țară străină...» a fost promisiunea de a moșteni Țara lui Israel, adică astfel încât căutat primi plăcere de la Creator.

Dorința de a scăpa de sclavia egipteană poate fi atinsă doar prin dobândirea unui suflet nou, pur, iar apoi de fiecare dată vor avea nevoie de ajutorul Creatorului și, prin urmare, vor dori să se ridice la un nivel superior de fiecare dată.

Și din cele de mai sus, înțelegem scopul exilului egiptean și al furtului bunurilor egiptene. Când Moise și Aaron au venit la copiii lui Israel, așa cum spune Tora (Exodul 4:29): «Atunci Moise și Aaron s-au dus și au adunat pe toți bătrânii copiilor lui Israel. Aaron i-a spus lui Moise toate cuvintele pe care le spusese Dumnezeu și a făcut semne înaintea poporului. Poporul a crezut și a ascultat...».

Și de îndată ce Moise și Aaron au venit la copiii lui Israel, ei au acceptat, prin credință dincolo de rațiune, toate cuvintele pe care Creatorul le-a spus lui Moise. Prin urmare, toate întrebările dificile pe care egiptenii le-au pus copiilor lui Israel despre credința lor au fost respinse de aceștia, deoarece au depășit rațiunea. Și, din moment ce se aflau constant în exil, acest lucru nu putea avea niciun efect asupra lor.

Adică, după ce Moise și Aaron au venit la copiii lui Israel pentru a le spune că Creatorul dorea să-i scoată din exil, ei au acceptat imediat acest lucru, ca nu cumva din acel moment să asculte rugămințile egiptenilor, care vorbeau în numele Faraonului ca copiii lui Israel să rămână sub stăpânirea lor. Egiptenii voiau să-i convingă de adevărul căii lor, astfel încât să nu asculte ceea ce spuneau Moise și Aaron. De asemenea, le-au spus copiilor lui Israel: «Iată, vă vedem strigând: «Să mergem și să aducem jertfe Dumnezeului nostru...»” - adică ar trebui să părăsiți Egiptul și să-i urmați pe Moise și Aaron cu ochii închiși. Este posibil așa ceva? În timp ce noi vorbim despre lucruri reale și voi nu aveți nicio ceartă cu noi, totuși insistați, susținând că sunteți gata să urmați cuvântul lui Moise și Aaron până la sfârșit.

Și de aici vedem că, după sosirea lui Moise și Aaron cu vestea bună a eliberării din sclavie, unde nu puteau lucra pentru Creator, fiii lui Israel s-au bucurat de această veste și nu au avut nevoie să vadă confirmarea acesteia sub forma revelației Torei și a poruncilor, ci pur și simplu s-au bucurat că puteau îndeplini porunca în acțiune, iar acest lucru a fost suficient pentru ca ei să îndeplinească dorința Creatorului fără îndoială, așa cum se spune: «Ei strigă: «Haidem să mergem și să aducem jertfe Dumnezeului nostru...»” (Șemot 5:8).

Și descoperim că acum, după ce au părăsit exilul egiptean cu bunurile lor – kelim-urile lor – nu au dus lipsă de nimic, așa cum este scris: «Și oamenii au crezut și au auzit...» – și acum nu mai au nicio dorință de a moșteni Țara lui Israel, pe care Creatorul i-a promis-o lui Avraam, așa cum este scris: «Să știi... ...și atunci vor ieși cu mari bunuri». Și, așa cum s-a menționat mai sus, exilul era o garanție a primirii unei mari plăceri, numită «moștenirea Țării», pe care Creatorul a promis că o va da urmașilor lui Avraam. Dar, deocamdată, le lipsește dorința pentru aceasta și se mulțumesc cu puțin.

Și astfel, «Creatorul i-a spus lui Moise... ...spune-le oamenilor, te rog, să ceară fiecărui vecin și fiecăruia dintre vecinii lor obiecte de argint și obiecte de aur...» Și, așa cum a explicat rabinul Yehuda Ashlag, această cerșire a egiptenilor implică preluarea dorințelor lor, adică a tuturor dificultăților pe care le-au întâmpinat de-a lungul drumului poporului Israel. Și egiptenii le spuneau întotdeauna poporului Israel că fiecare faptă pe care o faci trebuie să fie conștientă și înțeleasă. Și ceea ce întreprinzi pentru a te depăși pe tine însuți, pentru a ieși din iubirea de sine și a face totul de dragul de a dărui Creatorului, este calea greșită, căci Creatorul este bun și creează binele, iar când a creat lumea, El a dorit să încânte creațiile Sale, adică, ca noi să ne bucurăm de ele. Și voi abandonați această cale corectă și vă angajați pe o cale care este contrară Scopului creației. Și voi, poporul Israel, ne spuneți că aceasta este calea corectă, adică să nu dorim nimic pentru plăcerea proprie, ci să facem totul doar pentru a aduce plăcere Creatorului cu acțiunile noastre.

Și ori de câte ori poporul lui Israel auzea această calomnie a egiptenilor, care defăima calea lor altruistă, fugea de ei, adică de aceste gânduri care încurcau gândurile fiilor lui Israel și le influențau opiniile.

Și astfel, Creatorul știa că ei nu ar dori să asculte toate întrebările dificile pe care egiptenii le le puneau zilnic. Dar ei nu aveau nicio dorință să le dea vasta lor bogăție, căci nu există plăcere (lumină) fără dorință (kli), adică este imposibil să dai unei persoane ceva dacă aceasta nu își dorește. Prin urmare, Creatorul a spus: «Dacă îi întreb pe copiii lui Israel ce vreți să vă dau, atunci, desigur, ei vor răspunde că nu vrem nimic de la Tine, ci mai degrabă, tot ce ne străduim este să-Ți dăm totul, nu ca Tu să ni le dai nouă. Și cum pot ei să primească toată acea bunătate și plăcere numită «vastă bogăție»?” Și aceasta se numește dorința Creatorului de a le da gradul de nefesh, ruach, neshama, chaya, yechida (NaRaNHaY), dar ei nu au nicio dorință pentru asta.

Prin urmare, Creatorul a dorit ca ei să preia dorințele egiptenilor – Kelim – nu să le ia efectiv, ci mai degrabă să le împrumute. Aceasta înseamnă că vor prelua aceste dorințe pentru a fi satisfăcute cu ceea ce le lipsea. Dar cu condiția ca aceste dorințe – Kelim – să nu rămână cu ei pentru totdeauna, deoarece aceste dorințe și gânduri nu aparțin poporului Israel, ci sunt un fenomen temporar, care urmează să fie returnat ulterior egiptenilor.

Și sensul acestui fapt este că au primit împlinirea a ceea ce ceruseră, căci tocmai prin aceasta li se poate da ceea ce își doresc. Este ca și cum ar fi primit luminile corespunzătoare dorințelor lor, care sunt «dorința de a primi de dragul cuiva». Dar s-au debarasat imediat de aceste dorințe – Kelim – și au început să se bucure de plăceri cu intenția altruistă de a-L mulțumi pe Creator.

Și acest lucru este similar cu modul în care rabinul Yehuda Ashlag a explicat cu privire la Haman și Mordechai în Megillat Estera: «Vedem că în momentul în care Ahașveroș a vrut să-l onoreze pe Mordechai, așa cum este scris (Megillat Estera 6:3): «Și regele a zis: «Ce s-a făcut pentru Mardoheu ca semn de respect și onoare?» … Și regele i-a zis: «Ce ar trebui făcut pentru omul pe care regele dorește să-l onoreze?« … Și Haman i-a zis regelui: »Îmbracă-l în haine împărătești…«».

Și, ca urmare a acestui fapt, rabinul Yehuda Ashlag a întrebat: «Cum se poate face ca, dacă regele dorește să-i arate onoare și respect lui Mordechai, atunci de ce îl întreabă pe Haman ce să facă pentru omul căruia regele dorește să-i arate onoare?».

El a explicat că acest lucru sugerează ordinea coborârii plăcerii către nivelurile inferioare. Căci, desigur, Creatorul dorește să-i onoreze și să-i respecte pe cei drepți, așa cum se spune, «Dreptul Mordechai», dar dacă Regele îl întreabă pe acest om drept ce dorește să primească, omul drept va răspunde că nu dorește nimic, ci mai degrabă să-i dea totul Regelui.

Prin urmare, a trebuit să se adreseze acelei părți a sufletului lui Mordechai numită Haman: «Ce merită să ia?» Și după aceea, a spus: «Și fă-i aceasta lui Mordechai iehuditul...» - adică, pentru ca el să primească onoare și respect nu în dorințe - Kelim-urile lui Haman, chemate «a primi de dragul sinelui», ci în dorințele «a primi de dragul dăruirii».

Și aceeași explicație poate fi dată pentru incidentul cerșirii de lucruri – kelim – de la egipteni, unde Creatorul i-a spus lui Moise să ceară poporului lui Israel să cerșească lucruri – kelim – de la egipteni. De ce a trebuit Creatorul să ceară asta? Și de ce nu au vrut poporul lui Israel să ia aceste lucruri?

Și răspunsul este că în momentul în care Moise și Aaron au venit la poporul lui Israel cu mandatul Creatorului de a-i scoate din exil, așa cum este scris: «Și poporul a crezut și a ascultat...» (credință mai presus de cunoaștere) și nu aveau nevoie de nimic altceva, adică nu aveau nicio dorință pentru niveluri superioare, ci le era suficient să poată îndeplini Tora și poruncile fără nicio interferență din partea egiptenilor.

Acest lucru este similar cu ceea ce am discutat mai sus, unde se spune că, dacă Regele l-ar întreba pe dreptul Mardoheu ce își dorește de la Rege, acesta ar răspunde, fără îndoială, că nu își dorește nimic de la Rege, ci mai degrabă că dorește să-I dea totul. Așa că Regele l-a întrebat pe Haman: «Ce ar trebui făcut pentru omul căruia Regele dorește să-i arate respect și onoare?» Iar Haman a știut ce să întrebe, răspunzând: «Să aducă haina regală pe care o purta Regele și calul pe care călărea Regele și să-i pună coroana regală pe cap.» Așadar, Regele avea nevoie de dorințele lui Haman – kelim-urile sale – pentru că Haman a înțeles ce ar trebui să primească de la Rege.

Prin urmare, Creatorul a trebuit să-i ceară lui Moise să ceară o favoare poporului Israel, să împrumute lucruri de la egipteni – kelim – cu titlu de împrumut, adică temporar, astfel încât să aibă dorința și aspirația de a îndeplini ceea ce le lipsea, adică împlinirea pe care o cereau egiptenii. Și Moise a fost forțat să le ceară, pentru că poporul Israel era mulțumit cu ceea ce avea și fugise întotdeauna de gândurile și dorințele egiptenilor. Și acum îi spun ei să ia aminte la întrebările și cerințele egiptenilor?

La urma urmei, Creatorul i-a promis lui Avraam că «vor ieși apoi cu mari bogății» și, prin urmare, a trebuit să împrumute lucrurile – Kelim – de la egipteni și apoi să le returneze, deoarece aceste lucruri – Kelim – nu au nicio legătură cu poporul Israel și le-au luat temporar, adică pentru a putea primi marea plăcere numită «moștenirea Țării lui Israel», pe care Creatorul i-a lăsat-o moștenire lui Avraam.

Și din cele de mai sus, înțelegem acum ce se întreba: «Cum s-a trecut de la o extremă la alta, așa cum este scris: «Și copiii lui Israel au devenit o urâciune pentru egipteni...» – adică, erau ca niște spini în ochii lor. Și apoi, «Și Domnul a dat favoare copiilor lui Israel în ochii egiptenilor...» – adică, prin faptul că egiptenii au văzut că copiii lui Israel erau dispuși să asculte sfaturile lor și acest lucru le-a permis să creadă că copiii lui Israel doreau să urmeze calea lor.

«Și Creatorul a acordat milă...» – prin faptul că le-a poruncit să le ceară egiptenilor lucrurile lor – kelim, pentru că egiptenii le doreau.

---