Rugăciunea comunității

În Zohar este scris: «Sunt printre poporul meu». Ce înseamnă asta? Răspunsul este: «În ceasul în care judecata domnește peste lume, o persoană nu se va separa de comunitate, căci cei despre care se știe că s-au separat, chiar dacă sunt drepți, sunt judecați mai întâi. Prin urmare, o persoană nu ar trebui să se separe niciodată de comunitate, căci mila Creatorului este constant asupra întregii națiuni. De aceea, este scris: «Sunt printre poporul meu și nu doresc să mă separ de ei».

Legea care pătrunde în lume este dorința de a primi, egoismul, iar întreaga creație s-a născut cu această natură, o consecință a dorinței Creatorului de a-Și încânta creațiile. Întrucât creația a dorit să devină asemenea Creatorului în calitățile sale, astfel încât să nu experimenteze rușinea, a fost stabilită o lege care interzice utilizarea dorinței de a primi pentru autosatisfacție, dar numai cu conștientizarea faptului că cineva va avea suficientă putere pentru a împărtăși intenția altruistă de a primi - «de dragul dăruirii». Și numai atunci este permis să se exercite dorința de a primi.

Și de aici rezultă o explicație: atunci când legea domnește peste lume, iar întreaga lume este cufundată în propriul egoism, întunericul se răspândește în întreaga lume, deoarece nu există loc pentru ca plăcerea luminii să pătrundă până la creaturi, din cauza diferenței dintre proprietățile luminii și creaturile care primesc această plăcere a luminii. Și acestei diferențe de proprietăți i se aplică legea, conform căreia plăcerea nu poate fi simțită în dorințele egoiste.

Și astfel, atunci când o persoană se trezește și dorește ca Creatorul să o aducă mai aproape - să îi îndeplinească dorințe altruiste (kelim) - aceasta se numește «apropiere». Și persoana îi cere Creatorului să o ajute. Dar se știe că ajutorul venit de la Creator se numește «Lumina Superioară» și este definit prin numele de «Suflet». În Zohar este scris că ajutorul primit de sus constă în acordarea unui nou «suflet pur».

Când o persoană vine să-I ceară Creatorului să o aducă mai aproape de El, ea crede că este singură, adică, crede că Creatorul ar trebui să o aducă mai aproape singură. Dar de ce cred ei că alții pot rămâne în situația lor actuală și că Creatorul ar trebui să-i trateze diferit? Acest lucru se întâmplă pentru că își imaginează că posedă calități bune pe care altora le lipsesc. Și din moment ce acești oameni sunt izolați de societate pentru că cred că au dreptul la o apropiere mai mare de Creator decât alții și, prin urmare, se consideră drepți, ei sunt primii pedepsiți, deoarece judecata, adică egoismul, li se aplică într-o măsură mai mare decât restului societății. Și devin și mai corupți de egoismul lor.

Și asta se întâmplă cu o persoană atunci când crede că are dreptul la mai mult decât oricine altcineva. Are suficient din ceea ce are în prezent, dar privindu-se pe sine, crede că are dreptul la mai mult decât oricine altcineva. Acest gând este un semn de egoism adevărat, de pură indulgență de sine. Vedem că egoismul a început să se dezvolte în el mai mult decât în alții.

Din cele spuse, rezultă că el acționează constant pentru autosatisfacție. Dar, în propriii săi ochi, se vede pe sine ca fiind drept, căci dorește să acționeze ca un dăruitor și își spune că cererea sa către Creator de a-l apropia este o formă de dreptate, căci îi cere Creatorului să-i dea puterea de a împlini Tora și poruncile de dragul Lui. Ce alt neajuns ar putea exista, la urma urmei, el dorește să-L slujească pe Rege?.

Aceasta explică sfatul Zoharului pentru cei care au o dorință interioară și care nu își pot accepta situația. Ei nu văd niciun progres în munca lor spirituală, crezând în versetul (Devarim 30:20): «Să iubești pe Domnul și să faci voia Lui și să te unești cu El, căci El este viața ta și lungimea vieții tale...» Dar ei văd că le lipsește dragostea și unitatea cu Creatorul și nu simt viața în Tora și nu sunt capabili să aplice acest sfat asupra lor înșiși pentru a dobândi un sens clar al ceea ce spune Tora.

Sfatul este să ceri pentru societate în ansamblu, în mod specific, să ceri pentru tot ceea ce simți că îți lipsește, și atunci ar fi imposibil să spui despre cineva că se separă de societate, crezând că are dreptul la mai mult decât oricine altcineva. Se spune: «Sunt printre oamenii mei». Și cer pentru întreaga societate pentru că vreau să ajung la o stare în care să mă preocup nu de mine însumi, ci să aduc bucurie Creatorului. Și atunci nu contează pentru mine dacă această bucurie pentru Creator vine de la mine sau dacă El poate primi aceeași bucurie de la alții.

Aceasta înseamnă că o persoană îi cere Creatorului să îi acorde conștientizarea a ceea ce se numește «de dragul Creatorului», adică faptul că are încredere în sine și nu se înșală pe sine, că vrea să-I dăruiască Creatorului. La urma urmei, poate că se gândesc de fapt la propriul beneficiu, la experimentarea plăcerii și a bucuriei.

Prin urmare, el cere pentru întreaga societate. La urma urmei, dacă există mai mulți oameni care pot atinge Scopul creației - să se unească cu Creatorul - aceștia Îi vor aduce Creatorului o bucurie mai mare decât dacă el singur ar realiza acest Scop. Și el renunță la sine și vrea ca Creatorul să-i ajute, căci ei Îi vor aduce Creatorului o plăcere mai mare decât ar putea aduce vreodată propria sa muncă personală. Și astfel, el cere pentru întreaga societate, ca Creatorul să ajute întreaga societate și să-i dea acel sentiment - satisfacția de a dărui Creatorului pentru a-I aduce bucurie.

Așadar, în fiecare caz, cererea trebuie să vină de la persoana însăși, iar ajutorul Creatorului va fi primit de alții, cei despre care persoana știe că va beneficia cel mai mult de acest lucru.

Constatăm că, dacă are puterea să ceară acest lucru, atunci cu siguranță va avea un test adevărat pentru a determina dacă este de acord cu această cerere. Dar dacă știe că acestea sunt doar vorbe goale, atunci ce poate face când vede că trupul său nu este de acord cu o astfel de cerere, astfel încât să existe o dăruire cu adevărat completă, fără niciun amestec de primire.

Există un singur sfat în acest sens: cere Creatorului și crede dincolo de orice cunoștință că El te poate ajuta pe tine și întreaga societate în ansamblu. Și ignoră faptul că ai întrebat deja de multe ori și nu ai primit niciun răspuns, ceea ce duce o persoană la disperare, deoarece egoismul său o batjocorește și spune: „Nu vezi că ești incapabil de nimic și că nu ai nicio speranță, și totuși acum îi ceri Creatorului să-ți satisfacă dorințele, care sunt de neînțeles pentru oamenii obișnuiți?”.

Și egoismul cere apoi opusul: spuneți-mi, care dintre oamenii pioși și decenți dorește ca Creatorul să le acorde ceva ce nu pot suporta? Și nu vedeți că nici măcar lucrurile mult mai mici decât cele pentru care îi cereți acum ajutorul Creatorului nu au fost încă îndeplinite, în ciuda faptului că I-ați cerut ajutorul. Și acum spuneți că doriți să-I cereți Creatorului să vă îndeplinească cererea pentru un lucru mai mare, adică un lucru foarte important, în ciuda faptului că nu există multe cereri similare adresate Creatorului în lume - să-I acorde puterea de a îndeplini acțiuni de dragul societății, și anume, pentru ca întreaga societate să poată primi plăcere și bucurie prin eforturile voastre - ceea ce se numește dăruire completă și pură, nealterată de interes personal.

Și crezi că cererile tale pentru lucruri mici nu vor fi acceptate, în timp ce, dimpotrivă, cererile tale pentru lucruri mari și importante, cele mai importante lucruri din lume, vor fi. Să presupunem, de exemplu, că mergi la cineva care are lucruri speciale în casă, cele mai importante lucruri din lume - ar trebui să călătorești prin lume până când vei putea găsi aceste lucruri, pe care doar câțiva aleși le au. Apare o persoană simplă, obișnuită, care nu are întotdeauna nici măcar cele mai obișnuite lucruri comune în casă, și dintr-o dată îi vine ideea că și el ar trebui să încerce să obțină acele lucruri găsite în posesia câtorva aleși. Și, bineînțeles, oricine îl aude va râde de el.

Și, așa cum am scris, când o persoană duce lipsă de cunoștințe, dar este sub medie și vrea să-i ceară Creatorului să-i acorde «dorințele aleșilor lumii», egoismul însuși râde de asta și îi spune: «Nebunule! Cum ai putea să-I ceri Creatorului ceva ce nu are nici măcar cei mai învățați! Prin urmare, cum aș putea să-ți dau puterea pentru o astfel de prostie?«.

Și aici începe adevărata muncă, adică munca unei persoane în această lume constă în a se elibera din strânsoarea egoismului său, ceea ce se numește a primi pentru sine. Și vor dori ei ca Creatorul să-i ajute să urmeze calea altruismului pur, fără niciun amestec de egoism?.

Această lucrare este realizată împotriva egoismului însuși, care refuză să renunțe la oricare dintre bunurile sale. Însă omul se străduiește acum nu doar să muncească și în viitor nu pentru câștig personal, ci și să-I ceară Creatorului să transforme chiar și ceea ce a făcut anterior în mod egoist în altruism, în posesia Creatorului.

Și, de aceea, acum se întoarce către Creator pentru a-i da puterea de a realiza pocăinţă. Adică, pentru ca Creatorul să-i dea puterea de a-și transforma toate acțiunile pentru sine în dăruire - în domeniul Creatorului - atât în trecut, cât și în viitor. Rambam a scris despre asta, că pocăința trebuie să fie și pentru trecut. El a explicat în continuare că pocăința înseamnă că «păcătosul își va abandona păcatul și îl va interzice în gândurile sale și va hotărî în inima sa că nu-l va mai face, așa cum este scris: «Și cel rău își va părăsi calea» și se va pocăi de trecut». Este scris: «Și după aceea, pocăința mea se va întoarce, iar Cunoscătorul secretelor va mărturisi că nu se va mai întoarce niciodată la acest păcat».

Din aceasta este clar cât de importantă este rugăciunea multora, așa cum este scris: «Sunt printre poporul meu», iar Zoharul spune: «Prin urmare, o persoană nu ar trebui să se separe niciodată de poporul său, căci mila Creatorului este întotdeauna asupra întregului popor împreună». Zoharul explică, de asemenea, că dacă o persoană îi cere Creatorului să-i acorde intenții altruiste (așa cum spun înțelepții: «Așa cum Creatorul este milostiv, așa fii și tu milostiv»), atunci trebuie să ceară pentru întreaga comunitate, căci atunci este clar că dorința sa este ca Creatorul să-i acorde intenții altruiste pure, așa cum este scris mai sus: «Mila Creatorului este întotdeauna asupra întregului popor împreună». Și, așa cum este scris în continuare: «De Sus, nimeni nu desparte...», adică, atunci când Creatorul dăruiește plăcere, aceasta este destinată întregii comunități ca un întreg.

Și, prin urmare, o persoană trebuie să se roage pentru întreaga societate, deoarece toate plăcerile care vin de sus sunt întotdeauna dăruite întregului popor. Zicala «Mila Creatorului este întotdeauna asupra tuturor oamenilor» are două semnificații: pentru a atinge altruismul pur, ar fi suficient să se roage pentru o singură persoană în afară de sine. Dar există și o altă latură a acestei afirmații: o persoană trebuie să ceară doar perfecțiunea, deoarece în domeniul spiritual există o lege: doar acțiunile perfecte vin de la Creator, iar toate diferențele, după cum știm, sunt doar din partea destinatarilor. Prin urmare, o persoană trebuie să se roage doar pentru întreaga societate în ansamblu.

Întrucât plăcerea vine la întreaga comunitate în ansamblu, persoana care o cere primește și ea plăcere, deoarece există o regulă conform căreia nu există plăcere fără dorința de a o face. Și pe această temă, înțelepții au spus: «Toți cei care cer o favoare pentru un prieten primesc mai întâi un răspuns, deoarece au nevoie de același lucru.».

Bucuria este acordată societății în ansamblu, dar dorința pentru această bucurie lipsește. Această bucurie de la Creator este suficientă pentru întreaga națiune, dar atunci când nu există dorință, adică un sentiment de inadecvare în a primi această bucurie, societatea nu o primește. Însă cei care au sentimentul de inadecvare sunt considerați demni să o primească primii.