Bucurie

---

Mișna (Ta'anit 26) spune: «Când vine luna Av, ne micșorăm bucuria, iar când vine Adar, ne sporim bucuria. Și dacă cineva are o încercare sau o dispută cu idolatrii, el îi va certa în luna Adar.» Trebuie să înțelegem semnificația acestui lucru: ce înseamnă să crești bucuria și ce înseamnă să scazi bucuria? Deoarece bucuria este un produs al unei cauze care duce la bucurie, iar creșterea sau scăderea nu este la fel de importantă ca cauza. Prin urmare, trebuie să știm ce cauză să folosim pentru a ne aduce bucurie.

Și, bineînțeles, înțelepții ne-au spus să ne sporim bucuria, adică bucuria spirituală. Și în acest sens, trebuie să înțelegem ce motiv să abordăm pentru a evoca bucuria spirituală. Trebuie să înțelegem și zicala: «Dacă cineva are o judecată sau o dispută cu idolatrii, va fi judecat în luna Adar». La urma urmei, ne aflăm în țara lui Israel și există mai multe orașe în care nu se poate găsi nici măcar un singur goy. Și chiar dacă există un goy într-un anumit oraș, de ce ar trebui să existe proceduri legale împotriva lui?

Conform sensului, se pare că «judecarea idolatrilor în luna Adar» este o situație constantă, nu ocazională. Să presupunem, de exemplu, că dacă există o ocazie rară când Israelul trebuie să judece și să se ocupe de un goy, atunci îl va judeca în luna Adar. Și trebuie să înțelegem despre ce idolatri se vorbește atunci când sunt judecați și tratați.

Vedem că ordinea rugăciunilor noastre este împărțită în două tipuri:

a) Secvența de cântări și laude aduse Creatorului.

b) Secvența rugăciunilor și cererilor.

Și vedem că aceste două fenomene sunt opuse unul celuilalt. Este o consecință naturală a naturii că, dacă cineva cere ceva de la cineva, modul în care cere depinde de gradul nevoii sale pentru acel lucru. Și dacă lucrul pe care îl cere le atinge inima și au cu adevărat nevoie de el, atunci, în măsura necesară, vor depune toate eforturile pentru a-l obține.

Și de aici rezultă că atunci când o persoană se roagă Creatorului să-i îndeplinească cererea, trebuie să vadă că rugăciunea sa vine din adâncul inimii sale. Adică, trebuie să simtă o lipsă. Și, în funcție de sentimentele sale, rugăciunea sa poate fi mai autentică. Adică, rugăciunea sa nu trebuie să fie superficială și pripită, ci trebuie să vină din adâncul inimii sale.

Și pentru a-și simți propria lipsă, trebuie să vadă adevărul. Atunci vede că sentimentul său de lipsă este mare și este un vas gol în toate aspectele spirituale. Și când simte că este mai rău decât toți ceilalți din lume, atunci poate spune că rugăciunea sa este autentică. Pentru că simte că sentimentul său de lipsă este cel mai mare din lume și nu există altul care să-i servească drept model.

Și în contrast cu aceasta se află a doua parte a rugăciunilor noastre, adică «cântece, imnuri și laude». Vedem cum se întâmplă în lumea noastră - că recunoștința pe care o exprimăm față de un prieten care face bine este măsurată prin serviciul pe care l-am primit de la acel prieten. De exemplu, cineva care ajută pe altcineva cu ceva mic de care avea nevoie va primi și el o mică cantitate de recunoștință.

Și vedem o situație în care cineva oferă altcuiva un loc de muncă într-o perioadă de șomaj ridicat. În primul rând, persoana este șomeră de câteva luni, a acumulat datorii mari la magazinul alimentar, iar proprietarul magazinului a informat-o deja că trebuie să înceteze să-i mai furnizeze alimente. Deja s-a săturat să solicite împrumuturi pentru a cumpăra alimentele de care are nevoie.

Și deodată întâlnește un bărbat de la care vrea să împrumute bani. Acest bărbat îi oferă un loc de muncă în condiții avantajoase și îi spune: «De ce ai nevoie de un împrumut? Îți voi da un loc de muncă pentru că am auzit că ești un om loial și, deși am mulți lucrători, nu am niciunul loial printre ei. Îți voi da un salariu bun, cu care îți poți achita rapid toate datoriile. Și dacă așa stau lucrurile, atunci de ce trebuie să-mi ceri un împrumut?»

Imaginează-ți recunoștința pe care o simte pentru această persoană chiar acum. Nu trebuie să o spună cu voce tare, dar fiecare parte a corpului său exprimă această imensă recunoștință. Este așa cum este scris: «Toate oasele mele sunt îndreptate spre Creator». Sau imaginează-ți un om în închisoare, condamnat la închisoare pe viață. Cineva apare și îl eliberează. Câtă recunoștință simte întreaga sa ființă pentru persoana care l-a eliberat!

Rezultă de aici că, dacă cineva dorește să exprime o profundă recunoștință față de Creator, în măsura cuvintelor «Toate oasele mele sunt îndreptate spre Creator, care, asemenea Tu, îi mântuiești pe săracii care sunt întăriți de Tine», atunci trebuie să se imagineze ca fiind cea mai mulțumită persoană din lume. Altfel, dacă cineva simte o lipsă în ceva și dorește ca Creatorul să-l ajute, atunci recunoștința pe care o exprimă față de Creator nu poate corespunde nivelului de «toate oasele mele sunt îndreptate spre Creator».

În acest sens, observăm două extreme opuse în ordinea rugăciunilor noastre. Și dacă da, ce poate face o persoană când vede un lucru atât de departe de celălalt? Și de obicei vedem că ordinea rugăciunilor conține multe fațete:

Exemplul 1: Ordinea luminescenței luminii în Kelim (vase). Se știe că există o secvență inversă de lumini și vase (Orot și Kelim). Cele mai mari și mai pure Kelim se manifestă primele: mai întâi Kli Keter și, în final, Sefira Malchut. Invers, în ceea ce privește lumina, cele mai mici se manifestă primele: mai întâi Malchut și, în final, Keter. Dacă examinăm procesul din perspectiva vaselor, spunem că ordinea este Keter, Hochma, Bina, ZON; iar dacă îl examinăm din perspectiva luminii, spunem că ordinea este NaRaNHaY.

Exemplul 2: Baal HaSulam a spus: «Vedem o contradicție în a lucra pentru Creator». Pe de o parte, înțelepții au spus: «Spiritul va fi foarte smerit», în timp ce, pe de altă parte, au spus: «Și inima va fi înălțată pe calea către Creator». Dacă o persoană este cu adevărat umilită în fața tuturor, nu va putea rezista batjocurii îndreptate spre ea pe calea către Creator, în ciuda faptului că s-a pregătit pentru toate dinainte. Atunci ar trebui să spună: «Și inima va fi înălțată pe calea către Creator» și să nu devină dependentă de nimeni, nici de ceea ce i se spune: «Munca pe care ți-ai asumat-o este potrivită pentru oamenii talentați și cu o inimă curajoasă, care sunt obișnuiți să înfrunte eșecurile și au primit o educație bună. Adică, cei care au fost obișnuiți din copilărie cu faptul că cel mai important lucru este să lucrezi pentru Creator. Cât despre tine, este suficient dacă ești capul familiei». „Dar asigură-te că ai tăi copii respectă Tora și sunt harnici, și atunci vei fi un cap de familie respectat și vei găsi soți pentru fiicele tale care urmează calea Torei. Și chiar dacă nu ești încă matură, vrei să începi acum pe calea muncii care duce la Tora de dragul Creatorului, nu pentru tine însăți. Depărtează-te de această cale și nu te strădui după ceea ce este deasupra nivelului tău.”.

Și atunci nu are altă opțiune decât să reziste influenței lor și să împlinească ceea ce au spus înțelepții: «Nu fiți timizi înaintea celor care vă batjocoresc». Prin urmare, trebuie să fie mândru de calea pe care a ales-o. Și, pe de altă parte, trebuie să împlinească: «Spiritul va fi foarte smerit». Deși, dacă luăm în considerare regula «nu există două extreme într-un singur fenomen», cum se pot combina ambele într-o singură persoană? Și există multe alte exemple de contrarii în lucrarea pentru Creator. Dar pot exista două contrarii într-un singur fenomen în momente diferite, adică unul după altul.

În Introducerea la Cartea Zohar (în paragrafele 10, 11) se pune întrebarea: «Cum este posibil ca un sistem impur să iasă din puritatea Creatorului, din moment ce este extrem de departe de puritatea Sa, și cum este posibil ca El să-l umple și să-l reînvie?».

Acolo se spune: «Dorința de a primi, care este esența sufletelor create, este o forță întunecată și impură. Aceasta este în conformitate cu legea discrepanței de formă, prin care sufletele sunt separate de Creator. Pentru a corecta această diviziune cu ajutorul sufletelor, Creatorul a creat toate Lumile și le-a împărțit în două sisteme: patru Lumi Pure ABEA și, corespunzător, patru Lumi Impure ABEA. El a plasat dorința de a dărui în sistemul lumilor pure și a separat de aceasta dorința de a primi pentru sine, plasând-o în sistemul lumilor impure ABEA.».

Și acolo scrie: «Pentru a corecta aceste două lucruri, care sunt inconsistente ca formă, a fost creată lumea noastră materială - adică locul în care vor exista trupul și sufletul, precum și timpul pentru corupție și corecție. Trupul - dorința de a primi pentru sine - își are originea în rădăcina sa, situată în Planul Creației, și trece prin sistemul lumilor impure și rămâne subordonat acestui sistem până la vârsta de 13 ani. Și acesta este timpul corupției. Și după aceasta, după 13 ani, începe timpul corecției. Prin lucrarea în Tora și porunci, cu scopul de a aduce bucurie Creatorului, se începe să se purifice dorința de a primi pentru sine, să se corecteze și să se transforme treptat în dorința de a dărui.».

Și se dovedește că creația, din momentul nașterii, constă din două contrarii:

a) dorința de a primi;

b) dorința de a dărui.

Și nu există o opoziție mai mare decât între aceste fenomene. Și ambele apar împreună, adică unul după altul. Și există o linie de mijloc care le include pe amândouă.

Iar linia de mijloc, care le combină pe amândouă, atunci când dorința de a primi este combinată cu dorința de a dărui, se numește «a primi în scopul de a dărui». Se pare că linia de mijloc combină două forțe, adică a primi și a dărui împreună.

Și pe baza acestui fapt, se pune întrebarea: cum poate munca umană să aibă perfecțiune în forma sa finală, perfectă și un defect în forma sa finală, perfectă, în același obiect? Răspunsul este că acest lucru se poate realiza în două etape, adică o persoană trebuie să împartă procesul de muncă în două tipuri:

a) Primul tip de muncă va fi pe linia dreaptă, numită «perfecțiune», deoarece o persoană care începe să se întoarcă către Creator trebuie mai întâi să se întoarcă spre «dreapta», ceea ce se numește «perfecțiune». Și apoi să se întoarcă spre «stânga». Deoarece o persoană poate merge pe două picioare, iar pe un picior este complet imposibil.

Conceptul de «corect» semnifică «perfecțiune». Odată ce o persoană ajunge la punctul de a-și asuma munca «pentru Creator», ordinea este de așa natură încât trebuie să își asume toată Conducerea Supremă, «precum un bou pentru ham și un măgar pentru povară». Conceptul de «bou» se referă la «minte», numită «bou», din zicala «boul își cunoaște stăpânul», care implică credință mai presus de cunoaștere.

Conceptul de «măgar» se referă la calitatea «inimii», numită «măgar» din sintagma «măgar îngrășat de stăpân», care implică iubirea de sine. Prin urmare, atunci când spunem «a munci pentru a aduce bucurie Creatorului», este vorba despre un ham care vrea constant să fie aruncat. Și fiecare caută să vadă ce poate mânca datorită acestei munci, adică ce plăcere le poate umple «dorința de a primi».

Și când își asumă această muncă, o persoană spune: «Desigur, trebuie să mă supraveghez pe mine însumi, adică să mă verific constant pentru a vedea dacă mă înșel și dacă sunt cu adevărat pe calea cea dreaptă, așa cum ar trebui să fie. Adică, să împlinesc Tora și poruncile ca poruncă a Creatorului și nu din alt motiv. Dar observ ceea ce au spus înțelepții: «O persoană trebuie neapărat să se angajeze în Tora și porunci chiar și cu intenția de a fi «nu de dragul Creatorului», deoarece din lucrul «nu de dragul Creatorului» va ajunge la intenția «de dragul Creatorului». Și dacă da, ce ar trebui să cred despre mine dacă observ Tora și poruncile cu toate intențiile, astfel încât totul să fie «de dragul Creatorului»?”.

Totuși, sunt foarte onorat că Creatorul mi-a dat gândurile și dorința de a respecta cel puțin o parte din Tora și porunci. Pentru că, conform regulii, dacă ceva este important pentru noi, nu acordăm atenție cantității, chiar dacă cantitatea este mică. Și dacă calitatea este importantă pentru noi, atunci chiar și o cantitate mică este foarte importantă. Tora și poruncile sunt ceea ce Creatorul ne-a poruncit să îndeplinim prin Moise. Și dacă îndeplinesc poruncile Creatorului, nu contează pentru mine cât de mult pot. Chiar dacă este cu cele mai rele și mai josnice intenții, la sfârșitul zilei, îndeplinesc doar atât cât îmi permite corpul.

Și, în ciuda faptului că sunt neputincios să rezist dorințelor trupului meu, sunt mereu vesel, pentru că, în orice caz, am puterea să îndeplinesc poruncile Creatorului, cel puțin într-o oarecare măsură. Căci cred că totul este supus unei Autorități Superioare. Adică, Creatorul îmi dă gândurile, dorința și puterea de a îndeplini Tora și poruncile. Și Îi sunt recunoscător pentru aceasta. Pentru că văd că nu tuturor li se acordă o astfel de onoare - să îndeplinească poruncile Creatorului. Și o persoană trebuie să spună că nu este în mâinile ei să aprecieze măreția și importanța îndeplinirii poruncilor, chiar și fără intenția corectă.

Este similar cu situația în care, dacă un copil nu vrea să mănânce pentru că nu-i place, părinții tot îi dau mâncare, fie că vrea, fie că nu. Și chiar dacă copilului nu-i place deloc să mănânce, chiar și constrângerea îi va permite în cele din urmă să prospere și să crească. Desigur, este mai bine dacă copilul vrea să mănânce singur, adică să se bucure de ea. Dar chiar și fără plăcere, adică folosind doar constrângerea, ei pot influența copilul.

Același lucru se poate spune și despre lucrul pentru Creator. Dacă o persoană îndeplinește Tora și poruncile prin constrângere - adică, se obligă să le îndeplinească, chiar dacă trupul se opune la tot ceea ce este spiritual - atunci chiar și atunci, acțiunea pe care o săvârșește își are efectul, adică prin aceste acțiuni, poate ajunge la o stare în care simte dorința de a îndeplini. Atunci, toate acțiunile sale nu sunt în zadar și tot ceea ce face este legat de spiritualitate.

Și aceasta explică cerința înțelepților de a-l «aduce mai aproape de dorința Creatorului»: «Lăsați profesorii să-l aducă pe elev mai aproape, astfel încât să-l forțeze.» Și este scris: «de dorința lui.» De ce? Îl forțează până când spune: «Vreau».

Aceasta înseamnă că înțelepților le-a fost dificil să explice de ce este scris «dorinței sale îndreptate către Creator». Adică, toate acțiunile pe care le îndeplinește pentru a se apropia de Creator nu sunt numite «acțiune».» ,Dacă nu vrea să le facă de dragul Creatorului, aceasta se numește «o dorință îndreptată către Creator». Dar dacă această persoană nu este încă capabilă să efectueze o acțiune de dragul Creatorului, atunci acțiunile sale sunt lipsite de sens. Este ca și cum nu ar fi făcut nimic, deoarece nu are încă o dorință pentru Creator.

Dar spune «aduceți-l aproape», adică el învață prin forțarea lui. Chiar dacă este forțat să facă ceva de dragul Creatorului, el este numit și «aducerea aproape» (sacrificiul). Deoarece este dificil pentru el pentru că nu vrea să se sacrifice voinței Creatorului și, dacă da, atunci începutul frazei contrazice sfârșitul acesteia.

Și referitor la aceasta, se spune: «L-au silit până când a spus: »Vreau««. Se explică faptul că aceasta corespunde regulii derivate de înțelepți: »În orice caz, o persoană să se angajeze în Tora și porunci, chiar dacă nu de dragul Creatorului, pentru că din intenția «nu de dragul Creatorului» va ajunge la intenția «de dragul Creatorului»” (Pesachim 50:72). Iar sensul acestui lucru este de a se învârti în jurul propriei persoane iar și iar, în ciuda faptului că trupul nu este dispus să lucreze pentru Creator, pentru că dacă nu vede niciun beneficiu pentru sine, este incapabil să facă nimic.

Și în toate cazurile, o persoană nu poate controla nemulțumirile corpului său și îi spune: «Să știi că, chiar dacă ești forțat, îndeplinești poruncile Creatorului. Și nicio rezistență la împlinire nu te va ajuta. Se spune că mântuirea constă în împlinirea fizică a poruncilor - aceasta conduce o persoană la muncă pentru Creator.» Și aceasta este explicația expresiei «a forța». Așa că se forțează și nu ascultă nici de mintea sa, nici de vreo explicație care vine din corpul său. Pentru că i se spune că, în cele din urmă, va ajunge să lucreze pentru Creator. Și aceasta este explicația cuvintelor »până nu spun eu, vreau eu». Și astfel, din muncă «nu de dragul Creatorului» vine munca «de dragul Creatorului», care se numește «vreau eu».

Pe baza acestui fapt, de fiecare dată când își amintește că a îndeplinit o acțiune spirituală, o bucurie imensă se trezește imediat în el, căci a fost considerat demn să participe la ceea ce a poruncit Creatorul. Și chiar știind că tot ceea ce face nu este de dragul Creatorului, el este totuși bucuros în fiecare caz, motiv pentru care înțelepții ne asigură că din «nu de dragul Creatorului» vine «de dragul Creatorului».

Înțelepții au spus: «Pentru cel care se întoarce cu iubire, păcatele intenționate devin merite. Dar pentru cel care se întoarce din frică, păcatele sale devin ca niște greșeli.» Și astfel rezultă că atunci când cineva este considerat demn să lucreze «pentru Creator», atunci, desigur, toate poruncile pe care le-a îndeplinit «nu pentru Creator» vor intra în tărâmul Spiritual și vor deveni la fel de importante ca și cum ar fi fost îndeplinite «pentru Creator». Se dovedește că există chiar și o latură pozitivă a lucrului «nu pentru Creator», în timp ce este important pentru cineva ca și cum ar îndeplini «pentru Creator». Prin urmare, se ajunge la concluzia că toate acțiunile pe care le săvârșește cineva sunt cu siguranță mai semnificative decât păcatele și cu siguranță se vor îmbunătăți. Și, desigur, fiecare acțiune pe care o săvârșește cineva, chiar și cea mai mică, i se pare o mare poruncă. După cum au spus înțelepții: «Și fii atent la o poruncă ușoară, ca și la una grea, căci nu știi răsplata acordată pentru îndeplinirea ei.».

Pe baza acestui fapt, atunci când ia în considerare acțiunile pe care le săvârșește, precum și atunci când recită ceva din Tora, își spune: «A cui Tora învăț eu?». Și când recită o binecuvântare «pentru primirea plăcerii», cum ar fi «...că totul a fost format prin cuvântul Său» sau «...a scos pâine din pământ», atunci se gândește: «Cui mă adresez acum?».

Se dovedește că el se află atunci într-o stare de perfecțiune. Și această perfecțiune generează bucurie, deoarece în acel moment el este în uniune cu Creatorul, deoarece el însuși pretinde că se întoarce către Creator, care dăruiește bunătate și plăcere. Și, în schimb, primește bucurie emanând chiar din rădăcină, iar rădăcina întregii creații este Creatorul, numit «Binele și Dătătorul de Plăcere».

După cum au explicat înțelepții: «Bine pentru mine și dătătorul de plăcere tuturor», ceea ce înseamnă că el poate apoi crede că Creatorul îi dă bunătate și, de asemenea, dă plăcere tuturor. Adică, el are apoi capacitatea de a crede dincolo de rațiune că acest lucru este așa, în ciuda faptului că își dă seama, conform rațiunii sale, că încă nu vede bunătatea în toată perfecțiunea sa.

Însă acum, prin examinarea acțiunilor sale din Tora și porunci, care demonstrează că este acum într-o oarecare măsură unit cu Creatorul, are puterea să creadă dincolo de rațiune că acesta este într-adevăr cazul. Și, în mod firesc, «Adevărul este revelat prin el», pentru că el crede că vorbește acum cu Creatorul, bucuria sa crește, așa cum este scris: «Măreție și maiestate sunt înaintea Lui; putere și bucurie sunt la locul Lui».

Trebuie să înțelegem despre cine se vorbește ca fiind sursa bucuriei în locul Lui. Desigur, toate numele pe care le pronunțăm sunt toate în senzația creației, în cum se simte creația. Dar în ceea ce-l privește pe Creatorul Însuși, înțelepții spun: «nu există absolut nicio modalitate de a ști». Și totul este spus doar în raport cu creația.

Și apoi se poate explica faptul că, simțind că se află în fața Creatorului, ei simt măreție și splendoare. Același lucru este valabil și pentru cei care cred că sunt în locul Lui. Căci conceptul de «loc» este definit ca «o coincidență de calități». Și există o altă explicație, așa cum a spus Baal HaSulam, că oriunde sunt gândurile unei persoane, acolo se află și ea. Și rezultă, conform acesteia, că dacă o persoană crede că stă și conversează cu Regele, se află în locul unde se află Regele. Atunci simte, așa cum este scris: «Puterea și bucuria sunt în locul Lui».

Și acum devine clară întrebarea despre ceea ce au spus înțelepții: «Pe măsură ce sosește Adar, creștem bucuria.» Ce înseamnă să creștem bucuria? Și dacă bucuria este un rezultat care are o cauză, atunci care este această cauză, prin identificarea căreia putem obține bucurie pentru noi înșine?

Conform celor de mai sus, «a crește» înseamnă a te deplasa de-a lungul liniei drepte, numită «perfecțiune». O persoană se află într-o stare de perfecțiune, iar aceasta se numește «fuziune». Adică, o persoană perfectă este cea care se află într-o stare de fuziune cu perfectul, așa cum este scris: «Cel binecuvântat se contopește cu cel binecuvântat și este imposibil ca cel condamnat să se contopească cu cel binecuvântat». Astfel, dacă o persoană se află într-o stare de introspecție, numită «linia stângă», ea se află într-o stare de «damnat» și, într-un fel sau altul, separată de perfecțiune. Astfel, ea poate experimenta doar întunericul, nu și lumina. Dar numai lumina aduce bucurie.

Așadar, putem înțelege de ce ar trebui să ne sporim bucuria în luna Adar. Și de ce nu putem merge pe «linia cea dreaptă» tot anul. În acest sens, merită să ne amintim că miracolul Purimului a avut loc în luna Adar, când a strălucit lumina corecției finale, așa cum este scris în Sha'ar Hakavanot (TAS, partea 15, p. 1413): «Atunci, în viitor, toate sărbătorile vor fi anulate, cu excepția Purimului.» Căci nu va exista niciodată un miracol mai mare decât acesta - nici în Shabat, nici în zilele de sărbătoare.

Și astfel, pregătirea pentru o lumină atât de mare trebuie să fie bucurie, asemenea pregătirii pentru a primi un oaspete distins, adică lumina care va veni în viitor. Astfel, prin pregătire prin «bucurie crescândă», vom primi în viitor lumina numită «zile de ospăț și veselie».

Și aceasta este în conformitate cu regula enunțată în Cartea Zohar: «Lucrul de jos trezește lucrarea de sus». Explicație: în conformitate cu acțiunile efectuate de jos, acțiunile de sus apar în aceeași măsură. Și astfel, în timp ce cei de jos se bucură, ei atrag lumina bucuriei în jos în aceeași măsură. Acest lucru este menționat și în Meghilat Estera (9:21): «Și Mardoheu va scrie ca ei să respecte aceste zile ca un timp în care evreii s-au odihnit de dușmanii lor. Iar luna, care pentru ei a fost transformată din tristețe în bucurie, din jale în sărbătoare, a devenit zile de ospăț și veselie.» Și prin aceasta, ei au chemat asupra lor lumina corecției finale care strălucea atunci.

Să subliniem că motivul bucuriei continue este că omul Îi mulțumește Creatorului pentru că l-a adus mai aproape. Și în timp ce mulțumește, el lucrează spre dăruire, pe măsură ce Îi mulțumește și Îi glorifică Creatorului pentru că i-a dat gânduri și dorința de a fi într-un fel de conexiune spirituală.

Și acum nu vrea ca Creatorul să-i dea nimic. Prin urmare, nu cere nimic de la Creator. Și întregul său scop acum este să-I mulțumească Creatorului. Și apoi se contopește cu Creatorul, pentru că lucrează pentru dăruire. Și prin această contopire, calitatea bucuriei și a perfecțiunii îi este transferată, pentru că acum este unit cu perfecțiunea. Ideea este că, în acest fel, creștem bucuria.

Dar când o persoană cere, când rugăciunea vine din adâncul inimii, aceasta este plină de un sentiment de lipsă. Pentru că, cu cât este mai mare sentimentul de lipsă, cu atât este mai mare profunzimea rugăciunii. Se pare că, în acest moment, este imposibil să fii bucuros. Se pare că cauza bucuriei este dezvăluită în momentele de exaltare și mulțumire, și nu atunci când o persoană este ocupată să identifice neajunsurile.

Și acum putem explica ce au spus înțelepții: «Și dacă are o instanță și proceduri împotriva idolatrilor, să se pledeze cu ei în Adar.» Trebuie să înțelegem ce înseamnă pentru poporul Israel să aibă o instanță și proceduri împotriva unui necredincios. Ca și cum acest lucru ar fi normal? La urma urmei, vorbim despre oameni angajați în Tora și în munca interioară, nu în muncă și comerț.

Și din punctul de vedere al muncii spirituale - Aceasta se referă la idolatrii care se găsesc în tot Israelul, Adică, într-un singur trup. Și oamenii care vor să urmeze calea Creatorului - trupurile lor li se opun. Aceasta este ceea ce au spus înțelepții despre expresia «Și nu va fi în tine niciun alt dumnezeu». Ei au spus: «Ce dumnezeu străin este în corpul unei persoane? Este înclinația rea». Și se numește «idolatri» pentru că se opune a fi atributul «Israelului». Și aceasta se numește «are judecată și judecată». Și în luna Adar, evreilor li s-a acordat o minune și a fost bucurie și fericire, pentru că frica i-a părăsit pe evrei și a dus la câștigarea stăpânirii asupra dușmanilor lor. Și, prin urmare, în această lună, o persoană are ocazia să-l dea în judecată pe necredinciosul din el. Și, bineînțeles, va reuși în această lună, al cărei atribut este «și o va inversa», așa cum este scris: «Căci evreii vor stăpâni peste dușmanii lor».

Și trebuie să ne amintim că esența judecății omului și a disputei sale cu idolatria sa interioară constă în faptul că fiecare declară: «Totul este al meu». Israel declară că trupul a fost creat doar pentru a fi în calitatea lui Israel și pentru a lucra pentru Creator, și nu pentru iubirea de sine. Și «necredinciosul» din el declară, de asemenea: «Totul este al meu». Adică, trupul a fost creat cu dorința de a primi. Desigur, aceasta se datorează faptului că trupului ar trebui să-i pese doar de satisfacerea dorinței sale de a primi. De ce ar trebui să se gândească la dorința de a dărui? Și oferă dovezi suplimentare că adevărul este de partea lui și că așa se comportă oamenii. .

Prin urmare, «necredinciosul» îi spune: «Du-te și vezi cum se comportă majoritatea, există cineva care să aibă grijă de beneficiul societății într-un moment în care nu și-a satisfăcut încă toate nevoile, ceea ce își cere singuri? Dar există câțiva oameni, o mână mică, care, după ce își satisfac nevoile, încep să aibă grijă de societate. Dar chiar și atunci, sunt foarte atenți ca nu cumva, Doamne ferește, cel care are grijă de societate să nu-și rănească propriul egoism. Dar tu declari «totul este al meu». Adică, ca să nu te gândești deloc la iubirea de tine însuți. Și vrei să-ți folosești toate aspirațiile pentru nevoile societății. Și îmi explici că faptul că vrei să lucrezi de dragul camarazilor tăi se numește «iubire de societate». Îmi spui că asta nu este totul și crezi, de asemenea, că aducând beneficii societății, poți ajunge să-L iubești pe Creator. Adică, vrei să te anulezi complet în raport cu Creatorul. Și ce se va întâmpla cu trupul atunci, dacă apoi vrei să-ți dai întregul corp Creatorului? Anulează-te în raport cu Creatorul. Spune-mi Tu însuți, cum pot fi de acord cu o afirmație prea ciudată pentru a fi înțeleasă de mintea umană obișnuită? Mai mult, trebuie să declar «tot al meu» și să nu-ți permit să faci niciun pas înainte.

Și aceasta este o stare de război brutal. Pentru că toată lumea pretinde că dreptatea este cu ei. Israelul din interiorul omului declară: «Dacă Creatorul ne-a creat cu intenția de a «ne oferi plăcere», atunci El cu siguranță știe ce este bine pentru noi. Și omul va înțelege că numai acțiunile cu intenția de a aduce bucurie Creatorului îi vor da puterea de a atinge cele mai înalte niveluri, numite «Măreția Creatorului», care sunt îmbrăcate în înțelegere interioară și simțire interioară, rezidând în inimă. Adică, numai în acest fel va fi posibil să primească toată bunătatea și plăcerea pe care Creatorul dorește să le dăruiască creației.».

Pe de altă parte, satisfacerea doar a «dorinței de a primi» duce la separare și, mai mult, obligă pe cineva să «se mulțumească cu puțin». Și trebuie să credem ceea ce este scris în Cartea Zohar: că există o mică strălucire care strălucește în lumile impure pentru a susține viața acolo. Adică, toate plăcerile găsite în lumea noastră nu sunt decât o rază subtilă de lumină din toată bunătatea și încântarea găsite în lumea spirituală.

Chiar și un mic pas spiritual, cum ar fi «nefesh de Asiya», conține mai multă plăcere decât toate încântările lumii noastre. Și, bineînțeles, dacă o persoană ar atinge abundența prin propria dorință de a primi pentru sine, ar fi satisfăcută; strălucirea luminii «nefesh de Asiya» ar fi atât de suficientă pentru ea încât nu ar fi nevoie să adauge nimic la plăcerile pe care le primește.

Însă atunci când o persoană este învățată să muncească pentru a aduce bucurie Creatorului, atunci persoana respectivă nu poate spune: «Ceea ce am deja este de ajuns pentru mine». Căci tot ceea ce primește este de dragul Creatorului. Și dacă este așa, atunci nu poate spune: «Este de ajuns pentru mine, din moment ce l-am mulțumit pe Creator primind puțin din lumina superioară și nu vreau să primesc mai mult».

Întrucât este interzis să vorbim în acest fel, trebuie să ne străduim să aducem o bucurie tot mai mare Creatorului. Căci fiecare plăcere de sus - întrucât scopul cel mai înalt este «încântarea creaturilor» - ajunge cu adevărat la cele inferioare, iar aceasta este plăcerea celor superioare. Prin urmare, în luna Adar, când sosește momentul miracolului, așa cum este scris: «Și se va inversa, pentru că evreii vor domni peste cei care îi urăsc» - acest timp este asociat cu sosirea neamurilor, așa cum au spus înțelepții (Berachot 5): «Omul va simți pentru totdeauna superioritatea înclinației bune asupra celei rele», așa cum este scris: «Și se vor mânia și nu vor păcătui». După cum explică Rashi, «înclinația bună s-a mâniat» și a purtat război împotriva înclinației rele.

Și aici se înțelege că în luna Adar există oportunități mai mari de a depăși înclinația rea. Pentru că atunci a existat o minune de sus, așa cum spun înțelepții (Șabat, 88): «Ei au împlinit și au primit». Ei au împlinit ceea ce primiseră deja. Și Rași explică faptul că generația din zilele lui Ahașveroș a primit minunea care a fost săvârșită pentru ei prin dragoste.

În ceea ce privește luna Av, distrugerea Templului a avut loc în această perioadă și trebuie să jelim acest lucru. Acest lucru clarifică de ce înțelepții au spus: «Să ne micșorăm bucuria». Aceasta este calea urmată de lucrarea din luna Adar în linia corectă. Merită să acordăm atenție miracolului care s-a desfășurat în luna Adar, așa cum au spus înțelepții: «Din dragoste pentru miracol, am săvârșit și am primit».

Cât despre luna Av, trebuie să jelim distrugerea Templului, adică să lucrăm în linia stângă, adică să analizăm acțiunile care trebuie îndeplinite în plan spiritual în scopul dăruirii și să înțelegem cât de departe este o persoană de esența dăruirii.

Și în momentul în care o persoană se gândește la asta, se află într-o stare de distanță față de spiritual și este cufundată în iubirea de sine, în așa fel încât întreaga bază a studiilor sale despre Tora și porunci este în întregime de dragul îndeplinirii dorinței sale de a primi în orice mod care poate fi împlinit.

Prin urmare, atunci când cineva este ocupat să-și analizeze propria cădere, are ocazia să trezească durerea distrugerii Templului care sălășluiește în fiecare dintre noi. Și atunci se va împlini: «Oricine jelește pentru Ierusalimul va fi considerat vrednic să vadă Ierusalimul în mângâiere».

---