Lumânare de Hanuka

În Masechet Shabbat (23:72) este scris: «Rabbi Peshita a spus: »Dacă ar trebui să aleg între o lumânare de uz casnic și o lumânare de Hanuka, lumânarea de uz casnic este preferabilă pentru pacea în familie.«« Și iată comentariul lui Rashi: »Lumânarea de uz casnic este lumânarea de Shabbat; el este sărac și nu își poate permite ulei pentru două lumânări. Pacea în familie, așa cum este explicat în continuare, este mai importantă decât liniștea sufletească. Aceasta este aprinderea lumânărilor de Shabbat, astfel încât familia să nu fie tristă, stând în întuneric.».

Însă lumânarea de Hanuka nu este menită să aducă pace în familie, deoarece este interzisă folosirea luminii ei. După cum se spune după aprinderea lumânărilor de Hanuka: «Aceste lumânări sunt sacre și nu avem dreptul să le folosim; putem doar să ne uităm la ele.» Și trebuie să înțelegem:

1) De ce este dat motivul pentru care lumânarea de Șabat este mai importantă decât lumânarea de Hanuka - de dragul păcii familiale? Acest lucru necesită clarificare. Este acest lucru suficient pentru a desființa lumânările de Hanuka, care sunt atât de importante pentru sfințenia pe care o conțin? Până la punctul în care, așa cum au spus înțelepții, este interzisă folosirea luminii lor? După cum am spus mai sus: «Aceste lumânări sunt sacre și nu avem dreptul să le folosim; putem doar să ne uităm la ele.» Și de dragul păcii familiale, care se referă la lucrurile materiale, această poruncă este abolită?

2) În general, trebuie să înțelegem legătura dintre lumânarea de Șabat și pacea familială, așa cum aflăm din versetul: «și neglijează pacea domestică». Aceasta semnifică aprinderea lumânărilor de Șabat.

Pentru a înțelege cele spuse mai sus, trebuie mai întâi să clarificați trei concepte:

1. Ce este Șabatul?
2. Ce este pacea familială?
3. Ce este Hanuka?

1. În rugăciunea de sâmbătă seara este scris: «Ai sfințit ziua a șaptea pentru Numele Tău, scopul pentru care ai făcut cerul și pământul.» Aici, conceptul de scop afirmă că acesta este scopul pentru care au fost create cerul și pământul.

Este bine cunoscut faptul că scopul creației este dorința Creatorului de a aduce bucurie creațiilor Sale. Acesta se numește scopul creației. Dar ce avem înainte de acest scop? Este timpul muncii. Se pune întrebarea: dacă scopul este de a dărui bunătate, atunci de ce ar trebui să muncesc pentru asta?

Însă răspunsul este, de asemenea, cunoscut: pentru a evita sentimentele de rușine, ni se dă o lucrare numită «corectarea creației». Aceasta înseamnă că, prin această corecție, vom putea primi bunătate și plăcere. Căci atunci calitățile noastre vor coincide cu cele ale Creatorului, deoarece creația va dori să-I dea Creatorului, așa cum Creatorul dorește să dea creației. Rezultă că, deoarece o persoană lucrează de dragul de a-I da Creatorului, ea nu mai simte rușine.

În consecință, rezultă că Conceptul de muncă care ne este dat este legat de corectarea creației și nu de scopul acesteia, căci scopul creației este de a ne bucura și nu de a munci. Ceea ce avem nevoie pentru corecție nu implică plăcerea pe care Creatorul o oferă în scopul creației. Mai degrabă, necesită ca bunătatea și plăcerea pe care le primim să fie perfecte, iar această perfecțiune constă în a putea primi bunătatea fără a experimenta disconfort. Tocmai asta oferă munca: trebuie să ne schimbăm Kelim-urile (dorințele) primite de la natură, dobândind alte Kelim-uri, numite «dorința de a dărui». Atunci nu vom mai experimenta disconfort în timp ce primim plăcere de la Creator.

Și aceste două aspecte, clarificate cu privire la scopul creației, care va fi atins în perfecțiunea ei, ne sunt explicate în două stări:

1) Procesul de corectare a creației constă în implicarea în Tora și Mițvot în scopul dăruirii. Unicitatea acestei lucrări constă în faptul că lucrăm cu dorințe altruiste. Aceasta înseamnă că există acțiuni și intenții. În această stare, utilizăm acțiuni altruiste, care sunt Tora și Mițvot. Aceste acțiuni constau în îndeplinirea lor de către o persoană în conformitate cu zicala: «Așa cum Creatorul este milostiv, așa și voi fiți milostivi». Cu alte cuvinte, o persoană dorește să dăruiască Creatorului în același mod în care Creatorul dorește să dăruiască creației. Prin urmare, dacă o persoană acționează în conformitate cu exemplul Creatorului, adică urmează calea Lui, atunci își dorește ca Creatorul să o recompenseze pentru munca sa pentru creație. Cu toate acestea, aici ne implicăm și în muncă cu intenție, ceea ce necesită ca intenția să fie similară cu acțiunea.

Pentru că uneori se întâmplă ca acțiunea să fie despre a dărui, dar intenția să fie diferită. Aceasta înseamnă că motivul pentru care dăruiește este pentru a primi ceva în schimb. Și aceasta se numește «nu de dragul Creatorului».

Prin urmare, este necesar un efort mare dacă cineva dorește să îndeplinească un act altruist. Iar ceea ce obligă pe cineva să îndeplinească astfel de acțiuni este prezența unui motiv specific, care îl obligă să dea mai degrabă decât să primească. Acest lucru este comun și în lumea noastră: dorința de a dărui celui iubit se trezește în inima celui care iubește, deoarece aceasta este o expresie a iubirii cuiva pentru altcineva. Și un sentiment similar se trezește în inima unei alte persoane față de o persoană importantă, atunci când iubirea i se dezvăluie ca urmare a darului pe care l-a oferit. Aceasta se numește «gura și inima lui sunt una», adică acțiunea și intenția lui sunt aceleași și nu există nicio intenție în inimă distinctă de acțiune, căci motivul acțiunii constă în intenția de a dărui. Și aceasta se numește «de dragul Creatorului».

2) A doua stare – Scopul Creației – este aceea că vom putea apoi să ne folosim dorințele egoiste. Aceasta înseamnă că vom experimenta plăcerea. Dar motivul pentru care dorim plăcerea nu este acela de a ne satisface dorințele egoiste, tânjind cu pasiune după aceste plăceri, pe care dorim să le primim imediat. Există un motiv complet diferit aici, contrar acțiunii noastre, care constă în faptul că dorim cu pasiune să dăm totul Creatorului, în timp ce nu vrem absolut deloc să primim plăcere pentru noi înșine în dorințele noastre, căci acesta este motivul pentru care suntem separați de Creator. Dar ce putem da Creatorului pentru ca El să se bucure de ea? Și ce putem spune că tocmai asta Îi lipsește? Și singurul răspuns la aceasta este că El a creat creația pentru a o încânta și, prin urmare, dorim să primim această plăcere, pentru a-I îndeplini dorința de a încânta creațiile noastre.

3) Acum putem aborda întrebarea: ce este Hanuka? Conform explicației noastre, conceptul 1 este lucrarea de corectare a creației, care este necesară pentru a dobândi dorințe altruiste cu ajutorul cărora să se atingă apoi scopul creației. Și aceasta poate fi definită ca fiind «spirituală», deoarece o persoană nu dorește să îndeplinească nicio acțiune de dragul ei înșiși, ci doar pentru Creator. După cum au spus înțelepții: «O jertfă este adusă Creatorului - toate acestea sunt spirituale».

Așadar, miracolul de Hanuka a fost definit ca fiind spiritual, așa cum spunem în binecuvântare: «Când împărăția cea rea a Greciei s-a ridicat împotriva poporului Tău Israel, ca să-l facă să uite Tora Ta și să-l abată de la legile Tale. Și Tu, în marea Ta îndurare, Te-ai ridicat împotriva lor în acest ceas rău pentru ei.».

Conform explicației noastre, spiritualitatea este definită ca utilizarea dorințelor altruiste. Conceptul de «putere a grecilor» reflectă situația în care grecii i-au împiedicat pe evrei să se angajeze în orice legat de aceste dorințe altruiste, deoarece aveau putere asupra împlinirii Torei și a poruncilor. Aceasta se aplică aspectului extern. Între timp, în interior, ei dominau gândirea, astfel încât Israelul să nu aibă ocazia nici măcar pentru cea mai mică intenție față de Creator, ci, în schimb, să se împotmolească în egoismul lor și, ca urmare, să se separe de Creator. Toate gândurile egoiste au ca scop distanțarea Israelului de Creator. Iar distanța și separarea se manifestă doar datorită unei nepotriviri de calități.

Și Baal HaSulam a explicat, referitor la întrebarea înțelepților: «Ce este Hanuka?» (Șabat 21:72), că «chanu» înseamnă «oprit», iar «ka» înseamnă «aici»; de asemenea, «25». Adică, ziua de 25 (kaf-hei) a lunii Kislev nu a fost sfârșitul războiului, ci doar o oprire temporară. Este ca atunci când o armată se pregătește pentru un nou atac puternic și i se acordă un răgaz pentru a aduna noi forțe și a continua războiul.

Și există oameni nebuni care, atunci când li se ordonă să nu avanseze spre inamic, ci să se odihnească, presupun că războiul s-a terminat și că nu este nevoie să învingă inamicul. Prin urmare, Hanuka nu este realizarea finală a Scopului, ci doar o stare de corecție a creației. Atunci când vasele dăruitoare sunt corectate, există acțiuni care vizează dăruirea.

Și conform celor de mai sus, esența Hanuka nu este perfecțiunea scopului, ci doar corectarea creației, corectarea dorințelor altruiste prin efectuarea unei acțiuni de dragul dăruirii către Creator. Iar utilizarea luminii de Hanuka este interzisă, deoarece utilizarea ei este o acțiune care vizează primirea, iar miracolul a fost doar pentru acțiuni altruiste, astfel încât acestea să poată fi îndeplinite cu intenția de dăruire, ceea ce se numește «de dragul Creatorului».

Și a fost un miracol că au scăpat de puterea grecilor și acum puteau umbla prin credință mai presus de rațiune. Dar dacă forțele impure, egoiste ale grecilor ar fi domnit peste Israel, nu ar fi putut săvârși nici cea mai mică acțiune fără să știe de ce și ce beneficiu ar veni de pe urma ei și, în fiecare acțiune particulară, ar fi umblat cu intenția credinței mai presus de rațiune.

Conform explicației noastre, lumânarea de Hanuka face aluzie la miracolul spiritual al eliberării poporului Israel de sub stăpânirea greacă. Totuși, aceasta a fost doar jumătate din luptă. Căci doar dorințele altruiste au fost corectate de miracolul de Hanuka. Aceasta se numește «corectarea creației», nu Scopul creației.

Între timp, Șabatul, care corespunde «lumii viitoare» sau scopului «creării cerului și a pământului», este Scopul Creației, adică ceea ce va fi revelat la Sfârșitul Corecției (Gmar Tikkun). Și această sursă strălucește în Șabat.

Prin urmare, Șabatul este un timp pentru a primi plăcere, ceea ce înseamnă că dorințele egoiste sunt, de asemenea, permise, dar acestea trebuie folosite doar cu intenția de a «dărui». Se spune că toți cei care vin în această lume trebuie să atingă acest nivel, «căci nimeni nu va fi respins de Mine, ci toți vor atinge perfecțiunea Scopului», adică să primească plăcere, dar aceasta va fi de dragul de a dărui Creatorului.

Acum să clarificăm ce s-a întrebat: care este legătura dintre conceptele de Shabbat și pacea în cămin? Se știe că «cămin» se referă la Malchut, care primește plăcerea Supremă a Luminii de dragul Creatorului. Cu toate acestea, Malchut are multe nume. Numele «cămin» indică perfecțiunea, așa cum este scris în Baal HaSulam (Noe, pp. 88, 249): «Și trebuie să știți că atunci când o persoană este în perfecțiune completă, este considerată a locui într-un cămin... Totuși, atunci când o persoană are nevoie de corecție, deoarece îi lipsește perfecțiunea, are nevoie de protecție, pentru ca dorințele egoiste impure să nu câștige teren în ea, înclinându-l spre păcat. Prin urmare, el trebuie «să părăsească căminul», căci i se interzice să primească această plăcere Supremă a Luminii de teamă că o va primi pentru sine. Și, prin urmare, este obligat să intre pe calea Creatorului, adică să primească corecțiile de care are nevoie.”.

Prin urmare, vedem că trebuie să distingem între două stări:

1) statul numit «acasă»;

2) un stat numit «rezident».

Până când o persoană atinge o stare de perfecțiune, trebuie să intre în starea de «călător», calea Creatorului, pentru a primi corecțiile care o vor conduce la perfecțiune. Prin urmare, astfel de oameni sunt numiți «trecători», «călători pe drum», deoarece sunt încă pe cale și nu au atins încă Scopul pe care trebuie să îl atingă. Aceasta include chiar și oameni drepți precum Noe, care a fost un om perfect drept, dar totuși avea un defect, deoarece și-a corectat doar «kelim de-ashpa'ah», numite «kelim spirituale».

Această stare, așa cum am menționat mai sus, se numește «corectarea creației», deoarece în ea o persoană poate dărui cu intenția «de dragul de a dărui» - și aceasta se numește «lișma». Și astfel, este clar că lumânarea de Hanuka (așa cum s-a explicat mai sus) sugerează că aceasta este doar o încetare, nu sfârșitul lucrării. Prin urmare, nu se poate folosi lumina lumânării de Hanuka, deoarece miracolul s-a produs pentru vasele spirituale, așa cum s-a explicat mai sus. Iar a primi plăcere din lumina din vasele dăruirii este exclus. Prin urmare, se poate doar «privi» la aceste lumânări.

Lumânarea de Shabbat este o chestiune diferită, deoarece Shabbat este «scopul creării cerului și a pământului», iar aceasta corespunde «lumii viitoare», care este numită «scopul creației» - de a oferi plăcere creației, astfel încât aceasta să poată primi bunătate și fericire. Această lumină este primită prin dorințe egoiste, iar procesul se numește «primirea de dragul dăruirii». Aceasta înseamnă folosirea dorințelor egoiste de dragul Creatorului.

Și aceasta se numește calitatea de «casă». Iar cuvintele «în înțelepciune va construi o casă» în limbajul Cabalei înseamnă că Malchut, care este rădăcina sufletelor și este numită «Adunarea lui Israel» (Knesset Yisrael), primește cea mai mare plăcere pentru suflete într-un moment în care creațiile sunt demne să primească lumina Chochma, care este numită «Lumina Șabatului». Și această lumină a Chochma este lumina scopului creației. Din aceasta, concluzionăm că lumânările de Hanuka și Șabatul reprezintă două stări complet diferite.

Acum să aflăm răspunsul la întrebarea pusă anterior - care este legătura dintre Șabat și «pacea în casă», despre care înțelepții au spus că lumânarea sa este «preferabilă lumânării de Hanuka».

Sefira Yesod este numită «pace în casă» deoarece este dăruire în relație cu Malchut, rădăcina sufletelor. Când Malchut se află în starea de «punct», înseamnă că nu strălucește și atunci sufletele nu primesc cea mai înaltă plăcere destinată lor. Aceasta se numește «Shechinah în exil». Atunci Klipot - forțele impure, egoiste - devin mai puternice și caută să domine sfințenia. Aceasta constituie o mare povară pentru creație și, din această cauză, are loc o luptă între sfințenie și întuneric.

Și când lumina de la Yesod transmite încântarea Supremă lui Malchut, adică îi împărtășește lumina lui Hochma, atunci este creată «pacea în casă». Acesta este motivul pentru care Yesod este numit «pace», deoarece creează «pace în casă» și apoi forțele impure sunt anulate, așa cum este scris: «Când căile unui om sunt plăcute Creatorului, atunci chiar și dușmanii săi se vor împăca cu el» (din rugăciunea de seară de Shabbat).

Se pare că «casa», adică Malchut, atunci când primește încântarea supremă a Șabatului, este transformată în pace și toată severitatea judecății este îndepărtată de pe ea. Prin urmare, lumânarea de Șabat face aluzie la încântarea corecției finale, în timp ce lumânarea de Hanuka indică lumina atinsă în procesul de lucru. Prin urmare, lumânarea de Șabat este numită «pace în casă» datorită încântării care curge de la Yesod la Malchut.