Nu există nicio comunitate cu mai puțin de zece

Este scris în Zohar (Capitolul Naso, pg. 31, 105): «Rabinul Eliezer a spus: »De ce am venit, dar nu este nicio persoană acolo? Israelul este atât de iubit de Creator încât oriunde locuiesc, Creatorul este printre ei... Să-mi facă un Templu și voi locui în ei..., căci fiecare Beit Knesset din lume este numit Templu... Și voi locui în ei, căci Shechinah precede Beit Knesset-ul. Binecuvântat este omul care se află printre acești primi zece din Beit Knesset, căci ei sunt perfecți, adică o comunitate de nu mai puțin de zece oameni... Și este necesar să fie zece în Beit Knesset în același timp. Și să nu vină puțin câte puțin..., căci toți zece sunt ca organele unui singur corp, iar Shechinah este prezentă printre ei. Căci Creatorul l-a creat pe om deodată și i-a instalat toate organele la un loc, așa cum este scris: «El te-a făcut și te-a aranjat.««.

Este necesar să se analizeze pasajul dat.

1. Ce înseamnă cuvintele «oriunde locuiesc copiii lui Israel, Creatorul este printre ei»? Se afirmă că nu este nevoie de un loc special. Dar după aceasta, el spune: «Să-mi construiască un Templu și voi locui în el». Se afirmă că este în mod specific în Beit Knesset.
2. Cuvintele: «Să-mi construiască un Templu și voi locui în el». Se afirmă că trebuie mai întâi să existe o oarecare pregătire, adică «construirea Templului», după care – «și voi locui în el», și nu pur și simplu așa.
3. Ce înseamnă «De ce am venit și nu este nimeni acolo?» Dacă se spune că prezența Creatorului precede venirea la Beit Knesset, atunci, desigur, nu este nimeni încă.
4. Este dificil de înțeles cuvintele «Și este necesar ca zece oameni să fie în Beit Knesset în același timp. Și să nu intre puțin câte puțin». Se poate spune cu adevărat că toți cei care intră în Beit Knesset ar trebui să stea afară și să nu intre până nu se adună zece oameni și abia atunci ar trebui să intre cu toții împreună? Este chiar adevărat? Nu am mai văzut așa ceva. Dar dacă da, cum trebuie să interpretăm cuvintele «și să nu intre puțin câte puțin»?

Pentru a înțelege cele de mai sus, haideți să le examinăm din perspectiva muncii noastre. Unde începe procesul de dăruire – ceea ce se numește «nu de dragul de a primi o recompensă»?

În primul rând, trebuie să ne amintim două concepte: «a da» și «a primi». Aceasta provine din dorința Creatorului de a oferi plăcere creațiilor Sale. El le-a creat exclusiv pentru ca ele să poată primi bunătatea și plăcerea pe care El dorește să le ofere. Iar destinatarul este ceea ce a creat Creatorul - un vas numit «dorința de a primi plăcere și bucurie», în care bunătatea și bucuria vor fi primite.

Și în conformitate cu intensitatea dorinței sale pentru ceva, el se poate bucura de acel lucru. Aceasta înseamnă că vasul pentru primirea plăcerii se numește «dorință». Și asociem aceste vase cu Creatorul. Așadar, vasul care a primit-o prima dată de la Creator se numește «Malchut» sau «a patra etapă». Întregul său conținut este o dorință pasională de a primi bunătate și plăcere. Aceasta se numește «un vas pentru primirea luminii direct de la Creator».

Acest vas a fost folosit înainte de Țimtzum. Un alt nume pentru el este «Malchut al Lumii Infinitului». Apoi, a avut loc o corecție, astfel încât să nu existe niciun sentiment de rușine, căci în natura creată de Creator, există o regulă care spune că ramura se străduiește să semene cu rădăcina. De ce există o astfel de natură? Nu există un răspuns la această întrebare, așa cum este scris în Zohar: «Creația nu poate înțelege gândurile Creatorului». Și tot ceea ce vorbim este doar în conformitate cu cuvintele: «Prin acțiunile Tale Te cunosc», adică doar prin acțiunile revelate ochilor noștri. Aceasta înseamnă că din ceea ce vedem, putem trage anumite concluzii și presupuneri. Dar nu înainte ca acțiunea să ne fie revelată. Prin urmare, începem să vorbim doar din legătura inițială care există între Creator și creație, numită «dorința Creatorului de a-Și încânta creațiile». Înainte de aceasta, este imposibil să vorbim, deoarece ne lipsește înțelegerea esenței Creatorului. Prin urmare, vedem doar că există natură, că «ramura dorește să devină ca rădăcina».

Și pentru a corecta contradicția, al cărei sens este că receptorul dorește să fie similar în proprietăți cu Creatorul (dar dacă ar primi, ar experimenta o senzație neplăcută), a apărut o restricție (Tzimtzum), care constă în faptul că creația «nu vrea să primească de dragul de a primi», ci să primească doar dacă poate face acest lucru de dragul dăruirii. Acesta este motivul pentru care nu putem primi plăcere de la Creator prin dorințe egoiste, ci doar prin dorințe - kelim - numite «lumină reflectată».

Semnificația a ceea ce se spune este: «lumina directă» (Ohr Yashar, OH) este plăcerea pe care Creatorul o oferă creației, în timp ce «lumina reflectată» (Ohr Hozer, OH) este, dimpotrivă, ceea ce creațiile doresc să ofere Creatorului. Prin urmare, numim OH «de sus în jos», adică Superiorul, dătătorul, Creatorul îl dă creațiilor, celor inferioare. Și OH este numit «de jos în sus» - ceea ce inferiorul, receptorul, dorește să ofere Creatorului. Această dorință este numită «de dragul dăruirii» și se referă la creație, căci creația o creează pentru a se corecta, pentru a deveni precum rădăcina. Subiectul studiului nostru este că, în lumea Infinitului, calitatea lui Malchut a primit lumină directă de la Creator în dorințele sale, adică într-o dorință creată de Creator, în timp ce creația trebuie să creeze însăși dorința pentru «lumină reflectată».

Și când a avut loc această corecție, constând în primirea luminii doar prin dorințele OH, consecința ei a fost nașterea multor lumi și niveluri. Astfel, această dorință se dezvoltă din partea creației și nu poate fi finalizată dintr-o dată, ci secvențial, iar și iar, în conformitate cu puterile creațiilor inferioare. Și pentru că au fost create multe dorințe diferite, luminile au fost împărțite în multe niveluri. În timp ce dorința egoistă, pe care o atribuim Creatorului și o numim «recepție de dragul recepției», a fost creată de Creator într-un singur act în perfecțiune completă și a fost umplută cu o singură lumină, simplă și fără distincție de niveluri.

Iată cum a scris Ari despre acest lucru în «Etz Chaim» («Introducere în Talmud Eser Sefirot«, p. 1):

«Să știți că înainte ca creațiile să fie create și creațiile să fie create, lumina Supremă, simplă, a umplut întreaga realitate... Toate acestea erau o singură lumină simplă, egală, și se numește Infinit.» Aceasta înseamnă că această dorință, pe care o atribuim Creatorului, a fost îndeplinită în perfecțiunea sa maximă. Prin urmare, am primit o singură lumină, fără distincție de grade.

Între timp, dorința pe care o atribuim creației nu poate fi satisfăcută într-un singur act, iar toată munca pe care trebuie să o îndeplinim este una singură: să creăm în noi înșine o dorință numită «lumină reflectată». Adică, atunci când creația ajunge la conștientizarea faptului că nu are nicio dorință sau aspirație de a primi pentru ea însăși, ci doar de a aduce bucurie Creatorului, atunci creația calculează ce poate oferi Creatorului pentru a-I aduce bucurie.

Apoi vede singurul lucru pe care îl poate oferi Creatorului, astfel încât Creatorul să se bucure de el. Întrucât scopul Creatorului este de a oferi bunătate și plăcere creației, creația spune: „Vreau să primesc bunătate și plăcere pentru că astfel vreau să aduc plăcere Creatorului”. Și cu cât poate primi mai multă plăcere de la Creator, cu atât este mai mare plăcerea pe care o simte și cu atât Creatorul se bucură mai mult de ea.

Este ca un om care a invitat un oaspete important la el acasă. El și casa lui au muncit toată ziua și toată noaptea pentru a se asigura că oaspetele important se bucură de masă. Și când oaspetele a terminat masa, care l-a costat pe gazdă mult efort și s-a făcut totul pentru a asigura savoarea oaspetelui, gazda îl întreabă pe oaspete la sfârșit: «Ce părere ai despre masa noastră? Ai gustat vreodată o asemenea delicatesă?» Iar oaspetele răspunde: «Îți spun adevărul - nu-mi pasă ce mănânc; nu mă gândesc niciodată la plăcerea pe care aș putea-o obține. Așa că nu ar conta dacă ai face masa mai simplă (am auzit de la tine că ai depus mult efort în ea)...» Desigur, ce plăcere îi face gazdei să audă așa ceva?

Constatăm că, dacă o persoană primește bunătate și plăcere de la Creator pentru că dorește să-L mulțumească, ajutând la realizarea Scopului creației – că și Creatorul dorește să-Și încânte creațiile. Totuși, în același timp, pretinde că nu are niciun gust pentru bunătatea pe care o primește de la Creator și că este indiferentă față de aceasta, atunci ce plăcere aduce Creatorului?

Prin urmare, dacă o persoană poate încerca să mărească fiecare dată când primește de la Creator și simte importanța darului Regelui, acesta va fi motivul pentru care va putea spune: «Primesc o mare plăcere de la Tine, căci știu că numai așa Îți pot face pe plac și, de aceea, vreau să mă bucur de ea cât mai mult posibil.».

Trebuie însă amintit că, după păcatul «pomului cunoașterii», săvârșit de Primul Om, omul a dobândit «dorința de a primi pentru sine». Aceasta provine din lumile impure ale lui ABYA, așa cum este scris în «Introducere la Cartea Zohar» (paragraful 25): «Omul este însărcinat, ca recompensă pentru îndeplinirea Torei și a poruncilor, să primească putere de sus, astfel încât să dobândească dorința de a dărui, numită atributul lui Israel, adică yashar k El (direct către Creator). Aceasta înseamnă că toate gândurile și dorințele sale sunt îndreptate exclusiv spre aducerea plăcerii Creatorului. Dacă nu posedă încă o astfel de dorință, este considerat a fi în exil printre națiunile lumii, care îl înrobesc, forțându-l să lucreze exclusiv de dragul egoismului. Aceasta se numește «a primi pentru sine» - o calitate a forțelor impure, nu a sfințeniei. În legătură cu aceasta, este scris: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt». Semnificația a ceea ce s-a spus este că, din moment ce Creatorul este dorința de a dărui, așa că ar trebui să primești doar cu intenția de a dărui.”.

Opusul calității lui Israel - dacă nu există intenție «de dragul dăruirii» - este numit «direct către națiunile lumii», deoarece calitățile lor sunt opuse Creatorului, care dorește doar să dăruiască. Dacă, însă, un loc posedă calitatea de «yashar k El», similară calității Creatorului și nu există nicio altă autoritate acolo, atunci prezența Creatorului apare în acel loc, așa cum este scris: «În fiecare loc unde Îmi amintesc de Numele Meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta». Semnificația acestor cuvinte este că Creatorul spune, dacă pot spune că doar Numele Meu rămâne în acest loc și nu există nicio autoritate a creației acolo, deoarece cei care îl locuiesc își doresc un singur lucru - să dea Creatorului - atunci «voi veni la tine și voi binecuvânta», adică mă voi stabili în acel loc. Acum putem înțelege semnificația a ceea ce se spune în Zohar - că în fiecare loc unde locuiesc, Creatorul este printre ei. Cu alte cuvinte, se afirmă că nu este necesar un loc special. Și după aceasta se spune: «Să-Mi construiască un Templu și Eu voi locui printre ei.» Aceasta confirmă că este în Templu și nu oriunde.

Expresia «în fiecare loc unde locuiesc...» poate fi explicată după cum urmează: Israel este tradus ca «yashar k El» - direct către Creator, semnificând dorințe egale ca calitate cu cele ale Creatorului, adică, așa cum Creatorul dăruiește, așa își doresc și ei să-I dea Creatorului. Și din moment ce există o coincidență de calități, restricția dispare în aceeași măsură, ceea ce înseamnă că Creatorul locuiește în acel loc.

Aceasta este ceea ce se numește «Îmi vor face un Templu» sau, așa cum este scris, «Fiți sfinți, căci Eu, Creatorul, sunt sfânt». Se pare că calitatea lui Israel și calitatea expresiei «Îmi vor face un Templu» sunt una și aceeași. Astfel, aceste cuvinte vorbesc despre pregătire și despre marea lucrare de creare a unui loc sau a unei dorințe, așa cum a spus Baal HaSulam, că un loc în spiritual se numește dorința de a dărui pentru a aduce plăcere Creatorului. Aceasta este calitatea lui Israel-El, adică direct către Creator.

Acum să clarificăm a doua întrebare, cea pusă: «De ce am venit și nu este nicio persoană acolo?» Este de la sine înțeles că, dacă spune că prezența Creatorului îi precede întotdeauna pe cei care vin la Beit Knesset, atunci, desigur, nu este încă nicio persoană acolo. Dar dacă da, atunci care este sensul întrebării: «De ce nu este nicio persoană acolo?»

În primul rând, trebuie să înțelegem semnificația cuvântului «om». Aceasta poate fi explicată în conformitate cu versetul: «Fericit este omul care nu a urmat sfatul păcătoșilor...» Există conceptul de «om» și există conceptul de «animal», căci un «animal» este cineva care este împotmolit în egoism, iar toate acțiunile sale sunt animalice. Rezultă că cuvintele «De ce a venit...» înseamnă «A reușit să ajungă înaintea ta». Totuși, și acest lucru necesită o clarificare. Ce înseamnă că Creatorul s-a grăbit și a ajuns la Beit Knesset, ca și cum „întregul pământ nu este plin de slava Lui”? Ce înseamnă atunci că Creatorul a ajuns la Beit Knesset înaintea închinătorilor?

Baal HaSulam a explicat acest lucru prin cuvintele: «Înainte să fiu chemat, voi răspunde». Aceasta implică faptul că o persoană merge să se roage pentru că Creatorul i-a dat gândul și dorința de a se ruga. Cuvintele «Creatorul s-a apropiat și a intrat în Beit Knesset» pot fi interpretate similar. Aceasta înseamnă: «Creatorul i-a dat omului oportunitatea de a veni la Beit Knesset pentru a putea fi un «om», dar în cele din urmă îl găsește în Beit Knesset rugându-se ca un animal, căutând satisfacerea dorințelor sale egoiste. Prin urmare, cuvintele «De ce a venit...?» ar trebui înțelese ca «De ce i-a dat Creatorul dorința de a merge la Beit Knesset să se roage pentru spiritual - calitatea Templului - pentru a putea deveni ca Israel, dar în cele din urmă, nu există «om», iar Creatorul vede că toată lumea se roagă doar pentru nevoile animale».

Și acum să clarificăm ce s-a întrebat despre afirmația: «Și este necesar ca zece persoane să fie în Beit Knesset în același timp. Și să nu vină puțin câte puțin.» S-a pus întrebarea: este necesar ca nimeni să nu intre în Beit Knesset până când nu se adună zece persoane și apoi să intre toate împreună? Am mai văzut vreodată așa ceva? Și au explicat: «Căci Creatorul l-a creat pe om odată...» Această explicație în sine necesită înțelegere.

Însă, pentru a interpreta acest lucru, trebuie mai întâi să înțelegem de ce trebuie să fie exact zece persoane în Beit Knesset, altfel, așa cum se pretinde, Creatorul nu poate locui acolo. Și se subliniază că sensul este că «nu există o comunitate mai mică de zece». Trebuie să înțelegem, de asemenea, de ce sunt exact zece - nici mai mult, nici mai puțin. Dacă sunt nouă persoane acolo, nu se numește comunitate. Și dacă sunt unsprezece, acest lucru nu adaugă nimic, așa cum se spune despre comunități: «Doi sunt ca o sută și o sută ca doi» (Shavuot, p. 42), ci exact zece, așa cum au spus înțelepții (Sanhedrin, 39): «În orice sunt zece, rămâne Shechinah».

Se știe că Malchut este numită «a zecea». De asemenea, se știe că sentimentul de lipsă de recepție este numit Sfira Malchut, care este a zecea Sfira care primește Lumina Superioară. Este numită și «dorința de a primi», iar toate creațiile își au originea doar din ea. Acesta este motivul pentru care nu există o comunitate mai mică de zece, deoarece toate ramurile materiale își au originea din rădăcinile superioare. Conform regulii: «Nu există lumină în care să nu existe zece Sfirot», prin urmare, în lumea materială, la fel ca nivelurile superioare, o comunitate nu este numită «comunitate» și nu este considerată importantă decât dacă există zece.

Acum putem clarifica sensul lui «zece» atunci când Creatorul întreabă: «De ce am venit și nu este nicio persoană acolo?» Se referă la «persoană», nu la «animal», așa cum s-a menționat mai sus. Aceasta se referă la calitatea lui Malchut, care este a zecea Sefira. Și trebuie să ne rugăm pentru «eliberarea Shechinah din exil». Această stare este numită în Zohar «Shechinah în țărână». Prin urmare, interpretarea cuvintelor «dacă Creatorul nu găsește zece acolo» este următoarea: «M-am apropiat și am trezit în tine dorința de a veni la Beit Knesset și de a cere în rugăciune eliberarea din exil a Shechinah, care se numește «zece» și este a zecea Sefira, dar nu am găsit nicio persoană care să se roage pentru a zecea. În schimb, am descoperit că toată lumea se ruga pentru lucruri caracteristice animalelor, nu oamenilor.».

Cuvintele «Și este necesar ca toate să fie găsite deodată și să nu ajungă puțin câte puțin» pot fi interpretate într-un mod similar. Înțelesul este că acceptarea autorității Creatorului ar trebui să aibă loc o dată pentru totdeauna și nu ca și cum cineva ar spune: «Astăzi vreau să accept puțin din autoritatea Creatorului, adică cât timp sunt în Beit Knesset. Dar după aceea, când mă voi întoarce acasă, vreau să mă bucur de plăcerile egoismului.».

Asta înseamnă că el este de acord să muncească puțin de dragul dăruirii, în loc să-și dedice tot timpul Creatorului. Dar când o persoană acceptă autoritatea Creatorului, trebuie să-I ceară Creatorului ca aceasta să fie pentru totdeauna, pentru totdeauna, și nu doar cât timp se află în Beit Knesset. Și putem folosi aceasta ca o interpretare a cuvintelor despre zece persoane aflate în Beit Knesset în același timp, în loc să vină puțin câte puțin, adică, pentru a nu spune: «Acum accept puțin din autoritatea Creatorului și apoi puțin mai mult». Dar acceptarea completă a autorității Creatorului trebuie să fie o dată pentru viață, nu puțin azi și puțin mâine.

Rezultă de aici că, dacă acceptarea autorității Creatorului este un lucru perfect, atunci chiar și atunci când cineva cade de la nivelul său ulterior (dar, din moment ce această acceptare a fost într-o stare de perfecțiune, numită «zece odată» - unde cuvântul «unul» înseamnă «pentru întreaga sa viață»), atunci totuși «picătură cu picătură se adună într-o cantitate mare», până la punctul în care cineva este demn de starea de «credință», care este senzația constantă a Creatorului.

Dacă acceptarea autorității Creatorului a fost doar «puțină», atunci a fost doar pentru o clipă, nu pentru totdeauna. Rezultă că un astfel de act este lipsit de perfecțiune. Cum se poate atunci uni cineva într-o cantitate mai mare, meritând o credință constantă? Rezultă că atunci când o persoană acceptă autoritatea Creatorului, trebuie să o vadă ca pe un act perfect. Aceasta este semnificația cuvintelor: «Să fie simultan în beit knesset» - adică, Creatorul dorește ca noi să acceptăm autoritatea Lui pentru totdeauna.