Măsura împlinirii poruncilor

---

Ni se poruncește să împlinim 613 porunci în acțiune: chiar și fără intenție, dacă o persoană crede că îndeplinește acum doar o poruncă dintre cele pe care ni le-a poruncit Creatorul, aceasta este suficientă pentru îndeplinirea ei și nu este nevoie să ne gândim la nicio intenție, ci pur și simplu să o facem, iar acest lucru îndeplinește deja ceea ce se cere.

Dar, desigur, toate poruncile trebuie îndeplinite conform condițiilor conținute în fiecare dintre ele. De exemplu, o persoană îndeplinește porunca țițiț, așa cum este scris: «Și să-ți faci țițiț pe tivul hainelor tale». Există însă considerații specifice: materialul talitului, lungimea și lățimea talitului, materialul țițiț - lână sau in și așa mai departe.

Toate aceste condiții conținute în mitzvah-ul țitzit trebuie, desigur, respectate; altfel, îndeplinirea mitzvei este imperfectă, o deficiență în îndeplinire. Și multe subtilități trebuie, de asemenea, respectate cu strictețe.

Aceasta se aplică fiecărei împliniri a poruncilor: atât în poruncile Torei și Talmudului, cât și în poruncile care sunt îndeplinite ca obicei, căci înțelepții au spus: «Obiceiurile lui Israel sunt Tora» (Minhot 20:2) și «obiceiurile părinților noștri sunt Tora».

Criteriul pentru respectarea strictă, adică măsura în care trebuie să fim atenți în îndeplinirea poruncilor, ne este dat în porunca care interzice consumul de hametz de Paște. Acesta este un exemplu despre cum ar trebui să fie respectarea. Și este dat de Paște, deoarece hametz înseamnă «principiu egoist». Prin urmare, găsim multe strictețe și subtilități aici. Acest lucru ne este dat ca exemplu - cât de atenți trebuie să fim pentru a evita să comitem efectiv o încălcare. Din acest motiv, sunt oferite detalii pentru a ne motiva să amânăm încălcările și, de asemenea, să îndeplinim porunca însăși.

Însă Baal Shem Tov a spus: «Nu exagerați în detalii», ca să nu vă dedicați tot timpul și toate emoțiile acestui lucru. Prin urmare, pe cât posibil, o persoană ar trebui să respecte mitzvah-ul în fiecare detaliu, dar să nu exagereze. Și poate acesta este motivul pentru care nu respectăm fiecare mitzvah la fel de strict și precis ca de Pesach. Pentru că avem nevoie și de energia noastră pentru a insufla intențiile corecte în acțiunile noastre; altfel, nu vom avea timp pentru intenție.

Aceasta înseamnă că trebuie să ne gândim și la intenție, așa cum este scris: «El a creat înclinația rea și a creat Tora pentru a o corecta».

Și dacă da, trebuie să dedicăm timp și efort și intenției. Adică, să vedem în ce măsură răul (egoismul nostru) este corectat prin Tora și porunci. Aceasta înseamnă că o persoană trebuie să-și examineze dorința, numită «dorința de a primi»: dacă s-a îndepărtat de dorința de a primi și s-a distanțat de ea și în ce măsură este angajată în munca de dăruire. Cu alte cuvinte, o persoană trebuie să se examineze de fiecare dată, pentru a înțelege clar măsura urii pe care a dobândit-o pentru dorințele sale egoiste și trebuie să tindă în același timp spre dorințe altruiste de dăruire.

Prin urmare, atunci când o persoană îndeplinește o poruncă, trebuie mai întâi să se asigure că o face cu deplină simplitate, că nu se gândește la nimic altceva în acel moment, ci doar la poruncă – adică trebuie să știe că îndeplinește porunca Creatorului. Și trebuie să creadă că Creatorul ne-a poruncit prin Moise să îndeplinim porunca Lui.

Îndeplinirea celor 613 porunci date nouă de Creator, inclusiv pe cele ale fondatorilor Talmudului, precum și respectarea obiceiurilor lui Israel, care este și Tora - toate acestea trebuie făcute cu intenția de a aduce bucurie Creatorului și cu conștiința că ni s-a acordat de sus imensul merit de a putea vorbi cu Creatorul. Prin urmare, atunci când cineva recită o binecuvântare - atât binecuvântarea pentru plăcere, cât și binecuvântarea unei porunci - trebuie să știe și să se străduiască să înțeleagă Pe Cine binecuvântează și Cui îi mulțumește.

O persoană ar trebui să își imagineze cum s-ar simți dacă i s-ar oferi oportunitatea de a intra în prezența celei mai importante persoane dintr-un oraș în care nu tuturor li se permite să intre - ce sentiment ar fi să intri și să vorbești cu ea. Sau ce sentiment de bucurie ar fi să ți se permită să intri în prezența celei mai importante persoane din stat.

Și dacă ne imaginăm că i s-a oferit ocazia să se adreseze celei mai importante persoane din lume, care vorbește doar câtorva aleși, ce sentiment de bucurie, ce dispoziție înălțată ar experimenta, fiind onorat cu o onoare atât de mare, în timp ce altora le lipsește această oportunitate. La urma urmei, observăm în lumea noastră materială că acest lucru aduce satisfacție și dă vitalitate.

Și în acest sens, se pune întrebarea: de ce, în domeniul spiritual, nu putem face un astfel de calcul și să ne imaginăm bucuria pe care o simte o persoană atunci când i se arată un respect special în lumea materială, având ocazia să comunice cu cineva extrem de venerat? În domeniul spiritual, însă, atunci când ne îndreptăm către Creator, ne lipsește această senzație; nu putem simți Cui ne adresăm.

Așadar, să ne spunem: «Uite câți oameni sunt în lume care nu au dreptul să vorbească cu Conducătorul lumii. Totuși, Creatorul Însuși ne-a dat gândul și dorința de a intra în prezența Lui și de a vorbi cu El. Nu ar trebui să credem ceea ce au spus înțelepții (Kiddushin 30): «Și dacă Creatorul nu l-ar fi ajutat, el însuși nu ar fi reușit»? Dacă da, atunci trebuie să spunem că Creatorul ne-a întins acum mâna ajutându-ne. Și de ce nu-L simțim și de ce inimile noastre nu sunt pline de bucurie?»

Când o persoană recită versete din Tora și se roagă Creatorului sau când binecuvântează, trebuie să-și imagineze că se adresează unei persoane mărețe și Regelui întregii lumi. Și ar fi bine dacă acest lucru l-ar ajuta. Chiar dacă și-o imaginează, tot nu este suficient să simtă la fel de puternic cum o simte atunci când se adresează unei persoane respectate din lumea noastră materială, când primește un sentiment de bucurie și semnificație fără niciun efort. În tărâmul spiritual, însă, trebuie să depună un efort și să-și folosească imaginația în orice mod posibil până când simte măcar puțin din importanța adresării către Creator.

Dar este foarte simplu. La urma urmei, în lumea materială, el vede cum oamenii venerează o persoană importantă. Și, din moment ce respectul maselor influențează fiecare individ, și el decide să le servească în măsura importanței pe care i-a insuflat-o societatea, mase.

Cât despre Creator, oamenii nu pot vedea adevărata măsură a importanței Sale în oameni, așa că totul este construit pe credință. Și acolo unde este nevoie de credință, este nevoie de efort, deoarece apar îndoieli și trebuie luată o decizie: da sau nu.

Și astfel, este necesară o mare muncă spirituală într-un moment în care o persoană trebuie să aprecieze importanța Creatorului, refuzând să facă diverse lucruri care aduc plăcere «trupului». Și simt durere atunci când își neagă plăcerile. Toate acestea sunt făcute pentru a câștiga favoare în ochii Creatorului, pentru a le permite să intre în prezența Lui și să converseze cu El, pentru a le permite să simtă Cu Cine vorbesc. Astfel, Creatorul li se va revela, cel puțin puțin, și nu va rămâne atât de ascuns de ei.

Și dacă o persoană ar putea primi un simț al semnificației Creatorului de la alți oameni, așa cum se întâmplă în viața de zi cu zi, atunci nu ar avea nicio muncă. Dar în tărâmul spiritual, există o stare specială numită «Șechina în exil» sau «Șechina în țărână», care indică o stare de umilință - opusul exaltării.

Și astfel, aici nu avem nicio șansă să adoptăm acest sentiment de semnificație din partea maselor. La urma urmei, vedem că le lipsește conștientizarea acelei valori și importanțe rare a spiritualului, care oferă oportunitatea de a dobândi o fundație și un sprijin, oportunitatea de a se baza pe sentimentul dobândit al importanței suficient pentru a renunța la viața (dorințele) acestei lumi, numită viață materială, și pentru a accepta munca pentru Creator de dragul dăruirii, nu pentru câștig personal.

Și asta pentru că o persoană nu vede că alții prețuiesc spiritualul atât de mult încât să merite să renunțe la egoism de dragul lui. Pentru că atunci când încep să privească masele care studiază Tora și îndeplinesc poruncile, nu văd o atitudine de a lucra de dragul dăruirii. Și este de înțeles de ce nu înțeleg importanța spiritualului, așa cum o fac în lumea materială, când văd pe toată lumea venerând pe cineva (și nu contează pe cine sau ce preamăresc). Și cad sub influența lor.

Însă în chestiuni spirituale, oamenii nu văd că cineva, nici măcar indivizii, prețuiesc spiritualul. Și dacă da, ce pot face ei pentru a dobândi un simț al importanței muncii de dăruire de sine?

O persoană se confruntă cu o mare sarcină, în care trebuie să se străduiască să facă tot ce îi stă în putință pentru a face spiritualitatea măcar puțin valoroasă pentru ea. Trebuie să înțeleagă că este o realizare extraordinară să fii considerat demn să-L slujești pe Creator și să îndeplinești Poruncile Sale în cel mai simplu mod posibil, fără intenții mărețe, dar, în același timp, trebuie să primească bucurie și vitalitate din îndeplinirea a ceea ce i-a poruncit Creatorul să facă.

Pentru ca el să poată aprecia că acum îndeplinește dorința Regelui și pentru ca el să poată spune: «El se bucură de faptul că Îi îndeplinesc voința». Și o persoană trebuie să creadă, dincolo de rațiune, că toate gândurile și dorințele sale, care l-au determinat să îndeplinească poruncile, i-au fost trimise de Creator. Și acest lucru i-a fost dat ca o inspirație de sus, adică Creatorul îl cheamă acum: «Vino la Mine, căci doresc să-ți ofer slujbă în Palatul Meu». Și când reflectă astfel în sinea sa, inima lui, desigur, se mișcă și se umple de bucurie, simțindu-se inspirat.

Se pare că nu contează ce acțiune săvârșește o persoană, deoarece totul se leagă de același lucru, așa cum este scris: «Fii la fel de atent să împlinești o poruncă ușoară ca și cum ai împlini una grea, căci nu știi care este răsplata lor.» Prin urmare, dacă o persoană îndeplinește porunca Creatorului, nu contează pe care o îndeplinește, deoarece toate gândurile sale sunt concentrate pe a aduce bucurie Creatorului.

Și chiar și dintr-o faptă mică o persoană poate trage o mare bucurie, pentru că principalul lucru nu este semnificația poruncii în sine, ci sentimentul măreției și importanței Celui care a poruncit-o, adică în ce măsură o persoană Îl înalță pe Împărat.

Și când o persoană se examinează pe sine, își dă seama că trebuie să-și îndeplinească dorința pentru a putea fi împlinită. Dar cineva vrea să împlinească al tău dorește cu ceea ce îi cere inima. Și aceasta se numește poftă. Altul trebuie să-și îndeplinească această dorință. alţii, Ceea ce îi cer: să se îmbrace, să locuiască într-un apartament conform nevoilor lor etc. Și aceasta este deja definită ca onoare. Iar îndeplinirea dorinței Creatorului, ceea ce cere Creatorul, este «împlinirea Torei și a poruncilor».

Dar cineva s-ar putea întreba: «Este lucrul pentru Creator atât de important pentru mine încât să-i simt semnificația? Și de ce, după toate aceste considerații, uit totul și mă trezesc în lumea materială, deconectat de cea spirituală și imediat însărcinat să îndeplinesc dorințele altora, nu dorințele Creatorului? Și asta în ciuda deciziei mele deja luate că dorința Creatorului este atât de importantă - mai importantă decât îndeplinirea propriei mele dorințe.”.

Asta pentru că atunci când mă îngrijorez în privința îndeplinirii dorințelor mele, aceasta este definită ca o pasiune pentru plăcere, în timp ce atunci când încerc să îndeplinesc dorințele altora, aceasta este definită ca o dorință de onoare. Ambele se bazează pe egoismul meu. Dar starea în care vreau să îndeplinesc dorințele Creatorului este foarte importantă, deoarece atunci transcend egoismul - o calitate «animală» - și sunt numit «uman», așa cum au spus înțelepții: «Voi sunteți numiți «umani», nu națiunile lumii».

Dacă este așa, atunci când o persoană iese din starea de Tora și rugăciune, ar trebui să recunoască imediat că până și cele mai minime căutări spirituale sunt atât de importante pentru ea încât experimentează o bucurie extraordinară pentru că a fost considerată vrednică să intre în tărâmurile spirituale. Prin urmare, un nebun este cel care dorește să părăsească starea de mulțumire spirituală și inspirație în care s-a aflat întotdeauna.

Și dintr-o dată, omul este chemat să vină la Rege și să vorbească cu El. Apoi se privește pe sine și vede cât de cufundat a fost în tot acest timp în «dorința de a se bucura» de plăcerile acestei lumi – ca toate animalele. Și acum vede că a devenit un om adevărat și privește critic împrejurimile sale și nivelul iremediabil de scăzut pe care îl ocupă. Într-atât încât îi este greu să stea lângă ele și să le vorbească, pentru că îi este greu să se umilească și să vorbească cu oameni lipsiți de orice spiritualitate, care sunt cufundați în egoism și îi este greu să le suporte.

Și după toate acestea, după ce a trecut un timp, poate chiar o clipă după controlul critic pe care l-a exercitat asupra împrejurimilor sale, el uită tot ce era spiritual în care se afla și intră în lumea materială cu toate plăcerile ei animalice. Și nici măcar nu-și amintește momentul ieșirii sale, adică momentul în care a ieșit din starea spirituală în cea materială în care se află acum.

Dacă da, atunci când se trezește, când se afla într-o stare spirituală și experimenta bucurie din aceasta, a fost autoamăgire sau doar un vis? Sau, dimpotrivă, starea sa anterioară este starea sa adevărată, iar ceea ce simte acum, cufundat în plăceri animalice, este un vis?

Și adevărul este că o persoană trebuie să creadă că atunci când Creatorul i se revelează puțin, începe să simtă măreția Regelui și este astfel atrasă de El, devenind invizibilă, precum o lumânare pe o torță. Și dacă continuă să amplifice semnificația chemării pe care au auzit-o de sus, atunci, proporțional cu capacitatea lor de a amplifica această chemare, dorința lor pentru spiritual crește. Și începe să simtă cum a părăsit lumea materială și a intrat într-o lume plină de perfecțiune.

Dar dacă uită să aprecieze importanța acestei chemări către Rege și se întoarce către El, ci începe să se bucure și să-și insufle plăcerea în dorința de a primi și nu reușește să ofere laudă și recunoștință pentru că Creatorul l-a adus aproape, este imediat alungat din camerele Regelui.

Și acest lucru se întâmplă atât de repede încât persoana nici măcar nu are timp să simtă că a fost aruncată afară. Abia după un timp își dă seama și vede că a fost aruncată afară. Dar în momentul în care a fost aruncată afară, era inconștientă. Și, prin urmare, nu putea simți asta.

Și în lumea noastră, dacă o persoană cade de la ultimul etaj la pământ, când este întrebată cum a căzut, spune că nu-și amintește nimic. Abia acum își dă seama că este în spital, dar nu-și amintește nimic. Așadar, cine a ridicat-o de la pământ și cine a dus-o la spital - totul este uitat.

Același lucru este valabil și pentru tărâmul spiritual. În momentul în care a fost aruncat din palatul regelui, nu-și amintește cine l-a aruncat afară. Adică, nu-și amintește ce l-a făcut să «cadă» din starea sa, pe care o ocupa în plenitudinea perfecțiunii, când era plin de bucuria acelei stări. Nici o persoană nu-și amintește momentul în care a căzut din starea sa exaltată pe pământ, astfel încât să poată spune: «Până acum, am fost bine și abia în acel moment am căzut». Nu este capabil să-și amintească acel moment în care a căzut din starea sa. Dar, după un timp, își deschide ochii și începe să vadă și să înțeleagă cât de complet există acum în lumea materială.

Și această restaurare, adică revenirea la conștiință și viziunea că se află în afara Palatului, se poate întâmpla în câteva ore sau chiar în câteva zile, când vede brusc că este cufundat în dorințele acestei lumi și apoi își amintește că a avut cândva o stare de ascensiune.

Dar să revenim la punctul de plecare. Care este diferența dintre împlinirea obișnuită a poruncilor, zicerilor și rugăciunii Torei, fără nicio intenție, doar în scopul studierii Torei - căci întreaga Toră este Numele Creatorului - și studiul conștient, atunci când o persoană înțelege legătura pe care o are cu ceea ce învață, adică legătura dintre materialul studiat și persoana însăși?

Și să nu se întrebe ce îl poate învăța asta. La urma urmei, fiecare cuvânt și expresie care învață este foarte importantă pentru «sufletul» său. Și chiar dacă nu o înțelege, trebuie să creadă cu credință în înțelepții care ne călăuzesc pe această cale.

Același lucru este valabil și pentru rugăciune. O persoană trebuie să știe și să creadă că fiecare cuvânt și expresie, a cărei ordine a fost stabilită de cei mari, este rostită în limba lumii spirituale. Și, prin urmare, trebuie să prețuiești fiecare cuvânt și faptul că i s-a acordat darul Creatorului de a-și practica poruncile. Și trebuie să-I mulțumești Creatorului pentru aceasta. Și trebuie să crezi că tot ceea ce faci în tărâmul spiritual nu este posedat de alții. Mai degrabă, Creatorul a ales pe cineva pentru a-i da sarcina de a-L sluji.

Și omul trebuie să înțeleagă: Creatorul îl cheamă și îi dă măcar puțină pricepere pentru a respecta măcar poruncile Sale, astfel încât să aibă, oricât de mică, o apropiere de El. Și, pe cât poate, să-și imagineze măreția Regelui și să tragă bucurie și inspirație din ea. Aceasta este adevărata cale.

Adică, trebuie să credem în importanța Creatorului, chiar dacă «trupul» nu a fost încă inspirat în măsura în care ar fi dacă ar sluji unui Rege în carne și oase, când masele îl preamăresc pe Rege, iar omul este supus influenței lor. Dar în tărâmul spiritual, omul nu poate vedea cum este venerat Creatorul, nici cum trebuie cineva să se anuleze în raport cu El - acest lucru ne este ascuns. Dar trebuie să credem că așa este. Și aceasta se numește «linia dreaptă». Fără nicio intenție. Dar chiar dacă o persoană este preocupată de cel mai nesemnificativ detaliu, acesta trebuie să fie important pentru ea, ca și cum ar îndeplini un mare serviciu.

După cum au spus înțelepții (Avot, Partea a 2-a, M1): «Fiți la fel de atenți în îndeplinirea unei porunci mici ca și a uneia mari, căci nu știți care va fi răsplata pentru ea.» Aceasta înseamnă că nu contează ce facem pentru Creator sau ce serviciu anume Îi aducem bucurie. Important este să păstrăm în minte un singur gând - acela că, făcând asta, Îi aduc bucurie.

Dacă este așa, nu contează dacă munca este onorabilă sau nu, deoarece persoana respectivă nu se consideră pe sine. Prin urmare, munca poate să nu fie atât de onorabilă încât toată lumea să o apuce, dar persoana respectivă vrea să o facă pentru că este mai necesară decât munca dorită pe scară largă.

Dar se pune întrebarea: de ce nu poate o persoană să simtă imediat, chiar la începutul împlinirii sale, lumina ascunsă în Tora și în porunci? Trebuie să creadă că există o lumină ascunsă acolo, dar nu o poate vedea. La urma urmei, ar fi mai bine dacă măreția Torei ar fi dezvăluită tuturor, astfel încât fiecare să aibă ocazia să împlinească Tora și poruncile.

Și de ce s-a produs dispariția și ascunderea într-o asemenea măsură încât fiecare trebuie să muncească, să depună efort și să îndeplinească toate acțiunile posibile, astfel încât să poată spune că întreaga lume materială nu merită Tora și poruncile, așa cum au spus înțelepții (Avot, Partea 4, 22): «Mai frumoasă este o oră de întoarcere și fapte bune în această lume decât întreaga viață a lumii viitoare. Mai frumoasă este o oră de bucurie în lumea viitoare decât întreaga viață a acestei lumi.».

Ascunderea ne este dată pentru ca o persoană să poată face o alegere atunci când lucrează - adică, pentru ca ea să poată lucra în Tora și porunci nu pentru sine, ci de dragul dăruirii. Altfel, dacă lumina ascunsă a Torei și a poruncilor ar fi revelată, ea ar lucra doar din egoism. Și atunci o persoană nu ar avea nicio modalitate de a se examina: care este intenția sa - să dea sau să obțină câștig personal?.

Și când ni se dă abilitatea de a îndeplini Tora și poruncile într-o stare de ascundere, o persoană le poate îndeplini pur și simplu. Și poate spune: «Dacă intenția mea este de dăruire, ce diferență contează gustul pe care îl experimentez?» Prin urmare, dacă o persoană vrea să fie demnă de ceva, trebuie să se angajeze să împlinească Tora și poruncile cu cea mai mare simplitate, așa cum s-a menționat deja.

---