Ajutor venit de sus

Înțelepții au scris în tratatul «Sukkah»: «Egoismul uman se ridică împotriva lui în fiecare zi, cu scopul de a-l smulge de la spiritual, atunci când calitatea de «păcătos» din suflet se străduiește să înlocuiască calitatea de «drept». Și dacă omul nu ar primi ajutorul constant al Creatorului, calitatea de rasha, în conflict cu calitatea de tzadik, l-ar înlocui și l-ar distruge, ceea ce se numește moarte spirituală. Dar este scris că «Creatorul nu va abandona sau părăsi creația Sa și nici nu o va judeca».«.

Zoharul îl citează pe Rav Chizkiya: «Dacă da, atunci de ce a fost lăsat Iacov singur? Și unde au dispărut îngerii care l-au însoțit mereu? Rabinul Yehuda a spus: pentru că s-a expus în mod deliberat unui pericol evident (se spune că Iacov era singur noaptea, deci exista un pericol evident), iar îngerii au venit să-l protejeze pe Iacov de pericolul ascuns și, prin urmare, l-au abandonat.» Se pune întrebarea: în ce moment l-au abandonat îngerii? În momentul în care s-a expus pericolului. Adică, s-a expus mai întâi pericolului și abia atunci au dispărut îngerii. Prin urmare, este scris: «Și Iacov a fost lăsat singur.».

Din aceasta trebuie să înțelegem sensul celor spuse, și anume că atunci când există un pericol evident, îngerii nu rămân să-l păzească pe Iacov.

Dacă, să presupunem, îngerilor le lipsește puterea de a proteja de pericolul vizibil, cum pot proteja de pericolul ascuns? Se pune întrebarea: pentru cine ar trebui să fie pericolul ascuns sau vizibil - pentru îngeri sau pentru oameni? Sau, chiar dacă există un pericol vizibil, de ce îngerii abandonează oamenii, chiar dacă aceștia sunt conștienți de el?

Trebuie să înțelegem cele de mai sus în munca spirituală. Mai întâi, trebuie să clarificăm ce este de fapt pericolul și apoi ce este pericolul deschis.

Se știe că ordinea lucrului începe cu linia dreaptă. Linia dreaptă reprezintă calități care nu necesită corecție, în timp ce calitățile care necesită corecție se numesc linia stângă. Prin urmare, tefillinele sunt plasate pe mâna stângă.

Prin urmare, atunci când predau o persoană lucrări spirituale, ei încep cu linia dreaptă, deoarece aceasta nu prezintă niciun pericol pentru viața spirituală, iar persoana va putea progresa și avansa mai departe pe scara spirituală. Deoarece linia dreaptă este calitatea hesed - mila Creatorului. Aceasta înseamnă că atunci când o persoană îndeplinește Tora și Mițvot, chiar și cu simpla intenție de a le îndeplini mecanic, fără a cunoaște adevărata intenție, ea spune că Creatorul i-a dăruit milă - hesed - trimițându-le gândul și dorința de a îndeplini pur și simplu Tora și Mițvot. Chiar și acest lucru este acum suficient pentru ei și sunt mulțumiți cu el.

Și astfel, pentru fiecare acțiune pe care o întreprinde în Tora și Mițvot, el Îl mulțumește și Îl laudă pe Creator pentru oportunitatea pe care i-a oferit-o - gândul și dorința de a îndeplini Tora și Mițvot. Și cantitatea nu este importantă, ci faptul că trupul său îi permite deja să se angajeze și să îndeplinească Mițvot - pentru aceasta, el este recunoscător Creatorului și fericit că acum poate îndeplini voința Creatorului, ceva ce nu este acordat altora.

Dar aceasta nu se numește încă „linia dreaptă”, deoarece linia stângă lipsește. Deoarece linia dreaptă apare doar împreună cu cea stângă, iar dacă lipsește, se numește pur și simplu o singură linie.

Prin urmare, când încep să învețe o persoană munca spirituală, ei spun că Creatorul nu îi cere acum intenții profunde speciale, ci pur și simplu trebuie să îndeplinească Tora și poruncile cât mai bine posibil, iar asta îi este suficient acum.

Ari a spus că, așa cum nu există două zile sau momente la fel, nu există doi oameni la fel în ceea ce privește calitățile lor înnăscute. Prin urmare, nu se cere de la fiecare persoană mai mult decât se află în limita inteligenței și puterii sale înnăscute, și nimic mai mult.

De aici și concluzia că lucrul într-o singură linie nu include căutarea deficiențelor în munca spirituală.

Și dacă o persoană îndeplinește Tora și Mițvot în cea mai simplificată formă, atunci acest lucru este deja considerat mult, deoarece în acest fel îndeplinește porunca Regelui. Și o persoană ar trebui să rezume toate aceste acțiuni, adică să rostească cuvintele rugăciunilor și binecuvântărilor, întrebându-se cui se adresează. Atunci, fără îndoială, o persoană se va simți diferit, în ciuda faptului că nu înțelege încă sensul rugăciunilor pe care le rostește, dar acest lucru în sine este foarte important, deoarece nu ceea ce spune o persoană este important, ci Cui îi adresează aceste cuvinte?.

De exemplu, atunci când îndeplinește o Mițva, cum ar fi îmbrăcarea țițit, el vede că încă există evrei în lume care nu au avut ocazia să poarte țițit. Dar o face și, în acest fel, a fost considerat demn de îndeplinirea Mițva Creatorului. Câtă recunoștință ar trebui să-I aducă Creatorului pentru aceasta! Prin urmare, cu o minte simplă, în măsura credinței sale în măreția Creatorului, el binecuvântează și Îl mulțumește Creatorului pentru ceea ce i s-a întâmplat, pentru că a fost considerat demn de a-I îndeplini dorința, pentru că i-a dat ceea ce El nu a dat altora.

El îi mulțumește Creatorului chiar și atunci când simte plăcere în această lume, crezând că plăcerea emană de la și este creată de Creator, chiar dacă alții s-ar putea să nici nu-și dea seama. Și în rugăciunea sa, îi mulțumește Creatorului pentru că nu l-a făcut un zeu, ci pentru că l-a făcut (pe un evreu) israelit.

Din aceasta vedem că trebuie să-I mulțumim Creatorului chiar și pentru cea mai mică parte care ne leagă de El și, în ciuda faptului că nu avem ocazia să evaluăm această legătură, trebuie să credem totuși în ea.

Dar Baal HaSulam a spus că, indiferent de modul în care înțelegem importanța îndeplinirii Torei și a poruncilor cu intenția «de dragul Creatorului», în realitate A performa «nu de dragul Creatorului» în această etapă este chiar mai important decât a performa «de dragul Creatorului». Aceasta înseamnă că ne lipsește puterea de a aprecia încântarea Creatorului în dorința noastră de a-I îndeplini voința. La urma urmei, fiecare acțiune efectuată jos, în lumea noastră, implică trezirea în lumile superioare, așa cum este scris în Cartea Zohar: «Lucrarea celor inferioare trezește lucrarea celor superioare». Prin urmare, până când o persoană nu a fost considerată demnă să intre în «palatele Regelui» și să atingă lumile spirituale, ea nu poate decât să creadă în asta.

Când o persoană vine la sinagogă pentru a citi un singur capitol din Tora, importanța unei astfel de acțiuni pentru Creator nu poate fi evaluată, deoarece atunci persoana îndeplinește acțiunea și nimic nu i se poate adăuga. Acesta este un semn al perfecțiunii acțiunii, ca și cum ar fi fost îndeplinită cu intenție, precum o mare persoană dreaptă. Aceasta înseamnă că atunci când cineva îi spune că există oameni drepți care adaugă doar intenție la acțiune, acțiunea în sine nu va fi amplificată. De aceea, se spune despre el: «Să nu adaugi, nici să nu scazi».

Dar ei îi spun că acțiunea cu intenție nu este pentru el, că se aplică doar celor aleși.

Dar, în realitate, dacă aceasta este perfecțiunea lui, atunci el își îndreaptă toată energia și puterea spre păstrarea a tot ceea ce a primit din educația sa. Și știe că tot ce trebuie să facă este să se concentreze pe cantitate. Cât despre calitate - adâncirea intenției, motivele care îl obligă să respecte Tora și poruncile - el știe din educația sa anterioară.

Prin urmare, el crede că atât lumea aceasta, cât și cea viitoare i se cuvin ca recompensă pentru îndeplinirea Torei și a poruncilor. Aceasta se numește mers pe o singură linie și nu este deloc corect! Deoarece nu există proprietăți ale liniei stângi și nu poate exista o linie dreaptă fără o linie stângă.

Și pe această cale, el nu se confruntă cu niciun pericol de a-și pierde nivelul spiritual. În schimb, va avansa continuu, deoarece rezultatele acțiunilor sale vor fi măsurate cantitativ. Și fiecare zi îi va spori împlinirea, așa că el merge mereu înainte, văzând mereu că nu face decât să mărească numărul de porunci. Să presupunem, de exemplu, că ajunge la vârsta de 20 de ani cu șapte ani de îndeplinire a Torei și a poruncilor la activ, iar până la vârsta de 30 de ani, va fi deja împlinit șaptesprezece ani de îndeplinire a Torei și a poruncilor.

Și se dovedește că aceasta este cea mai sigură cale, pe care nu există niciun pericol pentru «viața spirituală» a cuiva, deoarece există o bază pentru măsurarea progresului său. Și de aceea această cale este numită sigură: nu există loc pentru căderea de la nivelul propriu, nu există disperare din cauza eșecului în munca spirituală și, prin urmare, omul poate fi întotdeauna în pace. Și toate experiențele constau în faptul că o persoană este rănită de faptul că alți oameni din jurul său..., ei nu fac așa cum face el. Și acesta este singurul motiv pentru care își face griji. Dar vede motive să se bucure în sine, pentru că are bagajul poruncilor Torei împlinite.

Dar când i se spune că există o altă cale, numită linia stângă, o persoană vede că, chiar dacă depune eforturi în Tora și porunci, tot trebuie să se corecteze – nu acțiunile în sine, ci intenția cu care sunt îndeplinite aceste acțiuni, care este motivul care o obligă să îndeplinească Tora și poruncile. Însă aceasta este deja considerată o «cale periculoasă» din două motive.

1. Corpul nu poate funcționa fără stimulare; are nevoie de energie pentru a funcționa. Însă omului i se spune că singura sa recompensă este să fie demn de a aduce plăcere Creatorului. Însă corpul nu poate înțelege acest motiv. Nu este suficient ca trupul să-i dea omului puterea pentru o astfel de muncă, deoarece este contrar naturii umane, care caută să obțină totul doar de dragul său.

Și prin urmare, atunci când și-a calculat eforturile, fiind într-o singură linie, adică bazându-se pe recompensa constantă atât în lumea aceasta, cât și în cea viitoare, corpul înțelege acest lucru - de dragul unei astfel de recompense merită să depună eforturi.

Dar când i se spune că trebuie să depună efort și să adauge intenții la acestea – intenții pentru fiecare acțiune pe care o săvârșește – intenții de a-L încânta pe Creator cu acțiunile sale, atunci persoana rămâne fără puterea de a munci; corpul său cere o explicație: «Cum pot munci și renunța la multe lucruri care aduc plăcere corpului, doar pentru ca Creatorul să se poată bucura de ele?» De aceea, această cale prezintă un pericol – pericolul ca o persoană să-și piardă întreaga viață spirituală, chiar și ceea ce a dobândit lucrând într-o singură linie.

2. Al doilea pericol constă în faptul că, în timp ce încearcă să lucreze cu intenția de dăruire către Creator și vede că acesta nu este capabil să creeze intenția corectă, o persoană cade în disperare. După trei ani de efort, nu a atins încă intenția altruistă, iar după cinci ani, situația nu face decât să se înrăutățească. În schimb, în timp ce lucra pe o singură linie, a văzut progrese în Tora și porunci, care depindeau de numărul de ani de îndeplinire a lor. Dar aici, pe linia dreaptă, au trecut trei ani și nu este capabil să adauge intenția de dăruire acțiunilor sale, ceea ce îl duce la disperare.

Dar, în realitate, pe de o parte, o persoană se apropie de adevăr, adică de conștientizarea propriului rău: la urma urmei, anterior credeau că nu este atât de dificil să-și depășească propriul rău. Și înțelepții au scris despre asta: «Egoismul pare un fir subțire pentru păcătoși, dar pentru cei drepți este ca un munte înalt». Pe de altă parte, o persoană trebuie să vadă în continuare adevărul despre sine - că egoismul său nu dispare niciodată. Și aici constă pericolul: începe să dispere, spunându-și că a lucra pentru sine nu este de niciun folos sau importanță, că principalul lucru este să lucreze pentru Creator și totuși nici asta nu poate face. Se dovedește că, urmând linia stângă, poate abandona complet munca spirituală, nevăzând nicio scăpare din niciuna dintre părți.

Și, prin urmare, o persoană nu este îndrumată să urmeze o singură linie. Dar dacă în ea s-a trezit o dorință pentru Creator și are un impuls independent de a căuta adevărul, atunci, când se află la începutul muncii sale, nu li se dezvăluie încă linia stângă: nevoia de a se corecta, astfel încât toate acțiunile să fie îndreptate cu intenția «de dragul Creatorului».

Rambam a vorbit și despre asta, așa cum au spus înțelepții: «Chiar dacă o persoană se angajează în Tora și porunci nu de dragul Creatorului, ea va ajunge în cele din urmă să împlinească Tora și poruncile cu intenția de a face acest lucru de dragul Creatorului. Prin urmare, atunci când îi învață pe copii, femei și masele, aceștia sunt învățați să împlinească Tora și poruncile din frica de Creator, cu scopul de a primi ulterior o recompensă. Până când dobândesc o mare înțelepciune și cunoștințe, și apoi treptat, fără constrângere, li se dezvăluie metoda de a lucra de dragul Creatorului.».

Prin urmare, trebuie să mergem folosind atât linia dreaptă, cât și cea stângă, chiar și cu conștientizarea faptului că adevărul constă în a lucra pentru Creator. Calea pe care am urmat-o înainte ne-a permis să discernem o singură linie, iar acum această linie a căpătat un nume nou și este linia dreaptă. Dar ce ne adaugă faptul că numim acum această linie dreapta?

Și răspunsul este că intenția a fost acum adăugată liniei drepte. Adică, linia dreaptă dobândește o intenție specială, inerentă, în timp ce atunci când mergi pe o singură linie, aceasta îi lipsea. Principalul lucru este să nu pierzi din vedere linia stângă și să mergi doar pe dreapta, pentru că nu există dreapta fără stânga. Prin urmare, atunci când mergi pe o singură linie, nu știai că există o altă cale. Și acum, în juxtapunere cu această singură linie, există și o linie stângă, iar ceea ce era anterior singura a devenit dreapta.

Mergând pe linia dreaptă, o persoană atinge un sentiment de perfecțiune, ceea ce nu înseamnă că este lipsită de defecte. Mai degrabă, înseamnă că acest sentiment provine din faptul că, deși nu a atins intenția pentru Creator, este totuși bucuroasă că, așa cum simțea bucurie în munca sa înainte de a realiza linia stângă, este acum bucuroasă că a atins măcar puțină sfințenie, prin faptul că știe deja că a lucra pentru Creator este adevărul, iar Creatorul le-a dat puterea să simtă acest lucru, în timp ce alții nu. Prin urmare, este fericită și recunoscătoare Creatorului pentru această oportunitate de a li se acorda oportunitatea de a lucra pentru Creator în viitor. Rezultă că, în această stare, se află în perfecțiune.

Dar când începe acum să lucreze pe linia stângă și înțelege că principalul lucru este să lucreze de dragul de a dărui, îi este deja greu să se mulțumească cu puțin, adică cu perfecțiunea care era pe linia dreaptă și, prin urmare, trebuie acum să depună un efort pentru a atinge perfecțiunea completă.

Însă, în prezent, corpul său îl împiedică să îl folosească pentru muncă spirituală. Iată ce scrie: «Unde sfințenia lipsește, acolo sunt dorințe impure - klipot-urile». Aceasta înseamnă că klipot-urile îi spun acum că, pentru a simți chiar și ușor lumea spirituală, o persoană trebuie să depună un efort enorm. Iar klipot-urile au puterea de a distanța o persoană destul de semnificativ, sugerând viclean că este bine să fii un slujitor al Regelui, dar nu ai puterea pentru asta. Și atunci apare pericolul abandonării complete a muncii spirituale, deoarece corpul se opune acum, deoarece persoana a început să-și vadă propriile neajunsuri în munca spirituală.

Pe când înainte, într-o singură linie, știa clar că aceasta era perfecțiunea sa și că a lucra pentru Creator este dat doar oamenilor mari, care s-au născut cu această calitate și cu abilitatea de a depăși și controla corpul și pot realiza orice își propun, fără ca nimeni să aibă puterea să-i oprească. Și ei îți cer doar ce poți face. Adică, fă ce poți și, făcând asta, ți-ai îndeplinit datoria, căci, așa cum se spune: «Tora nu a fost dată îngerilor, ci tuturor oamenilor, fiecăruia după abilitățile sale».

Însă odată ce o persoană începe să meargă pe linia stângă și simte că și ea trebuie să ajungă la unitate cu Creatorul, să lucreze spre dăruire, își pierde imediat sentimentul de perfecțiune pe care îl avea pe linia dreaptă, deoarece linia stângă o împiedică acum. Și aici cel mai important lucru este să înceapă să meargă prin credință, mai presus de rațiune.

Astfel, o persoană trebuie să creadă că a lucra pentru Creator este foarte important. Și totuși, indiferent dacă atinge adevărata perfecțiune sau măsura cuvenită este neimportantă. Chiar dacă nu li s-a acordat încă oportunitatea de a lucra pentru Creator 100%, ci doar într-un procent foarte mic, ei consideră aceasta o mare comoară, a cărei importanță nu o pot aprecia pe deplin. Vedem că atunci când lucrează pe linia stângă, trebuie să ridice continuu importanța spiritualului. Chiar și fără a experimenta încă lumea spirituală, o persoană trebuie să creadă în măreția ei dincolo de rațiunea sa. Și trebuie să-și spună apoi că trebuie să creadă deocamdată în importanța spiritualului dincolo de rațiunea sa, pentru că nu este încă demnă să experimenteze această importanță și măreție. Nu poate încă experimenta toată bunătatea și plăcerea care există în spiritual, din cauza egoismului său încă cufundat, și trebuie să creadă că atunci când va fi demnă, va experimenta toate acestea.

Vedem că nevoia unei persoane de a crede dincolo de rațiune nu se datorează lipsei Luminii Superioare conținute în Tora și porunci, ci mai degrabă că această lipsă este o consecință a faptului că vasul (kli) nu este pregătit să o primească. Iar Creatorul știe când sunt vrednic și cu siguranță îmi va acorda plăcerea conținută în Tora și porunci.

Rezultă că credința mai presus de rațiune trebuie să fie prezentă într-o persoană pe întreaga perioadă de corectare a vasului său (Kli), așa cum se spune: «Tora este viață». Aceasta înseamnă nu doar într-o stare în care Lumina a dispărut și nu există altă opțiune decât să urmezi credința mai presus de rațiune, ci atunci când corectarea este completă, Lumina se va răspândi în fiecare particulă de sfințenie pe care a corectat-o.

Așadar, dacă o persoană merge pe linia cea dreaptă, crezând mai presus de rațiune în importanța și măreția Torei și a poruncilor, atunci în măsura acestei credințe, ea poate exalta și face importantă chiar și mica sa legătură cu spiritualul, chiar dacă «nu de dragul Creatorului», și în această măsură poate fi deja bucuroasă și fericită, pentru că prin aceasta îndeplinește voința Creatorului.

Dar după aceasta, el trebuie să treacă la lucrul pe linia stângă, adică trebuie să-și examineze acțiunile - dacă acestea sunt cu adevărat îndreptate spre atingerea unificării cu Creatorul. Este scris: «Am creat egoismul și am dat Tora pentru corectarea lui». Este acesta scopul spre care se îndreaptă omul? Aceasta se numește expunerea la pericol, așa cum s-a menționat mai sus. Constatăm că, în timp ce lucrează pe linia stângă, munca sa constă în principal în rugăciune, adică în implorarea Creatorului pentru ajutor, așa cum este scris: «Cel care vine să se purifice este ajutat».

Și acum să revenim la întrebarea despre îngerii care îl înconjoară pe Iacov, pusă la începutul articolului. Zoharul explică faptul că Puterea Superioară, adică îngerii, i-au venit lui Iacov în ajutor pentru a-i permite să-și continue călătoria. Dar ajutorul de sus vine atunci când o persoană și-a început deja lucrarea și se află în mijlocul călătoriei sale, strigând după ajutor. Dar înainte de a-și începe lucrarea, ajutorul nu poate veni.

Când Iacov și-a început lucrarea, s-a expus pericolului și astfel I-a cerut ajutorul Creatorului. Apoi, Puterea Superioară a Creatorului, numită îngeri, vine la el, permițându-i să-și depășească egoismul, cu care deja începuse să se lupte. După ce a terminat această lucrare, a vrut să înceapă una nouă, dar, din moment ce începutul lucrării este întuneric - «noapte», se numește un pericol clar. Adică, linia stângă este un loc de întuneric, de pericol. Dar trebuie să-și înceapă singur noua lucrare spirituală. Și când devine convins că nu o poate face singur, începe să ceară ajutor de sus și apoi îl va primi din nou.