Trup și suflet

---

Trei teorii despre trup și suflet

Toate teoriile comune despre trup și suflet pot fi combinate în următoarele trei teorii:

1. Teoria credinței

Teoria credinței susține că nu există nimic altceva decât sufletul sau spiritul. Conform susținătorilor acestei teorii, există entități spirituale, separate unele de altele pe baza calităților lor, numite «suflete umane». Sufletul posedă o realitate existentă independent înainte de a coborî în lumea materială și a se întrupa într-un corp uman. Moartea corpului fizic nu afectează sufletul, deoarece este spiritual și o entitate simplă. Conform susținătorilor acestei teorii, moartea nu este nimic mai mult decât o separare între fundamentele din care este compusă esența. Prin urmare, sufletul aparține corpului material, care este o construcție cu anumite fundamente, separate de fiecare dată când corpul moare.

Sufletul, ca entitate spirituală, este o entitate simplă, fără componente, și, prin urmare, nu poate fi divizat într-un mod care i-ar afecta structura. Prin urmare, sufletul este nemuritor și există veșnic. Potrivit susținătorilor acestei teorii, trupul este un fel de veșmânt pentru suflet - o entitate spirituală. Sufletul se îmbracă în trup și prin intermediul acestuia își manifestă puterile, calitățile și diversele abilități.

Astfel, sufletul dă viață trupului, îl pune în mișcare și îl protejează de orice rău. Trupul în sine nu are viață; nu conține nimic altceva decât materie moartă, așa cum apare atunci când sufletul îl părăsește. Și toate semnele de viață observate în corpul uman sunt doar manifestări ale puterilor sufletului.

2. Teoria dualismului

Această teorie este susținută de apologeții dualității. Potrivit lor, corpul este o creație perfectă. Trăiește, se hrănește singur și, după cum este necesar, are grijă de propria existență continuă, fără a fi nevoie de asistență din partea vreunei entități spirituale.

Totuși, corpul nu este considerat în niciun caz esența unei persoane. Nucleul ființei unei persoane este sufletul rațional, care este o entitate spirituală, ce rezonează cu opiniile adepților teoriei credinței.

Diferențele dintre aceste două teorii privesc doar definiția corpului. Știința modernă arată că toate nevoile necesare vieții sunt inerente corpului în sine, nelăsând loc activității sufletului în cadrul corpului în forma sa spirituală, limitându-i funcția la aptitudini și virtuți.

Astfel, susținătorii dualismului cred în ambele teorii în același timp, dar în același timp susțin că sufletul este cauza principală a corpului, adică trupul, în opinia lor, este produsul și continuarea sufletului.

3. Teoria negației

Teoria negării este susținută de cercetători care neagă existența oricărei realități spirituale în interiorul corpului și recunosc doar materialitatea acestuia. Potrivit lor, mintea umană este, de asemenea, un derivat al corpului.

Susținătorii teoriei negării își imaginează corpul ca pe o mașinărie electrică funcțională, cu fire care merg de la corp la creier. Întregul mecanism este activat de contactul corpului cu stimuli externi și este controlat de procesarea de către creier a senzațiilor de «durere» sau «plăcere» ale corpului, care apoi comandă unui anumit organ să răspundă la stimulul extern. Întregul control este efectuat cu scopul de a îndepărta corpul de sursa durerii și de a-l apropia de sursa plăcerii prin intermediul nervilor și venelor conectate la aceștia.

Conform susținătorilor teoriei negării, exact așa procesează oamenii sensul și dezvoltă răspunsuri la orice situație de viață. Simțul rațiunii și logicii din creierul nostru este ca o instantanee sau o amprentă a proceselor care au loc în corp. Acest simț este un avantaj incontestabil pentru oameni, posibil datorită dezvoltării lor avansate în comparație cu alte animale. Astfel, potrivit susținătorilor acestei teorii, mintea și activitatea sa nu sunt nimic mai mult decât rezultatul proceselor care au loc în corp.

Unii susținători ai dualismului sunt, de asemenea, de acord cu teoria negării. Cu toate acestea, ei adaugă la modelul teoriei negării o anumită entitate spirituală eternă, pe care o numesc «suflet». Potrivit lor, sufletul este esența unei persoane și este îmbrăcat într-o învelișă corporală.

Acestea sunt, în general, teoriile cu ajutorul cărora știința descrie conceptele de «trup» și «suflet».

Trupul și sufletul ca concepte științifice în știința Cabalei

Cabala este chemată să dezvăluie Lumea Superioară celor care o studiază, nu mai puțin clar și fiabil decât știința naturală pământeană dezvăluie lumea noastră omului. Cabaliștii dobândesc toate cunoștințele despre Lumea Superioară prin experiență directă și cercetare, folosindu-se pe ei înșiși ca subiecți. Prin urmare, nu există niciun cuvânt în știința Cabalei care să aibă o bază teoretică. Toate principiile sale sunt rezultatul înțelegerii practice.

Desigur, prin natura lor, oamenii sunt supuși îndoielii. Orice concluzie pe care mintea umană o consideră evidentă este pusă sub semnul întrebării în timp. Aceasta duce la teoretizare și se ajunge la o concluzie diferită cu privire la faptele trecute, care este temporar considerată irefutabilă.

Dacă o persoană posedă gândire abstractă, va rătăci în acest cerc întreaga viață. Evidența concluziilor de ieri devine discutabilă astăzi, iar încrederea în adevărul cunoștințelor de astăzi se va transforma în îndoială mâine.

Prin urmare, este imposibil să se ajungă la o concluzie sigură despre dovezile absolute mai mult decât «începând de astăzi».

Deschis și ascuns

Știința modernă a ajuns deja la înțelegerea faptului că nimic din realitatea din jurul nostru nu este absolut evident. Cabala, însă, a interzis întotdeauna teoretizarea și utilizarea concluziilor teoretice, chiar și la nivelul speculației. Savanții cabaliști împart știința în două părți: revelată și ascunsă.

Partea deschisă a științei include tot ceea ce înțelegem cu simpla conștientizare, atunci când studiul este construit pe o bază practică, fără nicio teoretizare, bazat doar pe date practice, experimentale și pe concluziile care decurg din acestea.

Partea ascunsă a științei include cunoștințe pe care le-am dobândit singuri sau le-am primit din surse autorizate, dar într-o măsură insuficientă pentru a fi analizate din punctul de vedere al bunului simț și al înțelegerii simple. Această parte a cunoașterii este acceptată temporar ca «simplă credință» și nu este niciodată investigată, deoarece în acest caz, cercetarea nu s-ar baza pe temeiuri practice, ci pe speculații teoretice.

Totuși, termenii «deschis» și «ascuns» în știință nu se referă la tipuri specifice de cunoaștere, ci la conștientizarea umană. Cunoașterea pe care oamenii au descoperit-o prin experiență practică se numește «deschisă». Cunoașterea care rămâne dincolo de cogniția umană este definită ca fiind «ascunsă».

Din cele de mai sus, rezultă că nimeni, în nicio generație, nu a existat vreodată căruia să-i lipsească aceste două părți ale cunoașterii - cea revelată și cea ascunsă. Partea revelată a cunoașterii a fost permisă a fi studiată și cercetată deoarece avea o bază reală. Dar în ceea ce privește partea ascunsă a cunoașterii, chiar și încercările de a o explora au fost întotdeauna interzise, deoarece în ea, omul nu avea o bază reală pentru o cercetare adevărată.

Interzicerea utilizării științelor convenționale

Avem dreptul să folosim doar acele cunoștințe care au fost confirmate practic, adică a căror realitate și adevăr nu pot fi puse la îndoială.

Din acest motiv, concluziile despre conceptele de «suflet și trup» bazate pe cele trei teorii menționate anterior sunt inacceptabile, deoarece provin din raționament religios. Cunoștințele cu adevărat științifice despre suflet și trup pot fi obținute doar folosind metodele oferite de știința Cabalei. Întrucât aceste cunoștințe sunt dobândite empiric și confirmate prin practică, nu există nicio îndoială cu privire la fiabilitatea lor. O astfel de cunoaștere nu poate fi obținută pe nicio altă cale «spirituală».

Având în vedere cele de mai sus, se poate folosi, într-o anumită măsură, doar a treia teorie, care se ocupă exclusiv de problemele corpului, și doar acele date dovedite prin experiență și despre care nu există nicio îndoială. Utilizarea explicațiilor logice generale și a oricăror teorii este interzisă de Cabala.

Critica celei de-a treia teorii - teoria negației

Teoria negației este străină spiritului unei persoane educate, deoarece ignoră individul și îl reprezintă pe om ca pe o mașină acționată de forțe externe. Rezultă că omul nu are liber arbitru în dorințele sale; el este complet controlat de forțele naturii, efectuează toate acțiunile sub constrângere și nu primește nici recompensă, nici pedeapsă pentru acțiunile sale, deoarece legea recompensei și a pedepsei se aplică numai celor care au liber arbitru.

Această teorie este străină atât oamenilor religioși, care cred în recompensele și pedepsele Creatorului și sunt încrezători în scopul său binevoitor, cât și celor nereligioși. La urma urmei, conform acestei teorii, noi, cei care posedăm rațiune, suntem jucării în mâinile naturii oarbe, care ne duce cine știe unde!

Prin urmare, această teorie nu a fost acceptată la nivel mondial. Se crede că trupul, care conform celei de-a treia teorii este numit mașină, nu este persoana adevărată și că esența unei persoane, «eul» său, este o esență spirituală eternă invizibilă și imperceptibilă, latentă în interiorul corpului.

Dar cum poate această esență spirituală să pună corpul în mișcare? La urma urmei, conform filosofiei însăși, spiritualul nu are niciun contact cu materialul și nu are nicio influență asupra acestuia.

Prin urmare, nici filosofia, nici metafizica nu pot oferi o soluție la problema sufletului.

Concluzie

1. Tot ceea ce o persoană experimentează este perceput prin cele cinci simțuri. Imaginea cumulativă a ceea ce este perceput prin cele cinci simțuri este stocată în creier, analizată, comparată cu datele cunoscute și prezentată conștiinței ca o imagine a propriei persoane și o imagine a lumii înconjurătoare. Astfel, o persoană percepe atât corpul său, cât și tot ceea ce o înconjoară ca urmare a senzațiilor prin cele cinci simțuri. Nici corpul în sine, nici lumea înconjurătoare nu există ca atare - ele sunt o consecință a senzațiilor noastre. Baal HaSulam scrie: «Mă simt solid și având dimensiuni pentru că senzațiile mele mi se prezintă în acest fel.».
2. Dacă o persoană nu ar avea niciun organ de simț, nu ar avea nicio percepție despre sine. Dar dacă organele de simț ar fi diferite în ceea ce privește cantitatea sau calitatea percepției, atunci o persoană s-ar percepe pe sine diferit și și-ar percepe corpul și lumea din jurul său în conformitate cu senzațiile pe care le oferă organele sale de simț.
3. Tot ceea ce o persoană percepe prin cele cinci simțuri se numește «revelat». Firește, fiecare individ are propria măsură de revelație, în funcție de dezvoltarea sa senzorială și mentală.

Cele dezvăluite pot fi:

• privat, individual;
• general - revelat întregii umanități în ansamblu în fiecare etapă specifică a dezvoltării sale.

4. Informațiile care nu au fost încă divulgate, dar care ar putea fi divulgate în viitor, se numesc «ascunse». Acestea sunt împărțite în două tipuri:

• ascuns, pe care îl vom putea dezvălui cândva în viitor prin cele cinci simțuri ale noastre;
• ascuns, pe care nu-l putem niciodată dezvălui prin cele cinci simțuri ale noastre.

5. Ceea ce nu este revelat în cele cinci simțuri poate fi revelat în al șaselea simț. Fiecare persoană poartă în sine germenul unui al șaselea simț, pe care îl poate dezvolta. Cabala este o metodă de dezvoltare a celui de-al șaselea simț. Senzația în al șaselea simț constă, de asemenea, din două componente, similare senzațiilor corpului și ale lumii înconjurătoare în cele cinci simțuri:

• Senzația «trupului» - numit suflet;
• Sentimentul de «înconjurător» – numit Lumea Superioară.

Sentimentul Lumii Superioare este perceput ca un sentiment de eternitate, perfecțiune și omnisciență.

---