Minunata proprietate a memoriei

---

Memorie și uitare – conservare și pierdere

În perioada exilului în lumea Nukva, toată munca se referă la conservare, iar cei care sunt neglijenți în munca lor pot pierde ceea ce le-a fost dat. Însă fuziunea în lumea noastră constă în puterea conservării și sensibilitatea sporită, care sporește puterea conservării, care ridică perfecțiunea și întărește fuziunea.

Totuși, în viitor, nu există teamă de pierdere sau furt, întrucât «moartea este învinsă pentru totdeauna», iar munca acolo este limitată de limitele reținerii în «memorie». Dar, deși o formă este suficientă, corpul, prin însăși natura sa, obosește să fie în ea și astfel are loc un proces de pierdere a formei și de luare a formei, unul după altul, de fiecare dată dând corpului o formă nouă, sporind dorința. Asemenea unui cal care învârte o piatră de moară, ochii pietrei de moară sunt închiși pentru a o împiedica să obosească.

Aceasta are o semnificație profundă și o mare semnificație, deoarece este simplă, căci dorința Creatorului pentru lucrător are un scop măreț. De asemenea, se știe că, cu cât lucrarea este mai aproape de natură, cu atât este mai sublimă. Și aceasta este legea conform căreia, dacă unul dintre doi îndrăgostiți își mărește dragostea la un nivel deplin și complet - adică la nivelul «natural și complet» - aceasta va stinge dragostea în cel pe care îl iubește. Și, deși mintea lor va percepe clar măsura iubirii posedate de cel pe care îl iubește, puterea propriei iubiri tot nu va crește suficient pentru a-l răsplăti pe cel pe care îl iubește. Dimpotrivă, din moment ce acest sentiment este absolut în cel pe care îl iubește, iubirea pentru celălalt se va estompa treptat, deoarece nu va exista teamă de pierdere, căci această iubire este absolută. Și, prin urmare, dimensiunea spirituală a iubirii va fi distrusă și se va dizolva în natura materială a celui pe care îl iubește.

Iar dorința Creatorului este să «proclame iubirea Sa» și, în același timp, să ofere oportunitatea de a «extinde limitele iubirii».

Și aceste două acțiuni se contrazic reciproc, căci atunci când iubirea Lui devine cunoscută, însăși forma ei, ca iubire naturală și perfectă, o obligă să fie așa. Și dacă este așa, atunci nu există loc pentru nicio lucrare de «extindere a iubirii», întrucât iubitul, devotat în întregime și complet, nu obține nicio plăcere din răsplata pentru iubirea sa de la cel pe care îl iubește, așa cum se spune: «Dacă ai avea dreptate, ce-i vei da?» Mai mult, dacă, fiind iubit, simte că cel care îl iubește își dorește o recompensă specifică, atunci aceasta devine un neajuns, căci în acest caz, cel care își dorește o recompensă își schimbă iubirea în absența acestei recompense. Și dacă este așa, atunci iubirea lui nu este absolută; dacă este așa, atunci nu este naturală și perfectă, ci dependentă. Și dacă ceea ce depinde dispare, atunci iubirea însăși dispare, așa cum se spune: «Misterul perfectului și al imperfectului».

Toată lumea știe că «cei blestemați nu se alătură celor binecuvântați», după cum este scris: «El dă înțelepciune celor înțelepți». Iar lucrarea de creștere și extindere a perfecțiunii poate fi îndeplinită nu de cei cărora le lipsește ea, ci numai de cei cu adevărat perfecți. Dar pentru cei perfecți, la prima vedere, nu există loc pentru o astfel de lucrare.

Și acesta este secretul «amintirii». Este ca un om care aduce o pungă cu pietre prețioase persoanei iubite, pentru a cunoaște dragostea ei. Și persoana iubită începe să numere meticulos valoarea acestor pietre, pentru a descoperi dragostea și în propria inimă. În acest caz, esența iubirii nu este alterată de dorința sa de a lucra, de a număra aceste pietre, pentru că, într-un fel sau altul, ele sunt deja în posesia sa.

Dar pentru a-i răsplăti celui care îl iubește pentru dragostea sa, el sortează aceste pietre prețioase pentru a fi vrednic și a avea mereu înaintea ochilor măsura măreției iubirii.

Astfel, îndrăgostiții trec întotdeauna instantaneu de la unul la altul, aceste stări se înmulțesc și se înmulțesc, dar «esența rămâne neschimbată».

Și acesta este sensul utilizării diverselor combinații, în ciuda faptului că esența este aceeași. Pentru a evita pierderea sau distrugerea chiar și a celei mai mici scântei de potențial pentru ca «forțele ascunse mereu prezente în materie» să se desfășoare, de fiecare dată se dezvăluie o nouă combinație, una care nu s-a mai manifestat niciodată în materie, permițând materiei să experimenteze o nouă aromă. Și apoi «oferă un sprijin» și ajută pe cineva să reziste de fiecare dată și să se întoarcă mereu. Acest lucru este similar cu dorința de a multiplica aceeași formă iar și iar în multe mese sau cu dorința de sex, deoarece este destinată unui «gust mereu nou».

Din aceasta, înțelegeți interacțiunea dintre materia trupului și cea a sufletului. Proprietatea materiei, înrădăcinată în «uitare» și, mai rău, în stingerea oricărei forme de iubire absolută, ea însăși obligă sufletul să lucreze, adică să se întoarcă și să se schimbe de fiecare dată în noi conexiuni. Și dacă acest lucru nu se întâmplă, duce la imperfecțiune și în suflet, datorită ascunderii inerente rădăcinilor materiei. Și deși esența iubirii rămâne în perfecțiune absolută, ea este totuși ascunsă de materie și, prin întoarcerea și schimbarea prin lucrarea care o obligă, apare o adăugare semnificativă la temelie, iar granițele iubirii sunt extinse în mod miraculos.

Și din aceasta, înțelegeți ce înseamnă zicala: «a treia generație se va alătura poporului Creatorului». Prima generație este clip din Egipt, După cum se spune, «Locul Meu este strâmt» - când atât iubitul, cât și iubitul se aflau în perfecțiunea dorită, dar nu aveau loc pentru o expansiune și o extindere ulterioară, întrucât sufletul, datorită hrănirii materiei, este obligat să manifeste iubire chiar și în materie. Și aici nu există alt sfat decât să descoperim, prin mare efort și muncă asiduă, iubirea Lui. Și întrucât materia nu are alt limbaj decât limbajul sentimentelor, atunci, în măsura în care simte iubirea Lui, este obligată să o răsplătească cu mare putere în muncă sublimă. Și când sufletul simte iubirea Lui completă și absolută, independentă de toate, lucrarea materiei încetează complet, deoarece «omul nu dă bani degeaba», ceea ce este legea naturii materiale (pentru a crea spațiu). Și de aceea, în acest moment, materia se exercită în recunoștință și supunere mai mare, în conformitate cu senzațiile sale, adică se întoarce și se schimbă, mulțumește și glorifică. Și când materia epuizează un gust în prima combinație, aceasta duce la o diminuare a senzației sale și, prin urmare, la o diminuare a recunoștinței, până când și această muncă minoră încetează. Și, din moment ce rămâne fără muncă și vede iubirea absolută, Qlipha Egiptului este acoperită de «blocajul» Supremului.

După aceea, în a doua generație, clema a fost exact aceeași ca în generația anterioară, dar cu adăugarea Clipuri Adomi, care nu mai permite cuiva să se întoarcă și să se schimbe nici măcar puțin, așa cum se întâmpla în prima generație, când încă exista un motiv întemeiat pentru a dezvălui sentimentul de recunoștință.

Însă «a treia generație se va alătura poporului Creatorului», deoarece în a treia generație acest loc a fost descoperit și simțit simultan. Oferirea spațiului pentru descoperirea muncii a dus imediat la revelația imensei lumini a iubirii. Și din acel moment, el știa bine că obstrucționarea răsplătirii pentru iubire duce la încetarea luminii iubirii și, prin urmare, s-a străduit până când a găsit o modalitate de a răspunde iubirii, chiar dacă se afla într-o stare de perfecțiune, căci era forțat să găsească o soluție la enigma perfecțiunii și imperfecțiunii. Astfel, din acel moment, a devenit un Kli, pregătit pentru muncă.

Și nu ar trebui să ne deranjeze faptul că lucrătorul perfect are un loc de muncă în alte corpuri pentru a-și atinge perfecțiunea, întrucât această perfecțiune lipsește în natură. Căci natura obligă pe cineva să-și găsească propria cale de a răsplăti iubirea, pentru a nu depinde de alții, pentru a nu fi acolo. Și aceasta este suficient pentru cel care înțelege. Pe când, dacă cineva își găsește de lucru pentru sine, atunci întotdeauna, fără încetare, Îl slujește pe Creator și, în aceeași măsură, lumina constantă a iubirii sale este neîntreruptă.

Două puncte

Fiecare aspirație are două puncte. Unul este aspirația de la lipsă, celălalt de la împlinire și în sus. Diferența dintre ele este că aspirația care izvorăște din frica de pierdere, chiar și atunci când se înalță spre înălțimi, către alesul dintre aleși, totuși, în ceasul său de oboseală, se mulțumește cu cel mai mic fleac și mănâncă pentru a se sătura și a acoperi primul, ca nu cumva să se piardă. Pe de altă parte, dacă aspirația izvorăște dintr-un punct de împlinire, când nu-i lipsește nimic altceva decât ceea ce își dorește, atunci este complet nemulțumită cu puțin și nu se străduiește pentru nimic altceva decât să devină alesul dintre aleși în întreaga realitate existentă. Și dacă nu în această măsură, ci doar ca unul dintre oameni, atunci nu va dori să muncească și să se străduiască pentru asta.

De exemplu, dacă cineva simte o afinitate profundă pentru cântatul la un instrument muzical și simte o nevoie puternică de a face acest lucru, nu se va odihni până nu va atinge un anumit nivel de îndemânare. Chiar dacă i se spune că nu are nicio speranță să devină virtuos, ci va fi doar un simplu muzician, tot nu își va abandona aspirațiile și se va mulțumi cu puțin. Se va strădui să realizeze cel mai puțin posibil. Dar dacă un muzician se apropie de cineva căruia îi lipsește o afinitate înnăscută pentru cântatul la un instrument muzical și este blazat de acest lucru și îi spune că trebuie să se străduiască să stăpânească arta, atunci, înainte de a-și putea termina propoziția, va fi întâmpinat de răspunsul: «Simt și știu în sufletul meu că nu voi fi un mare muzician, ci mai degrabă unul dintre mulții muzicieni mediocri - nu sunt destui dintre ei în lume fără mine?»

Este atât de întipărit în om de către Autoritatea Supremă încât orice străduință care vine din punctul de satisfacție va fi indezirabilă, cu excepția străduinței pentru cei aleși dintre cei aleși care sunt prezenți în momentul prezent.

Și din aceasta, înțelegeți sensul profund că, în ciuda interesului tot mai scăzut pentru marea valoare în generațiile următoare, acestea se apropie încă de rezultatul dorit și de Corecția Finală.

Întrucât în primele generații, cei care se aflau la nivel uman aveau o nevoie imensă de a nu dezvolta muncă pentru Creator, întrucât punctul de plecare al dorinței lor de a lucra pentru Creator era punctul absență, ...și, prin urmare, aspirațiile lor nu au crescut din cauza fricii de a pierde complet ceea ce aveau. Și erau calmi și bucuroși chiar și în puținul pe care îl realizaseră și, prin urmare, mișcările lor în muncă erau scurte și mici, căci, deși recunosceau valoarea celor mari, erau totuși mulțumiți cu cele mici.

Acesta este declinul importanței generațiilor. În generația noastră, am ajuns la declinul final, când «înțelepciunea înțelepților pute urât în ei, iar frica de păcat este disprețuită». În această stare, masele sunt pe picior de egalitate, iar a lucra pentru Creator nu este o datorie față de ele. Nu simt nicio lipsă în absența ei, și chiar și cei care se angajează în ea o fac doar datorită educației lor. Nu le este sete și nu se străduiesc să găsească imperfecțiuni în cunoașterea lor și chiar dacă vreun înțelept le-ar spune: «Veniți, vă voi învăța Cunoașterea, vă voi învăța cum să-L înțelegeți și să-L studiați pe Creator», ei vor răspunde imediat: «În inima mea, știu deja că nu voi fi egal cu Rașbi sau cu tovarășii săi. Lăsați vinul lui la drojdia lui, căci eu vreau pur și simplu să împlinesc poruncile». Totuși, se spune despre ei: «Tărinții au mâncat fructe necoapte, iar dinții celor doi fii sunt strepeziți». Ei se angajează în Cabala fără a fi pregătiți, iar cei doi fii ai lor suferă din cauza asta. Se întreabă: «De ce aveți nevoie de această muncă?» E pentru tine, nu pentru El, de aceea ești supărat. Aceasta este generația cu care lucrăm.

Totuși, pe lângă cele spuse și explicate mai sus, înțelegeți că și în acest creuzet avem o mare speranță: de astăzi înainte, fiecare persoană educată care își dedică inima și întreaga ființă lucrării Creatorului nu va fi printre cei care se mulțumesc cu puțin, căci aspirația lor nu va veni dintr-un loc de absență, ci dintr-un loc de împlinire. Prin urmare, toți cei care se străduiesc să studieze știința Cabalei nu vor fi de acord să fie unici într-o generație, adică se vor strădui cu adevărat să-L cunoască pe Creator. Nu vor dori să-și risipească energiile pe munca unor simpli oameni, ci se vor concentra asupra celor aleși dintre cei aleși - asupra apropierii și cunoașterii cu adevărat a Creatorului, căci Creatorul i-a ales.

Și într-adevăr, nu găsim în generația noastră lucrători adevărați, cu excepția celor aleși dintre oamenii cărora li s-a acordat deja un suflet, o parte din Creator, dăruită de sus.

Totuși, cei care nu au atins încă această etapă extrem de importantă și aleasă nu au absolut nicio dragoste și venerație în munca lor.

Și acest lucru nu a fost deloc acceptat în generațiile anterioare, întrucât cei care au lucrat pentru Creator nu au aspirat deloc la un astfel de nivel, ci fiecare a lucrat pentru Creator în conformitate cu modul în care și-a imaginat-o în inima sa.

Și din aceasta, înțelegeți că corecția a început chiar înainte ca generația Cunoașterii să primească Tora și, prin urmare, a existat o mare dorință în acea generație, așa cum este scris în Midrash: «Dorința noastră este să-L vedem pe Creator». Totuși, după aceasta, au păcătuit mulțumindu-se cu un mesager, spunând: «Vorbește-ne și te vom asculta; dacă nu ne vorbești, vom muri». Acesta este secretul ruperii tablelor și al tuturor exililor. Și în generația lui Mesia, această corecție va avea loc, căci aceeași dorință se va întoarce și, când va fi realizată, nu vor mai păcătui, căci au suferit deja pedeapsa multiplă pentru toate păcatele lor. Și înțelegeți aceasta. La urma urmei, destinul dorit nu este altul decât alesul dintre cei aleși, așa cum este scris: «Și nu va mai învăța omul pe fratele său sau pe aproapele său, zicând: «Cunoașteți-L pe Domnul», căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare». Și aceasta va fi prima condiție pentru fiecare care începe lucrarea.

Și cele spuse nu se aplică celor care sunt mulțumiți cu muncă și osteneală în folosul creațiilor și mai ales nu celor care vor să-și satisfacă propriile pasiuni josnice, ci celor care simt că are sens să muncească nu în folosul creațiilor, ci de dragul Creatorului.

La urma urmei, este nevoie de multe pentru Ziua Judecății: a) satisfacerea nevoilor materiale; b) lucrul în beneficiul creației; c) satisfacerea nevoilor intelectuale atât ale propriei persoane, cât și ale celorlalți. Toate acestea sunt forțe din interiorul ființei ascunse a Creatorului și, bineînțeles, toate sunt lipsite de valoare în comparație cu măreția Creatorului.

Atingerea Adevărului

Există o realitate a materiei spirituale pe care sunt sculptate literele rugăciunii, iar această materie este câmpul alb de pergament, numit și flacăra albă, adică această culoare albă vine cu puterea focului, devine flacără și se stinge și se întoarce cu toată puterea ei.

Și literele sunt scântei de frică și iubire. Vreau să spun că nevoia de frică și iubire este vizibilă și puternic resimțită, iar aceasta este flacăra neagră, căci această culoare, în comparație cu altele, pare complet lipsită de alb și este cea mai potrivită pentru imprimarea literelor în ea. Și prin urmare, inițial, pergamentul alb era vizibil, complet prelucrat, puternic și decolorat. Și aceasta este revelația lui Keter și a strălucirii în lumea Assiya. Esența lumii Assiya este pergamentul, iar revelația lui Keter este adevărul iubirii manifestat înaintea lui Duhr de Arich Anpin. Iar spulberarea este literele tremurului. Și înțelegeți că aceasta este adevărata Carte a Cerului.

Și să știi că adevărul este adevăr din toate punctele de vedere și, prin urmare, o persoană nu poate înțelege ceva adevărat decât dacă simte absența acestuia sau dacă nu are o nevoie reală de el. Prin urmare, orice înțelegere care îi vine ca un «adăugire» nu este, în general, numită adevărată înțelegere, deoarece fără ea nu are niciun sentiment de lipsă. Și dacă o face, înseamnă că s-a înșelat pe sine, făcând eforturi să înțeleagă acel lucru ca pe ceva ce îi lipsește. Înțelege și vei înțelege.

Și prin urmare, științele exterioare sunt false, ceea ce înseamnă că munca de înțelegere a lor trebuie să se desfășoare cu o singură condiție: o persoană trebuie cu adevărat să le lipsească. Și când realizează ceea ce își dorește, vede că nu este deloc ceea ce îi lipsea. Și dacă este așa, atunci totul este o minciună și o născocire.

Așadar, este ca cineva care a plătit dublu pentru ceva. Se plânge pentru că prietenul său l-a înșelat, iar totul a fost o minciună și o fraudă. Puterea fanteziei l-a înșelat.

Pe când în știința lucrului pentru Creator, se întâmplă opusul. O persoană nu simte o nevoie reală și abia atunci când o găsește își dă seama cât de mult i-a lipsit. Dacă se întâmplă acest lucru, atunci este o adevărată realizare din toate părțile.

În ceea ce privește intențiile, ar trebui să întrebi pacientul, nu medicul, deoarece intenția în lucrul pentru Creator necesită purificare și corecție. Iar intenția va pregăti sufletul cuiva pentru strălucirea Creatorului. Nu are rost să întrebi care este mai bună: metoda Cabalei, un sistem de valori morale sau «cunoaște-L prin orice mijloace» - căci medicul știe cum să întrebe pacientul - dacă nu există durere, atunci are încredere în tratament, iar dacă da, atunci pacientul este informat. După cum spune Zoharul, «Este interzis unei persoane să privească într-un loc care nu este necesar pentru ea» - ceea ce înseamnă că acest lucru nu îi conferă un sentiment de puritate și corecție.

Tratarea înțelepților ca martori fideli

Există două tipuri de muncă: una în raport cu Luminile, cealaltă în raport cu Kelim-urile. Este imposibil să discerni gradele în Lumină și să spui că acestea există. Și mai mult, este imposibil să spui că cineva a fost considerat demn să primească o cantitate mică de Lumină, deoarece în spiritual nu există cantitate mică, iar «jurământul privind o cantitate mică se extinde la orice».

(Mă minunez de mintea curioasă și conducătorul lumii combinate. Unul acordă puterea nașterii din sămânța unui adulter în relații cu prostituate. Celălalt duce la construirea de clădiri luxoase pe fundații false și ipocrite.) Mă refer la Aristotel, care a lăsat moștenire laude pentru ascensiunea sa la cer - adică pentru inventarea unei fundații false care era suficientă pentru scopul său, pentru toate săgețile intelectului său rafinat, dar care i-a emasculat întregul spirit. Și aceasta i-a venit din faptul că a văzut în cărțile înțelepților lui Israel o înțelepciune profundă, ale cărei fundații au fost puse de cabaliști. Și s-a asemănat cu ei, precum «o maimuță cu un om», încercând să arate că nivelul său era același cu al lor și, dacă profeția era adevărată, atunci era pregătit pentru ea.

Dar calea lui nu este calea noastră, iar cabalistul nu abandonează baza fictivă așa cum a făcut Aristotel.

Înțelepții și lucrările Cabalei pe care le-au lăsat în urmă acționează ca martori fideli, martori oculari. Mai mult, ei ne învață calea pe care au urmat-o, care le-a permis să devină martori oculari. Și când vom înțelege, înțelepciunea noastră o va egala pe a lor și vom înțelege fundamentul adevărat, autentic și, pe el, structura frumoasă și eternă.

Semnificația acestei particularități este că totul are un material primar și un prim concept. Cât despre cunoașterea materială, care se ocupă de formele materiale, le înțelegem prin simplificarea formelor, adică de la primul concept la al doilea și așa mai departe, până ajungem la cel dorit. Astfel, atingem primul concept cu ușurință, ca o mică parte a întregului. Dar, în ceea ce privește Lumea Superioară, dimpotrivă, primul concept este extrem de dificil de înțeles. Se numește Nefesh al lumii Assiya și poate fi înțeles folosind metoda Cabalei, prin dobândirea proprietăților Nefesh-ului lumii Assiya. Și astfel aranjată de Lumea Superioară, această înțelegere este imposibilă prin minte, ci numai prin metoda Cabalei. Prin ea, cunoaștem Înțelepciunea Supremă. Atunci ni se va acorda dreptul de a înțelege fundamentul primit ca fiind natura a ceea ce înțelegem, astfel încât ceea ce obținem prin Cabalei să fie similar cunoașterii intelectuale.

Însă într-o pseudoștiință nu există nicio speranță de a-i înțelege fundamentul fictiv, întrucât «ceea ce se discută nu poate însemna mai mult decât discuția» și, dacă da, întregul edificiu rămâne o construcție lipsită de sens a rușinii eterne.

Sufletul unui erou (care s-a întors la poporul său)

Durerea din organul secționat este resimțită în timpul executării sentinței, în momentul separării sale. Totuși, după aceea, toată durerea și sentimentul de lipsă rămân în tot corpul. În mod similar, plăcerea unui singur organ este resimțită în momentul unirii sale cu un alt corp, dar apoi plăcerea îl părăsește, ca și cum ar proveni dintr-un organ mort, și devine proprietatea întregului corp.

Din aceasta devine clar ce se spune: «Un suflet separat este separat de poporul său» și ne învață că «toată durerea» și sentimentul de lipsă sunt doar pentru întregul popor, iar sufletul este ca și cum ar fi despărțit de popor.

Așa este și cu sufletul celui care s-a întors la poporul său. «Toată încântarea» sa este în timpul unirii cu întregul popor al naturii sale alese, iar când este pe deplin unit, încântarea frecventă se întoarce la toți.

Un indiciu despre ceea ce spun oamenii: «tinerii și bătrânii sunt egali» - adică, dacă un începător în studiul științei acceptă acest lucru, atunci sunt egali. Totuși, înțelepciunea pe care o primesc ar trebui să-i servească Creatorului, nu lor înșiși. Și întreaga dificultate este că, în orice caz, deoarece este opera minții, ea servește propriului beneficiu și împlinire. De exemplu, toți slujitorii și miniștrii regelui îl slujesc pe rege. Dar când studiază cum să atingă perfecțiunea, lucrează pentru ei înșiși, iar acest lucru este ca o casă plină de lucrări științifice și poezii. Când acestea cad în mâinile lăudăroșilor, aceștia se laudă doar cu material extern, scris, și îl folosesc pentru propriile lor scopuri josnice... și pierd o resursă neprețuită, ei și întreaga lume, din cauza oamenilor materialiști din ei, și există suficientă rușine și furie.

Și inima doare și mai tare când îi privești pe tipii deștepți și josnici, care se consideră înțelepți, care vin să studieze știința Cabalei și iau din ea doar partea exterioară, adică frumusețea limbajului, folosind-o pentru acțiunile lor - rostind fraze goale și înflorite.

Cunoașterea științifică se bazează pe fundamentele adevăratei Cabale, înțelese de cei care știu. Dar ei simplifică grosolan forma cunoașterii (și, în opinia mea, dacă nu ar fi fost așa, nu ar fi avut îndrăzneala să-și inventeze propriile fundamente), încercând să construiască o similitudine pe o bază egală și mulțumindu-se cu asta, așa cum au făcut Aristotel și camarazii săi din rai, la fel ca acțiunea... în domeniul material. Și cu atât mai mult cei care, în necinste fățișă, încearcă să-și atingă scopul, în prostia lor, lăudându-se în fața unor proști ca ei, iar pentru ei nu există iertare.

Un exemplu clar în acest sens este că în lume nu există o dorință constantă pentru cele materiale, ci orice sentiment de lipsă și orice perfecțiune își au originea în cele spirituale.

Vreau să spun că, pentru a atinge perfecțiunea – scopul stabilit pentru lume – Creatorul nu va trebui să schimbe nimic material. El trebuie să se preocupe doar de spiritual. De exemplu, vedem că omul caută bogăție și este anevoios, prin multe suferințe, chiar până la punctul unui mare pericol. Și totuși, în speranța de a deveni bogat, puterea imaginației îl obligă să înlocuiască răul cu un mare bine, astfel încât, cu tot sufletul său, se predă pericolelor unei pregătiri dubioase.

Dar dacă Creatorul aduce plata pentru muncă mai aproape de efort în măsura capacităților acestuia, atunci nu se va simți amărăciune sau durere în acest efort.

Trei grupuri

Știința Cabalei este ca o lume întreagă, iar trei grupuri se bucură de ea în forme diferite. Primul grup – acestea sunt masele. Nu sunt pregătite să facă abstracție de formă, dar dacă da, atunci nu pot înțelege nicio altă formă decât materia primară care umple lumea. Se îndreaptă imediat către senzații și puterea imaginației.

A doua formă este – Aceștia sunt cei care sunt capabili să se abstragă de forma materială și să perceapă și să obțină plăcere dintr-o a doua formă, apropiată de cea spirituală și situată sub ea. Aceasta este plăcerea sufletului și a minții, adică plăcerea din reflexiile fără legătură cu imaginile materiale.

A treia formă, a treia stare în mișcare – Aceștia sunt cei care sunt pregătiți să perceapă forme care includ reflecții abstracte asupra formelor spirituale și materiale împreună, care leagă fir cu fir și, pas cu pas, coboară în abis și se înalță spre ceruri. Această formă este înțeleasă după abstracția de a doua formă. Înțelege și vei înțelege.

Astfel, cu ajutorul metodologiei Cabalei, se realizează trei corecții în aceste trei grupuri. În primul grup, corecția are loc în domeniul materialului primar. În al doilea grup, corecția are loc în domeniul formei. În al treilea grup, corecția are loc în domeniul combinării, adică abstracția formei din formă și a firului din fir și așa mai departe. Și, bineînțeles, cel care nu a atins o relație bună cu creațiile mai mult decât cu materia nu va putea obține corecția prin Cabala dincolo de dorința și realizările sale. La asta se gândea Rambam când a insistat să studieze logica înainte de a începe studiul Cabalei. Cu toate acestea, din experiență, știm și vedem că în lumina atinsă prin Cabala există o influență și o forță indirectă care poate ridica brusc o persoană din primul grup la nivelul unei persoane din al treilea grup, astfel încât o persoană care a muncit pentru a obține un ac primește un palat plin de aur și argint.

Această lume și lumea viitoare

Nu există nicio diferență între această lume și Eternitate, cu excepția faptului că una este temporară, iar cealaltă eternă. Dar nu există nicio achiziție în această lume care să fie și o achiziție în lumea viitoare și să nu fie separată spiritual. Și este clar că suma dobândită în această stare temporară va rămâne cu el pentru totdeauna. Aceasta este opinia celor care au atins-o, iar Rambam vorbește și el despre asta. Cu toate acestea, este imposibil să transmitem acest lucru maselor, căci nu vor auzi sau nu vor acorda atenție lucrării, lăsând această mică parte imaginației lor grosolane.

Este ca o persoană surdă al cărei auz nu răspunde la niciunul dintre sunetele obișnuite existente în lume, cu excepția celui mai puternic zgomot. Chiar dacă toți experții în muzică și cântat s-ar aduna, nu ar putea crea un sunet care să rezoneze cu el, cu excepția unui zgomot puternic, lipsit de orice plăcere. În mod similar, este imposibil să vorbești maselor despre ceva spiritual decât prin zgomot haotic. Niciun argument rațional nu le va ajuta inimile, căci sufletele lor nu au capacitatea de a primi plăcere din formele care transcend materialul. Nu percep nimic altceva decât prima imagine, creația apropiată lor, care este aviut-ul lumii materiale, în timp ce chiar și pentru a vorbi despre lumea de apoi, au nevoie de accentul găsit acolo.

Prin urmare, este interzis să le vorbim despre forma rațiunii în materia eternă, întrucât materia se va sfărâma și ei nu vor înțelege forma, iar acest lucru îi va înstrăina de ambele. Prin urmare, voi face mai întâi o descriere specială, pentru a oferi o imagine generală, adevărată, a Grădinii Edenului și a Iadului, iar apoi voi putea vorbi despre temeliile existenței sufletului cu cei mai buni dintre ei.

Voi observa foarte pe scurt că forma Aceastăi Lumi este o formă spirituală separată. Nu este grosieră, îi lipsește marele Aviut - acest lucru este adevărat în raport cu materialul, dar nu și în raport cu forma Creatorului. Și, prin urmare, El găsește toate aceste forme în Sine. Și în Corecția Finală, tocmai acest material grosier se va pierde, în timp ce toate formele, separate de toate imaginile existente ale realității și de mijloacele de menținere a acesteia, cum ar fi mâncarea, băutura și așa mai departe, vor rămâne pentru totdeauna, deoarece nimic nu dispare în afară de material și de fundamentele sale. Între timp, formele nu dispar și nu vor suferi deloc de distrugerea materiei lor primare, care și-a îndeplinit scopul. Și dacă ați înțeles forma, veți înțelege cu ușurință cum să separați formele de materia de bază a lumii, cum ar fi adulterul, lăcomia și iubirea egoistă, astfel încât aceste forme să rămână în tărâmul spiritual ca rațiune abstractă și în două forme: prima este orice formă în raport cu particularul, a doua este orice formă în raport cu universalul. Aceste forme vor fi întotdeauna numite cadavrele celor răi, așa cum se spune: «Ieșiți și vedeți cum își săvârșesc cadavrele celor răi crimele în mine». Și din aceasta, forma Creatorului este evidentă de la sine, atât recompensă, cât și pedeapsă, și este simțită de cei care au înțeles-o chiar și în această lume. Și după abstractizarea formei, există o altă abstractizare, una universală, numită lumea renașterii, «pe care nimeni nu o va vedea în afară de voi». Și nici măcar profeții nu se preocupă de ea, ci fiecare înțelegător o primește de la un înțelept-cabalist.

Și din aceasta, înțelegeți ce s-a spus: «Crima nu neagă corecția», căci subiectul va intra în lumea spirituală în două forme simultan. Într-una, va primi plăcere, în a doua, va fi supus judecății. Și aceasta înseamnă că »Creatorul nu privează creațiile Sale de recompensă«.

Și ceea ce a spus Rambam, că credința este acordată doar după ce o imagine este activată în sufletul cuiva – aș spune, prin darul miraculos al Creatorului, pe care El l-a dăruit cuiva prin înțelegerea luminilor unuia din ale altuia – nu contrazice ceea ce am scris. Înțelege și vei înțelege.

Înțelegeți și veți înțelege, întrucât am explicat care este corecția primului și celui de-al doilea grup, iar în ceea ce privește al treilea, am sugerat, dar nu am explicat.

---