Exil și eliberare

Așadar, Creatorule, însăși viața ne arată clar că poporul lui Israel nu poate exista în exil. Nu va găsi pace acolo, precum alte națiuni care s-au amestecat cu altele și și-au găsit propria pace până când s-au dizolvat printre ele, fără a lăsa nicio urmă de ele însele.

Dar poporul lui Israel nu este așa! Nu va găsi pace printre celelalte neamuri până când nu se va împlini în ei ceea ce este spus: «Și de acolo vei dori pe Creator; și Îl vei găsi, căci Îl vei căuta din toată inima ta și din tot sufletul tău».

Aceasta poate fi explicată ca o manifestare a Managementului Superior. La urma urmei, ceea ce s-a spus este destinat nouă și ni se oferă adevăratele mijloace pentru a atinge acest scop - știința Cabalei. Și vai de noi când ne îndoim de veridicitatea ei și susținem că tot ce ni s-a întâmplat, așa cum a fost prezis, este întâmplare și soartă oarbă. Există un singur remediu pentru aceasta - să ne trimită și alte calamități și de o asemenea amploare încât să vedem în ele că aceasta nu este întâmplare, ci manifestarea inevitabilă a Managementului Superior, așa cum mărturisește Cabala.

Și acest lucru poate fi explicat pe baza esenței legii dezvoltării: datorită îndrumării fiabile către acțiune, înțeleasă cu ajutorul științei Cabalei, care permite alegerea căii plăcerii în Managementul Înalt (vezi articolul «Două Căi»), dezvoltarea noastră a avut loc mai rapid decât cea a altor națiuni. Și, ca urmare a acestei dezvoltări a poporului nostru, i s-a încredințat datoria de a merge constant înainte și de a urma cu toată precizia instrucțiunile științei Cabalei.

Dar, din moment ce nu au făcut asta, ci au vrut să-și aducă aici egoismul lor mărunt, adică. obținerea pentru sine, aceasta a dus la distrugerea Primului Templu, deoarece doreau să folosească aceste proprietăți pentru a câștiga bogăție și a stabili dominația forței asupra justiției, la fel ca alte națiuni.

Și, întrucât știința Cabalei interzicea toate acestea, ei au respins-o pe ea și predicțiile ei, adoptând obiceiurile vecinilor lor pentru a se bucura de viață așa cum le cerea egoismul. Drept urmare, forțele poporului s-au fragmentat: unii i-au urmat pe regii egoiști și pe curtenii lor, în timp ce alții i-au urmat pe cei care le-au arătat calea. Și această schismă a continuat până la distrugerea Templului.

În perioada celui de-al Doilea Templu, acest lucru a devenit cel mai vizibil, deoarece începutul diviziunii a fost inițiat public studenți nedemni, conduși de Zadok și Bitus. Motivul rebeliunii lor împotriva înțelepților a fost nevoia de a lucra pentru Creator. După cum au spus înțelepții: «Înțelepților, fiți atenți la vorbirea voastră». Dar ei nu au vrut să scape de egoism și astfel au creat o comunitate de oameni la fel de josnici și au devenit o sectă mare numită «Sedukei». Erau oameni bogați și nobili al căror scop era să-și satisfacă pasiunile egoiste, ceea ce nu este în concordanță cu învățăturile Cabalei. Au luptat împotriva «fariseilor» și ei au fost cei care au dus la stabilirea stăpânirii romane asupra poporului Israel. De asemenea, nu au vrut să facă pace cu invadatorii, așa cum sfătuiau cabaliștii, până când Templul nu a fost distrus și elita Israelului nu a fost trimisă în exil.

Diferența dintre idealurile cotidiene și principiile Cabalei

Idealurile cotidiene se bazează pe relațiile umane și, prin urmare, nu se pot ridica deasupra lor. Pe când principiul Cabalei, a cărui sursă se află în Creator, permite cuiva să se ridice deasupra calităților umane.

Baza idealului uman este demnitatea, iar prețul acesteia glorie în ochii oamenilor – faptele sale au avut ca scop dobândirea faimei în rândul oamenilor. Și, deși uneori este disprețuit de contemporanii săi, el speră totuși să obțină recunoaștere în generațiile viitoare, iar acest lucru îi este drag, ca o piatră prețioasă, oferind unei persoane o mare satisfacție, chiar dacă nimeni nu știe despre el și nu-l poate aprecia.

În timp ce principiul Cabalei se bazează pe dobândirea glorie în ochii Creatorului, și, prin urmare, studentul Cabalei se poate ridica deasupra calităților umane.

Așa era și printre popoarele exilului nostru: atâta timp cât am aderat la principiile Cabalei, am fost protejați. Cu toate acestea, din cauza studenților nedisciplinați și a dorinței lor de a-și realiza propriile ambiții egoiste, am pierdut scopul vieții - munca de a ajunge la Creator. Și, din moment ce scopul este nobil, oricine l-a schimbat cu căutarea egoistă a unei vieți frumoase, devenind bogat, și-a prezentat în mod natural scopul ca fiind demn și frumos. Și în timp ce un student al Cabalei își cheltuia banii rămași pentru răspândirea cunoștințelor despre Cabala și serviciul public, egoiștii de succes își cheltuiau surplusul de bani pe plăcerile vieții: mâncare, băutură, îmbrăcăminte și bijuterii - și au devenit egali cu figurile de frunte ale oamenilor printre care trăiau.

Prin aceasta vreau să arăt că știința Cabalei și legea dezvoltării naturale, și chiar și soarta oarbă, merg mână în mână într-o uniune minunată. Așadar, cauza tuturor nenorocirilor noastre din exil (și avem multe de povestit despre zilele exilului nostru) este atitudinea noastră necinstită față de știința Cabalei. Și dacă am fi urmat cerințele ei, nimic rău nu ni s-ar fi întâmplat.

Coerența și unitatea științei Cabalei, destinul oarb și dezvoltarea calculului uman

Și prin urmare, propun poporului Israel să spunem necazurilor noastre: «Destul!» și să facem o socoteală (chiar dacă este doar o socoteală umană) bazată pe toate acele nenorociri care s-au întors la noi iar și iar, și aici, pe pământul nostru; și să dorim să începem să trăim din nou conform propriilor noastre legi, deoarece noi, ca popor, nu avem nicio speranță de a rămâne pe acest pământ până când nu ne vom angaja serios în studiul științei Cabalei, fără nicio concesie, respectând în același timp condiția categorică de a lucra de dragul Creatorului și nu egoist, pentru noi înșine.

Dacă nu urmăm acest lucru, convingerile noastre existente ne vor obliga, fără îndoială, să ne îndreptăm spre dreapta și spre stânga, așa cum se întâmplă cu alte națiuni, și chiar mai mult. La urma urmei, natura celor dezvoltate este de așa natură încât nu pot fi înfrânați, iar opinia fiecăruia este importantă; nu se înclină în fața a nimic și nu cunoaște compromisuri. Și de aceea înțelepții au spus: «Poporul lui Israel este cea mai încăpățânată dintre națiuni» - căci cu cât o persoană are mai multe cunoștințe, cu atât își menține poziția mai încăpățânată.

Și aceasta este o lege a psihologiei. Și dacă nu mă înțelegeți, mergeți și studiați-o folosindu-i pe oamenii noștri ca exemplu. La urma urmei, de îndată ce am început să construim, tenacitatea și hotărârea erau deja evidente în noi: ce construiește unul, altul distruge.

...Și acest lucru este evident pentru toată lumea. Introduc o singură inovație: ei cred că, în cele din urmă, cealaltă parte va înțelege pericolul și apoi își va pleca capul și le va accepta opinia, dar știu că, chiar dacă îi vom încheia în aceeași echipă, nu vor ceda nici măcar o iotă unul altuia. Și niciun pericol nu-i va forța pe niciunul dintre ei să-și abandoneze intențiile.

Pe scurt, până când nu ne ridicăm obiectivele deasupra vieții materiale, nu vom realiza o renaștere a bunăstării materiale, deoarece spiritualul și materialul din noi nu se pot combina, căci suntem adepți ai unei idei. Și, deși suntem cufundați în material, iar spiritualul se află dincolo de patruzeci și nouă de porți, nu vom abandona ideea. Prin urmare, scopul nostru nobil este să ajungem la Creator.