Soluţie

Mi s-a cerut să ofer o soluție, bazată pe propria mea viziune, la o problemă presantă: unirea tuturor partidelor și mișcărilor pe o singură platformă. Și trebuie să recunosc imediat că nu am niciun răspuns la această întrebare, așa cum a fost pusă, și nici nu-l voi avea vreodată. La urma urmei, înțelepții popoarelor lumii din toate timpurile și generațiile s-au luptat cu ea și nu au reușit să găsească o soluție naturală acceptabilă pentru toate curentele din cadrul lor. Și mulți au suferit și vor continua să sufere înainte de a găsi o cale de mijloc care să nu intre în conflict cu curentele lor.

Dificultatea constă în faptul că ideile umane sunt complet incapabile de orice concesii sau abateri de la scopurile lor. Deoarece măsura în care o persoană poate face compromisuri, condiționată de materia sa, se măsoară prin cât de necesare sunt acestea pentru existența corpului său. Nu este cazul idealurilor, căci este natural ca adeptul unei idei să dea tot ce are pentru victoria ideii sale. Și dacă este forțat să-și compromită idealul într-un fel, nu este vorba de o renunțare definitivă - va aștepta și va aștepta momentul oportun în care îl va putea revendica pe al său. De aceea, compromisurile de acest fel nu sunt de încredere.

Și cu atât mai mult când este vorba de un popor străvechi, a cărui civilizație se întinde pe mii de ani, ale cărui idealuri sunt dezvoltate într-o măsură mult mai mare decât cele ale popoarelor a căror istorie nu este atât de veche. Nu există absolut nicio speranță că vor ajunge la un compromis în acest domeniu. Și este nerezonabil să presupunem că ideea cea mai dreaptă va triumfa în cele din urmă asupra tuturor celorlalte, deoarece, având în vedere natura lor temporală, toate sunt drepte. «Căci nu există om care să nu aibă loc și niciun lucru care să nu aibă oră», așa cum spuneau predecesorii noștri. Și astfel, ideile din lume există într-o roată care se învârte - ideile respinse în timpurile preistorice au fost reînviate în Evul Mediu și, după ce au fost respinse în Evul Mediu, au fost reînviate în generația noastră. Acest lucru ne arată că toate sunt drepte și niciuna dintre ele nu are dreptul la o existență veșnică.

Și deși aceste răsturnări provoacă și devastări teribile printre națiunile lumii, spatele lor este puternic, permițându-le să poarte această povară teribilă. Și, într-un fel sau altul, acest lucru nu le amenință existența în acest moment. Și ce ar trebui să facă un popor nefericit, a cărui întreagă existență depinde de firimiturile și resturile pe care alte națiuni le aruncă din milă, după ce s-au săturat deja? La urma urmei, spatele lor este prea slab pentru a suporta povara acestor răsturnări. Și mai ales în acest ceas decisiv, ceasul pericolului în care ne aflăm, stând literalmente deasupra abisului - acesta nu este momentul pentru vorbe goale, conflicte interne și război fratricid.

Având în vedere starea actuală de lucruri, am o propunere pentru o soluție autentică, una care, în opinia mea, este demnă de acceptare și ar uni toate curentele într-un singur întreg. Totuși, înainte de a începe să prezint propunerea mea, aș dori mai întâi să satisfac cititorii, care, fără îndoială, vor dori să-mi cunoască preferințele de partid. Și trebuie să mărturisesc că ideea socialistă, care constă într-o distribuție egală și justă, mi se pare cea mai adevărată. La urma urmei, globul nostru este suficient de bogat pentru a ne hrăni pe toți. Și de ce avem nevoie de un război pentru supraviețuire, unul tragic care ne complică viața de la o generație la alta? Să împărțim munca și roadele ei în mod egal între noi, și acesta va fi sfârșitul tuturor necazurilor! La urma urmei, chiar și milionarii dintre noi - ce plăcere își iau din toate bunurile lor, dacă nu din asigurarea fermă a securității pentru ei și urmașii lor timp de mai multe generații? Dar chiar și sub un guvern al unei distribuții juste, vor avea această asigurare fermă și chiar într-o măsură și mai mare. Pot ei spune că nu vor mai avea același respect de care se bucurau odinioară ca și capitaliști? Și aceasta este și goală, pentru că cei puternici ai acestei lumi care au avut puterea să câștige onoare în rolul de capitaliști vor găsi, fără îndoială, același respect și în altă parte, căci porțile competiției și onoarei nu se vor închide niciodată.

Cu toate acestea, în ciuda întregului adevăr conținut în această idee, nu le garantez celor care o îmbrățișează acum nici măcar o fărâmă din Grădina Edenului. Dimpotrivă, un vast abis de mizerie este garantat. Căci exemplul viu al Rusiei ne-a luminat deja suficient. Totuși, acest lucru nu contrazice adevărul ideii în sine, căci singurul ei dezavantaj este că, pentru noi, este încă un fruct necopt. Cu alte cuvinte, generația noastră nu este încă suficient de matură moral pentru a înțelege și a internaliza această guvernare - o guvernare a distribuției egale și juste. Pentru că suntem prematuri, neatingând încă dezvoltarea potrivită pentru a accepta principiul «de la fiecare după abilitățile sale, fiecăruia după nevoile sale».

Și aceasta este ca păcatul lui Adam, care, potrivit strămoșilor noștri, consta în «a mânca fructul necopt» înainte ca acesta să fie complet copt. Și pentru această mică crimă, întreaga lume a fost condamnată la moarte, pentru a ne arăta că aceasta este cauza tuturor răurilor din lume. Pentru că oamenii nu înțeleg că trebuie să fie atenți și să examineze cu atenție fiecare lucru pentru a vedea dacă este complet copt. Și chiar dacă acest lucru este benefic și adevărat în esență, trebuie să-l aprofundeze și mai mult pentru a vedea dacă este complet copt: dacă cei care îl primesc sunt deja suficient de maturi pentru a-l accepta și a-l digera în ei înșiși. Și până când nu se dezvoltă suficient, adevărul și beneficiul se transformă în ei înșiși în falsitate și rău. Prin urmare, sunt condamnați la moarte - oricine mănâncă fructe necoapte va muri în păcatul său. În lumina acestui fapt, tulburările rusești nu ne-au dovedit încă că ideea socialistă este fundamental nedreaptă, deoarece, așa cum s-a spus, nu sunt suficient de dezvoltați pentru a accepta acest adevăr și dreptate și nu sunt încă pregătiți să trăiască după ele. Și nimic nu le face rău în afară de subdezvoltarea lor și lipsa de dorință de a trăi conform acestei idei.

Și merită să-l ascultăm pe cel care pune întrebarea: «De ce nu ar trebui un politician, membru al mișcării socialiste, să se comporte ca un fizician care, atunci când experiența dezvăluie defecte în interpretarea sa obișnuită a legilor imuabile ale științei sale, nu se teme să le renunțe. Mai întâi încearcă să le corecteze cu grijă, apoi este gata să le respingă dacă nu reușesc să reziste realității.”.

El explică: «În ceasul prăbușirii mișcării muncitorești internaționale, este necesar să ne epurăm de prejudecăți. Când faptele indică o înfrângere, trebuie să ne așezăm din nou să studiem și, energic și cu simțul responsabilității puse pe umerii adepților noștri, să începem o examinare amănunțită a căii și a principiilor sale. Aceasta este calea gândirii științifice atunci când se află într-un impas de contradicții între o nouă realitate și o teorie care a satisfăcut vechea realitate. Doar o descoperire conceptuală face posibilă o nouă știință și o nouă viață.».

Și conchide: «Dacă nu ne lepădăm conștiința, atunci vom declara că a venit din nou ceasul discuțiilor amănunțite, a venit vremea durerilor nașterii și acum cei mai buni oameni ai mișcării vor sta la tribună și vor răspunde la întrebarea: «Care este esența socialismului în zilele noastre? Care este calea pe care trebuie îndrumate masele?»”

Mă îndoiesc că există vreo persoană în mișcare care să-i răspundă la întrebări sau să fie dispusă să-i accepte cuvintele ad litteram. Nu este ușor pentru un centenar, care până acum a excelat în studii, să se ridice brusc, să-și șteargă toate studiile anterioare și să se întoarcă la biroul său, așa cum le cere aceluiași fizician celor mai buni reprezentanți ai mișcării socialiste. Într-adevăr, cum pot fi ignorate cuvintele sale? Și, deși este posibil să stai degeaba când vine vorba de prăbușirea mișcării muncitorești internaționale (la urma urmei, nu sunt încă în pragul anihilării literale; cel puțin li se garantează încă nivelul de trai al sclavilor și servitoarelor supuse), același lucru nu este valabil și pentru pericolul cu care se confruntă mișcarea muncitorească evreiască, care este literalmente în pragul anihilării totale, sub sloganul dușmanilor săi: exterminați, ucideți, anihilați copiii și femeile, ca pe vremea reginei Estera.

Și nu putem compara starea noastră de colaps cu prăbușirea mișcării populare din întreaga lume, căci dacă am fi fost doar vânduți ca sclavi, și noi am fi rămas tăcuți, ca și ei. Dar suntem lipsiți chiar și de garanția vieții pentru sclavi, bărbați și femei. Prin urmare, nu putem pierde această oră. Trebuie să ne întoarcem la studiile noastre pentru a reexamina ideea de socialism în lumina faptelor și contradicțiilor care au apărut în timpul nostru. Și nu trebuie să ne temem de o descoperire conceptuală, căci salvarea de vieți este primordială.

În acest scop, să trecem pe scurt în revistă dezvoltarea socialismului încă din primele sale etape. În general, distingem trei perioade:

• Primul a fost un socialism umanist bazat pe dezvoltarea morală și care viza doar exploatatorii.
• A doua se baza pe înțelegerea binelui și a răului și viza în primul rând cei exploatați, cu scopul de a-i aduce la conștientizarea faptului că muncitorii sunt adevărații proprietari ai întregii forțe de muncă și că întregul produs național le aparține. Și, întrucât muncitorii reprezintă majoritatea în societate, aceștia erau încrezători că, odată ce își vor da seama de dreptul lor, se vor ridica ca una singură și vor lua ceea ce le aparținea, stabilind un guvern cu o distribuție egală și dreaptă în societate.
• A treia perioadă este marxismul, care a avut mai mult succes decât celelalte - se bazează pe materialismul istoric: marea contradicție dintre forțele productive, muncitori și cei care îi exploatează, angajatorii, va duce în cele din urmă inevitabil societatea la pericol și distrugere. Atunci, domnia producției și distribuției se va prăbuși, iar dominația capitalistă va fi forțată să se prăbușească, puterea trecând în mâinile proletariatului. Conform doctrinei lui Marx, acest lucru se va întâmpla automat, ca urmare a cauzei și efectului. Cu toate acestea, pentru a grăbi deznodământul, este necesar să se caute constant modalități de a împiedica regimul capitalist, pentru a grăbi revoluția cât mai repede posibil.

Înainte de a începe o analiză critică a acestei doctrine, trebuie recunoscut că este mai validă decât toate predecesoarele sale. La urma urmei, suntem martori vii ai marelui său succes, atât calitativ, cât și cantitativ, în lume. Înainte de a fi testată în practică în rândul multor milioane de cetățeni ruși, ea captivase aproape toți cei mai buni reprezentanți ai umanității. Și aceasta este o dovadă sigură a validității doctrinei. Mai mult, cuvintele lui Marx sunt, de asemenea, teoretic, pe deplin credibile, și nimeni nu a reușit să infirme noțiunea sa istorică conform căreia omenirea progresează treptat, pas cu pas, ca și cum ar urca treptele unei scări: fiecare treaptă succesivă nu este altceva decât negarea treptei care a precedat-o. În mod similar, orice mișcare, orice sistem acceptat de umanitate ca formă de guvernare, nu este altceva decât negarea statului care l-a precedat. La urma urmei, fiecare sistem politic există până când defectele și relele sale inerente sunt dezvăluite, iar pe măsură ce aceste defecte sunt dezvăluite, face loc unui nou sistem liber de aceste defecte. Se dovedește că aceste deficiențe, dezvăluite într-un anumit stat și distrugându-l, sunt tocmai locul în care rezidă întreaga forță a dezvoltării umanității. La urma urmei, ele ridică umanitatea la o stare mai corectată decât cea care a precedat-o. În mod similar, dezvăluirea neajunsurilor în starea următoare conduce umanitatea la o a treia stare, mai bună decât cea precedentă. Și așa se întâmplă întotdeauna, una după alta. În consecință, aceste forțe negative, revelate în stări, sunt cauza progresului umanității, care, cu ajutorul lor, urcă treptele unei scări. Și își îndeplinesc cu fidelitate rolul - de a conduce umanitatea către stadiul final de dezvoltare, către acea stare dorită, lipsită de orice viciu și defect. Folosind acest proces istoric ca exemplu, el ne arată cum sistemul feudal și-a dezvăluit neajunsurile și s-a prăbușit, făcând loc domniei burgheziei. Acum, a venit rândul ca domnia burgheziei să-și dezvăluie neajunsurile și să se prăbușească, făcând loc unei domnii mai bune - în cuvintele sale, domnia proletariatului.

Însă în acest punct final, când ne promite că după prăbușirea puterii burgheze actuale, puterea proletariatului se va instaura imediat – aici rezidă punctul slab al doctrinei sale, căci noua realitate care ne confruntă o contestă. La urma urmei, el considera puterea proletară drept cel mai apropiat pas către puterea burgheză și, prin urmare, presupunea că, odată cu răsturnarea puterii burgheze, puterea proletară îi va lua imediat locul. Dar realitatea ne-a arătat că pasul care urmează prăbușirii sistemului actual este puterea nazistă sau fascistă. Prin urmare, ne aflăm încă în etapele intermediare ale dezvoltării umane, iar umanitatea nu a atins încă cea mai înaltă treaptă a scării dezvoltării. Și cine poate ghici câte râuri de sânge se vor vărsa în lume înainte de a ajunge la această etapă dorită?

Pentru a găsi o cale de ieșire din această situație dificilă, trebuie să înțelegem pe deplin legea menționată anterior a dezvoltării graduale, pe care se bazează doctrina sa. Trebuie știut că această lege se extinde la întregul univers și pe ea sunt construite toate sistemele naturale, atât anorganice, cât și organice, până la om în toate calitățile sale, atât spirituale, cât și materiale. Și în toate acestea, nu există nimic care să nu se încadreze în legea imuabilă a dezvoltării graduale, care este rezultatul ciocnirii reciproce a două forțe: forța pozitivă, adică forța creatoare, și forța negativă, adică cea negatoare și distructivă. Printr-un război dificil și neîncetat între ele, ele creează și perfecționează întreaga realitate în general și fiecare dintre elementele sale individuale în special. Și, așa cum s-a menționat mai sus, forța negativă, care se dezvăluie în stadiul final al oricărui sistem statal, este tocmai ceea ce îl dezvoltă și îl ridică la o stare mai bună decât predecesorul său. Astfel, statele se succed până când ating perfecțiunea supremă.

Să luăm globul ca exemplu. Inițial, era doar o sferă de gaz, ca o ceață. Prin forța gravitațională din interiorul său, de-a lungul unei perioade de timp, a concentrat atomii din interiorul său într-un grup mai compact, transformând sfera gazoasă într-o sferă de flacără lichidă. Ulterior, în perioadele de ciocniri aprige între cele două forțe conținute în glob, cea pozitivă și cea negativă, forța de răcire a învins forța flăcării lichide, răcind învelișul subțire din jurul globului și întărindu-se acolo. Dar globul nu era încă în pace, lupta forțelor nu s-a potolit și, după un timp, forța flăcării lichide a prevalat din nou, erupând cu mare furie din adâncurile globului, ridicându-se și sfărâmând învelișul rece și solid în fragmente, iar globul a devenit din nou flacără lichidă. Și a început din nou o perioadă de noi bătălii, până când, la sfârșitul său, forța de răcire a învins din nou forța focului și, pentru a doua oară, învelișul dur și rece din jurul sferei s-a răcit. De data aceasta era mai groasă și mai capabilă să reziste erupției de lichid din adâncurile sferei. Și rezistența sa a fost suficientă pentru o perioadă mai lungă. Totuși, încă o dată, lichidele și-au recăpătat puterea și au erupt din adâncurile sferei, sfărâmând învelișul în fragmente, iar încă o dată totul s-a prăbușit și a devenit o sferă lichidă. Astfel, o perioadă a urmat alteia. Și de fiecare dată când forța de răcire a prevalat, învelișul pe care l-a recucerit a devenit mai gros, până când, în cele din urmă, forțele pozitive au triumfat asupra celor negative și s-a atins armonia absolută: lichidele și-au luat locul în adâncurile pământului, iar învelișul rece din jurul lor și-a atins grosimea finală. Atunci, viața organică a devenit posibilă, așa cum este posibilă și astăzi.

Toate corpurile organice se dezvoltă exact în același mod: din momentul semănatului și până la finalizarea coacerii, ele suferă câteva sute de schimbări de stare datorită luptei dintre două forțe, pozitivă și negativă, ca în exemplul globului. Și tocmai această luptă duce la coacerea finală a fructului.

Astfel, toate ființele vii își au originea într-o mică picătură de lichid și, printr-o dezvoltare treptată de câteva sute de pași, sub influența luptei forțelor menționate anterior, ajung în final la...

...un bou adult, potrivit pentru orice muncă, sau un om adult, potrivit pentru orice rol. Deși trebuie făcută încă o distincție între bou și om, căci boul din vremea noastră a ajuns deja la stadiul său final, în timp ce omul, a cărui forță materială nu este încă suficientă pentru a-l aduce la perfecțiune datorită puterii gândirii din el, care este de o mie de ori mai mare ca impact decât forța materială a omului, a stabilit pentru el o nouă ordine de dezvoltare treptată, pe care animalele nu o posedă - o dezvoltare treptată a gândirii sale. Mai mult, el este o creatură socială.

Prin urmare, dezvoltarea individuală nu este suficientă pentru el, iar perfecțiunea sa finală depinde și de dezvoltarea tuturor indivizilor din mediul său.