Soluţie

PROPRIETĂȚI UMANE

Înainte de a intra în miezul problemei, voi introduce acest subiect într-o scurtă introducere în caracteristicile umane. Voi spune că oamenii sunt împărțiți în două tipuri:

- egoiști;

- și altruiști.

Tot ceea ce fac egoiștii este spre binele lor. Și dacă fac vreodată ceva spre binele altora, trebuie să primească o recompensă bună și demnă pentru munca lor, fie că este vorba de bani, onoruri etc.

Altruiștii își sacrifică tot timpul pentru binele altora, fără nicio recompensă, și își neglijează întotdeauna propriile nevoi pentru a-i ajuta pe ceilalți. Mai mult, unii dintre ei se sacrifică pentru binele altora. De exemplu, voluntarii care merg la război pentru compatrioții lor. Și apoi există și mai mulți altruiști totali care se sacrifică pentru a-i ajuta pe cei defavorizați dintre toate popoarele lumii. De exemplu, comuniștii care luptă pentru binele altora. toate popoarele lumii și gata să plătească pentru asta cu viața și ființa lor.

Cu toate acestea, egoismul este înrădăcinat în fiecare ființă umană, la fel ca în toate animalele. Altruismul, pe de altă parte, este opusul naturii umane. Totuși, această natură este posedată și de câțiva aleși, pe care îi numesc «idealiști». Cu toate acestea, orice țară sau societate este compusă aproape în întregime din oameni obișnuiți din carne și oase, adică egoiști. Și câteva excepții sunt altruiști - cel mult, aceștia constituie 10% din societate.

Acum voi trece la treabă. Întrucât, așa cum s-a spus, altruiștii sunt puțini la număr în fiecare societate, primii comuniști, care au trăit înainte de vremea lui Karl Marx, nu au reușit să răspândească comunismul în întreaga lume prin acțiunile lor. Cum se spune, o rândunică nu face vară. Mai mult, unii dintre ei au fondat chiar și așezări colective, similare kibuțurilor din țara noastră, și au eșuat, nereușind să atingă rentabilitatea și să se întrețină.

Acest lucru s-a întâmplat deoarece toți membrii unei societăți colective trebuie să fie idealiști și altruiști, la fel ca fondatorii înșiși. Și, întrucât membrii societății, chiar și cei mai avansați, sunt egoiști, nu puteau tolera ordinea unei societăți colective, care este prin natura sa exclusiv altruistă.

Și acest lucru a continuat până în vremea lui Karl Marx, când a fost conceput un program de mare succes pentru răspândirea comunismului - adică unificarea celor asupriți într-un război pentru comunism, astfel încât să poată lupta unii alături de alții împotriva regimului capitalist burghez. Și, întrucât cei asupriți erau interesați de acest război doar în propriul lor beneficiu, adică pur și simplu din motive egoiste - au acceptat imediat acest program, ceea ce a dus la răspândirea comunismului în toate straturile înapoiate și oprimate. Și, din moment ce înapoiații constituie majoritatea societății, nu este surprinzător faptul că comunismul a reușit acum să cuprindă o treime din lume.

Totuși, deși această alianță a comuniștilor altruiști cu un proletariat egoist a avut un succes considerabil în răsturnarea regimului capitalist, urât de amândoi, este complet nepotrivită pentru menținerea unui sistem colectiv cu o distribuție justă. Motivul este destul de simplu: o persoană nu va ridica un deget decât dacă are un scop care o obligă să îndeplinească gestul dat; iar acest scop servește drept forță care o împinge să îndeplinească gestul, la fel cum combustibilul servește drept forță care conduce o mașină.

De exemplu, o persoană își va mișca mâna dintr-un loc în altul doar dacă consideră că a doua locație va fi mai confortabilă pentru mâna sa. Caută o poziție mai confortabilă pentru mâna sa, iar acest scop este combustibilul care îi propulsează mâna dintr-un loc în altul. Inutil să mai spunem că un muncitor care trudește toată ziua are nevoie de combustibil pentru mișcările laborioase pe care le face. Scopul său este plata pe care o primește pentru munca sa. Această plată este combustibilul care îl propulsează la trudă. Prin urmare, dacă nu este plătit pentru munca sa sau dacă nu are nevoie de ea, nu va putea munci, căci va fi ca o mașină căreia nu i s-a dat combustibil. Și niciun prost din lume nu ar crede că această mașină se va mișca.

Și astfel, sub un regim evident comunist, atunci când un muncitor știe că nu va primi o mărire de salariu dacă muncește mai mult și că nu va fi împiedicat dacă muncește mai puțin - mai ales în conformitate cu motto-ul ideal «de la fiecare după abilitățile sale, fiecăruia după nevoile sale» - se dovedește că muncitorul nu are nicio recompensă pentru diligența excesivă și nicio teamă de neglijență. Prin urmare, nu are niciun combustibil care să-l motiveze să muncească. Și apoi productivitatea muncitorilor va scădea la zero, până când întregul sistem va fi distrus. Și nicio educație din lume nu va ajuta la transformarea naturii umane astfel încât aceasta să poată funcționa fără combustibil, adică fără plată.

Excepția de la această regulă o face idealistul altruist înnăscut, pentru care cea mai bună recompensă este aducerea beneficiilor altora. Acest combustibil altruist este perfect suficient pentru forța sa de muncă, la fel cum plata egoistă este suficientă pentru toți ceilalți. Cu toate acestea, idealiștii sunt cu adevărat puțini, iar numărul lor este insuficient pentru ca societatea să se bazeze pe ei. Și astfel, vedeți, comunismul și altruismul sunt unul și același lucru.

Există modalități de a forța lucrătorii să finalizeze partea de muncă atribuită de manageri. Acest lucru se poate realiza prin sistemul instituit în capitalism, prin care fiecare este plătit în funcție de productivitatea sa. Și, în plus, se pot aplica pedepse severe și aspre celor care dau dovadă de neglijență, așa cum este obișnuit în țările sovietice. Totuși, acesta nu este comunism și, evident, nu este paradisul așteptat de la un regim comunist, unul pentru care merită să te sacrifici.

Mai mult, acest regim este mult, mult mai rău decât cel capitalist – din motive evidente, așa cum voi arăta mai jos. Dacă, într-un fel sau altul, acest regim coercitiv ar fi o etapă pe calea către o societate perfect altruistă, ar putea fi totuși acceptabil și tolerabil. Totuși, nu este cazul., căci nicio educație din lume nu va converti natura umană de la egoism la altruism. Prin urmare, dacă vor să înlocuiască regimul sovietic de coerciție cu un sistem cu adevărat colectiv, muncitorii vor rămâne fără combustibil, nu vor putea munci, iar regimul va fi distrus. La urma urmei, egoismul și anticomunismul sunt unul și același lucru. Sunt identice.

Mai mult, un sistem comunist impus cu forța este complet incapabil de supraviețuire, deoarece un regim bazat exclusiv pe baionete nu are dreptul să existe. În cele din urmă, majoritatea societății se va ridica împotriva lui și îl va aboli. Și zece procente dintre idealiști nu pot conduce pentru totdeauna peste nouăzeci la sută dintre egoiști și anticomuniști, așa cum vedem în sovietici și în țările Europei de Est. Mai mult, nici măcar puținii comuniști idealiști care conduc în prezent aceste țări nu au garanția că o astfel de stare de fapt va dura pentru totdeauna., pentruIdealurile nu se transmit fiilor prin moștenire. Și deși tații sunt idealiști, nu există nicio certitudine că fiii îi vor urma.

În plus, cum putem fi siguri că conducerea celei de-a doua sau a celei de-a treia generații va rămâne în mâinile comuniștilor idealiști, așa cum este astăzi? Poate veți spune că majoritatea publicului îi va alege întotdeauna din interiorul societății? Aceasta este o greșeală gravă, deoarece majoritatea publicului egoist nu alege pe alții decât pe cei apropiați de ea în spirit, nu pe antagoniștii săi. Mai mult, toată lumea știe că liderii de astăzi nu sunt deloc aleși de societate. Și dacă da, cine se va asigura că aleșii societății sunt întotdeauna idealiști din rândurile sale? Și când egoiștii vor ajunge la putere, fără îndoială, vor aboli imediat acest regim sau, în orice caz, îl vor transforma într-un fel de comunism național al «poporului stăpân».

Tot ce am spus este punctul meu de vedere personal. Așadar, așa cum am demonstrat, comunismul și altruismul sunt unul și același lucru; la fel cum egoismul și anticomunismul sunt unul și același lucru. Totuși, dacă îi întrebați pe comuniști înșiși, ei vor nega cu tărie acest lucru și vor spune contrariul: «Suntem departe de orice moralitate burgheză și nu nutrăm niciun sentimentalism. Dorim doar dreptatea - ca nimeni să nu-și exploateze aproapele». Cu alte cuvinte, conform principiului «ceea ce este al meu este al meu și ce este al tău este al tău», care este cu adevărat egoist. Prin urmare, trebuie să privesc lucrurile din perspectiva lor. Să analizăm această dreptate pe care o doresc și pentru care se sacrifică.

CONCEPTE MAI GENERALE

În primul rând, având în vedere dezvoltarea regimurilor comuniste, constat că conceptele de «burghezie» și «proletariat» nu mai sunt suficiente pentru a elucida istoria economiei și avem nevoie de concepte mai generale. Ar fi mai corect să împărțim societatea într-o clasă întreprinzătoare și o clasă înapoiată.

În regimurile burgheze, «antreprenorii» sunt capitaliștii și clasa de mijloc, iar «rămașii» sunt muncitorii care lucrează pentru ei.

Într-un regim comunist, «antreprenorii» sunt șefii, managerii și intelectualii, iar «rămașii» sunt muncitorii care lucrează pentru ei.

Mai mult, majoritatea oricărei societăți este întotdeauna alcătuită din întârziați, în timp ce numărul indivizilor întreprinzători nu ajunge nici măcar la o treime din societate. Conform legii naturale, clasa întreprinzătoare îi va exploata pe întârziați cu toată puterea, așa cum un pește puternic înghite un slăbănog în mare. Și nu contează cine sunt indivizii întreprinzători: capitaliști și negustori, ca în sistemul burghez, sau șefi, manageri, intelectuali și distribuitori, ca în sistemul comunist.

În cele din urmă, întreprinzătorul îi va exploata pe cei în urmă cât de bine poate și nu le va arăta nicio milă. Întreprinzătorul va scoate întotdeauna smântâna și untul, lăsând zerul slab pentru muncitori. Singura întrebare este ce le rămâne muncitorilor după exploatarea brutală a întreprinzătorului și ce grad de sclavie le impune întreprinzătorul. Și ce grad de independență și libertate umană le permite întreprinzătorul? Numai în funcție de aceste resturi, de care întreprinzătorul le permite celor în urmă să se bucure, ar trebui să luăm în considerare orice regim, să distingem între ele și să îl alegem pe cel preferabil.

Să ne reamintim ce am spus deja: o persoană nu poate munci fără un fel de plată, care este ca și cum ar fi combustibilul pentru o mașină. Într-un sistem comunist, non-altruist, muncitorii trebuie plătiți pentru munca lor și aspru pedepsiți pentru neglijență. Cu toate acestea, numeroși manageri sunt obligați să-i monitorizeze, deoarece fără o supraveghere adecvată, salariile și pedepsele vor fi în mod natural insuficiente. Totuși, a sta deasupra oamenilor, a-i pedepsi și a-i epuiza - nu există o muncă mai grea decât aceasta, pentru că «nimeni nu vrea să fie călău». Prin urmare, chiar dacă puneți manageri, și șefi deasupra managerilor, și chiar șefi superiori care să-i monitorizeze, toți aceștia își vor neglija supravegherea și nu-i vor pedepsi și epuiza pe muncitori după cum este necesar.

Și nu există altă soluție la asta decât să le oferim funcționarilor suficient combustibil pentru o muncă atât de dificilă - munca de călău. Cu alte cuvinte, să-i plătim de câteva ori mai mult decât un muncitor mediu. Așadar, nu vă mirați că în Rusia, funcționarii sunt plătiți de 10-50 de ori mai mult decât un muncitor mediu. La urma urmei, eforturile lor sunt de 10-50 de ori mai mari decât cele ale unui muncitor mediu. Dacă nu sunt plătiți suficient, vor fi forțați să-și neglijeze supravegherea, iar statul se va prăbuși.

Acum imaginați-vă acest lucru în moneda țării noastre. Să presupunem, de exemplu, că salariul mediu al unui muncitor este de 100 de șekeli pe lună. În acest caz, cel mai mic funcționar ar primi 1.000 de șekeli pe lună - de zece ori mai mult. Aceasta înseamnă că, pe parcursul unui an, un astfel de funcționar ar câștiga 12.000 de șekeli, iar pe parcursul a zece ani, 120.000 de șekeli. Dacă scădem 10% pentru întreținere, i-ar rămâne 108.000 de șekeli și, probabil, ar fi considerat un capitalist respectabil. Acest lucru este cu atât mai adevărat pentru funcționarii de rang înalt. Astfel, pe parcursul a câteva decenii, funcționarii ar deveni milionari - fără niciun risc, direct ca urmare a exploatării muncitorilor. De aceea am spus că, pe baza experienței actuale, societatea nu ar trebui să mai fie împărțită în burghezie și proletariat, ci mai degrabă în întreprinzători și întârziați.

Ați putea spune că toate acestea sunt doar o etapă pe calea către adevăratul comunism, că prin educație și opinia publică, masele vor fi educate până la punctul în care «fiecare va munci după abilitățile sale și va primi după nevoi» și nu va mai fi nevoie de lideri și inspectori. Aceasta este o gravă greșeală. Căci motto-ul «de la fiecare după abilitățile sale, fiecăruia după nevoile sale» este un motto evident altruist. În principiu, ideea că fiecare va putea munci pentru binele societății fără combustibil este complet nefirească, cu excepția cazului în care altruismul este rațiunea și combustibilul muncii noastre, așa cum am demonstrat.

Prin urmare, nu ar trebui să sperăm la nicio schimbare în bine; ci mai degrabă, ar trebui să ne temem că mâna de comuniști idealiști care dețin în prezent conducerea nu își vor lăsa moștenirea conducerea altor idealiști, pe măsură ce puterea oamenilor egoiști crește treptat, și își vor alege o conducere în propriul lor spirit egoist. Și apoi se vor întoarce la sistemul capitalist sau cel puțin vor transforma comunismul într-un fel de comunism național al unui «popor stăpân», așa cum a făcut Hitler, fie ca numele lui să piară. Căci nu vor găsi niciun motiv care să îi împiedice să exploateze alte popoare pentru propria lor plăcere, dacă au doar puterea.

Sau poate veți spune că educația și opinia publică pot transforma natura maselor și le pot face altruiste? Și aceasta este o greșeală gravă, deoarece educația este incapabilă să creeze altceva decât opinia publică. Cu alte cuvinte, opinia publică îi va respecta pe altruiști și îi va disprețui pe egoiști. Și atâta timp cât opinia publică, prin respect și dispreț, va apăra altruismul, educația va continua să fie utilă. Totuși, dacă va veni momentul în care un orator experimentat și de succes va începe să țină zilnic discursuri contrare opiniei publice, el va putea, fără îndoială, să schimbe opinia publică după bunul plac.

Istoria are deja experiența amară a modului în care același ticălos, fie ca numele lui să piară, a transformat un popor atât de educat precum germanii în bestii de pradă prin predicile sale zilnice. Și apoi întreaga lor cultură, care a cuprins câteva sute de ani, a explodat și a dispărut ca o bulă de săpun. Acest lucru s-a întâmplat pentru că opinia publică s-a schimbat, lăsând cultura fără nimic pe care să se bazeze. La urma urmei, cultura nu poate exista fără sprijinul opiniei publice.

Și astfel, vedeți cu ochii voștri că nu există nicio șansă de a schimba acest regim de coerciție și nicio speranță că masele vor atinge vreodată adevăratul comunism, în conformitate cu motto-ul «de la fiecare după abilitățile sale, fiecăruia după nevoile sale». Dimpotrivă, muncitorii sunt obligați să rămână pentru totdeauna sub călcâiul teribil al șefilor și managerilor. Iar șefii și managerii vor suge mereu sângele muncitorilor, precum capitaliștii burghezi, dacă nu chiar mult mai rău. La urma urmei, sub un regim comunist de coerciție, muncitorii nici măcar nu au dreptul la grevă. Sabia și foamea le apasă constant deasupra capetelor, așa cum știm deja din experiența sovietică. Și dacă regimul de coerciție va fi vreodată abolit, nu există nicio îndoială că societatea se va prăbuși imediat, deoarece muncitorii vor rămâne atunci fără combustibil.

Ei spun că, sub un regim comunist, proletariatul merită să sufere, deoarece oamenii suferă pentru ei înșiși - la urma urmei, ei sunt stăpânii tuturor surplusurilor, proprietăților și mijloacelor de producție și nimeni nu-i va exploata. Prin contrast, sub un regim burghez, ei nu au decât pâinea lor cea de toate zilele, iar tot surplusul este jefuit de capitaliști. Cât de plăcute sună aceste cuvinte la suprafață. Totuși, dacă există un sâmbure de adevăr în aceste cuvinte, acesta trebuie atribuit funcționarilor și șefilor întreprinzători, care se bucură deja de toate beneficiile unui regim coercitiv. Totuși, acestea sunt cuvinte complet goale atunci când sunt aplicate proletariatului, adică oamenilor înapoiați și muncitori.

Să luăm, de exemplu, căile noastre ferate, care sunt deținute de stat. Cu alte cuvinte, proprietatea asupra căilor ferate este distribuită între toți cetățenii țării. Întreb: oare vreun cetățean din rândurile noastre simte că deține căile ferate? Oare călătoria cu o cale ferată naționalizată îi oferă mai multă plăcere decât călătoria cu o cale ferată privată, capitalistă? Sau să luăm, de exemplu, o întreprindere pur proletară precum compania de construcții «Sol”. эl Bon э», deținută exclusiv de lucrători. Simt lucrătorii mai multă satisfacție lucrând pentru o companie pe care o dețin decât lucrând pentru proprietatea capitalistă a altcuiva?”

Mă tem că cineva care lucrează pentru un contractor terț se simte mult mai ca acasă decât cineva care lucrează pentru Solel Boneh, chiar dacă, aparent, o dețin. Și doar o mână de șefi - ei dețin toată proprietatea și fac ce consideră de cuviință cu această comoară națională, și niciun cetățean privat nu are dreptul să-i întrebe măcar: «Ce veți face și cum veți acționa?» Astfel, proletariatul nu vede niciun beneficiu din toată proprietatea statului și resursele publice, care sunt în mâinile șefilor și funcționarilor care îi opresc și îi umilesc constant ca pe praful pământului. Și dacă așa stau lucrurile, ce surplus are sub un regim comunist coercitiv, în afară de pâinea de toate zilele?

Nu-i invidiez pe proletarii care trăiesc și vor trăi sub un regim comunist coercitiv, asupriți de o lume de funcționari și lideri, căci vor putea chinui muncitorii cu tot felul de suferințe crude fără nicio rușine în ochii societății și ai lumii - la urma urmei, toate mijloacele de propagandă sunt în mâinile funcționarilor. Și nimeni nu va avea cea mai mică ocazie să le demasce faptele rele.

Mai mult, toată lumea va fi încătușată în mâini, incapabilă să călătorească dintr-o țară în alta sau să scape de ea - într-adevăr așa cum strămoșii noștri erau închiși în Egipt, când niciun sclav nu putea pleca spre libertate. La urma urmei, fiecare muncitor lasă surplusul producției sale statului - cum li se va permite să călătorească în altă parte dacă statul își pierde surplusul în acest proces? Pe scurt, sub un regim comunist, non-altruist, trebuie să existe întotdeauna două clase:

— clasa întreprinzătoare, care îi reprezintă pe șefi, funcționari și intelectuali;

- o clasă de oameni înapoiați care sunt muncitori în producție și constituie majoritatea societății.

Mai mult, clasa antreprenorială este obligată, vrând sau nevrând, să înrobească, să hărțuiască și să umilească clasa muncitoare fără milă sau scrupule pentru a menține statul. Și o vor exploata de multe ori mai mult decât pe capitaliști, deoarece muncitorii vor rămâne complet lipsiți de apărare, neavând dreptul la grevă. Nu vor avea nicio ocazie să demasce fărădelegile angajatorilor lor. Și nu se vor bucura deloc de deținerea mijloacelor de producție achiziționate pentru ei de către funcționari.

Încă ceva, și acesta este cel mai important. Comunismul nu este însărcinat cu repararea lumii doar în sfera economică, ci și cu menținerea unor condiții de viață minim acceptabile pentru oamenii din lume, adică prevenirea războaielor, împiedicarea unei națiuni să distrugă o alta. Mi-am ridicat deja vocea, vorbind despre asta încă în 1930 în cartea mea «Broșura pentru pace», avertizând atunci că războaiele de astăzi au atins proporții care amenință viața întregii lumi. Și nu există altă modalitate de a preveni acest lucru decât ca toate popoarele să accepte principiile unei noi societăți - una perfectă, adică una altruistă. Și, evident, astăzi - după inventarea și utilizarea bombelor atomice și a bombelor cu hidrogen - pare fără îndoială că după unul, două sau trei războaie, întreaga civilizație și umanitate vor fi distruse, fără a lăsa nicio urmă.

Comunismul egoist modern este incapabil să asigure pacea mondială. Chiar dacă toate națiunile lumii ar îmbrățișa acest regim comunist, tot nu ar exista niciun motiv convingător pentru ca națiunile bogate în mijloace de producție, materii prime și elementele civilizației să împartă aceste materii prime și mijloace de producție în mod egal cu acele națiuni mai sărace.

De exemplu, poporul american nu va dori să-și egalizeze nivelul de trai cu cel al popoarelor din Asia și Africa, sau chiar cu cel al popoarelor din Europa. Dacă o națiune are puterea de a ridica nivelul de trai al clasei bogate și de mijloc, care dețin mijloacele de producție, la același nivel cu proletariatul, provocând masele sărace, care constituie majoritatea societății, să le distrugă și să le confiște proprietățile, această metodă nu va obliga deloc națiunea bogată să-și împartă proprietatea și mijloacele de producție cu săracii. La urma urmei, națiunea bogată a pregătit deja arme și bombe pentru a se proteja de vecinii săi săraci.

Dacă da, atunci la ce au folosit experții în instaurarea unui regim comunist în lume dacă starea de ură între națiuni persistă, exact așa cum a persistat sub regimul capitalist, fără nicio soluție? La urma urmei, o distribuție echitabilă în cadrul oricărei națiuni date nu va contribui în niciun fel la o distribuție echitabilă între două națiuni. Prin urmare, într-un moment în care o viață minim acceptabilă este în pericol atât de imediat, timpul celor implicați în îmbunătățirea regimului economic este irosit. Ar fi mai bine pentru ei să folosească același timp pentru a găsi o modalitate sau un truc de a salva viața minim acceptabilă a umanității.

Așadar, ați văzut direct că problema regimurilor comuniste moderne constă în lipsa unei compensații adecvate, aceasta fiind combustibilul care alimentează productivitatea muncitorilor. Prin urmare, este imposibil să-i motivezi eficient decât prin intermediul recompensei și pedepsei. Acest lucru necesită manageri, inspectori și supraveghetori care să își asume această sarcină dificilă - să stea deasupra muncitorilor, să le secheze fără milă sângele și sudoarea și să le infuzeze constant viețile cu asprimea sclaviei. Și, ca recompensă pentru această muncă grea, trebuie să li se acorde și un salariu corect, ceea ce înseamnă nimic mai puțin decât să-i transforme în milionari, căci nu vor deveni de bunăvoie călăi umani pentru mai puțin, așa cum vedem în Uniunea Sovietică. Și nu are rost să sperăm că acest regim de coșmar se va schimba vreodată, așa cum promit optimiștii, pentru că nici baionetele, nici educația, nici opinia publică nu pot schimba natura umană astfel încât aceasta să lucreze de bunăvoie, fără reîncărcarea corespunzătoare.

Și prin urmare, acest regim este un blestem pentru generații, căci atunci când regimul de coerciție va fi înlocuit și abolit, muncitorii vor înceta să asigure o productivitate a muncii suficientă pentru existența statului. Și nu există altă cale de a realiza acest lucru decât să insufli în inima lucrătorului credința în răsplata și pedeapsa spirituală de la Creator, care cunoaște secretele;la,datorită educației și propagandei adecvate,această recompensă și pedeapsă spirituală a devenit inflamabil, ceea ce este suficient pentru a le asigura productivitatea muncii. Și nu vor mai avea nevoie de șefi și inspectori care să-i supravegheze. Ci fiecare va lucra pentru societate, sufletele lor tânjind din ce în ce mai mult să fie vrednice de răsplata de la Creator.