Soluţie

SARCINA VIEȚII

Există trei abordări în cărți și cercetări:

- sau ideomania, pentru a fi vrednici de contopirea cu Creatorul;

- sau realizarea dezvoltării și progresului, ceea ce se numește: utilitarism, «profitabilitate»;

- sau plăcerea carnală și senzuală, care se numește: hedonism sau școala cireniană.

Dacă Dumnezeu ar vrea, dacă sistemul hedonist ar fi adevărat, problema ar fi că suferința depășește modestele plăceri senzuale de care se poate bucura o persoană. Și apoi mai este dezavantajul inevitabilității morții. Cât despre sistemul utilitarist, care urmărește să aducă progres și dezvoltare în lume, se pune o mare întrebare: cine va fi demn de acel progres perfect pentru care plătesc un preț atât de mare în suferință și chin?

Astfel, doar ideomania pare să vizeze fericirea omului, care, datorită unificării tuturor forțelor sale spirituale, este onorat în timpul vieții și dobândește un nume bun după moarte. Kant, însă, a râs de acest sistem, care baza valorile morale pe un scop egoist și pe o directivă de a acționa de dragul recompensei.

Știința modernă preferă utilitarismul — dar pentru binele comun, adică pentru câștig. Și aceasta pare o intenție de dragul unei recompense. Și cine ar vrea asta? În plus, se pune întrebarea: ce va oferi generațiilor tot acest progres, pentru care trebuie să lucrez prin atâtea suferințe pentru a-l transmite generațiilor? Într-un fel sau altul, pot justifica acest lucru cu cunoașterea..., Ce necesar dezvoltării și la ce bun va face? Și ce prost ar plăti un preț atât de mare fără să știe, Ce Ce oferă el? Problema este că plăcerea este de scurtă durată, iar suferința este de lungă durată. Și din tot ce s-a spus mai sus, veți descoperi că sarcina vieții este de a fi vrednic de uniunea cu Creatorul, care va fi îndrumată cu toată sârguința spre a-L beneficia doar pe El. Sau de a oferi acest lucru multora, astfel încât să poată ajunge la unirea cu El.

DOUĂ TIPURI DE SCLAVIE ÎN LUME

1. Înrobire de către Creator.
2. Înrobirea creațiilor Sale.

Una dintre ele este obligatorie, căci chiar și regele și președintele lucrează inevitabil pentru creație. Totuși, nimeni nu are gustul libertății absolute, cu excepția celor înrobiți doar de Creator și nu de vreo ființă creată din lume. Înrobirea este necesară, căci destinatarul este rău, iar aceasta este latura animalică. Și dacă cineva dăruiește, nu este clar cui?

CONTACT CU CREATORUL

Masele își imaginează că oricine are contact cu Creatorul este o persoană deasupra naturii și că ar trebui să se teamă să vorbească cu El și, cu siguranță, să nu fie aproape de El; căci aceasta este natura umană: să se teamă de tot ceea ce este în afara limitelor naturii creației, precum și de lucruri rare, cum ar fi tunetele și fulgerul.

Totuși, în realitate, nu este așa, căci oricine are contact cu Creatorul posedă și natură. Mai mult, nu există nimic mai natural decât atingerea contactului cu Creatorul, căci El posedă natura. În realitate, fiecare creatură are contact cu Creatorul său - așa cum se spune, «Întregul pământ este plin de slava Lui» - dar nici nu-l cunoaște, nici nu-l simte. Dar lucrătorul Creatorului, care este considerat demn de contactul cu El, dobândește doar cunoaștere. De exemplu, o persoană are un obiect valoros în buzunar, dar nu este conștientă de el. Apoi cineva se apropie de el și îl informează despre el. Acum a devenit cu adevărat bogat. Și totuși, nu este nimic nou pentru el aici și nimic de care să-și facă griji, căci nicio inovație nu a avut loc în realitatea adevărată. La fel, pentru cel care este considerat demn de o încântare mai mare aflând că este fiul Creatorului: pentru el, realitatea adevărată nu se schimbă câtuși de puțin, ci se adaugă doar cunoașterea a ceea ce nu știa înainte.

Și astfel, invers, o persoană căreia i se acordă contactul cu Creatorul devine astfel mai naturală, simplă și umilă. S-ar putea spune că, înainte de a i se acorda acest lucru, această persoană, precum și întreaga masă, existau dincolo de limitele naturii simple. Dar acum este egală cu toți și simplă; îi înțelege pe toți oamenii, menținând relații foarte strânse cu ei. Tot ce trebuie să facă este să-l iubească, căci nu au un frate mai apropiat decât el.

Restructurarea lumii

Despre chestiunea rațiunii individuale, rațiunea societății și contradicția dintre socialism și democrație. Se pare că rațiunea societății a fost construită și dezvoltată pe baza unor oameni care erau calitativ dominanți, adică decisivi. Mai recent, masele au evoluat datorită religiei, educației și revoluționarilor și au adoptat sistemul democratic și socialist.

Într-adevăr, conform legii naturale, «omul se naște măgar sălbatic». Omul este descendentul unei fiare prădătoare și al unei maimuțe, conform teoriei lui Darwin. Sau, așa cum spuneau înțelepții, după păcat, rasa umană a coborât la nivelul maimuțelor, căci «înainte de Eva, toți sunt ca o maimuță înainte de Adam». Totuși, datorită superiorității nivelului uman, format dintr-o structură rațională, acesta s-a dezvoltat prin acțiune și suferință, dobândind religie, statalitate și o curte mondială, până a devenit om civilizat. Și toată această dezvoltare a fost încredințată doar celor care predominau calitativ în civilizație, în timp ce masele le-au urmat în urma ca o substanță neformă.

Când masele au deschis ochii, dorind să-și ia destinul în propriile mâini, au fost nevoite să abolească toate reformele și legile hotărâților – religia, curtea mondială, statul – care răspundeau doar spiritului hotărâților și erau propice dezvoltării lor spre propriul lor beneficiu. Se dovedește că masele trebuie să reconstruiască lumea. Cu alte cuvinte, ele seamănă cu omul antic, maimuța lui Darwin, căci ele nu au fost destinatarii experimentelor care au dus la nivelul de dezvoltare de astăzi. Dezvoltarea a căzut exclusiv pe umerii hotărâților, nu pe cei ai maselor, care până acum reprezentaseră un sol virgin necultivat.

Și astfel, lumea de astăzi se află într-o stare de dezintegrare, absolută și destul de primitivă în sens statal, ca în zilele oamenilor cavernelor. Cu toate acestea, experiențele și acțiunile care i-au condus pe cei decisivi la îmbrățișarea religiei, moralității și a instanței mondiale nu au cuprins-o încă. Prin urmare, dacă lumii moderne i se permite să se dezvolte în mod natural, ea va trece inevitabil prin același proces de suferință și distrugere pe care l-a îndurat omul primitiv până când va forța masele să accepte o instanță statală permanentă și eficientă. Iar primele roade ale acestei dezintegrări au apărut în fața noastră sub forma naziștilor, care, în cele din urmă, sunt doar un produs direct al democrației și socialismului (adică, conducerea părții calitativ dominante) după ce s-au lepădat de povara religiei, moralității și a instanței mondiale.

Se pare că lumea crede în mod eronat că nazismul este o creație exclusiv germană, în timp ce, în realitate, este o consecință a democrației și socialismului, lăsat fără religie, moralitate sau o curte mondială. Dacă este așa, atunci toate națiunile sunt egale în această privință și nu există nicio speranță că naziștii vor dispărea cu o victorie a Aliaților, pentru că mâine, britanicii, de exemplu, vor îmbrățișa nazismul - la urma urmei, și ei trăiesc într-o lume a democrației și a naziștilor.

Și nu uitați că democrații sunt la fel de obligați să respingă religia, moralitatea și curtea mondială ca și marxiștii; căci toți acești factori, deși slujesc cu fidelitate doar celor hotărâți, pun întotdeauna obstacole pentru democrați sau pentru majoritatea societății.

Adevărul este că gânditorii democrați sunt atenți să nu permită ca religia și moralitatea să se prăbușească simultan, deoarece știu că acest lucru ar distruge lumea. Cu toate acestea, ei împiedică și instaurarea unui guvern majoritar. Când majoritatea va deveni suficient de înțeleaptă pentru a o înțelege, cu siguranță va alege alți lideri, precum Hitler. Căci el este cu adevărat întruchiparea strălucitoare a majorității oricărei societăți - fie ea germană, engleză sau poloneză.

UN REMEDIU

Nu este vorba doar de argumentele democraților, care propun abolirea treptată a religiei și a moralei și stabilirea unor noi principii statale în așa fel încât lumea să nu fie distrusă – căci masele, așa cum s-a spus deja, nu le vor aștepta. Dar, așa cum au spus înțelepții: «Nu poți distruge o sinagogă până nu poți reconstrui una nouă în locul ei». Cu alte cuvinte, nu trebuie să le permitem celor care predomină calitativ să preia controlul până când nu se va forma un sistem de principii morale, etică și statalitate corespunzătoare acestora – căci între timp, lumea se va prăbuși și nu va mai fi cu cine să vorbească.

MAJORITATEA ESTE PRIMITIVĂ, ASEMENEA OMULUI DIN ANTIC

Pentru că nu a încercat să utilizeze ordinele judiciare, religioase și morale, care până atunci i-au servit cu necredință. Și, bineînțeles, totul a ajuns la starea sa actuală doar prin numeroase suferințe, cauzale și dialectice; iar cele predominante, calitativ, nu-i acordă deloc atenție și, firește, nu o pot înțelege.

CEA MAI RAPIDĂ ACȚIUNE ESTE CABALA

Pentru a activa mintea societății, având în vedere că majorității îi lipsește un factor de reînnoire eficient, există un singur remediu cu acțiune rapidă: Kabbala, o aversiunea față de orice dorință de a se bucura de orice și cea mai sublimă și frumoasă imagine a dorinței de a dărui. Și toate acestea se realizează tocmai prin acțiune, căci – deși psihofizica constă din două paralele – aspectul fizic precede totuși mentalul.

GENII

Un geniu este rodul unei generații, posedând o dorință puternică de a dărui și neavând nevoie de nimic pentru sine. O astfel de persoană este asemănată în calități cu Creatorul, fuzionându-se automat cu El și continuând înțelepciunea și plăcerea Sa, dăruind umanității. Geniile sunt împărțite în două tipuri:

Sau lucrează cu propriile cunoștințe – cu alte cuvinte, pentru a-și mulțumi Creatorul. Și prin această sarcină, ei oferă ceva înapoi umanității.

Sau lucrează fără propria lor știre, adică nu simt sau nu știu că sunt uniți cu Creatorul. Și sunt uniți cu El fără să-și dea seama. Atunci ei dăruiesc doar umanității. Pe această bază, umanitatea poate avansa doar prin sădirea în sine a dorinței de a dărui - și atunci numărul geniilor din lume va crește.

METODĂ

Cabala cere un sistem antropocentric: lumile au fost create pentru Israel și sunt scopul lor, iar Creatorul domnește în sufletele celor drepți. Scopul este definit și în profeție: «Pământul va fi plin de cunoașterea Creatorului» și nu există un scop mai clar.

Rambam se înclină spre disteleologie și spune că Creatorul are și alte scopuri în creație în afară de rasa umană, deoarece îi este greu să înțeleagă cum a putut Creatorul să creeze o creație atât de mare cu sistemul nostru planetar și cu globul nostru, care este nesemnificativ în realitatea sa precum un bob de muștar - și toate acestea doar în scopul perfecțiunii umane.

Scopul este obligatoriu pentru oricine posedă rațiune. Dar cel care acționează fără scop este irațional. Din acțiunile Creatorului, am aflat că El a creat lumea cu niveluri neînsuflețit, vegetal, animat și vocal. Iar nivelul vocal predomină în creație, căci își simte aproapele și îl influențează. În plus, există nivelul profetului, care îl simte pe Creator și Îl cunoaște, care este înțeles ca încântarea și scopul Său în toată această vastă creație.

Problema filosofului Hegel: natura conține în mod necesar creații fără scop. Există multe dintre ele pe planeta noastră și există, de asemenea, un număr infinit de planete cărora oamenii nu le găsesc nicio utilitate. Răspunsul este în concordanță cu legea: «necunoscutul nu infirmă cunoscutul». «Omul nu are nimic de judecat decât ceea ce văd ochii săi». Poate că există niveluri neînsuflețite, vegetative, animate și vorbitoare pe toate planetele, nivelul vorbitor predominând asupra tuturor și așa mai departe, din categoria necunoscutului. Cum poate acest lucru infirma ceea ce este cunoscut prin profeție? Pur și simplu, Creatorul găsește plăcere în a crea un obiect capabil să comunice cu El, să facă schimb de opinii și așa mai departe. Aici, există plăcere într-o formă diferită, distinctă. Și ne bazăm în întregime pe profeție.

CAUZALITATE ȘI ALEGERE

Ele reprezintă o cale a suferinței impusă fără a fi recunoscută, prin legi dialectice conform cărora neființa este ascunsă în fiecare ființă, iar ființa este realizată în timp ce neființa ascunsă în ea nu este încă dezvăluită. Și când antiteza este descoperită și dezvăluită, ea distruge teza și, în locul ei, creează o ființă mai perfectă decât înainte, deoarece include o corecție a antitezei ființei precedente. Căci fiecare neființă precede ființa. Și, prin urmare, ființa ulterioară se numește «sinteză». Cu alte cuvinte, ea constă din și se naște din ambele - ființă și neființă care au precedat această nouă ființă. Adevărul se mișcă conform acestui model, fiind întotdeauna alimentat prin suferință, care este ființă și neființă, teză și antiteză. Și ele dau întotdeauna naștere unei sinteze mai adevărate, până când sinteza perfectă este dezvăluită.

CE ESTE PERFECȚIUNEA

În materialismul istoric, calea suferinței menționată anterior se manifestă doar în obiectele economice, unde orice teză semnifică un regim potrivit timpului său, orice antiteză o distribuție nedreaptă în economie, iar orice sinteză este un regim care reconciliază antiteza revelată - și nimic mai mult. Prin urmare, neființa este ascunsă în ea. În procesul de dezvoltare, neființa distruge și această sinteză, fiind capabilă să revină până când apare o distribuție justă.

CALEA CABALEI

Aceasta este o plasare a destinului în mâinile celor asupriți, ceea ce duce la rezultat în măsura în care cei asupriți controlează procesul. Și aceasta se numește «alegere», căci de acum înainte, alegerea este în mâinile celor implicați. Astfel, calea suferinței este o acțiune obiectivă, în timp ce calea Torei este subiectivă. Iar soarta este în mâinile celor implicați.

PREVALENȚĂ CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ

Până acum, opinia unor voci decisive, dominante, a modelat și definit opinia societății în ansamblu. Aceasta determină întreaga moralitate și întregul sistem juridic.

NIHILISM

Nu nihilism absolut, ci o negare a valorilor, similară atitudinii lui Nietzsche față de valorile creștine, adică față de toate valorile sistemului etico-religios și ale structurii statului care sunt încă caracteristice concepțiilor umane.

---