Dăruirea Torei

---

1

Ceea ce au spus înțelepții necesită clarificare. Cuvântul «general» se referă la suma particularităților, care împreună constituie această generalitate.

Astfel, atunci când vorbește despre porunca «iubește-ți aproapele ca pe tine însuți», care este legea principală a Torei, trebuie să înțelegem că celelalte 612 porunci ale Torei, cu toate componentele sale, nu sunt nici mai mult nici mai puțin decât suma particularităților care alcătuiesc această unică poruncă «iubește-ți aproapele ca pe tine însuți» și sunt condiționate de ea.

Acest lucru poate fi adevărat în legătură cu poruncile dintre om și cei din jurul său, dar cum poate această singură poruncă să conțină și să includă toate poruncile care definesc relația dintre om și Creator, care sunt fundamentale în Tora, definind esența și sensul acesteia?

2

Și dacă este încă posibil să depunem un efort și să înțelegem cumva cele spuse, atunci o altă zicală, și mai puternică, ne este deja disponibilă despre un anume Ger care a venit la înțeleptul Hillel cu cererea: «Învață-mă toată Tora în timp ce stau într-un picior». Hillel a răspuns: «Orice este urât pentru tine, să nu faci prietenului tău. (Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.) Restul sunt doar explicații; du-te și învață.» Astfel, avem în fața noastră o lege clară, conform căreia, în întreaga Tora, niciuna dintre cele 612 porunci nu este preferabilă acesteia - «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți». La urma urmei, ele sunt menite doar să o clarifice, să ne permită să ne pregătim pentru împlinirea poruncii «Iubește-ți aproapele...». Pentru că el spune clar: «Și restul sunt doar explicații, du-te și învață», adică toate celelalte porunci din Tora sunt doar comentarii la această singură poruncă, fără de care, însă, împlinirea ei deplină este imposibilă.

3

Înainte de a aprofunda subiectul, trebuie să examinăm cu atenție esența acestei porunci. La urma urmei, ni se poruncește să «îți iubești aproapele ca pe tine însuți», iar expresia «ca pe tine însuți» ne spune că trebuie să-ți iubești aproapele în aceeași măsură în care te iubești pe tine însuți și în niciun caz mai puțin. Aceasta înseamnă că trebuie să fii mereu în gardă și să ai grijă de nevoile fiecărei persoane din Israel, la fel cum te asiguri întotdeauna că propriile tale nevoi sunt satisfăcute.

Dar acest lucru este imposibil, deoarece puțini oameni își pot asigura suficient propriile nevoi după orele de lucru, așa că cum îi poți impune obligația de a munci și de a satisface nevoile întregului popor?

Totuși, este imposibil să ne imaginăm măcar că Tora exagerează. La urma urmei, ea însăși ne avertizează: «Să nu adunați și să nu scădeți«, ceea ce ne spune că legile sunt stabilite cu o precizie absolută.

4

Și dacă asta nu este de ajuns pentru tine, pot adăuga că cerința acestei porunci a iubirii aproapelui este și mai stringentă, întrucât ne cere să preferăm nevoile altuia față de propriile noastre nevoi, așa cum se spune în Talmudul Ierusalimului (Tractatul Kiddushin 21:1): «Ca să-i fie bine să fie cu tine».

Este vorba despre un evreu aflat în sclavia unui alt evreu. Se spune: «Dacă un stăpân are o singură pernă și se întinde pe ea fără să i-o dea sclavului său, nu îndeplinește porunca «ca să-i fie bine», deoarece el se întinde pe pernă, iar sclavul se întinde pe pământ. Dar dacă nu se întinde pe ea și nu i-o dă sclavului său, atunci acesta este păcatul Sodomei. Prin urmare, el trebuie să dea perna sclavului său, în timp ce stăpânul însuși se întinde pe pământ.».

Și astfel, constatăm că această lege se încadrează și în cadrul iubirii față de aproapele, deoarece și în ea, împlinirea nevoilor altuia este echivalată cu împlinirea propriilor nevoi, ca în exemplul cu sclavul evreu - «ca să-i fie bine la tine».

De asemenea, în cazul în care are un singur scaun, iar tovarășul său nu are niciunul, atunci, conform decretului, dacă se așează pe el și nu-l dă altuia, atunci încalcă porunca executivă «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți», deoarece nu-i pasă de nevoile aproapelui său ca de ale sale.

Dar dacă nu stai pe un scaun și nu dai unul altcuiva, atunci este similar cu păcatul Sodomei. La urma urmei, porunca îți cere să dai scaunul altcuiva, în timp ce tu însuți trebuie să stai pe jos sau să stai în picioare. Evident, această lege vorbește despre toate nevoile posibile ale altora pe care ești capabil să le îndeplinești. Acum du-te și învață! Dar este oare posibil să împlinești această poruncă?

5

În primul rând, trebuie să înțelegem de ce Tora a fost dată doar poporului Israel și nu în mod egal întregii lumi? Nu există oare aici un sentiment de selectivitate națională?

Și este clar că doar o persoană bolnavă mintal ar putea crede asta. De fapt, înțelepții au răspuns deja la această întrebare, spunând că Creatorul a oferit Tora tuturor popoarelor și în toate limbile, dar aceștia nu au acceptat-o.

Dar de ce este poporul lui Israel numit «poporul ales», așa cum se spune «Domnul te-a ales», după ce niciun alt popor nu a vrut Tora? Este posibil să ne imaginăm Creatorul mergând cu Tora Sa la acele popoare sălbatice, încercând să le transmită ceva despre care nu aveau nicio idee? S-a mai auzit vreodată de un astfel de eveniment în istoria națiunilor și cum se poate fi de acord cu o astfel de interpretare «copilărească»?

6

Totuși, atunci când vom înțelege cu adevărat că esența Torei și a poruncilor care ne-au fost date și ceea ce dorim să primim prin îndeplinirea lor în măsura indicată de înțelepți, este scopul întregii creații grandioase care apare în fața ochilor noștri, atunci vom înțelege totul.

Pentru că prima regulă spune că nimeni nu acționează fără un scop. Și nu există excepții de la această regulă, cu excepția celor căzuți din rasa umană sau a pruncilor.

Prin urmare, nu există absolut nicio îndoială că Creatorul, a cărui măreție nu poate fi investigată, nu va săvârși nicio acțiune fără un scop, nici mică, nici mare.

Și înțelepții ne-au arătat că lumea a fost creată pentru nimic altceva decât respectarea Torei și a poruncilor. Esența acestui fapt, așa cum ne-au explicat Primii, este că intenția Creatorului cu privire la creație, din momentul creării sale, este de a-i revela esența Sa Supremă.

Iar înțelegerea esenței Supreme a Creatorului este revelată în creație printr-un sentiment de plăcere, care crește constant până când atinge nivelul dorit.

Prin aceasta, cei căzuți sunt ridicați în adevărata conștientizare a înțelegerii Lui și a contopirii cu El, până când ajung la perfecțiunea finală: «Nimeni nu va vedea un alt Creator în afară de Tine».

Și din cauza grandorii și măreției acestei perfecțiuni, Tora și profeții au fost precauți în a vorbi despre ea. După cum au sugerat înțelepții: «Toți profeții au vorbit doar despre vremea lui Mesia, dar în lumea viitoare nimeni nu va vedea alt Creator în afară de Tine.» Acest lucru este cunoscut de cei care au cunoștințe și nu mai este nimic de spus.

Și această perfecțiune, în spusele Torei, Profeției și înțelepților, este exprimată prin simplul cuvânt «fuziune». Dar, din cauza utilizării repetate a acestui cuvânt de către mase, aproape că și-a pierdut sensul original.

Dar dacă vă acordați un moment pentru a înțelege sensul acestui cuvânt, veți rămâne uimiți de grandoarea acestei minuni. Imaginați-vă măreția Divinului și josnicia creației și atunci veți putea aprecia ce reprezintă fuziunea lor. Și atunci veți înțelege de ce folosim acest cuvânt pentru a exprima scopul întregii acestei creații grandioase.

Și se dovedește că Scopul întregii creații este ca creaturile inferioare, dezvoltându-se treptat prin împlinirea Torei și a poruncilor, să poată să se ridice tot mai sus până când vor fi demne de fuziunea cu Creatorul lor.

7

Totuși, înțelepții Cabalei s-au oprit aici și au întrebat: «De ce nu am fost creați inițial în toată măreția dorită, astfel încât să ne putem contopi cu Creatorul? Și de ce a fost nevoie El să ne impună această povară a creației, Tora și poruncile?» Iar ei au răspuns: «Amara este pâinea rușinii». Aceasta înseamnă că cel care mănâncă și se bucură de câștigurile obținute cu greu de un prieten se teme să-l privească în față, căci îl umilește, iar cel care urmează această cale își pierde treptat umanitatea.

Și este imposibil ca ceva ce vine din Perfecțiunea Lui să conțină vreun defect, așa că El ne-a dat oportunitatea de a ne câștiga propria măreție prin studiul Torei și al mitzvot-urilor. Iar aceste cuvinte au o semnificație profundă.

Am explicat deja esența acestor lucruri în cărțile «Arborele Vieții» și EFT, așa că aici o voi explica pe scurt, pentru ca oricine să poată înțelege.

8

Este ca un om bogat care a adus acasă un om de la piață, i-a dat mâncare și băutură și i-a dat aur și argint în fiecare zi, sporindu-i darurile în fiecare zi și, cu cât dădea mai mult, cu atât mai mult. În cele din urmă, bogatul a întrebat: «Spune-mi, ți-am îndeplinit deja toate dorințele?» Săracul a răspuns: «Încă nu. Ce bine și cât de plăcut ar fi pentru mine dacă toată această bogăție și toată această frumusețe ar fi câștigate de mine, așa cum ai făcut-o și tu, ca să nu fiu nevoit să primesc pomană din mâinile tale.» Bogatul a răspuns: «Dacă așa stau lucrurile, atunci încă nu a fost creat niciun om care să-ți poată satisface nevoile.».

Și această stare este naturală, deoarece, pe de o parte, el experimentează o plăcere imensă, care crește constant pe măsură ce darurile pe care le primește se înmulțesc, în timp ce, pe de altă parte, îi este greu să suporte rușinea averii pe care i-o dă bogatul, chiar sporind-o iar și iar. Este o lege naturală în lumea noastră ca destinatarul să simtă ceva asemănător rușinii și nerăbdării în momentul primirii unui dar gratuit de la dătător, din milă și compasiune.

De aici rezultă a doua lege: nu există om în întreaga lume care să poată îndeplini complet toate dorințele unui camarad, deoarece, în ciuda a tot, nu ar fi capabil să dea acestui dar caracterul unei achiziții independente, care singură poate desăvârși perfecțiunea.

Totuși, acest lucru se aplică doar ființelor create și în niciun fel nu se poate aplica perfecțiunii maiestuoase a Creatorului. Și aceasta este ceea ce El a pregătit pentru noi prin efort și muncă, prin studiul Torei și prin împlinirea poruncilor - pentru ca noi înșine să ne putem crea propria măreție.

Atunci toată bunătatea și plăcerea care ne vin de la El, adică tot ceea ce este cuprins în conceptul de «contopire cu Creatorul», va fi propria noastră achiziție, realizată prin propriile noastre eforturi. Numai atunci ne vom putea simți stăpâni și numai așa, și numai așa, vom experimenta perfecțiunea.

9

Totuși, aici trebuie să aprofundăm esența și sursa acestei legi a naturii. De unde vine această așchie de rușine și nerăbdare pe care o simțim atunci când primim o favoare de la cineva? Acest fenomen provine dintr-o lege a naturii bine cunoscută de oamenii de știință naturali: natura fiecărei ramuri este apropiată și similară cu rădăcina sa.

Și tot ce există în rădăcină va fi dorit de ramura ei, și o va iubi, o va pofti și va beneficia de ea. În schimb, tot ce nu este propriu rădăcinii va fi evitat de ramură, care nu va putea să o tolereze și îi va cauza suferință. Și această lege operează între orice rădăcină și ramura ei și nu poate fi încălcată.

Și aici avem ocazia să înțelegem sursa tuturor plăcerilor și suferințelor care există în lumea noastră.

Întrucât Creatorul este rădăcina întregii creații, toate fenomenele, tot ceea ce este conținut în El și coboară direct de la El la noi, ne vor fi atractive și plăcute, deoarece natura noastră este aproape de rădăcina noastră - Creatorul. Dar orice este străin Lui și nu emană direct de la El, ci rezultă din manifestarea polarității creației însăși, va fi respingător naturii noastre și greu de tolerat pentru noi. Adică, iubim pacea și urâm mișcarea atât de mult încât ne implicăm în orice mișcare doar de dragul de a obține pacea.

Și aceasta pentru că rădăcina noastră nu este în mișcare, ci în repaus; nu există absolut nicio mișcare în Ea. Și, prin urmare, acest lucru este, de asemenea, contrar naturii noastre și este urât de noi. Din același motiv, iubim foarte mult înțelepciunea, curajul, bogăția și așa mai departe, căci toate acestea se găsesc în El, căci El este rădăcina noastră. Și, prin urmare, urâm tot ce este opus lor: prostia, slăbiciunea, sărăcia, căci ele lipsesc cu desăvârșire din rădăcina noastră. Și aceasta duce la un sentiment de dezgust, ură și suferință insuportabilă.

10

Asta ne dă acest gust stricat de a simți rușine și nerăbdare atunci când primim ceva de la alții sub formă de milă, din moment ce Creatorul nici măcar nu are vreo urmă de primire, pentru că de la cine va primi El?

Deoarece acest fenomen nu este inerent rădăcinii noastre, este respingător și plin de ură pentru noi, așa cum s-a spus. În schimb, experimentăm plăcere, plăcere și tandrețe de fiecare dată când le dăm aproapelui nostru, pentru că aceasta este la rădăcina noastră, căci El este Dătătorul tuturor.

11

Și acum avem ocazia să descoperim care este cu adevărat Scopul Creației - «contopirea cu El». Toată măreția și «contopirea» care ne sunt garantate prin studiul Torei și al mitzvot nu este nimic mai mult și nimic mai puțin decât asemănarea ramurilor cu rădăcinile lor, conform căreia toată plăcerea, fericirea și tot ceea ce este sublim emană în mod natural de la Creator. Astfel, plăcerea nu este altceva decât asemănarea proprietăților cuiva cu Creatorul său. Și dacă devenim precum rădăcina noastră în faptele noastre, experimentăm plăcerea. Și tot ceea ce lipsește din rădăcina noastră devine insuportabil, dezgustător sau extrem de dureros, așa cum cere acest fenomen. Astfel, toată speranța noastră depinde de și se bazează pe gradul de asemănare dintre proprietățile noastre și rădăcina noastră.

12

Și iată cuvintele înțelepților care au pus întrebarea: «Ce diferență face pentru Creator dacă cineva sacrifică un animal de la gât și altul de la spate? La urma urmei, poruncile au fost date doar pentru a purifica (uni) creațiile cu ele.» Iar «purificarea» înseamnă curățarea dorinței corporale impure, care este scopul care decurge din orice împlinire a Torei și a poruncilor.

Pentru că «omul se naște măgar sălbatic»: la urma urmei, când se naște și iese din pântecele creației, se află într-o stare complet murdară și josnică, ceea ce semnifică enorma cantitate de iubire de sine inerentă lui. Și toate mișcările sale se învârt în jurul său, fără nicio scânteie de dăruire față de ceilalți.

Și el se află la cea mai îndepărtată distanță posibilă de rădăcină, adică la capătul opus. La urma urmei, rădăcina Lui este altruismul absolut, fără nicio scânteie de primire, în timp ce nou-născutul este complet cufundat în primirea pentru sine, fără absolut nicio scânteie de dăruire. Prin urmare, starea sa este considerată cel mai de jos punct de josnicie și murdărie găsit în lumea umană.

Și pe măsură ce avansează și crește, va primi lecții parțiale din mediul său despre «a dărui altora». Aceasta, desigur, depinde de gradul în care sunt dezvoltate valorile acelui mediu. Dar chiar și atunci, creșterea sa începe cu îndeplinirea Torei și a poruncilor de dragul iubirii de sine, pentru a primi o recompensă în această lume sau în cea viitoare - ceea ce se numește «pentru sine», deoarece este imposibil să-l înveți în alt mod.

Și când cresc și ajung la vârsta adultă, sunt învățați cum să îndeplinească poruncile «de dragul Creatorului», ceea ce reprezintă o intenție specială de a aduce bucurie doar Creatorului. După cum a scris Rambam, femeile și copiii nu sunt învățați cum să se implice în Tora și în porunci «de dragul Creatorului», deoarece nu ar fi capabili să le suporte. Abia atunci când cresc și dobândesc cunoștințe și înțelegere sunt învățați cum să le îndeplinească «de dragul Creatorului».

Și, așa cum au spus înțelepții: de la «pentru sine» se trece la «pentru Creator», ceea ce înseamnă intenția de a aduce bucurie Creatorului său și nu de dragul iubirii de sine.

Datorită oportunității naturale, preîncorporate în studiul Torei și al poruncilor «de dragul Creatorului» de către Dătătorul Torei (așa cum au spus înțelepții, Creatorul a spus: «Am creat înclinația rea, am creat Tora - medicamentul»), creația avansează și se dezvoltă, urcând treptele și înălțându-le spre culmile măreției, până când în cele din urmă pierde în sine toate scânteile iubirii egoiste.

Și toate poruncile sunt amplificate în corpul său, iar toate mișcările sale au ca unic scop dăruirea. Așa că până și necesitățile zilnice pe care le primește sunt, de asemenea, contopite cu intenția de dăruire, adică, pentru ca el să poată dărui. Și înțelepții au vorbit despre aceasta: «Poruncile sunt date doar pentru a purifica (uni) creațiile cu ele».

13

Și deși există două părți în Tora:

1. Poruncile care se aplică între om și Creator;
2. Poruncile care se aplică între om și aproapele său,

Ambele implică un singur lucru - să conducă creația către scopul final - fuziunea cu Creatorul.

Mai mult, chiar și latura practică a ambelor este cu adevărat una. Căci atunci când cineva face ceva «de dragul Creatorului», fără niciun amestec de iubire de sine, adică fără a obține niciun beneficiu pentru sine, nu va simți nicio diferență în acțiunile sale - fie că lucrează din iubire pentru aproapele său, fie din iubire pentru Creator.

Pentru că pentru orice creatură legea naturii este de așa natură încât tot ce este în afara corpului său este considerat gol și complet ireal.

Și fiecare acțiune pe care o persoană o face din iubire pentru aproapele său, o face cu ajutorul luminii reflectate, iar orice recompensă care i se întoarce în cele din urmă va servi propriului său beneficiu. Prin urmare, astfel de acțiuni nu pot fi numite «iubire pentru aproapele», deoarece sunt judecate după rezultatul final. Și aceasta este ca și cum ai angaja un angajat, plătit în cele din urmă, și nu poate fi considerată deloc iubire pentru aproapele.

Totuși, a îndeplini orice acțiune sau efort «în forma sa pură» din iubire pentru aproapele – adică, fără scântei de lumină reflectată sau fără speranța unei recompense care să se întoarcă – este, prin natura lucrurilor, complet imposibil. Iar Tikkunei Zohar vorbește despre națiunile lumii cu privire la consecințele acestui fapt: «Toată mila lor este spre binele lor».

Aceasta înseamnă că toată mila lor, cu care își tratează vecinii sau în cultul zeilor lor, nu vine din dragostea pentru aproapele lor, ci din dragostea pentru ei înșiși, deoarece dragostea pentru aproapele este dincolo de granițele firii.

Prin urmare, doar cei care îndeplinesc Tora și poruncile sunt pregătiți pentru aceasta. Numai obișnuindu-se cu îndeplinirea Torei și a poruncilor pentru a aduce bucurie Creatorului, omul se separă încet, încet și transcende limitele creației naturale și dobândește o a doua natură - iubirea aproapelui despre care am discutat anterior.

Și aceasta este ceea ce i-a determinat pe înțelepții din Zohar să împingă națiunile lumii dincolo de limitele iubirii față de aproapele. Și înțelepții au spus că toată mila lor este doar spre propriul lor beneficiu. Adică, nu poate exista iubire față de aproapele printre națiunile lumii, deoarece acestea nu se angajează în Tora și porunci de dragul Creatorului. Și toată închinarea la zeii lor, după cum este bine cunoscut, se bazează pe recompensă și mântuire în această lume și în cea viitoare. Astfel, chiar și închinarea la zeii lor se bazează pe iubirea față de ei înșiși.

Și prin urmare nu-i vom vedea niciodată săvârșind o acțiune care este săvârșită în afara propriului corp, nici măcar puțin peste nivelul naturii.

14

Astfel, vedem clar că, chiar și în ceea ce privește îndeplinirea Torei și a poruncilor «de dragul Creatorului», chiar și în partea practică a Torei, nu există nicio diferență perceptibilă între aceste două părți ale Torei. Căci înainte de a desăvârși acest lucru, este imperativ ca fiecare acțiune - fie «de dragul aproapelui», fie «de dragul Creatorului» - să fie simțită ca fiind goală și inutilă.

Totuși, prin eforturi mari, omul se înalță și, încet, încet, se apropie de a doua natură. Și apoi i se acordă imediat scopul suprem - contopirea cu Creatorul.

Și, din moment ce acest lucru este așa, înseamnă că acea parte a Torei care definește relația dintre o persoană și aproapele său este mai capabilă să conducă o persoană către scopul dorit, deoarece lucrarea din poruncile care definesc relația unei persoane cu Creatorul este constantă și definită și nu există persoane care să o pună la îndoială, iar o persoană se obișnuiește ușor cu ea, iar tot ceea ce se face din obișnuință, după cum se știe, nu este capabil să aducă beneficii.

În timp ce partea din porunci care este între «om și aproapele său» este capricioasă și nesigură, cei care întreabă despre ea înconjoară o persoană oriunde se întoarce și, prin urmare, reprezintă un mijloc mai sigur, iar scopul lor este mai aproape.

15

Acum putem înțelege răspunsul lui Hillel către omul care dorește să atingă unirea cu Creatorul: esența Torei este porunca «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți», iar celelalte 612 porunci sunt explicații și pregătiri pentru împlinirea ei. Chiar și poruncile dintre om și Creator sunt incluse în pregătirea pentru împlinirea acestei porunci, care este în esență scopul suprem, decurgând din întreaga Toră și din porunci. După cum au spus înțelepții: «Tora și poruncile au fost date doar pentru a purifica (uni) poporul lui Israel». Și această poruncă reprezintă o «purificare a trupului» până când acesta dobândește o a doua natură, întruchipată în iubirea față de aproapele. Adică, numai porunca «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți» este scopul suprem, a cărei atingere merită imediat unirea cu Creatorul.

Și nu ar trebui să existe nicio dificultate în ceea ce privește motivul pentru care acest lucru nu este definit de afirmația «iubește-ți Creatorul cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată ființa ta».

Și motivul pentru aceasta, așa cum a fost deja indicat mai sus, este că, în realitate, pentru o persoană care se află încă în cadrul naturii creației, nu există absolut nicio diferență între iubirea pentru Creator și iubirea pentru aproapele, deoarece tot ceea ce este în afara lui este ireal pentru el.

Și din moment ce acest om, care dorea să atingă unitatea cu Creatorul, i-a cerut lui Hillel ha-Nasi să-i explice generalizarea dorită a întregii Tore, astfel încât scopul să-i devină aproape și calea să nu fie dificilă, așa cum a spus el: «Învață-mă întreaga Tora în timp ce stau într-un picior», atunci Hillel i-a definit iubirea față de aproapele, deoarece acest scop este cel mai apropiat și mai realizabil, deoarece este asigurat împotriva erorilor și are verificatoare.

16

Și după cele spuse, a devenit posibil să înțelegem ceea ce s-a discutat mai sus, în esență, sensul poruncii «iubește-ți aproapele ca pe tine însuți» - cum Tora ne obligă să împlinim ceea ce este imposibil de împlinit.

Și trebuie să înțelegem că din acest motiv Tora nu a fost dată sfinților noștri strămoși: Avraam, Isaac și Iacov, ci a fost amânată până la exodul din Egipt, când au plecat ca o națiune întreagă de 600.000 de oameni, cu vârsta de 20 de ani și peste.

Și fiecare membru al națiunii a fost întrebat dacă ar fi de acord cu această sarcină sublimă. Și după ce fiecare a fost de acord din toată inima și a strigat: «Să o facem și să o auzim», oportunitatea de a împlini întreaga Tora a devenit posibilă, iar din ceea ce era de neatins, a devenit posibilă.

Și acest lucru ar fi adevărat dacă 600.000 de oameni ar înceta să se mai preocupe de satisfacerea propriilor nevoi și nu ar avea alt scop în viață decât să protejeze interesele aproapelui lor, asigurându-se că nu ar avea nevoie de nimic. Dar asta nu e tot. Ar face acest lucru cu mare dragoste, din toată inima și din tot sufletul, în deplină conformitate cu porunca «iubește-ți aproapele ca pe tine însuți». Atunci ar fi clar, fără nicio îndoială, că nicio națiune nu ar avea nevoie să-și facă griji pentru propria existență.

Și astfel, după ce întregul popor a fost de acord cu aceasta, li s-a dat imediat Tora, deoarece acum erau capabili să o împlinească.

Însă, înainte de a ajunge la dimensiunea unei națiuni întregi, și mai ales în vremea strămoșilor, când doar câțiva au rămas în țară, nu erau cu adevărat capabili să îndeplinească Tora așa cum își doreau. Întrucât este imposibil ca un număr mic de oameni să înceapă măcar să îndeplinească pe deplin poruncile dintre o persoană și persoana iubită - porunca «iubește-ți aproapele ca pe tine însuți» - Tora nu le-a fost dată.

17

Și din cele spuse, putem înțelege o afirmație din categoria celor mai incomprehensibile afirmații ale înțelepților, care au spus că întregul popor al lui Israel este responsabil unul pentru celălalt, ceea ce, la prima vedere, este complet nedrept, deoarece este oare posibil ca cineva să fi păcătuit sau să fi comis o crimă și să-l mânie pe Creatorul său, iar tu să fii complet nefamiliarizat cu el, dar cu toate acestea Creatorul își colectează datoria de la tine?

La urma urmei, este scris: «Părinții nu vor fi pedepsiți pentru fii, ...fiecare va muri pentru păcatul său.» Cum poți spune că vei fi responsabil pentru păcatele unui străin, fără să-l cunoști și nici să știi unde locuiește?.

Și dacă asta nu este de ajuns pentru tine, uită-te în secțiunea «Kiddushin», unde scrie: «Rabinul Elazar, fiul rabinului Șimon, spune că lumea este judecată de majoritate, iar o persoană este judecată de majoritate. Cel care îndeplinește o singură poruncă - binecuvântat fie el, căci a înclinat balanța, a sa și a lumii, spre merit. Cel care comite un singur păcat - vai de el, căci a înclinat balanța, a sa și a lumii, spre vinovăție.» După cum se spune: «Din cauza unui singur păcătos, mult bine se pierde.».

Și rabinul Elazar, fiul rabinului Șimon, spune că el este responsabil și pentru întreaga lume. Adică, în opinia sa, întreaga lume este responsabilă una pentru cealaltă. Și fiecare persoană, prin acțiunile sale, adaugă merit sau vină întregii lumi. Și aceasta este «uimire peste uimire».

Totuși, în conformitate cu cele de mai sus, cuvintele înțelepților devin ușor de înțeles în sensul lor cel mai natural. La urma urmei, așa cum s-a dovedit, fiecare parte a celor 613 porunci ale Torei se învârte în jurul unui singur pol - porunca «iubește-ți aproapele ca pe tine însuți». Și se dovedește că acest pol este dincolo de domeniul realizabilului, dacă întreaga națiune, fiecare dintre ele, nu este pregătită pentru el.

---