Scrisoarea 16, 1925, p. 61 (Dacă nu mă ajut eu, cine mă va ajuta?)

Roadele înțelepciunii: Scrisori, p. 61

Baal Shem Tov a spus: «Înainte de a îndeplini o Mițva, o persoană nu ar trebui să se gândească exclusiv la controlul personal, ci mai degrabă ar trebui să spună: «Dacă nu mă ajut pe mine însumi, nimeni nu mă va ajuta». Dar după îndeplinirea Mițva, o persoană trebuie să înțeleagă și să creadă că nu prin propria putere a îndeplinit Mițva, ci numai prin puterea Creatorului, Care a gândit totul pentru ea dinainte și, prin urmare, a fost obligată să îndeplinească această acțiune.».

Așa cum cuvintele lumii noastre corespund, tot așa corespund și cele spirituale și cele pământești, așadar, înainte ca o persoană să meargă la piață să-și câștige pâinea cea de toate zilele, este obligată să îndepărteze din gândurile sale gândul la gestionarea personală și să-și spună: «Dacă nu mă ajut eu, nimeni nu mă va ajuta» și să facă tot ce este necesar, ca toți oamenii, pentru a-și câștiga pâinea, ca ei.

Dar seara, când se întorcea acasă cu câștigurile sale, nu s-ar fi gândit niciodată că le-a câștigat prin propriile eforturi. Chiar dacă ar fi petrecut întreaga zi zăcând degeaba, câștigurile sale ar fi fost tot acolo. Pentru că Creatorul se gândise la el așa dinainte și, prin urmare, era inevitabil să se întâmple.

Și, în ciuda faptului că mintea noastră percepe acest lucru ca pe o contradicție și, în același timp, nu se potrivește inimilor noastre, o persoană este obligată să creadă că acesta este exact ceea ce Creatorul a legitimat în Tora și prin cei care ne-o transmit.

Și aceasta este esența unității dintre HaVaYaH și Elokim, unde HaVaYaH semnifică guvernare personală: adică, totul este făcut de Creator și nu necesită asistență de la nimic inferior. Elokim semnifică natura, prin care o persoană, acționând în conformitate cu legile naturale imprimate de Creator asupra lumii noastre, acționează în consecință, la fel ca ceilalți oameni și, în același timp, crede în guvernarea lui HaVaYaH, în guvernarea personală, unindu-i astfel în sine ca unul singur, aducând astfel o mare bucurie Creatorului și evocând lumină în toate lumile.

Aceasta corespunde la 3 detalii:

• Porunca este locul sfințeniei (spiritualității)
• Păcatul este locul impurității (sitra akhra)
• Alegerea (libertatea) nu este nici o poruncă, nici un păcat, ci un loc pentru care se luptă forțe pure și impure. Și dacă o persoană, îndeplinind acțiuni libere, nu le unește cu puterea forțelor pure, întregul loc cade sub controlul forțelor impure. Dar dacă o persoană face un efort să îndeplinească un act liber, unirea, în măsura în care îi permite puterea, readuce astfel alegerea într-un loc de sfințenie.

Este scris: «Medicului i se dă dreptul să vindece», deși vindecarea este, desigur, în mâinile Creatorului și niciun efort uman nu poate muta boala din locul ei. Este scris: «Lasă medicul să vindece», indicând locul alegerii, locul unde Porunca și Transgresiunea (forțele pure și impure) se ciocnesc. Dacă este așa, atunci noi înșine suntem obligați să ocupăm locul alegerii sub controlul forțelor pure. Și cum poate fi cucerit acest loc? Mai exact, dacă o persoană merge la un medic experimentat care îi dă un medicament dovedit și, după ce este onorată să primească medicamentul de la medic și se recuperează, este obligată să creadă că Creatorul ar fi vindecat-o chiar și fără medic. Pentru că acest lucru a fost predeterminat. Și în loc să laude medicul, ei Îl laudă pe Creator. Și astfel, ei aduc locul alegerii sub controlul sfințeniei.

Și în mod similar, în alte cazuri de alegere. Și astfel, granițele sfințeniei avansează și se extind, până când sfințenia cuprinde tot ceea ce i se cuvine în întreaga sa măsură, și dintr-o dată el se vede pe sine, nivelul său spiritual, deja în sfințenie completă. Pentru că sfințenia și granițele ei s-au extins atât de mult încât au atins adevăratele lor dimensiuni.

Cunoașterea celor de mai sus ne eliberează de o eroare comună care devine o piatră de poticnire pentru ignoranți. În loc să muncească, ei caută să creadă mai mult, să anuleze și mai mult îndoielile din credința lor și să dobândească tot felul de semne și miracole dincolo de granițele lumii noastre, și ei doar suferă din cauza asta. Căci începând cu păcatul lui Adam, Creatorul a creat o corecție pentru acest păcat sub forma unității dintre HaVaYaH și Elokim, așa cum s-a explicat mai sus. Și acesta este sensul zicalei: ”Prin sudoarea frunții tale îți vei câștiga pâinea«. Natura umană este de așa natură încât, dacă ceva se realizează prin muncă asiduă, este dificil să predai roadele muncii tale Creatorului. Prin urmare, omul are un loc de muncă: prin efortul credinței depline în guvernarea personală, să decidă că, chiar și fără niciun efort, ar fi primit tot ce a realizat. Și astfel, el corectează păcatul.

Yehuda Leib