Scrisoarea 8, 1922, p. 19

Dragului meu prieten... fie ca Creatorul să fie cu el.

Acum nu trebuie decât să mă pregătesc pentru momentul în care vei slăbi în osteneala ta, în osteneala scrisului curat, ca să poți ieși în întâmpinarea mea așa cum ai făcut-o odinioară, cu cunoștințele tale, căci atunci s-ar mai adăuga câteva bănci la sala noastră de clasă. Și ți-am mustrat deja în ultima mea scrisoare, datată întâi a lunii Nisan.

Este scris în Midrash Rabbah, capitolul Yitro: «Rabinul Ieremia a spus: »Ce-ar fi dacă atunci când El dă viață lumii, pământul se cutremură? Când vine să pedepsească păcătoșii care calcă cuvintele Torei - cu cât mai mult, căci este scris: Cine poate sta înaintea mâniei Lui? Și cine se poate abține de la ziua venirii Lui? Când El este dorit, nicio făptură nu poate rezista puterii Lui. Când Se ridică în mânie, cine poate sta înaintea Lui? Vai de cel ce nu se teme de Tine, Împăratul Neamurilor.»” Deși sensul cuvintelor lui R. Ieremia este clar în sine, în același timp, aceasta este Tora și, ori de câte ori le atingi, găsești sens (gust) în ele. Și astfel ți le voi explica.

Vedeți, se spune în imn: «Și Tu ești cel mai înfricoșător dintre toți cei înfricoșători, cel mai mândru dintre toți cei mândri, prima cauză a tuturor lucrurilor și Tu umpli totul.».

Explicație: Vedem orori și frică și așa mai departe, și dureri mai rele decât moartea și așa mai departe. Și cine este cel care cauzează toate acestea? Și acesta este numele Lui, «cel mai cumplit dintre toate lucrurile cumplite», care este departe de ele!

Și vedem, de asemenea, din timpuri imemoriale până în ziua de azi câți oameni și-au otrăvit viața cu tot felul de suferințe și auto-torturi, și totul doar pentru a găsi un sens în slujirea Creatorului sau pentru a-L cunoaște pe conducătorul lumii!

Și toți și-au semănat (și-au irosit) viața în zadar și au părăsit această lume așa cum veniseră, fără să cunoască niciun câștig. De ce nu le-a răspuns Creatorul la toate rugăciunile? Și de ce a devenit atât de mândru în fața lor? Și, de fapt, nu s-a împăcat cu ei? Și care este numele Lui? «Cel mai mândru dintre cei mândri» - acesta este numele Lui (vezi poezia mea atașată acestei scrisori, întrebând pentru cine a fost semănat câmpul. Căci dau răspunsul adevărat.) Dar cei care «acceptă ororile» și «înțeleg această mândrie îndepărtată» știu, fără îndoială, că Creatorul este departe de ei, chiar dacă nu știau de ce era departe.

Și ce spun poeții despre asta? Ei spun că există un scop demn pentru tot ceea ce se întâmplă în lume, numit «picătură de unitate». Iar pentru locuitorii acestor cămine pământești, pe măsură ce trec prin toate aceste orori și absolutismul acestei mândrii, îndepărtată de ele, o anumită intrare se deschide în interiorul zidurilor inimilor lor, «complet insensibile» prin însăși natura creației, și devin demni, datorită lor, să sufle o «picătură de unitate» în inimile lor. Și se vor întoarce, ca amprenta unei peceți, și vor vedea clar că «este invers», tocmai prin aceste orori și temeri, ajung la înțelegerea absolutului, îndepărtați în mândria detașată. Acolo, și numai acolo, este unirea cu Însuși Creatorul, și acolo El poate sufla în ele o «picătură de unitate».

El a aranjat totul pentru ei, astfel încât oricine ajunge la unitate să știe că «a găsit răscumpărarea» și o intrare deschisă pentru venirea Creatorului.

Despre asta se vorbește în versurile: «Cauza a toate și cel care a umplut totul», căci în momentul înțelegerii, se simte bunătatea care se desfășoară și rezidă tocmai în toate contrariile. Și aceasta este «cea mai teribilă dintre toate teribilele, cea mai mândră dintre toate mândrele», așa cum s-a spus mai sus, și «umple totul» automat, căci poetul știa că «El îi umple» cu libertate deplină. Și nimeni nu a atins încă bunătatea unității cu Creatorul care, în momentul perfecțiunii, ar fi crezut că suferințele pe care le-au îndurat erau de mică importanță în comparație cu gustul și dulceața luminii uniunii cu Creatorul. Și toate membrele și tendoanele lor vor mărturisi că toți cei care trăiesc în lume și-ar tăia propriile brațe și picioare de șapte ori pe zi pentru a atinge un moment din întreaga lor viață care să aibă același gust pe care l-au experimentat ei.

Și aceasta este Tora leprosului în ziua purificării sale / Și este adus la preot în marea sa vină. Și aceasta este judecata fiecărei fapte bune. / Astfel, îl veți întâlni pe Făcător în țara datoriei. Și oricine trece va ști / cum vor trăi acolo. Și care este graiul lui în acel moment / În timpul călătoriei printre coarnele cerbului. Există o ureche pentru cuvinte foarte plăcute. / Continuând râurile Afar-simon de-a lungul crestelor. Și ei văd că ceea ce aud este plăcut doar din cauza propriei lor vine / Și duhoarea lor îi distanțează precum estul de vest. Și El râde de ei, căci El le cunoaște sufletul din veșnicie / Și ispășirea din ochii lor nu va fi limitată complet. Când Se dă pe Sine ca răscumpărare pentru ei / Și auzirea cuvintelor frumoase va fi străină. Și aceasta este mâna pentru fiecare mireasă pură / El se va ține de ea, pentru a-i dezvălui lumina. Pentru a crea și a păstra cu ea (în timpul acestei purificări) lumina / conform legii eliberării și conform legii schimbului.

Și deși toate aceste lucruri nu vi se vor părea surprinzătoare, vreau să umplu cu ele cuvintele lui R. Ieremia. Și aceasta este intenția sa sublimă atunci când spune alegoric: «Ce... Când El este dorit, nicio făptură nu poate rezista puterii Sale. Când Se ridică în mânie, cine poate sta înaintea Lui? Vai de cel ce nu se teme de Tine, Împăratul neamurilor.» Adică «cel mai cumplit dintre toți cumpliții, cel mai mândru dintre toți mândrii», așa cum s-a spus mai sus. Și toate acestea pentru a exprima «cuvintele Dumnezeului celui viu».

Aceasta înseamnă că balanța celor mai înalte furtuni a fost stabilită doar pentru ca sunetele nevăzute de ochi să poată fi deslușite, iar inima să poată contempla și gândi. Și până când această măsură nu era atinsă, acțiunea Creatorului continua fără nicio neplăcere. Căci se simțea că acțiunea nu a avut loc încă și, în acest caz, întregul proces teribil și prelungit era de dorit și corespundea acțiunii destinate să fie revelată la momentul stabilit.

Și aceasta, spusă de R. Irmia: «când El este dorit etc.», adică întreaga sa intenție este de a-i îndemna pe cei care Îl slujesc pe Creator, astfel încât acest mare trecut adevărat să fie mereu înaintea lor, după ce acțiunea a fost de mult revelată.

În acest caz, există «cineva de care să ceri» slava Creatorului, care nu a apărut încă, căci ce prost ar spune că Creatorul este ascultător? Și citează cuvintele: «Și cine va sta în picioare în ziua în care furie El și cine va ține ziua în urmă venire »A Lui.« Și înțelegeți bine, din trecutul înalt și demult, »ziua mâniei Sale« s-a adunat, El este cel care ține »ziua venirii Sale”, ca și cum ar fi cântăriți împreună pe o balanță.

Și din aceasta, înțelegeți cuvintele lui R. Tarfon, care crede că înțelepții au spus: «Această dovadă este suficientă» și dovedește din cuvintele: «Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în față, nu i-ar fi fost rușine timp de șapte zile?». Și mai mult, Șechinah - cel puțin două săptămâni. Și în orice caz, el concluzionează: «și ea va fi ascunsă timp de șapte zile». Adică, exact ca înainte de revelarea «actului și a Șechinah», și tot ce este necesar este: «tatăl ei a scuipat-o în față», adică «să-și descopere fața» și înțelegeți acest lucru.

Și se disting două feluri de scuipat: primul în «inimă» și al doilea în «minte», așa cum se spune, «cel mai cumplit dintre cei cumpliți, cel mai mândru dintre cei mândri». Și înțelepții au spus că «dovada suficientă» pentru Șechina este «de la început». Și dacă ai inimă, vei înțelege cu inima ta ce s-a spus: că după închisoarea de șapte zile, ei și-au continuat drumul, în chestiuni legate de Tora, și nu până la sfârșitul închisorii.

Dar gura mea este plină de versete astăzi, iar buzele mele de elocvență, ca «mulțimea valurilor sale». Nu este suficient pentru mine să clarific dreptatea Creatorului, care a făcut și face și va face, înaintea ochilor creațiilor sale, pe care le-a creat și le creează și le va crea. Știu cu fermă convingere că a existat și există o mare mulțime în lume care strigă din toată puterea lor și nu primesc niciun răspuns și, precum au venit singuri, așa vor pleca singuri și, precum la începutul lor, așa și la sfârșitul lor. Cei care se împuținează sunt numeroși, dar cei care cresc nu sunt, iar această rușine este teribilă și această ocară amară.

La urma urmei, există o lege clară care spune că cineva este înălțat în sfințenie și nu degradat. Însă unitatea Creatorului - cum El se ridică deasupra trupurilor lipsite de dorință - nu este în niciun fel slăbită; El se ridică chiar și deasupra «celor chemați la adunare, oameni de renume». Chiar și ei, dacă nu se păzesc cum se cuvine să nu piardă timpul, pot pleca din lume, așa cum au făcut primii, căci slava lumii este puternică și, desigur, nu se clatină în fața fricii de zvon.

Și mulți oameni mari s-au înșelat aici, căci au spus că erau garantați în vigoarea inimilor lor. Dar se spune: «Dar Ăăă («viguros»), întâiul născut al lui Iuda, a fost nu e bun »(aceleași litere) în ochii Creatorului, iar Creatorul l-a ucis.« Și aceasta este conform cuvintelor înțeleptului: »Și cel neglijent în lucrarea sa este fratele distrugătorului.« Căci principalul lucru este să fii atent și să te gândești și »să faci tot ce stă în puterea mâinilor tale”, pentru a înălța și a sfinți Numele Creatorului, mare și binecuvântat.

Și tocmai cu inteligență, și nu ca strigătele nebunilor care știu să pălăvrăgească fără o inimă înțeleaptă. Dar înțelepților li se dau ochi și nu recunosc nicio forță fizică și nu sunt nici «Er», nici «Onan», căci «cuvintele Torei sunt ascultate în liniște», prin puterea atenției intense numai către Creator, așa cum se spune în Zohar: «Numai în gând totul este clarificat», și aici nu există strigăte, nici auto-tortură, nici boală și nici vreo piedică de niciun fel. «Căci căile ei sunt căi de plăcere și toate cărările ei sunt pace». «Dar lacomul este mânios» și «cine este mânios este ca idolatrii» și sufletul său îl părăsește.

Însă puterile mentale și gândurile ar trebui sporite cu toată puterea și motivația lor, și «toată ziua și toată noaptea, întotdeauna, cei care își amintesc de Creator nu vor tăcea – Nu vă dați pace vouă înșivă! Și nu-I dați Lui pace, până când va întemeia și va întări (teribilul și desăvârșitul =) Ierusalimul ca o glorie pe pământ.».

Și vă voi spune adevărul. Când îi văd pe cei goliți de toate, petrecându-și zilele în gol, nu mă umple de milă, căci la sfârșit nu va mai fi nimic spiritual în ei și doar un trup din carne și oase este supus chinurilor pentru care a fost creat, așa cum s-a explicat în detaliu mai sus. Dar fiecare fiară sfârșește la abator și, fără motiv, suntem cu toții ca niște fiare.

Și întreaga ordine a naturii nu poate întrista pe cineva care are inimă. Dimpotrivă, ei «înveselesc inima» pentru înțelegere. Deși atunci când văd «uriașii, oamenii Creatorului” (sau faimos) din vremuri străvechi», – ca o sabie aprinsă și aprinsă apar în inima mea, căci o încântă pe Sfânta Șehină cu vaporii pe care îi produc și îi produc – din inimile lor.

Vai de frumusețe, măcinată în țărână! O picătură sfântă și credincioasă, pentru care s-a petrecut toată lunga guvernare, menită să dezvăluie fața adevărului, și în revelația ei împrăștie din nou apă curată, apă credincioasă, în fiecare colț al guvernării și existenței. Și toate golurile sunt umplute, și toți cei chinuiți sunt mulțumiți, și aici nu mai sunt cătușe de fier, nici pânze de păianjen, ci aici este mare glorie și iubire adevărată, revărsată iar și iar de Creator asupra creației, și oriunde cade privirea Lui, acolo este vindecare.

Binecuvântată este urechea care n-a auzit limbă rea din veacuri și binecuvântat este ochiul care n-a văzut minciuna din veacuri, iar cel ce blestemă este cu siguranță blestemat, iar cel ce binecuvântează este cu siguranță binecuvântat, și în tot ce iese de pe buzele lui nu este nici urmă de îndoială sau exces. Căci aceasta a poruncit Creatorul, zicând: «Unește-te cu El».

Praf, praf, ce crud ești! Orice bucurie a ochiului se va șterge în tine, ce insolent ești! Același ochi, care binecuvântează tot ce privește, cât de înstrăinat s-a înstrăinat și oriunde îi cade privirea, totul arde și se năruie. Cum se vor consola acei oameni, cei mai umani dintre toți, cu «consolare deșartă și bucurie trupească» și cum vor răspunde în ziua chemării! Și rușinea și furia vor fi din belșug.

Și astfel v-am vorbit atât de mult direct, ca o mustrare a acelor oameni și despre lucrurile pe care le inventează din inimile lor, care sunt ca răspândirea materiei. Și faptele lor sunt ca ei, «oricine se bazează pe ele» și «blestemat este omul care se bazează pe om și își face din carne sprijinul său» și «binecuvântat este omul care se bazează pe Creator» și «fericit este omul care nu urmează sfatul păcătoșilor», «atracția lui este doar către Tora Creatorului și studiază Tora Lui zi și noapte». După cum au spus înțelepții: «Eu am creat înclinația rea, am creat Tora ca un condiment pentru ea» și «dacă acest ticălos vă face rău, aduceți-l la casa de studiu» - și asta este suficient. Și cum poate o persoană să nu suspecteze și nici să simtă că Stăpânul său îl ajută?.

Și, așa cum v-am spus direct într-un moment de bucurie, punctul principal al păcatului generării cunoașterii a fost menționat în cuvintele: «Părinții noștri în Egipt nu au înțeles minunile Tale etc. și s-au răzvrătit la mare, la Yam-Suf». Și am explicat că un dar este prețios, iar valoarea lui este determinată de semnificația măreției dăruitorului. Dar l-au minimalizat de la bun început, «când nu au înțeles minunile Tale», văzând doar «miracole», iar într-un astfel de caz, cărții îi lipsește esența. Acest lucru a dus la retragerea lor în timpul primirii Torei, spunând: «Vorbește-ne și vom asculta». Deși Tora nu consideră acest lucru păcatul lor, căci este scris: «O, de le-ar fi înclinată inima să se teamă de Mine... întotdeauna», aceasta se datorează faptului că păcatul care a precedat primirea Torei nu a fost consemnat în Tora, după cum se știe. La urma urmei, Tora se ocupă de calea corectării, nu de calea păcatelor.

M-ai întrebat ce să fac în privința asta. Și ți-am spus că trebuie să te străduiești și să sporești recunoștința pentru binecuvântări, deoarece, prin lege naturală, atunci când dătătorul vede că destinatarul nu-i recunoaște fapta bună, dăruirea sa viitoare slăbește. Și ai răspuns că recunoștința pentru binecuvântarea Lui nu este determinată de cuvinte de pe buze pământești, ci doar de întărirea și dezvoltarea inimii în binecuvântarea măreției unității, datorită căreia dușmanii sunt înghețați în stânga și în dreapta. Aceasta se numește «mulțumire pentru binecuvântarea Lui» și nu cuvintele de pe buze pământești.

Veniți și vedeți cât de dulci sunt apele credincioase ale fântânii nesecate, despre care se spune: «Se vor sătura și se vor desfăta în bunătatea Lui», iar sățietatea nu stinge desfătarea, căci au înțeles «minunile Tale», și nu miracolele și semnele. Căci cine Își face plăcere, și chiar El Însuși nu are nevoie de aceasta deloc, și niciodată nu le-a spus lor sau celor ca ei: «Dă-mi și din moștenirea Ta dă-mi o răscumpărare». Chiar și părinții lor erau dezgustați să stea cu câinii turmei Sale într-o strajă mai mică, «și cel ce ajută se va împiedica, iar cel ce așteaptă ajutor va cădea». «Atotputernic! Nu-L înțelegem. Puterea Lui atotmare».

Și toate acestea au apărut în el din momentul în care a uitat proprietatea de «înalt și exaltat, suprem și foarte înălțat» și a început să studieze conform măsură de oameni (carne și sânge), și de acolo, conform în măsura esenței, ca un copil care vrea să treacă de la matematică la înțelegere și nu își calcula singur calculele, ci, așa cum spune Scriptura, «și vei găsi». Și Rabnai a zis: «Până când nu-i cade în mâini». Adică, dacă doar se uită, nu cumpără. În termeni simpli: nu ar trebui să cumpere până când nu-i cade în mâini. Și, prin urmare, există două subiecte aici: unul este găsirea, iar celălalt este negocierea, pentru a înțelege și a arăta că aceasta «a căzut cu adevărat în mâini». Și, după cum este evident, acest lucru se va dezvălui în zilele din urmă, căci înțelepții au spus: «Oare oamenii văd monedele de la cine au fost luate? Și el explică faptul că au fost luate de la doi». (Iată un indiciu despre un alt lucru care se va dezvălui la sfârșitul zilelor). De la unul a luat cu consimțământul, iar de la celălalt a luat cu forța. Și nu știam de la cine a luat cu consimțământul și de la cine a luat cu forța. Și acest «ce vom face cu sora noastră când vor vorbi despre ea» va fi dezvăluit cu ajutorul lui Dumnezeu și va deveni clar la sfârșitul zilelor, căci pașii lui Mesia ne vor pregăti.

Să revenim la întrebarea noastră, și anume că principalul lucru este să înțelegi multe lucruri în cel care dăruiește darul, cât de măreț este și ce valoare are, și atunci omul va fi vrednic de o adevărată contopire și va înțelege gusturile Torei, în afară de care nu există niciun medicament în lumea noastră.

Și voi compune un cântec despre ea, grațios și plăcut, din bucuria unei «inimi adevărate, încercate și încercate» în zece încercări.

Picătura mea, picatura mea, ești slabă, dar tot spațiul e al meu / toată zorii e a mea și toată seara e a mea

Suprafața cuverturii ridică cortina în spațiile viitorului meu / toată durerea mea, toată mângâierea mea

Locul divergenței va fi înălțat înaintea Ta, am adăugat o mare mulțime de struguri / toată distrugerea mea și toată împlinirea mea

Mi-ai pătruns inima și toată răsplata ta e în mâna mea, toate steagurile iubirii mele / tot aurul meu și toate bunurile mele

Și ce spune un oaspete bun? Toate eforturile depuse de gazdă au fost făcute exclusiv pentru el. După cum spune zicala, «Un om ar trebui să spună: întreaga lume a fost creată pentru mine». Și adevărul este că, așa cum lumea a fost creată pentru el, așa au fost create și toate detaliile existenței sale.

Particularul, care în virtutea unității cu care generalul și particularul sunt egale, și tot ceea ce va fi înțeles de toți oamenii din lume în Gmar Tikkun, este înțeles de particularitățile perfecte din fiecare generație și, prin urmare, fiecare își găsește propriile organe particulare în Tora, căci așa cum este pregătită ca un întreg pentru întreaga societate, tot așa este pregătită ca un întreg pentru o singură persoană particulară. Și nu numai atât, ci dimpotrivă, nu există nimic în general care să fie mai mare decât există în particular, iar această măsură este perfectă și adevărată cu mare grijă, și de aceea este scris: «Întăriți-vă în dragostea ei întotdeauna», «Fiți ocupați de ea zi și noapte» și «Tora și Creatorul și Israel sunt una», iar această măsură, corespunzând în mod ideal faptului că totul este una, iar spiritualul nu este împărțit în părți, și trebuie să ne sfințim și să ne purificăm în minte și în inimă, iar când binecuvântăm cu binecuvântările Torei, ca la început, vom înțelege zicala binecunoscută: «Vedeți acum că Eu sunt Eu și nu există alt Creator în afară de Mine».

Te rog să-mi trimiți actualizări frecvente despre progresul tău în Tora, spre propria ta plăcere și beneficiu, căci acest lucru va scurta considerabil timpul. Și să știi că durata de timp necesară pentru corectare îi va diminua valoarea, iar orice efort spiritual este îmbunătățit și elevat dacă durează mai puțin. Dacă ai ști, așa cum știu eu, cât de dăunătoare este alungirea pe căile luminii, cu siguranță ai fi mai pronți în munca ta.

Deși nu doresc și nu sunt liber să învăț pentru voi, este posibil - și aceasta este o mare poruncă - să încântăm și să îndulcim acele fructe de mandragoră pe care le găsiți în câmpul binecuvântat de Creator, căci întreaga lucrare a vieții noastre este să ridicăm Șehina din praf și să o încântăm și să cântăm înaintea ei cu toată puterea noastră și să-L lăudăm mereu pe Creator din ceea ce este permis buzelor voastre, mai ales în acel loc unde știm că drumul nostru va fi cu siguranță încununat de succes și, prin urmare, am nevoie de vești frecvente de la voi și să ne udăm împreună dragostea, ca să putem smulge spinii și să vedem cel mai înalt trandafir în curând în zilele noastre, amin, facă-se voia Lui.

Iehuda