Scrisoarea 18, 1926, p. 67 (Unde sunt gândurile unui om, acolo este și el)

Cartea «Roadele înțelepciunii. Litere», p. 67

...Totuși, fiți atenți să nu primiți o «aruncare eroică» [vezi Isaia 22:17] prematur. Căci «omul este acolo unde sunt gândurile lui». Prin urmare, atunci când o persoană este încrezătoare că nu va duce lipsă de niciun bine, își poate îndrepta eforturile către cuvintele Torei, căci «cel binecuvântat se contopește cu cel binecuvântat».

Totuși, dacă îi lipsește încrederea, va trebui să muncească din greu. Și orice fel de muncă este reversul medaliei [a sitra achra]. «Blestematul nu se unește cu cel binecuvântat», deoarece nu va putea să-și dedice toate eforturile cuvintelor Torei. Dacă, însă, se confruntă cu o stare de «muncă grea într-o țară străină», să nu se gândească la nimic, ci să se întoarcă repede, ca din foc, la constanță, ca nu cumva să-și risipească scânteile în alte timpuri și locuri, cât timp acestea nu sunt încă complet unite.

Și să știți că niciun defect al inferiorității nu va fi apreciat decât la momentul și locul potrivit, așa cum este acum. Prin aceasta vreau să spun că, dacă o persoană abuzează în prezent, sau regretă, sau, Doamne ferește, disperă, atunci «aceasta o distruge în toate timpurile, în toate locurile care există în lume». Și acesta este sensul cuvintelor: «Pentru o clipă este mânia Lui. Și cât timp durează mânia Lui? O clipă».

Prin urmare, nu există altă corecție pentru om – decât să îndrume toate momentele prezente și viitoare astfel încât să fie legate și îndreptate spre marele Său nume. Iar cel care respinge momentul prezenței feței Sale pentru că este împovărător își descoperă nebunia înaintea tuturor. Toate lumile și toate timpurile nu-i sunt de niciun folos, căci lumina feței Creatorului nu este îmbrăcată în schimbarea perioadelor și a timpurilor, deși lucrarea omului se schimbă cu siguranță prin ele. Și în acest scop, datorită sfinților noștri strămoși, ni s-au pregătit credința și încrederea mai presus de cunoaștere, pe care omul le folosește în momentele dificile fără bătaie de cap sau oboseală.

Se spune: «În această literă luminoasă este timpul întregii creații în aceste șase zile». Căci litera «Hei», care este rădăcina creației, este o literă luminoasă, iar eforturile nu contribuie la ridicarea nivelului acesteia. Prin urmare, cel care ia asupra sa întreaga povară a Împărăției cerești [Malchut Sham а[Ei] nu găsesc nicio dificultate în a lucra pentru Creator, datorită căruia pot fi uniți cu Creatorul zi și noapte, în lumină și în întuneric. Iar materialitatea, creată de cele trecătoare, trecătoare și schimbătoare, nu-l va împiedica. Căci Kether, care este Infinitul, strălucește asupra tuturor în mod egal, iar nebunul, care merge sub o ploaie de obstacole care se revarsă asupra lui atât din față, cât și din spate, le spune tuturor că nu simte nicio deficiență cauzată de întreruperea fuziunii, nici vreo corupție sau nedreptate din cauza acesteia.

Căci dacă ar simți acest lucru, ar căuta în mod firesc întărire într-un fel de viclenie, pentru a scăpa cumva de orice întrerupere a uniunii, fie ea mare sau mică. O astfel de viclenie nu este totuși interzisă nimănui care o cere. Aceasta se întâmplă fie prin «gânduri de credință», fie prin «încredere», fie prin «implorare», iar aceste căi sunt potrivite omului tocmai în locuri înguste și restrânse. Căci chiar și «un hoț care sapă o groapă Îl cheamă pe Cel Milostiv». Prin urmare, nu este nevoie de lumina lui оhin al marii averi (mohin de-gadl) уt) pentru a proteja ramura de ruptura imediată cu rădăcina sa.

«Și dacă nu a făcut aceste trei lucruri pentru ea» [vezi Tora, Shemot, 21:11], atunci ea va «ieși» în posesia multora, devenind sclavă a oamenilor «gratuit, fără răscumpărare» pentru acest stăpân, căci nu-i vor da nimic pentru necazurile și ostenelile sale deșarte. După cum se spune: «Cei care le fac vor fi ca ei» [Psalmii, 115:8] etc. Și ce le va cere el - ceva creat de un sclav care se închină la lucrarea mâinilor sale? Prin urmare Oricui pretinde că este împiedicat de sus, îi spun: minciuna mărturisește despre creatorul ei.

El pare în mod malițios a fi lipsit de ceva, deoarece nu are nicio dorință reală de a fi unit cu Creatorul, motivul pentru care constă în legăturile puternice cu «cununile impurității», de care o persoană, din adâncul inimii sale, nu vrea să se despartă pentru totdeauna.

Și despre aceasta este scris: «Voi, cei ce n-aveți bani, duceți-vă și cumpărați și mâncați; duceți-vă și cumpărați vin și lapte, fără argint și fără plată» [Isaia 55:1]. Cu alte cuvinte, întreaga noastră rugăciune este îndreptată către Creator, ca El să ne dăruiască înțelepciunea și strălucirea Sa. Iar motivul pentru aceasta este pur și simplu că El dorește să ne îmbrăcăm înaintea Lui cu aceste dorințe, taina a ceea ce se spune: «Duhul atrage duhul și scoate la iveală duhul».

După cum spune parabola, este nepoliticos să intri în camerele regelui fără vreun fel de cerere... Totuși, adevărul este că nu avem de-a face cu un dar în sine, ci cu faptul că am fost onorați – într-o măsură mai mare sau mai mică – să fim uniți cu Creatorul.

O altă parabolă povestește despre un sclav care, dintr-o pasiune profundă, dorește să se contopească cu Regele și începe să urmeze normele acceptate ale regatului. El adresează o cerere Creatorului, dar Regele o respinge. Dacă este priceput, îi va spune Regelui adevărul despre punctul său din inimă: nu dorește niciun dar. Dar să-i acorde Regele o poziție, cea mai neînsemnată dintre cele neînsemnate, orice, atâta timp cât se poate contopiți măcar într-o oarecare măsură cu Regele într-o singură legătură care, Doamne ferește, nu va fi niciodată ruptă. Astăzi, Regele ne-a revelat deja acest lucru sub forma unei contopiri, disprețuită în ochii celor disprețuiți, iar valoarea ei corespunde întotdeauna gradului de dorință pentru acest punct din inimă - adică rugăciune, credință și încredere, astfel încât unei persoane să nu-i lipsească niciodată atitudinea, așa cum s-a spus mai sus, nici măcar pentru o scurtă clipă în 24 de ore.

Totuși, cei disprețuiți, pornind dintr-un punct din inimă, se străduiesc să se unească nu cu Însuși Regele, cu gufa de Malka, ci cu numeroasele Sale daruri, auzind discursul Regelui, distribuind nenumărate desfătări minunate — și atunci scântei din adâncul inimii se vor năpusti spre imensele Sale daruri. Și de aceea le este greu să se unească cu El. Ei spun: «Ce se va întâmpla cu asta?» și alte variante ale întrebării: «Ce este așa special la asta?»; dar merele de aur [vezi Proverbe 25:11]... Și de aceea, oricine înțelege va râde de astfel de lucrători cărora le lipsește inima și care mărturisesc înaintea tuturor că sunt nebuni, pentru că spun cum sunt împiedicați. Și aceasta este suficient pentru înțelegere.

Totuși, «unirea părinților nu este completă» și «cel care vine să se purifice este ajutat». Și să se trezească dimineața, imediat ce se trezește, să sfințească primul moment prin unirea cu Creatorul și să-și reverse inima către Creator, pentru ca El să o păzească timp de 24 de ore, de seară până seară, pentru ca nimic lipsit de valoare să nu-i treacă prin gânduri și pentru ca acest lucru să nu pară imposibil sau supranatural. La urma urmei, imaginea naturii creează o barieră de fier etc. Omul, însă, trebuie să desființeze barierele naturale pe care le percepe. Să creadă inițial că nu există bariere naturale care să-l separă de Creator și apoi să se roage din toată inima, chiar și pentru ceea ce este dincolo de dorințele sale naturale.

Și înțelegeți întotdeauna acest lucru: în orice moment, când o persoană este condusă prin stări [forme] care nu au legătură cu Sfințenia, iar [contopirea] este întreruptă pentru o clipă, să-și amintească imediat și să-și reverse inima cu toată puterea, astfel încât, din acel moment, Creatorul să o salveze de la o întrerupere a contopirii cu Sine Însuși. Și, treptat, inima sa va deveni satisfăcută de Creator și va dori să se contopească cu adevărat cu El. Și va reuși să îndeplinească dorința Creatorului.

Yehuda Leib