Ce înseamnă în lucrarea spirituală «căci voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele»?

Se spune (Vaetchanan, 7): «Nu pentru numărul vostru v-a dorit Dumnezeu și v-a ales dintre toate popoarele, căci voi sunteți cei mai puțini dintre toate popoarele. Ci pentru că v-a iubit Dumnezeu și a ținut jurământul pe care l-a făcut strămoșilor voștri, v-a scos cu mână puternică și v-a izbăvit din casa robiei, din mâna lui Faraon, împăratul Egiptului.». Și înțelepții au spus (Chullin, partea a 9-a): «Nu din cauza numărului vostru», i-a spus Creatorul lui Israel, „v-am dorit, căci chiar și în ceasul în care vă dau măreție, vă smeriți înaintea Mea.”. Sfârșitul citatului.

Și trebuie să înțelegem ce ne învață acest lucru, iar înțelepții au explicat că Creatorul i-a spus lui Israel: Te-am dorit. Și chiar și atunci când îți dau măreție, tu te smerești înaintea Mea.. Dacă Creatorul ar fi spus că, în ciuda faptului că vă acord măreție, vă smeriți în fața oamenilor, aș fi înțeles. Dar înțelepții au spus: «Umiliți-vă în fața Mea», adică în fața Creatorului. Ce nivel este acesta, când Creatorul acordă măreție unei persoane, iar persoana nu se ridică în fața Creatorului pentru că Creatorul i-a dat măreție?

Dacă Regele acordă măreție unui om și îl înalță înaintea slujitorilor săi, atunci acel om se înalță și el înaintea Regelui. Este posibil acest lucru? Dacă da, de ce este atât de semnificativ faptul că ei nu încep să se laude înaintea Creatorului, ci mai degrabă se smeresc înaintea Lui? Cu alte cuvinte, înaintea cui sunt smeriți? Bunul simț dictează că atunci când un om recunoaște măreția Regelui, el se smerește în mod natural înaintea Regelui.

Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să ne amintim ordinea lucrării, care semnifică corectarea creației. Adică, pentru a realiza contopirea, numită asimilare în proprietăți, și pentru a merita Kelim-urile dăruirii, se face o corecție, numită restricționarea și ascunderea sfințeniei (dăruirea). Cu alte cuvinte, sensul Torei și al poruncilor este ascuns: ele învăluie bunătatea și încântarea pe care Creatorul a dorit să le dăruiască creației, semnificând dorința Sa de a încânta creația. Și tot ceea ce a dorit El să dăruiască creației învăluie Tora și poruncile, numite în Zohar TARYAG (613) pkudin (depozite).

Și acest lucru este afirmat în comentariul lui Sulam: «Chestia e că pkudin (instrucțiuni) provine de la cuvântul pikadon (contribuție).». Fiecare poruncă conține o lumină specială, înveșmântată în ea. Dar pentru a atinge lumina înveșmântată în ea, datorită restricției și ascunderii lor din cauza corecției creației – adică, pentru ca o persoană să primească bunătatea și plăcerea înveșmântate în ele – o persoană trebuie mai întâi să dobândească vase potrivite pentru lumină, deoarece similaritatea în proprietăți cu lumina este necesară – așa cum lumina dăruiește, așa și Kli-ul trebuie să devină de dragul dăruirii.

Însă, din moment ce dorința naturală a omului este să primească pentru sine, nu să dea, cum își poate omul schimba natura, care a fost creată de Creator? Înțelepții au vorbit despre aceasta, așa cum a spus Creatorul: «Eu am creat spiritul rău și am creat Tora ca un condiment.». Tora oferă un sfat despre cum să ieșim din iubirea de sine și să dobândim dorința de a dărui. Și în această stare, cele 613 porunci sunt numite TARYAG (613 Eitin), spune Zoharul, adică 613 sfaturi despre cum să dobândim dorința de a dărui. Căci numai dorința de a dărui are potențialul ca lumina numită bunătate și plăcere să se îmbrace în ea.

Și înțelepții au spus despre aceasta: «O persoană va fi întotdeauna angajată în Tora și porunci, chiar și în lo lishma, deoarece de la lo lishma va ajunge la lishma, datorită luminii din ea, care se întoarce la sursă și cu ajutorul acesteia va atinge nivelul de lishma.».

Și în lo lishma există mulți pași.

1) Învață pentru a face afirmații. Acesta este cel mai rău nivel dintre toate, așa cum au spus înțelepții (Berachot 17): «Cine practică Torah lo lishma ar fi mai bine dacă nu s-ar fi născut.».

2) Învață să fie numit rabin.

La aceste două niveluri, el dorește recompensă de la oameni și nu vrea ca Creatorul să-i dea recompensă pentru munca sa.

3) Învață că Creatorul îi va da o răsplată în această lume, astfel încât să aibă o viață bună, venituri, sănătate și așa mai departe.

4) El învață astfel încât Creatorul să-i dea o răsplată în lumea viitoare.

5) El se angajează în Tora și mitzvot pentru că simte că slujește unui mare rege. Prin urmare, el experimentează plăcerea în îndeplinirea Torei și a mitzvot-urilor. Cu alte cuvinte, plăcerea pe care o simte slujind regelui merită munca sa. Rezultă că faptul că lucrează de dragul de a sluji marelui rege nu poate fi numit încă lișma pură, chiar dacă lucrează de dragul Cerului. El nu dorește plată pentru munca sa, dar totuși se străduiește să experimenteze bucuria acesteia pentru că simte măreția regelui.

Este important să înțelegem că nici măcar aceasta nu se numește lișmă pură, deoarece, în cele din urmă, el aspiră la plăcerea pe care o simte în timpul muncii. La urma urmei, plăcerea pe care o simte în timpul muncii este motivul pentru care își dorește să fie un lucrător al Creatorului. Rezultă, așadar, că doar dorința de a primi, care simte plăcere în timpul muncii, îl obligă să se angajeze în Tora și mitzvot. Prin urmare, aceasta se numește și «lo lișmă». Dar această lo lișmă îl conduce la lișmă, deoarece lumina din ea îl întoarce la sursă.

Și acest lucru este spus în Prefața la Cartea Zohar:

30. A doua perioadă – de la 13 ani încolo, când se dă putere punctului situat în inima unei persoane și care este reversul sufletului pur, îmbrăcat în dorința sa de a primi din momentul nașterii. … Apoi, o persoană începe să treacă în puterea sistemului lumilor pure în măsura în care este angajată în Tora și porunci.

Rolul principal al acestei perioade este de a atinge dorința spirituală și de a o spori.

31. … Și totuși, acest pas este incomensurabil mai important decât primul, deoarece, pe lângă faptul că …, Această etapă duce la «lișmă», așa cum au spus înțelepții: «O persoană ar trebui să studieze întotdeauna Tora și poruncile lo lișmă (pentru sine), deoarece procedând astfel va ajunge la «lișmă» (de dragul Creatorului)».

Și de aceea acest pas … Este definită ca fiind «pură», acesta fiind sensul versetului: «o slujitoare care își slujește stăpâna», adică sfânta Shechinah. Aceasta înseamnă că slujitorul conduce la nivelul de «lishma» și i se acordă strălucirea Shechinah (Malchut-ul superior).

Dar o persoană este obligată să facă tot ce îi stă în putere pentru a atinge lishma.…

Iar ultima etapă a acestei perioade este dorința de a te bucura de Creator, asemenea unei persoane din lumea noastră, copleșită de o dorință pasională - atât de mult încât doar aceasta arde în el zi și noapte, așa cum se spune: «amintirea constantă a acestui lucru nu-mi permite să dorm».

Și după toate acestea începe ordinea lishmei, care este legată de lucrul asupra dorinței de a dărui. Și aici, pentru a fi complet dăruitoare, unei persoane îi lipsește puterea de a realiza acest lucru - adică, ca toată dorința sa să fie exclusiv de a dărui Creatorului, căci El este măreț și domnește peste toate. O persoană nu are nicio idee cum să realizeze acest lucru. Aceasta înseamnă că dorința de a dărui este în exilul egiptean. O persoană poate înțelege această dorință doar dincolo de rațiune, deoarece în minte nu există nicio modalitate de a o înțelege. O persoană nu poate înțelege cum poate cineva să efectueze o acțiune fără a primi plăcere din ea.

Se pare că, chiar și atunci când o persoană nu cere nicio plată pentru munca sa, ci este obligată să muncească din dorința de a-L mulțumi pe Creator - aceasta este plăcerea sa, și atunci există deja plăcere. Adică, pentru că se bucură să-l slujească pe rege, aceasta este plăcerea sa. Dar cum ar putea fi altfel? Adică, să muncească fără plăcere?

Prin urmare, atunci când se spune că o persoană ar trebui să muncească de dragul de a dărui, această muncă este dincolo de rațiune. Și orice este dincolo de rațiune nu are dorința de a primi pentru sine. Omului i se spune că ar trebui să muncească doar pentru ca Creatorul să se bucure de munca sa. Și se spune că o persoană ar trebui să se bucure slujind marelui rege.

Dar dacă un mare rege și-ar dezvălui importanța și măreția, s-ar bucura în interiorul intelectului său și atunci ar înțelege cu intelectul său că merită să slujească unui mare rege. Dar când o persoană trebuie să creadă în măreția și importanța regelui, se dovedește că slujește unui rege nesemnificativ - în propria sa percepție. Dacă este așa, atunci când afirmă, mai presus de rațiune, că este un mare rege, nu mai există nicio posibilitate ca dorința de a primi să fie de acord cu această lucrare, deoarece orice plăcere este construită mai presus de rațiune.

Și, într-un fel sau altul, este de înțeles de ce corpul nu este dispus să muncească atunci când nu vede importanța regelui. Dar se spune că, în ciuda bunului simț, dacă măreția regelui nu este revelată, nu există loc pentru dorința de a primi pentru sine. Dacă da, cum ar putea o persoană să aibă oportunitatea de a munci, pentru că El este mare și domnește peste toate? Ar fi bine dacă ar fi revelat, dar această măreție a Creatorului este suprapusă cu autoritatea regelui egiptean, Faraonul, care spune: «Cine este Creatorul ca să ascult de glasul Lui?».

Prin urmare, lucrarea principală se află tocmai în acest loc; adică aici începe procesul de lishma, când el dorește să lucreze astfel încât Creatorul să se bucure de munca sa și el însuși nu este preocupat de gustul pe care îl experimentează. În munca sa, când lucrează în această formă, pare să simtă măreția Creatorului, dar în realitate, senzația sa este «Șechina în țărână», când nu simte nicio importanță, ci doar gustul țărânei. Și totuși, se învinge și declară că acest lucru este important pentru el, ca și cum ar simți că slujește unui mare rege. Apoi, desigur, dorința de a primi îl încântă și ea, deoarece nu trebuie să creadă în măreția și importanța regelui.

Dar cum poate o persoană să dobândească puterea de a-și învinge corpul atunci când simte Shechinah în praf? Ce bucurie poate obține din această muncă? Și chiar mai dificil: cum poate o persoană să dobândească dorința și nevoia de a munci atunci când nu simte nicio plăcere în aceasta? Acest lucru este posibil doar datorită lipsei de alegere. Dar este imposibil de înțeles că o persoană lucrează din constrângere, dorind o muncă care nu are nicio plăcere. Și din moment ce îi lipsește puterea de a învinge și nu găsește nicio bucurie în această muncă, cum poate sluji regelui într-o stare atât de josnică - adică atunci când simte gustul prafului în timp ce îl slujește pe rege?

Prin urmare, el nu-I cere Creatorului să-I dezvăluie măreția, să-i savureze esența. Mai degrabă, el îi cere Creatorului să-i acorde putere, astfel încât să poată învinge trupul și să lucreze cu bucuria de a ști că acum poate lucra doar pentru Creator, deoarece dorința de a primi nu-i aduce nicio plăcere și tot ce are este gustul de țărână. Dacă da, atunci în ce scop lucrează? Desigur, doar pentru Rai. Și nu există loc în minte pentru o astfel de muncă. Și în această muncă, omul vede că nu are capacitatea naturală de a dori să lucreze în acest fel.

În această muncă, în această stare, o persoană vede că nu are cum să lucreze cu dorința de a dărui și nu pentru propriul beneficiu. Acest lucru este posibil doar ca o minune din Cer. De fapt, aceasta se numește Exodul din Egipt. Adică, să transcende complet mintea pe care o posedă prin natură, atunci când este imposibil să facă vreo mișcare fără plăcere. Și aici îi cere Creatorului să-i dea puterea de a lucra acolo unde nu are gust sau senzație, ci doar în credința că Creatorul se bucură de această muncă, deoarece El este în întregime în dăruire.

Și prin urmare, această rugăciune este adevărată, deoarece o persoană vede că nu există nicio speranță de a avea vreodată oportunitatea de a munci de dragul dăruirii. Se pare că o persoană simte cât de pierdută este. Se pare că are o legătură strânsă cu Creatorul. Și asta este ceea ce o persoană ar trebui să prețuiască - faptul că îi cere ajutorul Creatorului și că nu există nimeni în lume care să o poată salva.

Totuși, aici se ridică cea mai dificilă întrebare: cine i-a spus omului că Creatorul se bucură de o astfel de muncă, care nu are alt gust decât gustul țărânei, și că omul ar trebui să ceară Creatorului această muncă, pentru că vrea să facă totul exclusiv pentru plăcerea Creatorului? Răspunsul la aceasta este: credința înțelepților, și trebuie să le credem cuvintele. Se dovedește că această rugăciune umană pentru ajutorul Creatorului, astfel încât cineva să poată lucra într-o stare josnică, când doar gustă praf, este posibilă doar pe baza credinței înțelepților. Trebuie să-i credem, că numai așa putem atinge starea de lishma și să nu rămânem în dorința de câștig personal. La urma urmei, numai ei știu ce este lishma și cum să o atingă.

Aceasta poate explica ce am întrebat despre cuvintele înțelepților ca răspuns la ceea ce s-a spus: nu conform cifrelor tale, - a spus Creatorul lui Israel, - Te-am dorit, Și Chiar și atunci când îți dau măreție, tu te smerești înaintea Mea. Și au întrebat, până la urmă, în lumea aceasta, dacă un rege înalță pe cineva, acea persoană începe să se înalțe pe sine în fața regelui. Dacă da, atunci ce ne spune faptul că Israel se smerește în fața Creatorului?

Mai sus s-a explicat că există două etape ale lucrării:

1) Când Creatorul strălucește asupra lui în timpul studiilor sale despre Tora și porunci, și el simte gustul lucrării și simte măreția Creatorului, că slujește marelui rege și a atins deja nivelul «gândindu-se mereu la El, nu poate dormi.».

2) Muncă făcută pentru lișma, adică de dragul dăruirii, fără a primi o recompensă. Apoi, o persoană începe să reziste rezistenței fizice, deoarece nu simte nicio plăcere în muncă. Dar nu dorește niciun sentiment al măreției Creatorului, deoarece acest sentiment îi oferă un motiv pentru a se angaja în Tora și mitzvot, obligându-l să se angajeze în Tora și mitzvot. Se dovedește că acest lucru nu este doar de dragul Cerului; propria sa plăcere este, de asemenea, amestecată.

Și, întrucât toată această muncă este complet dincolo de rațiune, întrucât nu există nicio rațiune în lume care să o poată înțelege, ea este numită «Șechina în țărână». Și trebuie să credem că tocmai din această muncă Creatorul primește plăcere. Această muncă se numește muncă— «Smeriți-vă înaintea Mea.».

Înseamnă că atunci când Creatorul îi face să simtă măreția Sa, ei nu spun că acum nu mai au nevoie să lucreze deasupra rațiunii, pentru că trupul, atunci când simte măreția Creatorului, se anulează precum o lumânare în fața unei torțe, ci spun că vor să lucreze ca puțini dintre oameni. Apoi, toate națiunile dintr-o persoană spun că toată această lucrare este disprețuitoare, că este nesemnificativă și joasă, adică, ca Șechina în praf.

Și, cum au spus înțelepții: nu conform cifrelor tale, - le-a spus Creatorul, - Te-am dorit. Și chiar și atunci când îți dau măreție, tu te smerești înaintea Mea.. El i-a dat lui Avraam măreție. Și, bineînțeles, el ar trebui să se bucure atunci, pentru că simte măreția Creatorului și nu va mai exista nicio rezistență din partea trupului său. Dar se smerește și spune: «Sunt țărână și nimic».

Explicație: El i-a spus Creatorului că își dorea cu pasiune să lucreze într-un stat «Eu sunt Creatorul, Dumnezeul vostru», într-o stare de cenușă și praf.

Adică, el dorește ca sarcina lui să ridice Shechinah din praf. Și apoi este sigur că toată munca sa este de dragul dăruirii și că nu există absolut nicio dorință de a primi pentru sine. Explicația nu este că dorește să se micșoreze în fața Creatorului, adică să nu fie mândru în fața Lui, ci că se micșorează lucrând în umilință, în ciuda faptului că Creatorul i-a dat măreție.

De exemplu, Creatorul le-a dat măreție lui Moise și lui Aaron, iar ei au spus: «Și noi ce facem?» Asta înseamnă că erau dispuși să lucreze chiar și într-o stare de «Șechina în țărână», adică fără niciun simț al gustului în ceea ce privește munca. Apoi vine un păcătos și întreabă: «"Ce?» - adică «De ce ai nevoie de acest loc de muncă?» De ce vrei să faci o muncă atât de neînsemnată? De aceea, păcătosul întreabă: «De ce ai nevoie de o astfel de muncă?» Pentru că, în acest caz, poate fi absolut sigur că munca sa este în întregime de dragul de a dărui și nu există nicio dorință de a primi cea mai mică parte din ea.

Și la fel și cu David. Creatorul i-a dat măreție și a spus: «Eu sunt Creatorul, Dumnezeul vostru». Aceasta a fost munca lui, în momentul în care a vrut să preia povara muncii spirituale, aceasta se numește - «Eu sunt Creatorul, Dumnezeul tău.». Și corpul său era într-o stare «Sunt un vierme, nu un om.». Chiar și Ezra întreabă: ce înseamnă asta «Sunt un vierme, nu un om»? Și el răspunde: Omul este departe de a ști că nu este om. El va vorbi doar în fața dușmanilor săi, astfel încât aceștia să-l umilească și să-l dezonoreze și să-l considere o nimica toată.

Și există o explicație și pentru asta. Când Creatorul îi dăruiește măreție, să nu spună: «Acum nu mai am nevoie să lupt cu trupul meu, pentru că trupul s-a anulat în fața Creatorului, precum o lumânare în fața unei torțe», ci să spună: «Mă străduiesc să ajung la o stare de umilință, astfel încât dușmanii mei, adică națiunile lumii din trupul meu, să-mi disprețuiască munca și să-mi spună să lucrez doar de dragul de a dărui, și să nu existe niciun sentiment în această muncă». Acesta este un semn că nu este deloc om, pentru că i-au disprețuit munca. Aceasta se numește Israel se smerește înaintea Mea.