Uită de Amalek

Totul conține elemente interne și externe, plăcere și dorință, Ohr și Kli, și nu există unul fără celălalt: dacă o persoană nu dorește ceva, nu se poate bucura de primirea lui. Și dorința în sine are multe dimensiuni: dorința cuiva care suferă de sete nu poate fi comparată cu cea a cuiva care își dorește pur și simplu un pahar cu apă, nici bucuria lor de a-l obține nu poate fi comparată.

Nu există plăcere în apă în sine; ea este extrasă și experimentată doar de cel care o dorește, în măsura dorinței sale. Diferența dintre dorințele și plăcerile noastre și cele spirituale este că plăcerile lumii noastre ne sunt vizibile, ne sunt revelate și ne atrag în mod deschis, în timp ce plăcerile spirituale, conținute în dorințele spirituale, numite Tora și Mițvot, ne sunt ascunse.

Prin urmare, nu putem spune că plăcerea de a îmbrăca tzitzit (o bucată dreptunghiulară de material cu 4 șnururi speciale la colțuri) este mai mare decât toate plăcerile atât ale lumii noastre, cât și ale celei spirituale (acest lucru, apropo, este cu adevărat adevărat), deoarece, pentru a crea condiții pentru corectarea și elevarea noastră spirituală, Creatorul a creat ascunderea plăcerilor spirituale și a prezenței Sale și a lăsat în senzațiile noastre doar o parte nesemnificativă a acestora, o mică scânteie a luminii superioare (ner dakik), care este îmbrăcată în diverse obiecte ale lumii noastre și, prin urmare, ne atrage, ascunsă în această scânteie de lumină, iar noi, ființele raționale, nu suntem capabili să gândim în alt mod decât cum să primim această scânteie, indiferent în ce se potrivește.

În general, aceste scântei ale luminii superioare a Creatorului sunt rezervate oamenilor prin onoare, bani și sex. Plăcerile spirituale, însă, ne sunt ascunse. De exemplu, nu poți să-i spui cuiva să pună tzitzit și să simți o plăcere de nedescris.

Și această ascundere a plăcerilor spirituale față de noi de către Creator a fost creată de El anume pentru ca, fiind liberi, neînrobiți de plăcerea atractivă, noi, cu libertatea voinței și a rațiunii, cu propriile noastre eforturi, să creăm în noi înșine dorința necesară pentru aceste plăceri enorme și abia atunci ele ni se dezvăluie treptat, în măsura capacității noastre de a ne raporta la ele obiectiv, independent și de a le accepta după bunul plac, fără a fi complet în puterea lor asupra noastră.

Vedem că, dacă plăcerea depășește un anumit nivel, ne predăm complet ei, ne pierdem mințile, devenim complet dependenți de ea, iar ea, prin natura noastră, ne dictează acțiunile. Oamenii se vând banilor, dorinței de putere, onoarei, faimei, iubirii lor pentru copii, sentimentului de foame și iubirii mari.

Pentru fiecare persoană, în diferite perioade ale vieții sale, scânteia plăcerii supreme este îmbrăcată în veșminte distincte, schimbătoare, pe care, prin urmare, tindem să le dobândim și pe care dorim să le obținem. Singura diferență dintre noi în diferite perioade ale vieții noastre și dintre toți oamenii constă în diferențele de aspect exterior al scânteii de lumină care ne atrage pe toți spre plăcere.

Dacă o persoană își schimbă aceste forme exterioare de plăcere în ordinea acceptată, considerăm că se dezvoltă corect; dacă nu își schimbă la timp formele exterioare de îmbrăcăminte ale scânteii de lumină, o numim retardată în dezvoltare.

Cea mai înaltă formă de plăcere este spirituală, deoarece o persoană este complet eliberată de dorința de o scânteie de lumină în numele eliberării sale de puterea plăcerii asupra sa și astfel realizează senzația acesteia în forma sa deschisă, senzația Creatorului însuși, fără a îmbrăca o scânteie, o microdoză de plăcere spirituală în obiectele lumii noastre.

Credincioșii îi învață pe copii că merită să poarte tzitzit, dar nu vei simți plăcere direct purtându-l, ci poți alege plăcerea, răsplata pentru împlinirea Torei și a Poruncilor, orice îți dorești din plăcerile acestei lumi - sănătate, succes, longevitate etc., sau vei primi și o răsplată în lumea viitoare, așa cum spune marele Rambam (Ilhot Teshuva).

Aici vedem că performanța de dragul recompensei nu este ca abordarea plăcerilor lumii noastre, care este îmbrăcată în obiectul care ne atrage, de exemplu, mâncarea, iar acest lucru obligă o persoană să îndeplinească acțiuni, ci o altă plăcere, complet fără legătură cu obiectul în sine, asupra căruia se îndeplinește acțiunea: o persoană îndeplinește Porunca și primește o recompensă pentru aceasta sub o cu totul altă înfățișare, nu Porunca o atrage cu plăcerea ei, nu de dragul ei o îndeplinește, dar plăcerea nu este în niciun fel îmbrăcată în acțiunea sa.

O astfel de acțiune umană se numește îndeplinirea Torei și a poruncilor pentru sine (lo li shma). În acest caz, energia pentru acțiunile cuiva provine din credința în recompensă, iar dorința acestei recompense obligă pe cineva să îndeplinească poruncile Creatorului. Dacă există o recompensă mai mare în alte acțiuni, cineva abandonează poruncile Creatorului și îndeplinește ceea ce plăcerea îl obligă să facă.

Și numai credința sa în recompensă și credința în pedeapsă pentru neîmplinirea lor îl obligă să împlinească Poruncile, dar s-ar mulțumi dacă nu ar trebui să împlinească Poruncile, ci ar primi răsplata promisă pentru împlinirea lor, fără împlinirea însăși.

Adică nu împlinirea Poruncii atrage o persoană, ci răsplata pentru împlinirea ei; ar fi mai bine să împlinească mai puține Porunci, dar să primească o răsplată și, bineînțeles, nu pedeapsă pentru neîmplinire, așa cum fiecare necredincios este atras doar de răsplată, de plăcere, de a munci mai puțin și de a primi mai mult.

Însă cel care dorește să lucreze «de dragul Creatorului, li shma, fără recompensă pentru acțiunile sale, fără nicio legătură cu recompensa sau pedeapsa, adică cel care dorește să îndeplinească Tora și Poruncile pentru sine, și nu pentru că ar trebui să primească ceva pentru ele, ci dorește să simtă plăcere în însăși Poruncile Creatorului, la fel cum o persoană care își gustă mâncarea preferată se bucură de ceea ce găsește direct în ceea ce consumă și nu se întreabă ce ar trebui să primească pentru asta, pentru că primește plăcere chiar acolo.

Și într-un astfel de caz, dacă o persoană poate simți plăcere în multe obiecte din jurul său, ea nu se plânge Creatorului de ce El a creat atât de multe obiecte diferite care îi oferă plăcere - așadar, dacă o persoană găsește plăcere direct în împlinirea Torei și a Poruncilor, ca atunci când își gustă mâncarea preferată, ea nu se plânge Creatorului, care i-a dat atâtea oportunități de plăcere, ci așa cum o persoană în lumea noastră caută și își creează constant noi obiecte de plăcere, tot așa cel care a găsit o mare plăcere în Tora și Porunci caută constant ce altceva poate realiza în ele.

O persoană care îndeplinește Poruncile pentru sine trebuie să creadă înțelepții că în fiecare Poruncă există o plăcere specială, nesimțită de el, numită angajament (pkudin-pikadon), nesimțită de el în propriul său beneficiu, astfel încât până când nu dobândește dorințe altruiste, numite contopire cu Creatorul, deoarece apropierea spirituală este o asemănare a proprietăților, dorințelor, iar plăcerea ascunsă în Porunci ar rămâne ascunsă pentru el, altfel o va primi pentru sine, ca toate plăcerile vizibile pentru el, iar acest lucru îl va îndepărta de Creator.

Prin urmare, omul însuși dorește să lucreze pentru Creator, să lucreze pentru conducătorul universului, pentru că nu există nimeni mai puternic decât El. Și nici acest lucru nu este împotriva naturii noastre, pentru că dacă o persoană vede pe cineva cu adevărat măreț, își găsește plăcerea de a-l sluji.

Prin urmare, o persoană care dorește să lucreze pentru Creator, pentru că El este măreț, este obligată să aibă grijă de exaltarea Creatorului în sentimentele sale, iar atunci acest lucru îi va oferi oportunitatea de a lucra de dragul Creatorului.

Într-un astfel de caz, o persoană nu dorește nicio recompensă pentru acțiunile sale, ci mai degrabă dorește să îndeplinească Poruncile, adică dorințele Creatorului, deoarece crede în cuvintele înțelepților că, dacă primește plăcerea conținută în Porunci, acest lucru o va îndepărta de Creator. Prin urmare, el dorește doar să îndeplinească dorințele Creatorului.

Dar, întrucât o persoană nu poate munci fără nicio recompensă, deoarece Creatorul a creat o persoană dorind să primească plăcere, iar o persoană este obligată să vadă pentru ce lucrează, altfel nu va putea efectua nici cea mai mică acțiune sau mișcare.

Prin urmare, o persoană care vrea să muncească doar pentru că îndeplinește astfel dorințele stăpânului său, primește o recompensă imediată pe loc pentru fiecare dintre acțiunile sale în numele Creatorului, se bucură de fiecare Poruncă, la fel cum un negustor în magazinul său, după ce a vândut marfă, vede imediat cât a câștigat, ce îi dă putere, energie, plăcere și nu se așteaptă să primească o recompensă mai târziu, tot așa cel care lucrează pentru marele Creator, în ochii săi, nu se așteaptă la o recompensă în această lume sau în cea de apoi.

Însă, având o astfel de atitudine față de împlinirea Torei și a Poruncilor, există mult de lucru pentru o persoană pentru a-L înălța pe Creator în propriii ochi, căci dacă măreția Creatorului ar fi cunoscută în lume, nu ar fi dificil să facă ceva pentru El.

Însă, deoarece există o ascundere a plăcerilor găsite în Tora și Porunci și o ascundere a Creatorului Însuși, omul trebuie să creadă în modul în care Creatorul gestionează lumea, că este absolut bună pentru noi, adică, în fiecare moment al existenței noastre primim ce e mai bun pentru înaintarea noastră către scopul creației, lucru pe care noi înșine îl vom vedea atunci când vom intra în lumea spirituală.

Însă trupul nostru, adică egoismul nostru și mintea noastră (inima și intelectul) se opun credinței în Creator. Suntem obișnuiți să urmăm concluziile și deciziile minții noastre peste tot și, prin urmare, atunci când încercăm să trecem dincolo de sfatul și înțelegerea minții noastre, printr-o credință superioară propriei noastre - adică, să credem în Creator contrar rațiunii - însăși ființa noastră se opune.

Prin urmare, în starea noastră, când măreția Creatorului nu ne este revelată, nu putem folosi adevărata Lui măreție ca energie pentru munca noastră de dragul Lui, deoarece egoismul nostru (sitra achra) ni-L ascunde pe Creator, iar atunci când o persoană încearcă să meargă mai departe, această forță impură, numită Amalek, îi ia toată puterea. Cu cât o persoană se străduiește mai mult pentru Creator, cu atât devine mai slabă și cu atât este mai dezamăgită că nu își poate atinge scopul.

Și o persoană trebuie să depună un efort pentru a se menține în credința că acestea nu sunt gândurile și forțele sale, ci unele exterioare, trimise special lui de către Creatorul însuși, pentru a le combate, astfel încât, recunoscându-și pe deplin natura și nevrednicia, slăbiciunea și necredința sa, o persoană să-L invoce pe Creator pentru ajutor în a se salva de acești mesageri, îngerii răi ai Creatorului.

Principiul acestor forțe interferente este de așa natură încât diminuează măreția Creatorului în ochii cuiva și, astfel, cineva pierde puterea de a lucra pentru Creator, iar acesta este întregul război dintre Israel și Amalek. Și dacă cineva dorește să simtă măreția Creatorului doar pentru a lucra pentru El - dacă cineva ar simți cu adevărat măreția Creatorului, nu ar simți niciodată oboseală lucrând pentru El - dar de îndată ce Amalek îl atacă pe cineva, devine imediat obosit și se simte apatic față de căutările spirituale.

Prin urmare, atâta timp cât o persoană experimentează ocazional o scădere a forței și a interesului pentru spiritualitate, acesta este un semn că încă nutrește dorințe egoiste care necesită autosatisfacție. Sarcina unei persoane este să înțeleagă întotdeauna că aceasta este o forță specială trimisă ei pentru a-și slăbi pofta pentru spiritual. Mai mult, Creatorul este ascuns în mod deliberat de ea, astfel încât, simțind propria incapacitate de a lucra în domeniul spiritual, să-L cheme pe Creator în ajutor, iar Creatorul Însuși îl va distruge pe Amalec.

Așa cum se menționează în Articolul 21, Cartea Zohar (vol. 1, p. 185) identifică trei tipuri de frică. Primele două sunt temerile pentru sine, pentru cei dragi, pentru pedeapsă sau pierderea recompensei în această lume și în cea de dincolo - adică frica bazată pe egoism.

Și doar al treilea tip de frică este frica, a cărei sursă și cauză este Însuși Creatorul, deoarece se teme de Creator, deoarece El este Domnul a toate. Egoismul se răzvrătește împotriva tuturor celor trei tipuri de frică, deoarece dorește să se plaseze în centrul universului, dar se răzvrătește în special împotriva celui de-al treilea tip, deoarece dacă o persoană îl acceptă pe Creator ca și conducător al întregii lumi, atunci acest lucru o conduce să lucreze în mod special pentru Creator și nu pentru sine, pentru propriul egoism și, prin urmare, tocmai acest lucru dorește să slăbească Amalek.

Și de aceea Amalek afirmă că totul în lume se întâmplă așa cum ni se pare și nu așa cum o persoană încearcă să creadă, contrar tuturor sentimentelor și rațiunii sale, contrar a ceea ce văd ochii noștri, că Creatorul controlează totul cu o conducere absolut bună.

Adică, forța numită Amalek încearcă să slăbească însăși temelia muncii umane - adevărata frică de Creator - și, prin urmare, porunca Torei de a o șterge, chiar orice amintire a ei. Dar tot ce trebuie să facă o persoană este să dorească să-l ștergă pe Amalek din sine, o dorință de a merge împotriva rațiunii.

Și când o persoană își dă seama că nu se poate ridica deasupra rațiunii și să scape de Amalek, ea Îl roagă pe Creator și primește puterea de a o depăși în sinea sa prin revelația Creatorului, dezvăluindu-i fața Lui. Dar acest lucru nu se întâmplă până când o persoană nu simte că dorințele sale egoiste sunt dușmanul său de moarte, Amalek, și că acesta trebuie distrus.

Și, întrucât toată puterea lui Amalek se află în ascunderea Creatorului, Creatorul se revelează și astfel îl mântuiește pe om, motiv pentru care este numită lucrarea Creatorului (avodat Hashem).