Pământul înainte de Adam

Scopul creației este de a crea omul pentru a-l încânta și, prin urmare, dorința de plăcere este creată în om. Această dorință evocă în om dorința de a primi plăcere. Și această dorință este măsura plăcerii simțite, deoarece plăcerea simțită în primirea ei este măsurată prin gradul dorinței. Crearea dorinței de a te bucura de plăcerea pe care Creatorul dorește să o încânte este un act al Creatorului.

Plăcerea există în cantitatea necesară deoarece vine de la Creator. Creatorul dorește să ofere plăcere infinită și, prin urmare, în conformitate cu cantitatea de plăcere intenționată, a creat un vas, dorința de a te bucura de aceeași plăcere. Dar dacă plăcerea vine de la Creatorul Însuși, iar dorința de a te bucura de ea este creată de Creatorul Însuși, tocmai în conformitate cu acea plăcere, atunci ce altceva lipsește din creație?

Dorința de a primi plăcere se numește «malchut» sau «pământ». Malchut primește plăcere de la Creator pentru suflete și, prin urmare, este numită «Knesset Yisrael» - adunarea tuturor sufletelor lui Israel. Malchut a primit deja lumina pentru suflete. Dar de ce nu pot sufletele să primească lumina de la malchut? Pentru că există o forță ascunzitoare (astara) care împiedică acest lucru.

Având în vedere acest lucru, este necesar un efort mare - să credem în omniprezența, unicitatea și bunătatea absolută a guvernării Creatorului în întregul univers. În lumea noastră, bunătatea absolută a Creatorului și plăcerea emanată de El sunt ascunse în mod deliberat, pentru ca nu cumva să apară un sentiment de rușine în om.

Prin urmare, ascunderea în starea noastră este necesară și este spre beneficiul nostru. Dar din cauza ascunderii, apare nevoia efortului nostru, munca de a crede că Creatorul este singurul și absolut binevoitorul controlor al tuturor lucrurilor și necesitatea de a depune un efort pentru a renunța la dorința de auto-mulțumire, deși aceasta este întreaga noastră esență, tot ceea ce este creat de Creator, tot ceea ce poate fi atribuit creației, naturii, «eului» nostru.

Prin urmare, este imposibil pentru o persoană să înțeleagă măcar cum ar putea face un astfel de efort voluntar de a se anula pe sine - corpul începe să se opună, punând la îndoială necesitatea unei astfel de munci. Dar dacă o persoană cere ajutorul Creatorului, corpul obiectează imediat: ai cerut deja de multe ori ajutorul Creatorului cu ceea ce înțelegi că îți lipsește, dar încă nu ai primit un răspuns la rugăciunile tale. Așadar, de ce să crezi că Creatorul aude toate rugăciunile, contrar bunului simț și experienței încercărilor trecute?.

La toate aceste argumente rezonabile și juste ale trupului, o persoană este obligată să obiecteze că eu trec peste limitele minții mele, neținând cont de ea, deși mintea mea mă obligă să cred că Creatorul nu-mi aude rugăciunile, ci, contrar rațiunii, afirm că Creatorul nu-mi răspunde, deoarece cererile mele de ajutor nu s-au maturizat încă până la gradul de durere și dorință de a primi răspunsul dorit, de a mă mântui, dar Creatorul aude orice rugăciune a fiecăruia, dar nu vrea să răspundă la aceste cereri până când acestea nu corespund ca direcție și putere cu ceea ce El dorește, astfel încât cererea unei persoane să corespundă exact mântuirii viitoare.

Bunul simț afirmă că trebuie să acționăm independent, că nu trebuie întotdeauna și totul să ne îndreptăm către Creator, ci tocmai în ciuda acesteia, în cele mai dificile stări mentale, o persoană este obligată să depășească rațiunea, realizând în același timp că rațiunea este o componentă importantă a conștiinței sale, în ciuda tuturor discrepanțelor dintre teorie și realitate, în ciuda tuturor contradicțiilor, că a cerut, a apelat, s-a rugat Creatorului de multe ori, dar fără un răspuns.

Și atunci când o persoană învinge rezistența corpului său, în special a minții sale, și acceptă o viziune asupra stării sale contrară rațiunii, aceasta se numește credință mai presus de rațiune. În mod similar, atunci când o persoană trebuie să nege ceea ce simte inima sa, să se distanțeze de propriul interes și să se preocupe doar de binele Creatorului, credința sa trebuie să fie, de asemenea, mai presus de rațiune - și, prin urmare, ascultă de glasul acesteia.

Întreaga cale a dezvoltării spirituale este împotriva rațiunii, deoarece Creatorul ne-a dat rațiunea și, prin intermediul ei, evaluăm totul în lume și evaluăm o persoană după rațiunea sa: cu cât este mai înțeleaptă, cu atât este mai importantă. Prin urmare, atunci când ni se spune că trebuie să mergem dincolo de rațiunea noastră, este împotriva aceleiași rațiuni.

Și când o persoană ajunge la această stare, iar corpul începe să întrebe: «Cine este Creatorul ca să-L ascult? De ce ai nevoie de o astfel de muncă?» - atunci începe adevărata muncă a persoanei asupra ei înșiși: trebuie să ceară ajutor de sus, astfel încât Creatorul să-i dea puterea de a ignora aceste întrebări.

Și se spune despre această stare că «dacă Creatorul nu ajută, omul nu va putea» – pentru că omul nu este capabil să scape de sub controlul minții-corp, deoarece este împotriva însăși naturii sale.

A fi sub controlul egoismului, a tinde spre satisfacția de sine, a-ți păsa de propria bunăstare, de recompensa pentru munca depusă, intenția de a primi, atunci când cineva este mulțumit doar cu plăcerea primită în dorințele sale egoiste, iar recompensa este propriul beneficiu - acesta se numește nivelul animal.

Nivelul de «om» este starea în care cineva a ieșit de sub puterea propriului egoism, a dobândit frică de Creator (irat shamayim), dorește să lucreze pentru Creator, pentru că El este măreț și omnipotent, are intenția de a-L mulțumi pe Creator prin acțiunile sale, de a se dărui Lui, atunci când se teme dacă este capabil să facă ceea ce este plăcut Creatorului, cum să nu reducă aceste acțiuni, numai din astfel de acțiuni simte plăcere, satisfacție cu sine însuși, cu acțiunile sale.

Malchut este dorința de a primi împărăția Creatorului, numită și pământ, Knesset Israel – adunarea tuturor sufletelor, deoarece primește pentru a împărți apoi ceea ce primește între toate sufletele, deoarece toate sufletele provin din ea.

Întrucât gândul unic al Creatorului realizează totul, iar planul și acțiunea Lui sunt una și aceeași și nu necesită timp pentru corectare, așa cum facem noi pentru a simți toată perfecțiunea creației, atunci în relație cu Creatorul, noi toți, toate sufletele, ne aflăm într-o stare de perfecțiune completă și, din momentul stării lor perfecte finale (gmar tikkun), când toate sufletele primesc toate plăcerile pregătite pentru ele de Creator într-o stare de asemănare completă cu Creatorul, deoarece în eternitatea Creatorului, toate timpurile - trecute, prezente și viitoare - apar ca prezent.

Prin urmare, dacă există «om», atunci «pământul» își dă «roadele» sale, numite «Tora» sau «numele Creatorului». Dacă dorința omului pentru plăcere este corectată de intenția de a primi plăcere exclusiv de dragul Creatorului, atunci omul se află într-o similaritate de calități și dorințe cu Creatorul, dându-I Lui, Creatorului, așa cum primește de la El. El tinde în sus (și nu, precum sufletul unui animal, coboară în jos, cu toate dorințele sale de autosatisfacție). El primește tot ceea ce a pregătit Creatorul, numit «roadele pământului», dar nu până când omul nu iese din «animal» pe «pământ». Dar nu este ușor pentru om să devină «om» din «animal» - să devină altruist dintr-un egoist.

Și aceasta deoarece lucrarea Creatorului, lucrarea de autocorecție, are loc în două stări opuse, care se exclud reciproc, până când din ele se naște starea de mijloc - linia de mijloc, numită «malchut» - împărăția Creatorului, deoarece malchut, numită credință, este înțeleasă doar la ieșirea din «animal», egoism, iubire doar pentru sine, muncă doar pentru sine în altruism, iubire pentru Creator, acțiuni în numele Creatorului.

Până când o persoană nu a scăpat de puterea egoismului asupra sa, ea poate primi doar uneori o putere parțială a credinței, de aceea are ascensiuni și căderi, unde în starea de cădere, credința dispare în ea, deoarece căderea are loc ca urmare a unui defect, a dorințelor egoiste.

Prin urmare, corecția este necesară pentru a preveni rebeliunea împotriva Creatorului, căci atunci credința în existența Creatorului dispare. Dar o persoană nu poate avansa pe un singur picior. Trebuie să-și înceapă progresul cu piciorul drept, numit perfecțiune, adică credința în Creator, indiferent de grad. Dar cu cât are mai multă credință, cu atât poate începe să îndeplinească Tora și Mițvot în mod constant și să avanseze tot mai mult.

Însă această stare nu este încă numită linia dreaptă, ci doar o singură linie, numită «nivelul nemișcat» (domem de kedusha), deoarece din această stare se nasc și se dezvoltă treptat toate celelalte niveluri spirituale ale omului - vegetativ, animal și uman. Așa cum în lumea noastră, dacă pământul nu este corupt, el există de la sine, tot așa și în starea nemișcată a omului, dacă acesta nu își corupe acțiunile, acest lucru este suficient pentru existența și dezvoltarea sa în cadrul nivelului său.

Dar dacă vrea să crească la un nivel spiritual «plantal», atunci, la fel ca plantele din lumea noastră, are deja nevoie de îngrijire specială și de condiții de creștere; are deja nevoie de hrană, soare și apă și cultivarea pământului: aratul și întoarcerea stratului superior al pământului - dorința - de la «a primi» la «a da» și alte lucrări umane pe pământ până când primește roadele pământului, plivirea - îndepărtarea lăstarilor inutili și dăunători pentru dezvoltarea sa spirituală.

Numai atunci când lucrează pe pământ, linia corectă reiese din prima, deoarece omul începe să prețuiască acțiunea și să o evalueze ca fiind linia corectă, deoarece prețuiește oportunitatea pe care i-a oferit-o Creatorul de a face cea mai nesemnificativă acțiune spirituală, deoarece crede că nu asta ar trebui să facă, ci Creatorul îi dă un dar special.

Dar, în același timp, el trebuie să lucreze pe linia stângă, să se critice pe sine, dacă face cu adevărat «de dragul Creatorului» și nu «pentru sine» și trebuie să întrebe, văzând cum este complet saturat de egoismul egoismului și adesea vede că nu este deloc în măsură să ceară ajutorul Creatorului pentru a-l elibera de puterea egoismului și adesea vede că se află într-o stare și mai rea - nici măcar nu vrea să întrebe, nu vrea ca Creatorul să-l elibereze de egoism, ci dimpotrivă, are dorința ca Creatorul să-l ajute în egoism, să-și umple dorințele egoiste cu tot ce își poate imagina.

Și această conștientizare a propriei naturi se numește linia stângă, piciorul stâng, deoarece ceea ce are nevoie de corecție se numește stâng. Vedem că în munca de autocorecție a unei persoane există două stări opuse: Trebuie să mențină execuția perfectă a acțiunilor într-o linie în timp ce se află într-o stare de «neînsuflețire» și se simte perfectă și, prin urmare, este bucuroasă și inspirată de cunoașterea faptului că se află într-o stare de perfecțiune și nu are nimic de adăugat acțiunilor sale, doar cantitatea lor.

Iar motivul sentimentului de perfecțiune al stării sale este că nu are nici cea mai mică idee despre nivelul «vegetativ», ci crede că nivelul «neînsuflețit» este perfecțiunea, ceea ce o persoană este obligată să îndeplinească și, prin urmare, simte bucurie și înălțare spirituală din sentimentul propriei perfecțiuni și este pur și simplu nedumerit de ce nu toți oamenii au aceeași minte ca el.

Dar când dezvoltă o înțelegere a nivelului «vegetativ», nu mai simte perfecțiunea unei singure linii în starea sa și, prin urmare, trebuie să depună un efort mai mare pentru a experimenta înălțarea spirituală și vitalitatea de pe linia dreaptă pe care le primea anterior de pe o singură linie. Acest lucru se datorează faptului că linia stângă îi dă conștientizarea lipsei de perfecțiune.

Dar de ce este necesar să mergem pe linia dreaptă? Pentru ca o persoană să înceapă să recunoască importanța conexiunii spirituale pe care o are și, în același timp, să-i mulțumească Creatorului, apoi să se întoarcă pe linia stângă.

Prin urmare, este necesar să lucrăm «de dragul Creatorului», bazându-ne pe două linii: de la perfecțiunea și importanța dreptei și de la critica și imperfecțiunea stângii – drept urmare, unei persoane i se acordă linia de mijloc, primind senzația Creatorului, Tora.