Când este nevoie de mândrie

Există două stări în opera de autocorecție umană:

1. Credinţă,
2. Tora.

Într-o stare de credință, el nu poate fi smerit și, prin urmare, nu se poate dărui în întregime Creatorului, așa cum este cazul maselor de credincioși simpli.

Prin urmare, la începutul lucrului asupra sinelui, o persoană trebuie să își asume o credință mai presus de rațiune, încât, chiar dacă toate dorințele sale egoiste, numite «națiunile lumii în el», se răzvrătesc împotriva lucrului său interior asupra sa, numit «Israel în el», el se răzvrătește împotriva lor până la moarte, spunându-și că crede în Creator și vrea să-I slujească din toată inima și sufletul, asumându-și obligația de a-L iubi pe Creator, deși încă nu există sentiment pentru El în el, spune asta doar cu buzele, dar toate sentimentele sale sunt împotriva unei astfel de decizii, dar în fapte și în cuvinte se poate forța să acționeze ca și cum l-ar iubi cu adevărat pe Creator, în ciuda sentimentelor sale.

Astfel de acțiuni umane sunt numite «itorerut mi lemata» – emoție de jos, către care Creatorul își trimite apoi «itorerut mi lemala» – emoție de sus.

Însă o persoană nu primește imediat un astfel de răspuns de la Creator și nu simte o apropiere de Creator, nu-L simte mai mult decât înainte de a-și depune eforturile, contrar tuturor dorințelor și argumentelor trupului, că aștepta un răspuns de la Creator, dar nu l-a primit, chiar și după numeroasele sale eforturi contrare rațiunii, nu a primit sprijin din sentimentul importanței spiritualului, ci se află în aceeași stare ca înainte de a-și îndeplini acțiunile volitive în credință împotriva dorințelor trupului și a argumentelor rațiunii.

Însă o persoană trebuie să realizeze că, dacă ar primi un răspuns imediat de la Creator la acțiunile sale, acesta ar lua forma unei recompense, și pentru o recompensă, mai ales una spirituală, deoarece cea mai mică recompensă spirituală este mai mare decât cea mai mare recompensă din lumea noastră, corpul este gata să lucreze chiar și împotriva dorințelor sale, doar pentru a obține ceea ce își dorește să obțină - sentimentul că merită să lucrezi pentru Creator de dragul unei recompense sub forma unei plăceri spirituale speciale.

Prin urmare, dacă o persoană, după ce a depus eforturi contrare corpului său, dorește să primească imediat o recompensă, aceasta este similară cu faptul că își planificase și își imaginase deja acest rezultat dinainte, chiar înainte de a începe lucrarea, astfel încât în viitor să nu fie nevoie să depună eforturi împotriva corpului.

Se pare că atunci când se decide să accepte calea credinței în guvernarea Creatorului, o persoană stipulează anumite condiții, ceea ce este complet inacceptabil pentru calea credinței. Prin urmare, acceptând credința, nu se poate pretinde că este atât de umil încât nu poate accepta calea credinței și guvernarea Creatorului sau că îi lipsește dispoziția adecvată și, prin urmare, trebuie să aștepte condițiile adecvate. Dimpotrivă, obligația de a accepta credința necondiționat este impusă fiecărei persoane, întotdeauna și peste tot. O conexiune cu Tora, însă, poate exista doar dacă o persoană se află deja la nivelul lui Israel, dacă merită cu adevărat să fie conectată la Tora.

Pentru a face acest lucru, el trebuie mai întâi să-și verifice starea spirituală, să-și simtă umilința, să se corecteze în prealabil studiind Tora ca mijloc de autocorecție, iar când își termină autocorecția, ajunge la nivelul lui Israel, începe să studieze Tora ca nume ale Creatorului - să-L înțeleagă pe Creator sub formă de lumină prin împlinirea poruncilor spirituale.

Dar chiar și în timpul studiului Torei și al Poruncilor, o persoană trebuie să meargă în două linii-stări - dreapta și stânga, atât în timpul sentimentului de perfecțiune, cât și în timpul sentimentului absenței acesteia: pe de o parte, trebuie să-i mulțumească Creatorului, iar cel care simte că a primit mult bine poate mulțumi mai mult.

Prin urmare, atunci când o persoană este angajată în Tora și Mițvot, trebuie să experimenteze perfecțiunea stării sale, ca și cum Creatorul l-ar fi adus aproape de El și să-L slujească. Dar nu trebuie să ne amăgim pe noi înșine, convingându-ne că am atins cu adevărat nivelul de a sluji Creatorului, atunci când încă nu am experimentat un astfel de sentiment.

Prin urmare, el nu poate cu adevărat să-i mulțumească Creatorului pentru abordarea sa, dar trebuie să spună că, în ciuda faptului că se află în cea mai joasă stare posibilă - complet saturat de propriul egoism și incapabil să realizeze nimic mai înalt, în izolare, contrar minții sale, în ciuda acestui fapt, Creatorul i-a dat gânduri și dorințe de a se angaja în Tora și Porunci și i-a dat puțină putere pentru a-și contracara gândurile critice, care aduc argumente împotriva lucrului pentru Creator și se afirmă împotriva căii sale - el are încă o mică conexiune cu spiritualul, iar atunci o persoană trebuie să acorde atenție acestui lucru și să creadă că Creatorul este angajat în dezvoltarea sa și îl conduce pe calea către Sine Însuși.

Într-un astfel de caz, el se poate deja bucura de faptul că Creatorul îl călăuzește și că aceste coborâșuri, aceste sentimente ale propriei sale stări de jos, vin de la Creator. O persoană trebuie să creadă că, așa cum înălțările spirituale îi sunt oferite de Creator - lucru pe care o persoană nu poate pretinde că îl face, că își creează propria înălțare spirituală și că Creatorul Însuși dorește să o aducă mai aproape și, prin urmare, îi dă un sentiment de elevare și aspirație spirituală - tot așa, stările de declin spiritual vin de la Creator, iar o persoană trebuie să creadă că acestea vin de la Creator și apar pentru că Creatorul dorește să o aducă mai aproape.

Prin urmare, chiar și într-o stare de declin spiritual, o persoană este obligată să îndeplinească fiecare acțiune de care este capabilă ca și cum s-ar afla într-o stare de ascensiune spirituală, nu de declin. Capacitatea de a depăși starea de declin spiritual și de a realiza ceva prin forța pură a voinței se numește «itoretruit mi lemata» - efort de jos în jos.

Orice acțiune pe care o întreprinde într-o stare de declin spiritual, atunci când crede că aceasta este dorința Creatorului, duce la o apropiere mai mare de Creator, chiar mai mult decât într-o stare de ascensiune spirituală, prin faptul că el însuși începe să simtă că Creatorul îl ridică spre sine, pentru că a găsit în sine capacitatea de a-și evalua condiția și de a se apropia de Creator începând, din starea de declin spiritual, să-I mulțumească Creatorului și astfel să se apropie de El, începând să simtă că Creatorul îl binecuvântează chiar acum și încetează să simtă imperfecțiunea condiției sale.

Dar acest lucru este posibil doar dacă cineva continuă să studieze Tora și Mițvot. De asemenea, trebuie să dedice ceva timp examinării critice a propriei stări, să rămână în linia stângă, deoarece acest lucru îi oferă oportunitatea de a se ruga pentru corectarea propriilor neajunsuri. Acest lucru trebuie făcut tocmai atunci când cineva simte că starea sa este perfectă, când îi mulțumește Creatorului cu sentimentul său de împlinire pentru că l-a adus, chiar dacă doar puțin, mai aproape de Sine - tocmai atunci, când primește un răspuns la cererile sale, la sentimentele trecute de imperfecțiune pe care le-a simțit în timp ce lucra în linia stângă.

Se pare că rugăciunea nu are loc într-un moment în care o persoană își simte starea umilită și imperfectă, deoarece Creatorul perfect nu poate fi în legătură cu creația imperfectă - omul, ci atunci când o persoană a trecut într-o stare de a-și simți propria perfecțiune, nu pentru că se simte perfectă, ci pentru că, simțindu-se umilită și nesemnificativă, consideră legătura sa cu spiritualul ca un dar enorm din partea Creatorului și, din aceasta, apare în ea un sentiment nu al propriei perfecțiuni, ci al unei mici conexiuni a sa, nesemnificative, cu perfecțiunea Creatorului, simțind că nici măcar aceasta nu i se datorează - acesta este momentul primirii unui răspuns-împlinire la senzațiile sale trecute în starea liniei stângi.

Din cele de mai sus devine clar cum înțelepții au putut vorbi simultan despre nevoia de a fi smerit și mândru - deși aceste două contrarii sunt într-un singur obiect, dar pot fi în el în momente diferite: când acceptă controlul Creatorului deasupra minții sale, când trupul este împotriva tuturor argumentelor sale și i se opune în orice fel și cu exemplele altor oameni - aici trebuie să trezească mândria în inima sa și să nu acorde atenție argumentelor sale, ci să obiecteze că înțelege mai mult decât toți ceilalți oameni.

Dar în timpul studiilor sale despre Tora și Porunci, el vede că nu înțelege ceea ce studiază - atunci i se interzice să fie mândru, spunându-și că, dacă nu înțelege ceea ce studiază, atunci nu are rost să studieze deloc, ci trebuie să-și spună, simțindu-și propria umilință, că, deși nu înțelege nimic din cărți, acest lucru nu-l îndepărtează de la cale, ci este obligat să-și dea seama de insignifianța sa și să spună că, în măsura în care am o legătură cu spiritualul, este mai mult decât au majoritatea oamenilor din lume, dar nu am dreptul la asta și simt...