Moise a avut dificultăți în a determina luna nouă

---

Scopul creației provine din dorința Creatorului de a oferi plăcere, dar pentru ca plăcerea să fie perfectă, eternă, spirituală, astfel încât acțiunile Creatorului să fie perfecte, El a creat o ascundere pentru Sine și guvernarea Sa, adică pentru plăcerea spirituală în Tora și Porunci, unde Porunca este o acțiune altruistă, mentală sau în dorință cu intenția «de dragul Creatorului», iar plăcerea primită ca urmare a acestei intenții, lumina Creatorului, senzația Creatorului, se numește Tora.

Creatorul poate face orice, chiar să impună limitări perfecțiunii, să acționeze imperfect în raport cu senzațiile noastre, să diminueze, să reducă și să ascundă plăcerile Sale de creațiile Sale. Dar acest lucru, ca să spunem așa, este mult mai dificil pentru El decât să le dăruiască, deoarece pentru Cel Perfect este mult mai dificil să coboare de la perfecțiune decât pentru imperfect să urce la perfecțiune. Și aceasta pentru că perfecțiunea este primordială.

Tocmai perfecțiunea este calitatea Creatorului pe care o înțelegem. Creatorul Își ascunde prezența de om în lumea noastră, adică de om la nivelul propriilor sale dorințe, numite «lumea noastră» sau «această lume» - dorințe pur egoiste, dorințe de a obține plăcere pentru sine, ignorând orice altceva, luând în considerare doar propriile interese.

Și dacă o persoană crede că are și dorințe bune, altruiste, atunci analizându-și sincer gândurile și acțiunile, va înțelege că, dacă unele dintre ele nu par egoiste, este pentru că îi este rușine să-și folosească în mod deschis adevăratele dorințe, sau pentru că educația primită, sau pentru că frica de pedeapsă nu-i permite să acționeze deschis.

Și acești factori sunt, de asemenea, egoiști, deoarece educația și obiceiurile, chiar și cele plăcute celorlalți, au devenit o a doua natură, însăși natura lor, și nu pot acționa altfel și nu le pot lua în considerare. Așadar, această stare internă a unei persoane se numește «această» sau «lumea noastră».

Starea internă a unei persoane se numește lume, deoarece este lumea pe care o percepe. O persoană nu poate simți nimic în afara sa: tot ce simte este ceea ce intră în ea, ceea ce simte, modul în care simțurile sale reacționează la influențele externe.

Și aceste senzații interne, ca răspuns la reacțiile sale subiective, creează o imagine a lumii presupus înconjurătoare în care se află. Aceasta nu este nimic mai mult decât o iluzie, pe care noi, atâta timp cât rămânem în limitele lumii noastre, nu o putem înțelege.

Numai prin transcenderea granițelor și limitărilor «viziunii» noastre asupra lumii noastre, văzându-ne din exterior, ne înțelegem obiectiv pe noi înșine și tot ceea ce ne înconjoară. Prin urmare, toate lumile, atât lumea noastră prezentă (percepția noastră prezentă), cât și lumile viitoare (percepțiile noastre viitoare), nu sunt nimic mai mult decât percepția noastră subiectivă asupra Creatorului, în grade diferite. Toate lumile, atât spirituale, cât și ale noastre, există doar în noi, în sentimentele noastre, în conștiința noastră.

Prin urmare, toate lumile, atât ale noastre, cât și cele spirituale, există doar în interiorul omului și nu sunt nimic mai mult decât trepte, măsuri ale unui simț tot mai mare, tot mai apropiat al Creatorului, căci nimic nu există în afară de Creator și de persoana care Îl înțelege. Iar această persoană, înțelegându-l pe Creator, se află în interiorul Creatorului, deoarece Creatorul pătrunde totul.

Și această persoană simte doar Creatorul, deși i se pare că există și alți oameni în afară de el, experimentând lumea noastră sau lumile spirituale așa cum o face el și că și ei simt la fel, comunicându-și percepțiile reciproc. Și persoanei i se pare că nu există în Creator, ci în univers.

Dar dacă el elimină din universul său tot ceea ce îl umple: toate stelele, planetele, toate corpurile cerești, gazele etc., atunci cum poate caracteriza «locul» dacă nu este capabil să-l simtă în niciun fel.

Acest loc, care nu este perceput de nimic, ci doar imaginat de noi, reprezintă forme superioare care nu mai sunt percepute de noi... (lumile spirituale ale lui Beria, Yetzira, Assiya există și ele într-un «loc» creat din dorințe spirituale superioare lor: lumile lui BYA kelim TB se află într-un loc, în interiorul kelim TA, nekudot SAG).

Însă Creatorul l-a plasat în mod deliberat pe om într-o stare numită «lumea noastră», în care omul nu-L percepe pe Creator și, prin urmare, poate doar să creadă în El. Tocmai asta își dorește Creatorul: ca, în ciuda a tot ceea ce omul percepe în jurul său, el să creadă că Creatorul Său urmărește un scop absolut bun în toate acestea și nu numai la sfârșitul creației, ca scop, ci în mod constant, în fiecare acțiune pe care Creatorul o întreprinde cu el. Că numai Creatorul îl controlează și că ceea ce percepe nu vine de la nimeni altcineva decât de la Creator, iar toate acțiunile Creatorului cu el - adică tot ceea ce omul primește și simte din tot ceea ce îl înconjoară, inclusiv gândurile, reacțiile și dorințele sale - sunt de fapt dorințele Creatorului, astfel încât el să poată experimenta toate acestea în acest fel.

Și indiferent de modul în care o persoană percepe tot ceea ce simte în interiorul ei și în jurul ei, este vorba de bunătate și plăcere absolută, nu în viitor, ci acum. Aceasta se întâmplă doar pentru că simțurile unei persoane nu sunt acordate la senzația adevărată, nu percep eternul, spiritualul, adevăratul, ci sunt bolnave și corupte - de aceea, deși o persoană primește acum plăcere de la Creator, în simțurile sale egoiste o experimentează ca suferință.

Și încearcă cumva să justifice acțiunile Creatorului, dar ceea ce este necesar nu este să-L justifice pe Creator, ci să înțeleagă de ce o persoană însăși percepe ceea ce primește în acest fel, de ce îl simte pe Creator în acest fel, pentru că ceea ce o persoană numește lumea, ceea ce simte în starea sa actuală, acesta este Creatorul, așa că de ce îl simte atât de rău pe Creator?

Creatorul, ascunzându-se, dorește ca omul, în ciuda a ceea ce simte de la Creator, stând doar împotriva Creatorului și simțindu-L doar pe Creator, să creadă întotdeauna, atât înainte, cât și acum și în viitor, că totul este măsurat relativ la percepția omului și nu există obiectiv, Creatorul îl tratează constant și în mod egal doar cu iubire absolută.

Dar să nu spuneți că, pe baza acestui fapt, Creatorul trimite unei persoane suferințe, fie ca pedeapsă pentru trecut, pentru a o corecta, ca să nu păcătuiască în viitor, fie pedepse pe seama viitorului, pentru a-i oferi o recompensă pentru ele mai târziu, ci tratează constant doar cu dragoste, în fiecare clipă și, indiferent cât de teribilă ar fi starea sa prezentă, Creatorul îi trimite doar lucruri bune.

Întrucât omul simte întotdeauna doar Creatorul, iar Creatorul este absolut Bun, depinde în întregime de om, de gradul în care simțurile sale sunt corectate, cum îl va experimenta pe Creator. Dar de fiecare dată când se surprinde gândindu-se sau simțind ceva, trebuie să recunoască și să creadă că Creatorul îl face să simtă toate acestea, trimițându-i astfel de gânduri și evocând astfel de dorințe, că așa Îl simte el.

A crede în cele de mai sus, în ciuda propriilor sentimente, se numește credință mai presus de cunoaștere (emuna lemala mi daat), unde cunoașterea se referă la toate sentimentele și gândurile unei persoane. Pentru a cultiva credința într-o persoană (care este chiar sentimentul în care cineva poate percepe apoi adevărata esență, Creatorul Însuși), Creatorul trimite gânduri tulburătoare, care distrag atenția, care îl îndepărtează de la a lucra «de dragul Creatorului».

«De dragul Creatorului» este numele dat eforturilor unei persoane de a depăși dorințele egoiste, de a se apropia de adevărata senzație a Creatorului, deoarece tot ceea ce este la dorința egoismului se numește «pentru sine», iar tot ceea ce este «dat», perceput nu în senzații egoiste, se numește «de dragul Creatorului», deoarece în afară de om și Creator nu există nimic în realitate.

Prin urmare, numim toate dorințele spirituale altruiste dorințe «de dragul Creatorului», deși aici nu este nimic de dragul Creatorului, ci pur și simplu o percepție în afara dorințelor egoiste, în afara naturii umane, eliberată de această forță străină impusă nouă, un mesager-forță-înger special al Creatorului, ceva străin, ca un nor sau o imagine strecurată în noi, care, după ce intră în noi, comandă toate dorințele și gândurile noastre, dar acestea nu suntem noi, ci ceva impus nouă.

Dorința Creatorului este ca noi să înțelegem pe deplin acest lucru, astfel încât, din negarea acestui stăpân egoist, intern, temporar plasat în noi, să putem, prin negarea lui, să ajungem la înțelegerea absolutului, opusul său. Și aceasta pentru că omul poate înțelege cu mintea și simți orice cu simțurile sale doar prin comparație.

Acceptarea de către o persoană a prezenței și controlului complet al Creatorului asupra a tot și în tot o obligă să gândească și să acționeze în conformitate cu aceasta (altfel nu este «acceptare») și se numește «primirea asupra sa» sau «acceptarea asupra sa a autorității cerului» (malchut shamayim).

Imediat după ce își asumă această responsabilitate, o persoană începe să simtă obstacole în calea deciziei sale, atât de mult încât ajunge rapid la concluzia că nu este capabilă să mențină o percepție adevărată asupra lumii (controlul asupra tuturor lucrurilor de către Bunul Conducător), deoarece gândurile interferente trimise de Creator o îndepărtează de Creator, de unicitatea Sa, de bunătatea controlului Său etc.

Dacă, însă, obosită, dezamăgită, nevrând să depună efort, o persoană își spune că va aștepta până când Creatorul îi va oferi un simț mai clar, mai precis despre Sine, astfel încât să aibă puterea să înțeleagă din nou adevărata imagine a controlului, că nu se mai poate eforta deocamdată, imaginându-și că Creatorul «pregătește» toate acestea pentru ea, abandonează această cale de ascensiune către Creator, pentru că nu acesta este motivul pentru care Creatorul îi dă gânduri tulburătoare!

Din cauza luptei constante dintre corp și dorința de a urma credința, apar stări interne în continuă schimbare: ridicări (aliet), când există dorința de a urma credința în gestionarea pedepsei și recompensei, și declinuri (eridot), când lipsește puterea și dorința de a urma credința. Însă singura diferență dintre oameni constă în ceea ce se înțelege prin conceptele de pedeapsă și recompensă.

Recompensa este ceea ce își dorește o persoană. Pentru persoana obișnuită, recompensa este ceea ce experimentează în dorința de autosatisfacție. Pentru câțiva, recompensa este oportunitatea de a experimenta plăcerea în dorința de a «dărui», în dorințe altruiste.

Adică, dacă, în urma muncii lor, pot realiza acțiuni de dragul Creatorului, pentru a-I fi pe plac Creatorului, aceasta se numește recompensă pentru ei și, pentru aceasta, nu se supără să-și dea toate eforturile, străduințele și timpul, astfel încât să poată avea plăcerea faptului că acțiunile lor sunt bune pentru Creator.

Și dacă văd că nu sunt capabili să atingă un astfel de sentiment, consideră acest lucru o pedeapsă, adică Creatorul îi îndepărtează de Sine și nu vrea să-i vadă aproape de El, lucrând pentru El, pentru că îi vede neprotejați de egoismul Său și, prin urmare, nu le poate permite să intre în domeniul Său și, prin urmare, rămân în afara lumilor spirituale, în domeniul Creatorului, afară, și înțeleg de ce Creatorul le trimite pedeapsa, pentru că sunt încă cufundați în iubirea de sine.

Prin urmare, întreaga muncă a acestor puțini oameni este de a căuta ajutorul Creatorului, pentru a-i ajuta să iasă din egoism și egoism. Se pare că, în principiu, fiecare este obligat să lucreze în domeniul pedepsei și al recompensei și nu există nicio distincție între oameni în această privință. Singura diferență constă în ceea ce o persoană înțelege prin pedeapsă și ce prin recompensă. La urma urmei, pentru unii, furtul neobservat este o recompensă, în timp ce pentru alții, simplul gând la acesta este perceput ca o pedeapsă din partea Creatorului.

Vedem că, dacă unei persoane i se promite recompensa dorită, aceasta nu se teme de niciun efort, iar corpul său nu numai că nu interferează cu munca, ci oferă toată energia necesară pentru a obține recompensa, pentru a suprima îndoielile cu privire la primirea recompensei, pentru a alunga gândurile interferente despre credința în recompensă.

Pe când, dacă recompensa și pedeapsa sunt îmbrăcate în dorințe altruiste, corpul se opune cu toată puterea, spunând că este de acord cu faptul că o persoană crede în recompensă și pedeapsă, dar nu este de acord ca recompensa să fie respingerea dorințelor corpului, astfel încât egoismul nu primește nimic.

Căci dacă răsplata ta este că dorința de autosatisfacție va înceta să existe, cum poate trupul să contribuie la propria moarte?

Prin urmare, în astfel de lucrări împotriva dorințelor trupului există urcușuri și coborâșuri, și adesea o persoană ajunge la concluzia că atingerea stării de dobândire a dorințelor altruiste ar fi răsplata sa, aceasta nu este pentru el, ci pentru unele mai puternice, mai speciale, și vrea să părăsească calea dezvoltării spirituale.

Munca, astfel încât pedeapsa și recompensa să fie altruiste, trebuie să se desfășoare într-o stare de ascundere a Creatorului față de om, în ascunderea Conducerii Superioare, altfel omul nu este capabil să facă nimic de dragul Creatorului.

Prin urmare, o persoană trebuie să se străduiască să atingă o stare în care nu DORESC nimic de dragul lui. În acest caz, a primi ceea ce îi dă Creatorul este considerat o neprimire, deoarece nu pun nicio condiție pentru răsplata eforturilor lor și nici nu cer un sentiment de grandoare spirituală sau bucurie în munca lor. Se străduiesc să atingă o stare în care fac orice exclusiv de dragul Creatorului. Acest lucru este posibil numai dacă nu simt nimic cu corpurile lor. Altfel, nu sunt capabili să verifice dacă fac asta pentru plăcere sau de dragul Creatorului.

Prin urmare, numai atunci când corpul este complet «deconectat» de orice primire, interes, plăcere, beneficiu, rezultat, se poate spune că acțiunea este pur altruistă.

O persoană își poate spune: „Pot crede că Creatorul se bucură de munca mea, deși nu simt nimic din cauza muncii mele și, în inima mea, nu am niciun sentiment că îndeplinesc dorințele Conducătorului, pentru că totul îmi este ascuns și, conform conceptelor mele, nu există niciun sens în ceea ce fac și nu pot spune că Creatorul primește de la mine, cu atât mai puțin se bucură, pentru că eu nu simt acest lucru, dar dacă aș avea credință că Creatorul se bucură de acțiunile mele, atunci aș simți și eu o oarecare plăcere din aceasta.”.

Rabinul Yehuda Ashlag a spus că o persoană trebuie să creadă că, dacă face ceva și își dorește ca Creatorul să primească plăcere din acțiunea sa, atunci simplul gând la aceasta aduce plăcere Creatorului. Și nu contează care este acțiunea în sine; este suficient ca o dorească, chiar dacă își consideră acțiunea ca fiind nesemnificativă. Dar dacă își dorește să-I facă pe plac Creatorului prin intermediul ei, atunci crede că până și cele mai nesemnificative acțiuni și gânduri ale sale sunt acceptate de Creator.

Și oricine nu crede că Creatorul se ascunde în mod deliberat pentru ca noi să nu-L simțim, pentru a ne da oportunitatea de a ne corecta natura cu ajutorul Lui, Cabala nu vorbește deloc despre astfel de oameni, deoarece Cabala își începe atitudinea față de om de la nivelul în care acesta începe să «accepte autoritatea cerului», că pe baza acestei credințe îndeplinește Tora și Poruncile.

Și nu contează că o persoană vede că toate acțiunile sale sunt doar pentru sine, că încearcă fără succes să gândească «de dragul Creatorului», că inima sa urmărește încă propriul beneficiu - dacă măcar cumva efortul nostru este legat de gândul «de dragul Creatorului», El este mulțumit de acest lucru, iar o persoană ar trebui să simtă bucurie din aceasta, că poate acționa în cea mai nesemnificativă stare a sa, din faptul că face aceste eforturi contrar minții sale, peste ceea ce mintea înțelege și consideră important, ceea ce mintea consideră nu muncă, ci prostie - tocmai în momentele de dezamăgire față de starea sa, față de insignifianța ei, față de lipsa de senzație, de neînțelegerea Creatorului și a căii către El, dacă în aceste stări o persoană se întărește chiar și puțin împotriva argumentelor minții sale, a stării sale de deznădăjduite, este considerată că deja depășește mintea și Îl mulțumește pe Creator cu aceasta, tocmai pentru că își face acțiunea, cel mai mic efort, contrar senzațiilor corpului și argumentelor minții.

Tocmai în bucăți atât de mici o persoană își poate smulge argumentele și credințele din mintea și corpul său și poate acționa împotriva lor. Numai în porții atât de mici își poate smulge egoismul, dorința de a păstra totul pentru sine, poate smulge măcar câteva gânduri și sentimente din propriul interes și le poate transfera în domeniul său spiritual, așezându-le la picioarele Creatorului.

În astfel de momente, o persoană îi poate spune Creatorului că nu depinde de ceea ce primește de la Creator și, prin urmare, este gata să nu simtă niciun gust în munca sa, în eforturile sale, că nu așteaptă nimic de la Creator, că vrea să-și dedice eforturile Creatorului fără nicio condiție, indiferent de modul în care își evaluează eforturile și importanța Creatorului și, în consecință, importanța muncii, deoarece evaluarea importanței și a sentimentelor are loc în inima și mintea sa naturală, egoistă, de care vrea să se desprindă și este gata, în ciuda a tot ce există în el și în lume, să-și continue eforturile, fără nicio înțelegere a ceea ce face, ci se va strădui să îndeplinească acțiuni contrare rațiunii, în bucurie și iubire pentru Creator, până când toate dorințele și gândurile sale pot fi subjugate acestei munci. Faptul că trebuie să facă tot ce este contrar corpului și minții sale îl încântă doar pe el, pentru că confirmă că merge împotriva egoismului, tot mai aproape de altruism, de dorințele spirituale, ieșind din cochilia proprietăților sale naturale, cochilia acestei lumi.

Însă faptul că vede că poate lucra pentru Creator doar depunând un efort împotriva sa însuși, îi spune că nu are încă inteligența de a înțelege și aprecia Pe Cui slujește, Ale cărui dorințe le îndeplinește, ci vrea să simtă că lucrează pentru Marele Conducător, pentru că cum aș putea spune că lucrez pentru spiritual, pentru că am constant gânduri care se amestecă în legătură cu tot felul de plăceri ale acestei lumi, împotriva eforturilor mele, iar toată munca mea este să-mi depășesc gândurile și dorințele.

Dar nu există altă cale decât să ridici acest mic simț al spiritualității propriilor eforturi deasupra tuturor dorințelor și argumentelor corpului și numai în această direcție să avansezi treptat, ca și cum ai avea toate dovezile și ai vedea clar rezultatul eforturilor tale - numai așa poți începe să ieși din cochilia lumii noastre în tărâmurile spirituale.

Dar chiar și pentru acest mic contact cu Creatorul, cu spiritualul, o persoană Îi mulțumește Creatorului și, ca urmare a acestui sentiment de recunoștință, dezvoltă în sine importanța stării sale și a relației Creatorului cu el, tocmai fără nicio condiție și rezultat pentru sine, apoi, ca urmare, o persoană intră în starea descrisă în cartea Zohar (Bereshit, paragraful 14): «În această cameră sunt cei care au îndurat suferința în această lume pentru a se corecta și a obține o corecție completă (teshuvah shlema), care în fiecare zi, ceea ce înseamnă, în oricare dintre stările lor, L-au binecuvântat pe Creator și nu și-au încetat rugăciunile, deoarece în natura umană, frica de Creator, dacă acesta îi vede viciile.

Aceasta îi dă puterea să se roage Creatorului pentru ajutor în depășirea viciilor sale. Dar în acest caz, nu poate binecuvânta și mulțumi Creatorului, pentru că nu simte niciun motiv să fie recunoscător. Dar dacă, cu efortul inimii sale, îi mulțumește Creatorului pentru tot binele pe care îl primește, nu mai este loc pentru rugăminte; nu mai este nimic de cerut Celui Atotputernic, căci El are totul.

Prin urmare, o persoană poate rămâne la acest nivel. Însă cei drepți, adică cei care alternează între liniile dreaptă și stângă, combină rugăciunea cu recunoștința și astfel realizează lucrarea pe linia de mijloc, în care primesc scopul creației - lumina cea mai înaltă, senzația Creatorului.

---