Eu gratuit și tu gratuit

(Fragment)

Vedem că pentru acele lucruri care sunt rare în lumea noastră, o persoană trebuie să depună mult efort pentru a le realiza, dar ceea ce este disponibil tuturor nu necesită efort sau necesită puțin efort pe care toată lumea îl poate depune.

De exemplu, dacă alimentele esențiale precum pâinea și laptele sunt disponibile pentru toată lumea, nu se poate pretinde că s-a depus un efort special pentru a le obține, ca și cum acesta ar fi fost cazul într-o perioadă deosebit de dificilă. În mod similar, Tora este dată tuturor și revelată tuturor, așa cum se spune: «Tora pe care ți-a dat-o Creatorul nu este departe de tine, nu este greu de obținut, ci aproape și accesibilă».

Întrucât scopul Creatorului este de a încânta creațiile Sale, El le-a creat cu o mare dorință de a primi această plăcere. Această dorință se numește creație sau, în limbajul Cabalei, un vas (kli), unde dimensiunea vasului determină magnitudinea dorinței.

Dorința de a se bucura a fost creată de Creator și, prin urmare, este naturală în om și constituie întreaga sa esență; în afară de această dorință, nu există nimic altceva în om; tot ceea ce este în noi și tot ceea ce este în jurul nostru sunt doar măsuri diferite ale dorinței de a se bucura, fiecare dintre noi cu propria plăcere, pentru care dorința a fost creată în el de către Creator.

Întrucât această dorință este naturală și organică, atunci imediat ce o persoană (sau o altă creație) vede, simte că poate primi plăcere din ceva pentru care Creatorul a creat o dorință în ea, este imediat atrasă către aceasta de dorința sa, numită «dorința de a primi» (adică dorința de a primi plăcere, dorința de a-și face pe plac, egoismul, primirea pentru propria plăcere) și nu este nevoie să împingem și să entuziasmăm o persoană către aceasta, astfel încât să dorească să primească plăcerea conținută pentru ea în acest obiect, deoarece plăcerea pe care o simte în acest obiect, acest obiect, îl atrage ea însăși și se străduiește să o primească pentru a primi.

Prin urmare, în măsura plăcerii pe care o persoană o percepe într-un obiect, o dorință este trezită în el, iar această dorință îl bântuie până când o obține, dedicându-i atât efort cât este important pentru el. Dar după ce se stabilește o condiție specială pentru primirea plăcerii în lumile superioare, aceea că este posibil să primești plăcere doar cu intenția de a te bucura de ea de dragul Dătătorului acestei plăceri, astfel încât să nu experimentezi un sentiment de rușine la primirea ei. Până când o astfel de intenție, numită dorința de a «dărui» (plăcere Creatorului, calități altruiste), nu lipsește unei persoane, plăcerile spirituale îi sunt ascunse, ca și cum Creatorul ar fi ascuns de senzațiile umane, astfel încât aceste plăceri să nu copleșească o persoană atât de complet încât să nu fie captivată de ele, astfel încât să aibă libertatea de alegere, astfel încât să poată îndeplini Tora și Mițvot fără a căuta o recompensă.

Și aceasta pentru că atunci când plăcerile sunt revelate, atunci când se împlinesc Tora și Poruncile, o persoană nu este capabilă să spună că le îndeplinește pentru că vrea să-I facă pe plac Creatorului, ci pentru sine este gata să neglijeze această plăcere, pe care o anticipează ceea ce va primi ca urmare a acțiunii sale, iar Creatorul vrea ca o persoană să se bucure doar de faptul că El primește plăcere, ceea ce este în general imposibil, deoarece o persoană a fost creată în dorințe egoiste (dorința de a se bucura de sine, dorința de a «primi»), atunci cum este posibil ca o persoană să anuleze aceste dorințe în sine și să neglijeze primirea plăcerii, în special a plăcerii spirituale, revelate în Tora și Porunci.

Dar tocmai din acest motiv scânteile de lumină, numite «ner dakik» (lumânare mică), au fost plasate de Creator în dorințele egoiste care dau viață întregii creații, până când omul înțelege dorințele altruiste.

Și pentru că acestea sunt plăceri extrem de mici, o persoană începe să lucreze la schimbul plăcerilor mici cu unele mai mari, adică să primească o recompensă pentru neglijarea plăcerilor în care există doar o scânteie de lumină. Ca în cazul oricărei achiziții, o persoană analizează dacă merită să plătească pentru plăcere, cântărește prețul, adică renunțarea la o plăcere de dragul alteia și, dacă în acel moment vede în plăcerea care i se oferă mai mare decât cea pe care trebuie să o neglijeze, de exemplu, bani, libertate, efort fizic etc., atunci decide și, neglijând ceea ce are, obține ceea ce își dorește.

Și numai după ce o persoană s-a obișnuit să neglijeze și să refuze micile plăceri apare libertatea de alegere. Dar dacă o persoană îndeplinește Tora și Mițvot pentru că va primi o recompensă mai mare pentru aceasta decât pentru efortul de a căuta plăcerile acestei lumi, de ce preferința sa pentru plăcerile mai mari ale împlinirii Torei și Mițvot este numită «sârguință»? La urma urmei, ca în orice schimb, în acest caz, el alege ceea ce este mai benefic, ceea ce oferă o plăcere mai mare!

Ideea este că atunci când alege activități bazate pe Tora și Mițvot, o persoană trebuie să creadă că va primi o recompensă în lumea viitoare. Și pentru că acest lucru depinde de credință, adică de efortul unei persoane, se numește «efort», deoarece o persoană este obligată să creadă într-o recompensă, în timp ce corpul său se opune acestui lucru pentru că dorește să vadă și nu este capabil să creadă, în timp ce prin însăși natura sa este obligat să vadă și să cunoască.

Prin urmare, acolo unde există credință, există un timp al ascensiunii și al decăderii acesteia în interiorul persoanei. Prin urmare, o persoană este obligată să se străduiască să îndeplinească Tora și Mițvot și, în plus, să se străduiască să-L cunoască pe Creator. Și trebuie să îndeplinească ambele acțiuni pentru a primi o recompensă pentru eforturile sale; adică, trebuie să creadă că va primi o recompensă pentru ele în această lume și în cea de apoi.

În Cartea Zohar (vol. 1, p. 185) se afirmă că frica umană se manifestă sub trei forme: frica pentru sănătatea copiilor, frica de propria suferință fizică sau frica de sărăcie. În această formă, omul se teme pentru sine, iar propriul câștig este cauza îndeplinirii dorințelor Creatorului, în timp ce frica este consecința. Frica de pedeapsă din partea Creatorului în lumea viitoare, în iad, și, prin urmare, îndeplinirea dorințelor Creatorului - și aici, propriul câștig este cauza, iar frica este consecința.

Cele două tipuri de frică menționate mai sus nu sunt cele mai importante, dar cea mai importantă frică este frica omului de Creator ca stăpân al său, în a cărui putere se află întreaga lume. Prin urmare, eforturile omului de a îndeplini Tora și Mițvot și de a-L cunoaște pe Creator (cunoașterea Creatorului implică cunoașterea faptului că El este singurul conducător absolut bun al întregului univers) îl conduc la scopul creației, la experimentarea acelei plăceri pentru care Creatorul l-a creat pe om, cu dorința și strădania de a primi plăcere. Această dorință de plăcere a fost creată inițial de Creator.

Dar apoi, după introducerea unei condiții, astfel încât o persoană, în dorința sa egoistă de auto-plăcere, să nu simtă suferința arzătoare a rușinii atunci când primește plăcere, simțind diferența dintre sine, destinatar, și Creator, dătătorul (similar cu cum în lumea noastră, dacă o persoană se simte a fi destinatar, atunci nu este capabilă să ia nimic, ci trebuie să găsească o justificare pentru motivul pentru care ia), cea mai înaltă plăcere spirituală, senzația Creatorului, a dispărut și dorința de a se bucura de ea a dispărut și ea, rămânând în persoană doar dorința de a se bucura de o mică scânteie din lumina Creatorului, plasată în obiectele lumii noastre.

Și tot timpul, deși o persoană nu își poate face intenția de a primi plăcere «de dragul Creatorului» pentru dorințele sale egoiste (deoarece își îndeplinește scopul creației sale, acela că prin bucurie îl mulțumește pe Creator și numai de dragul acestui lucru se bucură, iar lipsa unei astfel de intenții îi interzice dorințele de a primi plăcere), ea nu își folosește dorința de a se bucura.

Și apoi, după ce și-a corectat intențiile, în măsura în care acestea sunt corectate pentru a se bucura «de dragul Creatorului», el primește plăcere doar în acea măsură și nu folosește dorințele rămase, din proprie voință, de bunăvoie. Vedem că Creatorul a creat dorința de auto-săruire, o dorință egoistă (vessel-kli), iar sarcina de a o corecta, de a o impregna cu intenția necesară, altruistă (masach-screen), revine omului.

O persoană nu ar trebui să lucreze la dorința de a primi plăcere, deoarece aceasta a fost creată de Creator și se găsește într-o persoană în cantitate infinită, ea se desfășoară în ea doar în funcție de capacitatea persoanei de a o corecta.

Însă o persoană trebuie să lucreze la intenția de a folosi această dorință de a se bucura de dragul Creatorului, iar aceasta este singura lor muncă în această lume. Este singura lor muncă, deoarece, de îndată ce încep să vadă totul în sine și tot ce este în jurul său ca un mijloc de a dobândi această intenție altruistă, descoperă că întreaga lume din jurul său a fost cu adevărat creată exclusiv în scopul dobândirii acestei calități.

Însă pentru cei care nu lucrează la dobândirea unei astfel de intenții, lumea noastră pare complet diferită: lăsată de capul ei, lipsită de un scop în fiecare manifestare etc. Așa cum orice profesie din lumea noastră necesită cunoștințe și abilități, tot așa, pentru a crea intenții altruiste în sine, o persoană trebuie să învețe și să stăpânească aceste tehnici în practică, pe sine.

Prin urmare, procesul de corectare este gradual și depinde de efortul depus de o persoană. Creatorul a spus: «Am creat egoismul și am creat Tora pentru a-l corecta.» Adică, Creatorul a creat ceva numit Tora, cu care o persoană poate îndeplini ceea ce i-a fost încredințat omului, folosind-o ca mijloc de autocorecție.

Prin urmare, o persoană trebuie:

a) să simtă nevoia, necesitatea de corecție, că face totul doar pentru sine, că nu are nicio dorință de a oferi plăcere Creatorului sau altcuiva și că se străduiește să dobândească dorința de a «dărui», intenția de a-i face pe plac Creatorului (ratzon leashpia).

b) pentru aceasta trebuie mai întâi să simtă că toate dorințele sale sunt doar pentru a primi plăcere, pentru a se bucura de sine, indiferent de ceea ce își dorește Creatorul, fără nicio legătură cu Creatorul, că tot ceea ce face este făcut doar pentru plăcerea de sine.

c) Pe lângă acest sentiment de suferință din cauza propriului egoism, o persoană trebuie să creadă că trebuie să se contopească cu Creatorul, iar intimitatea spirituală este o funcție a potrivirii calităților proprii cu cea de care își dorește să se apropie. Și o persoană trebuie să sufere din cauza faptului că calitățile și dorințele sale o separă de Creator, de la contopirea cu El.

d) Mai mult, o persoană trebuie să simtă că în interiorul ei nu există forțe, dorințe sau idei despre cum se poate elibera de dorințele și intențiile egoiste, de dictatele dorinței de autosatisfacție. Toate acestea la un loc se numesc dorință (kli, hisaron), pe care o persoană trebuie să o cultive în interiorul ei și să o experimenteze pe deplin.

Întrucât omul a fost creat exclusiv cu dorința de autosatisfacție, el nu este în niciun fel capabil de autocorecție. Tot ce trebuie să facă este să experimenteze singur că este incapabil să facă ceva pentru Creator. Și când omul atinge acest sentiment al stării sale, Creatorul îl infuzează cu lumina și puterea Sa, din care primește calități, dorințe și intenții spirituale, altruiste.

Deoarece această putere este capabilă să anihileze egoismul, Creatorul îi dă omului noi dorințe, astfel încât acesta va dori să îndeplinească acțiuni similare cu ale Sale. Dar omul este însărcinat cu responsabilitatea de a experimenta pe deplin nevoia de a-și schimba natura din egoistă în altruistă. Și pentru a face acest lucru, trebuie să utilizeze toate oportunitățile din viața sa, deoarece tocmai acesta este motivul pentru care viața i-a fost dată.

Și dacă o persoană începe să privească cu atenție tot ce o înconjoară și tot ce i se întâmplă, se convinge că acest lucru este într-adevăr adevărat! Și tot ce i se cere este să-și experimenteze pe deplin dorința de a fi ca Creatorul. Așa aduc plăcere Creatorului și asta așteaptă Creatorul.

Și Însuși Creatorul ne va ajuta să punem în practică această intenție. În lumea noastră, atunci când lucrăm pentru recompensă, nu ne uităm la stăpân, ci la recompensă. Nu contează pentru noi cine este stăpânul nostru la lucru, ale cărui ordine le urmăm, atâta timp cât suntem mulțumiți de recompensă.

Și dacă unui lucrător îi pasă de profiturile proprietarului, este doar pentru că, dacă afacerea nu generează venituri pentru proprietar, acesta o va închide, iar astfel lucrătorul își va pierde recompensa. În ascensiunea sa spirituală, o persoană trebuie să atingă un astfel de nivel de dorință încât să ia în considerare constant beneficiul Creatorului din acțiunile sale și să nu se gândească niciodată la propriul câștig. Singura lor recompensă ar trebui să fie beneficiul Creatorului din acțiunile sale.