Nu există nimeni precum Creatorul

Scopul muncii noastre este de a realiza fuziunea dorințelor noastre cu Creatorul: o persoană trebuie să fie complet separată de obiectivele personale, străduindu-se să-și dedice toate eforturile și dorințele Creatorului. Dar, din moment ce o persoană este creată exclusiv de dorința de a primi plăcere, iar aceasta este întreaga sa natură, și nu poate dori și gândi nimic altceva, cum se poate schimba o persoană pe sine?

De aceea ni se dă instrucțiunea numită Tora, studiind-o și acționând în conformitate cu ea, cu scopul de a atinge asemănarea cu Creatorul, omul este asigurat că este capabil să facă acest lucru, adică să scape de puterea egoismului asupra sa și să îndeplinească acte altruiste prin propriile eforturi, deoarece va primi de sus dorințele și, prin urmare, puterea de a face totul fără să se gândească deloc la interesele sale personale.

Însă înainte ca Creatorul să-i îndeplinească omului astfel de dorințe, omul trebuie să i le ceară Creatorului. În acest sens, Creatorul este, cum ar spune, dependent de om, de cererea acestuia. Dar, din moment ce nu există nicio altă forță care acționează în creație în afară de Creator și, în afară de Creator și de omul care Îl simte, nu există nimic altceva în creație, iar ceea ce percepem ca fiind lumea noastră nu este nimic mai mult decât o percepție ascunsă a Creatorului, numită «lumea noastră», și numai

El ne controlează personal pe fiecare dintre noi, adică ceea ce simte, își dorește și gândește fiecare dintre noi vine direct, personal la el de la Creator, așa cum se spune în cele 13 fundamente ale credinței (în cartea de rugăciuni sunt date după rugăciunea de dimineață): «Cred cu credință deplină că Creatorul controlează toate creațiile și că numai El a făcut, face și va face tot ce se întâmplă», apoi, după ce o persoană a atins calități altruiste și ca și cum l-ar fi ajutat pe Creator cu eforturile sale, este obligată să-și spună că nu există nimeni altcineva decât Creatorul, adică Creatorul a realizat totul, fără a fi nevoie de ajutorul său și că nu există nicio parte din el în ceea ce a realizat.

Dar de ce există atunci o condiție clară, necesară: «Cel care vine să fie purificat este ajutat»? Ideea este că o persoană trebuie să creadă că dorința sa actuală de a realiza purificarea este deja ajutorul Creatorului, că totul vine întotdeauna de la Creator. Mai întâi, Creatorul dorește să aducă o persoană mai aproape, iar apoi persoana simte dorința sa de a se apropia de Creator.

Dar se spune că gradul de amărăciune și suferință pe care o persoană le experimentează în îndeplinirea Torei și a Mițvot-urilor este gradul de răsplată pe care o primește. Din aceasta, pare clar că magnitudinea recompensei primite depinde de individ?

Dar aceasta trebuie înțeleasă în așa fel încât suferința pe care o experimentează o persoană, simțind că este îndepărtată de Creator și cufundată în propriile dorințe egoiste, această suferință este răsplata unei persoane; Creatorul este cel care îi dă dorința de a nu rămâne în starea sa naturală animală, ca toți cei din jurul său, mergând după fluxul vieții, ca întreaga lume, și fără să realizeze că o astfel de existență nu este diferită de existența instinctivă a animalelor, deoarece ele se hrănesc cu aceleași plăceri, nu își simt Creatorul și legătura cu El.

Și ceea ce experimentează ca suferință și amărăciune este, de fapt, o recompensă din partea Creatorului, căci prin aceasta, Creatorul îl cheamă să se apropie de El, să tindă spre înălțarea spirituală, ceva de care alții nu sunt demni. Prin urmare, odată cu suferința și amărăciunea, o astfel de persoană simte fericire și bucurie din faptul că Creatorul dorește să se unească cu el.

Și tocmai gradul de amărăciune și suferință resimțite din cauza distanței față de Creator oferă unei persoane un răspuns la gradul dorinței Creatorului de a o apropia și la gradul recompensei sale, deoarece aceste senzații sunt recompensele sale, deoarece sunt egale cu gradul dorinței sale pentru spiritual, cu gradul de importanță al spiritualului pentru el, deoarece în măsura importanței spiritualului, o persoană simte absența acestuia, sentimentul absenței spiritualului este deja o recompensă.

Prin urmare, suferința unei persoane, faptul că este îndepărtată de Creator, de lucrarea Creatorului, este un sentiment pe care Creatorul îl dăruiește unei persoane, iar o persoană nu este capabilă să ajungă la astfel de sentimente pe cont propriu, deoarece acestea sunt o consecință a faptului că Creatorul strălucește asupra unei persoane cu lumină spirituală, din care o persoană primește un sentiment al importanței spiritualului și, în funcție de gradul de iluminare, un sentiment al importanței spiritualului, o persoană simte suferința din cauza absenței acestuia.

Prin urmare, Creatorul dăruiește și dorința și gândul de a se purifica pe sine și nu există nimeni altcineva care acționează în creație în afară de Creator. Prin urmare, numai Creatorul îi dă omului puterea și dorința de a se ruga, de a-L întreba, dezvăluindu-și adevărata stare. Dar omul trebuie să afirme: «Dacă nu eu, atunci cine mă va ajuta?» Că totul depinde de propriile eforturi ale omului (vezi Articolul 25).

Adevărata recompensă este că atunci când vine Șabatul, starea de a primi o recompensă pentru muncă, pentru eforturile depuse pe parcursul a șase zile, o persoană simte că tocmai munca pentru Creator este recompensa, adică recompensa constă în faptul că Creatorul îi dă unei persoane dorința de acțiuni altruiste și, cu cât o persoană muncește mai mult, cu atât recompensa sa este mai mare, deoarece munca este o recompensă, așa cum o simte el însuși cu întreaga sa ființă și nu, așa cum în lumea noastră, munca și recompensa sunt două lucruri diferite, iar o persoană își dorește o recompensă și este obligată involuntar să muncească pentru ea și, prin urmare, cu cât muncește mai puțin și recompensa este mai mare, cu atât este mai mare plăcerea persoanei.

Dar în acest caz, dacă o persoană dorește o recompensă mai mare, trebuie să studieze mai multă Tora și să îndeplinească mai multe Mițvot. De ce se spune atunci că cineva trebuie să îndeplinească «nici mai mult, nici mai puțin» decât ceea ce i se dă?

Deoarece munca este o recompensă, iar locul muncii este dat de Însuși Creatorul, prin acordarea unui anumit grad de dorință de a efectua o anumită cantitate de muncă, prin urmare este imposibil să faci altceva decât ceea ce Creatorul dă dorința și, prin urmare, recompensa este determinată.

Creatorul îi dăruiește treptat omului dorințe mereu noi de a se apropia de sine: la început, omul vrea pur și simplu să atingă altruismul, prin aceasta intră în prima sa stare spirituală numită «embrion» (ibur), prin care Creatorul creează în cadrul dorințelor sale anterioare, egoiste, numite mamă, dorințe altruiste, numite fiu.

Și cuvântul „ubar” provine din cuvântul „peste” — tranziție — de la utilizarea egoismului la utilizarea altruismului. La urma urmei, o persoană se naște cu dorințe egoiste și apoi trece la unele altruiste, spirituale, astfel încât toate acțiunile sale sunt de dragul Creatorului. Dar cine îi dă unei persoane dorințe altruiste (kilim de ashpa'a)?

Așa cum este studiat în Cabala, dorința altruistă de a dărui, numită keter, are o putere minimă de rezistență la egoismul său (aviut de shoresh), dorința exclusivă de a dărui și, prin urmare, este numită embrion (ubar).

Și se numește embrion, deoarece, așa cum Creatorul are dorința doar de a oferi plăcere creațiilor sale, tot așa o persoană, primind prima etapă a unei astfel de dorințe, primind dorința de a oferi totul, având capacitatea de a face ceva, de a intenționa în acțiunile sale de dragul Creatorului, primește aceste puteri, dorințe de la Creator, pe care Creatorul, în cadrul dorințelor egoiste ale unei persoane, numită mamă, le dă naștere unei noi stări, numite embrion.

Însă o persoană nu intră imediat într-o stare altruistă dintr-una egoistă, pentru ca o nouă dorință de a o înlocui pe cea veche să se nască în ea. Pentru că acest lucru ar fi contrar întregii naturi create de Creator și ar fi nevoie de un adevărat miracol, un act al Creatorului Însuși, pentru ca o natură spirituală nouă, altruistă, calitățile Creatorului, să se nască în interiorul unei persoane, un egoist absolut.

Apoi vine următoarea stare, numită naștere (lida). După ce nou-născutul crește, prin corectarea dorințelor sale, și devine matur, primește lumina rațiunii (mohin).