Esau, omul câmpului

Omul a fost creat de Creator pentru a primi plăcere spirituală infinită la sfârșitul corecției sale. Pentru a primi plăcere, este necesară dorința de a te bucura, numită în Cabala «dorința de a primi». Plăcerea este simțită proporțional cu dorința pentru ea și tocmai gradul în care cineva simte absența a ceea ce își dorește determină magnitudinea plăcerii resimțite la primirea ei.

Prin urmare, definim abstract singura creație ca fiind dorința de a primi plăcere, iar toate lumile, toate creațiile din toate lumile, inclusiv omul, sunt doar grade variate ale acestei dorințe de a primi. Dar creația trebuie să fie supusă corecției, altfel experimentează rușinea, care o împiedică să se bucure, din cauza diferenței dintre calitățile destinatarului și ale dăruitorului.

Această corecție se reduce la o schimbare a intenției: nu să te bucuri de tine însuți, ci să te bucuri pentru că Creatorul o dorește. Adică, nu să primești plăcere în ciuda dorinței copleșitoare de a o primi, ci să depui un efort împotriva dorinței tale naturale de a o savura. Un astfel de efort este numit pe scurt lucru de dragul Creatorului sau, mai precis, lucru pentru a alinia propriile calități cu calitățile Creatorului, permițându-i cuiva să primească plăcere de la Creator fără a fi umbrit de senzații negative.

Deoarece această lucrare este îndeplinită de Creator la cererea omului, ea este numită și lucrarea Creatorului (avodat hashem). Creatorul a creat creațiile dorind plăcere și, prin urmare, dorința omului pentru plăcere vine direct de la Creator.

Dorința de a nu primi plăcere vine din însăși creația și se reduce la condiția de a primi plăcere numai dacă există intenția de a te bucura de dragul Creatorului, pentru că Creatorul o dorește.

Această muncă de corectare a intenției împotriva propriei firi este responsabilitatea persoanei înseși: ea trebuie să depună eforturi care să o conducă la dorința de a primi proprietățile Creatorului într-o asemenea măsură încât Creatorul să-i satisfacă această dorință și apoi, de dragul Creatorului, persoana va începe să primească plăcere.

Dorința de a primi (Malchut, Kli) este un vas pentru primirea plăcerii. Datorită deciziei de a înceta să mai primească lumină-plăcere (Tzimtzum), dorința de auto-plăcere în Malchut a devenit goală și există în senzația că lumina Creatorului este ascunsă de ea.

Numai dacă Malchut poate crea intenția «de a dărui» pentru oricare dintre dorințe, contracția dimensiunii acestei intenții scade, Țimtzum-ul și ascunderea, senzația Creatorului, sunt revelate, iar Malchut poate primi plăcere.

Altfel, malchut rămâne goală (halal panuy), motiv pentru care în creație apar două sisteme paralele opuse de forțe luminoase și întunecate ale lumilor ABEYA.

Dorința de a primi este prezentă atât în sistemul altruist-luminos, cât și în cel egoist-întunecat. Diferența dintre sisteme este că, în sistemul luminos al lui Malchut, dorința de a primi este folosită doar atunci când există oportunitatea de a primi de dragul Creatorului. În caz contrar, Malchut își reduce în mod voluntar dorința de a primi. Între timp, sistemul forțelor întunecate își folosește întotdeauna dorința de a primi pentru autosatisfacție.

Ambele sisteme își folosesc dorința de a primi, deoarece nimic altceva nu a fost creat de Creator; dorința de a primi este tot ceea ce există în creație; nu există nimic altceva în creație în afară de această dorință, iar alte dorințe decât dorința de a se bucura se referă la Creator, deoarece Creatorul a creat dorința de a se bucura din nimic.

Prin urmare, atunci când se spune că o persoană trebuie să «dăruiască», înseamnă că trebuie, folosindu-și dorințele de a «primi», să ofere plăcere altora. Depinde de individ să facă o astfel de corecție a dorințelor și acțiunilor sale, făcându-l pur spiritual (kedusha), sau să rămână în egoism, numit impur (qlipa) - și aceasta este alegerea sa.

Există două niveluri ale muncii umane: mintea și inima (moha ve liba). Lucrul asupra minții implică dobândirea unei credințe superioare, mai presus de rațiune, în sfidarea minții, care se răzvrătește împotriva Creatorului și a credinței în El. Lucrul asupra inimii implică respingerea dorinței inimii de a urmări doar autosatisfacția, pentru care o persoană este dispusă să depună orice efort dacă vede o victorie, o recompensă dorită pentru munca sa.

Pentru a-i oferi omului, care a fost creat cu dorința egoistă unică de auto-desfătare, oportunitatea de a alege liber calea autocorecției de la dorința de auto-desfătare la dorința de a se bucura de dragul Creatorului, pentru a împlini Tora și Poruncile cu intenția de a-I face pe plac Creatorului și nu pentru propriul beneficiu, au fost create ascunderea Creatorului (astara) și reducerea senzației de lumină a Creatorului (tzimtzum).

Aceasta obligă o persoană să-și înceapă munca spirituală într-o stare (de dobândire) a credinței deasupra rațiunii, deoarece ascunderea există la nivelul rațiunii. Aceasta oferă libertatea de alegere de a accepta puterea Creatorului asupra sa, asupra tuturor gândurilor și dorințelor sale, chiar dacă trupul său rezistă chiar și celui mai mic efort dacă nu vede niciun beneficiu clar - căci a fost creată de Creator în așa fel încât este obligată să vadă ce face și de ce, roadele muncii sale și cine se bucură de aceste roade.

Însă, întrucât a fost creată special pentru ca omul să nu vadă nici procesul muncii sale, nici roadele acesteia, nici destinatarul rezultatelor eforturilor sale, ci să poată crede doar cu o credință superioară rațiunii – adică, contrară rațiunii – că Creatorul primește roadele eforturilor sale, corpul refuză să creadă acest lucru. Prin urmare, ni se dă această sarcină de a presupune o credință contrară rațiunii, la fel cum un animal trebuie să muncească, forțat să îndeplinească dorințele stăpânului său. Așadar, omul nu ar trebui să asculte ceea ce îi spune corpul său, ci să-l forțeze să muncească precum un animal, pentru că aceasta este dorința stăpânului, având încredere în înțelepți că aceasta este adevărata cale.

Această muncă împotriva minții se numește muncă în interiorul minții (moha). O abordare similară se aplică muncii inimii, muncii împotriva plăcerii: forțarea corpului să muncească fără nicio recompensă. Aceasta pare o povară insuportabilă pentru corp, care vrea să scape imediat de orice încerci să-l faci să sufere.

Deoarece corpul este capabil să lucreze doar acolo unde există o recompensă sau chiar îndoială cu privire la recompensă, dar când corpului i se spune: «Suferi în sudoarea frunții tale, dar să știi că nu va exista nicio recompensă», acesta nu este de acord în niciun fel și vrea să se elibereze de aceasta prin toate mijloacele, iar o persoană este obligată să se forțeze să meargă în această direcție.

Dacă unei persoane îi lipsește credința, iar trupul vrea să anuleze credința, înfrângând astfel lucrarea împotriva minții, și totodată încearcă să oprească o persoană la nivelul animal de dezvoltare, simțind doar propriile nevoi, dar nu și pe ale altora, ucigând-o, separând-o de Sursa vieții, eforturile împotriva trupului se numesc muncă în inimă.

Lucrarea principală a unui om este în inimă, pentru că nu vrea să creadă, pentru că își găsește mai multă plăcere din ceea ce vede și simte el însuși și, prin urmare, nu vrea să se umilească umblând cu ochii închiși, crezând, așa cum îndeamnă înțelepții.

Principala plângere a unei persoane este constrângerea, nevoia de a merge cu ochii închiși, cu credință mai presus de rațiune, crezând că dacă și-ar folosi rațiunea, ar avansa mai repede, fără niciun obstacol. Dar dorința de a primi, dorința de a lucra doar pentru sine, ca un animal, este motivul pentru care nu pot crede și se plâng că nu pot merge împotriva și peste rațiunea lor - și acesta este singurul obstacol. Prin urmare, sunt necesare două forțe - mintea și inima, și ambele trebuie corectate - atunci Kli Malchut devine corectat și potrivit pentru a primi lumina Creatorului.

Corectarea nu constă în corectarea acțiunii, ci în corectarea intenției. Acțiunea rămâne aceeași. Prin urmare, adevărata corecție nu este vizibilă din exterior, nu este vizibilă pentru cei din afară și nu este supusă verificării externe, precum împlinirea obișnuită a Poruncilor. Doar persoana însăși, prin lucrarea interioară de corectare a intenției sale, transformă acțiunile din egoiste în altruiste.

Prin urmare, o persoană care dorește să îndeplinească o muncă spirituală și să îndeplinească toate Poruncile în acțiune trebuie să fie atentă să nu se amăgească pe sine că acțiunile sale sunt tot pentru sine (lo li shma) și este obligată să-i spună corpului său că îndeplinește toate Poruncile pentru sine, dar dorește prin aceasta să ajungă la adevărata intenție, așa cum au spus înțelepții, aceea că prin îndeplinirea Poruncilor pentru sine, se poate ajunge la împlinirea lor de dragul Creatorului, deoarece lumina se întoarce la Sursa sa.