Misterul concepției constă în naștere

VERSO ȘI FAȚĂ

Oamenii sunt concepuți să privească mereu înainte, spre creșterea și progresul lor viitor. Calea lor li se pare o ascensiune de jos în sus. Ei percep fiecare stare viitoare ca fiind mai mare și mai bună decât prezentul, prezentul. Dacă o experimentează brusc ca fiind mai puțin (mai puțini bani, sănătate sau onoare), se simte ca moartea. Oamenii sunt concepuți să se străduiască mereu ca următoarea lor stare să fie mai bună decât cea anterioară.

Și, din moment ce omul este creat să tindă spre viitor, el nu poate percepe sau simți stările care preced nașterea sa fizică. De asemenea, este incapabil să simtă cum se naște vreo dorință în el; nu are nicio idee de unde provine ceea ce constituie «eul» său.

Etapa care a dat naștere omului, starea spirituală precedentă, se numește «tați», «strămoși», «tată și mamă». Această etapă superioară dă naștere anumitor calități în om. Dar cum se poate conecta omul cu această etapă? De unde își trag toate dorințele? Cu alte cuvinte, unde se află viitorul său?

Deodată, într-o persoană apare dorința de a realiza ceva; ea își imaginează brusc că este de dorit să obțină, să învețe sau să înțeleagă ceva. Dar acest gând este rezultatul unei dorințe care coboară în interiorul său. Această dorință care coboară de sus dă naștere gândului despre nevoia de a îndeplini o acțiune, de a realiza ceva.

Deși o persoană își explică: «Îmi va fi mai bine dacă voi realiza asta, dacă voi dobândi asta», aceste noi convingeri sunt doar consecința unei dorințe simțite care a coborât deja de sus. Această dorință însăși se naște în inferioritate, în om, din gândul și dorința superiorității de a da naștere chiar acestei dorințe. Planul superiorității precede apariția dorinței și a gândirii în om. Acest plan lipsește din senzațiile unei persoane deoarece aparține unui Partzuf superior, anterior, complet diferit, părinților săi spirituali.

Prin urmare, o persoană este ca o carte căreia îi lipsește prima jumătate a paginilor. Și «citindu-se pe sine», studiindu-se cu propriile calități «pământești» necorectate, este imposibil să înțeleagă ceva despre sine – nu doar trecutul, ci și viitorul, chiar dacă cineva crede că înțelege.

Avantajul celor care intră în tărâmul spiritual nu constă în faptul că văd viitorul, ci în faptul că își înțeleg trecutul, în faptul că dobândesc oportunitatea de a înțelege cauzele profunde ale dezvoltării lor, ceea ce le definește starea actuală, sinele lor. Înțelegându-și părinții spirituali, o persoană își înțelege pe deplin stadiul actual, se poate vedea pe sine din exterior și devine obiectivă.

Întregul avantaj al Cabaliștilor avansați spiritual este că își văd originile de la Creator în lumea noastră, deoarece urcă pe aceeași scară pe care a coborât sufletul lor. Cabaliștii încep să-și simtă sinele anterior și să privească înainte. Dacă o persoană își înțelege rădăcina spirituală, atunci se vede cu adevărat atât pe sine, cât și ceea ce se află înainte. Și fără această înțelegere, nu văd nimic înainte.

Dorințele unei persoane se schimbă constant deoarece rădăcina sa spirituală, care o propulsează spre scopul său, este reînnoită constant. Creșterea umană constă în creșterea ecranului său - capacitatea de a merge împotriva propriei judecăți, legat la ochi, cu CREDINȚĂ MAI SUS DE CUNOAȘTERE. Creșterea spirituală este dorința de a urma acest curs al acțiunii, nu dintr-o necesitate convingătoare.

Dar dacă este preferabil să umbli prin credință, de ce să te mai obosești să-ți înțelegi originile spirituale? Ar trebui să privești înapoi doar pentru a studia starea ta trecută, pentru a ști cum să mergi mai departe: nu ca o scuză pentru inacțiune, ci pentru cunoaștere, astfel încât să poți acționa apoi contrar ei.

Tora spune că soția lui Lot a privit înapoi - tânjea după starea ei trecută, sursa ei originală. Orice stare viitoare este mai corectă și mai aproape de Creator decât trecutul și ajungem la ea fie pe calea Torei, fie pe calea suferinței.

Omul cuprinde tot ceea ce a fost creat de Creator: lumi, sefirot, îngeri și întreaga noastră lume există în interiorul omului. Dar omul pare să simtă totul din exterior. În realitate, nimic nu există în afara omului, doar Creatorul, pe care nu-l simțim, ci doar îl percepem diversele Sale influențe asupra noastră, pe măsură ce dobândim o înțelegere din ce în ce mai profundă a noastră înșine.

Aceste etape ale conștiinței de sine se numesc sefirot, partzufim, lumi și sunt în interiorul nostru. Ceea ce există în exterior este o iluzie, o astfel de iluzie încât este imposibil să ne imaginăm ceva opus. Deoarece simțurile noastre ne dau o impresie inversă: ceea ce există cu adevărat în interiorul nostru ni se pare ca existând în exterior, în timp ce în exterior este doar Creatorul.

Cum dezvoltă o persoană sentimentul că lumea există în jurul ei? O persoană există, ca să spunem așa, într-un balon al propriilor simțuri. Creatorul «apasă» din exterior, iar persoana, în interiorul propriei sfere-balon, percepe, contrabalansând presiunea externă, și răspunde la aceasta cu simțurile sale. Și în măsura în care această presiune internă contracarează influențele externe, în interiorul persoanei se formează un concept, o imagine, numită «lumea». Această imagine este percepută ca fiind exterioară, dar, în realitate, se află în interiorul persoanei.

Toate instrumentele de măsurare funcționează pe același principiu: ele nu măsoară acțiunea în sine, ci reacția lor la acea acțiune. Nu putem înțelege lumea exterioară pentru că ea nu există. Toată știința noastră cuprinde percepția noastră asupra Creatorului. Dar, în ciuda faptului că omul se înțelege doar pe sine și înțelege întreaga imagine doar în interiorul său, acest lucru îi oferă suficientă înțelegere pentru a exista în chiar acea imagine. Deoarece Creatorul, pictând această imagine în noi, acționează cu noi în conformitate cu ea.

Ceea ce simțim este senzația cea mai potrivită și necesară pentru dezvoltarea noastră. Nu există loc pentru întrebarea: «Cum se poate dezvolta o persoană spiritual în lumea noastră?» Fragmentul Creatorului pe care o persoană îl simte și îl numește lumea sa este exact ceea ce ar trebui să simtă în orice moment dat și în interiorul acestei «lumi» ar trebui să acționeze. Ceea ce simțim în fiecare moment este tot ce poate fi mai bun pentru dezvoltarea noastră spirituală!

Însă, prin percepția lor subiectivă, oamenii percep tot ce îi înconjoară în forma necesară existenței, îi simt pe ceilalți și le înțeleg intențiile, ceea ce le permite să coexiste printre semenii lor. Dar ei înțeleg acest lucru, ca în exemplul nostru binecunoscut cu radioul, doar dacă sunt la fel de dezvoltați ca ceilalți - atunci își înțeleg gândurile din interiorul lor.

O persoană îi poate percepe pe ceilalți asemenea ei doar prin propriul simț al sinelui. Trebuie să descopere în sine calitățile restului lumii și numai atunci poate înțelege împrejurimile sale. Și dacă nu a experimentat niciodată o senzație (de exemplu, o durere de cap), nu își poate imagina ce este. Prin urmare, oamenii diferă de lumea neînsuflețită, vegetală și animală prin gradul de dezvoltare interioară.

Pentru a înțelege lumea din jurul nostru, chiar și Creatorul, trebuie să ne studiem propriile calități, așa cum se spune: «Din interiorul meu Îl cunosc pe Creatorul meu». Oamenii sunt concepuți special pentru a putea înțelege tot ce este în afara lor; altfel, nu ar putea corecta «întreaga lume» prin ei înșiși.

Ceea ce omul nu poate înțelege este propria sa origine, tot ceea ce a existat înainte ca el să devină conștient de sine, înainte de acest gând care s-a născut acum, cum s-a născut, unde a coborât asupra lui această dorință. Nu avem un limbaj care să exprime ce a dat naștere «eului» nostru.

Coborârea lumilor de sus în jos, distanțarea lor de lumina Creatorului, slăbirea luminii, a avut loc pentru ca omul să poată fi creat, care să înceapă să existe în completă separare de Creator și să realizeze fuziunea completă cu El. Întreaga pregătire pentru apariția omului se numește «Cealaltă Parte». Și omul este complet inconștient de acest lucru, deoarece acestea sunt cele mai înalte etape ale coborârii luminii de la Creator în lumea noastră - etapa cea mai joasă.

Aceste etape de coborâre sunt înțelese doar de Kabbaliști, care le urcă de jos în sus și le descriu în cărțile lor. Cei care urcă își înțeleg originile și, astfel, își înțeleg din ce în ce mai mult Sursa și pe ei înșiși, înțelegându-și viitorul.

A Cincizecia Poartă

Tora povestește cum Moise I-a cerut Creatorului să i se reveleze, iar Creatorul i S-a revelat din spate. Când Moise a cerut să-I vadă fața, El a răspuns că este imposibil. Ce înseamnă să vezi cealaltă față a Creatorului? Înseamnă să înțelegi întregul mister al creației (Ibur) întregului univers, de la designul său inițial până la scopul său final.

Toate proprietățile viitorului nou-născut, de la naștere până la moarte, sunt conținute în sămânța care i-a dat naștere. Întreaga creație, până la sfârșitul ei, toate proprietățile ei și, prin urmare, întreaga sa cale, sunt conținute în lumina care coboară de la Creator. Urcând treptele coborârii acestei lumini, pe măsură ce cineva se dezvoltă spiritual, își înțelege trecutul, Sursa sa, la fiecare nivel. Cu cât urcă cineva mai sus, cu atât recunoaște mai mult din «trecutul» său. Căci totul se desfășoară pe aceeași cale: de sus, coboară Sfirot, Partzufim și lumile, iar de-a lungul lor, de jos, se urcă spre unitatea cu Creatorul.

Creatorul i-a revelat lui Moise întreaga coborâre a nivelurilor de sus în jos, care se numește «Partea Inversă». Dar dezvoltarea de jos în sus, atingerea tuturor nivelurilor de la cel mai de jos, nivelul lumii noastre, până la cel mai înalt, «Sfârșitul Corecției», numit a 50-a Poartă, nu i-a fost revelată lui Moise.

Corecția finală a egoismului constă în dobândirea calităților altruismului, calitățile Sfirei Bina, numite Cele 100 de Porți: cele 50 de niveluri de coborâre de la Bina în lumea noastră sunt numite nivelurile de generare (Ibur), iar cele 50 de niveluri de ascensiune de la lumea noastră în sus sunt numite nivelurile de corecție și realizare. Bina însăși este numită «Ima» - mamă - deoarece dă naștere întregii lumi. Iar cel care atinge nivelul Bina este considerat demn de a înțelege întreaga perfecțiune a creației.

Creatorul i-a arătat lui Moise treptele descendente, dar nu i-a arătat treptele ascendente, până la cel mai înalt nivel, deoarece acestea sunt atinse doar atunci când toate sufletele sunt corectate. Și dacă lumina, sau realizarea, pătrunde în dorințe care sunt încă necorectate, atunci are loc spulberarea dorințelor (shvirat kelim), iar dorințele deja parțial corectate cad din nou sub puterea egoismului.

Până când toate sufletele nu sunt corectate în corecția lor finală, perfectă, niciun ascendent nu poate ajunge la a 50-a poartă. În introducerea la al doilea volum al cărții «Pri Chacham», rabinul meu, rabinul Baruch Ashlag, scrie că tatăl său, rabinul Y. Ashlag, a atins mileniul 10. Dar, așa cum am citat deja din Zohar, în articolul «Viziunea rabinului Chiya», există o realizare personală - un nivel pe care un individ îl poate atinge - și o realizare generală - aceasta poate fi atinsă doar prin efortul colectiv al tuturor sufletelor corectate.

La sfârșitul corectării tuturor dorințelor noastre, când ne-am fi corectat complet toată natura și calitățile care ne-au fost date pentru corectare, adevărata noastră natură ne va fi dezvăluită, iar adevărata dorință egoistă - Malchut - va fi dezvăluită în noi, ceva ce nu am simțit încă niciodată și nu știm ce este. Această dorință imensă, «Lev haEven», nu este experimentată de om înainte de corectarea tuturor celorlalte dorințe preliminare, deoarece omul nu este capabil să suporte suferința care o însoțește, iar dorința însăși este incapabilă să corecteze.

Uneori, cei care avansează experimentează senzația unui abis negru care se căscă în fața lor, numit «strălucirea lui Malchut» - «ayarat Malchut». Aceasta este doar o mică licărire a adevăratului Malchut. În general, până la o corecție completă, o persoană nu manifestă această dorință. Este atât de ascunsă de noi încât nici măcar nu ne-o putem imagina.

Numai după ce cele 49 de porți sunt corectate și umplute cu lumină, Cabaliștii vor fi demni să înțeleagă «a 50-a poartă» - Shaar Nun. Atunci Creatorul Își va dezvălui fața. Și acest lucru se va întâmpla când toată lumea va urca la nivelul 49 - nivelul lui Moshe Rabbeinu.

Există două tipuri de realizare: profeția și înțelepciunea superioară. Moise a atins același nivel de înțelepciune superioară ca toți înțelepții. Dar nu a putut atinge profeția la fel de mult ca înțelepciunea. Se spune: «Un înțelept este mai bun decât un profet». Deoarece înțeleptul primește printr-un ecran, iar aceasta este deja o realizare personală, câștigată, pe care o poate controla. În măsura realizării sale, el este un «partener» cu Creatorul - el însuși, ca să spunem așa, dă naștere și construiește nivelul la care urcă și pe care se află.

În timp ce profeția este o revelație «de sus», sub forma unui dar, atunci când Creatorul deschide ochii Cabalistului și acesta vede și înțelege – dar numai în virtutea a ceea ce a fost făcut nu de el, ci de Creator.

Sufletul dă naștere trupului: concepție și creștere

Din momentul în care o sămânță este plantată în pământ, aceasta începe să-și piardă forma și proprietățile anterioare. Boabele întregi sunt numite părinte în raport cu bobul care s-a descompus, s-a dizolvat în pământ și și-a pierdut proprietățile. Tot ce a mai rămas din forma sa anterioară este puterea, potențialul viitorului nou-născut. Boabele întregi conțineau multe proprietăți, o lume întreagă, minerale, proteine și așa mai departe, dar ceea ce rămâne și se transformă în noua formă este doar programul de dezvoltare.

Tot ce rămâne din trecut este forța etapei anterioare, dezvelită în orice formă: a existat o sămânță cu proprietăți și formă, dar ceea ce rămâne este esența, iluzivă pentru noi. Forma trecută este complet distrusă. Și atâta timp cât mai rămâne ceva din trecut, se numește embrion, o coborâre de sus în jos. Dar când ajunge la punctul său final, abandonând orice formă anterioară și începând să crească și să se dezvolte, este deja o dezvoltare consecventă de jos în sus, până când același nivel de la care a început coborârea, nivelul părinților săi, este din nou atins.

O persoană, atunci când se naște în lumea noastră, rămâne spiritual un embrion spiritual, considerat încă în părinții săi spirituali, considerat încă nenăscut. Dezvoltarea sa fizică nu implică dezvoltare spirituală. Chiar dacă o persoană studiază Tora și Mițvot în funcție de educația sa, ea este numită «domem de kedusha» - «nedezvoltat spiritual» (literalmente, neînsuflețit spiritual).

Ca urmare a instilării unei dorințe de înălțare spirituală de sus într-o persoană - dacă acest lucru s-a întâmplat - o persoană începe să se străduiască să studieze cărți adevărate, să caute îndrumare, un Învățător adevărat și începe să se înțeleagă pe sine, insignifianța naturii sale.

Acest proces de înțelegere a propriei insignifianțe este perceput ca fiind negativ - ca o sămânță putrezită. Dar dacă o persoană își neagă treptat calitățile egoiste și cere să fie corectată, se detașează de «eul» său.

Înainte de această stare, el este definit ca un embrion în interiorul mamei sale. Dar din momentul în care primește puterea de sus care îl eliberează de robia egoistă a naturii sale, este considerat născut. Momentul nașterii este momentul primirii puterii de a-și stăpâni toate dorințele și de a le suprima în numele ascensiunii spirituale. Din acest moment începe ascensiunea sa de jos în sus, pe aceleași trepte pe care sufletul său a coborât de sus.

Atingerea acestei stări inferioare este primul pas în avansarea spirituală a unei persoane. Deși dezvoltarea lor este îndreptată în sus, către Creator, la început ei experimentează un sentiment de distanță tot mai mare față de El. Acest lucru este resimțit deoarece descoperă și experimentează în ei înșiși calități egoiste din ce în ce mai josnice. Simultan, li se arată insignifianța propriilor puteri, lipsa lor completă de dorință de a se adresa Creatorului pentru ajutor. Revelarea tuturor acestor factori le permite să se renaască spiritual.

Egalitatea dintre general și particular

Oricine simte că deține propriile cunoștințe, că știe și înțelege cum să trăiască și să învețe, trebuie mai întâi să se dezvolte de sus în jos. Abia atunci poate începe călătoria de întoarcere de jos în sus.

Înainte de a atinge punctul cel mai de jos - conștientizarea deplină a propriei naturi egoiste - o persoană parcurge calea înțelegerii propriului rău (sub influența forțelor externe care obligă la o astfel de dezvoltare), o cale numită calea suferinței. Și sub influența lor, treptat, în fiecare generație, fiecare persoană care își trăiește propria suferință, conștient sau inconștient, recunoaște și acceptă insignifianța naturii sale egoiste. Și astfel, se apropie de scopul creației. Dar cât de lungă este această cale! La urma urmei, dezvoltarea finală a acestei căi este realizarea faptului că egoismul este atât de dăunător încât singura modalitate de a evita suferința este renunțarea completă la ea. Această parte a căii se numește «conștientizarea răului» - «akarat ra».

O persoană își poate accelera dezvoltarea, urmând «calea Torei», dacă se străduiește să își dezvăluie calitățile prin metodele Cabalei, mai degrabă decât prin dezvoltarea naturală prin suferință. Diferența dintre aceste căi este că calea Torei accelerează foarte mult dezvoltarea spirituală a unei persoane.

Cu cât o persoană se străduiește mai mult în sus, cu atât vede mai mult cât de jos este și cum coboară tot mai jos și cu atât mai repede va «putrezi» ca un bob în propriii ochi și, după ce s-a născut, va începe să «încolțească».

La început, o persoană nu își dă seama că atracția sa față de spiritual este dată de sus - la urma urmei, de unde ar putea veni o astfel de dorință din egoism? Și o persoană dorește spiritualul doar pentru că nu știe ce este - căci pentru egoism, pentru natura umană de astăzi, spiritualul este moartea, opusul său complet.

Așa cum e imposibil să-ți bagi mâna în foc, e imposibil să te forțezi să dobândești calități altruiste – acestea ne sunt atât de opuse. Dar egoismul în sine împinge o persoană spre spiritual (în special pentru că își găsește plăcerea doar în lumină).

Cum poate egoismul să se autodistrugă? De ce trece cineva de la «pentru sine – lo lishma» la «pentru Creator – lishma»? Acceptarea voluntară a «lishmei» este în mod inerent imposibilă. Prin urmare, «lo lishma» a fost creată în mod deliberat și cineva se poate minți pe sine pretinzând că acționează de dragul egoismului, dar, în realitate, egoismul este cel care ajută la recunoașterea propriei insignifianțe și neputințe și «puțin câte puțin» conduce la starea de «lishma».

De aceea se spune că Creatorul a creat doi îngeri – natura bună și cea rea a omului – și amândoi îl conduc pe om la Creator. Dar până în momentul despărțirii de egoism, omul crede că acest lucru este imposibil – asemenea unui bob: până când nu se descompune complet, nu poate dobândi o formă nouă. Atâta timp cât ceva din starea sa anterioară rămâne în el, se consideră că acesta coboară de sus în jos.

Și numai atunci când nu mai rămâne nimic din dorințele anterioare, începe dezvoltarea de jos în sus. Ultima stare, cea mai joasă, este imediat înlocuită de o ascensiune.

Dorințele noastre impure, numite klipot, trezesc în noi o dorință pentru spiritual. Ele sunt o componentă necesară a creației, fără de care progresul nostru este imposibil. Aceste forțe impure ne spun: «Ar trebui să dobândiți spiritualul! Ce aveți în lumea aceasta? Plăceri mărunte. În lumea spirituală, plăcerile sunt de miliarde de ori mai mari - reale, eterne!» Asta ne spun klipot-urile noastre! Și astfel, ne ajută să începem căutarea noastră spirituală și apoi să-i schimbăm scopul și să atingem puritatea spirituală.

Când o persoană începe să înțeleagă imaginea de ansamblu a creației, ea simte o perfecțiune imensă. Acest sentiment de perfecțiune este cea mai mare plăcere. Forțele pure și impure, cei doi îngeri ai Creatorului, cele două sisteme opuse de ABYA pur și impur ”macină« constant o persoană, ca un bob de mazăre între palmele cuiva. În lumea noastră, dorințele noastre egoiste tind spre plăcerile acestei lumi, dar când o persoană părăsește lumea noastră pentru lumea spirituală, ea dezvoltă dorințe nu pentru plăcerile acestei lumi, ci pentru lumină însăși, plăcere pură, de dragul ei înșiși, pentru propria plăcere personală.

Prin corectarea acestei dorințe, o persoană urcă și mai sus - dar, din nou, din forțele impure, klipot, i se dă o dorință egoistă și mai mare de a primi lumină de dragul său. Și, din nou, o corectează într-una altruistă. Și astfel, mișcându-se «pe două picioare», crește. Forțele impure ajută o persoană să urce. Nimic nu este creat de Creator pentru răul omului, ci doar pentru beneficiul său. Dar nu există nicio poruncă de a iubi forțele impure.

Poți iubi sau urî ceva doar recunoscând beneficiile sale. În acest moment, iubim Qliphoth-urile ca fiind cele care ne oferă plăcere. Când vedem că ne împiedică să obținem recompense mai mari, le vom percepe ca pe dușmanii noștri.

Dorința - pură sau impură - este evaluată de individ. Și numai individul își poate măsura dorința. Astăzi, încă nu considerăm dorințele pentru plăcerile acestei lumi impure. Ele reprezintă întreaga noastră viață! Iubim aceste dorințe, le îndeplinim și, prin ele, experimentăm încântarea unei microdoze de lumină, o scânteie de lumină numită «ner dakik», pe care o numim «viață».

O persoană își poate accelera calea descendentă, maturizarea intrauterină, prin strădania ascendentă. Aceasta este singura modalitate de a «recunoaște rapid propriul rău». Forța și dorința, direcția corectă, căutarea unui scop adevărat - toate pot fi obținute doar din surse kabbalistice autentice și sub îndrumarea unui Învățător adevărat.

Când îndeplinești fiecare acțiune în viață, trebuie să te gândești: «De ce fac asta?» – dezvăluind astfel cât de nepoliticos, egoist și slab de voință este cineva, dorind doar plăceri mărunte. Tocmai aceste senzații neplăcute se acumulează și duc la «descompunerea seminței», din care o nouă creație va începe apoi să crească, de jos în sus.

Acest punct cel mai de jos al dezvoltării umane este numit în Cabala «punctul acestei lumi». Numai atunci când o persoană atinge starea cea mai joasă în senzațiile sale, ea simte acest punct. Aceasta se numește a fi în această lume. Când ajung la el, primesc imediat răspunsul Creatorului și încep să crească în simțul lor pentru lumea superioară.