Misterul concepției constă în naștere

MIȘCAREA CA SEMN AL VIEȚII

Neînsuflețit, plantă, animal și om

Împărțim lumea naturală din jurul nostru în patru categorii: neînsuflețite, vegetale, animale și umane. Această împărțire se bazează pe proprietățile și gradul de dezvoltare internă al fiecărei categorii.

Pe baza criteriului VIEȚII SPIRITUALE, toată creația este împărțită în două tipuri: primul tip include «neînsuflețitul», «planta» și «animalul», în timp ce al doilea tip este «vorbitorul», pe care îl numim «uman». Primul tip este considerat complet mort, iar doar al doilea tip este definit ca fiind viu. De aici înainte, cuvintele „viață”, „mișcare” și așa mai departe, se referă doar la concepte spirituale, deși, în mod firesc, există analogii directe cu concepte ale lumii noastre materiale!

Deci: Semnul vieții spirituale este considerat a fi puterea, capacitatea mișcării spirituale și apare inițial cu ajutorul a două acțiuni complet opuse: contracția spirituală și expansiunea spirituală.

Dar chiar și «vorbitorul», considerat viu spiritual, se naște mort spiritual până când este trezit la viața spirituală prin îndemn. Nevoia de «revitalizare» externă apare deoarece, deși kelim-urile sale sunt dezvoltate, gata să primească viață spirituală și mișcare spirituală din dezvoltarea lor spirituală în cadrul mamei lor spirituale, în momentul nașterii sale, al ieșirii sale în lumea spirituală, el este înfricoșat spiritual de mediul spiritual înconjurător, complet nefamiliar pentru el.

Și această influență spirituală a lumii spirituale provoacă o contracție spirituală în nou-născutul spiritual. Cu alte cuvinte, prin toate etapele dezvoltării spirituale considerate moarte spiritual - etapele inanimate, vegetative și animale - o persoană ajunge în cele din urmă la momentul în care este coaptă pentru renașterea spirituală.

Însă, deși toate calitățile sunt pregătite în el din dezvoltarea sa spirituală anterioară, el se naște mort spiritual. Deoarece prima senzație a lumii spirituale are un efect de răcire spirituală asupra lui și provoacă contracție spirituală. Prin urmare, apare nevoia de influență spirituală externă: nou-născutul spiritual este reînviat spiritual, trezit la viața spirituală prin «palme» spirituale.

Și în urma acestei prime contracții spirituale, cauzată de lovitura de răcire spirituală a mediului spiritual care îl înconjoară acum, cel născut spiritual este obligat să se extindă din nou spiritual la starea sa anterioară - să-și dobândească fostele proprietăți spirituale, în ciuda influenței de răcire spirituală a lumii spirituale.

Și aceste două acțiuni spirituale absolut opuse - contracția și expansiunea spirituală - împreună sunt numite primul pas, suspinul vieții spirituale.

Contracția spirituală în timpul nașterii spirituale are loc automat, independent de voința unei persoane. Aceasta trebuie să fie urmată de un efort spiritual puternic și conștient spre expansiunea spirituală. Cu toate acestea, uneori, în timpul nașterii spirituale apare slăbiciune, rezultând un nou-născut slab spiritual. În astfel de cazuri, din cauza slăbiciunii lor spirituale, mediul spiritual înconjurător nu poate induce contracție spirituală în ei.

Contracția spirituală este necesară pentru a crea un gol spiritual – dorința – în nou-născutul spiritual. Acest gol poate fi apoi umplut cu lumina vieții spirituale. Dar dacă nașterea spirituală este slabă, absența contracției spirituale nu creează un gol spiritual în interiorul unei persoane care să fie umplut cu viață spirituală și, prin urmare, persoana este considerată născută moartă spiritual. Căci nu se creează loc pentru viața spirituală, care începe cu contracția spirituală.

Și astfel, nou-născutul moare. Pierde oportunitatea de a crea un spațiu, rezultatul unor contracții și expansiuni succesive, în care viața ar putea intra. Iar începutul său este tocmai contracția. Și dacă nu există contracție spirituală (interioară), atunci, în mod natural, nu există expansiune spirituală. Pentru că este absolut imposibil să te extinzi spiritual dincolo de propriile limite spirituale. Și din moment ce nu există contracție și nicio oportunitate de a te extinde dincolo de propriile limite spirituale, nu există nicio posibilitate de mișcare spirituală și, prin urmare, nicio viață spirituală.

Semnul unei persoane potrivite pentru viața spirituală, pentru lumina Creatorului, este prezența în ea a puterii de a produce cel puțin o anumită contracție spirituală, bazată pe o anumită cauză. De îndată ce o persoană se contractă spiritual, își reduce egoismul, lumina Creatorului, lumina vieții, intră imediat în spațiul spiritual contractat și produce expansiune spirituală. Astfel, are loc prima mișcare spirituală. Din acest moment, o persoană este considerată vie spiritual și capabilă de o progres spiritual suplimentar.

Prima mișcare spirituală «spre interior», o contracție și apoi o expansiune spirituală la dimensiunile sale anterioare, se numește SUFLET. Este similară procesului de expirare și inhalare a aerului vieții. O persoană neînsuflețită spiritual, fie ea plantă sau animal, nu are puterea de a realiza o contracție spirituală internă din orice cauză și, prin urmare, lumina vieții spirituale nu o poate îmbrăca pentru a produce expansiunea spirituală.

Adică, cineva care nu se poate contracta spiritual, intern, nu va putea să se extindă spiritual și să primească lumina vieții spirituale. Și aceasta este o lege a naturii. Prin urmare, o persoană neînsuflețită spiritual, asemănătoare plantelor sau animalelor este moartă spiritual, în timp ce o persoană care «vorbește» spiritual, aparținând spiritual tipului «uman», este potrivită pentru viața spirituală. Dar se naște moartă. Pentru că este nevoie de ceva pentru a declanșa contracția spirituală inițială, pe care nu este capabilă să o realizeze singur.

Acest aer spiritual rece din punct de vedere spiritual, care provoacă contracție, ajunge la o persoană prin studiul Torei și al faptelor «bune». Adică, fără un studiu strict direcționat din surse primare specifice, cu o înțelegere a scopului său - de ce studiază cineva și pe cine a ales ca Învățător în acest scop - este imposibil să se realizeze contracția interioară.

Lumina vieții, conștientizarea și simțul spiritualului fac parte din măsura în care o persoană a reușit să se reducă pe sine, egoismul său, sub influența factorilor și proceselor externe. Aceasta provine din «akarat ra» - conștientizarea răului din interiorul unei persoane, care o împinge să lucreze asupra ei înșiși, numite «fapte bune», dezvăluindu-și adevăratul sine. Apropierea de spiritual, de simțul încă latent al Creatorului, este nașterea vieții în interiorul unei persoane. Orice altceva este mort pentru că este egoist.

Tipuri de abrevieri

Contracția spirituală, capacitatea de a te reduce pe dinăuntru, trebuie să vină din interiorul tău. Ce înseamnă să te reduci? Omul este singura creație. Singurul lucru creat este dorința de a savura lumina Creatorului. Prin urmare, omul este o dorință, chiar dacă inițial inconștientă, de a savura lumina Creatorului.

Creierul ne este dat doar pentru a ne ajuta să ne îndeplinim această dorință. Prin urmare, atunci când vorbim despre tăierea spirituală, vorbim despre tăierea dorințelor. Dacă, sub influența Torei și a Mițvot-urilor, o persoană este capabilă să realizeze acest lucru, spațiul eliberat va fi umplut cu lumina vieții. Iar acest spațiu se numește «suflet».

Reducerea trebuie să fie rezultatul acțiunilor și eforturilor omului însuși, deoarece natura tinde întotdeauna spre răspândire, extindere și nu spre reducere.

Există două tipuri de abrevieri:

1. Dintr-un factor extern, cum ar fi răcirea. Dacă asupra unui nou-născut spiritual se exercită o presiune spirituală, provocând astfel o contracție a corpului său spiritual, corpul său însuși se străduiește să revină la starea sa spirituală inițială. Și revine la starea sa anterioară nu din lumina vieții, ci prin forța naturii corpului spiritual, care dorește să-și ocupe exact propriile limite. Prin urmare, de îndată ce apare orice forță externă opresivă, forța sa se manifestă imediat în corpul spiritual, în Kli, readucându-l la forma sa spirituală inițială, distanțându-se de forța externă pozitivă și constrângătoare.
2. Din structura Kli-ului în sine. Dacă contracția apare din cauza unei cauze din Kli-ul însuși, din corpul spiritual, datorită proprietăților și structurii sale, atunci îi lipsește puterea de a reveni la starea sa spirituală anterioară, la limitele sale originale. Într-un astfel de caz, o persoană are nevoie de ajutorul Creatorului, astfel încât o lumină specială, trimisă special lui, să poată intra în acest Kli și să-l readucă la forma sa anterioară. Iar această lumină suplimentară, care intră în Kli după fiecare contracție și îl readuce la forma sa anterioară, se numește VIAȚĂ.

Când se exercită presiune asupra roadei spirituale, se impun reguli de conduită, legi și acțiuni, când se fac încercări de a suprima eul uman, natura readuce totul la locul său, la dorințele trecute. Pentru că, instinctiv, se străduiește să se refacă la dimensiunea sa naturală, să-și recupereze toate calitățile anterioare.

Orice calitate suprimată din exterior, diminuată din exterior, de o forță externă mai degrabă decât de dorința interioară a unei persoane, nu poate fi corectată. Acesta este fundamentul sistemului «musar» (etică), motiv pentru care este respins de Cabala. Dacă cineva sau ceva din exterior limitează o persoană, acest lucru nu ajută. O persoană trebuie să se limiteze pe sine, din interior.

Pentru a realiza acest lucru, trebuie să trecem prin etapa «akarat ra» - să recunoaștem răul din noi înșine, să-l recunoaștem ca fiind rău, iar în măsura acestei recunoașteri, reducerea are loc în noi înșine. A citi o carte nu înseamnă a vedea ce este scris în noi înșine. Și numai atunci când cineva își vorbește sieși fără cuvinte, aceasta va fi prima reducere personală.

Compresia poate apărea sub influența unor factori externi, cum ar fi societatea, tradițiile sale acceptate, ritualurile coercitive sau lucruri învățate anterior, dar care nu sunt încă inerente naturii unei persoane. La urma urmei, obiceiurile insuflate prin educația religioasă creează un mod natural, automat de performanță. În acest caz, o persoană nu se forțează. Devine propria sa ființă, natura sa.

Fără a recunoaște răul din sine, sub influența exclusivă a factorilor externi, împlinirea nu este considerată a proveni din interiorul persoanei, iar corpul (dorințele) se străduiește constant să revină la starea sa anterioară, să anuleze limitările pe care persoana a fost forțată să le accepte sub presiunea externă. Egoismul nostru meschin, dorindu-și doar propria împlinire, nu are puterea de a recunoaște independent nevoia de reducere.

Însă dorința pentru aceasta apare la o persoană sub influența unei forțe externe - studiul corect al Cabalei. Și dacă cineva este pregătit pentru aceasta, primește puterea spirituală care îi permite să se contracte. Și dacă contracția are loc chiar din interiorul Kli-ului - prin dorința persoanei și nu sub presiunea unei surse externe de forță (mediu, educație, tradiții etc.), atunci corpul spiritual însuși nu caută să se întoarcă în trecut, căci a fost chiar dorința de a se contracta. Prin urmare, nu există nicio întoarcere la fostele limite, la fosta măsură ocupată de egoism, înainte ca contracția să aibă loc în interiorul său.

Și doar o forță externă, lumina spirituală, extinde Kli-ul până la limitele sale anterioare. Adică, de fiecare dată când o persoană se contractă intern, lumina îl umple, provocând expansiunea, o revenire la starea anterioară, dar cu înlocuirea unor proprietăți cu altele: în loc de proprietățile pe care o persoană le-a contractat, lumina extinde proprietățile sale altruiste - în loc de cele egoiste contractate. Și această lumină se numește viață.

Așa are loc respirația spirituală: mai întâi, o contracție. La urma urmei, nu putem inspira dacă plămânii noștri sunt plini. Și apoi, sub influența luminii Creatorului, o expansiune ulterioară. De aceea, se spune: «Lasă-Mă să intru...», «Deschide porțile pentru Mine...» și așa mai departe - adică, alocă-Mi un loc în egoismul tău pe care îl pot umple. Aceasta este corecția treptată pe care o persoană trebuie să o sufere.

Două abrevieri: parțială și completă. Le corespund două expansiuni.

«Sângele» spiritual se numește suflet: calitatea roșie necesită unirea calității albe cu ea – și atunci se numește «sânge». Dar până când aceste două calități nu sunt în sfârșit unite, calitatea roșie nu se numește «sânge», deoarece fără alb, culoarea sa roșie dispare și devine pur și simplu incoloră, complet lipsită de calități, precum un embrion.

Și când aceste două calități spirituale se unesc, ele formează vasele de sânge ale sufletului. Și, unindu-se, formează calități opuse: o parte, din sânge, formează sufletul viu, în timp ce cealaltă, ca și înainte, înainte de formarea elementului comun - sângele - este alcătuită din două părți, roșie și albă și, prin urmare, duce la stări spirituale alternante: alternativ la o stare superioară, la ascensiune, și apoi la o stare inferioară, la declin.

Din aceasta, în tărâmul spiritual se disting două tipuri de sânge - roșu și alb, care anterior acționau alternativ, dar acum s-au unit și au creat, cu proprietățile lor combinate, sângele numit suflet viu.

Și aceasta corespunde contracției și expansiunii parțiale numite nefesh și ruach. Iar lumina superioară, care produce expansiunea spirituală, emană de la Creator și, prin urmare, completează și împlinește toate contracțiile spirituale anterioare.

Aceste umpleri ale contracțiilor anterioare, pe care omul le-a suferit în primele sale zile în călătoria sa către Creator, sunt numite celule cerebrale spirituale. Și din această umplere și expansiune cu alb, se formează Neshama (Ga"R) urmând Nefesh și Ruach.

Proliferarea vaselor roșii de sânge formează măduva osoasă, cu ajutorul căreia o persoană acționează subconștient, inconștient, ceea ce se numește «lo mi daato», deoarece această stare are loc înainte de a atinge o stare măreață, înainte de a ajunge la «nesham».

Și apoi are loc a doua expansiune, se formează creierul și o persoană începe să acționeze conștient spiritual, în conformitate cu mintea născută în ea.

Proprietățile inverse ale capului și corpului

În celulele spirituale ale creierului, roșul reprezintă proprietățile creației în sine, ale omului, «eul» său, în timp ce albul reprezintă non-existența sa, deoarece în lumina albă a Creatorului, «eul» personal al omului dispare, iar creația «se dizolvă». Aceste două proprietăți se manifestă în mod opus în vasele de sânge ale corpului spiritual.

Origine

În timpul dezvoltării sale intrauterine într-un partzuf superior, embrionul spiritual este mai degrabă ca o «plantă» decât ca un «animal», deoarece un animal spiritual este deja un corp spiritual separat, existent, cu propriul său ecran care primește lumina «haya». Embrionul, însă, depinde de puterea de sus care îl dezvoltă. Sarcina sa este să se predea complet acestei puteri, neutralizându-și dorințele și atingând o existență «dependentă», precum un făt în mama sa. Apoi, puterea superioară începe să-l dezvolte și este considerat vegetativ.

Toate mișcările embrionului nu pot fi numite mișcări ale vieții, deoarece se produc sub influența mamei sale - puterea superioară din care face parte. Dacă o persoană este un embrion Ubar, adică capabil să se neutralizeze complet, atunci tot ceea ce îi face puterea superioară este îndeplinit, iar corpul său dobândește, ca să spunem așa, un alt cap, dorințe diferite - un partzuf superior. Aceasta este esența stării embrionare, starea intermediară - a te preda puterii superioare, suprimând toate dorințele egoiste.

O persoană se neutralizează pe sine și își înlocuiește propriul cap cu capul rabinului, Creatorul. Toate gândurile, sentimentele și dorințele sale vor fi determinate nu de propriul său cap, care se străduiește doar să îndeplinească dorințele egoiste, ci de capul celui mai înalt partzuf spiritual - gândurile Învățătorului și instrucțiunile din cărți.

Esența vieții

Conștiința vieții este conștiință de sine și depinde doar de contracție, deoarece este imposibil ca orice creație să depășească limitele în care a fost creată. Și atâta timp cât o forță externă provoacă contracție într-o creație, o ființă umană, aceasta este considerată neînsuflețită. Abia după ce este capabilă să producă ea însăși contracție, este considerată ființă vii născută spiritual. Dar cum poate o ființă neînsuflețită să producă contracție înainte de a deveni vie?

Acest lucru este posibil doar primind putere și dorințe de sus, ceea ce necesită multă muncă interioară, care se poate realiza doar primind dorințe și putere din studierea surselor adevărate cu un profesor.

Nicio creație nu poate transcende limitele dorinței în cadrul cărora este creată în prezent. De unde vine această capacitate de contracție? Cu siguranță nu provine din interiorul nostru. O astfel de dorință nefirească nu poate exista în egoism. Dar este inerentă în noi.

Datorită distrugerii vaselor, «fragmente» din dorințele altruiste ale Creatorului au putut pătrunde în dorințele egoiste - în noi. Astfel, în noi se află germenul dorințelor altruiste. Aceste dorințe de reducere ne sunt date de sus. O încercare de a te reduce pe tine însuți este o cerere, o rugăciune. Numai dacă o persoană depune efortul, se investește într-o anumită muncă, această muncă îi devine dragă. Cu cât investește mai mult într-un prieten, cu atât îl iubește mai mult, pentru că investește o parte din sine, dorințele sale, puterea sa, capitalul său, creierul său. În același timp, o parte a «investitorului» apare în prieten - și această parte omul, ca egoist, o iubește, pentru că este a sa, este ea însăși. Prin urmare, adevărata rugăciune constă în încercarea imposibilului - la fiecare pas - și o persoană primește de sus puterea de a realiza imposibilul prin propriile eforturi.

---