Misterul concepției constă în naștere

CE ESTE SUFLETUL?

Legea dezvoltării din punctul de vedere al Cabalei

Dacă un extraterestru ar apărea în lumea noastră și ar privi un taur nou-născut și un om, ar concluziona că taurul este o creatură mai perfectă decât omul. Și așa este cu orice: este imposibil să știi ceva dacă nu sunt cunoscute toate stările obiectului studiat, de la începutul apariției sale până la sfârșitul dezvoltării sale.

Întrucât oamenii percep totul doar prin simțuri, reprezentând o «cutie» care percepe doar ceea ce intră în ea prin simțuri, pentru a explora orice, oamenii trebuie mai întâi să se înțeleagă pe deplin pe ei înșiși, să recunoască limitele simțurilor lor și distorsiunile pe care le introduc în mediu. Dar cel mai important, întrucât oamenii nu își pot înțelege stările trecute, le lipsește în mod inerent capacitatea de a se înțelege pe ei înșiși.

Lipsa de înțelegere a cauzelor evenimentelor duce la o înțelegere greșită a stărilor prezente și viitoare. Însă un Kabbalist care urcă la nivelurile spirituale este deja o parte activă a Malchut-ului comun, a Shechina-ului și a creației și, prin urmare, prin înțelegerea stărilor sale trecute - înainte de naștere - acesta transcende granițele timpului.

Chiar și atunci când omul atinge niveluri spirituale, el rămâne oarecum limitat în abilitățile sale cognitive. Aceasta în ciuda faptului că fiecare parte a creației conține proprietățile tuturor părților sale. Totuși, omul nu poate înțelege toate fenomenele prin intermediul acestei părți a sa; el nu reușește să vadă consecințele multor fenomene pentru că nu a înțeles încă cauzele lor. Multe cauze sunt invizibile pentru că sunt încă în formă embrionară, stări trecute pe care el nu le-a atins încă în întoarcerea și ascensiunea sa spirituală și nu a urcat încă scara către acele trepte unde s-au născut proprietăți și legi, încă ascunse de el.

Să presupunem că o persoană a urcat la un anumit nivel. Aceasta înseamnă că, de la acel nivel încolo, poate înțelege începutul și sfârșitul acțiunilor. Aceasta se numește gradul de înțelegere al acesteia. O persoană din lumea noastră nu poate vedea nimic din trecut tocmai pentru că nu a înțeles încă viitorul - stările sale spirituale.

«Obiectivitatea» umană în percepțiile noastre asupra lumii se reduce la acordul de a numi o anumită culoare percepută roșie sau un anumit gust amar. Limbajul nostru, extras din senzațiile noastre, este părtinitor din cauza imposibilității de a compara experiențele noastre subiective.

La urma urmei, pentru a compara două senzații, senzațiile a două persoane, acestea trebuie să fie prezente în persoana care le compară. Abia atunci le pot compara (dar, din nou, subiectiv!).

Întrucât o persoană înțelege totul în sine, acest lucru o obligă să se cunoască pe sine de la început până la sfârșit. Numai prin sine poate înțelege lumea din jurul său. Dacă o persoană nu a experimentat ceva similar cu ceea ce se întâmplă, acest lucru nu găsește niciun răspuns în ea. Dacă nu a îndurat durerea, nu poate înțelege durerea pe care o trăiește altcineva. Totul este perceput în raport cu sentimentele, experiențele și ceea ce a fost simțit în interiorul său.

Prin urmare, fără a-și înțelege stările trecute «pre-naștere», o persoană nu se poate înțelege pe sine. Și o persoană trebuie să se înțeleagă pe sine, căci altfel nu va înțelege întreaga creație. Numai începând să urce aceleași trepte pe care le-a coborât sufletul său, o persoană își înțelege propriile calități. Aceste înțelegeri apar nu pentru că urcă, ci pentru că, urcând, își înțelege treptele «descendente» trecute, ajunge în trecutul său. Și astfel, își văd originile.

Nu există om care să se cunoască pe sine

Pentru a înțelege pe deplin un obiect, trebuie în primul rând să înțelegem calitățile și manifestările sale negative. Deoarece tot ceea ce este creat este dorința de plăcere, egoism și rău. Și pentru a înțelege pe deplin un obiect, trebuie să vedem cea mai mare manifestare a acestei dorințe egoiste în interiorul său. Atunci suntem încrezători că am coborât până în adâncurile naturii sale, esența primordială a acelui obiect.

Așadar, a vedea esența unui lucru înseamnă a-i vedea calitățile negative. Și, din moment ce o persoană nu este capabilă să vadă negativul în sine, nu se poate cunoaște pe sine. De ce nu poate o persoană să vadă răul în sine? Pentru că egoismul său o împiedică să-l perceapă. La urma urmei, esența noastră este dorința de a primi plăcere. Absența plăcerii provoacă suferință.

Oamenii sunt incapabili să accepte de bunăvoie suferința - este dincolo de natura lor. Dacă o persoană acceptă suferința vizibilă, înseamnă că există un câștig mai mare în spatele ei decât suferința pe care o acceptă. În cele din urmă, ea primește plăcere ca plată pentru suferința sa.

Mai mult, acolo unde o persoană vede plăcere, nu poate vedea simultan ceva negativ și dăunător. Și, din moment ce toată plăcerea provine din egoismul nostru, aceasta ne împiedică și să ne vedem pe noi înșine ca fiind răi.

Dacă am accepta egoismul ca pe un aspect negativ, am vrea să scăpăm singuri de el. Dar noi, dimpotrivă, spunem: «Acest om vrea să fie un mare om de știință, un mare artist, acesta muncește din greu, acesta are grijă de familia sa, își iubește copiii!». Lăudăm manifestarea egoismului și căutăm aspectele sale pozitive. Și încercăm cumva să le ascundem pe cele negative de noi înșine.

De aceea oamenii adoptă teorii precum comunismul și caritatea – ele apelează la egoism: «Voi fi fericit cu orice», «Tuturor le va păsa de mine», «Sunt fericit și în siguranță». O acoperire excelentă pentru egoism! Dar nu vrem să auzim nimic negativ despre egoism – este neplăcut și provoacă suferință.

O persoană încearcă să vadă partea pozitivă a sa în tot ceea ce vede negativ la ceilalți. Vede doar binele în oamenii pe care îi place. Vede doar răul în cei pe care nu-i place. Un exemplu excelent sunt părinții și copiii: fiecare părinte vede doar pozitivul în copilul său. Încearcă să subliniezi ceva negativ - îți vei face un dușman. Dar ai subliniat ceva adevărat și obiectiv, nu-i așa? Dar egoismul nu percepe obiectivul, ci plăcutul!

Fiecare rău perceput este perceput ca durere. Prin urmare, chiar știind dinainte că este rău, o persoană își închide simțurile cu durere, încercând să nu audă, să ignore lucrurile rele care se spun despre ea. Și acest lucru se întâmplă automat. O persoană nu poate auzi adevărul despre sine. Un psiholog ar numi acest lucru «sistemele de apărare ale organismului», iar un cabalist ar numi acest lucru «sistemele de apărare ale egoismului».

Așadar, există o lege: «Ceea ce aduce plăcere nu este perceput ca fiind rău». Numai prin experiență îndelungată o persoană începe să înțeleagă că ceea ce pare bun este de fapt rău. Și pentru a realiza acest lucru, o persoană are nevoie de luni și ani. De asemenea, este nevoie de memorie, calități speciale de conștiință și o autodescoperire profundă. Și nu toată lumea este capabilă de acest lucru.

Corpul nostru este construit pe un egoism sfruntat, iar pentru ca acesta să înțeleagă că după plăcere vine pedeapsa, este necesară experiența pedepsei, ceea ce creează un reflex condiționat la plăcere - un sentiment de suferință care o urmează, până la punctul în care orice plăcere oferită este percepută în prealabil ca fiind rea.

Însă Kabbaliștii care ating cele mai înalte niveluri ating totul în întregime, ajungând la o înțelegere completă a acestor niveluri în ei înșiși, ceea ce se numește «suflet». «Sufletul» este un vas spiritual (kli) umplut cu lumină. Putem percepe kli-ul prin lumina care îl umple, așa cum se spune: «În lumina ta voi vedea lumina». Când lumina sosește, o persoană își vede calitățile pozitive și negative în raport cu proprietățile luminii.

Asta pentru că putem înțelege un obiect doar comparându-l cu opusul său. Și numai lumina, dacă există, poate ilumina calitățile noastre negative.

Sufletul este înțelegerea lui Adam

S-a menționat deja că lumile sunt mai întâi înțelese de sus în jos: așa-numita «coborâre a sufletului» este înțeleasă mai întâi, iar apoi etapele apropierii de Creator, înțelegerea însăși, sunt înțelese de jos în sus.

Urcând la următorul nivel spiritual, o persoană înțelege mai întâi coborârea sufletului său de sus în jos, starea sa trecută în care se afla înainte de nașterea spirituală.

Această stare se numește «ibur-embrion» (Ubar – embrion spiritual. Ibur – procesul de concepție). Adică, ascensiunea către fiecare nou nivel spiritual începe cu starea de «embrion» din interiorul său, nu ca în timpul coborârii inconștiente a sufletului, prin puterea și dorința Creatorului. Mai degrabă, în timpul ascensiunii, o persoană se aduce în mod conștient, prin propriile eforturi și rugăciuni, în starea de «ibur»: o stare de supunere completă față de regulile spirituale ale acelui nivel, supunere completă față de legile care i-au fost revelate la acel nivel.

Dacă o persoană este de acord, în ciuda obstacolelor egoismului său, să respecte legile nivelului spiritual la care se află, ea devine un embrion în Creatorul de la acel nivel. Apoi se naște și crește în interiorul acestuia până când îl depășește și intră în «ibur»-ul unui nivel superior.

Și astfel, treptat, în fiecare etapă, el începe să o stăpânească din starea embrionară - supunerea completă față de legile sale. Devenind embrion, omul începe să se dezvolte mai departe: nu este obligat să respecte legile spirituale, ci le acceptă în mod voluntar ca pe propriile calități în locul celor egoiste - astfel, în locul organelor anterioare ale corpului său spiritual, dorințele egoiste, el dobândește noi organe - dorințe altruiste - și în ele, de dragul Creatorului, primește cea mai înaltă lumină, sufletul său. Și aceasta se numește deja înțelegere de jos în sus, înțelegerea însăși!

Deși o persoană aflată în fiecare etapă poate accepta doar toate legile acesteia, dar nu a dobândit încă dorințele-proprietățile acelei etape, starea sa în acea etapă se numește embrion, «ubar». Dar, de îndată ce începe să îndeplinească independent legile acelei etape și să dobândească dorințele acesteia, se consideră că s-a născut în acea etapă.

Embrionul este o «dizolvare» a dorințelor, proprietăților și legilor unui anumit nivel, numit în acest caz «Tată și Mamă» (Aba ve Ima). Și când o persoană dobândește proprietățile sale, devine mai mare, egală cu acesta și începe imediat să simtă un nivel superior. Și din nou, aceeași cale se repetă: începe să se construiască în embrionul acestui nivel superior, care devine pentru ea «Tată și Mamă».

Toate etapele coborârii sufletului uman de sus în jos sunt numite nașterea sufletului uman. Dar numai după dobândirea unei dorințe independente pentru cel mai înalt nivel o persoană este considerată născută spiritual.

Când începi să studiezi Cabala, intri imediat într-o perioadă de conștientizare a propriului rău. Începem această cale cu «lo lishma» - aspirații egoiste. Prin căi egoiste către spiritual, dorim să-L înțelegem pe Creator și să experimentăm plăcerile spirituale. La urma urmei, pentru toată lumea, ascensiunea spirituală începe cu nemulțumirea față de această viață - altfel, cum poți atrage egoismul către orice?

Prin urmare, luând o particulă de lumină din obiectele lumii noastre și strălucind-o de departe, fără a fi îmbrăcată într-un obiect anume, Creatorul creează în om o dorință egoistă de a obține plăcere din spiritual.

Astfel, o persoană aspiră în mod egoist la spiritual. Dar egoismul în sine ne ajută în cele din urmă să-l depășim; egoismul lucrează împotriva sa. O persoană încearcă să înlocuiască un scop egoist cu altul. Aceasta este etapa preliminară a dezvoltării adevăratei dorințe. În mod natural, dezvoltarea spirituală este ghidată de sus, de voința obiectelor superioare, numite «tată și mamă». Iar această etapă a dezvoltării noastre inconștiente se numește «ibur». Acesta este «iburul» inconștient al lumii noastre. În lumea spirituală, o persoană intră în starea de «ibur» în mod conștient.

O persoană, în timp ce se află în corpul său fizic, primind treptat toate dorințele lui Malchut din lumea Infinitului, tocmai prin corectarea lor, trebuie să atingă același nivel superior de la care a coborât sufletul său, atingându-l în timp ce se afla încă în corp. În acest fel, o persoană atinge o unitate de 620 de ori mai mare cu Creatorul decât avea sufletul său înainte de coborâre, înainte de a fi îmbrăcat într-un corp. Tocmai această câștigare este cauza creării tuturor lumilor. Tocmai prin corectarea egoismului, o persoană atinge de 620 de ori mai multe dintre stările sale anterioare - înainte de naștere în această lume.

În spiritual, nimic nu se pierde: o persoană a urcat la un anumit nivel, iar pe acest nivel, sufletul său există, mișcându-se de sus în jos, în starea sa de dinainte de a coborî și a se naște în lumea noastră. Prin urmare, acum, pe același nivel, trecutul, de dinainte de naștere, și prezentul - stările spirituale ale unei persoane - există simultan.

Ambele stări există în interiorul unei persoane. Dar acum există un ecran în interiorul ei, care acoperă toate calitățile sale odinioară egoiste. Prin intermediul acestui ecran, o persoană poate deveni conștientă de stările sale anterioare și, prin urmare, poate simți și gusta pe deplin lumina care o umple. Poate deveni conștientă de starea propriei origini, care anterior era inconștientă. Aici rezidă înțelegerea sa independentă.

Creatorul este resimțit acum de om de 620 de ori mai intens, datorită existenței unor noi calități în om. Anterior, el se afla la același nivel, în starea de Ibur, fără kelim-urile pentru a-și simți starea.

Acum, datorită egoismului – lucrând cu el pe calea ascensiunii, datorită împlinirii celor 620 de porunci ale acestui nivel – apare oportunitatea de a vedea, de a discerne de 620 de ori mai mult din ceea ce se află în sine.

Dar nu ar trebui să credem că rolul lumii noastre se termină odată cu nașterea spirituală a unei persoane, ascensiunea sa la primul nivel spiritual sau că, după aceea, lumea noastră își pierde semnificația și sensul. Dimpotrivă, nivelurile spirituale încep să se dezvăluie prin obiectele, veșmintele lumii noastre. Prin intermediul lor, o persoană începe să simtă categoriile spirituale conținute în ele. Și astfel, lumea noastră le apare ca un întreg continuu. Și încep să vadă toate celelalte lumi în același «volum», conectându-le și combinându-le pe toate în percepția, activitatea, atitudinea lor. Măsura în care această unitate este înțeleasă este măsura în care o persoană a fost corectată.

Spiritual, o persoană se ridică deasupra lumii noastre, dar acționează prin intermediul ei. Capacitatea de a utiliza lumea noastră devine posibilă. La urma urmei, acesta este scopul creației: să fim prezenți în lumea noastră și, din interior, să-L înțelegem pe Creator. Lumea noastră nu este un pas de uitat odată parcurs. Toată munca are loc tocmai prin veșmintele lumii noastre: prin familie, societate, prin tot ceea ce ne înconjoară. Prin urmare, un Cabalist nu este cineva detașat de toată realitatea, ci, dimpotrivă, cineva care este cel mai strâns conectat la aceasta.

Originea și dezvoltarea sufletului

Din momentul nașterii sale, de la începutul mișcării sale spirituale de jos în sus, al dezvoltării spirituale treptate, o persoană trece prin aceleași procese secvențiale, urcă aceleași trepte pe care a coborât sufletul său - dar numai în ordine inversă de jos în sus.

Studiind coborârea nivelurilor de sus în jos în Cabala, cineva trezește în sine dorința de a repeta aceste procese, doar de jos în sus. Dar lumina înconjurătoare este trezită în orice caz, deoarece se raportează la niveluri, indiferent dacă nu a atins încă aceste niveluri.

Omul nu se mișcă nicăieri: în senzațiile sale interioare, el retrăiește toate etapele creației sale, dar acum este el însuși, în propria sa creație. Se creează pe sine, un ecran pentru dorințele sale, dând naștere în sine tuturor etapelor. Drept urmare, el îl înțelege treptat pe Creator de 620 de ori mai mult decât o înțelegea sufletul său înainte de a lua un corp. Aceasta este oportunitatea pe care Creatorul i-o oferă omului! Este ca și cum omul devine un creator al propriei stări și mai mare decât Creatorul Însuși!

Prin înțelegerea fiecărui nivel, o persoană înțelege cauza principală a stării sale și descoperă că Creatorul a pregătit deja totul pentru ea. Iar sentimentul de a fi atins singur acest lucru este inerent proprietăților fiecărui nivel pe măsură ce acesta coboară de sus. Aceasta este perfecțiunea înțelegerii: pe de o parte, o persoană, pe de altă parte, Creatorul! Acțiunea este alternativă și inseparabilă: persoana face totul... și Creatorul face totul. Și astfel, cele două se îmbină la fiecare nivel spiritual la care o persoană urcă.

Această percepție umană duală – că totul depinde de Creator și, în același timp, totul depinde de acțiunile umane – este desemnată în Cabala drept guvernarea «Avaya-Elokim», o guvernare duală. La niveluri spirituale, aceasta se contopește în conștiința umană, la fel cum conceptele de timp se contopesc pentru noi: stările de senzație ale trecutului, prezentului și viitorului.

Însă simțul sinelui, sentimentul propriului «eu», rămâne. Limbajului nostru îi lipsesc cuvintele pentru a descrie această senzație spirituală, care nu are echivalent în lumea noastră - la urma urmei, în lumea noastră există o cauză și un efect clar definite. Prin urmare, cauza poate fi fie în om, fie în Creator, dar nu se poate ca totul să depindă exclusiv de om și, în același timp, totul să depindă exclusiv de Creator. Acest lucru contrazice gândirea noastră rațională: «Totul depinde de mine și totuși, în același timp, totul este predeterminat». Numai detașându-se de «pământesc» se înțelege că nu există nicio contradicție aici.

DE SUS ÎN JOS ȘI DE JOS ÎN SUS

Dezvoltarea explică originea

Întrucât aceste două căi, de sus în jos și de jos în sus, sunt absolut similare, experimentând calea ascensiunii, dezvoltarea spirituală de jos în sus, putem înțelege calea coborârii, crearea lumilor și a sufletelor de sus în jos. Prin urmare, cabaliștii, experimentând nivelurile spirituale de jos în sus, descriu coborârea lor de sus în jos.

De ce nu descriu calea lor către noi? Pentru că doresc să descrie acțiunile Creatorului în relație cu tot ce există în creație. Iar căutătorul, în timpul dezvoltării sale spirituale, își ia din descrierea coborârii lumilor metode și asistență pentru ascensiunea sa spirituală.

Ieșind din egoismul său, din lumea sa, o persoană intră în lumea spirituală a lui Assiya, apoi urcă în lumea lui Yetzira, apoi în lumea lui Beria și, în final, în lumea lui Atzilut. Aceasta este similară cu cele patru etape ale răsăririi unui fruct, de la semănat până la coacerea sa completă:

1. înainte de a fi considerat un fruct - lumea Asiei;
2. poți mânca, dar tot nu există gust și plăcere - lumea Yetzira,
3. apare gustul - lumea Briyei;
4. gustul și toate proprietățile sunt pe deplin dezvăluite – lumea lui Ațilut.

Fiecare ființă creată vine pe două căi

Tot ceea ce există în creație ca întreg există în fiecare mică parte a acesteia. Prin urmare, toate proprietățile și legile care există în timpul coborârii sau ascensiunii lumilor ABYA există și se manifestă în fiecare dintre micile lor părți.

Cel mai înalt nivel este numit Tatăl, cauza, Creatorul. Cel mai de jos, zămislit de El, este numit fiul Său, ramura, consecința, creația. Coborârea de sus în jos duce la nașterea celui mai de jos din cel mai înalt la fiecare nivel, la apariția unei creații care își simte propria independență, la separarea creației de Creator. Scopul coborârii lumilor este ca, prin separarea lor treptată de Creator, să poată apărea treptat o creație care se simte complet independentă.

Urcarea la nivelurile spirituale duce la opusul: creația se dezvoltă spiritual, ceea ce înseamnă că devine din ce în ce mai asemănătoare Creatorului; își înțelege rădăcina, Tatăl, și devine asemenea Lui. Și acest proces are loc cu fiecare parte a creației (umanității) în particular și cu întreaga creație în general.

ÎNVĂȚAREA SE FACE PRIN IMITAREA NATURII

Nașterea unei umanități fericite

Tot ceea ce descoperim și creăm a fost deja creat de natură, există în interiorul ei și noi doar îi repetăm acțiunile. Natura suntem noi și nu putem acționa diferit, chiar dacă am vrea. Este imposibil să ne imaginăm ceva care să transcendă lumea noastră. Prin urmare, tot ceea ce facem ne imită pe noi sau împrejurimile noastre.

Când privim la tot ce a fost creat în Creație, în conformitate cu ceea ce este scris: «Creatorul a creat pentru acțiune», descoperim că El a creat totul pentru acțiunile noastre. Adică, tot ce ne înconjoară a fost creat exclusiv pentru ca noi să putem corecta creația, să adăugăm la ceea ce era deja creat.

Acest act al nostru în creație se numește corectarea creației. Scopul nostru este de a aduce creația la corectarea sa completă. Și tocmai în conformitate cu zicala «Creatorul a creat pentru acțiune», trebuie să considerăm că tot ceea ce a fost creat este creat pentru noi, pentru acțiunile noastre și totul depinde exclusiv de noi, de crearea unui ecran în noi. Rolul nostru în creație este de a ne completa dezvoltarea imitând natura.

Tot ce se întâmplă de sus până jos, din lumea Infinitului, de la Creatorul însuși până la Adam, înainte de zdrobirea sufletului său, înainte de apariția lumii noastre, înainte de apariția corpurilor fizice în această lume, înainte ca o persoană să realizeze sensul existenței sale în numele unui anumit scop al Creatorului - toate aceste etape ale dezvoltării creației sunt nașterea noastră preliminară în Cele Mai Înalte - de sus până jos.

Dezvoltarea noastră spirituală «intrauterină» continuă apoi, până când devenim independenți spiritual în acțiunile noastre – în măsura ecranului pe care l-am dobândit. Independenți nu de Creator, ci de noi înșine, de propriul nostru egoism meschin, primordial. Această atingere a independenței se numește naștere spirituală. Și apoi începem dezvoltarea noastră prin urcarea treptelor spirituale.

Noi conținem toate stările și proprietățile noastre viitoare, așa cum o sămânță pusă în pământ conține toate fazele dezvoltării sale viitoare. Tot ce lipsește este crearea condițiilor externe necesare pentru dezvoltarea cu succes a unui nou-născut. Aceste condiții externe de dezvoltare sunt cele pe care trebuie să le creăm pentru sufletele noastre. Abia atunci va începe să se dezvolte.

Aceasta este munca noastră. Nu creăm nimic nou; totul este în noi. Trebuie doar să descoperim nivelurile spirituale din noi înșine, învățând să imităm natura spirituală. Mai mult, pe măsură ce o persoană crește, ochii i se deschid: începe să vadă lumea noastră ca un întreg: vede toate lumile ca fiind concentrice, învăluindu-se unele pe altele, văzând cum își păstrează treptat – fiecare cu propria sa – o porțiune din lumina Creatorului și, prin urmare, Creatorul apare prin ele înaintea ei în imaginile acestei lumi. Dar, pe măsură ce o persoană se dezvoltă spiritual, ea vede forțe spirituale în spatele obiectelor lumii noastre.

Dezvoltarea noastră, pe care trebuie să o realizăm după ce începem să ne naștem spiritual, constă în replicarea acțiunilor naturii pe care le vedem în noi înșine și în afara noastră. A urca la nivelurile spirituale înseamnă a deveni asemenea lor în calitățile noastre. Toată creșterea umană constă doar în asemănarea mereu crescândă cu natura nivelurilor superioare, până la asemănarea cu Creatorul Însuși.

La urma urmei, în tot ceea ce facem, nu facem decât să imităm natura: în producerea de vopsele, în crearea de sunete, mijloace de transport, control, toate cunoștințele și științele noastre sunt totalitatea informațiilor noastre despre mediu, deja dezvăluite de noi.

Tot ce este modern, creat de om și aparent detașat de realitate, nu este nimic mai mult decât o imitație camuflată a naturii. Pentru că suntem un produs al acestei lumi și, în toate fanteziile noastre, nu putem depăși granițele ei. Suntem incapabili să ne imaginăm ceva ce nu este deja în jurul nostru într-o formă sau alta.

Însă ceea ce numim natură este doar un mic fragment din vasta imagine care există cu adevărat și care se dezvăluie ascendentului. Nu cunoaștem această imagine completă. Prin urmare, în prezent nu suntem capabili să o reproducem. Partea cognoscibilă a naturii este recunoscută în noi; partea necognoscibilă rămâne în afara noastră. Dar această parte este cea pe care trebuie să o descoperim treptat singuri. Și aceasta se numește dezvoltare în imitația naturii.

Atât dezvoltarea umanității în cadrul lumii noastre, cât și dezvoltarea spirituală a omului se reduc la imitarea naturii care îi este revelată.