O persoană învață doar ceea ce își dorește inima.

«O persoană învață doar ceea ce își dorește inima» (Avoda Zara, 19).

Și trebuie să înțelegem de ce învață exact ceea ce își dorește inima. Conform regulii conform căreia o persoană învață exact ceea ce își dorește, rezultă că este imposibil să predai unei persoane vreo etică (moralitate) dacă aceasta nu o dorește. Rezultă că nimeni nu este dispus să asculte instrucțiuni. Dar cum poate cineva să-și instruiască un prieten? Și trebuie să înțelegem și zicala înțelepților: «Omul nu se consideră obligat» (Șabat, 119). Conform acesteia, cum poate o persoană să-și corecteze acțiunile, din moment ce nu va vedea niciodată acțiunile sale ca fiind corupte și având nevoie de corecție. Atunci va rămâne o persoană coruptă pentru totdeauna?

Adevărul este că este bine cunoscut faptul că omul este creat cu o natură care dorește doar plăcere. Prin urmare, în tot ceea ce predă, el caută calea și mijloacele pentru a obține plăcerea. Astfel, dacă o persoană dorește plăcere, este evident că nu va preda nimic altceva decât ceea ce își dorește inima, căci aceasta este natura sa.

Din acest motiv, cel care dorește să se apropie de Creator, pentru a învăța ce arată căile de a dărui Creatorului, trebuie să se roage Creatorului să-i dea o altă inimă, așa cum se spune: «Creatorul mi-a creat o inimă curată».

Adică, dacă ar fi avut o inimă diferită, dacă dorința inimii sale ar fi fost să dăruiască, atunci tot ceea ce îi va arăta nu va decât modalități de a dărui Creatorului. Dar el nu va vedea niciodată nimic contrar inimii sale. Iată ce se spune: «Și îți voi lua inima de piatră și îți voi da o inimă de carne».

În mod similar, o persoană este incapabilă să se considere obligată, deoarece învață doar ceea ce își dorește inima. Și, din moment ce inima își dorește bucurie, iar o persoană nu se poate bucura de ea dintr-un sentiment de obligație, ea nu se consideră niciodată obligată.

Și aici nu există alt sfat decât să te rogi Creatorului să-i dea o altă inimă, adică, pentru ca o persoană să înțeleagă că nu există nimic mai bun decât să-I oferi plăcere Creatorului.

Și atunci va fi obligat să se considere obligat, și tocmai atunci îi va deveni clar că, dacă își va da seama de datoria sa, atunci acest lucru va fi spre meritul său, întrucât va avea ocazia să se corecteze, altfel va rămâne cu toate neajunsurile sale.

Se dovedește că responsabilitatea lui este meritul său. Și atunci își va asuma responsabilitatea, în timp ce cei care nu lucrează la corecții nu se vor considera niciodată obligați.