Invitație la o binecuvântare pentru hrană

Care este esența invitației la o binecuvântare asupra mâncării atunci când spunem: «Domnilor, să binecuvântăm»? Seamănă cu pregătirea și invitația pentru o binecuvântare asupra mâncării.

Baal HaSulam spune: Vedem că uneori o persoană face favoruri alteia, chiar dacă nu-l aude pe destinatarul acelor favoruri binecuvântându-l. Dar, desigur, există binecuvântări în inima celei de-a doua persoane, chiar dacă prima persoană nu le aude. În schimb, atunci când o persoană face ceva rău alteia, chiar dacă nu aude blestemul celui pe care l-a rănit, în inima ei cu siguranță îl blestemă, căci așa este natura umană.

Prin urmare, atunci când o persoană trebuie să vadă și să audă dacă blestemă sau binecuvântează, în cazul în care răul și binele nu sunt dezvăluite deschis, atunci trebuie să-și clarifice intențiile, adică să dezvăluie cum simte ceea ce a făcut tovarășul său - fie că este spre bine, fie spre rău.

Tora spune: «A mâncat, s-a săturat și a binecuvântat». Înțelepții au explicat că, conform Torei, o binecuvântare trebuie rostită doar asupra mâncării care satisface pe cineva. Înțelepții talmudici, însă, au adoptat o abordare mai riguroasă, afirmând că, chiar și asupra unei mese care nu satisface pe cineva, trebuie rostită și o binecuvântare.

Explicând afirmația: «Creatorul Își va întoarce fața către tine», li s-a părut dificil să înțeleagă că «cel care nu arată părtinire [nu-și întoarce fața] și nu ia mită» și au răspuns că [din partea Creatorului] «a mâncat și s-a săturat și a fost binecuvântat» și [prin urmare] au fost mai stricți, până la «măslina și oul».

Și Baal HaSulam a spus că esența «măslinei» este explicată prin cuvintele porumbelului: «Mai bună este pentru mine mâncarea din mâinile Creatorului, amară ca măslinele, decât mâncarea din mâinile cărnii și sângelui omenesc, dulce ca mierea.».

Conceptul de «ou» este acela că, atunci când privim un ou, spunem că din el poate ieși o creatură vie, adică un pui. Dar înainte ca puiul să eclozeze, oul nu este viu.

Prin urmare, înțelepții și-au sporit cerințele față de ei înșiși pentru a-L binecuvânta pe Creator. Chiar dacă nu simt nicio plăcere în Tora sau în muncă și nu simt nicio viață în ea, tot o fac. Și apoi Creatorul «Își întoarce fața» către ei. Adică, o acțiune săvârșită din cerințe sporite față de sine este totuși [considerată] ca o acțiune cu adevărat bună.

Și trebuie să înțelegem rezolvarea la întrebarea controversată: nu ar duce o astfel de atitudine mai strictă față de sine la «favoritism»? Nu este această severitate față de sine similară cu o mită? Adică, nu ar fi Creatorul favorabil față de ei dacă ar accepta o mită de la ei? Astfel, ne întoarcem la contradicția inițială: «Creatorul... care nici nu favorizează persoanele, nici nu ia mită».

Este important de menționat că există principiul «măsură contra măsură». Adică, așa cum spun ei că ceea ce le dau este o faptă bună, tot așa îmi voi întoarce fața spre ei și voi spune despre acțiunile lor că sunt fapte bune – adică, că merită o astfel de recompensă, ca și cum ar fi săvârșit fapte bune.

Prin urmare, avem nevoie de pregătire pentru a putea binecuvânta chiar dacă o persoană încă simte că îi lipsește o influență bună.