Păcatele intenționate devin merite

Esența modului în care păcatele intenționate devin merite poate fi înțeleasă de oricine a fost lovit de o neplăcere, o problemă dificilă sau o calamitate. Păcatul care se manifestă în acest caz este atât de mare încât poate duce o persoană la căderea în dorințe egoiste (qlipot). Aceasta se numește «prima pocăință».

Și dacă «se întoarce la Creator din frică» și nu este deloc mulțumit de gândurile sale, aceasta este considerată o încălcare neintenționată - adică nu un păcat, ci o greșeală. Cu alte cuvinte, ar fi mai bine dacă nu ar exista gânduri rele, dar acum, că acestea au avut loc deja, nu există altă opțiune decât să întărească acceptarea autorității Creatorului.

Există și etapa «întoarcerii de la iubire», când o persoană acceptă autoritatea Creatorului cu iubire și este mulțumită că Creatorul trezește aceste gânduri rele în ea, deoarece cu ajutorul lor poate îndeplini porunca. Este ca o flacără pe un fitil: gândurile rele sunt fitilul, care dorește să-și folosească proprietățile corupte pentru lucrarea sa. Este similar cu a-ți explica mental că, din punctul de vedere al rațiunii și al cunoașterii, nu există loc pentru ea să lucreze pentru Creator. În momentul în care o persoană primește aceste gânduri rele, ea declară că nu vrea să se justifice cu nicio scuză, că doar ceea ce îi spune cunoașterea sa este adevărat - iar adevărul constă în a umbla prin credință mai presus de cunoaștere.

Și este ca flacăra credinței care arde peste fitilul gândurilor rele - abia acum poate el să împlinească însăși porunca credinței, iar problemele sale devin merite ale sale; altfel, nu ar exista nicio modalitate de a obține merite prin credință. Aceasta este o stare în care mintea este în agonie, iar suferința sa provine din faptul că gândurile rele o tulbură și o conduc la acte criminale, bârfe și cuvinte răuvoitoare despre lucrul pentru Creator. Totuși, în același timp, este mulțumită că acum poate realiza ceva în credință care transcende cunoașterea. Aceasta se numește «bucuria poruncii».

Nici măcar nu-ți poți ridica mâinile fără rugăciune și dorință, ceea ce înseamnă că trebuie să înțelegi sensul răului. Clarificarea sensului «rațiunii» este necesară pentru a fi pregătit de luptă, pentru a avea mijloacele (vasul, instrumentul) de a obține victoria. Și dacă lipsesc acestea, nu te poți angaja în clarificarea calităților care ar putea dezvălui păcatul. Aceasta înseamnă că nu ești încă pregătit să atingi nivelul de «rațiune», dar trebuie să te pregătești pentru faptul că, dacă corpul refuză să urce la acest nivel, trebuie să continui să folosești Rugăciunea, sperând că Creatorul te va ajuta să accepți autoritatea Sa - autoritatea Controlului Suprem.

Aceasta este semnificația expresiei «interzis să ridici mâinile»: «Mâinile» se referă la stadiul de atingere și recepție. «Ridicarea mâinilor» semnifică faptul că cineva se îndepărtează de starea de primire a luminii înțelepciunii, atât în minte, cât și în inimă, fără rugăciune, astfel încât să nu existe nicio încurcătură pentru forțele răului. Și de îndată ce cineva descoperă că nu poate urma această cale, ar trebui să înceapă să se roage. Adică, dacă nu poate avansa prin voință, trebuie să avanseze prin rugăciune. Dar dacă nu se poate ruga, îi este interzis să îndeplinească lucrări spirituale.