Dorința de a primi

Conform scopului Creației, omul trebuie să ajungă la o stare în care a primi plăcere este echivalent cu a dărui. Doar această formă de plăcere este permisă, în timp ce a primi de dragul propriei persoane este interzis.

Dar, în cele din urmă, tot se bucură de asta, pentru că altfel nu ar avea nicio ocazie să dăruiască, întrucât nu există nimic în lume pe care o persoană l-ar putea face dacă nu poate obține măcar o oarecare plăcere din asta.

De exemplu, dacă un criminal vine la o persoană și îi cere toate bunurile, atunci, desigur, persoana se va conforma și îi va da tot ce cere. Într-un astfel de caz, trebuie să spunem că persoana simte plăcere în a renunța la bunurile sale; altfel, nu ar fi renunțat niciodată la ele.

La urma urmei, care este diferența dintre a da bani unui criminal și a-ți da propriii bani pentru a cumpăra o casă? În ambele cazuri, persoana obține plăcere pentru că, odată cu banii, dobândește ceva mai important pentru ea decât banii în sine. Așadar, dacă cineva are nevoie de o casă, casa este mai importantă pentru ea decât banii; altfel, nu ar fi plătit pentru ea.

Același lucru este valabil și pentru criminal: viața pe care o primește acum în schimbul banilor este mult mai importantă pentru ea decât banii în sine. În acest fel, ea schimbă o plăcere mai mică cu una mai mare. Rezultă că o persoană nu face nimic în lume dacă nu primește plăcere din aceasta. Prin urmare, dăruind Creatorului, o persoană se bucură de sine; altfel, nu ar face-o.

Care este atunci diferența dintre a primi sau a dărui o persoană cu plăcere? Interdicția de a primi se bazează pe faptul că acest act provoacă rușine destinatarului. Prin urmare, s-a făcut o corecție, permițând primirea doar cu intenția de a aduce plăcere. La urma urmei, dacă toată plăcerea creației provine din faptul că îi face pe plac cuiva, atunci nu poate provoca rușine. Când o persoană oferă alteia un dar, dăruitorul își găsește în mod natural plăcerea din acesta și, din moment ce plăcerea lor provine din a dărui, nu simt nicio rușine, așa cum unei persoane bogate nu îi este rușine să dea unei persoane sărace, chiar dacă el însuși se bucură de acest lucru.

Ce s-a schimbat când sufletul comun, numit Adam haRishon, a fost împărțit în 600.000 de suflete? Baal HaSulam dă exemplul unui rege care dorea să-și transporte nenumăratele comori, dar se temea să le încredințeze unei singure persoane, ca nu cumva mesagerul să fure toată averea regelui. Deci ce a făcut regele? Și-a împărțit întreaga avere în monede mici și le-a transportat de către mai mulți oameni și, astfel, și-a transportat comoara într-o altă locație.

Dar ce diferență face dacă o persoană are o dorință mare sau una mică, dacă nu poate rezista niciuneia dintre ele? Vedem, însă, că o persoană poate rezista unei mici plăceri, în timp ce rezista unei mari plăceri este foarte, foarte dificil.

Pentru a asigura libertatea de alegere, a avut loc divizarea «jumătate-jumătate», împărțind sufletul comun, numit «Adam haRishon», în părți mai mici (600.000 de bucăți). Prin urmare, lui Adam i s-a interzis să folosească fructul «Pomului Cunoașterii», deoarece ar duce la dezechilibru și atunci nu ar avea de ales. Prin urmare, fiecare suflet individual conține astăzi doar o porțiune din dorința comună, astfel încât omul are posibilitatea de a alege.

Dorința de a primi este esența omului și se numește «creat din nimic», în timp ce tot restul, adică tot ceea ce satisface această dorință, tot ceea ce există în lume, vine de la Singurul care există – Creatorul.