Esența exilului

«Când Israelul este în exil, Șechina este cu el.» Aceasta înseamnă că, dacă o persoană cade, atunci pentru ea, spiritualul este în declin. Dar există o regulă: «o poruncă duce la o altă poruncă». De ce a căzut atunci? Răspuns: de sus, îl fac să cadă, astfel încât să se simtă în exil și să ceară milă, iar apoi să fie scos din exil, ceea ce înseamnă mântuire. Dar mântuirea este imposibilă fără exil.

Ce este exilul? Este atunci când o persoană se află sub controlul iubirii egoiste și este incapabilă să lucreze pentru Creator. Și când este considerată iubirea de sine exil? Doar atunci când cineva dorește să scape de acest control și suferă din cauza faptului că nu poate face nimic pentru Creator.

Se pare că la începutul muncii trebuie să existe o oarecare plăcere și recompensă pentru ca trupul să fie de acord să lucreze pentru ea. Și apoi introduc conceptul de „de dragul Cerului” și, întrucât o poruncă implică o alta, el trebuie să ceară să fie salvat din exil și apoi fuge din exil.

Cum evadează din exil? Spune că nu va reuși în această lucrare. Deci ce face? Se «sinucide», adică abandonează această lucrare și se întoarce la viața materială, ceea ce înseamnă că «păcătoșii sunt considerați morți chiar și cât timp sunt în viață».

Se pare că a trebuit să ceară mântuirea din exil, apoi fuge din exil și «se sinucide». Se spune: «Căile Creatorului sunt drepte; cei drepți vor umbla pe ele, dar păcătoșii vor da greș.» Trebuie să mergem dincolo de rațiune. O cădere spirituală nu înseamnă că acum îi lipsește credința; acum trebuie să muncim din greu, iar credința din etapa anterioară este testată de o cădere (tocmai) în această lucrare.